Şedinţa publică din data de 02 aprilie 2024
Asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 82 din 24 mai 2023 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, în dosarul nr. x/2021, în baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen., raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., a fost încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului A. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală, comisă în formă continuată, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) şi c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 alin. (1) C. pen., ca efect al intervenirii prescripţiei răspunderii penale.
În baza art. 397 alin. (1) C. proc. pen., a fost admisă în parte acţiunea civilă exercitată în cauză, obligând pe inculpatul A. în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. B. S.R.L., la plata în favoarea părţii civile Statul Român prin ANAF prin AJFP Mureş a sumei de 259.606,981 RON, reprezentând prejudiciul material cauzat prin comiterea infracţiunii, la care se adaugă dobânzi şi penalităţi de întârziere calculate potrivit Codului de procedură fiscală adoptat prin O.G. nr. 92/2003, până la achitarea integrală a debitului.
În baza art. 25 alin. (3) C. proc. pen., s-a dispus desfiinţarea facturilor falsificate nr. x/10.01.2011, nr. x/28.03.2011, nr. y/23.05.2011, nr. x/26.05.2011, nr. x/30.05.2011, nr. x/01.06.2011, nr. y/10.06.2011, nr. x/30.06.2011, nr. x/30.06.2011, nr. y/12.09.2011, nr. x/18.11.2011, nr. x/25.11.2011, nr. y/21.11.2011, nr. x/26.11.2011, nr. x/28.11.2011, nr. x/28.11.2011, nr. x/29.11.2011, nr. y/07.12.2011, nr. z/14.12.2011, aparent emise de S.C. C. S.R.L.
În baza art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen., cu aplicarea art. 2502 C. proc. pen., a fost menţinută măsura sechestrului asigurător dispus asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpatului, până la concurenţa sumei de 259.606,981 RON, în vederea garantării reparării pagubei produse prin infracţiune.
În baza art. 272 C. proc. pen., s-a stabilit în favoarea Baroului Cluj suma de 1495 RON reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu să asigure asistenţa juridică obligatorie a inculpatului, av. D., care s-a dispus a se avansa din FMJ.
În baza art. 275 alin. (1) pct. 3 lit. b) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata în favoarea statului a sumei de 3000 RON reprezentând cheltuieli judiciare.
Pentru a hotărî astfel, în urma analizării coroborate a materialului probator administrat în cauză în cursul urmăririi penale (care a rămas dobândit cauzei la finalul procedurii de cameră preliminară şi nu a fost contestat de inculpat) şi al judecăţii, inclusiv prin raportare la apărările formulate, Curtea a reţinut, sub aspectul situaţiei de fapt, că inculpatul A. a deţinut calitatea de asociat unic şi administrator în fapt al S.C. B. S.R.L., societate comercială cu sediul în jud. Mureş, calitate pe care şi-a asumat-o chiar prin declaraţia dată în faţa instanţei la termenul de judecată din 24.06.2022, în care a precizat că a deţinut calitatea de administrator de fapt de la înfiinţarea societăţii (ianuarie 2008, potrivit extrasului ORC) şi până la suspendarea activităţii acesteia, în cursul anului 2012 (01.03.2012).
S-a menţionat că declaraţia inculpatului se coroborează sub acest aspect cu cea dată de martorul E., contabilul societăţii, care a arătat că inculpatul A. era singurul care se ocupa de administrarea societăţii, acesta îi aducea facturile fiscale şi celelalte documente necesare (registrul de casă completat, precum şi evidenţa primară a facturilor), dar şi cu declaraţia din 04.11.2014 a martorului F., care a relatat că în cursul anilor 2008-2009 inculpatul i-a propus să devină în mod fictiv, fără a avea vreo atribuţie concretă, administratorul S.C. B. S.R.L., propunere pe care a acceptat-o.
S-a mai arătat că, potrivit procesului-verbal de sesizare nr. x/MS/09.11.2012 emis de Garda Financiară Mureş, urmare a declanşării controlului încrucişat prin adresele organelor fiscale din judeţele Iaşi şi Cluj, comisarii Gărzii Financiare Mureş au procedat la verificarea documentelor contabile ale S.C. B. S.R.L., sesizând organele de urmărire penală cu privire la evidenţierea unor presupuse operaţiuni comerciale fictive de natura achiziţiilor, de la un număr de 5 societăţi furnizoare, după cum urmează:
1. Pe relaţia cu S.C. C. S.R.L. au fost identificate un număr de 19 facturi fiscale aparent emise de această societate care au fost înscrise în evidenţa contabilă a S.C. B. S.R.L., parte din ele fiind înscrise şi în declaraţia informativă D394 aferentă semestrului I al anului 2011.
Deşi prin declaraţia dată în faţa instanţei inculpatul A. a afirmat caracterul real al operaţiunilor comerciale evidenţiate în documentele justificative anterior menţionate, Curtea a reţinut existenţa unei serii de indicii concordante şi obiective care susţin, dimpotrivă, teza fictivităţii acestora şi, în consecinţă, efectuarea înregistrărilor în contabilitate şi/sau în alte documente legale de tipul declaraţiilor fiscale în scopul diminuării bazei de impunere aferente impozitului pe profit şi a taxei pe valoare adăugată, inclusiv prin exercitarea abuzivă a dreptului de deducere a TVA.
