Şedinţa publică din data de 22 noiembrie 2023
Asupra recursului în casaţie;
În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 927 din 30.08.2022 pronunţată de Tribunalul Bucureşti – secţia I penală s-au hotărât următoarele:
În temeiul art. 396 alin. (1) şi (6) din C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. şi cu aplic. art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen. s-a dispus încetarea procesului penal privind pe inculpatul A. , pentru infracţiunea de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată (3 acte materiale), prev. de art. 132 din L 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. şi a art. 5 alin. (1) C. pen. (faptă presupus săvârşită în perioada 04.01.2020 – 30.09.2011).
În temeiul art. 396 alin. (1) şi (6) din C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. şi cu aplic. art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen., s-a dispus încetarea procesului penal privind pe inculpatul A., pentru infracţiunea de abuz în serviciu prev. de art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 5 alin. (1) C. pen. (faptă presupus săvârşită la data de 26.07.2011).
În temeiul art. 396 alin. (1) şi (6) din C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. şi cu aplic. art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen. s-a dispus încetarea procesului penal privind pe inculpata B. , pentru infracţiunea de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată (3 acte materiale), prev. de art. 132 din L 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. şi a art. 5 alin. (1) C. pen. (faptă presupus săvârşită în perioada 04.01.2020 – 30.09.2011).
În temeiul art. 396 alin. (1) şi (6) din C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. şi cu aplic. art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen. s-a dispus încetarea procesului penal privind pe inculpatul C. , pentru infracţiunea de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată (3 acte materiale), prev. de art. 132 din L 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. şi a art. 5 alin. (1) C. pen. (faptă presupus săvârşită în perioada 04.01.2020 – 30.09.2011).
În temeiul art. 396 alin. (1) şi (6) din C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. şi cu aplic. art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen. s-a dispus încetarea procesului penal privind pe inculpata D. , pentru infracţiunea de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată (3 acte materiale), prev. de art. 132 din L 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. şi a art. 5 alin. (1) C. pen. (faptă presupus săvârşită în perioada 04.01.2020 – 30.09.2011).
În temeiul art. 396 alin. (1) şi (6) din C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. şi cu aplic. art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen. s-a dispus încetarea procesului penal privind pe inculpata E., pentru infracţiunea de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată (3 acte materiale), prev. de art. 132 din L 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. şi a art. 5 alin. (1) C. pen. (faptă presupus săvârşită în perioada 04.01.2020 – 30.09.2011).
În baza art. 29 alin. (5) şi (1) din Legea nr. 47/1992 a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curtea Constituţională cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor cuprinse în O.U.G. nr. 71/2022 cu referire la art. 155 alin. (1) C. proc. pen., excepţie ridicată de către inculpatul C., prin apărător.
În temeiul art. 397 C. proc. pen. rap. la art. 25 alin. (5) C. proc. pen. şi la art. 26 alin. (1) şi urm. C. proc. pen. s-a dispus disjungerea acţiunii civile formulate şi s-a dispus înaintarea către Serviciul Registratură, în vederea formării unui nou dosar, prin xerocopierea integrală a prezentului dosar şi ataşarea copiilor certificate pentru conformitate cu originalul, pentru continuarea judecăţii.
În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
Împotriva acestei hotărâri au formulat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie şi inculpatul C..
Prin decizia penală nr. 19/A din data de 12 ianuarie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II - a Penală în dosarul nr. x/2017 s-a dispus:
În baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. a fost respins ca nefondat apelul formulat de către PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE - DIRECŢIA NAŢIONALĂ ANTICORUPŢIE împotriva sentinţei penale nr. 927 din 30.08.2022 pronunţată de Tribunalul Bucureşti – secţia Penală, în dosarul nr. x/2017.
