Şedinţa publică din data de 27 martie 2024
Deliberând asupra contestaţiei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 48/F din data de 15 martie 2024, Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în baza art. 109 alin. (1) raportat la art. 104 din Legea nr. 302/2004 republicată, a admis cererea privind executarea Mandatului European de Arestare nr. x/2022 emis la data de 19.02.2024 de către autorităţile judiciare din Republica Cehă, respectiv de Tribunalul Municipal din Praga în baza Hotărârii Tribunalului Municipal din Praga, pronunţată la 15.11.2022, definitivă la 15.11.2022 şi executorie, privind persoana solicitată A..
A luat act că persoana solicitată, A. nu este de acord să fie predată către autorităţile judiciare din Cehia, conform mandatului european de arestare emis sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de înşelăciune, prevăzute de art. 209 alin. (1), alin. (4) lit. a), alin. (5) lit. a) C. pen., art. 23 C. pen., art. 21 alin. (1) C. pen., art. 20 alin. (1) C. pen. spălare a produselor din infracţiuni, prevăzute de 216 alin. (1) lit. a), alin. (3) lit. a), b) C. pen. şi falsificare de acte oficiale şi uz de acte oficiale falsificate, în conformitate cu art. 348 alin. (1), alin. (2) lit. a) din C. pen., având de executat 3 ani închisoare. Faptele anterioare au corespondent în legislaţia penală română în infracţiunile de înşelăciune, spălare a banilor, fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals, prevăzute de art. 244 din C. pen., art. 49 alin. (1) din Legea nr. 129/2019, art. 320 din C. pen. şi art. 323 din C. pen.
A autorizat predarea persoanei solicitate, A., către autoritatea judiciară din Cehia, conform art. 113 din Legea nr. 302/2004 republicată.
A constatat că persoana solicitată, A., nu a renunţat la drepturile conferite de regula specialităţii, prevăzută de art. 117 din Legea nr. 302/2004, republicată, comb. cu art. 27 paragraful 2 din Decizia-Cadru nr. 2002/584/JAI/13.06.2002 a Consiliului Uniunii Europene.
A constatat că, în cursul procedurii de executare a mandatului european de arestare, conform art. 101 din Legea nr. 302/2004 republicată, persoana solicitată A. a fost reţinută în baza Ordonanţei nr. 1788/II/5/2024 emisă la data de 14.03.2024 de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti pentru 24 de ore, începând cu data de 14.03.2024, ora 20:00 până la data de 15.03.2024, ora 20:00.
Conform art. 104 alin. (6), (10) şi (13) din Legea nr. 302/2004, republicată, a dispus arestarea persoanei solicitate, în vederea predării, pe o perioadă de 30 zile, începând cu data de 15 martie 2024, până la data de 13 aprilie 2024, inclusiv şi predarea acesteia către autoritatea judiciară solicitantă cu respectarea termenelor de predare, prevăzute de art. 104 alin. (10) şi art. 113 din aceeaşi lege.
În baza art. 104 alin. (6) şi (13) din Legea nr. 302/2004 republicată, a dispus emiterea, de îndată, a mandatului de arestare în vederea predării persoanei solicitate.
