Şedinţa publică din data de 26 martie 2024
Deliberând asupra cauzei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 60/F din data de 13 martie 2024 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a II-a Penală, pronunţată în dosarul nr. x/2024, s-a dispus, în baza art. 109 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, punerea în executare a mandatului european de arestare, emis la data de 3.11.2023 de către autorităţile judiciare din Ţările de Jos, faţă de persoana solicitată A., şi predarea acesteia către autorităţile judiciare olandeze, cu respectarea regulii specialităţii.
În baza art. 104 alin. (10) din Legea nr. 302/2004, s-a dispus arestarea persoanei solicitate A. pe o durată de 30 de zile, cu începere de la 13.03.2024 la 11.04.2024, inclusiv.
S-a constatat că aceasta a fost reţinută şi arestată provizoriu de la 4.03.2024 la zi.
Pentru a dispune astfel, în esenţă, Curtea de Apel Bucureşti a avut în vedere că prin adresa nr. x/2024 din 05.03.2024, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a sesizat instanţa în conformitate cu disp. art. 104 din Legea nr. 302/2004, republicată, pentru desfăşurarea procedurii de punere în executare a mandatului european de arestare emis de către autorităţile judiciare din Ţările de Jos la data de 31.01.2024, împotriva numitei A., urmărită internaţional pentru săvârşirea a 3 infracţiuni de extorcare - furt cu violenţă - tentativă - distrugere de bunuri publice sau private - încălcarea proprietăţii, prev. de art. 317, 312, 45, 350, 138 din C. pen. olandez.
Persoana solicitată a fost prezentată în faţa procurorului la data de 04.03.2024 fiindu-i aduse la cunoştinţă existenţa mandatului european de arestare şi a infracţiunilor care au determinat emiterea acestuia de către autorităţile judiciare din Ţările de Jos şi a fost prezentată ulterior instanţei de judecată la termenul din 05.03.2024, termen la care, ascultată fiind, a declarat că nu este de acord cu predarea sa şi, că, se prevalează de regula specialităţii.
S-a reţinut că autorităţile judiciare din Ţările de Jos au emis împotriva persoanei solicitate un mandat european de arestare la data de 31.01.2024, pentru săvârşirea a 3 infracţiuni de extorcare - furt cu violenţă - tentativă - distrugere de bunuri publice sau private - încălcarea proprietăţii, prev. de art. 317, 312, 45, 350, 138 din C. pen. olandez, iar ca urmare a sesizării Biroului Naţional Interpol, împotriva persoanei solicitate s-a luat de către procuror măsura reţinerii pe o durată de 24 de ore.
S-a menţionat că, în procedura în regim de urgenţă desfăşurată pe baza semnalării transmise de SIRENE, au fost ataşate formularele aferente semnalării în limba engleză şi traducerea în limba română, sesizarea Biroului Naţional Interpol din România, ordonanţa de reţinere, procesul-verbal de aducere la cunoştinţă a învinuirii şi a dreptului de a fi asistată de apărător, procesul-verbal de depistare.
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a solicitat instanţei arestarea preventivă a persoanei solicitate pe o perioadă de 15 zile, până la transmiterea mandatului european de arestare.
Autorităţile judiciare olandeze au reţinut ca situaţie de fapt că, în data de 28 octombrie 2020, persoana solicitată A. l-a constrând prin violenţă împreună cu o altă persoană pe B., să predea o sumă de bani, în acest scop pătrunzând cu forţa în locuinţa acestuia şi ameninţându-l cu un obiect tăietor. Comiterea infracţiunii nu s-a finalizat însă. În aceeaşi împrejurare persoana solicitată A. împreună cu cealaltă persoană, au distrus uşa numitului B. şi au pătruns pe nedrept în locuinţa acestuia.
