Şedinţa publică din data de 21 noiembrie 2023
Asupra cauzei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
I. Prin încheierea din data de 28 septembrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2022, a fost respinsă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 pct. 2 alin. (2) din O.U.G. nr. 78/2016.
A fost respinsă cererea de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.
Pentru a pronunţa o astfel de soluţie, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că inculpatul nu a invocat o veritabilă excepţie de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 pct. 2 alin. (2) din O.U.G. nr 78/2016, ci a învederat că urmărirea penală s-a desfăşurat cu nesocotirea acestora.
II. Împotriva dispoziţiei cuprinse în încheierea din data de 28 septembrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2022, de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 pct. 2 alin. (2) din O.U.G. nr. 78/2016 a formulat recurs inculpatul A..
Cererea de recurs a fost formulată la data de 12.10.2023, fiind depusă prin poştă, astfel cum rezultă din dovada de comunicare aflată la dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. De asemenea, cererea de recurs a fost depusă la aceeaşi dată şi prin e-mail, conform dovezii de comunicare aflată la dosarul cauzei la fila nr. x.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi şi Casaţie la data de 17.10.2023, fiind repartizată aleatoriu, cu termen de judecată la data de 08.11.2023.
Prin motivele de recurs depuse în scris la dosarul cauzei, în esenţă, recurentul a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii atacate şi sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 pct. 2 alin. (2) din O.U.G. nr. 78/2016, apreciind încheierea atacată nelegală şi netemeinică.
La termenul de judecată din data de 08.11.2023, Înalta Curte, din oficiu, a spus în discuţie excepţia tardivităţii recursului declarat de inculpatul A., stabilind termen de pronunţare la data de 21.11.2023 pentru a da posibilitatea recurentului să depună concluzii scrise cu privire la excepţia invocată.
La data de 13.11.2023, recurentul-inculpat a depus la dosarul cauzei note scrise, prin care, în esenţă, a arătat că instanţa de fond nu a fixat un termen de pronunţare pentru ca inculpatul să poată urmări procedura şi să aibă cunoştinţă de hotărâre, fiind afectat astfel termenul căii juridice de atac.
Un alt aspect invocat a vizat faptul că nu s-a cunoscut modalitatea în care s-a pronunţat încheierea atacată la data de 28.09.2023, nefiind respectate dispoziţiile Legii nr. 130/2021, respectiv art. 406 alin. (1) C. proc. pen. care prevede că hotărârea trebuie să fie redactată la momentul pronunţării.
III. Analizând excepţia tardivităţii recursului declarat de inculpatul A., Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată şi urmează a fi admisă. Din acest punct de vedere, recursul apare ca fiind tardiv formulat pentru următoarele considerente:
Excepţia de neconstituţionalitate constituie un remediu procedural prin care cetăţenii îşi pot apăra drepturile şi libertăţile fundamentale prin intermediul instanţei de control constituţional, invocând neconformitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă cu Constituţia României.
Din interpretarea dispoziţiilor Legii nr. 47/1992, privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, rezultă faptul că, în ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate, controlul de constituţionalitate este unul a posteriori (ulterior) şi implică examinarea prealabilă a unor condiţii de admisibilitate, prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, condiţii care trebuie îndeplinite cumulativ.
Cu privire la îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate, instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, poate pronunţa fie sesizarea Curţii Constituţionale (când sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992) sau respingerea cererii de sesizare, excepţia fiind inadmisibilă (când aceasta nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992). În situaţia în care sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate, potrivit art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, sesizarea Curţii Constituţionale este obligatorie.
Potrivit art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, împotriva soluţiei de respingere poate fi formulat recurs în termen de 48 de ore de la pronunţare, iar, conform dispoziţiilor art. 268 alin. (1) C. proc. pen., când pentru exercitarea unui drept procesual legea prevede un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exerciţiul dreptului şi nulitatea actului făcut peste termen.
Art. 269 alin. (1) C. proc. pen., prevede că la calcularea termenelor procedurale se porneşte de la ora, ziua, luna sau anul prevăzut în actul care a provocat curgerea termenului, în afară de cazul când legea dispune altfel, iar la alin. (2) se arată că la calcularea termenelor pe ore sau pe zile nu se socoteşte ora sau ziua de la care începe să curgă termenul, nici ora sau ziua în care acesta se împlineşte. În fine, la alin. (4) al aceluiaşi text de lege se arată că atunci când ultima zi a unui termen cade într-o zi nelucrătoare, termenul expiră la sfârşitul primei zile lucrătoare care urmează.
