Şedinţa publică din data de 24 octombrie 2023
Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 123 din data de 18.02.2020 a Tribunalului Constanţa, secţia Penală, pronunţată în dosarul nr. x/2015, s-au dispus următoarele:
În baza art. 26 C. pen. din 1969 raportat la art. 181 alin. (1), (3) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, art. 74 alin. (1) lit. a), art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen. din 1969, art. 5 C. pen. (cinci acte materiale vizând cele cinci cereri formulate la APIA de către A. în campaniile 2008-2012), a fost condamnat inculpatul B. la pedeapsa închisorii de 3 ani. În baza art. 65 alin. (2) C. pen. din 1969, s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a), b), c) (dreptul de a desfăşura orice activitate de accesare a fondurilor europene, direct ori prin interpuşi) C. pen. din 1969, pe o perioadă de 2 ani.
În baza art. 26 C. pen. din 1969 raportat la art. 181 alin. (1), (3) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, art. 5 C. pen. (cinci acte materiale vizând cele cinci cereri formulate la APIA de către S.C. C. S.R.L. în campaniile 2008-2012), a fost condamnat inculpatul B. la pedeapsa închisorii de 3 ani. În baza art. 65 alin. (2) C. pen. din 1969, s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a), b), c) (dreptul de a desfăşura orice activitate de accesare a fondurilor europene, direct ori prin interpuşi) C. pen. din 1969 pe o perioadă de 2 ani.
În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen.. raportat la art. 16 lit. f) şi art. 122 alin. (1) lit. d) C. pen. din 1969, s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului B. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 2531 C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen. (cinci acte materiale vizând eliberarea adeverinţelor pentru cele cinci cereri formulate la APIA în campaniile 2008-2012) şi a infracţiunii prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, art. 5 C. pen. (150 acte materiale vizând cele 150 contracte presupus falsificate), întrucât a intervenit prescripţia răspunderii penale.
În baza art. 33 lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b), art. 35 alin. (2) C. pen. din 1969, au fost contopite pedepsele stabilite şi s-a aplicat inculpatului B. pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare alături de pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev.de art. 64 alin. (1) lit. a), b), c) (dreptul de a desfăşura orice activitate de accesare a fondurilor europene, direct ori prin interpuşi) C. pen. din 1969 pe o perioadă de 2 ani.
În baza art. 71 alin. (2) C. pen. din 1969, s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a), b), c) (dreptul de a desfăşura orice activitate de accesare a fondurilor europene, direct ori prin interpuşi) C. pen. din 1969, cu începere de la data rămânerii definitive a sentinţei.
În baza art. 861 C. pen. din 1969, s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului şi, în temeiul art. 862 C. pen. din 1969, s-a stabilit un termen de încercare de 5 ani, compus din durata pedepsei închisorii aplicate, la care s-a adăugat intervalul de 2 ani. S-a stabilit Serviciul de Probaţiune Constanţa ca organ de supraveghere a inculpatului.
În baza art. 863 C. pen. din 1969, a fost obligat inculpatul ca, pe durata termenului de încercare, să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune Constanţa; b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lor de existenţă. S-a atras atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 864 C. pen. din 1969, privind cazurile de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen. din 1969, s-a constatat suspendată executarea pedepsei accesorii aplicate inculpatului, pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii.
Pedeapsa complementară va fi executată numai în cazul revocării suspendării executării sub supraveghere a executării pedepsei principale.
În baza art. 181 alin. (1), (3) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, art. 74 alin. (1) lit. a), art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen. din 1969, art. 5 C. pen. (cinci acte materiale vizând cele cinci cereri formulate la APIA în campaniile 2008-2012), a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa închisorii de 3 ani. În baza art. 65 alin. (2) C. pen. din 1969, s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a), b), c) (dreptul de a desfăşura orice activitate de accesare a fondurilor europene, direct ori prin interpuşi) C. pen. din 1969 pe o perioadă de 2 ani. În baza art. 71 alin. (2) C. pen. din 1969, s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a), b), c) (dreptul de a desfăşura orice activitate de accesare a fondurilor europene, direct ori prin interpuşi) C. pen. din 1969, cu începere de la data rămânerii definitive a sentinţei.
În baza art. 82 C. pen. din 1969, s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei şi, în temeiul art. 82 C. pen. din 1969, s-a stabilit termen de încercare de 5 ani.
S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen. din 1969 privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen., s-a constatat suspendată executarea pedepsei accesorii, pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei principale.
Pedeapsa complementară va fi executată numai în cazul revocării suspendării condiţionate a executării pedepsei principale.
În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen.. raportat la art. 16 lit. f) şi art. 122 alin. (1) lit. d) C. pen. din 1969, s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, art. 5 C. pen. (150 acte materiale vizând cele 150 contracte presupus falsificate), întrucât a intervenit prescripţia răspunderii penale.
În baza art. 26 C. pen. din 1969 raportat la art. 181 alin. (1), (3) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a), art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen. din 1969, art. 5 C. pen. (un act material vizând cererea formulată la APIA în campania 2008 de către A. în care s-a folosit contractul nr. x/15.04.2008), a fost condamnat inculpatul D. la pedeapsa închisorii de 10 luni. În baza art. 71 alin. (2) C. pen. din 1969, s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a), b) C. pen. din 1969, cu începere de la data rămânerii definitive a sentinţei.
În baza art. 82 C. pen. din 1969, s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei şi, în temeiul art. 82 C. pen. din 1969, s-a stabilit termen de încercare de 2 ani şi 10 luni.
S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen. din 1969 privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen., s-a constatat suspendată executarea pedepsei accesorii, pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei principale.
În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen.. raportat la art. 16 lit. f) şi art. 122 alin. (1) lit. d) C. pen. din 1969, s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului D. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 5 C. pen. (un act material vizând contractul nr. x/15.04.200), întrucât a intervenit prescripţia răspunderii penale.
În baza art. 181 alin. (1), (3) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, art. 5 C. pen. (cinci acte materiale vizând cele cinci cereri formulate la APIA în campaniile 2008-2012), a fost condamnată inculpata S.C. C. S.R.L. la pedeapsa la pedeapsa amenzii de 100.000 RON şi la pedeapsa complementară prevăzută de art. 531 alin. (3) lit. b) teza a II-a C. pen. din 1969 – suspendarea oricăror activităţi de accesare a fondurilor europene, direct sau prin interpuşi, pe o durată de 6 luni de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare. Pedeapsa complementară se va pune în executare conform art. 499 C. proc. pen.
În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen.. raportat la art. 16 lit. f) şi art. 122 alin. (1) lit. d) C. pen. din 1969, s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatei S.C. C. S.R.L. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 5 C. pen. (150 acte materiale vizând cele 150 contracte pretins falsificate), întrucât a intervenit prescripţia răspunderii penale.
În baza art. 404 alin. (4) lit. C). proc. pen.., au fost menţinute măsurile asiguratorii (menţionate la filele x din rechizitoriu) dispuse prin ordonanţa procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa nr. 1491/P/2013/24.09.2013.
În baza art. 397 C. proc. pen.., a fost admisă acţiunea civilă formulată de persoana vătămată Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale – Agenţia de Plăţi şi Intervenţii pentru Agricultură.
În baza art. 1349, art. 1357 C. civ., au fost obligaţi inculpaţii A. şi B., în solidar, către persoana vătămată Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale – Agenţia de Plăţi şi Intervenţii pentru Agricultură, la plata sumei de 1.809.551,69 RON, cu titlu de despăgubiri civile, vizând campaniile 2008-2012 urmare a cererilor formulate de inculpatul A., precum şi la plata dobânzilor şi penalităţilor calculate la data plăţii.
Au fost obligaţi inculpaţii S.C. C. S.R.L. şi B., în solidar, către persoana vătămată Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale – Agenţia de Plăţi şi Intervenţii pentru Agricultură, la plata sumei de 2.606.274,15 RON, cu titlu de despăgubiri civile, vizând campaniile 2008-2012 aferente cererilor formulate de către inculpata S.C. C. S.R.L., precum şi la plata dobânzilor şi penalităţilor calculate la data plăţii.
A fost obligat inculpatul D. către persoana vătămată Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale – Agenţia de Plăţi şi Intervenţii pentru Agricultură la plata sumei de 109.516,98 RON, cu titlu de despăgubiri civile, vizând campania 2008 în care s-a folosit contractul nr. x/15.04.2008, precum şi la plata dobânzilor şi penalităţilor calculate la data plăţii.
În baza art. 25 alin. (3) C. proc. pen.., au fost desfiinţate contractele falsificate.
În temeiul art. 274 alin. (2), (4) C. proc. pen.., au fost obligaţi inculpaţii B., A. şi S.C. C. S.R.L. la plata a câte 20.000 RON şi inculpatul D. la plata sumei de 4000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat.
Instanţa de fond a reţinut că, în drept:
Faptele inculpatului B. care, în calitate de primar al comunei Dobromir, i-a sprijinit pe inculpaţii A. şi S.C. C. S.R.L. să obţină pe nedrept, folosind acte false, fonduri din bugetul Comunităţii Europene în suma totală de 3.243.283,44 RON, întruneşte elementele constitutive a două infracţiuni prev. de art. 26 C. pen. din 1969 raportat la art. 181 alin. (1), (3) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 alin. (1) C. pen., fiecare cu 5 acte materiale, vizând 5 cereri formulate la APIA de către inculpatul A. şi 5 cereri formulate de către S.C. C. S.R.L. pentru campaniile agricole 2008, 2009, 2010, 2011, 2012).
Fapta inculpatului A. care a obtinut pe nedrept, folosind acte false, fonduri din bugetul Comunităţii Europene în sumă totală de 1.809.551,69 RON, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 181 alin. (1), (3) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 alin. (1) C. pen. - 5 acte materiale vizând cele 5 cereri formulate la APIA pentru campaniile agricole 2008, 2009, 2010, 2011, 2012.
Fapta inculpatului D. de a-l ajuta, prin întocmirea în fals a contractului nr. x/15.04.2008 pe care inculpatul A. l-a folosit la APIA pentru a obţine sprijinul financiar în campania agricolă 2008, în sumă totală de 109.516,98 RON, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 26 C. pen. din 1969 raportat la art. 181 alin. (1), (3) din Legea nr. 78/2000, art. 5 C. pen.