Faţă de aceste împrejurări, având în vedere că mandatul european de arestare urmează a fi depus, că persoana solicitată nu a formulat obiecţiuni cu privire la identitate, reţinând natura juridică a acestei instituţii, care are la bază încrederea reciprocă între statele membre, Curtea de Apel Bucureşti a apreciat că, pentru buna desfăşurare a procedurii de executare a mandatului european de arestare şi pentru a împiedica sustragerea persoanei solicitate, se impune admiterea cererii formulate şi arestarea provizorie a persoanei solicitate pe o perioadă de 15 zile, urmând ca în acest termen Parchetul să depună mandatul european de arestare şi traducerea acestuia în limba română, pentru a putea dispune asupra procedurii de punere în executare a mandatului.
Astfel, (prin încheierea din 05.03.3024), Curtea de Apel Bucureşti a dispus arestarea provizorie în vederea punerii în executare a mandatului european de arestare a persoanei solicitate A. pe o durată de 15 zile cu începere de la data de 05.03.2024 la 19.03.2024, inclusiv, apreciind că nu există nici un impediment pentru a se dispune altfel, măsura luată având un titlu provizoriu, determinat de caracterul urgent al procedurii de punere în executare a mandatului european şi a fixat termen pentru prezentarea de către procuror a mandatului european de arestare, însoţit de traducerea în limbă română la data de 13.03.2024.
La termenul menţionat, Curtea de Apel Bucureşti a constatat că sunt îndeplinite condiţiile de fond şi de formă cerute de legea internă relativă la procedura de punere în executare a mandatului european de arestare, respectiv Legea 302/2004, respectiv, instanţa a constatat întrunirea exigenţelor art. 86-87 din Legea nr. 302/2004, referitoare la autorităţile judiciare competente în procedură, dar şi la forma şi conţinutul mandatului european de arestare.
De asemenea, s-a reţinut că, în cauză, sunt îndeplinite cerinţele dispoziţiilor art. 97 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 privind dubla incriminare a faptei şi limitele pedepselor în legislaţia statelor implicate în procedură şi nu există nici un motiv de refuz al executării, dintre cele enumerate în art. 99 din Legea nr. 302/2004 republicată, nici vreunul de forţă majoră, împrejurări în raport de care, în baza art. 109 cu referire la art. 104 alin. (7) din Legea nr. 302/2004, Curtea de Apel Bucureşti a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
Prin urmare, în baza art. 109 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, instanţa a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare, emis la data de 3.11.2023 de către autorităţile judiciare din Ţările de Jos, faţă de persoana solicitată A., şi predarea acesteia către autorităţile judiciare olandeze, cu respectarea regulii specialităţii şi de asemenea, în baza art. 104 alin. (10) din Legea nr. 302/2004, a dispus arestarea persoanei solicitate A. pe o durată de 30 de zile, cu începere de la 13.03.2024 la 11.04.2024, inclusiv.
Împotriva sentinţei penale nr. 60/F din data de 13 martie 2024 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a II-a Penală, pronunţată în dosarul nr. x/2024, a formulat contestaţie persoana solicitată A..
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, sub nr. x/2024, fiind stabilit termen pentru soluţionare la data de 26.03.2024, cu citarea contestatoarei persoană solicitată A. şi asigurarea apărării, la acest termen fiind luate concluziile părţii şi ale Parchetului, acestea fiind redate în cuprinsul părţii introductive a prezentei hotărâri.
Examinând contestaţia formulată de persoana solicitată A. împotriva sentinţei penale nr. 60/F din data de 13 martie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a II-a Penală, în raport de dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:
Cu titlu preliminar, instanţa de control judiciar notează că, potrivit dispoziţiilor art. 84 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată: "Mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene solicită arestarea şi predarea de către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, judecăţii sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranţă privative de libertate".
Totodată, alin. (2) al aceluiaşi text de lege statuează în sensul că: "Mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoaşterii şi încrederii reciproce, în conformitate cu dispoziţiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI/13 iunie 2002", modificată prin Decizia-cadru 2009/299/JAI din 26 februarie 2009, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L81/24 din 27 martie 2009.
Din dispoziţiile art. 85 şi următoarele din Legea nr. 302/2004 rezultă că rolul instanţei de judecată în această procedură se rezumă la verificarea condiţiilor de formă ale mandatului, la soluţionarea eventualelor obiecţiuni privind identitatea persoanei solicitate, precum şi la motivele de refuz a predării pe care aceasta le invocă.