S-a luat act de retragerea apelului declarat de către inculpatul C. împotriva aceleiaşi sentinţei.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. civ..pen. a fost obligat inculpatul C. la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariile avocaţilor din oficiu F.(pentru părţile civile G., H., I., J., K., L.), M. (pentru părţile civile N., O., P., Q., R. si S.), T. (pentru părţile civile U., V., W., X., Y., Z.), AA.(pentru părţile civile BB., S.C. CC., DD., EE., FF.), GG. (pentru părţile civile HH., II., JJ. reprezentant al S.C. KK. S.R.L., LL., MM., NN.), OO.(pentru părţile civile PP., QQ., RR., SS., TT., UU.), VV. (pentru părţile civile N., O., P., Q., R., FF.), WW. (pentru părţile civile XX., YY., ZZ., AAA., S.C. KK. S.R.L., PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BUCUREŞTI – prin primar general) în cuantum de câte 2576 RON au fost avansate din fondurile Ministerului Justiţiei.
Onorariile avocaţilor din oficiu BBB.(pentru părţile civile S.C. CCC. S.R.L.., DDD., EEE., FFF., GGG., HHH. si III.), JJJ. (pentru părţile civile KKK., LLL., MMM., NNN., OOO., PPP.), în cuantum de 2602 RON au fost avansate din fondurile Ministerului Justiţiei.
Împotriva hotărârii instanţei de apel a formulat cerere de recurs în casaţie, la data de 13 februarie 2023, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, prin care a invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen. – în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal a inculpaţilor A., QQQ., C., D. şi E..
S-a apreciat că în cauză este incident cazul de recurs în casaţie prev. de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen. - întrucât în mod greşit, în cauză s-a dispus încetarea procesului penal în temeiul art. 16 lit. f) C. proc. pen. faţă de inculpaţii A., QQQ., C., D. şi E., întrucât s-a împlinit termenul general de prescripţie a răspunderii penale.
S-a considerat că instanţa a procedat în mod greşit apreciind ca obligatorie aplicarea în cauză a interpretării date de considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 358/2022 prevederilor privind prescripţia răspunderii penale, ca lege mai favorabilă, fără a avea în vedere că în cazul prescripţiei răspunderii penale Curtea Constituţională a României a pronunţat două decizii cu efecte contradictorii (nr. 297/2018 şi nr. 358/2022), iar principiul supremaţiei dreptului Uniunii Europene impune instanţei naţionale să asigure efectul deplin al cerinţelor acestui drept, lăsând neaplicată, dacă este necesar, din oficiu, orice reglementare sau practică naţională, chiar şi ulterioară, care este contrară unei dispoziţii de drept al Uniunii.
Înlăturarea termenului special de prescripţie, ca urmare a Deciziei nr. 358/2022 a CCR este de natură să creeze un risc sistemic de impunitate la nivel naţional şi nu doar pentru infracţiunile de corupţie şi spălarea banilor, ci a tuturor infracţiunilor cu excepţia celor imprescriptibile în acest fel urmând a fi încălcate dispoziţiile art. 325 din TFUE. Procedurile penale referitoare la infracţiunile de corupţie, precum cea în cauză, implică anchete complexe şi greoaie, mai ales datorită faptului că organele judiciare sunt sesizate după mulţi ani de la data săvârşirii unor asemenea fapte. Durata procedurii în faţa tuturor instanţelor este de aşa natură, în acest tip de cauze, încât impunitatea de fapt nu ar constitui în România un caz excepţional, ci regula.
S-a menţionat că această înlăturare a termenului special de prescripţie nu reprezintă voinţa legiuitorului constituant sau delegat (de altfel legiuitorul delegat a acţionat imediat după pronunţarea deciziei CCR şi anterior publicării ei), ci ar putea fi o consecinţă a: Deciziei CCR, instituţie situată în afara sistemului judiciar, ai cărei membrii sunt numiţi în proporţie de 2/3 de puterea legislativă şi 1/3 de preşedintele ţarii.
În acest sens s-a făcut trimitere la cele statuate deja de C.J.U.E. în cauza Euro Box Promotion şi alţii (C-3 57/19, C-379/19, C-547/19, C-811/19 şi C-840/19).
Legătura cauzei cu dreptul U.E. este data de obiectul acesteia, respectiv săvârşirea unor infracţiuni de corupţie, pe care România s-a obligat să le combată prin tratatele la care a devenit parte odată cu aderarea la Uniunea Europeană.