Fapta inculpatei S.C. C. S.R.L. care a obţinut pe nedrept, folosind acte false, fonduri din bugetul Comunităţii Europene în suma totala de 2.606.274,15 RON, întruneşte elementele constitutive a două infracţiuni prev. de art. 181 alin. (1), (3) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 alin. (1) C. pen. - 5 acte materiale (vizând 5 cereri formulate la APIA pentru campaniile agricole 2008, 2009, 2010, 2011, 2012).
Deopotrivă, instanţa de fond a reţinut că, în cauză, s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale după cum urmează:
- pentru infracţiunea prev. de art. 2531 C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen. (cinci acte materiale vizând eliberarea adeverinţelor pentru cele cinci cereri formulate la APIA în campaniile 2008-2012) şi pentru infracţiunea prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, art. 5 C. pen. (150 acte materiale vizând cele 150 contracte presupus falsificate), reţinute în sarcina inculpatului B.;
- pentru infracţiunea prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, art. 5 C. pen. (150 acte materiale vizând cele 150 contracte presupus falsificate), întrucât a intervenit prescripţia răspunderii penale, reţinută în sarcina inculpatului A.;
- pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 5 C. pen. (un act material vizând contractul nr. x/15.04.200), reţinută în sarcina inculpatului D.;
- pentru savârşirea de către S.C. C. S.R.L. a infracţiunii prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 5 C. pen. (150 acte materiale vizând cele 150 contracte pretins falsificate).
Împotriva sentinţei penale nr. 123/18.02.2021 pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosarul penal nr. x/2015 au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Constanţa, partea civilă Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură Bucureşti, inculpaţii B., A., D. şi S.C. C. S.R.L.
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Constanţa a solicitat menţinerea soluţiei de condamnare pronunţată de prima instanţă, prin înlăturarea aplicării deciziilor Curţii Constituţionale nr. 297/2018 şi nr. 358/2022, precum şi majorarea pedepselor aplicate de prima instanţă, faţă de faptele comise şi urmarea produsă.
Partea civilă Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură Bucureşti a criticat admiterea în parte a acţiunii civile, solicitând acordarea integrală a despăgubirilor civile în cuantum de 4.636.534,55 RON, precum şi acordarea accesoriilor fiscale.
Inculpaţii B., A., D. şi S.C. C. S.R.L. au solicitat pronunţarea unei soluţii de încetare a procesului penal pentru toate infracţiunile reţinute în sarcina lor, ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale; cu privire la latura civilă a cauzei, s-a invocat greşita admitere acţiunii civile, solicitarea principală fiind de respingere a acţiunii civile; în subsidiar, s-a solicitat respingerea acţiunii civile faţă de inculpatul B., care nu a beneficiat de subvenţii, nu a întocmit documentaţiile, ci doar le-a avizat, astfel că nu i se poate reţine o contribuţie la producerea prejudiciilor.
Examinând sentinţa penală apelată prin prisma criticilor formulate de apelanţi, precum şi din oficiu, conform art. 420 C. proc. pen.., instanţa de apel a constatat următoarele:
Prin încheierea din data de 12.01.2023 s-a dispus schimbarea încadrării juridice pentru inculpaţi, după cum urmează:
- pentru inculpatul B., din infracţiunea prev. de art. 26 C. pen. din 1969 raportat la art. 181 alin. (1), (3) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen. în infracţiunea prev. de art. 48 C. pen. raportat la art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 alin. (1) C. pen. (cinci acte materiale vizând cele cinci cereri formulate la APIA de inculpatul A. în campaniile 2008-2012);
- pentru inculpatul A., din infracţiunea prev. de art. 181 alin. (1), (3) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen. în infracţiunea prev. de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 alin. (1) C. pen. (cinci acte materiale vizând cele cinci cereri formulate la APIA de inculpatul A. în campaniile 2008-2012);
- pentru inculpatul D., din infracţiunea prev. de art. 26 C. pen. din 1969 raportat la art. 181 alin. (1), (3) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 C. pen. în infracţiunea prev. de art. 48 C. pen. raportat la art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen. (un act material vizând cererea formulată la APIA de inculpatul A. în campania 2008).
Schimbarea încadrării juridice a fost determinată de faptul că, în ceea ce priveşte aceste infracţiuni, prejudiciile reţinute prin actul de sesizare, dar şi de către prima instanţă se situează sub pragul valoric de 2.000.000 RON, astfel că nu se justifica reţinerea formei agravate a infracţiunii prev. de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.
Conform art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept sau reţinerea pe nedrept de fonduri ori active din bugetul Uniunii Europene sau bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi. În alin. (3) se prevede că, dacă faptele prevăzute la alin. (1) şi (2) au produs consecinţe deosebit de grave, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu jumătate.
Potrivit art. 183 C. pen., prin consecinţe deosebit de grave se înţelege o pagubă materială mai mare de 2.000.000 RON.
În cazul infracţiunii reţinute în sarcina inculpatului B., în calitate de complice, constând în cinci acte materiale vizând cele cinci cereri formulate la APIA de inculpatul A. în campaniile 2008-2012, prejudiciul reţinut este de 1.809.551,69 RON, aferent plăţilor efectuate de APIA în cele cinci campanii agricole. La fel, acelaşi prejudiciu este aplicabil şi în cazul infracţiunii reţinute în sarcina inculpatului A., în calitate de autor al faptei menţionate anterior.
În cazul infracţiunii reţinute în sarcina inculpatului D., în calitate de complice, constând într-un act material (vizând cererea formulată la APIA de inculpatul A. în campania 2008), prejudiciul reţinut este de 109.516,98 RON.
Prima instanţă a apreciat că legea penală mai favorabilă este C. pen. din 1969, care în art. 145 prevedea că "prin consecinţe deosebit de grave se înţelege o pagubă materială mai mare de 200.000 RON sau o perturbare deosebit de gravă a activităţii, cauzată unei autorităţi publice sau oricăreia dintre unităţile la care se referă art. 145, ori altei persoane juridice sau fizice."
În cazul inculpaţilor B. şi A., urmare reţinerii C. pen. din 1969, apărea ca justificată reţinerea formei agravate prev. de art. 181 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, prejudiciul fiind de peste 200.000 RON, dar prin aplicarea noului C. pen., ce va fi reţinut ca lege penală mai favorabilă, nu mai este incidentă forma agravată prev. de alin. (3) al art. 181 din Legea nr. 78/2000, dat fiind că prejudiciile sunt sub 2.000.000 RON.
În cazul inculpatului D., în mod greşit prima instanţă a reţinut forma agravată prev. de aliniatul 3 al art. 181 din Legea nr. 78/2000, dat fiind că, indiferent de legea penală aplicabilă, prejudiciul fiind de 109.516,98 RON, nu erau îndeplinite cerinţele pentru reţinerea formei agravate, prejudiciul fiind sub pragul valoric de la care legea penală stabilea că o faptă a produs consecinţe deosebit de grave.
Astfel, s-a justificat schimbarea încadrării juridice, prin eliminarea formei agravate, pentru infracţiunile şi inculpaţii menţionaţi anterior.
Instanţa de apel a constatat că s-a împlinit termenul prescripţiei răspunderii penale pentru toate infracţiunile reţinute în sarcina inculpaţilor, în condiţiile aplicării noului C. pen., care este legea penală mai favorabilă.
Infracţiunea de prev. de art. 181 alin. (1), (3) din Legea nr. 78/2000, în forma actuală, este pedepsită cu închisoarea de la 3 la 10 ani şi 6 luni. Astfel, termenul de prescripţie a răspunderii penale pentru această infracţiune este de 10 ani, conform art. 154 alin. (1) lit. b) C. pen., având în vedere limitele speciale de pedeapsă prevăzute pentru infracţiunea mai sus menţionată.
Infracţiunea de prev. de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, în forma actuală, este pedepsită cu închisoarea de la 1 la 5 ani. Astfel, termenul de prescripţie a răspunderii penale pentru această infracţiune este de 5 ani, conform art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen., având în vedere limitele speciale de pedeapsă.
Infracţiunea prev. de art. 322 C. pen. este pedepsită cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau amendă. Astfel, termenul de prescripţie a răspunderii penale pentru această infracţiune este de 5 ani, conform art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen., având în vedere limitele speciale de pedeapsă.
Inculpaţii B., A. şi S.C. C. S.R.L. sunt acuzaţi că au comis infracţiunile cel târziu până la finalul anului 2012, motiv pentru care termenul prescripţiei răspunderii penale se calculează de la data săvârşirii ultimei acţiuni sau inacţiuni, în conformitate cu dispoziţiile art. 154 alin. (2) C. pen., respectiv de la finalul anului 2012.
Inculpatul D. este acuzat că a comis infracţiunile cel târziu până la finalul anului 2008, motiv pentru care termenul prescripţiei răspunderii penale se calculează de la finalul anului 2008.
Deşi prima instanţă a reţinut că sunt întrunite elementele de tipicitate ale infracţiunilor reţinute în sarcina inculpaţilor, instanţa de apel a constatat că a intervenit prescripţia răspunderii penale, potrivit noului C. pen., pentru toate infracţiunile.
Sub acest aspect, instanţa de apel a avut în vedere dispoziţiile art. 155 alin. (1) C. pen., care au făcut obiectul controlului de constituţionalitate prin deciziile Curţii Constituţionale nr. 297/2018 şi nr. 358/2022.
Astfel, prin decizia Curţii Constituţionale nr. 297/2018, s-a constatat că soluţia legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripţiei răspunderii penale prin îndeplinirea "oricărui act de procedură în cauză", din cuprinsul dispoziţiilor art. 155 alin. (1) C. pen., este neconstituţională.
Ulterior, prin decizia Curţii Constituţionale nr. 358/2022 s-a constatat că dispoziţiile art. 155 alin. (1) C. pen. sunt neconstituţionale.
În considerentele deciziei s-au reţinut următoarele: "Curtea constată că, prin efectele pe care le produce, Decizia nr. 297 din 26 aprilie 2018 împrumută natura juridică a unei decizii simple/extreme, întrucât, constatând neconstituţionalitatea faptului că întreruperea cursului termenului prescripţiei răspunderii penale se realiza prin îndeplinirea "oricărui act de procedură în cauză", Curtea a sancţionat unica soluţie legislativă pe care dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen. o reglementau.
