Şedinţa publică din data de 23 ianuarie 2024
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Călăraşi la 21 octombrie 2022, sub nr. x/2022, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul de Justiţie şi Tribunalul Călăraşi, obligarea acestora la recalcularea indemnizaţiei de încadrare şi a celorlalte drepturi aferente, conform Legii nr. 71/2015 şi a O.U.G. nr. 20/2016 raportat la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 605,225 RON începând cu 01.08.2016 şi în continuare, luând în considerare majorarea de 25% prevăzută de art. III din O.U.G. nr. 20/2016 pentru modificarea şi completarea O.U.G. nr. 57/2015; plata pentru fiecare lună, până la recunoaşterea efectivă a dreptului, a diferenţei dintre venitul la care este îndreptăţită, prin raportare la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 605,225 RON, şi venitul efectiv plătit, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflaţie, la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată până la data plăţii efective; plata dobânzii legale penalizatoare aferente, calculată asupra acestor drepturi salariale pe perioada solicitată, precum şi actualizarea cu indicele de inflaţie a diferenţelor de drepturi salariale cuvenite, începând cu data scadenţei fiecărui drept şi până la data plăţii efective.
Prin întâmpinările formulate, pârâtul Ministerul Justiţiei a invocat excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Călăraşi, iar pârâtul Tribunalul Călăraşi a invocat excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Călăraşi, întrucât reclamanta este judecător în cadrul Judecătoriei Călăraşi, instanţă arondată Tribunalului Călăraşi, instanţă care are atât calitatea de pârât, cât şi pe cea de instanţă de judecată care ar fi competentă să soluţioneze cauza pe fond. Totodată, a învederat că Tribunalul Călăraşi este arondat Curţii de Apel Bucureşti, care ar fi devenit competentă să soluţioneze calea de atac a apelului. Prin urmare, pentru aceste argumente, a apreciat că se impune admiterea excepţiei invocate şi declinarea cauzei la o instanţă egală în grad aflată în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu Curtea de Apel Bucureşti.
Prin adresa înregistrată la dosarul cauzei la data de 18.01.2023, reclamanta a solicitat, în temeiul art. 127 C. proc. civ., declinarea cauzei la Tribunalul Dâmboviţa, având în vedere calitatea sa de judecător în cadrul Tribunalului Călăraşi.
În şedinţa publică din 09.02.2023, Tribunalul Călăraşi a luat act de cererea reclamantei de declinare a competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmboviţa, precum şi de excepţiile invocate de pârâţi, a reţinut cauza în pronunţare pe aceste excepţii şi a dispus amânarea pronunţării la data de 15 februarie 2023.
Prin sentinţa civilă nr. 148/2023 din 15 februarie 2023, pronunţată în dosarul nr. x/2022, Tribunalul Călăraşi – secţia Civilă a respins excepţia necompetenţei materiale invocată de pârâtul Ministerul Justiţiei; a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Călăraşi, invocată de pârâtul Tribunalul Călăraşi şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei şi Tribunalul Călăraşi, în favoarea Tribunalului Dâmboviţa.
Cu privire la excepţia necompetenţei teritoriale, invocată de pârâtul Tribunalul Călăraşi, prima instanţă de conflict a evocat dispoziţiile art. 127 alin. (1)-(21) C. proc. civ., precizând că dispoziţiile alin. (2)1 al art. 127 au fost introduse prin Legea nr. 310/2018 pentru valorificarea Deciziei nr. 290/2018 (publicată în M. Of. nr. 638 din 23 iulie 2018) a Curţii Constituţionale, prin care s-a stabilit că sintagma "de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea" din cuprinsul art. 127 alin. (1) C. proc. civ., precum şi sintagma "care îşi desfăşoară activitatea la instanţa competentă să judece cauza" din cuprinsul art. 127 alin. (2) din acelaşi cod sunt constituţionale în măsura în care privesc şi instanţa de judecată în calitate de parte reclamantă/pârâtă.
Evocând, în continuare, paragrafele/considerentele 21-25, 30, 34, 36 din cuprinsul Deciziei nr. 290/2018 a Curţii Constituţionale, prima instanţă de conflict a reţinut că, din cuprinsul motivării Curţii Constituţionale, rezultă că excepţia de necompetenţă teritorială facultativă în ipoteza în care instanţa de judecată are calitatea de parte reprezintă o excepţie de ordine publică (considerentul nr. 23), aspect confirmat de doctrină şi practica judiciară, şi, totodată, reprezintă o garanţie a imparţialităţii instanţei, aspect al dreptului de acces la o instanţă imparţială, astfel încât, ca urmare a modificării art. 127 C. proc. civ. şi în raport cu considerentele deciziei de neconstituţionalitate invocate, invocarea excepţiei de necompetenţă teritorială facultativă, în ipoteza în care instanţa de judecată are calitatea de parte, reprezintă o alternativă nu doar faţă de instituţia strămutării, ci şi faţă de instituţia abţinerii judecătorului (art. 42 C. proc. civ.), întrucât răspunde aceleiaşi exigenţe referitoare la dreptul de acces la o instanţă, respectiv, exigenţa judecării cauzei de către o instanţă imparţială (obiectiv).
Astfel, în accepţiunea primei instanţe de conflict, declinarea competenţei de soluţionare a cauzei răspunde exigenţei judecării cauzei într-un termen rezonabil şi constituie un mecanism mai simplu, mai eficient şi mai energic decât cel al abţinerii de către toţi judecătorii unei instanţe (nu doar de către judecătorii secţiei competente funcţional).
Reţinând, aşadar, caracterul de ordine publică al dispoziţiilor art. 127 alin. (2)1 C. proc. civ. în ceea ce priveşte necompetenţa teritorială a instanţei care are calitatea de parte în cauză, aşa cum este în cazul de faţă, precum şi raţiunea normei care rezidă în înlăturarea oricărei suspiciuni de soluţionare părtinitoare a cauzei din pricina calităţii părţii – Tribunalul Călăraşi, prima instanţă de conflict a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată de pârâtul Tribunalul Călăraşi şi, pe cale de consecinţă, a declinat competenţa soluţionării cererii în favoarea Tribunalului Dâmboviţa, sens în care a dispus înaintarea dosarului spre competentă soluţionare Tribunalului Dâmboviţa.
Ca urmare a declinării, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmboviţa la 27 februarie 2023, sub nr. x/2023.
La primul termen de judecată stabilit în cauză (2 mai 2023), Tribunalul Dâmboviţa – secţia I Civilă - Complet specializat în soluţionarea litigiilor de muncă şi asigurări sociale a prorogat verificarea competenţei de soluţionare a cauzei pentru întregirea cadrului procesual şi discutării excepţiilor invocate, sens în care a dispus, din oficiu, conceptarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în calitate de pârâtă, cu menţiunea de a preciza dacă înţelege să îşi menţină apărările formulate de către pârâtul Ministerul Justiţiei, sens în care a amânat soluţionarea cauzei la 27 iunie 2023, termen la care, pentru motivele expuse în încheierea de la acea dată, cauza a fost amânată la data de 17 octombrie 2023.
La termenul din 17 octombrie 2023, Tribunalul Dâmboviţa a invocat din oficiu o posibilă excepţie de necompetenţă teritorială şi a dispus prorogarea pronunţării asupra acestei excepţii, conform art. 131 alin. (2) C. proc. civ., sens în care a dispus revenirea cu adresă către Tribunalul Călăraşi pentru a se comunica dacă doamna judecător A. a îndepinit/îndeplineşte funcţia de judecător în cadrul Tribunalului Călăraşi sau a unei alte instanţe (caz în care se va indica) din 10.2021 la zi.
La termenul din 14 noiembrie 2023, Tribunalul Dâmboviţa – secţia I Civilă - Complet specializat în soluţionarea litigiilor de muncă şi asigurări sociale, având în vedere relaţiile comunicate, a reţinut cauza spre deliberare.
Prin încheierea din 14 noiembrie 2023, pronunţată în dosarul nr. x/2023, Tribunalul Dâmboviţa – secţia I Civilă - Complet specializat în soluţionarea litigiilor de muncă şi asigurări sociale a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei şi Tribunalul Călăraşi şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în favoarea Tribunalului Călăraşi. Totodată, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă, a suspendat din oficiu judecata cauzei şi a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca instanţă competentă să soluţioneze conflictul negativ de competenţă.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Dâmboviţa a reţinut că, din verificările dispuse de instanţă, reclamanta are calitatea de judecător în cadrul Judecătoriei Călăraşi, având însă grad profesional de tribunal din data de 01.01.2023 .
Totodată, a reţinut că litigiile de muncă nu sunt de competenţa judecătoriei sau de competenţa unei instanţe inferioare celei în cadrul căreia îşi desfăşoară activitatea reclamanta, astfel încât, în cauză, nu sunt incidente prevederile art. 127 alin. (1) din C. proc. civ.
De asemenea, a mai arătat că, în litigiul pendinte, Tribunalul Călăraşi are calitatea de pârât, astfel încât, în conformitate cu prevederile art. 127 alin. (2)1 şi alin. (2) din C. proc. civ., reclamanta avea posibilitatea ("poate sesiza" fiind terminologia uzitată de legiuitor) să sesizeze una din instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflată în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate. Cu toate acestea, reclamanta a ales să sesizeze chiar Tribunalul Călăraşi.
De asemenea, cea de a doua instanţă de conflict a mai constatat că dispoziţiile art. 127 alin. (2) C. proc. civ. sunt de ordine privată, astfel încât excepţia invocată nu era una de ordine publică, ci doar de ordine privată, neputând fi invocată de instanţă din oficiu, conform art. 130 alin. (3) din C. proc. civ.
Reţinând, aşadar, că dreptul de opţiune aparţine în mod exclusiv părţii reclamante, ceea ce înseamnă că, odată ce reclamanta şi-a manifestat opţiunea de a introduce acţiunea chiar la Tribunalul Călăraşi, ce are calitatea de pârât în cauză, această instanţă a devenit competentă teritorial să soluţioneze pricina, instanţa astfel învestită neavând dreptul de a cenzura procedural, din oficiu, acest drept de opţiune, Tribunalul Dâmboviţa, în temeiul art. 134, art. 135 alin. (1) C. proc. civ., a dispus suspendarea judecăţii prezentei cauze şi înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia a II-a Civilă la 8 decembrie 2023, sub acelaşi număr de dosar (783/120/2023).
Constatând că, în cauză, există un conflict negativ de competenţă, în sensul art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., ivit între cele două instanţe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, Înalta Curte, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă stabilind competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Călăraşi, pentru următoarele considerente:
În speţă, reclamanta, judecător (cu grad de judecător de tribunal) în cadrul Judecătoriei Călăraşi, solicită drepturi salariale din perioada în care a activat în cadrul acestei instanţe, chemând în calitate de pârât (şi) Tribunalul Călăraşi.
Faţă de obiectul acţiunii (litigiu de muncă), potrivit art. 269 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 privind Codul Muncii şi art. 210 din Legea dialogului social nr. 62/2011 (forma în vigoare la data introducerii acţiunii – 21.10.2022), competenţa materială revine în primă instanţă tribunalului.
Aşadar, potrivit dispoziţiilor art. 269 alin. (2) din Codul muncii, dreptul comun în materie, cererile având ca obiect conflicte de muncă se adresează "instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul."
Totodată, se reţine că, prin art. 210 din Legea nr. 62/2011, normă specială intrată în vigoare ulterior Codului muncii (şi, totodată, aplicabilă faţă de data introducerii acţiunii – 21.10.2022), s-a realizat o derogare de la prevederile art. 269 alin. (2) Codul muncii, în legătură cu competenţa de soluţionare a litigiilor de muncă în care reclamant este angajatul, fiind reglementată o competenţă alternativă în favoarea instanţei de la locul de muncă sau a instanţei de la domiciliul reclamantului.
În consecinţă, pentru situaţia în care salariatul are calitatea de reclamant, faţă de dispoziţiile art. 210 din Legea nr. 62/2011 coroborate cu cele ale art. 95 pct. 1 C. proc. civ., competenţa teritorială de soluţionare a cauzei aparţine tribunalelor de la locul de muncă sau domiciliul reclamantului.
Cum reclamanta, judecător în cadrul Judecătoriei Călăraşi, a solicitat recalcularea indemnizaţiei de încadrare şi a celorlalte drepturi aferente raportat la perioada în care a avut calitate de judecătoare în cadrul acestei instanţe, în virtutea dispoziţiilor art. 210 din Legea nr. 62/2011, avea posibilitatea să se adreseze fie tribunalului în a cărui circumscripţie îşi avea domiciliul, fie tribunalului în a cărui circumscripţie se afla locul de muncă.
Având în vedere că reclamanta are domiciliul în Călăraşi şi locul de muncă la Judecătoria Călăraşi, în conformitate cu textele de lege mai sus amintite, Tribunalul Călăraşi apare ca fiind instanţa competentă atât din punct de vedere material, cât şi teritorial.
