Şedinţa publică din data de 23 noiembrie 2023
Deliberând asupra recursului în casaţie de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 500 din data de 12 mai 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2018, Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în baza art. 396 alin. (1) şi alin. (2) din C. proc. pen., a condamnat pe inculpatul A. la o pedeapsă de 1 an şi 6 luni închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen., pe o perioadă de 2 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în formă continuată (23 acte materiale), faptă prev. şi ped. de art. 244 alin. (1) şi (2) din C. pen., cu aplic art. 35 alin. (1) din C. pen.
A aplicat inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen.
În baza art. 91 din C. pen., a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani, pe durata căruia a obligat pe inculpat să respecte măsurile de supraveghere prevăzute de art. 93 alin. (1) lit. a)-d), alin. (2) lit. b) şi alin. (3) din C. pen.
În baza art. 91 alin. (4) din C. pen. a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 din C. pen., a căror nerespectare are drept urmare revocarea beneficiului suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
În baza art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. a achitat pe inculpatul A. pentru săvârşirea infracţiunii de participaţie improprie la abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată, faptă prev. de art. 52 alin. (3) din C. pen. cu aplic. art. 47 din C. pen. rap. la art. 297 alin. (1) din C. pen. şi la art. 132 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen. (23 acte materiale).
În baza art. 397 alin. (1) rap. la art. 25 alin. (1) din C. proc. pen. cu referire la art. 1357 din C. civ., a admis acţiunea civilă exercitată de partea civilă Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie şi, pe cale de consecinţă, a obligat pe inculpatul A. la plata către aceasta a sumei de 58.075,46 RON reprezentând folosul necuvenit obţinut prin decontarea chiriei în mod nelegal.
În baza art. 404 alin. (4) lit. c) din C. proc. pen., a menţinut sechestrul asigurător instituit, conform dispozitivului.
În baza art. 274 alin. (1) din C. proc. pen., a obligat pe inculpat la plata sumei de 5.000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Structura Centrală şi inculpatul A..
Prin decizia penală nr. 953/A din data de 10 mai 2023, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în temeiul art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Structura Centrală şi inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 500 din data de 12 mai 2022, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2018 a desfiinţat, în parte, sentinţa penală apelată, iar, în fond, rejudecând, în temeiul art. 52 alin. (3) în ref. la art. 47 rap. la art. 295 alin. (1) cu aplic. art. 75 alin. (2) lit. a), art. 79 alin. (3) şi art. 35 alin. (1) din C. pen., a condamnat pe inculpatul A. la o pedeapsă de 1 an şi 4 luni închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen., pe o perioadă de 1 an, pentru săvârşirea infracţiunii de participaţie improprie la delapidare, în formă continuată.
A aplicat inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen.
În temeiul art. 91 din C. pen., a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale de 1 an şi 4 luni închisoare pe un termen de supraveghere de 2 ani, pe durata căruia a obligat pe inculpat la respectarea măsurilor de supraveghere prev. de art. 93 alin. (1) lit. a)-e), alin. (2) lit. b) şi alin. (3) din C. pen.
În temeiul art. 91 alin. (4) din C. pen., a atras atenţia inculpatei asupra cazurilor de revocare a suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, prevăzute în art. 96 din C. pen.
A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.
În temeiul art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de judecarea apelurilor admise au rămas în sarcina statului.