Pe de altă parte, Curtea observă că atât o parte a practicii judiciare, cât şi o parte a literaturii de specialitate, plecând de la conţinutul paragrafului 34 al deciziei anterior menţionate, au apreciat, prin analogie cu dispoziţiile din vechiul C. pen., că, în ceea ce priveşte cauza de întrerupere a cursului prescripţiei răspunderii penale constând în îndeplinirea unor acte de procedură în cauză, aceasta îşi produce efectele numai în cazul oricărui act de procedură care, potrivit legii, trebuie comunicat suspectului sau inculpatului în desfăşurarea procesului penal (...)
Tocmai având în vedere sfera de competenţă a legiuitorului, Curtea constată că, în paragraful 34 al Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018, a evidenţiat reperele comportamentului constituţional pe care legiuitorul, iar nu organele judiciare, avea obligaţia să şi-l însuşească, acesta, în temeiul art. 147 din Constituţie, fiind obligat să intervină legislativ şi să stabilească clar şi previzibil cazurile de întrerupere a cursului prescripţiei răspunderii penale. De altfel, prin aceeaşi decizie, Curtea a indicat ca punct de reper inclusiv jurisprudenţa Curţii Federale de Justiţie (Bundesgerichtshof - BGH), care a afirmat în jurisprudenţa sa că dispoziţiile de drept penal care reglementează întreruperea termenului de prescripţie se interpretează ca excepţii atent definite şi, prin urmare, nu se pretează la interpretări extinse; aşadar, instanţele obişnuite nu pot, pe propria răspundere, să dezvolte legea prin analogie (conform Deciziilor Curţii Federale de Justiţie în materie penală, Entscheidungen des Bundesgerichtshofs în Strafsachen - BGHSt 28, 381 382; BGH, Ordonanţa din 29.09.2004 - 1 StR 565/03; Ordonanţa din 16.06.2008 - 3 StR 545/07; Ordonanţa din 10.08.2017 - 2 StR 227/17).
Or, Curtea observă că, prin tăcerea legiuitorului, identificarea cazurilor de întrerupere a cursului prescripţiei răspunderii penale a rămas o operaţiune realizată de către organul judiciar, ajungându-se la o nouă situaţie lipsită de claritate şi previzibilitate, situaţie ce a determinat inclusiv aplicarea diferită la situaţii similare a dispoziţiilor criticate (fapt confirmat prin constatarea de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a existenţei unei practici neunitare). Astfel, lipsa de intervenţie a legiuitorului a determinat în sarcina organului judiciar necesitatea de a se substitui acestuia prin conturarea cadrului normativ aplicabil în situaţia întreruperii cursului prescripţiei răspunderii penale şi, implicit, aplicarea legii penale prin analogie (...)
Aşa fiind, Curtea constată că ansamblul normativ în vigoare nu oferă toate elementele legislative necesare aplicării previzibile a normei sancţionate prin Decizia nr. 297 din 26 aprilie 2018. Astfel, deşi Curtea Constituţională a făcut trimitere la vechea reglementare, evidenţiind reperele unui comportament constituţional pe care legiuitorul avea obligaţia să şi-l însuşească, aplicând cele statuate de Curte, acest fapt nu poate fi interpretat ca o permisiune acordată de către instanţa de contencios constituţional organelor judiciare de a stabili ele însele cazurile de întrerupere a prescripţiei răspunderii penale.
În consecinţă, Curtea constată că, în condiţiile stabilirii naturii juridice a Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 ca decizie simplă/extremă, în absenţa intervenţiei active a legiuitorului, obligatorie potrivit art. 147 din Constituţie, pe perioada cuprinsă între data publicării respectivei decizii şi până la intrarea în vigoare a unui act normativ care să clarifice norma, prin reglementarea expresă a cazurilor apte să întrerupă cursul termenului prescripţiei răspunderii penale, fondul activ al legislaţiei nu conţine vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale."
Instanţa de apel a reţinut că din conţinutul deciziilor Curţii Constituţionale nr. 297/2018 şi nr. 358/2022 se desprind următoarele:
- art. 155 alin. (1) C. pen., supus controlului de constituţionalitate, a avut următorul conţinut: "Cursul termenului prescripţiei penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză";
- prin decizia instanţei de contencios constituţional nr. 297/2018 s-a constatat neconstituţionalitatea soluţiei legislative circumscrisă sintagmei "oricărui act de procedură în cauză", întrucât aceasta era lipsită de previzibilitate şi, totodată, contrară principiului legalităţii incriminării, pentru că sintagma are în vedere şi acte ce nu sunt comunicate suspectului sau inculpatului, nepermiţându-i acestuia să cunoască aspectul întreruperii cursului prescripţiei şi al începerii unui nou termen de prescripţie a răspunderii sale penale (paragraful 31);
- decizia Curţii Constituţionale nr. 297/2018 a avut natura uneia simple/extreme, întrucât instanţa de contencios constituţional a sancţionat unica soluţie legislativă reglementată prin dispoziţiile art. 155 alin. (1) C. pen. (aspect statuat prin decizia Curţii Constituţionale nr. 358/2022, paragraful 61). Referirea la soluţia legislativă cuprinsă în C. pen. anterior a avut un rol orientativ, iar nu obligatoriu, destinat legiuitorului, iar nu organelor judiciare (paragrafele 68, 70) şi aceasta nu putea fi interpretată ca o permisiune acordată de către instanţa de contencios constituţional organelor judiciare de a stabili ele însele cazurile de întrerupere a prescripţiei răspunderii penale (paragraful 72);
- de la data publicării deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/2018, respectiv 25 iunie 2018, "fondul activ al legislaţiei nu a conţinut vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale", rămânând neafectate termenele de prescripţie generală reglementate de dispoziţiile art. 154 C. pen. (decizia nr. 358/2022, paragrafele 73, 74);
- ulterior publicării deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/2018, respectiv 25 iunie 2018, textul art. 155 alin. (1) C. pen. a avut următorul conţinut: "Cursul termenului prescripţiei penale se întrerupe prin îndeplinirea" (decizia nr. 358/2022, paragraful 76);
- prin decizia instanţei de contencios constituţional nr. 358/2022 s-a constatat neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 155 alin. (1) C. pen., reţinându-se că norma supusă controlului de constituţionalitatea nu este susceptibilă de o aplicare clară şi previzibilă în absenţa intervenţiei legiuitorului (paragrafele 60, 75).
Urmare deciziei Curţii Constituţionale nr. 358/2022 au fost modificate dispoziţiile art. 155 alin. (1) C. pen., prevăzându-se "Cursul termenului prescripţiei răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză care, potrivit legii, trebuie comunicat suspectului sau inculpatului" (prin O.U.G. nr. 71/2002, publicată în M.Of. nr. 531 din 30 mai 2022).
Având în vedere efectele deciziilor Curţii Constituţionale, astfel cum sunt prevăzute de art. 147 alin. (1) din Constituţia României, rezultă că în ceea ce priveşte întreruperea termenului prescripţiei răspunderii penale prevăzută de art. 155 alin. (1) C. pen. a existat următoarea succesiune de legi:
- de la data intrării în vigoare a C. pen. (1 februarie 2014) şi până la publicarea deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/2018 (publicată în M. Of. nr. 518 din 25 iunie 2018), textul art. 155 alin. (1) C. pen. a avut conţinutul "Cursul termenului prescripţiei penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză" şi s-a bucurat de prezumţia de constituţionalitate;
- între data publicării deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/2018 (a cărei natură a fost lămurită prin decizia Curţii Constituţionale nr. 358/2022) şi până la intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 71/2022 (30.05.2022, data publicării în Monitorul Oficial), textul art. 155 alin. (1) C. pen. a avut conţinutul "Cursul termenului prescripţiei penale se întrerupe prin îndeplinirea" şi nu a cuprins vreun caz de întrerupere a cursului termenului de prescripţie;
- de la data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 71/2022, textul art. 155 alin. (1) C. pen. are următorul conţinut "Cursul termenului prescripţiei răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză care, potrivit legii, trebuie comunicat suspectului sau inculpatului".
Prin decizia nr. 67/2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală s-a decis că "Normele referitoare la întreruperea cursului prescripţiei sunt norme de drept penal material (substanţial) supuse din perspectiva aplicării lor în timp principiului activităţii legii penale prevăzut de art. 3 din C. pen., cu excepţia dispoziţiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituţie şi art. 5 din C. pen.."
Având în vedere că normele referitoare la întreruperea cursului prescripţiei sunt norme de drept penal material (substanţial), acestea sunt supuse din perspectiva aplicării lor în timp principiului activităţii legii penale prevăzut de art. 3 C. pen., cu excepţia dispoziţiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituţie şi art. 5 C. pen.
Deciziile Curţii Constituţionale nr. 297/2018 şi nr. 358/2022 stabilesc, prin efectele pe care le produc la nivelul normei înscrise în cadrul art. 155 alin. (1) C. pen., un veritabil criteriu concret de determinare a legii penale mai favorabile până la soluţionarea definitivă a cauzei, constând dintr-un regim juridic mai favorabil aplicabil unei cauze care înlătură răspunderea penală (prescripţia răspunderii penale).
Instanţa de apel a reţinut că deciziile Curţii Constituţionale au avut ca efect reconfigurarea legii penale, cu referire la art. 155 alin. (1) C. pen., care a avut pe parcursul prezentului proces penal un conţinut diferit, cea mai favorabilă formă a legii penale fiind aceea din perioada 25.06.2018 – 30.05.2022, când legea penală nu a prevăzut cazuri de întrerupere a cursului prescripţiei răspunderii penale.
Din perspectiva efectelor deciziilor Curţii Constituţionale, a fost avută în vedere şi decizia nr. 651/2018 prin care instanţa de contencios constituţional a constatat că soluţia legislativă cuprinsă în art. 4 C. pen., care nu asimilează efectele unei decizii a Curţii Constituţionale prin care se constată neconstituţionalitatea unei norme de incriminare cu cele ale unei legi penale de dezincriminare, este neconstituţională. În considerentele acestei hotărâri s-a reţinut că "decizia Curţii Constituţionale este rezultatul unui control de constituţionalitate în urma căruia norma îşi pierde validitatea constituţională. Sancţiunea aplicată legii, respectiv lipsirea de efecte juridice, produce consecinţe similare abrogării sale, astfel că efectele deciziei Curţii Constituţionale nu pot decât să fie asimilate cu cele ale unei legi de dezincriminare."
