Şedinţa publică din data de 25 ianuarie 2024
Deliberând asupra recursului declarat de inculpatul A., constată următoarele:
Prin încheierea din data de 21 decembrie 2023, pronunţată în dosarul nr. x/2021, Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în temeiul art. 29 alin. (1) şi (5) din Legea nr. 47/1992, a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 70 alin. (2), (4) din C. proc. pen., precum şi a prevederilor art. 347 din C. proc. pen. formulată de petentul A..
A obligat pe petent la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a dispune astfel, curtea de apel a reţinut că, prin cererea formulată şi înregistrată pe rolul instanţei sub nr. x/2021/a1*/a3 la data de 12.12.2023 (dosar asociat celui cu nr. x/2021/a1* având ca obiect contestaţia formulată de inculpatul A. împotriva încheierii penale nr. 143 din data de 26.09.2023 pronunţate de judecătorii de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Botoşani în dosar nr. x/2021), petentul A. a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiilor de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 70 alin. (2), (4) din C. proc. pen. şi art. 347 din C. proc. pen.
În motivarea cererii, petentul a arătat că prevederile normative invocate încalcă dispoziţiile art. 21 din Constituţia României, dar şi pe cele ale art. 6, art. 13 din CEDO, care conferă părţilor dreptul la un proces echitabil şi dreptul la un recurs efectiv, susţinând că, în opinia sa, un judecător nu îşi poate judeca cererea de recuzare formulată împotriva lui, iar în materie penală, beneficiază de două grade de jurisdicţie.
Curtea de apel a reţinut că, din analiza actelor şi lucrărilor dosarului, se constată că cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiilor de neconstituţionalitate este inadmisibilă.
Astfel, s-a reţinut că, prin rechizitoriul din data de 02.06.2021 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Dorohoi, emis în dosarul nr. x/2019, a fost trimis în judecată inculpatul A. pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă la înşelăciune, prevăzută de art. 32 alin. (1) rap. la art. 244 alin. (1) şi (2) din C. pen., şantaj, prevăzută de art. 207 alin. (1) şi (3) din C. pen., şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 322 alin. (1) din C. pen.
Sub aspectul situaţiei de fapt, în actul de sesizare s-a reţinut, în esenţă, că, la data de 09.01.2018, inculpatul A. a încheiat în fals un antecontract de vânzare-cumpărare sub semnătură privată a unui apartament, contract în care avea calitate de cumpărător, deşi apartamentul fusese deja vândut cu clauză de întreţinere persoanei vătămate B., nepotul proprietarei. În act se menţiona în mod fals că apartamentul ar fi liber de sarcini, că inculpatul i-ar fi dat proprietarei – defuncta C. suma de 230.000 RON (sumă pe care nu i-a remis-o niciodată), că de faţă la încheierea actului şi remiterii banilor ar fi fost martorele D. şi E., în locul cărora inculpatul a semnat în fals.
Totodată, s-a mai arătat că, dându-se drept avocat, inculpatul A. a convins-o pe C. să-i dea o procură notarială pentru a solicita la Judecătoria Dorohoi rezoluţiunea contractului de vânzare-cumpărare cu clauză de întreţinere încheiat cu nepotul său - persoana vătămată B., pe care inculpatul l-a şantajat pentru a-l determina să renunţe la contract în favoarea lui, ameninţându-l pe acesta cu închisoarea şi cu plata unor daune, spunându-i că este avocat, că are bani şi o fundaţie puternică în spate, cu care "învârte pe degete poliţia şi justiţia".
Ulterior, după decesul numitei C., inculpatul a solicitat la Tribunalul Botoşani o hotărâre care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare, folosind la instanţă copia antecontractului de vânzare-cumpărare falsificat. În acest timp, inculpatul s-a dat drept avocat şi în faţa surorii defunctei – martora F., cât şi în faţa mai multor funcţionari, în special cu ocazia înhumării defunctei C..
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Dorohoi sub nr. x/2021 în data de 04.06.2021.