Din analiza hotărârii atacate, se constată că aceasta a fost pronunţată la data de 28.09.2023, motiv pentru care termenul de 48 de ore, de declarare a recursului s-a împlinit pentru inculpatul A. la data de 01.10.2023, ora 02:00.
Or, Înalta Curte constată că prezentul recurs a fost formulat de inculpatul A. la data de 12.10.2023, cu mult după expirarea celor 48 de ore prevăzute pentru exercitarea căii de atac a recursului.
Prin urmare, exercitarea căii de atac a recursului după expirarea celor 48 de ore prevăzute de lege atrage în speţă incidenţa dispoziţiilor art. 268 alin. (1) din C. proc. pen., potrivit cărora, atunci când pentru exercitarea unui drept procesual legea prevede un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exerciţiul dreptului şi nulitatea actului făcut peste termen.
Cât priveşte criticile recurentului formulate prin concluziile scrise, Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate.
Referitor la faptul că nu a fost fixat un termen de pronunţare pentru ca inculpatul să poată urmări procedura şi să aibă cunoştinţă de hotărâre, Înalta Curte reţine că, potrivit art. 391 alin. (2) C. proc. pen., la închiderea dezbaterilor, preşedintele completului informează părţile şi persoana vătămată prezente asupra datei şi modalităţii de pronunţare a hotărârii, iar, potrivit alin. (3) al aceluiaşi articol se prevede că în cazurile temeinic justificate, dacă deliberarea, redactarea şi pronunţarea hotărârii nu pot avea loc în termenul prevăzut la alin. (1), instanţa poate amâna succesiv pronunţarea, fiecare amânare neputând depăşi 30 de zile. În toate cazurile, deliberarea, redactarea şi pronunţarea hotărârii nu pot avea loc mai târziu de 120 de zile de la închiderea dezbaterilor.
Or, din examinarea încheierii atacate se constată că dezbaterile asupra cererii de sesizare a Curţii Constituţionale au avut loc la data de 11.09.2023, termen la care inculpatul A. a lipsit, fiind reprezentat de avocat din oficiu.
De asemenea, se constată că la acest termen de judecată, prima instanţă, la închiderea dezbaterilor, a informat părţile asupra datei şi modalităţii de pronunţare a hotărârii, fapt pentru care se constată că au fost respectate exigenţele procesual penale privind deliberarea, redactarea şi pronunţarea hotărârii, reglementate de art. 391 C. proc. pen.. Practic, prin lipsa de la termenul de judecată din 11.09.2023, recurentul îşi invocă propria culpă.
În ceea ce priveşte critica vizând nerespectarea dispoziţiilor art. 406 alin. (1) C. proc. pen., respectiv că hotărârea trebuie să fie redactată la momentul pronunţării, Înalta Curte constată că aceasta este neîntemeiată.
Astfel, contrar susţinerilor apărării, este adevărat că art. 406 alin. (1) C. proc. pen., prevede că hotărârea trebuie să fie redactată la momentul pronunţării. Însă, apărarea omite să precizeze că această procedură este incidentă doar în cazurile în care se pronunţă una dintre soluţiile prevăzute la art. 396 şi 397 (rezolvarea acţiunii penale şi a celei civile).
Or, în speţa de faţă se constată că inculpatul A. a invocat excepţia de neconstituţionalitate în procedura prevăzută de art. 347 C. proc. pen. (contestaţia împotriva încheierii de cameră preliminară).
În aceste condiţii, Înalta Curte opinează că în mod corect au fost aplicate dispoziţiile art. 400 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 406 alin. (3) C. proc. pen. care prevăd că în afara cazurilor în care sunt aplicabile dispoziţiile art. 406 alin. (1) C. proc. pen., rezultatul deliberării instanţei sau, după caz, judecătorului, indiferent de funcţia judiciară pe care o exercită, se consemnează într-o minută, care trebuie să aibă conţinutul prevăzut pentru dispozitivul hotărârii, iar hotărârea se redactează în termen de 30 de zile de la data pronunţării minutei.
Concluzionând, Înalta Curte constată că recursul declarat în cauză de inculpatul A. împotriva încheierii din data de 28 septembrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2022 este tardiv formulat şi, pe cale de consecinţă, îl va respinge ca atare.
În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul-inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu cheltuieli judiciare către stat, onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 340 RON, rămânând în sarcina statului, conform art. 275 alin. (6) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca tardiv, recursul formulat de inculpatul A. împotriva încheierii din data de 28 septembrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2022.
Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul-inculpat A., în cuantum de 340 RON, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 noiembrie 2023.