Învestit cu executarea unui mandat european de arestare, judecătorul hotărăşte după ce, în prealabil, a verificat condiţiile referitoare la emiterea mandatului, identificarea persoanei solicitate, existenţa dublei incriminări a faptelor penale ce se impută acesteia sau a situaţiilor ce se constituie în motive de refuz la predare.
În aceste coordonate de principiu, analizând actele dosarului, Înalta Curte reţine că în cauza de faţă, din cuprinsul mandatului european de arestare aflat la dosar, rezultă că hotărârea ce a stat la baza mandatului european de arestare, respectiv Hotărârea judecătorească a Curţii de Apel 's-Hertogenbosch din data de 3 august 2022, a fost pronunţată în lipsă. Din conţinutul mandatului european de arestare nu rezultă care sunt motivele pentru care persoana solicitată nu s-a înfăţişat la judecarea cauzei, nefiind menţionat niciunul dintre motivele potenţiale de judecare a cauzei în lipsă, nerezultând dacă: persoana solicitată a fost citată şi notificată cu privire la locul şi momentul procesului şi dacă a fost înştiinţată cu privire la faptul că în caz de neprezentare se poate pronunţa o hotărâre în lipsă; sau dacă: persoana solicitată nu a fost citată personal, însă a fost notificată oficial, în alt mod, cu privire la locul şi momentul procesului, astfel încât, s-a stabilit fără echivoc faptul că persoana solicitată era la curent cu iminenţa procesului şi cu faptul că o hotărâre poate fi pronunţată şi în absenţa sa; sau: persoana solicitată a fost anunţată cu privire la proces, a împuternicit un avocat ales sau desemnat de stat şi a fost realmente apărată de acest avocat; sau: persoana solicitată, după ce a fost informată explicit cu privire la drepturile sale de a iniţia căi de atac sau o procedură de recurs (la care are dreptul de a fi prezentă şi în cadrul căreia cazul va fi rejudecat în întregime, cu administrarea de noi dovezi, acest lucru putând conduce la revizuirea hotărârii iniţiale), a indicat explicit că nu se opune hotărârii; sau, persoana solicitată nu a iniţiat în timp util o cale de atac sau o cerere de recurs; sau: hotărârea nu i-a fost comunicată persoanei solicitate, însă, îi va fi comunicată personal, fără întârziere, după predarea sa, iar după comunicarea hotărârii va fi informată explicit cu privire la drepturile sale de a iniţia o cale de atac sau o procedură de recurs şi cu privire la termenele pe care le are la dispoziţie pentru iniţierea unei căi de atac.
Din cuprinsul mandatului european de arestare tradus a rezultat faptul că procesul de fond a avut loc în şedinţa de judecată a instanţei din Oost-Brabant din data de 8 aprilie 2021, şedinţă la care persoana solicitată nu a fost prezentă, însă s-a prezentat un avocat care a precizat în mod expres că nu a fost împuternicit de persoana judecată pentru a o apăra. Instanţa a condamnat în absenţă persoana solicitată la o pedeapsă cu închisoarea de 12 luni, din care 3 luni cu suspendare pentru un termen de probaţiune de 2 ani. La data de 16 septembrie 2022, un avocat a introdus cerere de recurs în casaţie în numele persoanei condamnate, însă cererea de recurs în casaţie a fost respinsă ca inadmisibilă prin hotărârea din 26 septembrie 2023 a Consiliului Suprem al Ţărilor de Jos.