În acest sens, din analiza conţinutului facturilor emanând de la acest furnizor, Curtea a constatat următoarele:
- nerespectarea cronologiei numerice a facturilor seria x 2787 1871, în sensul că factura nr. x/30.05.2011 a fost emisă ulterior facturilor nr. x/10.01.2011, nr. x/28.03.2011 şi respectiv nr. x/26.05.2011, cu toate că, făcând parte din acelaşi bloc facturier înseriat care permit identificarea unică, data calendaristică mai târzie ar fi trebuit să presupună şi un număr de ordine mai mare. De asemenea, factura cu nr. x a fost emisă în aceeaşi zi cu factura nr. x, respectiv la data de 30.06.2011, deşi facturile purtând numerele x au fost emise în perioada 18-29.11.2011;
- utilizarea pentru transportul bunurilor presupus livrate a unor mijloace de transport aparţinând unor persoane fizice/juridice care nu au nici o legătură cu S.C. B. S.R.L. sau cu societatea furnizoare S.C. C. S.R.L. (în cazul facturilor seria x nr. x/07.12.2011 şi nr. y/14.12.2011- auto x proprietatea S.C. G.. Potrivit declaraţiei martorului H., autotursimul Opel Astra x s-a aflat în permanenţă în posesia societăţii administrate de martor, nu a fost folosit pentru transport de marfă şi nici nu a avut vreo legătură comercială cu inculpatul sau cu S.C. B. S.R.L.; a facturilor nr. x/01.06.2011 şi y/18.11.2011- auto x proprietatea martorului I., care, cu prilejul audierii, a arătat că nu îşi explică cum numărul de înmatriculare al autoturismului său marca x a ajuns să fie menţionat pe facturile de achiziţie, acesta nefiind utilizat niciodată pentru transport de marfă, martorul negând şi că l-ar cunoaşte pe inculpat sau societatea administrată de acesta) sau pentru care nu s-a indicat numărul de înmatriculare, făcând astfel imposibilă verificarea realităţii operaţiunilor (în cazul facturilor nr. x/30.06.2011, nr. x/26.05.2011 şi a facturii seria x nr. x/21.11.2011)
- livrarea unor bunuri care nu corespund obiectului de activitate al societăţii, după modificarea statutului social, al sediului, structurii societare şi a obiectului de activitate la data de 23.11.2011. Astfel, potrivit menţiunii ORC, începând cu această dată obiectul de activitate principal al S.C. C. s-a modificat potrivit codificării CAEN 5630 (baruri şi alte activităţi de servire a băuturilor), având ca şi obiect secundar de activitate comerţul cu ridicata a metalelor şi minereurilor metalice. Or, deşi schimbarea sediului social şi a identităţii reprezentantului legal al societăţii a fost reflectată în cuprinsul facturilor seria x nr. x/07.12.2011 şi nr. y/14.12.2011, bunurile presupus livrate nu au nici o legătură cu specificul obiectului de activitate al societăţii, în discuţie fiind utilaje auto şi agricole; pe de altă parte, facturile emise începând cu aceeaşi dată, respectiv 25.11.2011 (nr. x/25.11.2011, nr. x/26.11.2011, nr. x/28.11.2011, nr. x/28.11.2011 şi nr. x/29.11.2011) cuprind bunuri de altă natură decât piese auto aşa cum conţineau facturile anterioare, numele delegatului fiind, cu o singură excepţie, cel al inculpatului A. care a semnat atât la rubrica destinată expeditorului, cât şi la rubrica de primire, iar în ceea ce priveşte factura x care a indicat numele fostului administrator statutar al S.C. C., în persoana numitei J., Curtea a remarcat faptul că documentele justificative de care se prevalează inculpatul sugerează faptul că, la aceeaşi dată, de 28.11.2011, cu acelaşi mijloc de transport respectiv auto x au fost transportate de către 2 persoane diferite, respectiv inculpatul şi numita J., pe ruta Iaşi-Târnăveni, bunurile conţinute în cele două facturi, fapt care este obiectiv imposibil.
S-a subliniat că împrejurarea că societatea furnizoare S.C. C. a declarat livrările către S.C. B. S.R.L. nu poate conduce la concluzia realităţii acestor tranzacţii, în condiţiile în care modalitatea depunerii declaraţiei recapitulative D394 rectificate înregistrate sub nr. x/30.05.2012 de către societatea furnizoare a făcut obiectul cercetărilor penale în dosarul penal nr. x/2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi. Pe de altă parte, chiar dacă în cauză a fost pronunţată o soluţie de clasare, menţinută prin încheierea penală nr. 221/CP/02.08.2019 dată de judecătorul de cameră preliminară al Tribunalului Iaşi în dosarul nr. x/2019, s-a constatat că temeiul clasării îl constituie prevederile art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., referitoare la lipsa calităţii de subiect activ special la data săvârşirii faptei, din considerentele hotărârii rezultând existenţa pierderii de venituri fiscale la bugetul consolidat al statului prin mecanismul neutralizării obligaţiilor de plată, prin angajarea de cheltuieli egale cu valoarea veniturilor obţinute, în acest sens fiind menţiunile din cuprinsul declaraţiei informative rectificate depuse de S.C. C.. Reţinând şi că, iniţial, livrările către S.C. B. S.R.L. nu au fost declarate de către societatea furnizoare, aspect care a fost coroborat cu inadvertenţele anterior analizate cu privire la conţinutul facturilor emise de S.C. C., s-a concluzionat că la dosar există probe concludente care justifică concluzia reţinerii fictivităţii operaţiunilor comerciale reflectate în facturile pretins emise de acest furnizor.
2. Pe relaţia cu S.C. K. S.R.L., Curtea a reţinut că fictivitatea operţiunilor comerciale de natura achiziţiilor care au fost declarate organelor fiscale prin declaraţia D394 aferentă semestrului II a anului 2008 rezultă, pe de o parte, din declaraţiile martorilor L. şi M., administrator şi respectiv asociat în cadrul societăţii furnizoare, care au negat raporturile comerciale cu inculpatul sau societatea administrată în fapt de acesta, dar şi din declaraţiile martorului E., potrivit cărora inculpatul nu i-a adus facturile de achiziţii emise de S.C. K. S.R.L. Cluj-Napoca, înregistrarea în contabilitate şi completarea declaraţiilor fiscale fiind efectuată de martor nu doar în baza documentelor justificative, ci şi în baza relaţiior comunicate de inculpat telefonic sau prin e-mail, cu angajamentul de a aduce ulterior documentele justificative, împrejurarea care, însă, nu se mai realiza.
3. Pe relaţia cu S.C. N. S.R.L., s-a constatat că, prin declaraţiile informative D394 aferente semestrului I 2008 şi respectiv semestrului II 2009, S.C. B. S.R.L. a declarat achiziţii în valoare de 13.500 RON, din care 2565 RON TVA, şi, respectiv, în valoare de 8.400 RON, din care 1596 RON TVA, în condiţiile în care, potrivit extrasului ORC depus la dosar, societatea furnizoare fusese radiată la data de 21.09.2007, ca urmare a închiderii procedurii falimentului. Curtea a concluzionat că din aceste elemente obiective rezultă cu certitudine fictivitatea operaţiunilor comerciale de tipul achiziţiilor de la acest furnizor.
