Şedinţa publică din data de 28 noiembrie 2023
Deliberând asupra recursului în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Craiova, reţine următoarele:
Prin decizia penală nr. 691 din data de 21.04.2021 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2017, s-au respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţii A. şi B..
S-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. - Serviciul Teritorial Craiova împotriva sentinţei penale nr. 87 din data de 18.06.2020 pronunţată de Tribunalul Gorj în dosarul nr. x/2017.
S-a desfiinţat, în parte, sentinţa apelată, şi, rejudecând, s-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 5 din C. pen. cu privire la infracţiunile reţinute în sarcina inculpaţilor A., B., C. şi D..
S-au înlăturat dispoziţiile art. 91 şi următoarele din C. pen.
În baza art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (2 acte materiale) a fost condamnată inculpata A. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, în formă continuată.
În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) şi art. 67 din C. pen. a fost condamnată inculpata A. la pedeapsa complementară a interzicerii exercitării, pe o durată de 2 ani, a următoarelor drepturi: a) dreptul de a fi aleasă în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; b) dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; g) dreptul de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, care se va executa, în conformitate cu prevederile art. 68 alin. (1) lit. b) din C. pen., de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.
În baza art. 65 alin. (1) din C. pen. s-a aplicat inculpatei pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen.
S-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 60 din C. pen.
S-au înlăturat dispoziţiile art. 91 şi următoarele din C. pen.
În baza art. 48 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (2 acte materiale) a fost condamnată inculpatul B. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la infracţiunea de folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, în formă continuată.
În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) şi art. 67 din C. pen. a fost condamnat inculpatul B. la pedeapsa complementară a interzicerii exercitării, pe o durată de 2 ani, a următoarelor drepturi: a) dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; b) dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; g) dreptul de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, care se va executa, în conformitate cu prevederile art. 68 alin. (1) lit. b) din C. pen., de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.
În baza art. 65 alin. (1) din C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen.
S-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 60 din C. pen.
În baza art. 322 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (7 acte materiale), a fost condamnat inculpatul B. la pedeapsa de 9 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată.
În baza art. 38 alin. (1) şi art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen. s-a dispus contopirea pedepselor de 2 ani închisoare şi pedeapsa de 9 luni închisoare în pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare la care s-a adăugat sporul de 1/3 din pedeapsa de 9 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 2 ani şi 3 luni închisoare, în regim de detenţie.
În baza art. 45 alin. (1) din C. pen., inculpatul să execute pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen., pe o durată de 2 ani.
În baza art. 45 alin. (5) raportat art. 45 alin. (1) din C. pen., inculpatul să execute pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen.
În baza art. 48 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. a fost condamnată inculpata C. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, în formă continuată (2 acte materiale).
În baza art. 91 din C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe un termen de supraveghere de 3 ani, stabilit potrivit dispoziţiilor art. 92 din C. pen.
În baza art. 93 alin. (1) din C. pen., pe durata termenului de supraveghere stabilit, să respecte măsurile de supraveghere: să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Gorj la datele fixate de acesta; să primească vizitele consilierului de probaţiune, desemnat cu supravegherea sa; să anunţe în prealabil schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; să comunice schimbarea locului de muncă; să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.
În baza art. 93 alin. (2) lit. b) din C. pen., s-a impus inculpatei să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probaţiune Gorj sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate.
În baza art. 93 alin. (3) din C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpata să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 90 de zile, la Primăria Bârseşti (mun. Târgu Jiu) sau la Şcoala Gimnazială Bârseşti (mun. Târgu Jiu).
În baza art. 96 alin. (1) din C. pen., s-a atras atenţia inculpatei că, dacă pe parcursul termenului de supraveghere, cu rea-credinţă nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţia impusă ori stabilită de lege, instanţa va revoca suspendarea sub supraveghere şi va dispune executarea pedepsei.
În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) şi art. 67 din C. pen. a fost condamnată inculpata C. la pedeapsa complementară a interzicerii exercitării, pe o durată de 2 ani, a următoarelor drepturi: a) dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; b) dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; g) dreptul de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, care se va executa, în conformitate cu prevederile art. 68 alin. (1) lit. b) din C. pen., de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.
În baza art. 65 alin. (1) din C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen.
În baza art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal privind pe inculpata C., pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual, prevăzută de art. 321 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen.
În baza art. 48 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. a fost condamnat inculpatul D. la 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, în formă continuată (2 acte materiale).
În baza art. 91 din C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe un termen de supraveghere de 3 ani, stabilit potrivit dispoziţiilor art. 92 din C. pen.
