Şedinţa publică din data de 05 decembrie 2023
Deliberând asupra cererii de recurs în casaţie, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 114/09.03.2023 pronunţată de Tribunalul Timiş în dosarul nr. x/2022, în baza art. 263 alin. (2) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen., art. 396 alin. (10) C. proc. pen.., s-a dispus condamnarea inculpatului A., la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru trafic de migranţi.
În baza art. 67 alin. (2) C. pen., a fost aplicată inculpatului pedeapsa complementară privind interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate.
În baza art. 65 alin. (1) C. pen., a fost interzisă inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute la art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. pe durata executării pedepsei.
S-a constatat că fapta din prezentul dosar este comisă în stare de recidivă postcondamnatorie cu cea pentru care a fost condamnat inculpatul A. prin sentinţa nr. 3752/26.11.2019 a Judecătoriei Timişoara, pronunţată în dosarul cu nr. x/2019, definitivă prin neapelare la data de 24.12.2019, pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă prevăzută de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani, cu suspendarea sub supraveghere a acesteia, pe un termen de încercare de 2 ani şi 6 luni.
În baza art. 96 alin. (4) C. pen., s-a dispus revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale de 1 an şi 8 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 3752/26.11.2019 a Judecătoriei Timişoara, definitivă prin neapelare la data de 24.12.2019.
În baza art. 43 alin. (1) C. pen., s-a dispus executarea în întregime a acestei pedepse alături de pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată în cauză, inculpatul urmând a executa în final pedeapsa rezultantă de 3 ani şi 8 luni închisoare, în regim de detenţie.
În baza art. 45 alin. (3) lit. b) C. pen., s-a adăugat la pedeapsa complementară aplicată în cauză, respectiv interzicerea exercitării drepturilor prevăzute la art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani, partea neexecutată din pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., anterioară de 3 ani, aplicată prin sentinţa nr. 3752/26.11.2019 pronunţată în dosarul cu nr. x/2019 de Judecătoria Timişoara, definitivă prin neapelare la data de 24.12.2019, dar nu mai mult de 5 ani, care se execută după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate.
În baza art. 45 alin. (5) C. pen., s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute la art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., pe durata executării pedepsei închisorii.
În baza art. 72 C. pen., s-a dispus deducerea din pedeapsa aplicată inculpatului a duratei reţinerii din 02.06.2020.
În baza art. 112 alin. (3) lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea a câte 600 euro de la fiecare inculpat, reprezentând echivalentul în bani al autoturismului folosit la comiterea infracţiunii de la fiecare inculpat.
Prin decizia penală nr. 572/A/15 iunie2023 pronunţată de către Curtea de Apel Timişoara, secţia Penală, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen.., s-a admis apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 114/09.03.2023 pronunţată de Tribunalul Timiş în dosarul nr. x/2022.
S-a desfiinţat în parte sentinţa penală nr. 114/09.03.2023 pronunţată de Tribunalul Timiş în dosarul nr. x/2022, respectiv cu privire la pedeapsa complementară finală aplicată inculpatului A., şi rejudecând, în temeiul art. 45 alin. (1) şi (3) lit. b) C. pen., s-a aplicat inculpatului A., pe lângă pedeapsa principală finală, pedeapsa complementară aplicată în cauză, respectiv interzicerea exercitării drepturilor prevăzute la art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani, care se va executa după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate.
S-au menţinut în rest dispoziţiile sentinţei penale apelate, în măsura în care nu contravin deciziei.
Decizia penală nr. 572/A/15 iunie2023 pronunţată de către Curtea de Apel Timişoara, secţia Penală în dosarul nr. x/2022 a fost comunicată Parchetului de pe lângă Curtea de apel Timişoara la data de 19 iunie 2023, inculpatului A. la avocat B. la data de 26 iunie 2023 .
Împotriva hotărârii pronunţată de instanţa de apel inculpatul A. a formulat cerere de recurs în casaţie la data de 12 iulie 2023, prin avocat C., cu împuternicirea avocaţială nr. x .
Cererea de recurs în casaţie a fost comunicată Parchetului de pe lângă Curtea de apel Timişoara la data de 20 iulie 2023 şi inculpatului D..