4. Pe relaţia cu S.C. O. S.R.L., s-a arătat că fictivitatea operaţiunilor de tipul achiziţiilor declarate prin D394 aferentă sem. II a anului 2008 rezultă din declaraţia martorului P., care în calitate de administrator statutar al societăţii furnizoare a arătat că a desfăşurat activitatea efectivă doar în perioada mai- iulie 2005, obiectul de activitate al societăţii fiind comerţul cu textile, încălţăminte şi obiecte de igienă personală, emiţând facturi către o singură societate comercială şi anume S.C. Q. S.R.L.. Martorul a negat existenţa raporturilor comerciale cu inculpatul sau cu S.C. B. S.R.L., declaraţia sa coroborându-se şi cu cea dată de martorul E., conform căreia inculpatul nu i-a adus facturile de achiziţii emise de S.C. O. S.R.L., situaţia fiind similară cu cea a furnizorului S.C. K. S.R.L..
5. În sfârşit, în ceea ce priveşte furnizorul S.C. R. S.R.L., Curtea a remarcat faptul că, deşi prin declaraţia D394 aferentă semestrului II a anului 2007 S.C. B. S.R.L. a declarat achiziţii în valoare de 104.000 RON din care TVA în sumă de 19.760 RON (nedeclarată de societatea furnizoare), nici inculpatul şi nici contabilul societăţii administrate în fapt de acesta nu au furnizat organelor fiscale sau/şi de urmărire penală facturile de achiziţie aferente, condiţie de formă esenţială pentru justificarea diminuării obligaţiilor de plată către bugetul consolidat al statului.
Pe de altă parte, din coroborarea declaraţiilor martorului S., administrator statutar al S.C. R. S.R.L. în perioada de referinţă, cu cea dată de martorul T., a rezultat, pe calea unei prezumţii simple, faptul că prin ascunderea identităţii adevăratului administrator în fapt al societăţii se urmărea evitarea angajării răspunderii juridice (patrimoniale sau penale, după caz) a acestuia, fiind lesne de dedus că activitatea acestei societăţi consta în furnizarea de documente justificative fără acoperire în realitatea economică. În acest sens, s-a reţinut că, audiat fiind în faţa instanţei, martorul S. a arătat că a fost citat în repetate rânduri pentru a da declaraţii la poliţie, la tribunal şi în faţa reprezentanţilor ANAF cu privire la activitatea acestei societăţi comerciale care era calificată ca având un comportament de tipul "firmelor fantomă" (care nu funcţionează la sediul social declarat, nu depun bilanţ, sau declaraţii fiscale, nu achită taxe şi impozite). Martorul a mai arătat că a deţinut doar formal calitatea de administrator statutar, nefiindu-i predate actele sau ştampila societăţii şi necunoscând nimic cu privire la activitatea acesteia, de care se ocupa numitul T.. La rândul său, martorul T. s-a prevalat, cu ocazia audierii în faza de urmărire penală, de cesionarea firmei către martorul S., pentru a susţine că nu are cunoştinţă despre activitatea societăţii în perioada de referinţă.
Curtea a apreciat că şi în privinţa acestei societăţi furnizoare există probe concludente care justifică concluzia reţinerii fictivităţii operaţiunilor comerciale reflectate în declaraţia informativă de tipul D394 depusă de S.C. B. S.R.L. prin martorul E. în calitate de împuternicit al administratorului de fapt, în persoana inculpatului A..
A mai arătat că, în calitatea de administrator de fapt, inculpatul a exercitat activităţi de organizare a conducerii contabilităţii societăţii prin externalizare, împuternicindu-l, totodată, pe contabilul autorizat angajat în această calitate să depună şi declaraţiile fiscale. Aşa fiind, a constatat că este îndeplinită cerinţa de tipicitate obiectivă a infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, referitoare la deţinerea calităţii de subiect activ calificat.
Sub aspectul verbumului regens, a reţinut că dispoziţiile legale menţionate incriminează acţiunea de evidenţiere în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale. Astfel, înregistrarea operaţiunilor fictive se poate realiza fie prin întocmirea de documente justificative privind o operaţiune fictivă urmată de înscrierea în documentele contabile şi/sau în alte documente legale de tipul declaraţiilor fiscale, fie prin înscrierea în documentele contabile şi/sau legale a unor operaţiuni fictive pentru care nu există document justificativ, evidenţierea operaţiunii fiind opţională în raport de documentul justificativ, însă obligatorie în conţinutul evidenţelor contabile şi/sau a declaraţiilor fiscale.
Sub acest din urmă aspect, Curtea a subliniat că, atâta vreme cât în concepţia Codul fiscal şi de procedură fiscală sistemul de drept fiscal român este unul esenţialmente declarativ sub rezerva verificării ulterioare, declararea operaţiunilor fictive este, în principiu, obligatorie pentru ca acestea să producă efecte fiscale, simpla preconstituire a unor documente justificative privind o operaţiune fictivă, chiar urmată de înregistrarea în contabilitate neproducând efecte în planul obligaţiilor fiscale ale contribuabilului până la momentul dobândirii opozabilităţii faţă de organele fiscale prin declarare (completarea declaraţiilor fiscale obligatorii). Etapa de declarare a operaţiunilor fictive produce, însă, efecte numai în planul determinării prejudiciului cauzat bugetului de stat, infracţiunea de evaziune fiscală consumându-se la momentul evidenţierii operaţiunii fictive în documentele contabile, realizarea scopului de sustragere de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale fiind indiferentă sub aspectul reţinerii întrunirii elementelelor de tipicitate ale infracţiunii.