În baza art. 93 alin. (1) din C. pen., pe durata termenului de supraveghere stabilit, inculpatul să respecte următoarele măsuri de supraveghere: să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Gorj la datele fixate de acesta; să primească vizitele consilierului de probaţiune, desemnat cu supravegherea sa; să anunţe în prealabil schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; să comunice schimbarea locului de muncă; să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.
În baza art. 93 alin. (2) lit. b) din C. pen., s-a impus inculpatului să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probaţiune Gorj sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate.
În baza art. 93 alin. (3) din C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul a fost obligat să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 90 de zile, la Primăria Târgu Jiu sau la Şcoala Gimnazială nr. 1 Târgu Jiu.
În baza art. 96 alin. (1) din C. pen., s-a atras atenţia inculpatului că, dacă pe parcursul termenului de supraveghere, cu rea-credinţă nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţia impusă ori stabilită de lege, instanţa va revoca suspendarea sub supraveghere şi va dispune executarea pedepsei.
În baza art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal privind pe inculpatul D. pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual în formă continuată, prevăzută de art. 321 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. şi art. 5 din C. pen.
S-a admis acţiunea civilă formulată de partea civilă Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale - Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale şi au fost obligaţi în solidar inculpaţii A., B., C. şi D., la plata către aceasta a sumei de 177.780 RON, cu dobânzi şi penalităţi prevăzute de codul de procedură fiscală, calculate după cum urmează: tranşa I în cuantum de 106.668 RON, de la data efectuării plăţii 27.08.2013 şi până la data stingerii obligaţiei; tranşa a II-a în cuantum de 71.112 RON, de la data efectuării plăţii 03.04.2015 şi până la data stingerii obligaţiei.
S-au menţinut restul dispoziţiilor sentinţei, care nu contravin deciziei.
Prin decizia penală nr. 342 din data de 02.03.2023 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2022, în baza art. 432 din C. proc. pen. a fost admisă contestaţia în anulare formulată de contestatorii D. şi C..
A fost respinsă cererea de extindere a efectelor contestaţiei în anulare formulată de intimatul B., ca inadmisibilă.
A fost desfiinţată, în parte, pe latură penală, decizia penală nr. 691/2021 a Curţii de Apel Craiova numai în ceea ce priveşte soluţiile de condamnare privind pe contestatorii D. şi C. şi au fost anulate formele de executare întocmite cu privire la aceştia.
În baza art. 391 alin. (1) din C. proc. pen. s-a stabilit că deliberarea, redactarea şi pronunţarea cu privire la apelul parchetului va avea loc la 20.03.2023.
Prin decizia penală nr. 913 din data de 04.05.2023 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2022 în baza art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. - Serviciul Teritorial Craiova împotriva sentinţei penale nr. 87 din data de 18.06.2020 pronunţată de Tribunalul Gorj în dosarul nr. x/2017.
S-a desfiinţat în parte sentinţa penală nr. 87/2020 a Tribunalului Gorj şi rejudecând,
În baza art. 396 alin. (6) din C. proc. pen. raportat la art. 16 lit. f) din C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpaţilor C. şi D., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 48 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen.
S-au menţinut restul dispoziţiilor sentinţei penale apelate şi ale deciziei penale nr. 691/2021 a Curţii de Apel Craiova care nu contravin deciziei.
Împotriva deciziei penale nr. 913 din 04.05.2023 pronunţată de Curtea de Apel Craiova – secţia penală şi pentru cauze cu minori, a declarat recurs în casaţie la data de 26.05.2023 Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DNA - Serviciul Teritorial Craiova.
Prin cererea de recurs în casaţie formulată, parchetul a solicitat admiterea în principiu a cererii de recurs în casaţie fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de lege, admiterea recursului în casaţie şi casarea deciziei atacate, întrucât în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale a inculpaţilor D. şi C. - apreciindu-se ca obligatorie aplicarea în cauză a interpretării date de considerentele Deciziei CCR nr. 358/2022 prevederilor privind prescripţia răspunderii penale, ca lege mai favorabilă - fără a se avea în vedere că în cazul prescripţiei răspunderii penale Curtea Constituţională a României a pronunţat două decizii contradictorii (nr. 297/2018 şi nr. 358/2022), iar principiul supremaţiei dreptului Uniunii Europene impune instanţei naţionale să asigure efectul deplin al cerinţelor acestui drept, lăsând neaplicată, dacă este necesar, din oficiu, orice reglementare sau practică naţională, chiar şi ulterioară, care este contrară unei dispoziţii de drept al Uniunii.