În consecinţă, având în vedere aspectele reţinute cu privire la efectele deciziilor Curţii Constituţionale, instanţa de apel a constatat că dispoziţiile art. 155 alin. (1) C. pen., în forma în vigoare ulterior deciziei nr. 297/2018 a Curţii Constituţionale (a cărei natură a fost menţionată explicit prin decizia nr. 358/2022), constituie lege penală mai favorabilă, ca efect al inexistenţei unui caz de întrerupere a cursului prescripţiei răspunderii penale cu consecinţa incidenţei exclusiv a termenelor generale de prescripţie prevăzute de art. 154 C. pen.
Având în vedere că, potrivit art. 154 alin. (2) C. pen., termenul de prescripţie a răspunderii penale curge de la data săvârşirii ultimei acţiuni sau inacţiuni, instanţa de apel a reţinut că termenul de prescripţie cel mai lung din cauză este de 10 ani şi s-a împlinit la finalul anului 2022, pentru inculpaţii B., A. şi S.C. C. S.R.L.
În cazul inculpatului D., termenul de prescripţie a răspunderii penale cel mai lung din cauză este de 8 ani şi s-a împlinit la finalul anului 2016.
Dat fiind că în cauză este împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale pentru toate infracţiunile, conform noului C. pen., instanţa de apel a constatat că aceasta reprezintă legea penală mai favorabilă, conform art. 5 C. pen. Prima instanţă a aplicat dispoziţiile C. pen. din 1969, dar, sub aspectul prescripţiei răspunderii penale, acesta conţinea dispoziţii mai severe, în sensul că prevedea cazuri de întrerupere a termenului prescripţiei răspunderii penale (în art. 123 alin. (1) C. pen. din 1969), astfel că fiecare întrerupere a determinat curgerea unui nou termen de prescripţie, motiv pentru care nu sunt aplicabile termenele generale de prescripţie a răspunderii penale, ci ar fi incidentă numai prescripţia specială, reglementată de art. 124 C. pen. din 1969, care în forma în vigoare la data faptei era condiţionată de depăşirea cu jumătate a termenului general de 8 ani de prescripţie a răspunderii penale. De aceea, prin aplicarea C. pen. din 1969 nu ar fi intervenit prescripţia răspunderii penale.
În consecinţă, instanţa de apel a constatat că legea penală mai favorabilă este reprezentată de C. pen. adoptat prin Legea nr. 286 din 17 iulie 2009, intrat în vigoare la data de 01.02.2014.
Aplicarea dispoziţiilor noului C. pen. nu impune o schimbare a încadrării juridice a faptei, dat fiind că nu se modifică norma de incriminare a faptelor deduse judecăţii, ci se aplică legea nouă, ca efect al schimbării calificării faptei prin altă lege penală.
Ţinând seama de argumentele expuse, instanţa de apel a constatat că în cauză s-a împlinit termenul prescripţiei răspunderii penale pentru toate infracţiunile deduse judecăţii, pronunţând o soluţie de încetare a procesului penal, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.
Inculpaţii B., A., D. şi S.C. C. S.R.L. au declarat că nu solicită continuarea procesului penal, potrivit art. 18 C. proc. pen.
În condiţiile în care s-a împlinit termenul prescripţiei răspunderii penale, acţiunea penală nu mai poate fi exercitată împotriva inculpaţilor, fiind obligatorie pronunţarea unei soluţii de încetare a procesului penal, fără posibilitatea instanţei de apel de a mai examina eventuala existenţă a infracţiunii şi vinovăţia inculpaţilor.
Drept urmare, lipsind solicitarea inculpaţilor de continuare a procesului penal, instanţa de apel nu a examinat fondul acuzaţiilor penale şi a pronunţat o soluţie de încetare a procesului penal pentru infracţiunile deduse judecăţii, ca efect al împlinirii termenului prescripţiei a răspunderii penale.
Reprezentantul Ministerului Public a solicitat înlăturarea aplicării deciziilor Curţii Constituţionale nr. 297/2018 şi nr. 358/2022, pe motiv că nu sunt compatibile cu legislaţia Uniunii Europene.
Instanţa de apel a reţinut că dispoziţiile art. 155 C. pen., având în vedere şi deciziile Curţii Constituţionale nr. 297/2018 şi nr. 358/2022, sunt compatibile cu legislaţia europeană.
Potrivit art. 12 alin. (2) şi (3) din Directiva nr. 1371/2017 privind combaterea fraudelor îndreptate împotriva intereselor financiare ale Uniunii prin mijloace de drept penal (Directiva PIF): "(2) În cazul infracţiunilor menţionate la articolele 3, 4 şi 5 care sunt pasibile de o pedeapsă maximă de cel puţin patru ani de închisoare, statele membre iau măsurile necesare pentru a permite investigarea, urmărirea penală, judecarea şi pronunţarea unor hotărâri judecătoreşti pentru o perioadă de cel puţin cinci ani de la săvârşirea infracţiunii respective. (3) Prin derogare de la alin. (2), statele membre pot stabili un termen de prescripţie mai redus de cinci ani, dar de minimum trei ani, cu condiţia să garanteze că termenul poate fi întrerupt sau suspendat în cazul unor acte specifice". Or, potrivit art. 154 alin. (1) lit. b) şi c) C. pen., termenul de prescripţie generală în cazul fraudelor afectând interesele financiare ale Uniunii Europene şi al infracţiunilor de corupţie este de 8 ani sau, după caz, de 10 ani. În plus, trebuie observat că Directiva PIF nu conţine vreo prevedere cu privire la natura juridică a prescripţiei răspunderii penale.
Având în vedere durata acestor termene de prescripţie, nu se poate considera că, prin aplicarea principiilor legii penale mai favorabile consecutiv Deciziilor Curţii Constituţionale şi reţinerea unei durate aproape duble faţă de standardul minim unional se ajunge la o încălcare a dreptului Uniunii Europene.
Totodată, prin referire la decizia Curţii de Justiţiei a Uniunii Europene din 21 decembrie 2021 pronunţată în cauzele conexate C-357/19, C-379/19, C-547/19, C-811/19 şi C-840/19, s-a reţinut că nu se poate decela existenţa unui risc sistemic de impunitate ca urmare a deciziilor Curţii Constituţionale, strict prin aplicarea ca lege penală mai favorabilă numai a termenelor de prescripţie generală de 8, respectiv 10 ani. Instanţa de apel a mai notat că din jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (Taricco II, cauza C-42/17, M.A.S. şi M.B., hotărârea din 5 decembrie 2017) nu reiese necesitatea reglementării unor termene de prescripţie a răspunderii penale mai lungi de 8, respectiv 10 ani şi nici că prevederea unor astfel de termene de prescripţie în materia infracţiunilor ce aduc atingere intereselor naţionale faţă de cea a infracţiunilor ce aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene este de natură de a genera un risc sistemic de impunitate. S-a mai notat şi faptul că, în cauza Taricco II, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene s-a abţinut a se pronunţa cu privire la natura substanţială ori procedurală a instituţiei prescripţiei răspunderii penale. În doctrina juridică s-a apreciat că prin hotărârea pronunţată în cauza Taricco II Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a acceptat prioritatea (primatul) identităţii constituţionale naţionale peste obligaţia generală de loialitate astfel cum a fost elaborată în cauza "Porumbul Grecesc" ("Greek Maize", cauza C- 66/88, hotărârea din 21 septembrie 1989), recunoscând şi principiul minimei intervenţii a dreptului penal (subsidiarităţii) (H. Satzger, Internationales und Europäisches Strafrecht, ediţia a 8-a, 2018, p. 9 şi 10).
Deopotrivă, excepţia inserată în Taricco II - "Articolul 325 alin. (1) şi (2) TFUE trebuie interpretat în sensul că impune instanţei naţionale ca, în cadrul unei proceduri penale având ca obiect infracţiuni privind taxa pe valoarea adăugată, să lase neaplicate dispoziţii interne în materie de prescripţie care intră sub incidenţa dreptului material naţional şi care se opun aplicării unor sancţiuni penale efective şi disuasive într-un număr considerabil de cazuri de fraudă gravă aducând atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene sau care prevăd termene de prescripţie mai scurte pentru cazurile de fraudă gravă aducând atingere intereselor respective decât pentru cele aducând atingere intereselor financiare ale statului membru în cauză, cu excepţia cazului în care o astfel de neaplicare determină o încălcare a principiului legalităţii infracţiunilor şi pedepselor, din cauza unei lipse de precizie a legii aplicabile sau pentru motivul aplicării retroactive a unei legislaţii care impune condiţii de incriminare mai severe decât cele în vigoare la momentul săvârşirii infracţiunii", a fost prevăzută de Curtea de la Luxembourg tocmai în vederea protecţiei drepturilor fundamentale, acordându-se prioritate acestora şi recunoscându-se totodată că principiul legalităţii în materie penală face parte din tradiţiile constituţionale ale ţărilor membre ale Uniunii Europene ("La rândul lor, instanţele naţionale competente, atunci când trebuie să decidă în proceduri în curs să lase neaplicate dispoziţiile în cauză ale C. pen., au obligaţia să se asigure că drepturile fundamentale ale persoanelor acuzate că au săvârşit o infracţiune sunt respectate. În această privinţă, autorităţile şi instanţele naţionale sunt libere să aplice standarde naţionale de protecţie a drepturilor fundamentale, cu condiţia ca această aplicare să nu compromită nivelul de protecţie prevăzut de cartă, astfel cum a fost interpretată de Curte, şi nici supremaţia, unitatea şi caracterul efectiv al dreptului Uniunii (...) Dacă instanţa naţională ar fi astfel determinată să considere că obligaţia de a lăsa neaplicate dispoziţiile în cauză ale C. pen. se loveşte de principiul legalităţii infracţiunilor şi pedepselor, ea nu ar trebui să se conformeze acestei obligaţii, iar aceasta chiar dacă respectarea obligaţiei respective ar permite îndreptarea unei situaţii naţionale incompatibile cu dreptul Uniunii").
Or, principiul legalităţii impune judecătorului să procedeze la interpretarea strictă a legii penale şi să nu aplice retroactiv dispoziţiile legii penale substanţiale, cu excepţia legii penale mai favorabile.
