Şedinţa publică din data de 03 aprilie 2024
Deliberând, asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 32/F din 24 iulie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Braşov – secţia penală în baza art. 253 alin. (1) din C. pen., s-a dispus condamnarea inculpatei A. pentru comiterea infracţiunii de distrugere (faptă din data de 31.05.2018), la pedeapsa amenzii penale de 2400 RON, corespunzătoare a 120 de zile-amendă a câte 20 RON fiecare zi-amendă, pentru comiterea infracţiunii de distrugere (faptă din data de 31.05.2018).
În baza art. 63 alin. (1) din C. pen., i s-a atras atenţia inculpatei asupra consecinţelor neexecutării cu rea-credinţă, în tot sau în parte, a pedepsei amenzii, respectiv înlocuirea numărului zilelor-amendă cu un număr corespunzător de zile cu închisoare.
În baza art. 19 din C. proc. pen., art. 20 din C. proc. pen., art. 25 alin. (1) din C. proc. pen., art. 397 alin. (1) din C. proc. pen., cu aplicarea art. 1349 C. civ., art. 1357 C. civ., s-a admis acţiunea civilă exercitată de partea civilă B. şi, a fost obligată inculpata A. la plata către partea civilă a sumei de 3779 RON cu titlu de daune materiale.
În baza art. 274 alin. (1) din C. proc. pen., a obligat inculpata la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat (din care suma de 290 RON reprezintă cheltuieli judiciare aferente fazei de urmărire penală).
În considerentele sentinţei pronunţate prima instanţă a reţinut, în esenţă, că la data de 31.05.018, în intervalul orar 18:00 – 19.00, inculpata A., în timp ce se afla în parcarea situată pe str. x din municipiul Braşov, a avariat autoturismul marca x cu nr. de înmatriculare x, aflat în proprietatea părţii civile B., zgâriind capota, cele două portiere dreapta, aripa dreaptă faţă şi rupând ştergătorul din stânga, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de distrugere, prevăzută de art. 253 alin. (1) din C. pen.
Relevant în exprimarea gradului de pericol social al infracţiunii a fost apreciat faptul că pe parcursul procesului aceasta nu a recunoscut comiterea infracţiunii, nu şi-a asumat niciun moment responsabilitatea pentru conduita sa şi a încercat în mod constant să plaseze răspunderea asupra altor persoane (martorele B. şi C., organul de cercetare penală care a efectuat actele de urmărire penală în cauză), susţinând că a fost o victimă a acţiuni concertate a acestora de a o discredita – aspecte care nu au fost confirmate în urma cercetării judecătoreşti efectuate în cauză.
Pe cale de consecinţă, s-a considerat că se impune stabilirea unei pedepse cu amenda, pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere, apreciindu-se, faţă de datele favorabile privind persoana acuzatei, că scopul sancţiunii penale poate fi realizat prin aplicarea unei amenzi cu executare efectivă, şi în considerarea faptului că de la data săvârşirii infracţiunii au trecut aproape cinci ani, timp în care ecoul social al acesteia s-a diminuat considerabil.
Împotriva sentinţei penale nr. 32/F din data de 24 iulie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Braşov – secţia penală, în dosarul nr. x/2023 a formulat apel, în termen procedural, inculpata A..
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia penală la data de 06 septembrie 2023, sub nr. x/2023, fiind repartizată Completului nr. 8.
Inculpata A. a solicitat, prin motivele de apel transmise prin e-mail la dosar la data de 24 octombrie 2023, desfiinţarea sentinţei atacate şi, în principal, pronunţarea unei soluţii de achitare, iar, în subsidiar, încetarea procesului penal ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.
În ceea ce priveşte încetarea procesului penal, inculpata a arătat, în esenţă, că termenul general de prescripţie a răspunderii penale este de 5 ani, conform art. 154 alin. (1) lit. d) din C. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., motiv pentru care a intervenit prescripţia răspunderii penale pentru fapta dedusă judecăţii.
În cursul dezbaterilor, apărătorul ales pentru apelanta inculpată a apreciat că se impune încetarea procesului penal ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale subliniind că nu solicită continuarea procesului penal.