În consecinţă, în opinia parchetului, pentru respectarea acestui principiu, având în vedere că una din infracţiunile ce fac obiectul cauzei aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii, instanţa trebuia să nu facă aplicarea prevederilor privind prescripţia răspunderii penale, în interpretarea dată prin prisma Deciziei nr. 297/2018 a CCR.
Parchetul a arătat că, în cazul normelor privitoare la prescripţie, principiul aplicării legii penale mai favorabile poate fi pus în balans cu cerinţele echităţii substanţiale şi că CEDO, cu privire la aplicarea art. 7 din Convenţie, distinge între normele privind prescripţia şi cele care definesc infracţiunile şi pedepsele care le sancţionează. În acelaşi timp, CJUE consideră că neutralizarea efectului temporal al întreruperii termenului de prescripţie poate crea un risc sistemic de impunitate în cauzele privind fraude grave aducând atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene; în acest caz, instanţa internă trebuie să lase neaplicată legea internă privind reducerea termenului prescripţiei speciale, cu excepţia cazului în care neaplicarea legii interne mai favorabile determină o încălcare a principiului legalităţii infracţiunilor şi pedepselor, din cauza unei lipse de precizie a legii aplicabile sau pentru motivul aplicării retroactive a unei legislaţii care impune condiţii de incriminare mai severe decât cele în vigoare la momentul săvârşirii infracţiunii. În opinia parchetului, faptul că legiuitorul naţional prelungeşte un termen de prescripţie cu aplicare imediată, inclusiv unor fapte imputate care nu sunt încă prescrise, nu aduce, în principiu, atingere principiului legalităţii infracţiunilor şi pedepselor, făcând trimitere la deciziile din cauzele C-105/14 (Taricco I) şi C-42/17 (Taricco II).
Parchetul a susţinut că orice act de procedură întocmit în intervalul de timp situat până la data de 25 iunie 2018 (data publicării Deciziei nr. 297/2018) a produs efectul juridic prevăzut de dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen. de întrerupere a cursului prescripţiei răspunderii penale. Astfel, a precizat că în cauză au fost îndeplinite numeroase acte de întrerupere a cursului termenului general de prescripţie.
În opinia parchetului, consecinţele Deciziei CCR nr. 358/2022 şi a Deciziei ICCJ nr. 67/2022 ar fi riscul sistemic de impunitate, nu doar pentru infracţiunile ce aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene şi de corupţie, ci a tuturor infracţiunilor cu excepţia celor imprescriptibile, înlăturarea termenului special de prescripţie nereprezentând voinţa legiuitorului. A menţionat că această cauză are legătură cu dreptul Uniunii Europene, în acest sens făcând trimitere la cauza Euro Box Promotion şi alţii (C-357/19, C-379/19, C-547/19, C-811/19 si C-840/19), paragraful 188 şi 169 şi, prin urmare, este necesară aplicarea dreptului Uniunii Europene şi aplicarea legislaţiei naţionale privind prescripţia răspunderii penale în acord cu normele acestuia.
Referindu-se la Hotărârea din 15 iulie 1964, Costa (6/64, EU:C:1964:66, p. 1158-1160), unde Curtea a stabilit principiul supremaţiei dreptului comunitar, prin prisma jurisprudenţei CJUE (Cauzele Tarico I şi II şi Euro Box Promotion) şi având în vedere Ordonanţa dispusă de Curte ca urmare a numeroaselor sesizări cu obiect asemănător (referitor la întrebările dacă neaplicarea Deciziilor CCR ar fi conformă dreptului comunitar şi dacă lăsarea neaplicată a prevederilor naţionale în materie de complete aduce atingere art. 49 paragraful 1 teza ultimă din Carta drepturilor fundamentale) - pentru evitarea riscului sistemic de impunitate este necesară aplicarea legislaţiei naţionale privind prescripţia specială a răspunderii penale, făcându-se abstracţie de interpretarea dată prin Decizia CCR nr. 358/2022.
Prin concluziile scrise formulate, inculpaţii D. şi C. au solicitat respingerea recursului în casaţie declarat de parchet, cu motivarea că art. 155 alin. (1) din C. pen. în forma modificată prin Decizia CCR nr. 297/2018 este lege penală mai favorabilă şi se aplică retroactiv în speţă, în acest sens fiind şi Decizia nr. 67 din data de 25.10.2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală. S-a arătat că noţiunea de "risc sistemic de impunitate" nu este definită legal nici în legislaţia internă, nici în cea europeană sau internaţională, acest concept fiind utilizat recent de CJUE în Hotărârea din 21 decembrie 2021, pronunţată în Cauza Euro Box Promotion şi alţii (C-357/19, C-379/19, C-811/19 si C-840/19), cauze ce au avut în vedere decizii ale Curţii Constituţionale care vizau norme de drept procesual (excluderea probelor administrate în procesul penal prin participarea Serviciului Roman de Informaţii, respectiv nelegala compunere a completurilor de judecată).