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală la data de 18 august 2023. Prin referatul întocmit în cauză, s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul asistent, în vederea discutării admisibilităţii cererii de recurs în casaţie, în procedura prevăzută de art. 440 C. proc. pen.., la data de 24 octombrie 2023.
Examinând admisibilitatea cererii de recurs în casaţie, se constată că a fost invocat motivul de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen... Recurentul a susţinut că în speţa de faţă instanţa de apel nu are o motivare proprie a soluţiei de condamnare pentru această infracţiune, ci o reiterare a motivării instanţei de fond. S-a arătat că inculpatul recurent a declarat atât în faţa organelor de urmărire penală, cât şi în faţa instanţei, că nu a avut cunoştinţă că acele persoane sunt migranţi, că atunci când a plecat după aceste persoane era în timpul orelor de serviciu ca taximetrist, cursa i-a fost solicitată telefonic de un fost client care l-a sunat de pe numărul x, şi aceasta a constat în preluarea unor persoane, 6 la număr, din zona localităţii Denta - jud. Timiş, pentru a fi aduse în Gara de Nord Timişoara. S-a mai susţinut că nu rezultă din nicio probă că inculpatul ştia că aceste persoane sunt străini fără acte legale, respectiv că inculpatul avea la cunoştinţă că prin aducerea acestora din zona localităţii Denta - jud. Timiş, în Gara de Nord în Timişoara, acestea urmau a fi transferate la graniţa cu Ungaria, iar declaraţiile cetăţenilor străini transportaţi de inculpat vizează înţelegerea pe care o aveau cu o altă persoană, nicidecum cu inculpatul A.. Recurentul a solicitat a se avea în vedere şi declaraţiile coinculpatului D. sau ale cetăţenilor străini care au arătat că suma de 4500 Euro care li s-a pretins nu trebuia să o achite lui şi lui D., ci unei terţe persoane care le promisese că îi va duce într-o ţară occidentală. În final, inculpatul A. a susţinut că nu a pretins nici o sumă de bani şi nu a pretins niciun beneficiu material, astfel că nu există folosul material raportat la dispoziţiile art. 263 alin. (2) lit. a) C. pen.
De asemenea, condamnatul recurent, prin apărător ales, a solicitat înlăturarea greşitei aplicări a legii sub considerentul aceluiaşi motiv de casare raportat la reţinerea stării de recidivă postcondamnatorie privind săvârşire infracţiunii de contrabandă prevăzută de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 3752/26.11.2019 pronunţată de Judecătoria Timişoara, în dosarul nr. x/2019, definitivă prin neapelare. Prin raportare la intervenirea unei legi penale noi, Decizia Curţii Constituţionale nr. 176/24.03.2022 prin care s-a stabilit că dispoziţiile art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal sunt neconstituţionale, s-a arătat că instanţa de apel reia ad literam motivarea instanţei de fond potrivit căreia, fapta inculpatului de contrabandă îşi găseşte corespondentul în fapta prevăzută de art. 452 alin. (1) lit. h) Codul fiscal, concluzionând că nu operează dezincriminarea.
Prin încheierea din data de 24 octombrie 2023, Înalta Curte a admis, în principiu, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 572/A din 15 iunie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală în dosarul nr. x/2022 şi a trimis cauza, în vederea judecării recursului în casaţie, Completului nr. 7.
Verificând îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a cererii de recurs în casaţie, în conformitate cu dispoziţiile art. 440 C. proc. pen.., s-a constatat că a fost invocat motivul de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., solicitându-se achitarea pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de migranţi în formă agravată, prevăzută de art. 263 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) C. pen., având în vedere că nu este întrunit conţinutul constitutiv al infracţiunii de trafic de migranţi în formă agravată, prin raportare la situaţia de fapt reţinută prin decizia recurată, susţinând că acesta nu a avut cunoştinţă că acele persoane sunt migranţi, nu a pretins nici o sumă de bani şi nu a pretins niciun beneficiu material. Recurentul a făcut trimitere la probatoriul administrat în dosar (declaraţiile coinculpatului şi ale cetăţenilor străini cărora li s-au pretins banii).