Prin încheierea camerei de consiliu nr. 143 din data de 22 iunie 2023, pronunţată în dosarul nr. x/2021 al Judecătoriei Dorohoi, în baza art. 345 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen., s-au respins cererile şi excepţiile invocate de inculpatul A. cu privire la legalitatea sesizării instanţei, a legalităţii administrării probelor şi a efectuării actelor de organele de urmărire penală, ca neîntemeiate.
În temeiul art. 346 alin. (2) din C. proc. pen., s-a constatat legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. x/2019 din 02.06.2021 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Dorohoi, privind pe inculpatul A..
În temeiul art. 342 din C. proc. pen., art. 35 şi art. 41 din C. proc. pen., s-a constatat că instanţa este competentă teritorial şi material să soluţioneze cauza.
S-a dispus începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul A., trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă la înşelăciune, prevăzută de art. 32 alin. (1) rap. la art. 244 alin. (1) şi (2) din C. pen., şantaj, prevăzută de art. 207 alin. (1) şi (3) din C. pen., şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 322 alin. (1) din C. pen.
Împotriva acestei încheieri inculpatul A. a formulat contestaţie.
Prin încheierea nr. 143 din data de 26.09.2023 pronunţată de judecătorii de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Botoşani în dosarul nr. x/2021, definitivă la aceeaşi dată, în temeiul art. 347 din C. proc. pen., s-a respins, ca nefondată, contestaţia formulată de inculpatul A. împotriva încheierii penale nr. 143 din 22.06.2023, pronunţată în dosarul nr. x/2021 al Judecătoriei Dorohoi.
Împotriva acestei încheieri inculpatul a formulat o nouă contestaţie, înregistrată pe rolul Curţii de Apel Suceava la data de 09.11.2023, sub nr. x/2021/a1*, în cadrul căreia a formulat prezenta cerere de sesizare a Curţii Constituţionale, care, după crearea unui dosar asociat, în aplicarea dispoziţiilor art. 97 alin. (1) şi (3) din Regulamentul de Ordine Interioară a Instanţelor Judecătoreşti, a fost înregistrată sub nr. x/2021/a1*/a3.
În contextul prezentat, notând dispoziţiile prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 republicată, curtea de apel a reţinut, în esenţă, că, în speţă, cauza are ca obiect contestaţie, iar dispoziţiile prevăzute de art. 70 alin. (2), (4) din C. proc. pen. reglementează procedura de soluţionare a abţinerii sau a recuzării procurorului în cursul urmăririi penale, motiv pentru care dispoziţiile procedural-penale a căror excepţie de neconstituţionalitate invocată nu-şi găsesc aplicabilitatea, faza de urmărire penală fiind finalizată odată cu emiterea rechizitoriului şi sesizarea instanţei de judecată.
Ca atare, analiza celorlalte condiţii ce se cer a fi îndeplinite în mod cumulativ pentru a putea fi considerată admisibilă solicitarea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 70 alin. (2), (4) din C. proc. pen. nu se mai justifică a fi efectuată, cererea petentului privind sesizarea Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 70 alin. (2), (4) din C. proc. pen., formulată în dosarul nr. x/2021 aflat pe rolul judecătorilor de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Suceava urmând a fi respinsă, ca inadmisibilă.
Relativ la cea de-a doua excepţie, judecătorii de cameră preliminară din cadrul prezentei instanţe au reţinut faptul că prin Decizia nr. 591 din 21 octombrie 2014 a Curţii Constituţionale s-a statuat că legătura cu soluţionarea cauzei presupune atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecăţii, cât şi necesitatea invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiţii ce trebuie întrunite cumulativ, pentru a fi satisfăcute exigenţele pe care le impun dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 în privinţa pertinenţei excepţiei de neconstituţionalitate în desfăşurarea procesului (pct. 18).