Inculpaţii au menţionat că din jurisprudenţa CJUE (Cauza Taricco 2; Cauza C-42/17, M.A.S. si M.B., hotărârea din 5 decembrie 2017) nu reiese imperativul reglementarii unor termene de prescripţie a răspunderii penale mai lungi de 5 ani, iar în Hotărârea pronunţată în Cauza Taricco II s-a subliniat că protecţia intereselor financiare ale UE se consideră satisfăcută atunci când legea naţională prevede termene de prescripţie egale pentru infracţiunile ce aduc atingere intereselor naţionale şi infracţiunile ce aduc atingere intereselor financiare ale UE. Inculpaţii au precizat că din prevederile art. 325 alin. (2) TFUE rezultă că pentru a combate frauda care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii, statele membre adoptă aceleaşi măsuri pe care le adoptă pentru a combate frauda care aduce atingere propriilor lor interese financiare, astfel că un regim al prescripţiei răspunderii penale nediscriminatoriu între faptele care aduc atingere intereselor financiare ale UE şi faptele care vatamă intereselor financiare naţionale este unul conform dispoziţiei comunitare referite.
În ce priveşte necesitatea prevalenţei principiului supremaţiei dreptului Uniunii Europene, invocată de parchet, inculpaţii au arătat că interpretarea dată prin Deciziile Curţii Constituţionale nr. 297/2018 şi nr. 358/2022 legislaţiei naţionale este compatibilă cu dreptul Uniunii Europene şi cu jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene din prisma duratei termenelor de prescripţie a răspunderii penale, care potrivit art. 12 alin. (2) şi (3) din Directiva nr. 1371/2017 privind combaterea fraudelor îndreptate împotriva intereselor financiare ale Uniunii prin mijloace de drept penal (Directiva PIF) sunt de 5 ani, atunci când legislaţia naţională nu prevede cazuri de întrerupere a cursului prescripţiei răspunderii penale, ori de 3 ani atunci când sunt susceptibile de întrerupere termenele de prescripţie.
În materia infracţiunilor care intră în aria de reglementare a Directivei PIF, termenele de prescripţie prevăzute în dreptul intern sunt de 10 ani, respectiv 8 ani raportat la pedepsele prevăzute de lege pentru infracţiunile împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene (art. 181-183 din Legea nr. 78/2000), infracţiunea de abuz în serviciu (art. 297 C. pen. raportat, după caz, la art. 308, art. 309 C. pen. ori art. 132 din Legea nr. 78/2000) ori infracţiunile de corupţie (art. 289-292 C. pen. raportate, după caz, la art. 7 din Legea nr. 78/2000), superioare termenelor minime recomandate de art. 12 din Directiva PIF, astfel că inculpaţii au considerat că sunt satisfăcute standardele de protecţie a intereselor financiare ale Uniunii Europene împotriva fraudelor grave care le aduc atingere.
Analizând recursul în casaţie declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte De Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Craiova în limitele stabilite prin încheierea de admitere în principiu, în temeiul art. 448 alin. (1) din C. proc. pen. Înalta Curte constată că este nefondat, pentru următoarele considerente:
Preliminar, constată că, fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiul legalităţii, pe de o parte, şi principiul respectării autorităţii de lucru judecat, pe de altă parte, recursul în casaţie permite cenzurarea legalităţii unei categorii limitate de hotărâri definitive şi numai pentru motive expres prevăzute de legea procesual penală. În acest sens, dispoziţiile art. 433 din C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând că acest mecanism urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.
În contextul obiectului său astfel definit, calea extraordinară de atac a recursului în casaţie nu are ca finalitate nici remedierea unei greşite aprecieri a faptelor şi nici cenzurarea integrală a tuturor aspectelor de legalitate ale hotărârii definitive. Instanţa de casaţie nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă exclusiv dacă, din punct de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare.
În cauza de faţă, parchetul a invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când "în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal".
