Şedinţa publică din data de 06 decembrie 2023
Asupra recursului în casaţie, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
I. Prin sentinţa penală nr. 268/24.04.2012, pronunţată de Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti, secţia Penală, în dosarul nr. x/2009 în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 pct. 1 lit. d) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul A. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 2151 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.
S-a luat act că persoana vătămată S.C. B. S.A. nu s-a constituit parte civilă.
În baza art. 192 pct. 3 C. proc. pen. cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
Împotriva acestei hotărâri au formulat recurs Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti şi partea vătămată S.C. B. S.A. (fosta S.C. B.).
Prin decizia penală nr. 1958 din 16.10.2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală a fost admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti împotriva sentinţei penale nr. 268/24.04.2012, pronunţată de Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti în dosarul nr. x/2009.
A fost casată, în parte, sentinţa penală nr. 268 din 24 aprilie 2012, pronunţată de Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti şi rejudecând, s-a dispus:
În baza art. 2151 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 74 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) C. pen. rap. la art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 5 ani închisoare.
S-a făcut aplic. art. 71 şi 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b C. pen. .
În baza art. 65 alin. (2) C. pen., s-a interzis inculpatului dreptul de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie sau de a desfăşura o activitate de administrator în societăţi comerciale conform art. 64 lit. c) C. pen. pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei.
S-a constatat că partea vătămată S.C. B. S.A. nu s-a constituit parte civilă.
A fost respins recursul declarat de partea vătămată S.C. B. S.A. împotriva aceleiaşi sentinţe, ca nefondat
A fost obligat inculpatul la 3.000 RON cheltuieli judiciare către stat.
Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
La data de 04.02.2013, în temeiul dispoziţiilor art. 34 din Convenţie, inculpatul A. a adresat Curţii Europene a Drepturilor Omului o plângere, prin care a învederat, în esenţă, că hotărârea instanţei de recurs a fost dată cu încălcarea art. 6 par. 1 din Convenţie, în sensul că a fost condamnat direct în recurs, după o soluţie de achitare pronunţată de instanţa de fond, fără ca în calea de atac să fie administrate,în mod nemijlocit, probele care au fundamentat soluţia de achitare, precum şi în absenţa oricăror probe noi, care să aibă aptitudinea de a justifica soluţia de condamnare, plângerea fiind înregistrată sub nr. x/13.
Prin Hotărârea din 26.05.2020 pronunţată de secţia a IV-a a CEDO în cauza A. c. României (cerere nr. 9812/13)1 ("Hotărârea CEDO") s-a reţinut că:
"Atunci când o instanţă de control judiciar, cu ocazia judecării căii de atac, este îndrituită să examineze cauza atât sub aspectul situaţiei de fapt, cât şi în drept, precum şi să examineze în ansamblu chestiunea vinovăţiei sau nevinovăţiei persoanei, nu este permis, din raţiuni privind caracterul echitabil al procedurii, să dispună asupra acestor aspecte fără să procedeze la o examinare directă a declaraţiilor provenind fie de la martori, fie de la persoana acuzată, care susţin că acesta nu a săvârşit fapta ce constituie obiectul acuzaţiilor formulate împotriva sa" para. 23 din Hotărârea CEDO);
"În speţă, Curtea constată că instanţa de recurs nu s-a limitat în analiza sa la aspectele de drept, mai precis la calificarea juridică a faptelor reţinute în sarcina persoanei acuzate. Dimpotrivă, instanţa de control judiciar a procedat, în mod neîndoielnic, la o nouă interpretare a probelor şi a stabilit că Reclamantul a săvârşit faptele de care este acuzat, aspect în raport de care a dispus condamnarea acestuia" (para. 26 din Hotărârea CEDO);
"În egală măsură, Curtea constată că instanţa de fond a reţinut că probele administrate în cauza, printre care figurează şi cele două rapoarte de expertiză contabilă precum şi declaraţiile mai multor martori, justifică achitarea Reclamantului. Curtea subliniază şi că instanţa de recurs a dispus condamnarea Reclamantului fără să mai procedeze la audierea martorilor ale căror depoziţii au fost administrate în cursul cercetării judecătoreşti în faţa instanţei de fond sau în cursul urmăririi penale. Curtea constată că instanţa de control judiciar nu a avut niciun fel de date noi care să poată fundamenta înlocuirea soluţiei de achitare cu aceea de: condamnare a Reclamantului" (para. 27 din Hotărârea CEDO);