Pentru a se pronunţa în acest sens, Curtea a reţinut că, prin adresa nr. x/2024, emisă la data de 15 martie 2024 de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, s-a comunicat acestei instanţe solicitarea formulată de autoritatea judiciară din Republica Cehă, privind reţinerea, arestarea şi predarea persoanei solicitate, A., în baza Mandatului European de Arestare cu nr. x/2022, emis la data de 19.02.2024 de către autorităţile judiciare competente din Republica Cehă, fiind condamnat tot la o pedeapsă privativă de libertate de 3 ani, aplicată prin hotărârea Tribunalului Municipal din Praga, pronunţată la data de 15.11.2022, definitivă la data de 15.11.2022, în dosarul de referinţă nr. x/2022, pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune, în conformitate cu prevederile dispoziţiilor articolului 209 alin. (1), alin. (4) lit. a), alin. (5) lit. a) din C. pen. ceh, în complicitate, în conformitate cu prevederile dispoziţiile articolului 23 din C. pen. ceh, parţial săvârşite şi parţial în stadiul de tentativă în conformitate cu prevederile dispoziţiilor art. 21 alin. (1) din C. pen. ceh, parţial în stadiul de pregătire în conformitate cu prevederile dispoziţiilor art. 20 alin. (1) din C. pen. ceh, spălare a produselor din infracţiuni, în conformitate cu prevederile dispoziţiilor art. 216 alin. (1) lit. a), alin. (3) lit. a), b) din C. pen. ceh, astfel cum a fost modificat până la data de 31 ianuarie 2019, falsificare de acte oficiale şi uz de acte oficiale falsificate, în conformitate cu prevederile dispoziţiilor art. 348 alin. (1), alin. (2) lit. a) din C. pen. ceh.
Solicitarea s-a formulat în conformitate cu dispoziţiile legii nr. 302/2004 şi ale Deciziei-cadru nr. 2002/584/JAI/13.06.2002 a Consiliului Uniunii Europene, privind Cooperarea judiciară internaţională în materie penală, între statele membre.
Fiind îndeplinite dispoziţiile art. 104 din Legea nr. 302/2004 republicată, privind sesizarea instanţei de judecată, la termenul fixat pentru soluţionarea cererii, s-a procedat la identificarea persoanei solicitate, aceasta neformulând obiecţiuni privind identitatea.
Conform art. 104 alin. (3) şi art. 106 din Legea nr. 302/2004, s-au adus la cunoştinţa acesteia drepturile persoanei arestate în baza unui mandat european de arestare, efectele regulii specialităţii, prevăzute de art. 117 din aceeaşi lege, conţinutul mandatului european de arestare, infracţiunile pentru care este condamnată, posibilitatea de a consimţi la predare către autorităţile judiciare cehe, precum şi caracterul irevocabil al acordului dat voluntar.
Persoana solicitată a arătat că nu este de acord cu predarea către autorităţile judiciare cehe, dorind executarea pedepsei într-un penitenciar din România şi că nu renunţă la drepturile conferite de regula specialităţii, aceste aspecte fiind consemnate în declaraţia susţinută în faţa completului, dar şi în încheierea de şedinţă din data de 15 martie 2024. Totodată, apărătorul desemnat din oficiu a solicitat recunoaşterea pe cale incidentală a hotărârii pronunţate de Tribunalul Municipal din Praga şi executarea pedepsei în România.
Faţă de situaţia de fapt expusă, Curtea a reţinut că mandatul european de arestare a fost emis la data de 19 februarie 2024 de către autorităţile judiciare din Republica Cehă, respectiv de Tribunalului Municipal din Praga, autoritate judiciară solicitantă dintr-un stat membru al Uniunii Europene şi care a transpus în legislaţia internă Decizia-cadru nr. 2002/584/JAI din 13.06.2002 a Consiliului Uniunii Europene.
Decizia judiciară s-a luat faţă de persoana solicitată, A., în vederea executării pedepsei privative de libertate de 3 ani, aplicată prin hotărârea Tribunalului Municipal din Praga, pronunţată la data de 15.11.2022, definitivă la data de 15.11.2022, în dosarul de referinţă nr. x/2022, pentru săvârşirea infracţiunilor anterior evocate.
Circumstanţele cauzei reţinute de autorităţile judiciare din Republica Cehă au fost: "Condamnatul, A., în calitate de membru al unui grup organizat, cu intenţia de a extorca, în mod fraudulos, mijloace financiare de la persoane juridice din Republica Cehă, în perioada 07 ianuarie 2014 şi până la data de 28 februarie 2014, a deschis în total 18 conturi bancare la diferite bănci din Republica Cehă şi un cont bancar la o bancă din Polonia, prezentându-se personal la sucursalele bancare din Praga (Republica Cehă) şi Varşovia (Polonia), pretinzând că este o persoană pe nume B. şi prezentând documente de identitate falsificate (un paşaport grec şi un permis de conducere grec pe numele B. cu fotografia condamnatului A.), care îi fuseseră furnizate anterior, în mod neconstatat, de către coinculpatul C.. Inculpatul a predat apoi dispoziţia acestor conturi coinculpatului C., ştiind că conturile astfel deschise vor fi utilizate pentru a extorca în mod fraudulos mijloacele financiare extorcate în scopul de a ascunde originea.