În analiza condiţiilor anterior menţionate, referitor la cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 347 din C. proc. pen., s-a constatat că aceasta a fost invocată în cadrul unui litigiu în dosarul nr. x/2021 aflat pe rolul judecătorilor de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori în procedura de judecată şi care are ca obiect contestaţia formulată de petent împotriva încheierii nr. 143 din data de 26.09.2023 pronunţate de judecătorii de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Botoşani în dosar nr. x/2021 prin care s-a soluţionat contestaţia formulată de acesta împotriva încheierii nr. 143 din data de 22 iunie 2023, pronunţată de judecătorul de cameră preliminară în dosarul nr. x/2021 al Judecătoriei Dorohoi.
S-a mai reţinut că excepţia are ca obiect dispoziţii dintr-o lege, fiind vizate cele ale art. 347 din C. proc. pen., în ce priveşte caracterul definitiv al încheierilor pronunţate împotriva hotărârilor date în conformitate cu art. 346 alin. (1) - (42), apreciate de petent ca venind în contradicţie cu prevederile art. 21 din Constituţia României, art. 6, art. 13 din Convenţia EDO, iar norma vizată de excepţie nu a fost constatată ca fiind neconstituţională printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.
Astfel, notând dispoziţiile prev. de art. 347 din C. proc. pen., precum şi pe cele prev. de art. 21 din Constituţia României şi art. 6, 13 Convenţia EDO, curtea de apel a reţinut că excepţia de neconstituţionalitate ridicată de petent nu are legătură cu cauza, întrucât motivele invocate nu vizează efectuarea, în mod concret, a unui control de constituţionalitate asupra dispoziţiilor criticate.
Astfel, textele de lege vizate reglementează din punct de vedere juridic instituţia contestaţiei ce poate fi formulată împotriva încheierilor pronunţate de judecătorul de cameră preliminară de la instanţa de fond în conformitate cu art. 347 din C. proc. pen. (cu trimitere la termenul de formulare, instanţa competentă, motivele de contestaţie ce pot fi invocate), fără nicio referire concretă la caracterul (definitiv ori nedefinitiv) al încheierii pronunţate de judecătorii de cameră preliminară de la instanţa de control judiciar.
Sub acest aspect, dispoziţiile articolului criticat trebuie coroborate cu prevederile art. 4251 din C. proc. pen., care reglementează cu caracter general contestaţia, dar cu privire la care nu s-a invocat vreo excepţie de neconstituţionalitate.
Prin urmare, în condiţiile în care judecătorii de cameră preliminară din cadrul curţii nu sunt investiţi cu soluţionarea unei contestaţii întemeiate pe prevederile art. 347 din C. proc. pen. (contestaţia formulată de petent vizând tocmai soluţia pronunţată în temeiul acestor dispoziţii legale), excepţia de neconstituţionalitate invocată nu are legătură cu cauza dedusă judecăţii.
Conchizând, examinând îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege pentru a se constata admisibilitatea cererii, curtea de apel a constatat că, în ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor invocate, aceasta respectă condiţiile reglementate de art. 29 din Legea nr. 47/1992, mai puţin condiţia privind legătura excepţiei cu soluţionarea cauzei, având în vedere conţinutul dispoziţiilor legale criticate, precum şi obiectul cauzei supuse judecăţii, motiv pentru care cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 347 din C. proc. pen. a fost respinsă, ca inadmisibilă.
Împotriva încheierii din data de 21 decembrie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2021, a declarat recurs inculpatul inculpatul A..
În motivarea cererii, recurentul a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor prevăzute de art. 347 din C. proc. pen. şi art. 70 alin. (2) şi alin. (4) din C. proc. pen., susţinând, referitor la condiţiile de admisibilitate a cererii, că sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 29 alin. (1)-(5) din Legea nr. 47/1992, întrucât excepţia de neconstituţionalitate este ridicată de părţi, în faţa unei instanţe judecătoreşti, ea priveşte dispoziţii dintr-o lege care au legătură cu soluţionarea cauzei, iar prevederile invocate nu au fost constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.