"Fără îndoială instanţa de recurs avea obligaţia de a aprecia asupra probelor existente în cauză. Cu toate acestea, Reclamantul a fost condamnat pe baza depoziţiilor de martor, care. în accepţiunea instanţei de fond, au fost insuficiente pentru a sta la baza unei soluţii de condamnare. În consecinţă, Curtea constată că o nouă audierea acestor martori se impunea a fi fost dispusă în cauză" (para. 29 din Hotărârea CEDO);
..Reaudierea acestora era cu atât mai necesară cu cât, în opinia Curţii, exista un dubiu, sub aspectul fiabilităţii depoziţiilor care au stat la baza soluţiei de condamnare "(parag. 30 din Hotărârea CEDO);
Persoana condamnată A. fiind nemulţumit de soluţia dată, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, sub nr. x/2012 a formulat contestaţie în anulare împotriva deciziei penale nr. 1958 din 16.10.2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală în dosarul nr. x/2009, solicitând admiterea în principiu, suspendarea executării hotărârii şi rejudecarea cauzei de către instanţa de recurs pe motiv că, decizia contestată este nelegală întrucât nu s-a pronunţat asupra unei caue de încetare a procesului penal şi nu a procedat la ascultarea sa, deşi era obligatorie.
Astfel, prin decizia penală nr. 2441/18.12.2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală în dosarul nr. x/2012, în temeiul art. 391 C. proc. pen. a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de persoana condamnată A..
La Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, la data de 22.10.2012, sub nr. x/2012 a fost înregistrată contestaţia în anulare formulată de S.C. B. S.A. împotriva deciziei penale nr. 1958 din 16.10.2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală în dosarul nr. x/2009, apreciind că au fost incidente condiţiile prev. de art. 386 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. întrucât aceasta nu a fost legal citată în fond şi în calea de atac a recursului, precum şi art. 386 lit. c) C. proc. pen., instanţa de recurs nepronunţându-se asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prev. de art. 10 alin. (1) lit. f)-i) C. proc. pen. cu privire la care existau probe în dosar, urmare a introducerii acesteia în calitate de persoană vătămată, nefiind îndeplinite prevederile art. 24 alin. (1) C. proc. pen.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, prin decizia penală nr. 2458 din 19.12.2012 a respins, ca nefondată, contestaţia formulată de S.C. B. S.A..
La data de 04.02.2021, sub nr. x/2021 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală a fost înregistrată cererea de revizuire formulată de revizuentul A., prin care a solicitat să se constate admisibilitatea acesteia, să se dispună desfiinţarea deciziei şi rejudecarea cauzei de către Curtea de Apel Bucureşti, cerere întemeiată pe dispoziţiile art. 465 C. proc. pen.
Prin decizia penală nr. 611/A din 21.04.2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală în dosarul nr. x/2021, în baza art. 465 alin. (11) lit. b) C. proc. pen. a admis cererea de revizuire formulată de revizuentul A..
A desfiinţat în integralitate decizia penală nr. 1958/16.10.2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I Penală.
În baza art. 465 alin. (5) C. proc. pen. a suspendat executarea deciziei penale nr. 1958/16.10.2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I Penală.
S-a fixat termen pentru rejudecarea apelurilor formulate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 6 Bucureşti şi persoana vătămată S.C. B. S.A. împotriva sentinţei penale nr. 268/24.04.2012 a Judecătoriei Sector 6 Bucureşti la data de 08.06.2021.
II. Împotriva sentinţei penale nr. 268 din data de 24.04.2012 au formulat apeluri Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti şi persoana vătămată S.C. B. S.A..
Prin decizia penală nr. 296/A din 24.02.2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală în dosarul nr. x/2021 în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. a fost admis apelul declarat de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti împotriva sentinţei penale nr. 268 din 24.04.2012 a Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti.
S-a desfiinţat în parte sentinţa penală apelată şi rejudecând:
În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. s-a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului A. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de delapidare prevăzută de art. 308 rap. la art. 295 C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen., ca urmare a împlinirii termenului prescripţiei răspunderii penale.
În baza art. 275 alin. (1) pct. 3 lit. b) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 2000 RON, cheltuieli judiciare către stat aferente judecăţii în primă instanţă.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate care nu contravin prezentei.
În baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. a fost respins ca nefondat apelul formulat de persoana vătămată S.C. B. S.A. împotriva sentinţei penale nr. 268/24.04.2012 a Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti.
În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat în faza procesuală a apelului au rămas în sarcina acestuia.
III. Împotriva hotărârii instanţei de apel, la data de 28 martie 2023, a formulat cerere de recurs în casaţie, inculpatul A., prin apărători aleşi, C. prin care a invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., întrucât faptele cu privire la care s-a dispus încetarea procesului penal nu sunt fapte prevăzute de legea penală, respectiv nu îndeplinesc condiţiile de tipicitate ale infracţiunii de delapidare cu privire la care s-a reţinut de instanţa de apel că ar fi fost săvârşită de recurent, pentru următoarele motive:
A solicitat să se constate că decizia instanţei de apel nu conţine elementul esenţial, anume bunul/bunurile pretins sustras/sustrase care trebuie să individualizate/determinate, instanţa de apel reţinând că ar fi fost "sustrase sume semnificative de bani", sintagma este una echivocă, lipsită de previzibilitate şi care face imposibilă verificarea existenţei infracţiunii.
De asemenea, acţiunile reţinute în sarcina recurentului nu îndeplinesc condiţiile de tipicitate prin raportare la natura conduitei interzise, elementul material constând în acţiunea de "însuşire".
Faţă de prevederea din norma de incriminare a solicitat instanţei supreme să constate că acţiunile reţinute în sarcina recurentului de instanţa de apel nu constituie acţiuni de însuşire, ca element material al infracţiunii de delapidare, în sensul art. 295 C. pen. întrucât:
(i) cu privire la plata în avans de către cumpărătorul/beneficiarul B. S.A. a unor livrări ulterioare făcute de D. S.R.L.,
- plata în avans prin ea însăşi nu are valenţă infracţională, cu atât mai mult nu poate avea valenţă infracţională în condiţiile în care plăţile au fost urmate de livrarea efectivă a bunurilor;
- nicio sumă de bani din cele plătite de B. S.A. cu titlu de avans şi închisă ulterior prin livrările de bunuri efectuate de D. S.R.L. nu a ajuns în patrimoniul recurentului A., toate plăţile au fost efectuate şi au ajuns în patrimoniul D. S.R.L., care le-a folosit ulterior pentru nevoile sale; nemaivorbind de faptul că o parte din sumele încasate de către D. S.R.L., respectiv TVA din facturile de avans, au fost plătite bugetului de (însăşi instanţa de apel reţinând că organele fiscale au efectuat verificări şi că au constat că TVA a fost în mod corect evidenţiată şi achitată);
- natura fungibilă a sumelor de bani; D. S.R.L. a dispus în conturi şi de alte sume de bani decât cele încasate de la B. S.A., astfel că nu se poate susţine că sumele de bani utilizate pentru majorarea capitalului social al B. S.A. sunt aceleaşi cu cele plătite de B. S.A., cu atât mai mult cu cât în situaţia de fapt reţinută de aceeaşi instanţă de apel sumele cu care D. S.R.L. a participat la majorarea capitalului social al B. S.A. depăşesc semnificativ valoarea încasărilor D. S.R.L. de la B. S.A., respectiv: aporturile la capitalul social al B. S.A. au fost în cuantum de 27.081.025.000 ROL, faţă de o sumă de 15.890.000.000 ROL încasată de D. S.R.L. pentru livrările de bunuri şi servicii;
- chiar şi în situaţia în care sumele plătite de către B. S.A. ar fi fost utilizate de D. S.R.L. pentru majorarea capitalului social, nu se poate vorbi de o împosedare cu aceste sume a recurentului A., în condiţiile în care urmare a majorării de capital împosedarea este la nivelul B. S.A., sumele în cauză intrând în patrimoniul B. S.A., nici D. S.R.L. şi nici recurentul A. neavând vreun drept cu privire la aceste sume de bani.
