Şedinţa publică din data de 9 noiembrie 2023
Deliberând asupra recursurilor de faţă, în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din data de 12 octombrie 2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de inculpatul A. şi de partea responsabilă civilmente S.C. B. S.A., cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 25 alin. (5), art. 436 alin. (1) lit. b) şi art. 438 din C. proc. pen.
Pentru a dispune astfel, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că, deşi cererea de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de recurenţi îndeplineşte cerinţele de admisibilitate privind calitatea autorului excepţiei de a fi parte într-un proces în curs de soluţionare, aflarea în vigoare a dispoziţiei legale criticate şi inexistenţa unei decizii prin care Curtea Constituţională să fi sancţionat anterior acest text de lege, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale apare ca fiind inadmisibilă, argumentele prezentate neconstituind veritabile critici de neconstituţionalitate, apte să provoace un examen al conformităţii normei legale cu legea fundamentală a României.
Potrivit art. 2 alin. (3) privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, "Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului.".
Astfel, judecătorul de filtru din cadrul Înaltei Curţi a constatat că, prin excepţia invocată, nu se formulează veritabile critici de neconstituţionalitate, ci se susţin aspecte care ţin de modificarea legislativă a unui text de lege pe care autorii excepţiei îl contestă, atribut care revine doar puterii legislative, nu şi Curţii Constituţionale, care nu poate modifica, adăuga sau abroga prevederi legale.
Raportat la aceste considerente, s-a apreciat că, având în vedere că remediul procedural al excepţiei de neconstituţionalitate nu a fost folosit de către petenţi în scopul şi finalitatea sa, respectiv pentru armonizarea prevederilor legale considerate neconstituţionale cu legea fundamentală, se apreciază că excepţia invocată nu respectă cerinţa reglementată de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, referitoare la legătura cu soluţionarea cauzei.
Împotriva acestei încheieri, în termen legal, au formulat recurs inculpatul A. şi partea responsabilă civilmente B. S.A., prin avocat ales.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi, secţia penală la data de 17 octombrie 2023, fiind stabilit termen la data de 26 octombrie 2023, dată la care cauza a fost amânată pentru termenul din 9 noiembrie 2023 cu citarea părţilor.
Recurentul A. şi partea responsabilă civilmente B. S.A. au solicitat admiterea recursurilor, desfiinţarea încheierii din data de 12.10.2023 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia penală, cu consecinţa sesizării Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 25 alin. (5), art. 436 alin. (1) lit. b) şi art. 438 din C. proc. pen.
Astfel, atât inculpatul A., cât şi partea responsabilă civilmente S.C. B. S.A. au susţinut că art. 436 din C. proc. pen. oferă posibilitatea inculpatului de a formula recurs în casaţie cu privire la latura civilă a cauzei doar în ipoteza în care s-a dispus o soluţie de condamnare, de renunţare, de amânare a aplicării pedepsei sau încetare a procesului penal, nu şi atunci când a fost achitat şi obligat la despăgubiri civile, ceea ce, în mod evident, reprezintă o îngrădire a dreptului de acces liber la justiţie, conform art. 21 din Constituţia României, pentru inculpaţii faţă de care s-a dispus o soluţie de achitare.
Faţă de aceste considerente, au apreciat că, în cauză, sunt întrunite condiţiile de admisibilitate ale excepţiei de neconstituţionalitate invocate (prevăzute de art. 29 alin. (1), (2), (3) din Legea nr. 47/1992), motiv pentru care au solicitat admiterea recursurilor şi, în consecinţă, sesizarea Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei invocate.
Examinând încheierea atacată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte apreciază recursurile declarate de inculpatul A. şi de partea responsabilă civilmente S.C. B. S.A. ca fiind nefondate, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, reglementează limitativ condiţiile de admisibilitate a cererii de sesizare cu o excepţie de neconstitutionalitate, respectiv: excepţia de neconstituţionalitate trebuie să fie ridicată în faţa instanţelor de judecată, la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţă ori de procuror, în cauzele în care participă; ea trebuie să vizeze neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare; excepţia nu trebuie să aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale şi, în fine, să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.
Din interpretarea sistematică a dispoziţiilor anterior evocate rezultă că cerinţele de admisibilitate a excepţiei sunt şi condiţii de admisibilitate a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale. Instanţa în faţa căreia se invocă o excepţie de neconstituţionalitate verifică întrunirea condiţiilor legale în care se poate recurge la acest mijloc de apărare, fără ca o atare analiză de admisibilitate să echivaleze cu un examen al conformităţii prevederii atacate cu Constituţia şi nici cu soluţionarea, de către instanţă însăşi, a unui aspect de contencios constituţional.
Evaluarea măsurii în care sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de Legea nr. 47/1992 nu poate avea însă, caracter formal. Ca orice mijloc procedural, excepţia de neconstituţionalitate nu poate fi utilizată decât în scopul şi cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituţionalităţii unei dispoziţii legale care are legătură cu soluţionarea cauzei.