Înalta Curte constată că deşi faptele pentru care a fost condamnată persoana solicitată de instanţa străină fac parte dintre cele care dau loc la predare, prevăzute de art. 97 din Legea 302/2004 (constituind potrivit legii române violare de domiciliu, distrugere, tentativă la tâlhărie), cu toate acestea, executarea mandatului european de arestare este supus şi unor condiţii speciale, prevăzute de art. 98 din aceeaşi lege. Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 98 alin. (1) din Legea 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, executarea unui mandat european de arestare de către autorităţile judiciare de executare române poate fi supusă următoarelor condiţii: a) în cazul în care mandatul european de arestare a fost emis în scopul executării unei pedepse sau a unei măsuri de siguranţă privative de libertate aplicate printr-o hotărâre pronunţată în lipsă, dacă persoana în cauză nu a fost citată personal şi nici informată în orice alt mod cu privire la data şi locul şedinţei de judecată care a condus la hotărârea pronunţată în lipsă, predarea persoanei solicitate va fi acordată dacă autoritatea judiciară emitentă garantează că persoana care face obiectul mandatului european de arestare are posibilitatea să obţină rejudecarea cauzei în statul membru emitent, în prezenţa sa; b) (...).
În cauză o astfel de garanţie nu a fost acordată, mai mult, astfel cum s-a menţionat, a fost declarat şi recurs în casaţie de un avocat din oficiu, recurs care a fost respins ca inadmisibil.
Art. 5 din Decizia cadru nr. 584/2002 privind mandatul european de arestare şi procedurile de predare între statele membre, transpus în art. 98 din legea internă, oferă măsuri de protecţie a drepturilor persoanei solicitate, concretizate în măsuri suplimentare pentru predare, subsecvente deciziei de executare. În acest sens sunt prevăzute posibilităţi de condiţionare a predării persoanei de către autoritatea judiciară de executare de oferirea anumitor garanţii procesuale de către autoritatea judiciară emitentă, în legătură cu rejudecarea persoanei condamnate în lipsă, revizuirea pedepsei detenţiunii pe viaţă sau transferarea după condamnare a resortisanţilor şi rezidenţilor statului membru de executare. Astfel de garanţii reprezintă un mecanism larg aplicat în procedura extrădării, însă, în sistemul mandatului european de arestare în care rapiditatea este esenţială pentru atingerea scopului instituit prin Decizia cadru, diferenţa este reprezentată de faptul că însuşi formularul permite autorităţii de executare să ia cunoştinţă de circumstanţele în care hotărârea judecătorească ce a stat la baza mandatului a fost pronunţată, sancţiunile impuse sau prevăzute de legea statului emitent.
În situaţia în care persoana solicitată este vizată de un mandat european de arestare emis în scopul executării unei pedepse aplicate printr-o hotărâre judecătorească pronunţată în lipsă, predarea persoanei solicitate se va putea face numai dacă autoritatea emitentă garantează că persoana judecată în lipsă are posibilitatea să obţină rejudecarea cauzei în statul membru emitent, în prezenţa sa. Scopul reglementării acestei condiţii este acela ca persoana solicitată să nu execute o pedeapsă fără să aibă posibilitatea de a-şi valorifica dreptul la apărare.
Această garanţie este în acord cu standardele instituite de jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene. Curtea de la Strasbourg a statuat că o hotărâre pronunţată în lipsa persoanei acuzate nu este în sine incompatibilă cu art. 6 din CEDO însă, nu este compatibilă cu dreptul la un proces echitabil o procedură desfăşurată în totalitate în lipsa condamnatului, care nu ar putea obţine ulterior, din partea unei instanţe o nouă stabilire a vinovăţiei sale în ceea ce priveşte acuzaţia adusă. Un caz particular în prezenţa căruia CtEDO a fost chemată să decidă dacă art. 6 din Convenţia europeană a fost violat este acela al condamnaţilor judecaţi in absentia şi extrădaţi apoi în vederea executării pedepsei pronunţate în lipsă. În acest context, Curtea a avut ocazia să sublinieze că o procedură de judecată în contumacie nu este, în esenţă, întotdeauna contrară textului Convenţiei, dacă celui în cauză i s-au respectat drepturile apărării, între care cel de a fi citat în mod legal şi informat asupra cauzei şi naturii acuzaţiei şi, atunci când nu şi-a exprimat fără echivoc voinţa să nu participe la proces, de a obţine posibilitatea să fie rejudecat în prezenţa sa, fără să fie obligat să probeze că nu a dorit să se sustragă justiţiei sau că absenţa s-a datorat unor cauze de forţă majoră. Cu totul alta este situaţia în ipoteza în care autorităţile l-au tratat pe inculpat ca fugar şi l-au judecat în contumacie, deşi nu fusese notificat în mod legal asupra acuzaţiei şi acesta nici nu renunţase într-o manieră incontestabilă la dreptul său de a compărea. Într-un asemenea caz, Curtea a constatat încălcarea dreptului prescris de art. 6 din Convenţia europeană, dacă statele nu oferă o procedură efectivă de rejudecare a cauzei în prezenţa celui vizat, indiferent dacă acesta a fost extrădat sau s-a predat de bună-voie (a se vedea: CEDO, Hotărârea Sejdovic c. Italiei), iar detenţia unei persoane după ce i s-a respins cererea de rejudecare a fost calificată ca ilegală şi în contradicţie cu dreptul recunoscut de art. 5 din Convenţie (a se vedea: CEDO, Hotărârea Stoichkov c. Bulgariei, 24 martie 2005).
Executarea unei hotărâri pronunţate în absenţa persoanei condamnate ridică în mod necesar problema respectării drepturilor fundamentale. Această abordare şi-a găsit expresia în al doilea Protocol adiţional la Convenţia Europeană de extrădare din anul 1957 care prevede în mod expres posibilitatea statului solicitat de a refuza extrădarea dacă, după părerea sa, procedura de judecată nu a satisfăcut minimul de drepturi de apărare recunoscute oricărei persoane acuzate de o infracţiune. Cu toate acestea, extrădarea se va acorda dacă statul solicitant va da asigurări apreciate ca suficiente spre a garanta persoanei judecate în lipsă o nouă procedură de judecată în care să-i fie salvgardat dreptul la apărare.
Şi instrumentele de cooperare bazate pe recunoaşterea reciprocă a deciziilor judiciare conţin astfel de dispoziţii. Prin Decizia cadru nr. 2009/299 de consolidare a drepturilor procedurale ale persoanelor şi de încurajare a aplicării principiului recunoaşterii reciproce, care a modificat Decizia cadru nr. 2002/584/JAI, a fost prevăzut ca motiv de refuz de executare a mandatului european de arestare emis în scopul executării unei pedepse sau a unei măsuri privative de libertate, cazul în care persoana solicitată nu a fost prezentă în persoană la procesul în urma căruia a fost pronunţată hotărârea. Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 4a alin. (1) din Decizia cadru 2002/584/JAI, autoritatea judiciară de executare poate refuza executarea mandatului european de arestare emis în scopul executării unei pedepse sau a unei măsuri privative de libertate, în cazul în care persoana nu a fost prezentă în persoană la procesul în urma căruia a fost pronunţată decizia, cu excepţia cazului în care mandatul european de arestare precizează că persoana, în conformitate cu alte cerinţe procedurale definite în legislaţia naţională a statului membru emitent: (a) în timp util:
(i) fie a fost citată personal şi, prin urmare, informată cu privire la data şi locul stabilite pentru procesul în urma căruia a fost pronunţată decizia, fie a primit efectiv, prin alte mijloace, o informare oficială cu privire la data şi locul stabilite pentru respectivul proces, în aşa fel încât s-a stabilit fără echivoc faptul că persoana în cauză a avut cunoştinţă de procesul stabilit; şi (ii) a fost informată că poate fi pronunţată o decizie în cazul în care nu se prezintă la proces; sau (b) având cunoştinţă de procesul stabilit, a mandatat un avocat care a fost numit fie de către persoana în cauză, fie de către stat pentru a o apăra la proces şi a fost într-adevăr apărată de avocatul respectiv la proces;
sau (c) după ce i s-a înmânat decizia şi a fost informată în mod expres cu privire la dreptul la rejudecarea cauzei sau la o cale de atac, în cadrul căreia persoana are dreptul de a fi prezentă şi care permite ca situaţia de fapt a cauzei, inclusiv dovezile noi, să fie reexaminată şi care poate conduce la desfiinţarea deciziei iniţiale: (i) a indicat în mod expres că nu contestă decizia; sau (ii) nu a solicitat rejudecarea cauzei sau promovarea unei căi de atac în intervalul de timp corespunzător; sau (d) nu i s-a înmânat personal decizia, însă: (i) i se va înmâna decizia personal şi fără întârziere după predare şi va fi informată în mod expres cu privire la dreptul la rejudecarea cauzei sau la o cale de atac, la care are dreptul de a fi prezentă şi care permite ca situaţia de fapt a cauzei, inclusiv dovezile noi, să fie reexaminată şi care poate conduce la desfiinţarea deciziei iniţiale; şi (ii) va fi informată cu privire la intervalul de timp în care trebuie să solicite rejudecarea cauzei sau promovarea unei căi de atac, astfel cum se menţionează în mandatul de arestare european relevant.
Aceste prevederi au fost preluate în legislaţia internă în art. 99 alin. (2) lit. i) din Legea 302/2004, ca motiv de refuz facultativ al predării. Potrivit acestor dispoziţii, autoritatea judiciară română de executare poate refuza executarea mandatului atunci când: i) când persoana condamnată nu a fost prezentă personal la judecată, în afară de cazul în care autoritatea judiciară emitentă informează că, în conformitate cu legislaţia statului emitent:
(i) persoana a fost încunoştinţată, în timp util, prin citaţie scrisă înmânată personal sau prin notificare telefonică, fax, e-mail sau prin orice alte asemenea mijloace, cu privire la ziua, luna, anul şi locul de înfăţişare şi la faptul că poate fi pronunţată o hotărâre în cazul în care nu se prezintă la proces; sau (ii) persoana, având cunoştinţă de ziua, luna, anul şi locul de înfăţişare, l-a mandatat pe avocatul său ales sau desemnat din oficiu să o reprezinte, iar reprezentarea juridică în faţa instanţei de judecată a fost realizată în mod efectiv de către avocatul respectiv; sau (iii) după ce i s-a înmânat personal hotărârea de condamnare şi i s-a adus la cunoştinţă că, potrivit legii, cauza poate fi rejudecată sau că hotărârea este supusă unei căi de atac şi că poate fi verificată inclusiv pe baza unor probe noi, iar, în eventualitatea admiterii căii de atac, poate fi desfiinţată, persoana condamnată fie a renunţat în mod expres la rejudecarea cauzei ori la exercitarea căii de atac, fie nu a solicitat rejudecarea ori nu a declarat, în termenul prevăzut de lege, respectiva cale de atac; sau (iv) persoanei condamnate nu i s-a înmânat personal hotărârea de condamnare, însă, imediat după predarea sa, acesteia i se va înmâna personal respectiva hotărâre şi i se va aduce la cunoştinţă că hotărârea de condamnare este supusă, într-un termen determinat, unei căi de atac, ocazie cu care instanţa competentă va putea verifica hotărârea atacată inclusiv pe baza unor probe noi, iar, în urma soluţionării căii de atac, la judecarea căreia poate participa personal, hotărârea de condamnare poate fi desfiinţată.
Cu referire la acest motiv de refuz de predare, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a reţinut în cauza Pawel Dworzecki C108/16 PPU din 24 mai 2016 că modalitatea de citare prevăzută de art. 4a alin. (1) lit. a) pct. (i) din Decizia cadru anterior menţionată urmăreşte să garanteze un nivel ridicat de protecţie şi să permită autorităţii de executare să predea persoana în cauză în pofida absenţei de la proces, respectând, totodată, dreptul la apărare. Respectarea condiţiilor de citare prevăzute de art. 4a alin. (1) lit. a) pct. (i) din Decizia cadru 2002/584 este de natură să asigure faptul că persoana în cauză a primit în timp util informaţiile referitoare la data şi locul desfăşurării procesului şi să permită autorităţii de executare să considere că dreptul său la apărare a fost respectat. Deşi dreptul persoanei acuzate de a fi prezentă la proces constituie un element esenţial al dreptului la un proces echitabil, această cerinţă nu este absolută. Persoana acuzată poate renunţa la aceasta cu condiţia ca renunţarea să fie neechivocă, să fie însoţită de un minim de garanţii corespunzătoare gravităţii infracţiunii şi să nu intre în conflict cu vreun interes public important.