Cât priveşte instanţele naţionale, acestora le revine sarcina de a da efect deplin obligaţiilor care decurg din articolul 325 alin. (1) TFUE, precum şi din Decizia nr. 2006/928 şi de a lăsa neaplicate dispoziţii interne care, în cadrul unei proceduri care priveşte infracţiuni grave de fraudă care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii sau infracţiuni de corupţie în general, împiedică aplicarea unor sancţiuni efective şi disuasive pentru a combate astfel de infracţiuni.
În concluzie a arătat că legătura cauzei cu dreptul Uniunii Europene reiese din faptul că obiectul prezentei cauze îl reprezintă judecarea unei infracţiuni care intră sub incidenţa art. 325 alin. (1) TFUE şi a Convenţiei PIF (acte ale Uniunii aplicabile României, în temeiul Tratatului de aderare şi a actului de aderare, începând cu 1 ianuarie 2007).
Totodată, în Hotărârea din 15 iulie 1964 pronunţată în cauza Flaminio Costa împotriva E.N.E.L., Curtea a stabilit principiul supremaţiei dreptului comunitar, înţeles în sensul în care consacră prevalenţa acestui drept asupra dreptului statelor membre. În această privinţă, Curtea a constatat că instituirea prin Tratatul CEE a unei ordini juridice proprii, acceptată de statele membre pe bază de reciprocitate, are drept corolar imposibilitatea statelor menţionate de a face să prevaleze, împotriva acestei ordini juridice, o măsură unilaterală ulterioară sau de a opune dreptului născut din Tratatul CEE norme de drept naţional indiferent de natura acestora, altfel existând riscul ca acest drept să îşi piardă caracterul comunitar şi ca fundamentul juridic al Comunităţii înseşi să fie pus în discuţie.
Or, în acest context, s-a arătat că aplicarea coroborată a Deciziilor CCR nr. 297/2018 şi nr. 358/2022 şi a Deciziei ÎCCJ nr. 67/2022 (a căror aplicare este obligatorie pentru instanţele naţionale) încalcă dreptul Uniunii Europene şi, ca atare, acest drept al Uniunii obligă/permite instanţelor naţionale să lase neaplicate normele de drept naţional în materie de întrerupere a cursului termenului de prescripţie a răspunderii penale, astfel cum au fost sancţionate de instanţa de contencios constituţional şi interpretate de instanţa supremă, fără a se aduce, deopotrivă, atingere principiului legalităţii infracţiunilor şi pedepselor, prevăzut de art. 49 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.
Aplicarea reglementărilor naţionale în materie de întrerupere a prescripţie, în forma conturată în urma Deciziilor CCR nr. 297/2018 şi nr. 358/2022 şi a Deciziei ÎCCJ nr. 67/2022, în cauzele privind judecarea - infracţiunilor îndreptate împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene, dar şi cele de corupţie, ar conduce la pronunţarea unor soluţii de încetare a procesului penal în foarte multe dintre aceste cauze, (precum în prezenta cauză), aplicare de natură să creeze un risc de impunitate a faptelor ce constituie infracţiuni grave de fraudă care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii sau de corupţie în general, contrar articolului 325 alin. (1) TFUE coroborat cu art. 2 din Convenţia elaborată în temeiul articolului K.3 din Tratatul privind Uniunea Europeană, privind protejarea intereselor financiare, ale Comunităţilor Europene, semnată la Luxemburg la 26 iulie 1995.
De aceea, având în vedere infracţiunea ce face obiectul cauzei este una din infracţiunile ce aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii, instanţa trebuia să facă aplicarea prevederilor privind prescripţia răspunderii penale, în interpretarea dată prin prisma deciziei nr. 297/2018 a CCR.
Totodată, din jurisprudenţa Curţii Constituţionale privitoare la aplicarea retroactivă a normelor prin care anumite infracţiuni au fost declarate imprescriptibile (Deciziile: nr. 511/2013 şi 341/2014) rezultă că, în cazul normelor privitoare la prescripţie, principiul aplicării legii penale mai favorabile poate fi pus în balans cu cerinţele echităţii substanţiale.