Ulterior, alte persoane încă neidentificate, în calitate de membri ai grupului organizat, au contractat persoane juridice din Republica Cehă, pretinzând că sunt reprezentanţi ai partenerilor lor de afaceri şi informându-le în mod fals că le-au fost modificate conturile bancare şi solicitând ca plăţile viitoare rezultate din afacerile entităţilor în cauză să fie direcţionate către conturile bancare deschise de condamnatul A..
Mijloacele financiare extorcate în mod fraudulos au fost ulterior transferate în alte conturi bancare din străinătate. Prin comportamentul menţionat anterior, condamnatul A. a participat la cauzarea unui prejudiciu în valoare de 4.042.300,09 CZK şi la tentativa de a cauza un prejudiciu în valoare de 109.353.205,32 CZK".
Curtea a constatat că persoana solicitată, A., nu a consimţit la predarea sa către autorităţile judiciare din Republica Cehă, în condiţiile art. 104 alin. (5) din Legea nr. 302/2004, republicată şi nu a renunţat la drepturile conferite de regula specialităţii prevăzută de art. 117 din Legea nr. 302/2004 republicată, comb. cu art. 27 paragraf 2 din Decizia-Cadru nr. 2002/584/JAI/13.06.2002 a Consiliului Uniunii Europene. Persoana solicitată, prin apărător desemnat din oficiu, a solicitat recunoaşterea pe cale incidentală a hotărârii de condamnare emisă de autoritatea judiciară din Republica Cehă.
Întrucât Decizia-Cadru nr. 2002/584/JAI/13.06.2002 a Consiliului Uniunii Europene privind mandatul european de arestare are ca obiect instituirea unui sistem de predare între autorităţile judiciare a persoanelor condamnate sau bănuite, în scopul executării sentinţelor de condamnare, bazat pe principiul recunoaşterii reciproce, predare căreia autoritatea judiciară de executare nu i se poate opune decât în temeiul unuia dintre motivele de refuz prevăzute în decizia cadru.
Curtea a reţinut că refuzul consimţirii la predare al persoanei solicitate se circumscrie motivului facultativ prevăzut de art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, potrivit căruia "autoritatea judiciară română de executare poate refuza executarea mandatului european de arestare când mandatul european de arestare a fost emis în scopul executării unei pedepse cu închisoarea, dacă persoana solicitată este cetăţean român sau trăieşte în România şi are o rezidenţă continuă şi legală pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puţin 5 ani şi aceasta declară că refuză să execute pedeapsa ori măsura de siguranţă în statul membru emitent", care a transpus dispoziţiile art. 4 punctul 6 din Decizia-cadru 2002/584.
Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (Cauza C-123/08 Wolzenburg) a stabilit că, motivul de neexecutare facultativă prevăzut la articolul 4 punctul 6 din Decizia-cadru 2002/584 are ca scop în special să permită acordarea unei importanţe deosebite posibilităţii de a creşte şansele de reinserţie socială a persoanei căutate după executarea pedepsei la care aceasta a fost condamnată. În consecinţă, este legitim ca statul membru de executare să nu urmărească un astfel de obiectiv decât în ceea ce priveşte persoanele care au demonstrat un grad cert de integrare în societatea din statul membru respectiv.
S-a reţinut că, în situaţia de faţă, mandatul european de arestare a fost emis în scopul executării pedepsei de 3 ani închisoare, iar persoana solicitată, cetăţean român care trăieşte în România, a refuzat să execute pedeapsa în statul membru emitent, respectiv Republica Cehă, astfel că instanţa poate refuza executarea acestuia, dispunând recunoaşterea hotărârii străine şi executarea pedepsei în România.