(ii) cu privire la plata unor bunuri şi servicii (neidentificate/nedeterminate) de către B. S.A. în favoarea D. S.R.L. la preţuri pretins supraevaluate, întrucât ar fi fost cumpărate de D. S.R.L. şi revândute cu adaos comercial,
- tranzacţiile între persoanele juridice afiliate/asociate nu sunt interzise de lege. Mai mult legea, legea fiscală în particular, art. 27 din Legea nr. 414/2002 privind impozitul pe profit (legea în vigoare în perioada 2002-2003), obligă societăţile afiliate/asociate ca orice raporturi juridice dintre ele să se deruleze la preţ de piaţă, respectiv prin aplicarea de adaos comercial cel puţin la nivelul aplicat de un terţ, scopul societăţilor comerciale fiind acela de obţinere de profit, fiind interzisă de lege vânzarea la acelaşi preţ sau la un preţ inferior (O.G. nr. 99/2000);
- acţiunile ce se impută recurentului nu sunt minim identificate/determinate prin indicarea în concret a bunurilor şi serviciilor ce ar fi fost supraevaluate, respectiv cu cât ar fi fost acestea supraevaluate;
- nicio sumă de bani din cele plătite de B. S.A. cu titlu de preţ pentru bunurile şi serviciile achiziţionate de la D. S.R.L. NU a ajuns în patrimoniul recurentului A., toate plăţile au fost efectuate şi au ajuns în patrimoniul D. S.R.L., care le-a folosit ulterior pentru nevoile sale, similar cu alte sume de bani încasate de la alte persoane/entităţi; nemaivorbind de faptul ca o parte din sumele încasate de către D. S.R.L., respectiv TVA din facturi, au fost plătite bugetului de stat (însăşi instanţa de apel reţinând că organele fiscale au efectuat verificări şi că au constat că TVA a fost în mod corect evidenţiată şi achitată);
- natura fungibilă a sumelor de bani; D. S.R.L. a dispus în conturi şi de alte sume de bani decât cele încasate de la B. S.A., astfel că nu se poate susţine că sumele de bani utilizate pentru majorarea capitalului social al B. S.A. sunt aceleaşi cu cele plătite de B. S.A., cu atât mai mult cu cât în situaţia de fapt reţinută de aceeaşi instanţă de apel sumele cu care D. S.R.L. a participat la majorarea capitalului social al B. S.A. depăşesc semnificativ valoarea încasărilor D. S.R.L. de la B. S.A.., respectiv: aporturile la capitalul social al B. S.A. au fost în cuantum de 27.081.025.000 ROL, faţă de o sumă de 15.890.000.000 ROL încasată de D. S.R.L. pentru livrările de bunuri şi servicii;
- chiar şi în situaţia în care sumele plătite de către B. S.A. ar fi fost utilizate de D. S.R.L. pentru majorarea capitalului social, nu se poate vorbi de o împosedare cu aceste sume a recurentului A., în condiţiile în care urmare a majorării de capital împosedarea este la nivelul B. S.A., sumele în cauză intrând în patrimoniul B. S.A., nici D. S.R.L. şi nici recurentul A. neavând vreun drept cu privire la aceste sume de bani.
- (iii) Cu privire la plata de către B. S.A. în favoarea D. S.R.L. a lucrărilor efectuate la "căminul de nefamilişti B.", lucrări care ar fi fost "în cea mai mare parte fictive" (fără a fi determinată în concret vreo lucrare sau vreo prestaţie) întrucât 80-85% din lucrările de consolidare, construcţie, amenajare la imobil ar fi fost realizate de o altă societate comercială,
Instanţa de apel reţine că:
- (i) D. S.R.L., prin antreprenorul general E. S.R.L., a efectuat lucrări la "căminul de nefamilişti B.", care nu ar fi fost de mare amploare (între care construirea unui acoperiş la un imobil cu 4 etaje, dotarea cu instalaţii de încălzire, climatizare, zugrăveli etc), care ar reprezenta totuşi 20% din totalitatea lucrărilor efectuate la imobilul în cauză după privatizarea societăţii B. S.A., pentru care s-a plătit de B. S.A. o sumă echivalentă a 77.183 EURO + 14.665 EURO TVA;
- (ii) lucrările şi serviciile din situaţiile de lucrări ar fi fost "în cea mai mare parte fictive", fără însă a reţine în concret măcar o lucrare/serviciu ce nu ar fi fost prestat,
- faptul că 80-85% din lucrările efectuate la imobil au fost efectuate de către o altă societate (care de asemenea nu sunt determinate/identificate nicăieri în cuprinsul deciziei instanţei de apel nici prin natura lor, dar nici prin valoarea lor) nu echivalează şi nu poate semnifica că lucrările/serviciile din situaţiile de lucrări emise de antreprenorul E. S.R.L. nu ar fi reale;
- nicio sumă de bani dintre cele plătite de B. S.A. pentru lucrările/serviciile prestate la imobilul "cămin de nefamilişti B." NU a ajuns în patrimoniul recurentului A., toate plăţile au fost efectuate şi au ajuns în patrimoniul D. S.R.L., fiind folosite inclusiv pentru achitarea TVA din facturile emise către bugetul de stat, respectiv achitarea prestaţiilor antreprenorului general E. S.A.;
- natura fungibilă a sumelor de bani; D. S.R.L. a dispus în conturi şi de alte sume de bani decât cele încasate de la B. S.A., astfel că nu se poate susţine că sumele de bani utilizate pentru majorarea capitalului social al B. S.A. sunt aceleaşi cu cele plătite de B. S.A., cu atât mai mult cu cât în situaţia de fapt reţinută de aceeaşi instanţă de apel sumele cu care D. S.R.L. a participat la majorarea capitalului social al B. S.A. depăşesc semnificativ valoarea încasărilor D. S.R.L. de la B. S.A., respectiv: aporturile la capitalul social al B. S.A. au fost în cuantum de 27.081.025.000 ROL, faţă de o sumă de 15.890.000.000 ROL încasată de D. S.R.L. pentru livrările de bunuri şi servicii;
- chiar şi în situaţia în care sumele plătite de către B. S.A. ar fi fost utilizate de D. S.R.L. pentru majorarea capitalului social, nu se poate vorbi de o împosedare cu aceste sume a recurentului A., în condiţiile în care urmare a majorării de capital împosedarea este la nivelul B. S.A., sumele în cauză intrând în patrimoniul B. S.A., nici D. S.R.L. şi nici recurentul A. neavând vreun drept cu privire la aceste sume de bani.
Faptele reţinute în sarcina recurentului A. nu îndeplinesc condiţia de tipicitate nici din perspectiva urmării imediate, respectiv prejudiciul cert ca existenţă şi întindere.
- Din perspectiva urmării imediate a infracţiunii de delapidare aceasta se constituie în scoaterea definitivă sau temporară a bunului din sfera patrimonială a persoanei vătămate şi producerea unei pagube acesteia, pagubă ce trebuie sa fie certă atât ca existenţă, cât şi întindere.
- Or, din conţinutul constitutiv al infracţiunii reţinute în sarcina recurentului de către instanţa de apel (în rejudecare) lipseşte cu desăvârşire acest element, instanţa de apel operând cu sintagma generică, "însuşirea unor sume semnificative de bani", sintagmă ce nu răspunde cerinţelor de legalitate impuse de textul de incriminare pe de-o parte şi de garanţiile convenţionale în procesul penal pe de altă parte.
- Mai mult, nici măcar despre un prejudiciu/pagubă determinabilă NU se poate vorbi câta vreme instanţa de apel fie nu descrie paguba/prejudiciul/fie foloseşte exclusiv sintagme generice, respectiv nu reţine şi nu descrie acţiuni concrete, cu indicarea concretă a pagubei/prejudiciului creat de fiecare dintre ele, respectiv:
(i) Cu privire la pretinsa modalitate de "însuşire de către recurentul A. de sume semnificative" prin plata de către B. S.A. în favoarea D. S.R.L. de avansuri pentru livrări ulterioare, lipseşte orice pagubă/prejudiciu, avansurile fiind urmate de livrări;
(ii) Cu privire la pretinsa modalitate de "însuşire de către recurentul A. de sume semnificative" prin plata unor bunuri şi servicii (neidentificate/nedeterminate) de către B. S.A. în favoarea D. S.R.L. la preţuri pretins supraevaluate întrucât ar fi fost cumpărate de D. S.R.L. şi revândute cu adaos comercial, instanţa de apel nu reţine şi nici nu poate reţine o pagubă/un prejudiciu, pentru că NU există nicio probă care să stabilească/determine care ar fi bunurile/serviciile supraevaluate, respectiv care este valoarea cu care ar fi fost acestea supraevaluate;
(iii) Cu privire la pretinsa modalitate de "însuşire de către recurentul A. de sume semnificative" prin plata de către B. S.A. în favoarea D. S.R.L. a lucrărilor efectuate la"căminul de nefamilişti B.", lucrări care ar fi fost"în cea mai mare parte fictive" întrucât 80-85% din lucrările de consolidare, construcţie, amenajare ar fi fost realizate de o altă societate comercială, instanţa de apel NU indică nicio lucrare/serviciu concret din cele menţionate în situaţiile de lucrări care ar fi fost fictiv, măi mult nici la nivel minimal nu se indică nici care ar fi valoarea acestor lucrări/servicii pretins fictive, în condiţiile în care aceeaşi instanţă de apel reţine că NU toate sumele facturate corespund unor lucrări/servicii pretins fictive.
Pentru toate considerentele mai sus expuse, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen. a solicitat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să dispună admiterea recursului în casaţie, casarea deciziei penale nr. 296/24.02.2023 şi achitarea recurentului în temeiul dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.
IV. Prin încheierea din 14.06.2023, pronunţată în dosarul nr. x/2021, a fost admisă în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 296/A din data de 24 februarie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul nr. x/2021.
În esenţă, s-a reţinut că cererea de recurs în casaţie îndeplineşte condiţiile de admisibilitate prevăzute la art. 434-438 C. proc. pen.
V. Examinând recursul în casaţie declarat de inculpatul A. prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., astfel cum au fost stabilite prin încheierea de admitere în principiu din 14.06.2023, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
Preliminar, Înalta Curte reţine că, în condiţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării, dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, caz de casare ce vizează situaţiile în care fapta concretă pentru care s-a pronunţat soluţia definitivă de condamnare nu întruneşte elementele de tipicitate obiectivă prevăzută de norma de incriminare; dacă instanţa a ignorat o normă care conţine dispoziţii de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv, astfel încât nu se mai realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi noua configurare legală a tipului respectiv de infracţiune.
Este de menţionat că, din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., hotărârea definitivă de condamnare a fost pronunţată cu încălcarea legii penale substanţiale.
Înalta Curte constată că prin decizia penală recurată, în baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., s-a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului A. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de delapidare prevăzută de art. 308 raportat la art. 295 C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen., ca urmare a împlinirii termenului prescripţiei răspunderii penale.
Aşadar, în cauză nu a fost pronunţată o soluţie de condamnare pentru o faptă care se presupune că nu este prevăzută de legea penală.
De asemenea, instanţa de recurs în casaţie subliniază că ceea ce s-a invocat de recurentul-inculpat ca temei al incidenţei dispoziţiilor art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. vizează, în esenţă, faptul că în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal, în condiţiile în care, prioritar, se impunea achitarea inculpatului, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. (fapta nu este prevăzută de legea penală).
Prin urmare, deşi în cauză s-a dispus încetarea procesului penal şi nu condamnarea, critica adusă hotărârii instanţei de apel antamează în concret tipicitatea faptei de delapidare şi nu greşita încetare a procesului penal.
Ca atare, chiar dacă la o primă examinare, se constată că formal criticile invocate s-ar circumscrie cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. şi ar putea fi analizate pe fondul acestora, acesta fiind şi motivul pentru care s-a trecut peste inadmisibilitate, în realitate, recurentul încearcă eludarea cazurilor şi condiţiilor limitativ reglementate de lege pentru această cale extraordinară de atac şi realizează un melanj între motive care vizează cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen. (în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal) şi cazul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. (inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală).
Or, analizarea tipicităţii faptei în lipsa unei soluţii de condamnare ar echivala cu recunoaşterea pe cale jurisprudenţială a unui caz de casare neprevăzut de lege, ceea ce contravine nu doar caracterului limitativ al obiectului judecăţii în recurs în casaţie, cazurile de casare fiind de strictă interpretare şi aplicare, ci ar constitui şi o încălcare a principiului legalităţii procesului penal, principiu de rang constituţional potrivit căruia exercitarea căilor de atac nu poate fi făcută decât în condiţiile legii.
În raport de aceste considerente, în baza art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază criticile neîntemeiate, motiv pentru care va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 296/A din data de 24 februarie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul nr. x/2021.
Potrivit art. 275 alin. (2) C. proc. pen., recurentul-inculpat va fi obligat la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 296/A din data de 24 februarie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul nr. x/2021.
Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 6 decembrie 2023.