Referiri la termenele de prescripţie din prezentă cauză
În cauză, infracţiunea de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată (3 acte materiale), prev. de art. 132 din L 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen., s-a epuizat la data de 30.09.2011 şi dacă se reţine aplicabilitatea dispoziţiilor art. 155 alin. (4) C. pen., termenul prescripţiei speciale a răspunderii penale se împlineşte la data de 29.09.2027.
În cazul infracţiuni de abuz în serviciu prev. de art. 297 alin. (1) C. pen., consumată la data de 26.07.2011, termenul special de prescripţie a răspunderii penale, potrivit art. 155 alin. (4) C. proc. pen. este de l6 ani şi se împlineşte la 25.07.2027. În cauză au fost îndeplinite numeroase acte de întrerupere a cursului termenului general de prescripţie în conformitate cu legea în vigoare la data faptelor, precum şi cu legea în vigoare până la apariţia Deciziilor CCR nr. 297 publicată în 26 aprilie 2018 şi, respectiv nr. 358 publicată în 09.06.2022. În considerente s-a arătat că reglementarea din vechiul C. pen. satisfăcea toate exigenţele de constituţionalitate.
Ulterior Deciziei nr. 297/2018 textul prevedea în continuare posibilitatea întreruperii cursului prescripţiei, iar practica judiciară, în conformitate cu jurisprudenţa C.E.D.O. a clarificat gradual regulile răspunderii penale, a înlăturat dubiile cu privire la interpretarea art. 155 C. pen. şi s-a uniformizat în sensul că întreruperea cursului prescripţiei se produce prin îndeplinirea unui act care trebuie comunicat suspectului sau inculpatului.
Prin Decizia nr. 358/2022, CCR a declarat textul neconstituţional încă o dată considerând că este imprevizibil, întrucât cauzele de întrerupere a cursului prescripţiei au fost stabilite de practica judiciară şi nu de legiuitor. De asemenea, în ciuda practicii judiciare constante în sens contrar, CCR a arătat, în considerentele hotărârii,- că între 2018 şi 2022 în legislaţie nu ar fi fost prevăzut vreun caz de întrerupere a cursului prescripţiei.
Înainte de publicarea Deciziei CCR nr. 358/2022 în Monitorul Oficial nr. 565 din 09 iunie 2022, prin O.U.G. nr. 71/2022 publicată în Monitorul Oficial nr. 531 din 30 mai 2022 s-a modificat art. 155 alin. (1) din C. pen. în sensul că termenul de prescripţie a răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză, care, potrivit legii, trebuie comunicat suspectului sau inculpatului, adică exact în sensul art. 124 C. pen. din 1969, a celor statuate de CCR prin Decizia nr. 297/2018 şi conform interpretării constante şi unanime date de instanţa supremă timp de aproape 4 ani (de la data - publicării Deciziei nr. 297/2018, până la pronunţarea Deciziei nr. 358/2022).
Ca atare, şi concluzionând s-a apreciat că în prezenta cauză nu s-a împlinit termenul special de prescripţie a răspunderii penale şi drept urmare nu s-ar fi impus încetarea procesului penal ca urmare a intervenirii prescripţiei penale.
Prin încheierea din 13 septembrie 2023 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală în dosarul nr. x/2017, s-au dispus următoarele:
S-a admis, în principiu, cererea de recurs în casaţie formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva deciziei penale nr. 19/A din data de 12 ianuarie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II - a Penală în dosarul nr. x/2017, s-a trimis cauza în vederea judecării recursului în casaţie la completul C8, în compunere de 3 judecători şi s-a fixat termen de judecată, în şedinţă publică, la data de 11 octombrie 2023.
Pentru a dispune astfel, în esenţă, Înalta Curte a constatat că cererea de recurs în casaţie formulată în cauză îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 434-438 C. proc. pen.
Examinând recursul în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva deciziei penale nr. 19/A din data de 12 ianuarie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală în dosarul nr. x/2017 în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., astfel cum au fost stabilite prin încheierea din 13 septembrie 2023, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
Cu titlu prealabil, constată că, fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiile legalităţii şi cel al respectării autorităţii de lucru judecat, recursul în casaţie vizează exclusiv legalitatea anumitor categorii de hotărâri definitive şi numai pentru motive expres şi limitativ prevăzute de lege.