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că, în condiţiile art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării, în situaţiile în care s-a dispus în mod greşit încetarea procesului penal pentru oricare dintre motivele prevăzute în art. 16 alin. (1) lit. e) - j) din C. proc. pen., respectiv lipseşte plângerea prealabilă, autorizarea sau sesizarea organului competent ori o altă condiţie prevăzută de lege, necesară pentru punerea în mişcare a acţiunii penale; a intervenit amnistia sau prescripţia, decesul suspectului ori al inculpatului persoană fizică sau s-a dispus radierea suspectului ori inculpatului persoană juridică; a fost retrasă plângerea prealabilă, în cazul infracţiunilor pentru care retragerea acesteia înlătură răspunderea penală, a intervenit împăcarea ori a fost încheiat un acord de mediere în condiţiile legii; există o cauză de nepedepsire prevăzută de lege; există autoritate de lucru judecat; a intervenit un transfer de proceduri cu un alt stat, potrivit legii.
În speţă, cazul concret de împiedicare a exercitării acţiunii penale, valorificat de către instanţa de apel, este cel prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., fiind constatată intervenirea prescripţiei răspunderii penale, ca urmare a împlinirii termenului general de prescripţie.
Înalta Curte reţine că situaţia de fapt valorificată prin decizia recurată constă în aceea că:
Inculpata C. a ajutat la obţinerea frauduloasă a fondurilor europene naţionale de către beneficiarul A. Î.I., ajutor materializat prin consemnarea unor date nereale în cuprinsul următoarelor documente: Formularul E3.8-fişa de verificare în teren şi planşa fotografică ataşată acestuia din 20.09.2012, unde la punctele 5, 6 şi 8, precum şi la rubrica privind observaţiile OJPDRP/SVT-DSC, unde cei doi funcţionari au atestat că aspectele constatate pe teren corespund realităţii şi Planului de Afaceri întocmit de solicitant (Plan de Afaceri denumit "Dezvoltarea exploataţiei agricole A. din localitatea Bumbeşti Pitic, judeţul Gorj").
Inculpatul D. a ajutat la obţinerea frauduloasă a fondurilor europene naţionale de către beneficiarul A. Î.I., ajutor materializat în consemnarea unor date nereale în cuprinsul următoarelor documente: Formularul E3.8-fişa de verificare în teren şi planşa fotografică ataşată acestuia din 20.09.2012, unde la punctele 5, 6 şi 8, precum şi la rubrica privind observaţiile OJPDRP/SVT-DSC unde cei doi funcţionari au atestat că aspectele constatate pe teren corespund realităţii şi Planului de Afaceri întocmit de solicitant (Plan de Afaceri denumit "Dezvoltarea exploataţiei agricole A. din localitatea Bumbeşti Pitic, judeţul Gorj"); Formularul E4.1 – Raportul asupra verificării pe teren din 21.09.2012, în cuprinsul căruia D. a consemnat că exploataţia agricolă A. este amplasată în localitatea Bumbeşti Piţic, judeţul Gorj, iar solicitanta deţine adăposturi de animale care asigură creşterea în bune condiţii a animalelor menţionate, deci condiţiile existente la faţa locului permit realizarea investiţiei (în acest formular s-a concluzionat că cererea de finanţare îndeplineşte din punct de vedere al verificării pe teren condiţiile pentru a fi declarată eligibilă).
În ce priveşte cazul concret de împiedicare a exercitării acţiunii penale, instanţa de apel a constatat intervenită prescripţia răspunderii penale, ca urmare a împlinirii termenului general de prescripţie.
În concret, curtea de apel a reţinut că legea penală mai favorabilă aplicabilă inculpaţilor este legea penală care nu mai conţine vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale, respectiv forma C. pen. aflată în vigoare în perioada cuprinsă între data publicării Deciziei nr. 297/2018, şi anume 26 iunie 2018, şi până la intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 71/30 mai 202, întrucât în acest interval de timp dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen. nu pot fi aplicate, urmare a constatării neconstituţionalităţii acestora şi a lipsei de intervenţie a legiuitorului pentru modificarea lor, cu consecinţa inexistenţei vreunui caz de întrerupere a cursului prescripţiei, în conformitate cu Decizia nr. 67 din 25 octombrie 2022 a instanţei supreme – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală.
Astfel, curtea de apel a constatat că inculpaţilor le este aplicabil termenul general de prescripţie a răspunderii penale prevăzut de art. 154 alin. (1) lit. c) din C. pen. - respectiv 8 ani - termen stabilit când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, dar care nu depăşeşte 10 ani.
Pentru a aprecia în acest sens, curtea a avut în vedere limitele de pedeapsă prevăzute de lege în cazul infracţiunii ce face obiectul judecăţii, în forma legii penale mai favorabile, respectiv forma legii noi, acestea fiind cuprinse între 2 şi 7 ani închisoare.
Potrivit art. 154 alin. (2) din C. pen., termenul de prescripţie a răspunderii penale începe să curgă la data săvârşirii infracţiunilor, în cazul infracţiunilor continue termenul curge de la data încetării acţiunii sau inacţiunii, în cazul infracţiunilor continuate, de la data săvârşirii ultimei acţiuni sau inacţiuni, iar în cazul infracţiunilor de obicei, de la data săvârşirii ultimului act.