Prin urmare, instanţa de apel a constatat că nu se poate reţine existenţa unor motive pertinente pentru înlăturarea de la aplicare a dispoziţiilor art. 155 C. pen., reconfigurate prin deciziile Curţii Constituţionale nr. 297/2018 şi nr. 358/2022.
Drept urmare, prin decizia penală nr. 343/P din 05 aprilie 2023 a Curţii de Apel Constanţa – secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, pronunţată în dosarul nr. x/2015, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen.., au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Constanţa, partea civilă Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură Bucureşti şi inculpaţii B., A., D. şi S.C. C. S.R.L. împotriva sentinţei penale nr. 123/18.02.2021 pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosarul nr. x/2015, a fost desfiinţată în parte sentinţa penală apelată şi, rejudecând:
S-a constatat că prin încheierea din data de 12.01.2023 s-a dispus schimbarea încadrării juridice pentru inculpaţi, după cum urmează:
- pentru inculpatul B., din infracţiunea prev. de art. 26 C. pen. din 1969 raportat la art. 181 alin. (1), (3) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen. în infracţiunea prev. de art. 48 C. pen. raportat la art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 alin. (1) C. pen. (cinci acte materiale vizând cele cinci cereri formulate la APIA de inculpatul A. în campaniile 2008-2012);
- pentru inculpatul A., din infracţiunea prev. de art. 181 alin. (1), (3) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen. în infracţiunea prev. de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 alin. (1) C. pen. (cinci acte materiale vizând cele cinci cereri formulate la APIA de inculpatul A. în campaniile 2008-2012);
- pentru inculpatul D., din infracţiunea prev. de art. 26 C. pen. din 1969 raportat la art. 181 alin. (1), (3) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 C. pen. în infracţiunea prev. de art. 48 C. pen. raportat la art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen. (un act material vizând cererea formulată la APIA de inculpatul A. în campania 2008).
S-a constatat că legea penală mai favorabilă pentru inculpaţii B., A., D. şi S.C. C. S.R.L. este C. pen. adoptat prin Legea nr. 286 din 17 iulie 2009, intrat în vigoare la data de 01.02.2014, cu consecinţa reţinerii următoarelor încadrări juridice:
Inculpatul B.: infracţiunea prev. de art. 48 C. pen. raportat la art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 alin. (1) C. pen. (cinci acte materiale vizând cele cinci cereri formulate la APIA de inculpatul A. în campaniile 2008-2012); infracţiunea prev. de art. 48 C. pen. raportat la art. 181 alin. (1), (3) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 alin. (1) C. pen. (cinci acte materiale vizând cele cinci cereri formulate la APIA de S.C. C. S.R.L. în campaniile 2008-2012); infracţiunea prev. de art. 301 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 alin. (1) C. pen. (cinci acte materiale); infracţiunea prev. de art. 322 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 alin. (1) C. pen. (150 acte materiale).
Inculpatul A.: infracţiunea prev. de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 alin. (1) C. pen. (cinci acte materiale vizând cele cinci cereri formulate la APIA de inculpatul A. în campaniile 2008-2012); infracţiunea prev. de art. 322 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 alin. (1) C. pen. (150 acte materiale).
Inculpatul D.: infracţiunea prev. de art. 48 C. pen. raportat la art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen. (un act material vizând cererea formulată la APIA de inculpatul A. în campania 2008); infracţiunea prev. de art. 322 C. pen. cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen. (un act material).
Inculpata S.C. C. S.R.L.: infracţiunea prev. de art. 181 alin. (1), (3) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 alin. (1) C. pen. (cinci acte materiale vizând cele cinci cereri formulate la APIA în campaniile 2008-2012); infracţiunea prev. de art. 322 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 alin. (1) C. pen. (150 acte materiale).
În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen.. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.., art. 154 alin. (1) lit. b), c), d) C. pen. şi art. 5 C. pen., cu referire la art. 155 alin. (1) C. pen. interpretat prin deciziile Curţii Constituţionale nr. 297/2018 şi nr. 358/2022, s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului B. pentru comiterea infracţiunilor prev. de art. 48 C. pen. raportat la art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 alin. (1) C. pen. (cinci acte materiale vizând cele cinci cereri formulate la APIA de inculpatul A. în campaniile 2008-2012); art. 48 C. pen. raportat la art. 181 alin. (1), (3) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 alin. (1) C. pen. (cinci acte materiale vizând cele cinci cereri formulate la APIA de S.C. C. S.R.L. în campaniile 2008-2012); art. 301 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 alin. (1) C. pen. (cinci acte materiale); art. 322 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 alin. (1) C. pen. (150 acte materiale), ca efect al intervenirii prescripţiei răspunderii penale.
În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen.. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.., art. 154 alin. (1) lit. c), d) C. pen. şi art. 5 C. pen., cu referire la art. 155 alin. (1) C. pen. interpretat prin deciziile Curţii Constituţionale nr. 297/2018 şi nr. 358/2022, s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului A. pentru comiterea infracţiunilor prev. de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 alin. (1) C. pen. (cinci acte materiale vizând cele cinci cereri formulate la APIA de inculpatul A. în campaniile 2008-2012); art. 322 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 alin. (1) C. pen. (150 acte materiale).
În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen.. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.., art. 154 alin. (1) lit. c), d) C. pen. şi art. 5 C. pen., cu referire la art. 155 alin. (1) C. pen. interpretat prin deciziile Curţii Constituţionale nr. 297/2018 şi nr. 358/2022, s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului D. pentru comiterea infracţiunilor prev. de art. 48 C. pen. raportat la art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen. (un act material vizând cererea formulată la APIA de inculpatul A. în campania 2008); art. 322 C. pen. cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen. (un act material).
În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen.. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.., art. 154 alin. (1) lit. b), d) C. pen. şi art. 5 C. pen., cu referire la art. 155 alin. (1) C. pen. interpretat prin deciziile Curţii Constituţionale nr. 297/2018 şi nr. 358/2022, s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatei S.C. C. S.R.L. pentru comiterea infracţiunilor prev. de art. 181 alin. (1), (3) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 alin. (1) C. pen. (cinci acte materiale vizând cele cinci cereri formulate la APIA în campaniile 2008-2012); art. 322 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 alin. (1) C. pen. (150 acte materiale).
A fost admisă în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură Bucureşti.
Au fost obligaţi în solidar inculpaţii B. şi S.C. C. S.R.L. către partea civilă Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură Bucureşti la plata sumei de 2.606.274,15 RON, sumă la care se adaugă obligaţiile fiscale accesorii calculate de la data fiecărei plăţi şi până la achitarea integrală a debitului principal.
Au fost obligaţi în solidar inculpaţii B. şi A. către partea civilă Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură Bucureşti la plata sumei de 1.700.034,69 RON, sumă la care se adaugă obligaţiile fiscale accesorii calculate de la data fiecărei plăţi şi până la achitarea integrală a debitului principal.
Au fost obligaţi în solidar inculpaţii B., A. şi D. către partea civilă Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură Bucureşti la plata sumei de 109.516,98 RON, sumă la care se adaugă obligaţiile fiscale accesorii calculate de la data plăţii şi până la achitarea integrală a debitului principal.
Au fost menţinute dispoziţiile sentinţei penale apelate în măsura în care nu contravin deciziei.
Împotriva hotărârii pronunţată de instanţa de apel a declarat recurs în casaţie Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Constanţa, la data de 21 aprilie 2023.
Prin motivele formulate, invocând cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen.., Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Constanţa a susţinut că, în mod greşit, s-a dispus încetarea procesului penal, în temeiul art. 16 lit. f) C. proc. pen.. faţă de inculpaţi, exclusiv pentru săvârşirea infracţiunilor împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene.
S-a apreciat că, în mod greşit, instanţa a considerat că este obligatorie aplicarea în cauză a interpretării date prin decizia Curţii Constituţionale nr. 358/2022 prevederilor privind prescripţia răspunderii penale, ca lege mai favorabilă, fără a avea în vedere că în cazul prescripţiei răspunderii penale Curtea Constituţională a pronunţat două decizii cu efecte contradictorii (nr. 297/2018 şi nr. 358/2022), iar principiul supremaţiei dreptului Uniunii Europene impune instanţei naţionale să asigure efectul deplin al cerinţelor acestui drept, lăsând neaplicată, dacă este necesar, din oficiu, orice reglementare sau practică naţională, chiar şi ulterioară, care este contrară unei dispoziţii de drept al Uniunii.
În consecinţă, pentru respectarea acestui principiu, având în vedere că infracţiunile ce fac obiectul cauzei sunt unele din cele ce aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii, instanţa trebuia să facă aplicarea prevederilor privind prescripţia răspunderii penale, în interpretarea dată prin prisma deciziei nr. 265/2014 a Curţii Constituţionale, care înlătură noţiunea de instituţie autonomă a prescripţiei din interpretarea globală a legii penale mai favorabile.
În acest sens, s-a arătat că, din jurisprudenţa Curţii Constituţionale privitoare la aplicarea retroactivă a normelor prin care anumite infracţiuni au fost declarate imprescriptibile (deciziile nr. 511/2013 şi nr. 341/2014) rezultă că, în cazul normelor privitoare la prescripţie, trebuie să se stabilească dacă se acordă prevalenţă principiului aplicării legii penale mai favorabile sau cerinţelor echităţii substanţiale.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului distinge, cu privire la aplicarea art. 7 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului referitor la principiul neretroactivităţii legii penale mai favorabile, între normele privind prescripţia şi cele care definesc infracţiunile şi pedepsele care le sancţionează. Dacă în discuţie nu este reapariţia posibilităţii de a sancţiona fapte cu privire la care termenul de prescripţie a răspunderii penale s-a împlinit, neaplicarea celei mai favorabile interpretări a legii privitoare la prescripţie nu pune probleme din perspectiva art. 7 din Convenţie (decizia din data de 22 septembrie 2015, cauza Borcea c. României, par. 64-67).