Dispoziţiile art. 433 C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând, în acest sens, că recursul în casaţie urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Analiza de legalitate a instanţei de recurs nu este una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor şi reglementate ca atare, în mod expres şi limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) C. proc. pen.
În contextul obiectului său astfel definit, calea extraordinară de atac a recursului în casaţie nu are ca finalitate remedierea unei greşite aprecieri a faptelor ori a unei inexacte sau insuficiente stabiliri a adevărului printr-o urmărire penală incompletă sau o cercetare judecătorească nesatisfăcătoare. Instanţa de casare nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă exclusiv dacă, din punct de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare.
În cauza de faţă, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie a invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când (în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal).
Cazul de casare evocat este incident atunci când, în raport de actele şi lucrările existente la dosar la data pronunţării hotărârii definitive, se constată reţinerea eronată a unuia dintre impedimentele la exercitarea acţiunii penale, prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. e)-j) C. proc. pen., şi, în temeiul acestuia, pronunţarea unei soluţii nelegale de încetare a procesului penal.
În speţă, cazul concret de împiedicare a exercitării acţiunii penale, valorificat prin sentinţa penală nr. 927 din 30.08.2022 pronunţată de Tribunalul Bucureşti – secţia I penală, definitivă prin decizia instanţei de apel, prin respingerea apelului parchetului, este cel prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., respectiv intervenirea prescripţiei răspunderii penale a inculpaţilor: A. pentru infracţiunea de abuz în serviciu prev. de art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 5 alin. (1) C. pen. (faptă presupus săvârşită la data de 26.07.2011) şi pentru infracţiunea de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată (3 acte materiale), prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. şi a art. 5 alin. (1) C. pen. (faptă presupus săvârşită în perioada 04.01.2020 – 30.09.2011); B. pentru infracţiunea de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată (3 acte materiale), prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. şi a art. 5 alin. (1) C. pen. (faptă presupus săvârşită în perioada 04.01.2020 – 30.09.2011); C. pentru infracţiunea de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată (3 acte materiale), prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. şi a art. 5 alin. (1) C. pen. (faptă presupus săvârşită în perioada 04.01.2020 – 30.09.2011); D. pentru infracţiunea de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată (3 acte materiale), prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. şi a art. 5 alin. (1) C. pen. (faptă presupus săvârşită în perioada 04.01.2020 – 30.09.2011); E. pentru infracţiunea de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată (3 acte materiale), prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. şi a art. 5 alin. (1) C. pen. (faptă presupus săvârşită în perioada 04.01.2020 – 30.09.2011).
Cu privire la invocarea de parchet a hotărârii pronunţată de Curtea Europeană de Justiţie, Marea Cameră, la data de 24 iulie 2023, în cauza C-107/23 se reaminteşte că, dată fiind natura juridică a recursului în casaţie, aceea de cale extraordinară de atac de anulare, al cărei scop este, potrivit art. 433 din C. proc. pen. acela de a supune Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, constatarea nelegalităţii deciziei date în apel prin respingerea apelului parchetului declarat împotriva sentinţei instanţei de fond sub aspectul intervenirii cauzei de încetare, nu poate fi raportată decât la fondul legislativ existent la momentul pronunţării hotărârii recurate.
Din perspectiva cazului de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., pentru a se constata acest motiv de nelegalitate, existenţa cauzei de încetare a procesului penal se apreciază prin raportare la datele existente la momentul pronunţării hotărârii definitive atacate atât sub aspect factual, cât şi legislativ. Astfel, în cazul prescripţiei răspunderii penale, analiza de legalitate se limitează la verificarea împlinirii sau nu a termenului, pornind de la limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracţiunile reţinute în sarcina inculpatului, în raport cu încadrarea juridică a faptelor şi legea penală mai favorabilă, stabilite, cu caracter definitiv, de instanţa de apel, având în vedere eventuala incidenţă a unor cauze de suspendare sau de întrerupere a cursului acestui termen în raport de cadrul normativ şi interpretativ existent la data pronunţării deciziei.