Desfăşurarea cercetării judecătoreşti în apel:
Învestită în cel de-al doilea grad de jurisdicţie, Înalta Curte, la termenul de judecată din data de 21 februarie 2024, a luat act de lipsa inculpatei A. şi, notând că nu sunt cereri prealabile de formulat ori excepţii de invocat, a constatat cauza în stare de judecată şi a acordat cuvântul în dezbateri.
Examinând actele dosarului şi sentinţa penală apelată sub toate aspectele de fapt şi de drept, în conformitate cu dispoziţiile art. 417 alin. (2) din C. proc. pen., Înalta Curte reţine următoarele:
Ansamblul circumstanţelor faptice în care a fost comisă infracţiunea de distrugere imputată apelantei inculpate a fost corect reţinută de către instanţa de fond, în urma unei analize judicioase a probatoriului administrat atât în faza de urmărire penală, cât şi pe parcursul cercetării judecătoreşti.
În virtutea efectului integral devolutiv al apelului declarat, efectuând propria analiză a particularităţilor cauzei şi reţinând că în apel nu au fost administrate probe noi, Înalta Curte constată temeinice statuările primei instanţe referitoare la circumstanţele în care în care a fost săvârşită fapta dedusă judecăţii: în data de 31 mai 2018, în intervalul orar 18:00 – 19.00, în timp ce se afla în parcarea situată pe str. x din mun. Braşov, inculpata A. a avariat autoturismul marca x cu nr. de înmatriculare x, aflat în proprietatea părţii civile B., zgâriind capota, cele două portiere dreapta, aripa dreaptă faţă şi rupând ştergătorul din stânga.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază însă că inculpata A. nu poate fi trasă la răspundere penală pentru comiterea faptei de care a fost acuzată din cauza intervenţiei prescripţiei răspunderii penale, hotărârea primei instanţe fiind netemeinică sub acest aspect.
Potrivit art. 155 alin. (4) din actualul C. pen., termenele generale de prescripţie, dacă au fost depăşite cu încă odată, vor fi socotite împlinite oricâte întreruperi ar interveni, iar conform art. 155 alin. (1) din C. pen., cursul termenului prescripţiei răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză, însă, prin decizia nr. 297/2018 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen. (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 518 din 25.06.2018), Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că soluţia legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripţiei răspunderii penale prin îndeplinirea "oricărui act de procedură în cauză", din cuprinsul dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., este neconstituţională, deoarece respectivele dispoziţii legale "31. (…) sunt lipsite de previzibilitate şi, totodată, contrare principiului legalităţii incriminării, întrucât sintagma «oricărui act de procedură» din cuprinsul acestora are în vedere şi acte ce nu sunt comunicate suspectului sau inculpatului, nepermiţându-i acestuia să cunoască aspectul întreruperii cursului prescripţiei şi al începerii unui nou termen de prescripţie a răspunderii sale penale".
De asemenea, prin decizia nr. 358 din 26 mai 2022 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen. (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 565 din 9 iunie 2022), Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen. sunt neconstituţionale în ansamblul lor. Pentru a decide astfel, instanţa de contencios constituţional a reţinut că "55. (…) Decizia nr. 297 din 26 aprilie 2018 sancţionează «soluţia legislativă» pe care textul de lege criticat o conţinea, astfel că, (…), aceasta nu va putea fi încadrată în categoria deciziilor interpretative/cu rezervă de interpretare.", ci "61. (...), prin efectele pe care le produce, (...) împrumută natura juridică a unei decizii simple/extreme, întrucât, constatând neconstituţionalitatea faptului că întreruperea cursului termenului prescripţiei răspunderii penale se realiza prin îndeplinirea «oricărui act de procedură în cauză», Curtea a sancţionat unica soluţie legislativă pe care dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen. o reglementau".
Înalta Curte opinează că, faţă de considerentele obligatorii ale deciziei nr. 358/2022 a Curţii Constituţionale, decizia nr. 297/2018 este o decizie simplă non-textuală care alterează activitatea substanţială a normei unice pe care textul o conţine, în sensul că, până la data modificării prevederilor art. 155 alin. (1) din C. pen. prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2022, respectivul text normativ nu a reglementat un caz de întrerupere a prescripţiei răspunderii penale, deoarece unica soluţie legislativă pe care textul a reglementat-o de la intrarea sa în vigoare la data de 01 februarie 2014 intră sub puterea general obligatorie a declaraţiei de neconstituţionalitate exprimate ca atare prin actul de jurisdicţie constituţională.