A apreciat că, în speţă, existenţa scopului special al sustragerii de la îndeplinirea obligaţiior fiscale este îndeplinit în raport cu toate operaţiunile fictive evidenţiate anterior. În acest sens, Curtea a considerat relevantă declaraţia martorului E., contabilul autorizat angajat de inculpat pentru conducerea contabilităţii S.C. B. S.R.L., care a arătat că era împuternicit pentru depunerea declaraţiilor fiscale pe care le completa în baza facturilor puse la dispoziţie de inculpat sau, după caz, potrivit datelor furnizate de acesta. Or, în speţă, inculpatul pusese la dispoziţia martorului facturile pretins emise de furnizorul S.C. C. S.R.L., acestea au fost înregistrate în contabilitate, la data declanşării controlului fiscal (respectiv 08.03.2012), societatea fiind în termen pentru depunerea declaraţiilor aferente semestrului II a anului 2011. Astfel fiind, împrejurarea că datorită intervenţiei organelor fiscale, declaraţiile fiscale nu au mai fost depuse, societatea fiind declarată inactivă începând cu data de 30.05.2012, nu poate profita inculpatului care, prin depunerea documentelor justificative la contabilul autorizat, a pus în operă rezoluţia sa infracţională, urmărind ca prin acest demers să obţină rezultatul depunerii declaraţiilor fiscale în care aceste operaţiuni fictive să fie evidenţiate. Aşa fiind, s-a apreciat că în sarcina inculpatului A. trebuie reţinute toate actele materiale sesizate, inclusiv cele care vizează operaţiunile fictive de tipul achiziţiilor pe relaţia cu furnizorul S.C. C. S.R.L. în semestrul II al anului 2011, chiar dacă în privinţa lor nu au fost depuse declaraţiile fiscale.
În ceea ce priveşte prejudiciul cauzat bugetului consolidat al statului, Curtea a reiterat că, în opinia sa, producerea acestui rezultat nu reprezintă o condiţie de tipicitate a infracţiunii de evaziune fiscală încadrată potrivit alin. (1) al art. 9 din Legea nr. 241/2005, aşa cum a sugerat apărarea inculpatului. Cu toate acestea, a apreciat că, în cauză, acest prejudiciu există şi poate fi cu uşurinţă determinat prin raportare la valoarea achiziţiilor declarate în declaraţiile D394 cu evidenţierea distinctă a TVA, obligaţiile fiscale ale S.C. B. S.R.L. fiind afectate în componenta TVA deductibil şi, respectiv, în componenta diminuării bazei impozabile a impozitului pe profit prin evidenţierea ca deductibile a unor cheltuieli fictive.
Astfel, s-a arătat că, din procesul-verbal de analiză a declaraţiilor D394, rezultă că pe relaţia cu S.C. C. S.R.L. societatea administrată de inculpat a declarat achiziţii în semestrul I al anului 2011 în valoare totală de 540.847 RON, cu TVA aferentă în valoare de 129.803 RON; pe relaţia cu S.C. K. S.R.L. a declarat în semestrul II al anului 2008 achiziţii în sumă totală de 9282 RON din care TVA 1482 RON; pe relaţia cu S.C. N. S.R.L. a declarat în semestrul I al anului 2008 achiziţii în valoare de 13.500 RON cu TVA aferentă în valoare de 2565 RON, iar în semestrul II al anului 2009 a declarat achiziţii în valoare de 8400 RON cu TVA aferentă în valoare de 1596 RON; pe relaţia cu S.C. O. S.R.L. în semestrul I al anului 2008 a declarat achiziţii în sumă de 12.400 RON cu TVA aferentă în valoare de 2356 RON; pe relaţia cu S.C. R. S.R.L. în semestrul II a anului 2007 a declarat achiziţii în valoare de 104.000 RON cu TVA aferentă în valoare de 19.760 RON. Total sume declarate ca achiziţii în valoare de 686.947 RON, cu un TVA aferent în valoare de 157.562 RON.
În ceea ce priveşte cuantumul influenţării impozitului pe profit, Curtea a arătat că, în lipsa punerii la dispoziţie a actelor contabile ale societăţii S.C. B. S.R.L., acesta se determină prin aplicarea procentului fix de 16%, conform art. 17 vechiul Codul fiscal, la cuantumul cheltuielilor considerate în mod artificial ca deductibile, sumă care ar fi trebuit să facă parte din baza impozabilă conform prevederilor art. 19 alin. (1) din acelaşi Cod.
Cuantumul acestor cheltuieli a fost evidenţiat în declaraţiile D394 analizate, ridicându-se la suma de 686.947 RON, însemnând că baza de impozitare aferentă impozitului pe profit determinată potrivit dispoziţiilor art. 19 alin. (1) din vechiul Codul fiscal (prin scăderea cuantumului TVA din valoarea totală a venitului realizat 686.947- 157.562) se ridică la suma de 529.385 RON, astfel că impozitul pe profit datorat la bugetul de stat a fost diminuat artificial cu suma de 84.701,6 RON.
Pentru argumentele expuse, reţinând că achiziţiile evidenţiate în facturile emise de S.C. C. S.R.L. în semestrul II al anului 2011 nu au fost declarate pentru opozabilitate organelor fiscale, Curtea a subliniat că acestea nu vor fi luate în considerare pentru determinarea prejudiciului, întrucât aceste achiziţii nu au fost avute în vedere nici de organele fiscale pentru determinarea obligaţiilor fiscale ale S.C. B. S.R.L..
II. S-a mai arătat că, în urma cercetărilor efectuate în cauză, s-a constatat faptul că S.C. B. S.R.L. a deţinut în proprietate autoturismul marca x cu nr. de identificare x, care a fost înmatriculat pe societate în perioada 19.09.2007-27.05.2010. La dispoziţia organelor de cercetare penală nu a fost pus registrul mijloacelor fixe aparţinând societăţii, acesta nefiind deţinut de contabil.
S-a observat că, potrivit adresei nr. x/03.10.2014 emisă de Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculări a Vehiculelor Mureş, începând cu data de 27.05.2010, autoturismul figurează înmatriculat pe numele lui U.. Fiind audiat în cauză, martorul U. a arătat că a cumpărat autoturismul x de la S.C. B. S.R.L. contra sumei de 10.000 euro, acesta fiind valoarea cu care vehiculul figura în evidenţele societăţii vânzătoare, sumă pe care i-a fost emisă factură de către inculpat. Martorul a precizat că, în realitate, a plătit în total suma de 13.000 euro, în cadrul unei operaţiuni de decontare (compensare) în condiţiile în care S.C. B. S.R.L. datora o sumă de bani unei societăţi din Mediaş (V. SRL), iar martorul, la rândul său, era creditor al acestei din urmă societăţi.