Or, hotărârea Curţii Europene de Justiţie, Marea Cameră, în cauza C-107/23, a fost pronunţată la data de 24 iulie 2023, ulterior deciziei atacate din data de 10 mai 2023, aşadar, legalitatea soluţiei de încetare nu poate fi analizată în raport de această decizie.
Astfel, la momentul pronunţării deciziei atacate, în raport de calificarea în dreptul naţional a instituţiei prescripţiei ca fiind o instituţie de drept substanţial, chestiune asupra căreia a statuat cu caracter obligatoriu instanţa supremă prin decizia nr. 67 din 25 octombrie 2022, atrăgea incidenţa principiului legii penale mai favorabile, iar elementele de interpretare oferite prin Hotărârea pronunţată de Curtea Europeană de Justiţie, Marea Cameră, la data de 21 decembrie 2021, în cauzele conexate C-357/19, C-379/19, C-547/19, C-811/19 şi C-840/19, cât şi prin Hotărârea din 5 decembrie 2017, în cauza C-42/17, nu ofereau argumente pentru o eventuală înlăturare a jurisprudenţei obligatorii menţionate.
În acest sens, este relevantă statuarea din cuprinsul paragrafului 209 din hotărârea pronunţată la data de 21 decembrie 2021, Euro Box Promotion, în cuprinsul căreia Curtea precizează expres că, în cauzele în care s-a dispus sesizarea prealabilă, sunt antamate cerinţele care decurg din articolul 47 alin. (2) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, privind dreptul la un proces echitabil, situaţie în care nu poate fi opus un standard naţional de protecţie a drepturilor fundamentale care să implice un risc sistemic de impunitate, instanţa naţională având obligaţia de a se asigura că infracţiunile ce intră în domeniul dreptului Uniunii fac obiectul unor sancţiuni penale care au un caracter efectiv şi disuasiv. Curtea a subliniat, însă, că, în drept, ipoteza este distinctă de situaţia în care instanţa naţională ajunge să considere că obligaţia de a lăsa neaplicate dispoziţiile naţionale în cauză se loveşte de principiul legalităţii infracţiunilor şi pedepselor, astfel cum este consacrat la articolul 49 din Cartă, situaţie în care nu este ţinută să se conformeze acestei obligaţii (a se vedea în acest sens Hotărârea din 5 decembrie 2017, M. A. S. şi M. B., C-42/17, EU:C:2017:936, punctul 61).
Or, în speţă în raport de deciziile obligatorii amintite, era incidentă tocmai ipoteza avută în vedere de Curtea de Justiţie la pronunţarea Hotărârii din 5 decembrie 2017, M. A. S. şi M. B., C-42/17, (Taricco 2), prin care s-a statuat în sensul că "Articolul 325 alin. (1) şi (2) TFUE trebuie interpretat în sensul că impune instanţei naţionale ca, în cadrul unei proceduri penale având ca obiect infracţiuni privind taxa pe valoarea adăugată, să lase neaplicate dispoziţii interne în materie de prescripţie care intră sub incidenţa dreptului material naţional şi care se opun aplicării unor sancţiuni penale efective şi disuasive într-un număr considerabil de cazuri de fraudă gravă aducând atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene sau care prevăd termene de prescripţie mai scurte pentru cazurile de fraudă gravă aducând atingere intereselor respective decât pentru cele aducând atingere intereselor financiare ale statului membru în cauză, cu excepţia cazului în care o astfel de neaplicare determină o încălcare a principiului legalităţii infracţiunilor şi pedepselor, din cauza unei lipse de precizie a legii aplicabile sau pentru motivul aplicării retroactive a unei legislaţii care impune condiţii de incriminare mai severe decât cele în vigoare la momentul săvârşirii infracţiunii."
Înalta Curte reţine totodată că primează principiul securităţii raporturilor juridice şi cel al autorităţii de lucru judecat, atât în ordinea juridică europeană, cât şi în sistemele juridice naţionale, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene statuând constant asupra necesităţii ca hotărârile judecătoreşti definitive să nu mai poată fi puse în discuţie (Hotărârea din 30 septembrie 2003, Kobler, în cauza C-224/01), cu excepţia situaţiei în care normele de procedură interne aplicabile autorizează reexaminarea (Hotărârea din 13 ianuarie 2004, Kuhne & Heitz, în cauza C-453/00 şi Hotărârea din 10 iulie 2014, Impresa Pizzarotti & C. Spa, în cauza C-213/13).