Înalta Curte constată că prin decizia nr. 67 din 25 octombrie 2022 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală (publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 1141 din 28 noiembrie 2022) s-a apreciat că "1. Normele referitoare la întreruperea cursului prescripţiei sunt norme de drept penal material (substanţial) supuse din perspectiva aplicării lor în timp principiului activităţii legii penale prevăzut de art. 3 din C. pen., cu excepţia dispoziţiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituţie şi art. 5 din C. pen.. 2. Instanţa care soluţionează contestaţia în anulare, întemeiată pe efectele deciziilor Curţii Constituţionale nr. 297/26.04.2018 şi nr. 358/26.05.2022, nu poate reanaliza prescripţia răspunderii penale, în cazul în care instanţa de apel a dezbătut şi a analizat incidenţa acestei cauze de încetare a procesului penal în cursul procesului anterior acestei din urmă decizii."
Astfel, până la data de 30 mai 2022, data intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/2022 (prin care articolul 155 din Legea nr. 286/2009 privind C. pen., publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 510 din 24 iulie 2009, cu modificările şi completările ulterioare, alin. (1) au fost modificate şi au următorul cuprins: "(1) Cursul termenului prescripţiei răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză care, potrivit legii, trebuie comunicat suspectului sau inculpatului."), în materie penală nu a funcţionat întreruperea cursului termenelor de prescripţie a răspunderii penale, situaţie juridică care va produce efecte în condiţiile legii penale mai favorabile în cauzele pendinte. Ipotezele de întrerupere a cursului prescripţiei răspunderii penale în condiţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/2022 se vor aplica numai cu privire la faptele comise începând cu data de 30 mai 2022, acestea neputând fi aplicate retroactiv în cauzele pendinte, neavând natura unei legi penale mai favorabile.
Înalta Curte apreciază că, în aplicarea mitior lex, deciziile nr. 297/2018 şi nr. 358/2018 ale Curţii Constituţionale se aplică tuturor cauzelor penale care erau pendinte în data de 25 iunie 2018 - data publicării în Monitorul Oficial al României a deciziei nr. 297/2018 şi că niciun act efectuat în prezenta cauză până în data de 25 iunie 2018 nu poate produce efecte întreruptive de prescripţie a răspunderii penale în baza unei prevederi legale care, încă de la intrarea sa în vigoare, a configurat o unică soluţie normativă neconstituţională, sancţionată ca atare prin aceste două decizii ale instanţei de contencios constituţional, aplicabile raporturilor juridice de conflict pendinte.
Înalta Curte reţine că, potrivit acestor reglementări, infracţiunea de distrugere, prevăzută de art. 253 alin. (1) C. pen., pentru care inculpata a fost trimisă în judecată se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
În consecinţă, Înalta Curte consideră că în cauză, termenul de prescripţie a răspunderii penale este cel general, de 5 ani închisoare, prevăzut de art. 154 alin. (1) lit. d) din C. pen., termen care a început să curgă de la data consumării infracţiunii de distrugere (31 mai 2018) şi s-a împlinit în 30 mai 2023.
Înalta Curte consideră că infracţiunea de distrugere de care a fost acuzată inculpata a avut natura unei infracţiuni flagrante în sensul art. 293 din C. proc. pen.
Astfel, trebuie avut în vedere că art. 43 alin. (2) din Anexa 1 la Decretul Preşedintelui nr. 195 din 16 martie 2020, privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României (publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 212 din 16 martie 2020), aprobat prin Hotărârea Parlamentului României nr. 3 din 19 martie 2020, pentru încuviinţarea măsurii adoptate de Preşedintele României privind instituirea stării de urgenţă pe întreg teritoriul României (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 224 din 19 martie 2020), respectiv art. 64 alin. (5) din Anexa 1 la Decretul Preşedintelui nr. 240 din 14 aprilie 2020, privind prelungirea stării de urgenţă pe teritoriul României (publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 311 din 14 aprilie 2020), aprobat prin Hotărârea Parlamentului României nr. 4 din 16 aprilie 2020, pentru încuviinţarea măsurii adoptate de Preşedintele României privind prelungirea stării de urgenţă pe întreg teritoriul României (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 320 din 16 aprilie 2020) exceptează explicit infracţiunile flagrante de la suspendarea procesului, fără a distinge după cum acestea au fost comise în timpul stării de urgenţă sau anterior acesteia.