În speţă, termenul de prescripţie a răspunderii penale a început să curgă de la data săvârşirii ultimei acţiuni sau inacţiuni, respectiv datele de 20.09.2012 şi 21.09.2012 şi acest termen s-a împlinit la datele de 19.11.2020, respectiv 20.11.2020. Pentru stabilirea momentului la care s-a împlinit termenul de prescripţie au fost luate în considerare şi cele 60 de zile în care cursul prescripţiei a fost suspendat potrivit decretelor prezidenţiale nr. 195/2020 şi nr. 240/2020 prin care s-a instituit, respectiv s-a prelungit starea de urgenţă, coroborate cu dispoziţiile Legii nr. 120/2020 pentru completarea Legii nr. 304/2004.
În contextul celor arătate, Înalta Curte constată că termenele generale de prescripţie a răspunderii penale în prezenta cauză pentru infracţiunile pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor D. şi C., au început să curgă, conform art. 154 alin. (2) din C. pen. la datele de 20.09.2012 şi 21.09.2012 şi s-au împlinit la datele de 19.11.2020, respectiv 20.11.2020.
Examinând criticile formulate în recurs în casaţie, în contextul adoptării Deciziei nr. 67 din 25 octombrie 2022 a instanţei supreme – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial Partea I nr. 1141 din 28 noiembrie 2022, se constată că acestea au caracter nefondat. Astfel, prin hotărârea prealabilă adoptată în mecanismul de unificare a practicii judiciare prevăzut de art. 475 din C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit cu caracter obligatoriu că normele referitoare la întreruperea cursului prescripţiei sunt norme de drept penal material (substanţial) supuse, din perspectiva aplicării lor în timp, principiului activităţii legii penale prevăzut de art. 3 din C. pen., cu excepţia dispoziţiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituţia României, republicată şi art. 5 din C. pen.
Printre altele, în considerentele hotărârii prealabile s-a arătat că dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen., în forma anterioară Deciziei nr. 297/2018, constituie o normă de drept penal material, iar nu o normă de procedură penală.
Date fiind argumentele expuse în Decizia nr. 265/2014 a Curţii Constituţionale, în cauzele pendinte nu pot fi combinate dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen., în forma anterioară Deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/2018, prin considerarea că actul de procedură a produs un efect întreruptiv al cursului prescripţiei, cu dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen. ulterioare publicării deciziei menţionate, care înlătură un asemenea efect, după cum s-a arătat în Decizia Curţii Constituţionale nr. 358/2022 întrucât o eventuală combinare a dispoziţiilor legale ar însemna ca organele judiciare să aplice două acte normative referitoare la aceeaşi instituţie juridică, exercitând un atribut care nu le revine şi intrând în sfera de competenţă constituţională a legiuitorului.
Înalta Curte a reţinut, de asemenea, că revine fiecărei instanţe de judecată învestite cu soluţionarea cauzelor pendinte să determine caracterul mai favorabil sau nu al dispoziţiilor legale incidente în raport cu particularităţile fiecărei situaţii în parte, respectând însă cerinţele ce decurg din interdicţia generării unei lex tertia.
Dezlegarea obligatorie a problemei de drept astfel enunţate, referitoare la natura dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., în general, şi a întreruperii cursului prescripţiei răspunderii penale, în special, este incidentă şi în speţa de faţă. Curtea de Apel Craiova a valorificat incidenţa prescripţiei generale a răspunderii penale, ca efect al adoptării Deciziilor Curţii Constituţionale nr. 297/2018 şi nr. 358/2022, interpretând şi aplicând normele de drept penal pertinente în concordanţă cu dezlegarea obligatorie a problemei de drept ce a făcut obiectul hotărârii prealabile anterior menţionate.
Având în vedere caracterul obligatoriu al deciziei pronunţate în dezlegarea unei chestiuni de drept şi situaţia factuală definitiv reţinută prin hotărârea instanţei de apel şi care nu mai poate fi cenzurată de instanţa de casaţie, termenul de prescripţie a răspunderii penale pentru infracţiunile deduse judecăţii este, potrivit art. 154 alin. (1) lit. c) din C. pen. de 8 ani şi a început să curgă pentru infracţiunile de complicitate la infracţiunea de folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, în formă continuată la datele de 20.09.2012 şi 21.09.2012, adică data consumării infracţiunilor.