În temeiul art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul parţial al apărătorului din oficiu desemnat pentru apelantul inculpat a rămas în sarcina statului.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut, în drept, că fapta inculpatului A., care în calitate de funcţionar public, personal de specialitate juridică asimilat magistraţilor, iar începând cu data de 09.03.2017 şi director al Direcţiei Secretariatul Tehnic al Comisiei pentru Cetăţenie din cadrul părţii civile Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie, persoană cu atribuţii de control în cadrul acesteia, la diferite intervale de timp, în perioada 13.06.2016 (data primei cereri)-20.04.2018 (data ultimei cereri), în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a determinat cu intenţie, prin depunerea unui număr de 23 cereri înregistrate la nivelul părţii civile Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie funcţionarii publici din cadrul respectivei instituţii publice, ce îndeplineau atribuţiile specifice ordonatorilor terţiari de credite să întocmească, verifice, semneze, vizeze, sau după caz să aprobe, lunar, fără vinovăţie documentele întocmite în cadrul procedurii de compensare a diferenţei dintre chiria ce s-ar stabili pentru o locuinţă de serviciu, potrivit legii, şi chiria plătită pe baza unui contract de închiriere încheiat în condiţiile legii, în limita unui plafon de 600 de euro în echivalent RON/lunar solicitată de inculpatul A., fapt ce a permis ca inculpatul să-şi însuşească suma totală de 58.075,46 RON (folos necuvenit), corelativă celor 23 de cereri de plată a chiriei, întocmite în baza contractului de închiriere nr. x/15.01.2015, înregistrat la Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie sub nr. x/23.01.2015, având ca obiect imobilul din Mun. Bucureşti, Bulevardul x, aferent perioadei 01.06.2016- 31.12.2016 şi în baza contractului de închiriere nr. x/20.01.2017, înregistrat la Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie sub nr. x/31.01.2017, având ca obiect imobilul din Mun. Bucureşti, str. x, aferent perioadei 01.01.2017-20.04.2018 inclusiv, aprobate de către de Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie în perioada 06.07.2016 (data primului ordin de plată)-14.05.2018 (data ultimului ordin de plată), deşi inculpatul A. nu a locuit efectiv la niciuna dintre locaţiile anterior menţionate în contractele de închiriere şi nici nu a plătit aceste sume de bani încasate cu titlu de chirie proprietarilor celor două imobile, cauzând astfel instituţiei respective un prejudiciu în cuantum total de 58.075,46 RON, întruneşte condiţiile de tipicitate ale infracţiunii de participaţie improprie la delapidare în formă continuată, prev. de art. 52 alin. (3) în ref. la art. 47 rap. la art. 295 alin. (1) cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen.
Împotriva deciziei penale nr. 953/A pronunţată la data de 10.05.2023 de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală,a declarat, la data de 15 iunie 2023,prin e-mail, recurs în casaţie inculpatul A., prin apărător ales.
În motivarea cererii de recurs în casaţie, recurentul a susţinut, sub un prim aspect, că judecata cauzei, în fond şi în apel, a fost realizată de două instanţe necompetente după calitatea persoanei, întrucât avea calitatea de personal de specialitate juridică asimilat magistraţilor, fiind asimilat procurorului cu grad profesional de Parchet de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, conform Ordinului Preşedintelui A.N.C. nr. 35/02.03.2016, Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 2198/C din 27.08.2007 şi Ordinul Preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie nr. 185/30.10.2015.
Astfel, apărarea a apreciat că este incident cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen. în raport de art. 87 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor coroborat cu art. 40 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen.
În ceea ce priveşte cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., invocat, deopotrivă, de către recurent, apărarea a susţinut că lipseşte elementul material al infracţiunii de delapidare în raport de situaţia de fapt reţinută în rechizitoriu, întrucât modalitatea normativă alternativă constând în "însuşirea pentru altul" presupune două operaţiuni distincte şi consecutive, astfel: pe de o parte, însuşirea, de către persoana care este administratorul/gestionarul acestor bani (în speţă, Autoritatea pentru Cetăţenie), iar pe de altă parte, după stăpânirea sumei, transferarea ei către o altă persoană care beneficiază de acel folos. Or, raportat la fapta reţinută în cauză, în ambele variante, apărarea a apreciat că nu există cele două operaţiuni distincte şi consecutive, lipsind însuşirea de către funcţionarul public/administrator/gestionar al sumelor de bani.
Recurentul a mai criticat schimbarea de încadrare juridică, precum şi faptul că judecata în calea de atac a apelului a avut loc cu încălcarea art. 371 din C. proc. pen. privind obiectul judecăţii, întrucât acuzaţia penală reţinută în rechizitoriu a fost completată în mod nelegal de către instanţa de apel din perspectiva neplăţii chiriei.
În drept, recurentul a invocat cazurile de recurs în casaţie prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 1 şi 7 din C. proc. pen.