Or, în aceste condiţii nu se poate considera că cele două decrete prezidenţiale au avut ca efect suspendarea pe o durată de 60 de zile a cursului prescripţiei penale în prezenta cauză.
În plus, Înalta Curte constată că, de la data începerii urmăririi penale in rem (31 mai 2018) şi până la data trecerii în etapa in personam,cauza a stagnat pe rolul organelor de urmărire penală, care abia după un an şi 6 luni de la data declanşării investigaţiei au observat că faţă de calitatea de avocat a inculpatei competenţa de efectuare a urmăririi penale aparţine parchetului de pe lângă curtea de apel, iar nu parchetului de pe lângă judecătorie, dispunându-se declinarea competenţei în 04 noiembrie 2019. Parchetul de pe lângă Curtea de Apel a procedat la audierea părţii civile în 18 decembrie 2019, iar apoi cauza a rămas în nelucrare până 06 iulie 2021. Prin urmare, nu se poate aprecia că a existat o dispoziţie a organului de urmărire penală de suspendare a efectuării urmăririi penale.
Pe cale de consecinţă, Înalta Curte constată că a intervenit o cauză care împiedică exercitarea în continuare a acţiunii penale, context în care, în baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 16 lit. f) C. proc. pen., va înceta procesul penal pornit împotriva inculpatei A., ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale pentru infracţiunea de distrugere, prevăzută de art. 253 alin. (1) din C. pen.
Concomitent, constată că menţinerea celorlalte măsuri dispuse de către instanţa de fond este necesară în raport de datele concrete ale cauzei.
De asemenea, se constată că încetarea procesului penal, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., justificată de constatarea intervenirii prescripţiei răspunderii penale, nu are ca efect lăsarea ca nesoluţionată a acţiunii civile, instanţa având îndatorirea de a se pronunţa prin hotărâre asupra acesteia, conform art. 25 alin. (5) raportat la art. 25 alin. (1) din C. proc. pen.
Sub acest aspect, Înalta Curte reţine că persoana vătămată B. s-a constituit parte civilă cu suma de 3779 RON, reprezentând despăgubiri materiale, sumă pe care instanţa de fond a considerat-o justă şi integrală reparare a prejudiciului cauzat de fapta ilicită a apelantei inculpate A..
În acord cu judecătorul fondului, Înalta Curte apreciază că prejudiciul material astfel cuantificat reprezintă o despăgubire echitabilă a persoanei vătămate, în considerarea faptei ilicită a inculpatei care a constat în infracţiunea de distrugere, săvârşită în dauna persoanei vătămate, prejudiciul pe care l-a suferit reiese din devizul reparaţiei autoturismului persoanei vătămate, urmare a săvârşirii infracţiunii de distrugere în dauna acesteia.
Pentru considerentele dezvoltate anterior, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., Înalta Curte va admite apelul declarat de inculpata A., va desfiinţa, în parte, sentinţa penală apelată, doar sub aspectul soluţiei de condamnare a inculpatei, şi, rejudecând, în baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., va înceta procesul penal pornit împotriva inculpatei A., ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale pentru infracţiunea de distrugere, prevăzută de art. 253 alin. (1) din C. pen., menţinând celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.
În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat, în fond şi în apel, vor rămâne în sarcina acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite apelul declarat de inculpata A. împotriva sentinţei penale nr. 32/F din data de 24 iulie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Braşov – secţia penală, în dosarul nr. x/2023.
Desfiinţează, în parte, sentinţa penală apelată, doar sub aspectul soluţiei de condamnare a inculpatei, şi, rejudecând în fond:
În baza art. 396 alin. (6) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., încetează procesul penal pornit împotriva inculpatei A., ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale pentru infracţiunea de distrugere, prevăzută de art. 253 alin. (1) din C. pen.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.
Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea apelului declarat de inculpată rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţa de astăzi, 03 aprilie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia inculpatei apelante, a părţii civile şi a procurorului prin intermediul grefei instanţei.