Curtea Europeană de Justiţie consideră că neutralizarea efectului temporal al întreruperii termenului de prescripţie poate crea un risc sistemic de impunitate în cauzele privind fraude grave aducând atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene. În acest caz, instanţa internă trebuie să lase neaplicată legea internă privind reducerea termenului prescripţiei speciale, cu excepţia cazului în care neaplicarea legii interne mai favorabile determină o încălcare a principiului legalităţii infracţiunilor şi pedepselor, din cauza unei lipse de precizie a legii aplicabile sau pentru motivul aplicării retroactive a unei legislaţii care impune condiţii de incriminare mai severe decât cele în vigoare la momentul săvârşirii infracţiunii. Faptul că legiuitorul naţional prelungeşte un termen de prescripţie cu aplicare imediată, inclusiv unor fapte imputate care nu sunt încă prescrise, nu aduce, în principiu, atingere principiului legalităţii infracţiunilor şi pedepselor - deciziile din cauzele C-105/14 (Taricco I) şi C-42/17 (Taricco II).
Deşi prescripţia răspunderii penale este o instituţie de drept material, instituţia întreruperii termenului de prescripţie este o instituţie preponderent de drept procedural. Ea reprezintă, în esenţă, unul dintre efectele actelor de procedură, acte realizate în cursul procesului penal de către organele judiciare. Acest fapt rezultă inclusiv din aceea că, în cuprinsul deciziei nr. 358/2022 (par. 67), Curtea Constituţională tratează în mod distinct cele două instituţii. Având în vedere natura ei, întreruperea termenului de prescripţie a răspunderii penale este guvernată de principiul aplicării imediate a legii care guvernează actele de procedură. Ca urmare, orice act de procedură întocmit în intervalul situat până la data de 25 iunie 2018 (data publicării deciziei nr. 297/2018) a produs efectul juridic prevăzut de dispoziţiile art. 155 alin. (1) C. pen., de întrerupere a cursului prescripţiei răspunderii penale.
Aşadar, prin decizia nr. 297/2018, Curtea Constituţională a decis că noua reglementare nu este constituţională pentru că este lipsită de previzibilitate şi contrară principiului legalităţii incriminării pentru că suspectul şi inculpatul nu pot cunoaşte că a fost întrerupt cursul termenului prescripţiei răspunderii penale. În considerente s-a arătat că reglementarea din vechiul C. pen. satisfăcea toate exigenţele de constituţionalitate.
Ulterior deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/2018, textul prevedea în continuare posibilitatea întreruperii cursului prescripţiei, iar practica judiciară, în conformitate cu jurisprudenţa C.E.D.O., a clarificat gradual regulile răspunderii penale, a înlăturat dubiile cu privire la interpretarea art. 155 C. pen. şi s-a uniformizat în sensul că întreruperea cursului prescripţiei se produce prin îndeplinirea unui act care trebuie comunicat suspectului sau inculpatului.
Prin decizia nr. 358/2022, Curtea Constituţională a declarat întreg alin. (1) al art. 155 C. pen. neconstituţional, considerând că este imprevizibil, întrucât cauzele de întrerupere a cursului prescripţiei au fost stabilite de practica judiciară şi nu de legiuitor. De asemenea, în pofida practicii judiciare constante în sens contrar, Curtea Constituţională a arătat, în considerentele hotărârii, că între 2018 şi 2022 în legislaţie nu ar fi fost prevăzut vreun caz de întrerupere a cursului prescripţiei.
Înainte de publicarea deciziei Curţii Constituţionale nr. 358/2022 în Monitorul Oficial, prin O.U.G. nr. 71/2022 (publicată în Monitorul Oficial nr. 531 din 30 mai 2022) s-a modificat art. 155 alin. (1) C. pen., în sensul că termenul de prescripţie a răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză care, potrivit legii, trebuie comunicat suspectului sau inculpatului, adică exact în sensul art. 124 C. pen. din 1969, a celor statuate de Curtea Constituţională prin decizia nr. 297/2018 şi conform interpretării constante şi unanime date de instanţa supremă timp de aproape 4 ani (de la data publicării deciziei nr. 297/2018, până la pronunţarea deciziei nr. 358/2022).
Referitor la consecinţele deciziei Curţii Constituţionale nr. 358/2022 şi a deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 67/2022, s-a susţinut că înlăturarea termenului special de prescripţie, ca urmare a celor două decizii indicate este de natură să creeze un risc sistemic de impunitate la nivel naţional şi nu doar pentru infracţiunile ce aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene şi de corupţie, ci a tuturor infracţiunilor cu excepţia celor imprescriptibile.
Procedurile penale referitoare la infracţiunile ce aduc atingere intereselor Uniunii Europene, precum cea în cauză, implică anchete complexe şi greoaie, mai ales din cauza faptului că organele judiciare sunt sesizate după mulţi ani de la data săvârşirii unor asemenea fapte. Durata procedurii în faţa tuturor instanţelor este de aşa natură, în acest tip de cauze, încât impunitatea de fapt nu ar constitui în România un caz excepţional, ci regula.
Faţă de aspectele menţionate, s-a apreciat că, în cauză, nu se impunea constatarea încetării procesului penal motivat de împlinirea termenului general de prescripţie, întrucât, dând prevalentă principiului supremaţiei dreptului Uniunii Europene, instanţa trebuia să facă aplicarea dispoziţiilor art. 155 alin. (1) C. pen., aşa cum fusese statuat prin decizia Curţii Constituţionale nr. 297/2018, privind întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale prin acte de procedură care au fost comunicate suspectului/inculpatului şi să constate că termenul de prescripţie specială nu s-a împlinit în cauză.
Astfel, faptele fiind săvârşite în intervalul 2008 - 2012, respectiv numai 2008 pentru inculpatul D., în viziunea neaplicării deciziilor Curţii Constituţionale amintite, cursul prescripţiei răspunderii penale s-a întrerupt inclusiv prin emiterea rechizitoriului, la data de 16 iunie 2015.
Prin urmare, fiind deja întrerupt cursul prescripţiei răspunderii penale, conform deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/2018, nu poate fi incidentă situaţia de vid legislativ stabilită după interpretarea naturii consecinţelor deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/2018 de către decizia Curţii Constituţionale nr. 358/2022, în considerente, la paragraf 73: "... pe perioada cuprinsă între data publicării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/2018 publicată în Monitorul Oficial nr. 518/25.06.2018 şi până la intrarea în vigoare a unui act normativ care să clarifice norma, prin reglementarea expresă a cazurilor apte să întrerupă cursul termenului prescripţiei răspunderii penale, fondul activ al legislaţiei nu conţine vreun caz care să permită întreruperea prescripţiei răspunderii penale", deoarece deciziile Curţii Constituţionale nu se aplică retroactiv, încetarea procesului penal în această formă fiind chiar expresia aplicării retroactive a deciziei Curţii Constituţionale nr. 358/2022, deoarece actele de întrerupere produseseră deja efecte juridice pozitive de întrerupere care nu pot fi reformate.
Cu privire la faptul că Directiva PIF, conform Curţii de Apel Constanţa, ar impune termene de prescripţie mai scurte decât cele din legislaţia română, s-a subliniat faptul că aceste termene sunt de recomandare, mai ales că, din chiar motivarea Curţii, reiese că statul român garantează că termenul de prescripţie se întrerupe sau se suspendă în cauze specifice. Prin urmare, dacă legiuitorul a ales termene de 8 ani şi respectiv 10 ani pentru acest tip de infracţiuni contra intereselor financiare ale UE, şi totodată trebuie să garanteze că acestea sunt suspendate sau întrerupte, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Constanţa a apreciat că, în cauză, se impunea judecarea pe fond a inculpaţilor şi nu încetarea procesului penal.
Cu privire la faptul că dacă s-ar ignora deciziile Curţii Constituţionale s-ar aplica retroactiv norme de drept material defavorabile inculpaţilor şi s-ar aduce atingere legalităţii infracţiunilor şi pedepselor, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Constanţa a considerat că, din contră, lăsarea fără efect a deciziilor Curţii Constituţionale nu poate constitui o lăsare neaplicată a legii penale mai favorabile, din moment ce tocmai aceste decizii şi numai acestea sunt generatoare de efecte juridice mai favorabile. La fel, legalitatea infracţiunilor şi pedepselor se referă strict la încadrările juridice şi cuantumul pedepselor, nu la termenele de prescripţie a răspunderii penale.
S-a menţionat că, în niciun moment, legiuitorul nu a avut o astfel de contribuţie şi voinţă spre a micşora termenele de prescripţie a răspunderii penale.
În concluzie, s-a solicitat admiterea recursului în casaţie, casarea deciziei penale recurate cu privire la greşita soluţie de încetare a procesului penal faţă de inculpaţi, numai în ceea ce priveşte infracţiunile contra intereselor financiare ale Uniunii Europene, cu consecinţa dispunerii rejudecării apelurilor declarate în cauză.
Prin încheierea din 27 iunie 2023 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia Penală, în dosarul nr. x/2015, cererea de recurs în casaţie formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa a fost admisă în principiu.
Examinând cererea de recurs în casaţie sub aspectul îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate, instanţa a constatat că decizia nr. 343/P din 05 aprilie 2023 a Curţii de Apel Constanţa – secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie (dosarul nr. x/2015) a fost pronunţată în apel şi face parte din categoria celor care pot fi atacate cu recurs în casaţie. De asemenea, s-a constatat că cererea de recurs în casaţie a fost formulată în termenul prevăzut de art. 435 C. proc. pen.. şi îndeplineşte condiţiile prevăzute art. 436, art. 437 alin. (1) lit. a), b) şi d) C. proc. pen.. Referitor la îndeplinirea condiţiei impuse de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.., s-a reţinut că Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Constanţa a invocat cazul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen.. (în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal).
Instanţa a reţinut că invocarea formală a unui caz de casare prevăzut de lege, deşi necesară, nu este suficientă pentru declararea ca admisibilă a cererii de recurs în casaţie. În etapa admisibilităţii în principiu se verifică şi aparenta corespondenţă între motivele susţinute şi cazurile de casare în care acestea au fost încadrate. Fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac ce trebuie să asigure echilibrul între principiul legalităţii şi principiul respectării autorităţii de lucru judecat, recursul în casaţie vizează numai legalitatea anumitor hotărâri definitive indicate de lege şi numai anumite motive expres şi limitativ prevăzute, fără ca pe calea recursului în casaţie să se poată invoca şi, corespunzător, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să poată analiza, orice nelegalitate a hotărârilor, ci numai pe acelea pe care legiuitorul le-a considerat importante pentru concordanţa deciziei definitive cu regulile de drept aplicabile.