În concluzie, analiza privind cazul de recurs în casaţie se raportează, potrivit legii procesual penale române, la regulile de drept existente la data pronunţării deciziei în apel, instanţa nefiind abilitată să reexamineze pe această cale hotărârea atacată prin prisma compatibilităţii acesteia cu interpretarea dreptului Uniunii reţinută de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene ulterior datei la care aceasta a rămas definitivă.
Mai mult, solicitarea reprezentantului Ministerului Public, în sensul că la soluţionarea recursului în casaţie să fie avută în vedere Hotărârea C-107/24.07.2023 a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (Marea Cameră), Înalta Curte constată că aceasta nu este incidentă în cauza de faţă, domeniul de aplicare al acesteia fiind distinct. Astfel, dacă hotărârea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, invocată de parchet, are în vedere protecţia intereselor financiare ale Uniunii Europene prin raportare la frauda care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii – fraudă gravă în domeniul TVA-ului, în cauza de faţă inculpaţii A., QQQ., C., D. şi E. au fost cercetaţi pentru infracţiunile de abuz în serviciu prev. de art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 5 alin. (1) C. pen. şi abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. şi a art. 5 alin. (1) C. pen.
Ca urmare, Înalta Curte constată că, aşa cum au fost formulate, criticile Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie sunt neîntemeiate, iar decizia atacată este legală şi prin urmare, recursul în casaţie formulat în cauză este nefondat, urmând a fi respins ca atare.
Pentru aceste considerente, având în vedere că în cauză nu este incident cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1) din C. proc. pen., Înalta Curte, va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva deciziei penale nr. 19/A din data de 12 ianuarie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală în dosarul nr. x/2017.
În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile ocazionate de soluţionarea recursului în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie vor rămâne în sarcina statului.
În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen., onorariile cuvenite apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatele părţi civile S.C. CCC. S.R.L., LLL., PPP., W., Z., EE., RRR.- reprezentant Al S.C. SSS. S.R.L., LL., O., FF., J., QQ., UU., TTT., YY., în cuantum de 2810 RON, apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatele părţi civile GGG., KKK., OOO., V., Y., DD., JJ. – reprezentant al S.C. KK. S.R.L., N., R., I., PP., TT., UUU., XX., S.C. KK. S.R.L., EEE., HHH., în cuantum de 2862 RON, apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatele părţi civile MMM., VVV., BB., HH., WWW., P., G., K., RR., XXX., YYY., ZZ., DDD.- reprezentant al S.C. KK. S.R.L., FFF., III., în cuantum de 2810 RON, precum şi apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatele părţi civile NNN., U., X., S.C. CC. S.R.L., II., NN., Q., H., L., SS., ZZZ., AAAA., AAA., în cuantum de 2758 RON, vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva deciziei penale nr. 19/A din data de 12 ianuarie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală în dosarul nr. x/2017.
Cheltuielile ocazionate de soluţionarea recursului în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie rămân în sarcina statului.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatele părţi civile S.C. CCC. S.R.L., LLL., PPP., W., Z., EE., RRR.- reprezentant Al S.C. SSS. S.R.L., LL., O., FF., J., QQ., UU., TTT., YY., în cuantum de 2810 RON, rămâne în sarcina statului.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatele părţi civile GGG., KKK., OOO., V., Y., DD., JJ. – reprezentant al S.C. KK. S.R.L., N., R., I., PP., TT., UUU., XX., S.C. KK. S.R.L., EEE., HHH., în cuantum de 2862 RON, rămâne în sarcina statului.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatele părţi civile MMM., VVV., BB., HH., WWW., P., G., K., RR., XXX., YYY., ZZ., DDD.- reprezentant al S.C. KK. S.R.L., FFF., III., în cuantum de 2810 RON, rămâne în sarcina statului.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatele părţi civile NNN., U., X., S.C. CC. S.R.L., II., NN., Q., H., L., SS., ZZZ., AAAA., AAA., în cuantum de 2758 RON, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 noiembrie 2023.