De vreme ce, subsecvent deciziilor luate în contenciosul constituţional, legea penală mai favorabilă, astfel cum a fost identificată de instanţa de apel, respectiv C. pen. în vigoare în perioada 25 iunie 2018 – 30 mai 2022, nu a inclus cazuri de întrerupere a cursului prescripţiei răspunderii penale, rezultă că termenul de prescripţie generală s-a împlinit, în cauză la datele de 19.11.2020, respectiv 20.11.2020. Aşadar, soluţia de încetare a procesului penal este legală în raport de interpretarea obligatorie a instanţei supreme.
Cu privire la invocarea hotărârii pronunţată de Curtea Europeană de Justiţie, Marea Cameră, la data de 24 iulie 2023, în cauza C-107/23 se reaminteşte că, dată fiind natura juridică a recursului în casaţie, aceea de cale extraordinară de atac de anulare, al cărei scop este, potrivit art. 433 din C. proc. pen. acela de a supune Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, constatarea nelegalităţii deciziei date în apel sub aspectul intervenirii cauzei de încetare, nu poate fi raportată decât la fondul legislativ existent la momentul pronunţării hotărârii recurate.
Din perspectiva cazului de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., pentru a se constata acest motiv de nelegalitate, existenţa cauzei de încetare a procesului penal se apreciază prin raportare la datele existente la momentul pronunţării hotărârii definitive atacate atât sub aspect factual, cât şi legislativ. Astfel, în cazul prescripţiei răspunderii penale, analiza de legalitate se limitează la verificarea împlinirii sau nu a termenului, pornind de la limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracţiunile reţinute în sarcina inculpaţilor, în raport cu încadrarea juridică a faptelor şi legea penală mai favorabilă, stabilite, cu caracter definitiv, de instanţa de apel, având în vedere eventuala incidenţă a unor cauze de suspendare sau de întrerupere a cursului acestui termen în raport de cadrul normativ şi interpretativ existent la data pronunţării deciziei.
Or, hotărârea Curţii Europene de Justiţie, Marea Cameră, în cauza C-107/23, a fost pronunţată la data de 24 iulie 2023, ulterior deciziei atacate, aşadar, legalitatea soluţiei de încetare din data de 08 mai 2023 nu poate fi analizată în raport de această decizie.
Astfel, la momentul pronunţării deciziei atacate, în raport de calificarea în dreptul naţional a instituţiei prescripţiei ca fiind o instituţie de drept substanţial, chestiune asupra căreia a statuat cu caracter obligatoriu instanţa supremă prin decizia amintită, atrăgea incidenţa principiului legii penale mai favorabile, iar elementele de interpretare oferite prin Hotărârea pronunţată de Curtea Europeană de Justiţie, Marea Cameră, la data de 21 decembrie 2021, în Cauzele conexate C-357/19, C-379/19, C-547/19, C-811/19 şi C-840/19, cât şi prin Hotărârea din 5 decembrie 2017, în cauza C-42/17, nu ofereau argumente pentru o eventuală înlăturare a jurisprudenţei obligatorii menţionate.
În acest sens, este relevantă statuarea din cuprinsul paragrafului 209 din hotărârea pronunţată la data de 21 decembrie 2021, Euro Box Promotion, în cuprinsul căreia Curtea precizează expres că, în cauzele în care s-a dispus sesizarea prealabilă, sunt antamate cerinţele care decurg din articolul 47 alin. (2) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, privind dreptul la un proces echitabil, situaţie în care nu poate fi opus un standard naţional de protecţie a drepturilor fundamentale care să implice un risc sistemic de impunitate, instanţa naţională având obligaţia de a se asigura că infracţiunile ce intră în domeniul dreptului Uniunii fac obiectul unor sancţiuni penale care au un caracter efectiv şi disuasiv. Curtea a subliniat, însă, că, în drept, ipoteza este distinctă de situaţia în care instanţa naţională ajunge să considere că obligaţia de a lăsa neaplicate dispoziţiile naţionale în cauză se loveşte de principiul legalităţii infracţiunilor şi pedepselor, astfel cum este consacrat la articolul 49 din Cartă, situaţie în care nu este ţinută să se conformeze acestei obligaţii (a se vedea în acest sens Hotărârea din 5 decembrie 2017, M. A. S. şi M. B., C-42/17, EU:C:2017:936, punctul 61).