În consecinţă, în cadrul examenului de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate, instanţa trebuie să analizeze, implicit, şi corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege. Sub acest aspect, în mod constant, instanţele judecătoreşti au statuat că cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate este inadmisibilă atunci când ea vizează, în realitate, o chestiune de interpretare şi de aplicare a legii sau atunci când tinde la modificarea sau completarea unor dispoziţii normative.
Prin urmare, dacă examinarea condiţiilor de admisibilitate referitoare la starea de procesivitate, legitimarea procesuală, aflarea în vigoare a dispoziţiilor criticate şi inexistenţa unor decizii de neconstituţionalitate anterioare implică o examinare preponderent formală, evaluarea legăturii excepţiei cu soluţia ce ar putea fi dată în cauză presupune o analiză mai aprofundată a particularităţilor acesteia. Aceasta deoarece nu orice text de lege poate fi criticat, pe calea controlului de constituţionalitate a posteriori, pentru neconformitate cu legea fundamentală, ci numai acele norme care au o înrâurire semnificativă asupra soluţiei ce ar putea fi dispusă în cauză, în sensul în care ele sunt de natură a produce un efect concret asupra acesteia din urmă. Cerinţa relevanţei este expresia utilităţii pe care soluţionarea excepţiei invocate o are în cadrul rezolvării litigiului în care a fost invocată.
Din această perspectivă, examinând dispoziţiile legale a căror neconstituţionalitate a fost invocată în prezenta cauză, Înalta Curte constată că sunt întrunite trei dintre cele patru condiţii de admisibilitate evocate, respectiv, excepţia a fost invocată de inculpatul A. şi de partea responsabilă civilmente S.C. B. S.A. într-un dosar aflat pe rolul Înaltei Curţi, în procedura prevăzută de dispoziţiile art. 440 din C. proc. pen., de analiză a admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie ce vizează decizia penală nr. 390/A din data de 15 iunie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2020.
Excepţia se referă la neconstituţionalitatea prevederilor art. 25 alin. (5) din C. proc. pen., art. 436 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen. şi art. 438 din C. proc. pen., texte de lege în vigoare, ce nu au fost declarate neconstituţionale printr-o decizie anterioară a instanţei de contencios constituţional.
În schimb, similar primei instanţe, Înalta Curte constată că excepţia invocată nu îndeplineşte condiţia prevăzută de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, referitoare la legătura sa cu soluţionarea cauzei.
Dispoziţiile art. 25 alin. (5) din C. proc. pen. reglementează modalităţi de soluţionare a fondului acţiunii civile, aspecte irelevante în procedura filtru de examinare a admisibilităţii recursului în casaţie şi, implicit, asupra soluţiei ce ar putea fi dată în această fază.
Prevederile art. 438 alin. (1) din C. proc. pen. şi art. 436 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen. sunt criticate de recurenţi sub aspectul pretinsei omisiuni a legiuitorului de a permite exercitarea căii extraordinare de atac şi într-o altă ipoteză decât cele limitativ reglementate, respectiv, în cazul inculpatului achitat şi obligat la despăgubiri civile.
Or, din această ultimă perspectivă, recurenţii nu tind, pe calea excepţiei invocate, la sancţionarea unor aspecte de neconstituţionalitate a normelor în vigoare, astfel cum se regăsesc în legea procesual penală, ci la realizarea unei veritabile reforme legislative, în care recursul în casaţie să poată fi exercitat şi în ipoteza dispunerii unei soluţii definitive de achitare.
Un atare demers nu este concordant cu scopul şi finalitatea mijlocului de apărare al excepţiei de neconstituţionalitate, respectiv armonizarea prevederilor legale considerate neconstituţionale cu legea fundamentală.
Potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 republicată, privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, "Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului". În contextul competenţei sale legale astfel delimitate, instanţa de contencios constituţional nu poate exercita prerogativele specifice unui legislator pozitiv, printr-o eventuală extindere a sferei de incidenţă a recursului în casaţie şi la alte situaţii decât cele strict şi expres prevăzute de codificarea procesual penală.
Ca atare, în mod corect prima instanţă a constatat inadmisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţiile de neconstituţionalitate invocate de inculpatul A. şi de partea responsabilă civilmente S.C. B. S.A., criticile formulate de aceştia în recurs fiind nefondate.
În consecinţă, în baza art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpatul A. şi de partea responsabilă civilmente S.C. B. S.A. împotriva încheierii din data de 12 octombrie 2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2020.
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen. va obliga recurenţii la plata sumei de câte 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat A., în cuantum de 85 RON, se va suporta din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpatul A. şi de partea responsabilă civilmente S.C. B. S.A. împotriva încheierii din data de 12 octombrie 2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, în dosarul nr. x/2020.
Obligă recurenţii la plata sumei de câte 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat A., în cuantum de 85 RON, se suportă din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 9 noiembrie 2023.