Prin încheierea din data de 12 octombrie 2023, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, judecătorul de filtru, a constatat că cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 953 pronunţată la data de 10.05.2023 de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2018, este introdusă în termenul prevăzut de lege şi respectă condiţiile prevăzute de art. 434, art. 436 alin. (1) şi (6) din C. proc. pen., dar şi pe cele prev. de art. 437 raportat la art. 438 din C. proc. pen. în raport de cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen.
În ceea ce priveşte cazul de casare prev. de art. 438 pct. 7 din C. proc. pen., Înalta Curte a reţinut că acesta a fost invocat pur formal, cererea neavând aptitudinea de a declanşa controlul de legalitate al deciziei penale atacate, în limitele cazului de casare invocat.
Prin urmare, în limitele precizate, Înalta Curte, judecătorul de filtru, a admis în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. şi a dispus trimiterea cauzei la completul de trei judecători, în vederea judecării pe fond a căii de atac.
Examinând recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 953/A din data de 10 mai 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
Fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiile legalităţii şi cel al respectării autorităţii de lucru judecat, recursul în casaţie vizează exclusiv legalitatea anumitor categorii de hotărâri definitive şi numai pentru motive expres şi limitativ prevăzute de lege.
Dispoziţiile art. 433 din C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând că recursul în casaţie urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.
Realizându-se în cadrul strict reglementat de lege, analiza de legalitate a instanţei de recurs nu este una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor şi reglementate ca atare, în mod expres şi limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.
Prin urmare, motivele de casare invocate trebuie să se raporteze la situaţia factuală şi la elementele care au circumstanţiat activitatea infracţională, astfel cum au fost stabilite în mod definitiv, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză, prin hotărârea atacată, întrucât în această cale extraordinară de atac se analizează doar aspecte de drept, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie neputând proceda la reevaluarea materialului probator sau la reaprecierea situaţiei de fapt.
Înalta Curte subliniază că, potrivit art. 442 alin. (2) din C. proc. pen., instanţa de recurs este îndrituită să examineze cauza numai în limitele motivelor de casare invocate în cererea de recurs în casaţie. Aşadar, alte motive decât cele cuprinse în cererea de recurs în casaţie şi care nu au făcut obiectul examinării în procedura de admitere în principiu, conform art. 440 din C. proc. pen. nu pot fi analizate de Înalta Curte.
Aceeaşi concluzie rezultă şi din interpretarea dispoziţiilor art. 437 alin. (1) din C. proc. pen., care stabilesc că motivarea căii de atac trebuie să se facă în chiar cuprinsul cererii de declarare a recursului, prin urmare motivarea, precizarea sau completarea cererii de recurs în casaţie se poate realiza numai în interiorul termenului de 30 de zile prevăzut de lege.
În consecinţă, completările aduse de către inculpatul A. cererii de recurs în casaţie cu ocazia ultimului cuvânt, respectiv în afara termenului de exercitare a căii de atac, nu pot fi avute în vedere de către instanţa de control judiciar, întrucât au fost făcute cu încălcarea termenului prevăzut de lege în care puteau fi formulate.
În cauza de faţă, inculpatul A. a invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când "în cursul judecăţii nu au fost respectate dispoziţiile privind competenţa după materie sau după calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanţă inferioară celei legal competente".
Invocând incidenţa acestui caz de casare, inculpatul A. a arătat că instanţa competentă după calitatea persoanei să judece cauza în primă instanţă era, în speţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, decizia Curţii de Apel Bucureşti fiind contrară dispoziţiilor art. 40 alin. (1) din C. proc. pen., cu argumentarea, în esenţă, că, în raport cu prevederile art. 87 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, atât la momentul la care s-a reţinut că a fost săvârşită fapta, cât şi la momentul la care a fost trimis în judecată, avea calitatea de personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor, fiind asimilat procurorului cu grad profesional de Parchet de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Critica recurentului inculpat A. este nefondată.
Potrivit art. 40 alin. (1) din C. proc. pen., "Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă în primă instanţă infracţiunile de înaltă trădare, infracţiunile săvârşite de senatori, deputaţi şi membri din România în Parlamentul European, de membrii Guvernului, de judecătorii Curţii Constituţionale, de membrii Consiliului Superior al Magistraturii, de judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi de procurorii de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de judecătorii de la curţile de apel şi Curtea Militară de Apel, precum şi de procurorii de la parchetele de pe lângă aceste instanţe.".