Or, în speţă în raport de deciziile obligatorii amintite, era incidentă tocmai ipoteza avută în vedere de Curtea de Justiţie la pronunţarea Hotărârii din 5 decembrie 2017, M. A. S. şi M. B., C-42/17, (Taricco 2), prin care s-a statuat în sensul că "Articolul 325 alin. (1) şi (2) TFUE trebuie interpretat în sensul că impune instanţei naţionale ca, în cadrul unei proceduri penale având ca obiect infracţiuni privind taxa pe valoarea adăugată, să lase neaplicate dispoziţii interne în materie de prescripţie care intră sub incidenţa dreptului material naţional şi care se opun aplicării unor sancţiuni penale efective şi disuasive într-un număr considerabil de cazuri de fraudă gravă aducând atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene sau care prevăd termene de prescripţie mai scurte pentru cazurile de fraudă gravă aducând atingere intereselor respective decât pentru cele aducând atingere intereselor financiare ale statului membru în cauză, cu excepţia cazului în care o astfel de neaplicare determină o încălcare a principiului legalităţii infracţiunilor şi pedepselor, din cauza unei lipse de precizie a legii aplicabile sau pentru motivul aplicării retroactive a unei legislaţii care impune condiţii de incriminare mai severe decât cele în vigoare la momentul săvârşirii infracţiunii."
Acest raţionament este reluat de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene şi în considerentele Hotărârii pronunţate în cauza C-107/23, (paragrafele 95-125), Curtea concluzionând că instanţele române nu sunt obligate să lase neaplicate deciziile instanţei de contencios constituţional amintite, în pofida existenţei unui risc sistemic de impunitate a unor infracţiuni de fraudă gravă care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii, în măsura în care deciziile se întemeiază pe principiul legalităţii infracţiunilor şi pedepselor, astfel cum este protejat în dreptul naţional, sub aspectul cerinţelor acestuia referitoare la previzibilitatea şi la precizia legii penale, inclusiv a regimului de prescripţie referitor la infracţiuni.
Elementul de noutate în interpretarea articolului 325 alin. (1) TFUE şi articolul 2 alin. (1) din Convenţia PIF a constat în aceea că aplicarea de către o instanţă naţională a standardului naţional de protecţie care repune în discuţie întreruperea termenului de prescripţie a răspunderii penale prin acte de procedură intervenite înainte de 25 iunie 2018, data publicării Deciziei nr. 297/2018 a Curţii Constituţionale, trebuie considerat ca fiind de natură să compromită supremaţia, unitatea şi efectivitatea dreptului Uniunii, în sensul jurisprudenţei amintite (a se vedea în acest sens Hotărârea din 21 decembrie 2021, Euro Box Promotion şi alţii, C-357/19, C-379/19, C-547/19, C-811/19 şi C-840/19, punctul 212).
Cât priveşte obligativitatea deciziei menţionate care impune instanţei naţionale să lase neaplicat un standard naţional de protecţie referitor la principiul aplicării retroactive a legii penale mai favorabile (lex mitior) care permite repunerea în discuţie a întreruperii termenului de prescripţie a răspunderii penale în astfel de procese prin acte de procedură intervenite înainte de pronunţarea Deciziei nr. 297/2018 a Curţii Constituţionale, se observă că legea procesual penală în vigoare nu reglementează un remediu pentru situaţia în care o hotărâre judecătorească definitivă ar fi incompatibilă cu o interpretare ulterioară a dreptului Uniunii reţinută de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene.
Înalta Curte reţine totodată că primează principiul securităţii raporturilor juridice şi cel al autorităţii de lucru judecat, atât în ordinea juridică europeană, cât şi în sistemele juridice naţionale, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene statuând constant asupra necesităţii ca hotărârile judecătoreşti definitive să nu mai poată fi puse în discuţie (Hotărârea din 30 septembrie 2003, Kobler, în cauza C-224/01), cu excepţia situaţiei în care normele de procedură interne aplicabile autorizează reexaminarea (Hotărârea din 13 ianuarie 2004, Kuhne & Heitz, în cauza C-453/00 şi Hotărârea din 10 iulie 2014, Impresa Pizzarotti & C. Spa, în cauza C-213/13).
În concluzie, analiza privind cazul de recurs în casaţie se raportează, potrivit legii procesual penale române, la regulile de drept existente la data pronunţării deciziei în apel, Înalta Curte nefiind abilitată să reexamineze hotărârea definitivă atacată prin prisma compatibilităţii acesteia cu interpretarea ulterioară a dreptului Uniunii reţinută de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Craiova împotriva deciziei penale nr. 913 din data de 04 mai 2023, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori în dosarul nr. x/2022.
În temeiul art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile ocazionate de soluţionarea recursului în casaţie formulat de parchet vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Craiova împotriva deciziei penale nr. 913 din data de 04 mai 2023, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori în dosarul nr. x/2022.
Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului în casaţie formulat de parchet, rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 noiembrie 2023.