Cu toate acestea, dată fiind calitatea părţilor, în analiza competenţei instanţei judecătoreşti la care trebuie introdusă cererea, nu sunt incidente dispoziţiile de drept comun, ci prevederile art. 127 alin. (1)-(2) şi (21) din C. proc. civ.
Aşadar, în determinarea competenţei teritoriale, Înalta Curte reţine că, potrivit art. 127 alin. (1) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018, "dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cauză de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea".
Însă, dispoziţiile art. 127 alin. (1) din C. proc. civ. trebuie interpretate în lumina deciziei Curţii Constituţionale nr. 290/2018, care, de altfel, a şi fost valorificată prin modificarea adusă art. 127 din Cod de Legea nr. 310/2018, motiv pentru care, analiza competenţei instanţei judecătoreşti la care trebuie introdusă cererea, în cazul în care calitatea de reclamant o are un judecător, trebuie să aibă în vedere nu numai ipoteza în care cauza este de competenţa instanţei la care acesta îşi desfăşoară activitatea, ci şi ipoteza în care competenţa aparţine unei instanţe inferioare acesteia, dată fiind posibilitatea exercitării căilor de atac.
Întrucât reclamanta are calitatea de judecător de judecătorie, iar cererea de chemare în judecată formulată de aceasta nu este de competenţa judecătoriei, competenţa teritorială nu poate fi determinată în condiţiile art. 127 alin. (1) din C. proc. civ.
În schimb, având în vedere că, în cauză, Tribunalul Călăraşi este chemat în judecată în calitate de pârât, sunt incidente dispoziţiile referitoare la competenţa facultativă prevăzută de textul art. 127 alin. (2) raportat la art. 127 alin. (21) din C. proc. civ., care vizează şi ipoteza în care o instanţă de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz.
Prin urmare, Înalta Curte reţine că, întrucât cererea a fost introdusă împotriva instanţei căreia i-ar reveni, în mod obişnuit, competenţa soluţionării în fond a cererii (Tribunalul Călăraşi), în speţă, este atrasă incidenţa art. 127 alin. (2) raportat la alin. (2)1 C. proc. civ.
Potrivit art. 127 alin. (2) C. proc. civ., reclamantul poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii.
Însă, aşa cum a reţinut şi instanţa de contencios constituţional în paragraful 47 al deciziei nr. 290 din 26 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial nr. 638 din 23 iulie 2018, «legiuitorul a prevăzut, în ipoteza alin. (2) al art. 127 din C. proc. civ., că pentru cererea introdusă împotriva unui judecător, procuror, asistent judiciar sau grefier care îşi desfăşoară activitatea la instanţa competentă judece cauza, reclamantul poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii. Caracterul facultativ rezultă din folosirea verbului "poate", ceea ce duce la concluzia că reclamantul decide dacă să se prevaleze sau nu de această posibilitate, putând renunţa la beneficiul acordat de lege.»
Cu alte cuvinte, norma reglementează un drept de opţiune al părţii reclamante care are posibilitatea să introducă cererea de chemare în judecată împotriva unei instanţe de judecată, fie chiar la instanţa respectivă (aplicând regula generală în materie de competenţă), fie la o altă instanţă de acelaşi grad din raza unei curţi de apel învecinate.
În speţă, reclamanta a învestit cu soluţionarea litigiului Tribunalul Călăraşi, instanţa care ar fi fost competentă să judece litigiul.
Aşa fiind, instanţa supremă constată că reclamanta şi-a manifestat opţiunea, în condiţiile art. 127 alin. (2) C. proc. civ., determinând, astfel, competenţa teritorială în soluţionarea cererii de chemare în judecată.
Aşadar, dreptul de opţiune aparţine în mod exclusiv părţii reclamante, ceea ce înseamnă că, odată ce reclamanta şi-a manifestat opţiunea de a introduce acţiunea la Tribunalul Călăraşi, această instanţă a devenit competentă teritorial să soluţioneze pricina, instanţa astfel învestită neavând dreptul de a cenzura procedural acest drept de opţiune.
În consecinţă, în temeiul art. 135 alin. (2) şi (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea primei instanţei învestite, respectiv în favoarea Tribunalului Călăraşi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Călăraşi.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23 ianuarie 2024.