Cazul de casare prev. de art. 438 pct. 8 C. proc. pen.., invocat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Constanţa, vizează acele situaţii în care, faţă de actele şi lucrările dosarului, s-a reţinut în mod eronat incidenţa unuia dintre impedimentele prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. e)-j) C. proc. pen.., respectiv: e) lipseşte plângerea prealabilă, autorizarea sau sesizarea organului competent ori o altă condiţie prevăzută de lege, necesară pentru punerea în mişcare a acţiunii penale; f) a intervenit amnistia sau prescripţia, decesul suspectului ori al inculpatului persoană fizică sau s-a dispus radierea suspectului ori inculpatului persoană juridică; g) a fost retrasă plângerea prealabilă, în cazul infracţiunilor pentru care retragerea acesteia înlătură răspunderea penală, a intervenit împăcarea ori a fost încheiat un acord de mediere în condiţiile legii; h) există o cauză de nepedepsire prevăzută de lege; i) există autoritate de lucru judecat; j) a intervenit un transfer de proceduri cu un alt stat, potrivit legii.
Astfel cum rezultă din motivarea căii de atac, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Constanţa a susţinut că, în mod greşit, s-a dispus încetarea procesului penal, în temeiul art. 16 lit. f) C. proc. pen.. faţă de inculpaţi, exclusiv pentru săvârşirea infracţiunilor împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene.
Relativ la cele ce precedă, instanţa a apreciat că motivele invocate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Constanţa pot fi circumscrise, din punct de vedere strict formal, cazului reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen.
În considerarea aspectelor mai sus prezentate, având în vedere că cererea de recurs în casaţie formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Constanţa îndeplineşte cerinţele prevăzute de art. 434-438 C. proc. pen.., a fost admisă în principiu şi trimisă completului competent, în vederea judecării pe fond, conform dispoziţiilor art. 440 alin. (4) C. proc. pen.
Examinând cauza prin prisma criticilor circumscrise cazului reglementat de prevederile art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen.., Înalta Curte constată că recursul în casaţie este nefondat.
Potrivit art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen.., hotărârile sunt supuse casării dacă "în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal". Acest caz de casare poate fi invocat atunci când, faţă de actele şi lucrările dosarului, prin hotărârea recurată s-a reţinut în mod eronat incidenţa unuia dintre impedimentele prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. e)-j) C. proc. pen.., dispunându-se încetarea procesului penal.
În cauză, prin sentinţa penală nr. 123 din data de 18.02.2020 a Tribunalului Constanţa, secţia Penală, pronunţată în dosarul nr. x/2015, printre altele, s-au dispus următoarele:
În baza art. 26 C. pen. din 1969 raportat la art. 181 alin. (1), (3) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, art. 74 alin. (1) lit. a), art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen. din 1969, art. 5 C. pen. (cinci acte materiale vizând cele cinci cereri formulate la APIA de către A. în campaniile 2008-2012), a fost condamnat inculpatul B. la pedeapsa închisorii de 3 ani.
În baza art. 26 C. pen. din 1969 raportat la art. 181 alin. (1), (3) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, art. 5 C. pen. (cinci acte materiale vizând cele cinci cereri formulate la APIA de către S.C. C. S.R.L. în campaniile 2008-2012), a fost condamnat inculpatul B. la pedeapsa închisorii de 3 ani.
În baza art. 33 lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b), art. 35 alin. (2) C. pen. din 1969, au fost contopite pedepsele stabilite şi s-a aplicat inculpatului B. pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare.
În baza art. 181 alin. (1), (3) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, art. 74 alin. (1) lit. a), art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen. din 1969, art. 5 C. pen. (cinci acte materiale vizând cele cinci cereri formulate la APIA în campaniile 2008-2012), a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa închisorii de 3 ani.
În baza art. 26 C. pen. din 1969 raportat la art. 181 alin. (1), (3) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a), art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen. din 1969, art. 5 C. pen. (un act material vizând cererea formulată la APIA în campania 2008 de către A. în care s-a folosit contractul nr. x/15.04.2008), a fost condamnat inculpatul D. la pedeapsa închisorii de 10 luni.
În baza art. 181 alin. (1), (3) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, art. 5 C. pen. (cinci acte materiale vizând cele cinci cereri formulate la APIA în campaniile 2008-2012), a fost condamnată inculpata S.C. C. S.R.L. la pedeapsa la pedeapsa amenzii de 100.000 RON.
Ulterior, prin decizia penală nr. 343/P din 05 aprilie 2023 a Curţii de Apel Constanţa – secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, pronunţată în dosarul nr. x/2015, printre altele, s-au dispus următoarele:
În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen.. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.., art. 154 alin. (1) lit. b), c), d) C. pen. şi art. 5 C. pen., cu referire la art. 155 alin. (1) C. pen. interpretat prin deciziile Curţii Constituţionale nr. 297/2018 şi nr. 358/2022, s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului B. pentru comiterea infracţiunilor prev. de art. 48 C. pen. raportat la art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 alin. (1) C. pen. (cinci acte materiale vizând cele cinci cereri formulate la APIA de inculpatul A. în campaniile 2008-2012) şi prev. de art. 48 C. pen. raportat la art. 181 alin. (1), (3) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 alin. (1) C. pen. (cinci acte materiale vizând cele cinci cereri formulate la APIA de S.C. C. S.R.L. în campaniile 2008-2012).
În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen.. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.., art. 154 alin. (1) lit. c), d) C. pen. şi art. 5 C. pen., cu referire la art. 155 alin. (1) C. pen. interpretat prin deciziile Curţii Constituţionale nr. 297/2018 şi nr. 358/2022, s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului A. pentru comiterea infracţiunii prev. de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 alin. (1) C. pen. (cinci acte materiale vizând cele cinci cereri formulate la APIA de inculpatul A. în campaniile 2008-2012).
În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen.. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.., art. 154 alin. (1) lit. c), d) C. pen. şi art. 5 C. pen., cu referire la art. 155 alin. (1) C. pen. interpretat prin deciziile Curţii Constituţionale nr. 297/2018 şi nr. 358/2022, s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului D. pentru comiterea infracţiunii prev. de art. 48 C. pen. raportat la art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen. (un act material vizând cererea formulată la APIA de inculpatul A. în campania 2008).
În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen.. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.., art. 154 alin. (1) lit. b), d) C. pen. şi art. 5 C. pen., cu referire la art. 155 alin. (1) C. pen. interpretat prin deciziile Curţii Constituţionale nr. 297/2018 şi nr. 358/2022, s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatei S.C. C. S.R.L. pentru comiterea infracţiunii prev. de art. 181 alin. (1), (3) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 alin. (1) C. pen. (cinci acte materiale vizând cele cinci cereri formulate la APIA în campaniile 2008-2012).
Prin motivele de recurs în casaţie, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa a susţinut că, în mod greşit, s-a dispus încetarea procesului penal, în temeiul art. 16 lit. f) C. proc. pen.. faţă de inculpaţi, exclusiv pentru săvârşirea infracţiunilor împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene.
Cu titlu preliminar, Înalta Curte subliniază că, în calea extraordinară de atac a recursului în casaţie, nu se analizează corectitudinea reţinerii prin hotărârea recurată a legii penale mai favorabile, în acelaşi sens fiind şi jurisprudenţa instanţei supreme "(...) stabilirea legii penale mai favorabile este atributul exclusiv al instanţei învestite cu judecarea cauzei (de fond sau de apel, ambele competente să cenzureze integral fondul cauzei, în fapt şi în drept), iar nu al instanţei învestite într-o cale extraordinară de atac, respectiv recursul în casaţie, necircumscriindu-se vreunuia dintre cazurile de recurs în casaţie prevăzute în art. 438 C. proc. pen.." (decizia nr. 98/2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, publicată pe www.x.ro).
Aşadar, prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen.., instanţa analizează dacă a fost sau nu împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale la momentul pronunţării deciziei de către instanţa de apel, prin raportare la legea reţinută prin hotărârea definitivă recurată.
În continuare, Înalta Curte reţine că, prin decizia Curţii Constituţionale nr. 297/2018 (publicată în Monitorul Oficial nr. 518 din 25.06.2018), s-a constatat că soluţia legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripţiei răspunderii penale prin îndeplinirea "oricărui act de procedură în cauză", din cuprinsul dispoziţiilor art. 155 alin. (1) C. pen., este neconstituţională.
Ulterior, prin decizia Curţii Constituţionale nr. 358/2022 (publicată în Monitorul Oficial nr. 565 din 09.06.2022) s-a constatat că dispoziţiile art. 155 alin. (1) C. pen. sunt neconstituţionale, în considerente reţinându-se că: "... în condiţiile stabilirii naturii juridice a Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 ca decizie simplă/extremă, în absenţa intervenţiei active a legiuitorului, obligatorie potrivit art. 147 din Constituţie, pe perioada cuprinsă între data publicării respectivei decizii şi până la intrarea în vigoare a unui act normativ care să clarifice norma, prin reglementarea expresă a cazurilor apte să întrerupă cursul termenului prescripţiei răspunderii penale, fondul activ al legislaţiei nu conţine vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale" (paragraful 73).
Anterior publicării acestei din urmă decizii, prin articolul unic al O.U.G. nr. 71/2022 (publicată în Monitorul Oficial nr. 531 din 30 mai 2022), a fost modificat art. 155 C. pen. după cum urmează: "(1) Cursul termenului prescripţiei răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză care, potrivit legii, trebuie comunicat suspectului sau inculpatului."
Relativ la cele ce precedă, Înalta Curte constată că în perioada cuprinsă între data publicării în Monitorul Oficial a deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/2018 - 25.06.2018 - şi data publicării în Monitorul Oficial a O.U.G. nr. 71/2022 - 30.05.2022 - nu a existat o reglementare care să prevadă cazurile şi condiţiile întreruperii cursului prescripţiei răspunderii penale.
Deopotrivă, instanţa are în vedere şi decizia nr. 67/25 octombrie 2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept (publicată în Monitorul Oficial nr. 1141 din 28 noiembrie 2022), prin care s-a statuat că normele referitoare la întreruperea cursului prescripţiei sunt norme de drept penal material (substanţial) supuse, din perspectiva aplicării lor în timp, principiului activităţii legii penale prevăzut de art. 3 C. pen., cu excepţia dispoziţiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituţie şi art. 5 C. pen.