Criticile referitoare la faptul că s-a reţinut în mod greşit starea de recidivă postcondamnatorie privind săvârşirea infracţiunii de contrabandă prevăzută de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 (pentru care a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 3752/26.11.2019 pronunţată de Judecătoria Timişoara în dosarul nr. x/2019, definitivă prin neapelare), infracţiune dezincriminată, conform susţinerilor apărării, se circumscriu cazului de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.. - pedeapsa este în alte limite decât cele prevăzute de lege - în cadrul căruia se analizează acele nelegalităţi care au determinat ca pedeapsa aplicată să se situeze în afara limitei (minime sau maxime) pe care instanţa ar fi putut să o aplice în raport de infracţiunea dedusă judecăţii, dar şi de situaţia juridică a condamnatului, rezultată din elemente obiective reţinute deja de instanţa de apel.
Analizând recursul în casaţie formulat potrivit art. 442 alin. (1) şi (2) C. proc. pen.., Înalta Curte apreciază că este nefondat, pentru următoarele considerente:
Recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac, reprezentând un ultim nivel de jurisdicţie, în care părţile pot solicita reformarea unei hotărâri definitive, însă doar în limita cazurile de casare prevăzute expres şi limitativ de legiuitor la art. 438 C. proc. pen... În această cale extraordinară de atac nu se rejudecă litigiul, respectiv fondul cauzei, ci se fac doar aprecieri asupra hotărârii date şi dacă ea corespunde sau nu legii. Recursul în casaţie reprezintă, astfel, un mijloc de reparare a ilegalităţilor şi nu are ca obiect rezolvarea unei acţiuni penale, ci desfiinţarea sentinţelor şi deciziilor care sunt contrare legii.
Din perspectiva cazului de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., Înalta Curte reţine că nu se poate realiza o analiză a conţinutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator sau stabilirea unei alte situaţii de fapt, pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, verificarea hotărârii făcându-se doar în drept, situaţia de fapt reţinută de instanţa de apel neputând fi cenzurată (în acest sens şi jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie: Decizia nr. 267/RC din 26 iunie 2017; Decizia nr. 414/RC din 20 octombrie 2017, decizia penală nr. 478/RC din 11 decembrie 2019).
Pentru a analiza critica referitoare la condamnarea pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, Înalta Curte are în vedere situaţia de fapt deja stabilită de instanţa de apel, care nu poate fi schimbată, având caracter definitiv. Aşadar, se constată că instanţa de apel a reţinut că vinovăţia acestuia a fost stabilită cu caracter de certitudine în sensul că în data de 01.06.2020, a transportat cu autovehiculul marca x, cu numărul de înmatriculare x, trei persoane de origine afro-asiatică, care au trecut ilegal frontiera din Serbia în Romania, urmând să primească la destinaţie o sumă de bani pentru transport, conduită ce întruneşte elementele de tipicitate ale infracţiunii de "trafic de migranţi" prevăzută de art. 263 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen. (...) nu există niciun dubiu legat de faptul că a avut reprezentarea că este vorba de transportul unor migranţi şi că săvârşeşte o faptă ilicită. Astfel, relevant este locul de unde a preluat persoanele transportate (de pe marginea drumului, din vegetaţie), faptul că a ocolit porţiunea de drum unde ştia că se efectuează controale de către poliţia de frontieră şi nu a oprit la semnalele luminoase şi acustice ale autospecialei acesteia, fiind necesară urmărirea şi blocarea în trafic.
Înalta Curte reaminteşte că instanţa de casaţie nu are competenţa de a schimba situaţia de fapt reţinută de către instanţa de apel. Situaţia de fapt constatată de instanţa de apel şi redată mai sus, reţine elementele de tipicitate din conţinutul infracţiunii de trafic de migranţi, incriminată de art. 263 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) C. pen., astfel încât criticile recurentului sunt nefondate.
Instanţa de casaţie analizează doar dacă situaţia de fapt, astfel cum a fost reţinută de curtea de apel, corespunde infracţiunii pentru care s-a pronunţat hotărârea de condamnare. În opoziţie cu limitele în care instanţa are competenţa de a analiza criticile în calea de ataca a recursului în casaţie, recurentul a făcut trimitere la probatoriul administrat în dosar (declaraţiile coinculpatului şi ale cetăţenilor străini cărora li s-au pretins banii), susţinând că nu a avut cunoştinţă că acele persoane sunt migranţi, nu a pretins nici o sumă de bani şi nu a pretins niciun beneficiu material.
Înalta Curte constată că susţinerile recurentului pornesc de la contestarea situaţiei de fapt, solicitându-se o reapreciere a probatoriului cu consecinţa reţinerii unei alte baze factuale. Reţinerea unei alte situaţii de fapt excede recursului în casaţie astfel încât, criticile recurentului vizează temeinicia hotărârii de condamnare, iar nu conformitatea deciziei atacate cu dispoziţiile legii. Recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac, de anulare, al cărei scop este, aşa cum s-a arătat şi anterior, de a supune Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie verificarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.
În continuare, se observă că recurentul a susţinut că în mod greşit s-au aplicat dispoziţiile legale privind starea de recidivă postcondamnatorie pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă, prevăzută de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, prin raportare la Decizia Curţii Constituţionale nr. 176/24.03.2022 prin care s-a stabilit că prevederile art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul Vamal sunt neconstituţionale, instanţa de apel reţinând că fapta inculpatului de contrabandă îşi găseşte corespondentul în fapta prevăzută de art. 452 alin. (1) lit. h) Codul fiscal, concluzionând astfel că nu operează dezincriminarea.
Înalta Curte aminteşte că dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.., caz de casare căruia pot fi circumscrise criticile referitoare la faptul că s-a reţinut în mod greşit starea de recidivă postcondamnatorie, prevăd că hotărârile sunt supuse casării în cazul în care "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", cazul de casare fiind incident în situaţia în care pedeapsa stabilită şi aplicată este nelegală, excluzându-se criticile privind greşita individualizare. Prin "pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", legiuitorul a avut în vedere limitele de pedeapsă ce sunt prevăzute de textul de lege în raport de încadrarea juridică şi de cauzele de atenuare sau agravare a pedepsei a căror incidenţă a fost stabilită de instanţa de apel.
Se observă că prin sentinţa penală nr. 3752/26.11.2019 a Judecătoriei Timişoara, definitivă prin neapelare la data de 24.12.2019, inculpatul A. a fost condamnat definitiv la pedeapsa de 1 an şi 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă, prevăzută de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani, cu suspendarea sub supraveghere a acesteia, pe un termen de încercare de 2 ani şi 6 luni. În plus, ulterior pronunţării acestei hotărâri, prin sentinţa penală nr. 1966/30.06.2022 a Judecătoriei Timişoara s-a respins, ca neîntemeiată, cererea inculpatului A. având ca obiect intervenirea unei legi penale noi, întrucât s-a apreciat ca fapta de deţinere a unei cantităţi de 70.000 de ţigarete îşi găseşte corespondentul în norma generală de incriminare, constând în deţinerea de bunuri în afara antrepozitului fiscal, prevăzută de art. 452 alin. (1) lit. h) din Codul fiscal.
Pe cale de consecinţă, Înalta Curte constată că instanţa de apel a reţinut în mod corect starea de recidivă postcondamnatorie, infracţiunea de trafic de migranţi, prevăzută de art. 263 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) C. pen., fiind comisă la data de 01.06.2020, în termenul de încercare stabilit prin sentinţa penală nr. 3752/26.11.2019 a Judecătoriei Timişoara, definitivă prin neapelare la data de 24.12.2019. Aşadar, criticile recurentului inculpat A. privind aplicarea unei pedepse în afara limitelor legii în prezentul dosar în care a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de migranţi în stare de recidivă postcondamnatorie, sunt nefondate.
Relativ la cele ce precedă, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen.., Înalta Curte urmează să respingă, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 572/A din 15 iunie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în dosarul nr. x/2022.
Conform prevederilor art. 275 alin. (2) C. proc. pen.., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 572/A din 15 iunie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în dosarul nr. x/2022.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 05 decembrie 2023.