Pe fondul excepţiei de neconstituţionalitate, inculpatul A. a susţinut că dispoziţiile prevăzute de art. 347 din C. proc. pen. şi art. 70 alin. (2) şi alin. (4) din C. proc. pen. nu respectă cerinţele constituţionale referitoare la calitatea, previzibilitatea şi claritatea legii, fiind contrare dispoziţiilor art. 21 din Constituţia României, art. 6 şi art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Sub aspectul situaţiei de fapt, recurentul a susţinut, în esenţă, că nu a beneficiat de un proces echitabil în cauzele nr. 1504/222/2021/a1 şi nr. 1504/222/2021/a1*/a3 aflate pe rolul Curţii de Apel Suceava, cu argumentarea că avocatului desemnat din oficiu nu i s-a acordat un termen rezonabil pentru a pregăti o apărare eficientă şi efectivă cu privire la cererile şi excepţiile invocate în procedura de cameră preliminară. Totodată, a criticat şi faptul că nu i s-a acordat nici lui, personal, timpul necesar pentru a-şi pregăti apărarea în cele două cauze menţionate pentru susţinerea eficientă a cererilor şi excepţiilor invocate.
Examinând recursul formulat de inculpatul A. împotriva încheierii din data de 21 decembrie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2021, Înalta Curte constată că este nefondat, urmând a-l respinge, în considerarea următoarelor argumente:
Prioritar, similar primei instanţe, Înalta Curte reţine că din economia dispoziţiilor Legii nr. 47/1992, rezultă că sesizarea instanţei de contencios constituţional în cadrul controlului de constituţionalitate a posteriori implică examinarea prealabilă a următoarelor cerinţe de admisibilitate, cumulativ, prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din lege:
a) - calitatea de parte în proces a autorului excepţiei;
b) - identificarea normei/normelor legale criticate, dar şi a măsurii în care legea în care sunt inserate se află în vigoare la data soluţionării cererii;
c) - existenţa unei legături între norma legală criticată şi soluţia ce ar putea fi dată în cauza respectivă, indiferent de faza litigiului;
Fiind expresia cerinţei pertinenţei excepţiei de neconstituţionalitate în desfăşurarea procesului, "legătura cu soluţionarea cauzei" poate fi stabilită numai în urma unei analize concrete a particularităţilor speţei, prin evaluarea atât a "aplicabilităţii textului criticat în cauza dedusă judecăţii, cât şi a necesităţii invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate" (mutatis mutandis, Decizia Curţii Constituţionale nr. 591 din 21 octombrie 2014, publicată în M. Of. nr. 916 din 16 decembrie 2014).
d) - verificarea deciziilor pronunţate anterior de către Curtea Constituţională cu privire la constituţionalitatea acelei dispoziţii legale, pentru a exclude o eventuală inadmisibilitate a cererii, ca efect al constatării neconstituţionalităţii normei criticate printr-o decizie precedentă.
Înalta Curte constată că, dacă evaluarea primelor două şi a ultimei condiţii dintre cele patru anterior enunţate implică un examen preponderent formal, cea de-a treia cerinţă cumulativă reclamă, în anumite cazuri, o evaluare mai amănunţită, ce nu se circumscrie în totalitate limitelor unei abordări pur formale a chestiunii admisibilităţii cererii de sesizare.
O atare evaluare nu contravine însă dispoziţiilor art. 2 ori art. 29 din Legea nr. 47/1992.
Curtea Constituţională este unica autoritate competentă să supună controlului de constituţionalitate actele normative prevăzute de art. 2 alin. (1) din legea specială.
Încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale are, însă, valenţele unui act procedural, prin care sunt definite limitele învestirii autorităţii de jurisdicţie constituţională. Instanţa de judecată în faţa căreia a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate are, potrivit legii, nu doar competenţa, ci şi obligaţia corelativă de a cenzura eventualele susţineri ale autorului excepţiei şi, în mod subsecvent, de a fixa limitele sesizării autorităţii de jurisdicţie constituţională în strictă conformitate cu dispoziţiile legii pertinente, dar şi cu specificul cauzei.