S-a constatat că nici factura de înstrăinare şi nici operaţiunea de compensare nu a fost înregistrată în evidenţele contabile ale societăţii, veniturile astfel încasate de S.C. B. S.R.L. în sumă totală de 13.000 euro nefiind declarate organelor fiscale, martorul E., contabilul societăţii, arătând că nu i s-au adus la cunoştinţă operaţiunile economice efectuate şi nici nu i-au fost puse la dispoziţie documentele justificative.
S-a apreciat că fapta astfel săvârşită, prin care inculpatul A. în calitate de administrator de fapt al S.C. B. S.R.L., responsabil cu organizarea şi conducerea contabilităţii, nu a înregistrat în evidenţele contabile operaţiunea de înstrăinare a autoturismului marca x cu nr. de identificare x şi realizarea unui venit în sumă de 13.000 euro în cursul lunii mai 2010 (din care suma de 10.000 euro ar fi intrat în contul societăţii S.C. B. S.R.L., iar suma de 3.000 euro ar fi fost folosită în vederea achitării unei creanţe către S.C. V. S.R.L. Mediaş prin mecanismul compensării datoriilor) în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale, realizează elementele de tipicitate ale infracţiunii de evaziune fiscală, prevăyută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005.
În acest sens, Curtea a reţinut că, potrivit art. 6 din Legea nr. 82/1991 a contabilităţii, "orice operaţiune economico-financiară efectuată se consemnează în momentul efectuării ei într-un document care stă la baza înregistrărilor în contabilitate, dobândind astfel calitatea de document justificativ", iar potrivit art. 21 din acelaşi act normativ "registrele de contabilitate se utilizează în strictă concordanţă cu destinaţia acestora şi se prezintă în mod ordonat şi astfel completate încât să permită în orice moment identificarea şi controlul operaţiunilor contabile efectuate". Astfel, înregistrarea unor venituri sau unor operaţiuni se impune a fi efectuată de îndată, aspect susţinut şi de dispoziţiile pct. D45 din Anexa 1 la Ordinul nr. 2634/2015 al ministrului finanţelor publice potrivit cărora, "registrul- jurnal este un document contabil obligatoriu în care se înregistrează cronologic toate operaţiunile economico-financiare efectuate de societate".
Pe de altă parte, s-a arătat că, potrivit Anexei 2 la OMF nr. 2634/2015, "registrul- jurnal se întocmeşte lunar prin înregistrarea cronologică a documentelor financiar contabile în care se reflectă mişcarea elementelor de natură activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii ale societăţii", astfel încât infracţiunea de evaziune fiscală în forma prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 s-a considerat consumată la finalul lunii în care a intervenit operaţiunea a cărei evidenţiere se impunea a fi efectuată, în măsura în care scopul omisiunii l-a constituit sustragerea de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale.
În ceea ce priveşte prejudiciul cauzat bugetului consolidat al statului prin omisiunea înregistrării operaţiunii de înstrăinare a autoturismului marca x cu nr. de identificare x şi realizarea unui venit în sumă de 13.000 euro în cursul lunii mai 2010, Curtea a arătat că acesta trebuie calculat raportat la valoarea în RON a tranzacţiei la cursul mediu al valutei pentru luna mai 2010 respectiv 1 euro=4,1743 RON, rezultând o valoare totală de 54.265,9 RON. Întrucât calitatea de plătitor de TVA a S.C. B. S.R.L. la data de referinţă nu a fost contestată, a rezultat că societatea ar fi trebuit să colecteze şi să plătească TVA în sumă de 10.310,521 RON la o cotă TVA de 19 % (aplicabilă la nivelul lunii mai 2010).
În ceea ce priveşte cuantumul afectării impozitului pe profit, s-a menţionat că baza de impunere se determină potrivit art. 19 alin. (1) din vechiul Codul fiscal, prin scăderea cuantumului TVA din valoarea totală a venitului realizat (54.265,9 RON-10.310,521 RON=43.955,379 RON), la care se aplică procentul fix de 16 %, rezultând o diminuare a impozitului pe profit datorat în valoare de 7032,86 RON.
Întrucât atât acţiunile infracţionale evidenţiate la pct. I (operaţiunile fictive), cât şi cele evidenţiate la pct. II (omisiunea înregistrării operaţiunii economico-financiare în contabilitate) au fost săvârşite de inculpatul A. în legătură cu aceeaşi societate comercială, respectiv S.C. B. S.R.L., în calitatea sa de adminstrator de fapt, Curtea a apreciat că faptele acestuia întrunesc elementele de tipicitate ale infracţiunii unice de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) şi c) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, cu reţinerea formei continuate a infracţiunii, sens în care s-a pronunţat şi Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin decizia nr. 25/2017.
S-a constatat că valoarea totală a prejudiciului cauzat bugetului de stat prin activitatea infracţională a inculpatului A. se ridică la 259.606,981 RON, încadrarea juridică a faptei de evaziune fiscală urmând a se face potrivit prevederilor alin. (1) al art. 9 din Legea nr. 241/2005.
Întrucât faptele inculpatului A. au fost comise în perioada anilor 2007-2012, activitatea infracţională epuizându-se anterior datei de 08.03.2012 (data debutului controlului fiscal), iar de la data comiterii faptelor şi până în prezent a intervenit o succesiune de legi penale, Curtea a arătat că, în cauză, se impune determinarea legii penale mai favorabile potrivit criteriului aprecierii globale, în condiţiile art. 5 C. pen., apreciind că aceasta este legea nouă, în condiţiile modului de reglementare a instituţiei prescripţiei răspunderii penale.