Însă, în susţinerea refuzului la predare, persoana solicitată, A., nu a invocat motive de nicio natură şi nici dovezi din care să rezulte eventuale motive de natură personală.
Curtea a reţinut că este în competenţa autorităţii de executare obligaţia efectuării unei aprecieri globale a mai multor elemente obiective care caracterizează situaţia persoanei solicitate, prin care se numără şi legăturile familiale şi economice pe care aceasta le întreţine cu statul membru de executare.
În Cauza C-66/08 Kozlowski, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a reţinut că "trebuie să se constate că, având în vedere mai multe elemente dintre cele citate de instanţa de trimitere ca fiind caracteristice situaţiei unei persoane precum cea în cauză, în acţiunea principală, în special durata, natura şi condiţiile şederii acesteia, precum şi lipsa legăturilor familiale şi existenţa unor foarte slabe legături economice cu statul membru de executare, nu se poate considera că o astfel de persoană intră sub incidenţa termenului "rămâne" în sensul articolului 4 punctul 6 din decizia-cadru."
În acord cu jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, pentru a da eficienţă acestui motiv facultativ de refuz al executării, instanţa a luat în considerare posibilitatea de reintegrare socială a persoanei solicitate în România, ţinând cont că invocarea motivelor de ordin personal pot constitui motive de refuz al mandatului european de arestare.
Curtea de Apel a reţinut că persoana solicitată nu a invocat şi nu a dovedit existenţa unor legături personale cu familia sa, de natură a conduce la diminuarea şanselor de reinserţie socială a acestuia după executarea pedepsei la care a fost condamnat.
În ceea ce priveşte gradul cert de integrare socială a susnumitului, Curtea a avut în vedere că acesta nu a dezvoltat "legături economice" cu statul român, susnumitul executând multiple condamnări pentru fapte comise în România, aşa cum rezultă din fişa de cazier judiciar a acestuia, ataşată la dosar.
În aceste circumstanţe, Curtea a apreciat că situaţia persoanei solicitate nu reflectă un "grad cert de integrare în societatea din statul de executare", legăturile personale ale numitului A. cu statul român şi cu familia sa nu par a fi atât de puternice încât să justifice reţinerea motivului facultativ de refuz al executării unui mandat european de arestare.
S-a arătat că persoana solicitată A., poate uza de procedura de recunoaştere şi executare a hotărârilor judecătoreşti străine prevăzută de Cap. II din Legea nr. 302/2004.
De asemenea, prin raportare la dispoziţiile art. 98 şi art. 99 din Legea nr. 302/2004 Republicată, Curtea a apreciat că nu se impune adoptarea unei soluţii de refuz a executării mandatului european de arestare emis împotriva persoanei solicitate, A., nefiind identificată nicio cauză legală specifică sau impediment procesual în acest sens juridic.
Curtea a subliniat că în virtutea principiului recunoaşterii şi încrederii reciproce consacrat de Decizia-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene nr. L 190/1 din 18 iulie 2002, precum şi raportat la dispoziţiile art. 84 din Legea nr. 302/2004, care reglementează mandatul european de arestare, instanţa română, ca autoritate judiciară de executare, nu are competenţa de a verifica temeinicia măsurii arestării dispuse de autoritatea judiciară emitentă dintr-un stat membru al Uniunii Europene în speţă cel din Republica Cehă (hotărârea Tribunalului Municipal din Praga, pronunţată la data de 15.11.2022, definitivă la data de 15.11.2022, în dosarul de referinţă nr. x/2022), în baza căreia s-a emis mandatul european de arestare şi nici asupra oportunităţii mandatului european de arestare.
Mandatul european de arestare este o decizie judiciară emisă de autoritatea judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene, în vederea arestării şi predării a unei persoane solicitate, în acest caz, în vederea executării pedepsei, cu respectarea drepturilor conferite de regula specialităţii, care se execută în baza principiului recunoaşterii reciproce, în conformitate cu dispoziţiile Deciziei-Cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI/13.06.2002, cât şi cu respectarea drepturilor fundamentale ale omului, aşa cum acestea sunt consacrate de art. 6 din Tratatul privind Uniunea Europeană.
S-a arătat că, în temeiul acestor principii, stipulate atât în norma internă, cât şi în cea europeană, este evident că executarea unei asemenea decizii judiciare în cadrul unei cooperări judiciare în materie penală presupune respectarea deplină a condiţiilor de fond şi formă, a domeniului de aplicare şi a cadrului instituţional în care funcţionează această procedură specială, pentru ca astfel să existe o deplină respectare a drepturilor şi libertăţilor persoanei, aşa cum acestea sunt prevăzute de Constituţia României şi de normele europene.
Conform Deciziei-Cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI/13.06.2002, mandatul european de arestare este un act procesual cu putere obligatorie în vederea executării unui mandat de executare a unei pedepse ori a unei măsuri de siguranţă privative de libertate, numai atunci când, persoana împotriva căruia s-a emis mandatul se sustrage de la executare, refugiindu-se pe teritoriul unui alt stat membru.
S-a arătat că infracţiunile pentru care s-a emis mandatul european de arestare sunt sancţionate de legea statului emitent cu pedeapsa închisorii, putând da loc la predare şi sunt incriminate şi în legislaţia penală română în infracţiunile de înşelăciune, spălare a banilor, fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals, prevăzute de articolul 244 din C. pen., art. 49 alin. (1) din Legea nr. 129/2019, art. 320 din C. pen. şi art. 323 din C. pen.
Astfel, în conformitate cu art. 97 alin. (1) pct. 9, 20 şi 23 din Legea nr. 302/2004, republicată, s-a constatat că faptele în baza cărora a fost emis mandatul european de arestare sunt expres prevăzute de dispoziţiile legale mai sus menţionate, acestea dau loc la predare, nefiind nevoie a fi supuse verificării îndeplinirii condiţiei dublei incriminări.
De asemenea, s-a reţinut că autorităţile judiciare din Republica Cehă au menţionat în mandatul european de arestare că persoana solicitată a fost prezentă, în persoană, la procesul în urma căruia a fost pronunţată decizia de condamnare în baza căreia a fost emis mandatul de arestare, executarea mandatului nefiind supusă condiţiilor speciale prevăzute de art. 98 din Legea nr. 302/2004.
De asemenea, s-a arătat că nu se regăsesc motive obligatorii de refuz al executării prevăzute de art. 99 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, iar în ceea ce priveşte motivele facultative, prevăzute de art. 99 alin. (2), Curtea a apreciat că nu se impune reţinerea motivului facultativ de refuz al executării prevăzut de art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, restul motivelor facultative nefiind incidente în cauză.
Împotriva sentinţei penale nr. 48/F din data de 15 martie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie a formulat contestaţie persoana solicitată A. solicitând respingerea executării mandatului european de arestare şi recunoaşterea pe cale incidentală a hotărârii instanţei din Cehia.
Examinând contestaţia formulată de persoana solicitată A., în raport de motivele invocate şi de prevederile legale incidente, Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată pentru următoarele considerente:
Autorităţile din Cehia au solicitat arestarea şi predarea persoanei solicitate A., în baza mandatului european de arestare nr. x/2022 emis la data de 19.02.2024 de către Tribunalul Municipal din Praga, în baza Hotărârii Tribunalului Municipal din Praga, pronunţată la 15.11.2022, definitivă la 15.11.2022, pentru punerea în executare a hotărârii judecătoreşti de condamnare prin care s-a aplicat o pedeapsă de 3 ani închisoare.
Persoana solicitată A. a arătat că doreşte să execute, pe teritoriul României, pedeapsa de 3 ani închisoare ce i-a fost aplicată prin hotărârea instanţei străine.
Prima instanţă a considerat că nu este incident motivul facultativ de refuz al executării, prevăzut de art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, făcând referire la lipsa legăturilor economice şi a legăturii personale cu statul român, precum şi la numeroasele condamnări pentru fapte săvârşite în România.