În aceste coordonate de principiu, procedând la reevaluarea admisibilităţii sesizării Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 347 din C. proc. pen. şi art. 70 alin. (2) şi alin. (4) din C. proc. pen., Înalta Curte reţine că recurentul pretinde că textele în cauză sunt contrare art. 21 din Constituţia României, art. 6 şi art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, în lipsa acordării de către instanţele de judecată a unui termen rezonabil pentru ca inculpatul, personal şi prin apărător desemnat din oficiu, să îşi pregătească o apărare eficientă şi efectivă cu privire la cererile şi excepţiile invocate în procedura de cameră preliminară.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate invocată de recurentul A. prin prisma exigenţelor de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 şi a tuturor motivelor invocate de către inculpat, Înalta Curte constată că nu este însă îndeplinită condiţia referitoare la "legătura" normei contestate cu soluţia ce ar putea fi dată în cauză, în planul componentei privind necesitatea invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate.
În acest sens, dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale prevăd că instanţa de contencios constituţional "decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei [...]".
Cu privire la condiţiile de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea Constituţională a reţinut că, potrivit jurisprudenţei sale, "legătura cu soluţionarea cauzei", în sensul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, "presupune atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecăţii, cât şi necesitatea invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiţii ce trebuie întrunite cumulativ pentru a fi satisfăcute exigenţele pe care le impun aceste dispoziţii legale în privinţa pertinenţei excepţiei de neconstituţionalitate în desfăşurarea procesului". (a se vedea Decizia nr. 438 din 8 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 600 din 12 august 2014)
Referitor la această problematică, Curtea Constituţională a arătat că, în esenţă, "condiţia relevanţei excepţiei de neconstituţionalitate, respectiv a incidenţei textului de lege criticat în soluţionarea cauzei aflate pe rolul instanţei judecătoreşti, nu trebuie analizată în abstract, ci trebuie verificat în primul rând interesul procesual al invocării excepţiei de neconstituţionalitate, mai ales prin prisma efectelor unei eventuale constatări a neconstituţionalităţii textului de lege criticat. Cu alte cuvinte, excepţia de neconstituţionalitate trebuie să fie realmente utilă părţilor care au invocat-o pentru soluţionarea litigiului în cadrul căruia a fost ridicată." (a se vedea Decizia nr. 360 din 08 iunie 2022, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 1017 din 19 octombrie 2022)
Practic, "decizia Curţii Constituţionale trebuie să fie de natură a produce un efect concret asupra desfăşurării procesului, cerinţa relevanţei fiind expresia utilităţii pe care soluţionarea excepţiei invocate o are în cadrul rezolvării litigiului dintre părţi". (a se vedea Decizia nr. 39 din 17 ianuarie 2019, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 345 din 06 mai 2019)
Aşadar, condiţia privind existenţa unei legături între norma a cărei constituţionalitate se doreşte a fi verificată şi soluţionarea cauzei, presupune în mod necesar ca sesizarea să aibă aptitudinea de a fi utilă, în sensul că, eventuala constatare a neconstituţionalităţii să fie de natură a produce un efect concret în situaţia juridică a părţii, în cauza în care a fost invocată, deoarece, ca orice mijloc procedural, excepţia de neconstituţionalitate nu poate fi utilizată decât în scopul şi cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituţionalităţii unei dispoziţii legale care are legătură cu soluţionarea cauzei.
Astfel, referitor la pretinsa neconstituţionalitate a dispoziţiilor prevăzute de art. 70 alin. (2) şi alin. (4) din C. proc. pen., Înalta Curte constată că acestea privesc procedura de soluţionare a abţinerii sau a recuzării procurorului în cursul urmăririi penale, iar în raport cu stadiul concret în care se află dosarul, contestaţie formulată de recurent împotriva unei încheieri definitive, excepţia de neconstituţionalitate invocată apare inadmisibilă, lipsa legăturii cu cauza fiind vădită.
Înalta Curte constată că premisa ca dispoziţiile legale criticate să aibă legătură cu soluţionarea cauzei nu este îndeplinită nici cu privire la dispoziţiile art. 347 din C. proc. pen., a căror neconstituţionalitate a fost invocată, întrucât decizia Curţii Constituţionale asupra excepţiei invocate nu ar fi de natură să producă vreun efect concret în cauză.