În atare situaţie, Curtea a apreciat întemeiată cererea inculpatului A. de încetare a procesului penal ca urmare a împlinirii termenului de prescripţie a răspunderii penale pentru infracţiunea de evaziune fiscală în formă continuată, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) şi c) din Legea nr. 241/2005 actualizată la data pronunţării sentinţei, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., reţinând că fapta dedusă judecăţii a fost comisă, în înţelesul prevederilor art. 154 alin. (2) C. pen., la data de 08.03.2012, fiind prevăzută şi pedepsită de lege cu închisoarea de la 2-8 ani. Potrivit dispoziţiilor art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen., termenul general de prescripţie aplicabil este de 8 ani, acesta începând să curgă, în conformitate cu prevederile art. 154 alin. (2) C. pen., de la data săvârşirii faptei.
A mai menţionat că, prin decizia Curţii Constituţionale nr. 297/2018, sintagma "prin orice act de procedură" din conţinutul art. 155 alin. (1) C. pen. a fost declarată neconstituţională, fiind astfel sancţionată unica soluţie normativă prevăzută de legislaţia penală privind instituţia întreruperii termenului de prescripţie. Ca şi o consecinţă a publicării acestei decizii a Curţii Constituţionale (nr. 297/2018), în lipsa oricăror repere normative concordante cu exigentele impuse de prevederile art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie, în pofida evocării orientative a soluţiei legislative din C. pen. din 1969 în cuprinsul considerentelor acesteia, prima instanţă a constatat că la nivelul dreptului substanţial nu pot fi identificate în niciun moment, de la data intrării în vigoare a Noului C. pen. şi până la data împlinirii termenului general de prescriptie a răspunderii penale, norme care să identifice actele ce pot genera efectul întreruptiv de prescripţie. În acest sens, în considerentele deciziei nr. 358/2022 (par. 68), Curtea Constituţională a arătat, în mod explicit, că "nu a impus ca toate actele care se comunică suspectului sau inculpatului sau toate actele care presupun participarea suspectului sau inculpatului să fie privite ca acte care sunt apte să întrerupă cursul prescripţiei răspunderii penale, stabilirea acestora intrând în competenţa legiuitorului, cu condiţia esenţială ca acestea să îndeplinească exigenţele menţionate de către instanţa de contencios constituţional."
În aceste condiţii, întrucât potrivit deciziei nr. 67/2022 pronunţată de completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, normele referitoare la întreruperea cursului prescripţiei sunt norme de drept penal substanţial, supuse din perspectiva aplicării lor în timp principiului activităţii legii penale, cu excepţia dispoziţiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituţia României şi art. 5 C. pen., prima instanţă a constatat că, în cauză, legea penală mai favorabilă aplicabilă situaţiei juridice a inculpatului A. potrivit evaluării globale este C. pen. forma în vigoare ulterior publicării deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/2018 (la 25.06.2018), care nu prevede cauze de întrerupere a cursului prescripţiei răspunderii penale.
Prin urmare, s-a apreciat că durata termenului de prescripţie a răspunderii penale faţă de inculpatul A. trebuie calculat prin raportare la durata termenului general de prescripţie prevăzut de art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen., având în vedere limitele de pedeapsă prevăzute de lege de la 2 la 8 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată. Întrucât acest termen (de 8 ani) s-a împlinit la data de 07.03.2020, Curtea a considerat că se impune constatarea intervenirii cauzei de împiedicare a exercitării în continuare a acţiunii penale ca efect al împlinirii termenului de prescripţie a răspunderii penale, cu consecinţa încetării procesului penal pornit faţă de inculpatul A. în temeiul art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.
Întrucât potrivit art. 25 alin. (5) C. proc. pen., soluţionarea pe fond a acţiunii civile este obligatorie în cazul în care se pronunţă soluţia de încetare a procesului penal pe temeiul prescripţiei răspunderii penale, instanţa a reţinut că, prin adresa nr. x/24.02.2021, Administraţia Judeţeană a Finaţelor Publice Mureş s-a constituit parte civilă în cauză în numele Statului Român prin ANAF, cu suma de 328.121 RON, la care se adaugă dobânzile şi penalităţile de întârziere calculate conform Codului de Procedură Fiscală.
S-a constatat, însă, că sesizarea penală nr. 123.157/MS/09.11.2012, care stă la baza constituirii de parte civilă, priveşte şi aspecte non-penale ale activităţii economice desfăşurate de societate, relevate la pct. 2, iar în ceea ce priveşte prejudiciul cauzat prin faptele deduse judecăţii, acesta a fost determinat în considerentele sentinţei la suma totală de 259.606,981 RON, potrivit dezvoltărilor din precedent. Ca urmare, în baza art. 397 alin. (1) C. proc. pen., instanţa a admis în partea acţiunea civilă exercitată în cauză, obligând inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. B. S.R.L. la plata în favoarea părţii civile Statul Român prin ANAF prin AJFP Mureş a sumei anterior menţionate reprezentând prejudiciul material cauzat prin comiterea infracţiunii.
Conform prevederilor deciziei nr. 17/2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în interesul legii, la această sumă se vor calcula dobânzi şi penalităţi de întârziere determinate potrivit vechiul Codul de procedură fiscală aplicabil cauzei întrucât procedura de administrare a creanţei fiscale a început sub această codificare (art. 352 alin. (2) din Codul de procedură fiscală adoptat prin Legea nr. 207/2015).
Reţinând potrivit dispoziţiilor deciziei nr. 21/2017 pronunţată de Completul pentru soluţionarea recursurilor în interesul legii al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, absorbţia infracţiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată sau, după caz, uz de fals în infracţiunea de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, în baza art. 25 alin. (3) C. proc. pen., s-a dispus desfiinţarea facturilor falsificate nr. x/10.01.2011, nr. x/28.03.2011, nr. y/23.05.2011, nr. x/26.05.2011, nr. x/30.05.2011, nr. x/01.06.2011, nr. y/10.06.2011, nr. x/30.06.2011, nr. x/30.06.2011, nr. y/12.09.2011, nr. x/18.11.2011, nr. x/25.11.2011, nr. y/21.11.2011, nr. x/26.11.2011, nr. x/28.11.2011, nr. x/28.11.2011, nr. x/29.11.2011, nr. y/07.12.2011, nr. z/14.12.2011, aparent emise de S.C. C. S.R.L.