În cauză, Înalta Curte constată că autoritatea emitentă nu a înţeles să bifeze niciuna din rubricile de la punctul D ale mandatului.
Concluzionând, persoana solicitată nu a fost prezentă la proces personal, nu i s-a înmânat hotărârea de condamnare, iar autoritatea judiciară emitentă nu a furnizat garanţia cerută de art. 98 alin. (2) lit. i) din Legea 302/2004 şi art. 4a alin. (1) lit. d) din Decizia cadru 2002/584 JAI, respectiv, aceea că, imediat după predare, persoanei condamnate i se va înmâna hotărârea de condamnare şi i se va aduce la cunoştinţă că aceasta este supusă într-un termen determinat unei căi de atac, ocazie cu care instanţa competentă va putea verifica hotărârea atacată, inclusiv pe baza unor probe noi.
Reţinând incidenţa în cauză a motivelor de refuz al executării, prevăzute de art. 99 alin. (2) lit. i) din Legea nr. 302/2004 şi lipsa oricăror garanţii din partea autorităţii emitente, de natură a asigura respectarea dreptului la apărare, drept fundamental al cetăţenilor români, pe care statul român, prin instituţiile sale are datoria să-l asigure, Înalta Curte apreciază că nu poate fi primită solicitarea de predare a numitei A..
Pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va admite contestaţia formulată de persoana solicitată A. împotriva sentinţei penale nr. 60/F din data de 13 martie 2024 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a II-a Penală, pronunţată în dosarul nr. x/2024.
Va desfiinţa în tot sentinţa penală atacată şi rejudecând:
Va respinge solicitarea de punere în executare a mandatului european de arestare, emis la data de 3.11.2023 de către autorităţile judiciare din Ţările de Jos, faţă de persoana solicitată A. şi va revoca măsura arestării în vederea predării persoanei solicitate dispusă prin sentinţa penală atacată. Înalta Curte reţine că potrivit dispoziţiilor art. 102 din Legea 302/2004, în procedura executării mandatului european de arestare persoana solicitată nu poate fi arestată provizoriu mai mult de 15 zile iar arestarea ocazionată de predare nu mai poate fi menţinută, având în vedere soluţia de respingere a predării. Constată în acelaşi timp, că nu pot fi dispuse faţă de persoana solicitată nici alte măsuri preventive, atâta vreme cât aceasta a declarat că nu locuieşte la adresa din cartea de identitate şi nu poate indica o adresă la care locuieşte în fapt.
De asemenea, va dispune punerea de îndată în libertate a persoanei solicitate A., de sub puterea mandatului de arestare în vederea predării nr. 17 EAW din 13.03.2023, emis în baza sentinţei penale nr. 60/F din data de 13 martie 2024 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a II-a Penală, pronunţată în dosarul nr. x/2024, dacă nu este reţinută sau arestată în altă cauză.
În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.
În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, va rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite contestaţia formulată de persoana solicitată A. împotriva sentinţei penale nr. 60/F din data de 13 martie 2024 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a II-a Penală, pronunţată în dosarul nr. x/2024.
Desfiinţează în tot sentinţa penală atacată şi rejudecând:
Respinge solicitarea de punere în executare a mandatului european de arestare, emis la data de 3.11.2023 de către autorităţile judiciare din Ţările de Jos, faţă de persoana solicitată A..
Revocă măsura arestării în vederea predării persoanei solicitate dispusă prin sentinţa penală atacată.
Dispune punerea de îndată în libertate a persoanei solicitate A., de sub puterea mandatului de arestare în vederea predării nr. 17 EAW din 13.03.2023, emis în baza sentinţei penale nr. 60/F din data de 13 martie 2024 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a II-a Penală, pronunţată în dosarul nr. x/2024, dacă nu este reţinută sau arestată în altă cauză.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 1098 RON, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 martie 2024.