Înalta Curte reţine că instanţa de fond a fost sesizată cu punerea în executare a mandatului european de arestare emis de autorităţile din Cehia în vederea executării pedepsei de 3 ani închisoare.
Potrivit art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, este motiv opţional al refuzului de a pune în executare mandatul european ipoteza în care mandatul european de arestare a fost emis în scopul executării unei pedepse cu închisoarea, dacă persoana solicitată este cetăţean român sau trăieşte în România şi are o rezidenţă continuă şi legală pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puţin 5 ani şi aceasta declară că refuză să execute pedeapsa ori măsura de siguranţă în statul membru emitent.
Instanţa de control judiciar reţine că persoana solicitată este cetăţean român şi are domiciliul în jud. Vâlcea, România, precum şi lipsa consimţământului la predare, contestatorul declarând că refuză să execute pedeapsa în statul străin şi solicitând recunoaşterea pe cale incidentală a hotărârii instanţei din Cehia.
Înalta Curte constată că aspectele de insuficientă argumetare a soluţiei, înserate de instanţa de fond cu privire la motivul optional de refuz prevăzut de art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, ce aparent se subsumează netemeiniciei hotărârii, nu sunt apte a explicita raţionamentul juridic avut în vedere pentru respingerea cererii de recunoaştere pe cale incidentală.
În contextul în care persoana solicitată este cetăţean român şi este cunoscut şi atestat refuzul său de a executa pedeapsa în statul solicitant, rămânea de evaluat o singură condiţie, aceea a rezidenţei continue şi legale pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puţin 5 ani.
Înalta Curte constată că această condiţie, esenţială soluţiei, nu este evaluată sau motivată de către judecătorului fondului, într-un conţinut apt a explicita ori justifica soluţia adoptată cu privire la acest motiv optional de refuz, maniera expunerii considerentelor echivalând cu o lipsă a analizei şi a expunerii raţionamentului logico-juridic cu privire la această problematică.
Ca urmare, instanţa de fond, reînvestită, va evalua pertinent motivul invocat de contestator urmând a solicita informaţii suplimentare ori lămuriri de la autorităţile naţionale ori străine şi va informa autorităţile emitente în legătură cu posibilitatea recunoaşterii pe cale incidentală a hotărârii solicitând exprimarea unui punct de vedere, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 99 alin. (3) din Legea nr. 302/2004. Instanţa va evalua legăturile cu statul român din perspectiva rezidenţei şi a altor elemente ori circumstanţe relevante care să conducă către o certitudine în privinţa legăturilor persoanei solicitate cu statul de condamnare sau cu cel solicitat pentru executare, incompatibilă cu argumentaţia " legăturile personale cu statul român şi cu familia sa nu par a fi atât de puternice".
În concluzie, Înalta Curte constată că se impune trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond pentru a evalua în mod concret motivul optional de refuz prevăzut de art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004 invocat de persoana solicitată A..
Pentru aceste considerente, Înalta Curte va admite contestaţia formulată de persoana solicitată A. împotriva sentinţei penale nr. 48/F din data de 15 martie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, va desfiinţa sentinţa contestată şi va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă, menţinând actele efectuate pană la data de 15 martie 2024.
În temeiul art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea contestaţiei vor rămâne în sarcina statului, iar în temeiul art. 275 alin. (6) din C. proc. pen. coroborat cu art. 8 alin. (1) lit. b) din Protocolul încheiat între UNBR şi Ministerul Justiţiei, onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul persoană solicitată, în cuantum de 1098 RON, va rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite contestaţia formulată de persoana solicitată A. împotriva sentinţei penale nr. 48/F din data de 15 martie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Desfiinţează, în parte, sentinţa contestată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Menţine actele efectuate până la data de 15 martie 2024.
Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea prezentei contestaţii rămân în sarcina statului.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul persoană solicitată, în cuantum de 1098 RON, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27 martie 2024.