Totodată, în baza art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen., cu aplicarea art. 2502 C. proc. pen., a fost menţinută măsura sechestrului asigurător dispus asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpatului, până la concurenţa sumei de 259.606,981 RON, în vederea garantării reparării pagubei produse prin infracţiune.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel, în termen legal, partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Regională a Finanţelor Publice Braşov - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Mureş, solicitând, în esenţă, repararea integrală a pagubei materiale cauzată Statului Român, prin obligarea inculpatului, în solidar cu partea responsabilă, la plata întregului prejudiciu, până la data stingerii efective a sumelor datorate. În acest sens, s-a făcut trimitere la cererea de constituire ca parte civilă nr. x/24.02.2021, în care s-a solicitat obligarea inculpatului A., în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. B. S.R.L., la plata sumei totale de 328.121 RON (din care suma de 71.999 RON-impozit pe profit şi suma de 256.122 RON-TVA) reprezentând prejudiciul cauzat bugetului general consolidat al statului, sumă materializată în procesul-verbal nr. x/MS/09.11.2012 al fostei Gărzii Financiare, secţia Judeţeană Mureş, astfel cum rezultă din adresa nr. x/23.02.2021 emisă de Inspecţia Fiscală din cadrul A.J.F.P. Mureş. S-a susţinut că, la stabilirea prejudiciului în sumă de 259,606,981 RON imputabil inculpatului, instanţa de fond s-a raportat doar la valoarea achiziţiilor declarate în declaraţiile D394 cu evidenţierea distinctă a TVA, specificând faptul că, în condiţiile în care achiziţiile evidenţiate în facturile emise de S.C. C. S.R.L., în semestrul II al anului 2011, nu au fost declarate pentru opozabilitate organelor fiscale, acestea nu pot fi luate considerare pentru determinarea prejudiciului. În plus, în considerentele hotărârii, instanţa de fond a menţionat că motivul diminuării prejudiciului cu care Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Regională a Finanţelor Publice Braşov - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Mureş s-a constituit parte civilă în cauză a fost determinat de existenţa, în sesizarea penală nr. 123.1577MS/09. 11.2012, a unor aspecte non-penale ale activităţii economice desfăşurate de societate, fără, însă, să exemplifice care sunt aceste aspecte.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, sub nr. x/2021, fiind repartizată aleatoriu, în sistem informatizat Completului nr. 7 pentru termenul de judecată din 26 septembrie 2023, când constatându-se lipsa de procedură cu intimatul inculpat s-a acordat termen la 7 noiembrie 2023. La acest termen, s-a constatat lipsă de procedură cu intimata parte responsabilă civilmente, condiţii în care cauza s-a amânat pentru data de 09 ianuarie 2024, când, după ce s-a acordat cuvântul în dezbateri, dosarul a rămas în pronunţare.
La dosar au fost depuse concluzii scrise de către intimatul inculpat A., prin avocat W., ce au fost susţinute la termenul de dezbateri de apărătorul desemnat din oficiu pentru acesta, prin care, printre altele, s-a invocat excepţia nulităţii apelului formulat de partea civilă, arătându-se că Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov avea competenţa să formuleze apel, şi nu Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Mureş, precum şi că, la momentul promovării căii de atac, consilierul juridic al apelantei părţi civile nu avea un mandat expres în acest sens.
Examinând cauza atât prin prisma motivelor de apel invocate, cât şi din oficiu, conform art. 417 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază apelul declarat de partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Regională a Finanţelor Publice Braşov - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Mureş ca fiind nefondat, pentru următoarele motive:
Cu titlu premergător, Înalta Curte reţine că, în condiţiile în care calea de atac declarată de partea civilă a vizat doar soluţionarea laturii civile a cauzei, aspectele referitoare la modul de rezolvare a acţiunii penale au intrat în puterea lucrului judecat. Prin urmare, câtă vreme inculpatul A. nu a înţeles să promoveze propria cale de atac împotriva sentinţei penale atacate, aspectele invocate de acesta prin concluziile scrise depuse la dosar, privind omisiunea instanţei de fond de a examina apărările referitoare la inexistenţa faptelor şi, implicit, a prejudiciului, nu vor putea forma obiectul analizei instanţei de control judiciar în prezentul apel.
Deopotrivă, Înalta Curte apreciază neîntemeiată excepţia nulităţii apelului invocată de intimatul inculpat A. prin aceleaşi concluzii scrise şi susţinută cu prilejul dezbaterilor, sens în care are în vedere că Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Mureş nu a declarat calea de atac în nume propriu, ci în numele Statului Român, reprezentat prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Direcţia Regională a Finanţelor Publice Braşov, unitate cu personalitate juridică din a cărei structură face parte şi respectiva Administraţie Judeţeană, precum şi faptul că, aşa cum rezultă din adresa din 11 martie 2021 a acestei entităţi, mandatul nr. AJR 5823 din 02.03.2021 a fost dat atât în vederea constituirii de parte civilă în apărarea intereselor Statului Român, reprezentat legal de A.N.A.F., cât şi pentru susţinerea cererii formulate în acest sens, ceea ce presupune inclusiv efectuarea demersurilor în vederea exercitării unei căi de atac cu privire la modul de soluţionare a acţiunii civile.
Examinând, în continuare, aspectele invocate prin motivele de apel de partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Regională a Finanţelor Publice Braşov - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Mureş, Înalta Curte constată că, în mod corect, instanţa de fond a admis doar în parte acţiunea civilă promovată de aceasta şi a dispus obligarea inculpatului A., în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. B. S.R.L., la plata către partea civilă a sumei de 259.606,981 RON, reprezentând prejudiciul material cauzat prin comiterea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) şi c) din Legea nr. 241/2005 actualizată la data pronunţării sentinţei, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., la care se adaugă dobânzi şi penalităţi de întârziere calculate potrivit O.G. nr. 92/2003, până la achitarea integrală a prejudiciului.