În considerentele acestei decizii s-a reţinut că "în egală măsură, în contextul examinării instituţiei prescripţiei răspunderii penale nu pot fi combinate prevederi cuprinse în două legi distincte, una aparţinând dreptului procesual aplicabilă cauzei (actului întreruptiv) şi una aparţinând dreptului material, aplicabilă efectului (întreruperea cursului prescripţiei), întrucât ar echivala cu crearea unei lex tertia.
Consecutiv, sub aceeaşi interdicţie intră şi combinarea în cauzele pendinte a dispoziţiilor art. 155 alin. (1) C. pen. în forma anterioară Deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/2018, prin considerarea că actul de procedură a produs un efect întreruptiv al cursului prescripţiei, cu dispoziţiile art. 155 alin. (1) C. pen. ulterioare publicării deciziei menţionate, care înlătură un asemenea efect după cum s-a arătat prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 358/2022, întrucât ar însemna ca organele judiciare să aplice două acte normative referitoare la aceeaşi instituţie juridică, exercitând un atribut care nu le revine şi intrând în sfera de competenţă constituţională a legiuitorului.
Cu alte cuvinte, existenţa caracterului întreruptiv al cursului prescripţiei în cazul îndeplinirii unui act de procedură în cauză poate fi examinată prin raportare la o singură normă legală, apreciată ca fiind mai favorabilă persoanei acuzate, iar nu prin combinarea unor dispoziţii legale succesive.
Revine fiecărei instanţe de judecată învestită cu soluţionarea cauzelor pendinte să determine caracterul mai favorabil sau nu al dispoziţiilor legale incidente în raport cu particularităţile fiecărei situaţii în parte, respectând însă cerinţele ce decurg din interdicţia generării unei lex tertia."
În speţă, instanţa de apel a reţinut că inculpaţii B., A. şi S.C. C. S.R.L. sunt acuzaţi că au comis infracţiunile cel târziu până la finalul anului 2012, motiv pentru care termenul prescripţiei răspunderii penale se calculează de la data săvârşirii ultimei acţiuni sau inacţiuni, în conformitate cu dispoziţiile art. 154 alin. (2) C. pen., respectiv de la finalul anului 2012, şi, întrucât termenul de prescripţie cel mai lung din cauză este de 10 ani, s-a împlinit la finalul anului 2022.
Inculpatul D. este acuzat că a comis infracţiunile cel târziu până la finalul anului 2008, motiv pentru care termenul prescripţiei răspunderii penale se calculează de la finalul acestui an, şi, întrucât termenul de prescripţie a răspunderii penale cel mai lung din cauză este de 8 ani, s-a împlinit la finalul anului 2016.
Prin urmare, instanţa de apel a constatat că, în cauză, s-a împlinit termenul prescripţiei răspunderii penale pentru infracţiunile deduse judecăţii, pronunţând o soluţie de încetare a procesului penal, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.
Înalta Curte constată că infracţiunea, prevăzută de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani, iar cea prevăzută de art. 181 alin. (1) şi alin. (3) din Legea nr. 78/2000, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani şi 6 luni.
Conform prevederilor art. 154 alin. (1) lit. b) şi lit. c) C. pen., "(1) Termenele de prescripţie a răspunderii penale sunt: (...) b) 10 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de 10 ani, dar care nu depăşeşte 20 de ani; c) 8 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, dar care nu depăşeşte 10 ani;. Alineatul 2 al aceluiaşi articol reglementează momentul de la care curg aceste termene. Astfel, "Termenele prevăzute în prezentul articol încep să curgă de la data săvârşirii infracţiunii. În cazul infracţiunilor continue termenul curge de la data încetării acţiunii sau inacţiunii, în cazul infracţiunilor continuate, de la data săvârşirii ultimei acţiuni sau inacţiuni, iar în cazul infracţiunilor de obicei, de la data săvârşirii ultimului act".
Întrucât inculpaţii B., A. şi S.C. C. S.R.L. au comis infracţiunile cel târziu până la finalul anului 2012, termenul prescripţiei răspunderii penale de 8 ani, respectiv 10 ani, calculat de la finalul anului 2012, data săvârşirii ultimei acţiuni sau inacţiuni, conform art. 154 alin. (2) C. pen., s-a împlinit cel mai târziu la finalul anului 2022.
Referitor la inculpatul D., infracţiunile fiind comise cel târziu până la finalul anului 2008, termenul prescripţiei răspunderii penale, de 8 ani, s-a împlinit la finalul anului 2016.
Relativ la cele ce precedă, având în vedere că la data soluţionării apelurilor, respectiv la 05 aprilie 2023, era împlinit termenul de prescripţie generală a răspunderii penale în ceea ce priveşte infracţiunile prev. de art. 48 C. pen. raportat la art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 alin. (1) C. pen. (cinci acte materiale vizând cele cinci cereri formulate la APIA de inculpatul A. în campaniile 2008-2012) şi art. 48 C. pen. raportat la art. 181 alin. (1), (3) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 alin. (1) C. pen. (cinci acte materiale vizând cele cinci cereri formulate la APIA de S.C. C. S.R.L. în campaniile 2008-2012) – inculpatul B., prev. de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 alin. (1) C. pen. (cinci acte materiale vizând cele cinci cereri formulate la APIA de inculpatul A. în campaniile 2008-2012) – inculpatul A., prev. de art. 48 C. pen. raportat la art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen. (un act material vizând cererea formulată la APIA de inculpatul A. în campania 2008) – inculpatul D. şi prev. de art. 181 alin. (1), (3) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 alin. (1) C. pen. (cinci acte materiale vizând cele cinci cereri formulate la APIA în campaniile 2008-2012) – inculpata S.C. C. S.R.L., Înalta Curte constată că, în mod corect, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.., s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpaţilor pentru comiterea acestor infracţiuni, ca urmare a intervenirii prescripţiei generale a răspunderii penale.
La momentul dezbaterilor, reprezentantul Ministerului Public a învederat că înţelege să critice hotărârea instanţei de apel şi prin prisma deciziei nr. C-107/23 a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, prin care s-a stabilit că instanţele naţionale nu sunt ţinute să aplice deciziile nr. 297/2018 şi nr. 358/2022 ale Curţii Constituţionale şi decizia nr. 67/2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în condiţiile în care, prin respectarea acestor decizii, s-ar împiedica aplicarea unor sancţiuni efective şi disuasive pentru combaterea infracţiunilor care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene, creându-se, astfel, un risc sistemic de impunitate, aspecte care rezultă din paragrafele nr. 97-99 ale deciziei C.J.U.E. anterior menţionate.
Înalta Curte reţine că invocarea incidenţei hotărârii nr. C-107/23 a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, ulterior admiterii în principiu a căii extraordinare de atac, se circumscrie unui argument suplimentar în susţinerea criticilor privind aplicarea deciziilor Curţii Constituţionale nr. 297/2018 şi nr. 358/2022, precum şi a Deciziei nr. 67 din 25 octombrie 2022 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală şi, ca atare, se încadrează în limitele devolutive conturate de dispoziţiile art. 442 alin. (2) C. proc. pen.., conform cărora instanţa de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare invocate în cererea de recurs în casaţie.
În privinţa acestui argument suplimentar, instanţa reţine că, prin raportare la natura juridică a recursului în casaţie, aceea de cale extraordinară de atac de anulare, al cărei scop este, potrivit art. 433 C. proc. pen.., acela de a supune Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, constatarea nelegalităţii deciziei date în apel sub aspectul intervenirii cauzei de încetare a procesului penal se poate realiza doar prin raportare la fondul legislativ existent la momentul pronunţării hotărârii recurate. Înalta Curte nu este abilitată să reexamineze în calea extraordinară de atac a recursului în casaţie hotărârea atacată prin prisma compatibilităţii acesteia cu interpretarea dreptului Uniunii reţinută de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene ulterior datei la care decizia a rămas definitivă.
Or, hotărârea Curţii Europene de Justiţie C-107/23 PPU a fost pronunţată la 24 iulie 2023, ulterior deciziei atacate, astfel încât legalitatea soluţiei de încetare a procesului penal din data de 05 aprilie 2023 nu poate fi analizată în raport cu această decizie.
Referitor la importanţa pe care o are principiul autorităţii de lucru judecat, atât în ordinea juridică europeană, cât şi în sistemele juridice naţionale, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a statuat constant asupra necesităţii ca hotărârile judecătoreşti definitive să nu mai poată fi puse în discuţie (Hotărârea din 30 septembrie 2003, Kobler, în cauza C-224/01), cu excepţia situaţiei în care normele de procedură interne aplicabile autorizează reexaminarea (Hotărârea din 13 ianuarie 2004, Kuhne & Heitz, în cauza C-453/00 şi Hotărârea din 10 iulie 2014, Impresa Pizzarotti & C. Spa, în cauza C-213/13).
Mai mult, Curtea a statuat în sensul că principiul cooperării nu impune unei instanţe naţionale să înlăture norme de procedură internă în vederea reexaminării unei hotărâri judecătoreşti care a dobândit autoritate de lucru judecat şi să o anuleze, atunci când se constată că este contrară dreptului Uniunii (Hotărârea din 1 iunie 1999, Eco Swiss, cauza C-126/97, Hotărârea din 16 martie 2006, Rosmarie Kapferer, cauza C-234/04) şi că principiile echivalenţei şi efectivităţii nu se opun "ca o instanţă naţională să nu aibă posibilitatea de a revizui o hotărâre judecătorească definitivă pronunţată în cadrul unei acţiuni de natură civilă, în cazul în care această hotărâre se dovedeşte a fi incompatibilă cu o interpretare a dreptului Uniunii reţinută de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene ulterior datei la care hotărârea menţionată a rămas definitivă, chiar dacă o astfel de posibilitate există în ceea ce priveşte hotărârile judecătoreşti definitive incompatibile cu dreptul Uniunii pronunţate în cadrul unor acţiuni de natură administrativă" (Hotărârea din 6 octombrie 2015, Dragoş Constantin Târşia, C-69/14).
Având în vedere considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen.., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa împotriva deciziei penale nr. 343/P din 05 aprilie 2023 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, pronunţată în dosarul nr. x/2015.
Conform prevederilor art. 275 alin. (3) C. proc. pen.., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa împotriva deciziei penale nr. 343/P din 05 aprilie 2023 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, pronunţată în dosarul nr. x/2015.
Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului în casaţie rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 24 octombrie 2023.