Criticile expuse de recurent vizează exclusiv dreptul la un proces echitabil din perspectiva acordării timpului necesar pentru pregătirea unei apărări eficiente şi efective cu privire la cererile şi excepţiile invocate în procedura de cameră preliminară.
Se reţine că prin încheierea nr. 161 din 21 decembrie 2023, pronunţată în dosarul nr. x/2021, Curtea de Apel Suceava a respins, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de inculpatul A. împotriva încheierii penale nr. 143 din 26.09.2023, pronunţată în dosarul nr. x/2021 al Judecătoriei Dorohoi, cu argumentarea, în esenţă, că inculpatul a învestit Curtea de Apel Suceava cu soluţionarea unei căi de atac care nu întruneşte cerinţele legale şi, ca atare, nu este admisibilă potrivit dreptului comun.
Înalta Curte constată că recurentul a înţeles să solicite sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 347 din C. proc. pen. într-o cale de atac inadmisibilă, iar dispoziţiile invocate nu au legătură cu soluţionarea cauzei, întrucât criticile invocate nu vizează dispoziţii legale referitoare la admisibilitatea căii de atac formulate.
Sub acest aspect, în jurisprudenţa sa constantă, Curtea Constituţională a reţinut că "o excepţie de neconstituţionalitate ridicată într-o acţiune ab initio inadmisibilă, este, de asemenea, inadmisibilă în condiţiile în care nu sunt contestate chiar dispoziţiile legale care determină o atare soluţie în privinţa cauzei în care a fost ridicată excepţia". (Decizia nr. 203 din 06 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 324 din 14 mai 2012; Decizia nr. 585 din 31 octombrie 2023, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 162 din 27 februarie 2024).
Aşadar, indiferent de soluţia pronunţată de Curtea Constituţională referitor la excepţia de neconstituţionalitate ridicată într-o cauză ab initio inadmisibilă, decizia instanţei de contencios constituţional nu va produce niciun efect cu privire la o astfel de cauză, decât în măsura în care sunt contestate chiar dispoziţiile legale care determină soluţia de inadmisibilitate în privinţa cauzei în care a fost ridicată excepţia.
În acest context, Înalta Curte constată la rândul său, în mod similar primei instanţe, că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor procesual penale invocate de recurent nu are legătură cu soluţionarea cauzei, întrucât, având în vedere cadrul procesual şi stadiul concret în care se află litigiul, decizia Curţii Constituţionale asupra excepţiei invocate nu ar fi de natură să producă un efect concret asupra conţinutului hotărârii din procesul penal de faţă.
Pe cale de consecinţă, Înalta Curte apreciază că nu se impune sesizarea Curţii Constituţionale, deoarece nu este îndeplinită condiţia de admisibilitate a cererii de sesizare ca prevederile ce fac obiectul excepţiei să aibă legătură cu cauza, având în vedere că aspectele invocate nu reprezintă chestiuni de ordin prejudicial care să fie date în competenţa jurisdicţiei constituţionale, calea de atac urmând a fi respinsă ca atare.
Soluţia se înscrie într-o logică firească, pentru că altfel sesizarea Curţii Constituţionale ar fi de prisos, întrucât instanţa de contencios constituţional ar constata, la rândul său, neîndeplinirea condiţiilor de admisibilitate şi ar respinge excepţia ca inadmisibilă, fără a mai proceda la verificarea temeiniciei acesteia.
Pentru aceste considerente, reţinând că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 70 alin. (2) şi (4) din C. proc. pen. şi art. 347 din C. proc. pen. este contrară dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A. împotriva încheierii din data de 21 decembrie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2021.
În baza art. 275 alin. (2) din Codul de procedură, va obliga pe recurent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar în raport de alin. (6) al aceluiaşi articol, onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 340 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A. împotriva încheierii din data de 21 decembrie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2021.
Obligă pe recurent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurent, în cuantum de 340 RON, se suportă din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25 ianuarie 2024.