Statutul judecătorilor şi procurorilor este reglementat la nivel constituţional, în art. 125 pentru judecători şi în art. 132 pentru procurori, dispoziţii care fac parte din titlul III "Autorităţile publice", cap. VI "Autoritatea judecătorească", secţiunea 1 "Instanţele judecătoreşti" (art. 124-130), secţiunea a 2-a "Ministerul Public" (art. 131, art. 132) şi secţiunea a 3-a "Consiliul Superior al Magistraturii" (art. 133, art. 134).
Aşadar, competenţa după calitatea persoanei (ratione personae) este determinată de o anumită calitate a subiectului activ al infracţiunii, aceste categorii de persoane sunt strict şi limitativ prevăzute de lege, iar încălcarea normelor imperative prevăzute de art. 40 alin. (1) din C. proc. pen. este sancţionată cu nulitatea absolută atunci când judecata a fost realizată de o instanţă inferioară celei legal competente, conform art. 281 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen.
Prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 5 din 5 februarie 2010 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 93 din 10 februarie 2010, aprobată prin Legea nr. 112/2010 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 5/2010 pentru înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 405 din 17 iunie 2010, se prevede în art. 1 alin. (1) că "Se înfiinţează Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie, numită în continuare Autoritate, instituţie publică de interes naţional, cu personalitate juridică, aflată în subordinea Ministerului Justiţiei.", având ca scop asigurarea aplicării procedurii legale de acordare, redobândire, renunţare şi retragere a cetăţeniei române (art. 4 din aceeaşi lege).
Potrivit art. 87 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, forma în vigoare la data săvârşirii faptelor, "(1) Pe durata îndeplinirii funcţiei, personalul de specialitate juridică din Ministerul Justiţiei, Ministerul Public, Consiliul Superior al Magistraturii, Institutul Naţional de Criminologie, Institutul Naţional de Expertize Criminalistice şi din Institutul Naţional al Magistraturii este asimilat judecătorilor şi procurorilor în ceea ce priveşte drepturile şi îndatoririle, inclusiv susţinerea examenului de admitere, evaluarea activităţii profesionale, susţinerea examenului de capacitate şi de promovare, dispoziţiile prezentei legi aplicându-se în mod corespunzător.".
Se constată că dispoziţiile legale precitate conferă personalului de specialitate juridică din Ministerul Justiţiei, pe durata îndeplinirii funcţiei, aceleaşi drepturi şi îndatoriri de care beneficiază judecătorii şi procurorii, însă nu le conferă calitatea de procuror sau judecător, iar această calitate nu se poate aplica prin extindere şi cu privire la personalul de specialitate juridică asimilat acestora, de vreme ce, în concret, prin atribuţiile de serviciu îndeplinite în activitatea persoanelor ce ocupă o funcţie de personal asimilat nu sunt efectuate activităţi specifice magistraturii, adică dintre cele realizate de judecători sau procurori, şi nu sunt îndeplinite activităţi judiciare în sensul celor prevăzute de Constituţia României, fiind în parte subordonat administrativ puterii executive, fără a putea fi vorba de independenţa judecătorilor sau stabilitatea procurorilor.
Aşadar, chiar dacă recurentul inculpat A. a avut calitatea de personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor, fiind asimilat procurorului cu grad profesional de Parchet de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie atât la momentul la care s-a reţinut că a fost săvârşită fapta, cât şi la momentul la care a fost trimis în judecată, judecata în primă instanţă a persoanelor asimilate judecătorilor şi procurorilor nu intră în competenţa personală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Ca atare, având în vedere că art. 87 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor nu conferă calitatea de procuror personalului de specialitate juridică asimilat magistraţilor, iar art. 40 alin. (1) din C. proc. pen. nu se poate aplica, prin extindere, şi cu privire la personalul asimilat judecătorilor şi procurorilor, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 953/A din data de 10 mai 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală şi îl va obliga pe recurent la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform art. 275 alin. (2) din C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 953/A din data de 10 mai 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă pe recurent la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 noiembrie 2023.