În acest sens, se observă că, analizând operaţiunile fictive de tipul achiziţiilor realizate de S.C. B. S.R.L., al cărei administrator în fapt era inculpatul, pe relaţia cu furnizorul S.C. C. S.R.L., judecătorul fondului a constatat, cu autoritate de lucru judecat, că în sarcina inculpatului A. se impun a fi reţinute toate actele materiale sesizate, inclusiv cele vizând semestrul II al anului 2011, chiar dacă pentru acestea nu au fost depuse declaraţii fiscale, întrucât facturile pretins emise de acest furnizor erau înregistrate în contabilitate la data declanşării controlului fiscal (respectiv 08.03.2012), societatea fiind în termen pentru depunerea respectivelor declaraţii. S-a mai constatat că împrejurarea că declaraţiile nu mai puteau fi depuse datorită intervenţiei organelor fiscale şi a faptului că societatea a fost declarată inactivă începând cu data de 30.05.2012 nu îi poate profita acuzatului, care a pus în operă rezoluţia sa infracţională, urmărind ca, prin demersul său (înregistrarea facturilor în contabilitate), să obţină rezultatul depunerii declaraţiilor fiscale în care aceste operaţiuni fictive să fie evidenţiate.
Cu toate acestea, contrar susţinerilor părţii civile din motivele de apel, câtă vreme achiziţiile evidenţiate în facturile emise de S.C. C. S.R.L. în semestrul II al anului 2011 nu au fost declarate pentru opozabilitate organelor fiscale, acestea nu pot fi luate în considerare pentru determinarea prejudiciului, cu atât mai mult cu cât nici nu au fost avute în vedere de organele fiscale pentru determinarea obligaţiilor fiscale ale S.C. B. S.R.L..
Prin urmare, în mod corect, la stabilirea prejudiciului aferent primei acuzaţii imputată prin actul de sesizare, instanţa de fond a avut în vedere doar aspectele rezultate din declaraţiile D394 (declaraţiile informatice privind livrările/prestările şi achiziţiile efectuate pe teritoriul naţional) depuse de S.C. B. S.R.L. la organele fiscale, astfel cum au fost analizate prin procesul-verbal de analiză din 11 noiembrie 2019, întocmit în baza ordonanţei nr. x/P/2012 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureş, acte de urmărire penală care au rămas câştigate cauzei la finalul procedurii de cameră preliminară.
Nu în ultimul rând, Înalta Curte constată că la punctul 2 al sesizării penale nr. x/09.11.2012 a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, Garda Financiară Mureş, care a stat la baza formulării cererii de constituire de parte civilă a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală - Direcţia Regională a Finanţelor Publice Braşov - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Mureş din 24 februarie 2021, au fost inserate şi aspecte ale activităţii economice derulate de S.C. B. S.R.L. care nu au format obiectul trimiterii în judecată a inculpatului A..
Astfel, în cuprinsul sesizării penale s-a făcut referire la existenţa unui stoc de mărfuri în valoare de 112.833 RON şi un stoc de mijloace de transport în valoare de 220.102 RON, bunuri care nu au fost identificate în teren. Sub acest ultim aspect, s-a arătat că, prin adresa din 12 martie 2012, Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculări a Vehiculelor Mureş a comunicat faptul că "în urma verificărilor efectuate în baza de date informatizată, S.C. B. S.R.L. nu figurează cu autovehicule înmatriculate; a figurat cu auto marca x, ss x, în perioada 19.08.2007 – 27.05.2010 şi cu auto marca x, ss x, în perioada 06.03.2007-24.03.2011". S-a constatat că valoarea neamortizată a mijloacelor de transport aflate în evidenţa societăţii controlate, ce nu au fost identificate de organele de control, fiind lipsă în gestiune este de 191.064 RON. S-a concluzionat că efectul fiscal evaluat de organele de control pentru punctul 2 al sesizării, în baza art. 17, art. 19, art. 21, art. 140, art. 1562 şi art. 157 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, este în sumă de 121.558 RON, din care 48.628 RON reprezintă impozit pe profit suplimentar, iar 72.935 RON TVA dedusă nelegal.
Înalta Curte constată, însă, că, aşa cum rezultă din rechizitoriul nr. x/2012 din 25 februarie 2021 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureş, dintre menţiunile inserate la punctul 2 al sesizării penale, a făcut obiectul trimiterii în judecată a inculpatului A. doar acţiunea acestuia de a nu înregistra în evidenţele contabile ale S.C. B. S.R.L. operaţiunea de înstrăinare a autovehiculului marca x cu seria de saşiu x, respectiv suma de 13.000 euro obţinută în cursul anului 2010 de la cumpărătorul U., cu scopul neplăţii impozitului pe profit şi a taxei pe valoare adăugată, ce a avut ca efect cauzarea bugetului de stat a unui prejudiciu total de 17.948 RON, reprezentând impozit pe profit (7.179lei) şi TVA (10.769 RON), iar nu şi alte aspecte.
În atare situaţie, se apreciază că, la soluţionarea pe fond a acţiunii civile, în mod judicios, prima instanţă a avut în vedere, pe de o parte, prejudiciul cauzat prin faptele deduse judecăţii, determinat la suma de 259.606,981 RON, la care se calculează dobânzi şi penalităţi de întârziere, conform Codului de procedură fiscală aplicabil cauzei, iar, pe de altă parte, împrejurarea că sesizarea penală nr. x/09.11.2012 a vizat şi aspecte non penale, de care se impune a nu se ţine seama.
Pentru considerentele anterior expuse, constatând legală şi temeinică hotărârea atacată, în temeiul art. 421 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, apelul formulat de partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Regională a Finanţelor Publice Braşov - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Mureş împotriva sentinţei penale nr. 82 din 24 mai 2023 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, în dosarul nr. x/2021, privind pe intimatul inculpat A..
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., având în vedere culpa procesuală, va obliga apelanta parte civilă la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat A., în cuantum de 942 RON, va rămâne în sarcina statului şi se va plăti din fondurile Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, apelul formulat de partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Regională a Finanţelor Publice Braşov - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Mureş împotriva sentinţei penale nr. 82 din 24 mai 2023 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, în dosarul nr. x/2021, privind pe intimatul inculpat A..
Obligă apelanta parte civilă la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat A., în cuantum de 942 RON, rămâne în sarcina statului şi se plăteşte din fondurile Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, astăzi, 02 aprilie 2024, prin punerea hotărârii la dispoziţia părţilor şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei.