Şedinţa publică din data de 06 decembrie 2023
Asupra cauzei penale de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 94/F din 12 octombrie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie a fost respinsă, ca nefondată, contestatia la executare formulată de contestatoarea A. în prezent aflată în Penitenciarul de Femei Târgşorul Nou, împotriva sentinţei penale nr. 31/F/08.04.2023 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti în dosarul nr. x/2023.
Pentru a hotărî în acest sens, prima instanţă a reţinut că prin sentinţa penală nr. 31/F/08.04.2023, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, în dosarul nr. x/2023, au fost respinse excepţiile vizând prescrierea executării pedepselor şi prescripţia răspunderii penale, invocate de persoana condamnată A..
A fost admisă cererea înaintată de Curtea de Apel Piteşti prin adresa nr. x/2022 din 22.09.2022 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, privind solicitarea formulată de autorităţile judiciare din Italia cu privire la persoana condamnată A..
În baza art. 166 alin. (6) lit. a) din Legea nr. 302/2004 republicată, a recunoscut hotărârea de condamnare nr. 1500/2011 pronunţată la data de 23.09.2011 de Tribunalul Ordinar din Veneţia – secţia penală, definitivă la data de 10.11.2011, respectiv hotărârea nr. 706/2014 pronunţată la data de 02.04.2014 de Tribunalul din Forli, reformată prin Hotărârea nr. 1110/2020 emisă de Curtea de Apel din Bologna, secţia a II a, definitivă la data de 22.04.2022, privind pe persoana condamnată A. , pentru care s-a emis decizia de executare pedepse concurente şi contextual mandat de executare, conform certificatului SIEP nr. 141/21.07.2022 şi R.C.nr 81/2022 de Procuratura Ordinară de pe lângă Tribunalul din Forli, la data de 17.06.2022, vizând pedeapsa totală de 3 ani şi 3 luni de privare de libertate (1185 de zile), din care a executat deja 3 zile în perioada 21.09.2011-23.09.2011 şi 93 de zile în perioada 1.03.2013-3.06.2013 TOTAL- 96 de zile şi s-a dispus executarea pedepsei în România.
S-a luat act că A. a fost condamnată prin hotărârea nr. 1500/2011 pronunţată la data de 23.09.2011 de Tribunalul din Veneţia – secţia penală, hotărâre rămasă definitivă la data de 10.11.2011, la o pedeapsă de 1 an închisoare şi 400 euro amendă, pentru săvârşirea infracţiunii de furt prev. de art. 624 din C. pen. al Republicii Italia, comis prin folosirea unor mijloace frauduloase, cu agilitate, de 3 sau mai multe persoane împreună, moduri de săvârşire care constituie circumstanţe agravante, potrivit art. 625 alin. (2), (4) şi 5 din C. pen. al Republicii Italia, cu aplic. art. 110 din C. pen. al Republicii Italia, în stare de recidivă, cf. art. 99 alin. (1) şi (2) din C. pen. al Republicii Italia şi prin hotărârea nr. 706/2014 pronunţată la data de 2.04.2014 de Tribunalul din Forli, modificată de Curtea de Apel Bologna la data de 18.02.2020, definitivă la 22.04.2022, la pedeapsa de 2 ani şi 3 luni închisoare şi 600 euro amendă, pentru comiterea a 2 infracţiuni de şantaj prev. de art. 629 alin. (2) din C. pen. al Republicii Italia, faptă comisă în formă continuată, potrivit art. 81 alin. (2) din C. pen. al Republicii Italia, reţinându-se circumstanţa agravantă a săvârşirii infracţiunii de mai multe persoane împreună, pentru care s-a emis decizia de executare pedepse concurente şi contextual mandat de executare, conform certificatului SIEP nr. 141/21.07.2022 şi R.C.nr 81/2022 de Procuratura Ordinară de pe lângă Tribunalul din Forli, la data de 17.06.2022, vizând pedeapsa totală de 3 ani şi 3 luni de privare de libertate (1185 de zile).
S-a dispus executarea, de către persoana condamnată A. a pedepsei totale privative de libertate de 3 ani şi 3 luni (1185 de zile) şi s-a dedus din pedeapsă perioada executată de 96 zile, executate în perioadele 21.09.2011 -23.09.2011, respectiv 01.03.2013 – 03.06.2013.
S-a luat act de menţiunile din certificatul emis de autorităţile judiciare italiene, conform cărora persoana condamnată se află în prezent în stare de libertate.
Din cuprinsul hotărârii nr. 1500/2011 pronunţată la data de 23.09.2011 de Tribunalul din Veneţia – secţia penală, hotărâre rămasă definitivă la data de 10.11.2011, a rezultat că numita A. a fost condamnată la o pedeapsă de 1 an închisoare şi 400 euro amendă, pentru săvârşirea infracţiunii de furt prev. de art. 624 din C. pen. al Republicii Italia, comisă prin folosirea unor mijloace frauduloase, cu agilitate, de 3 sau mai multe persoane împreună, moduri de săvârşire care constituie circumstanţe agravante, potrivit art. 625 alin. (2), (4) şi 5 din C. pen. al Republicii Italia, cu aplic. art. 110 din C. pen. al Republicii Italia, în stare de recidivă, cf. art. 99 alin. (1) şi (2) din C. pen. al Republicii Italia.
Prin hotărârea nr. 706/2014 pronunţată la data de 2.04.2014 de Tribunalul din Forli, modificată de Curtea de Apel Bologna la data de 18.02.2020, definitivă la 22.04.2022, a fost condamnată la pedeapsa de 2 ani şi 3 luni închisoare şi 600 euro amendă, pentru comiterea a 2 infracţiuni de şantaj prev. de art. 629 alin. (2) din C. pen. al Republicii Italia, faptă comisă în formă continuată, potrivit art. 81 alin. (2) din C. pen. al Republicii Italia, reţinându-se circumstanţa agravantă a săvârşirii infracţiunii de mai multe persoane împreună, pentru care s-a emis decizia de executare pedepse concurente şi contextual mandat de executare, conform certificatului SIEP nr. 141/21.07.2022 şi R.C.nr 81/2022 de Procuratura Ordinară de pe lângă Tribunalul din Forli, la data de 17.06.2022, vizând pedeapsa totală de 3 ani şi 3 luni de privare de libertate (1185 de zile).
Din înscrisurile şi informaţiile transmise de autorităţile judiciare din Italia a rezultat că din pedeapsa de 3 ani şi 3 luni (1185 de zile) de închisoare, va fi dedusă perioada executată de 96 zile, executate în perioadele 21.09.2011 -23.09.2011, respectiv 01.03.2013 – 03.06.2013.
S-a constatat faptul că nu este incident vreunul dintre motivele de nerecunoaştere şi neexecutare prevăzute de art. 163 din Legea nr. 302/2004, fiind îndeplinită condiţia specială de recunoaştere şi executare a hotărârii judecătoreşti străine, prev.de art. 167 din acelaşi act normativ.
Examinând actele şi lucrările dosarului, s-a constatat că potrivit art. 167 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 302/29004, consimţământul persoanei condamnate nu este necesar atunci când persoana condamnată este cetăţean român şi trăieşte pe teritoriul României sau, deşi nu trăieşte pe teritoriul României va fi expulzată în România.
Au fost verificate îndeplinirea condiţiilor conform art. 165 şi art. 166 din Legea nr. 302/2004 republicată.
De asemenea, s-a constatat că s-a emis decizia de executare pedepse concurente şi contextual mandat de executare, conform certificatului SIEP nr. 141/21.07.2022 şi R.C.nr 81/2022 de Procuratura Ordinară de pe lângă Tribunalul din Forli, la data de 17.06.2022, vizând pedeapsa totală de 3 ani şi 3 luni de privare de libertate (1185 de zile).
În ceea ce priveşte critica referitoare la incidenţa prescripţiei răspunderii penale în raport de deciziile CCR şi ale ÎCCJ, Curtea a constatat că problema prescripţiei răspunderii penale poate fi invocată doar în faţa instanţelor din Italia, în conformitate cu regulile prevăzute de legea penală italiană.
În conformitate cu disp. art. 156 alin. (1) din Legea 302/2004, legea română guvernează executarea pedepsei, însă aşa cum s-a arătat, problema prescripţiei răspunderii penale nu este o chestiune ce ţine de executarea hotărârii ci de soluţionarea pe fond a cauzei în care contestatoarea a fost condamnată şi care putea fi invocată doar în faţa instanţelor din Italia, în conformitate cu regulile referitoare la prescripţia răspunderii penale prevăzute de legea italiană.
În ceea ce priveşte incidenţa prescripţiei executării pedepsei, Curtea nu a putut-o reţine, având în vedere că termenul de prescripţie a executării pedepsei se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii de contopire, sens în care s-a reţinut că decizia de executare pedepse concurente şi contextual mandat de executare, s-au emis conform certificatului SIEP nr. 141/21.07.2022 şi R.C.nr 81/2022 de Procuratura Ordinară de pe lângă Tribunalul din Forli, la data de 17.06.2022, vizând pedeapsa totală de 3 ani şi 3 luni de privare de libertate (1185 de zile).
În analiza contestaţiei la executare formulată de condamnata A., întemeiată pe dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., s-a constatt că, prin motivele expuse în cuprinsul acesteia, în esenţă, se critică modalitatea de dezlegare a incidenţei prescripţiei executării pedepsei cu închisoarea, precum şi pedeapsa rezultantă de trei ani şi trei luni închisoare stabilită, în raport de o aşa zisă nerecunoaştere a unei decizii de contopire a pedepselor, fapt care ar fi atras în opinia contestatoarei aplicarea greşită a unor sporuri conform legislaţiei româneşti.
Curtea a observat totodată că, sentinţa penală nr. 31/F/08.04.2023, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti în dosarul nr. x/2023 a rămas definitivă prin neapelare.
Conform Deciziei nr. 625/2022 referitoare la respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 598 din C. proc. pen. publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 369 din 28 aprilie 2023, Curtea Constituţională, prin jurisprudenţa sa anterioară, a statuat că hotărârile penale definitive sunt susceptibile de modificări şi schimbări în cursul executării numai ca urmare a descoperirii unor împrejurări care, dacă erau cunoscute în momentul pronunţării hotărârii, ar fi condus la luarea altor măsuri împotriva făptuitorului ori ca urmare a unor împrejurări intervenite după ce hotărârea a rămas definitivă. În aceste situaţii apare necesitatea de a se schimba conţinutul hotărârii puse în executare în acord cu situaţia obiectivă prin operarea modificărilor corespunzătoare în procedura executării. Instanţele superioare nu trebuie să îşi folosească dreptul de reformare decât pentru a corecta erorile de fapt sau de drept şi erorile judiciare, şi nu pentru a proceda la o nouă analiză.
Raportând prevederile art. 598 din C. proc. pen. la scopul contestaţiei la executare, Curtea a mai apreciat că restrângerea de către legiuitor a sferei cazurilor în care se poate formula contestaţie la executare la cele prevăzute de textul de lege criticat este justificată de finalitatea instituţiei analizate – aceea de a soluţiona anumite incidente ivite în cursul punerii în executare a hotărârilor penale definitive sau în cursul executării pedepsei.
Prin urmare, raportat la dispoziţiile art. 598 din C. proc. pen., a menţionat că nu poate fi pusă în discuţie legalitatea şi temeinicia unei hotărâri judecătoreşti pronunţate de autorităţile judiciare dintr-un alt stat în condiţiile în care această hotărâre a fost recunoscută pe cale principală de o instanţă din România, iar motivele invocate în sensul existenţei unei nelămuriri din considerentele sentinţei amintite, nu subzistă.
Aşadar, o nouă analiză asupra incidenţei prescripţiei executării pedepsei, ori contestarea cuantumului pedepsei rezultante, sub aspectul aprecierii aplicării ca incorecte a unor sporuri, ori contestarea dispoziţiilor legale incidente în cauza respectivă, nu este posibilă şi exced procedurii stabilite de dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.
Împotriva sentinţei penale nr. 94/F din 12 octombrie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, contestatoarea A. a formulat contestaţie.
Examinând sentinţa atacată, în raport cu criticile formulate, Înalta Curte reţine următoarele:
I. Raportat la critica invocată privind nemotivarea hotărârii atacate, Înalta Curte reţine că art. 6 alin. (1) din Convenţia EDO obligă instanţele să-şi motiveze hotărârile, aceasta neînsemnând că se cere un răspuns detaliat la fiecare argument (cauza Van de Hurk). Oricum toate aceste critici au fost reluate şi în calea de atac a contestaţiei şi urmează obiectul unei noi analize.
II. Contestaţia la executare este un mijloc procesual prin care se asigură punerea în executare şi executarea propriu-zisă a hotărârilor penale definitive în conformitate cu legea, prin aplicarea acelor dispoziţii de drept penal şi de drept procesual penal care se referă la executarea unei condamnări. Dispoziţiile art. 598 din C. proc. pen., prevăd în mod expres şi limitativ cazurile în care poate fi promovată contestaţia la executare, reglementarea urmărind a evita transformarea acestui mijloc procesual într-o cale care să împiedice procedura normală de punere în executare a hotărârilor definitive. Ca urmare, sunt vizate chestiuni ce se referă la executarea hotărârii intrate în puterea lucrului judecat, fără a se putea aduce modificări în ceea ce priveşte soluţia pronunţată.
În cauză, contestaţia la executarea a fost întemeiată în baza art. 598 alin. (1) lit. c) teza I din C. proc. pen., respectiv contestaţia împotriva executării hotărârii penale se poate face atunci când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută.
În esenţă, criticile formulate au privit faptul că a intervenit prescripţia executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată prin hotărârea nr. 1500 din 23.09.2011 de Tribunalul Ordinar din Veneţia şi, deoarece nu a fost recunoscută decizia de pedepse concurente nr. 141 din 17.06.2022, pedeapsa stabilită spre executare a fost greşit dispusă, aceasta putând fi stabilită fie la 1 an închisoare şi la 2 ani 3 luni închisoare, cu procedura contopirii ulterioare, fie prin recunoaşterea deciziei de pedepse concurente nr. 141 din 17.06.2022 de executare a pedepselor la 2 ani 11 luni 24 zile închisoare, însă nu la 3 ani 3 luni închisoare.
Înalta Curte constată că motivele invocate nu constituie critici ce necesită lămurirea hotărârii ce se execută.
În acest sens, se constată că potrivit art. 172 alin. (3) teza întâi din Legea nr. 302/2004, republicată, obiectul procedurii de recunoaştere şi punere în executare a hotărârii judecătoreşti străine îl constituie verificarea condiţiilor prevăzute la art. 167, motiv faţă de care, Înalta Curte reţine că, relativ la hotărârile de condamnare prezentate au fost efectuate verificări sub aspectul: dacă hotărârea este definitivă şi executorie; dacă fapta pentru care s-a aplicat pedeapsa ar fi constituit în cazul în care ar fi fost săvârşită pe teritoriul României, o infracţiune şi autorul ar fi fost sancţionabil.
Totodată, în cazul în care pedeapsa a fost aplicată pentru mai multe infracţiuni, verificarea infracţiunii se face pentru fiecare infracţiune în parte, operaţiune ce a fost realizată în cauză.
Astfel, prin sentinţa penală nr. 31/F/08.04.2023, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti a fost recunoscută hotărârea de condamnare nr. 1500/2011 pronunţată la data de 23.09.2011 de Tribunalul Ordinar din Veneţia – secţia penală, definitivă la data de 10.11.2011, respectiv hotărârea nr. 706/2014 pronunţată la data de 02.04.2014 de Tribunalul din Forli, reformată prin Hotărârea nr. 1110/2020 emisă de Curtea de Apel din Bologna, secţia a II a, definitivă la data de 22.04.2022, privind pe persoana condamnată A. cu luarea în considerare decizia de executare pedepse concurente şi contextual mandat de executare, conform certificatului SIEP nr. 141/21.07.2022 şi R.C.nr 81/2022 de Procuratura Ordinară de pe lângă Tribunalul din Forli, la data de 17.06.2022. S-a recunoscut pedeapsa totală de 3 ani şi 3 luni de privare de libertate (1185 de zile), din care a executat deja 3 zile în perioada 21.09.2011-23.09.2011 şi 93 de zile în perioada 1.03.2013-3.06.2013 TOTAL- 96 de zile şi s-a dispus executarea pedepsei în România.
Totodată, prin sentinţa nr. 38/F din data de 20 aprilie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti – secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie s-a admis contestaţia la executare formulată de Penitenciarul Târgşor şi s-a lămurit sentinţa penală nr. 31/F/08.04.2023, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, în sensul că s-a dedus din pedeapsa de 3 ani şi 3 luni de privare de libertate (1185 de zile), 98 de zile.
În acelaşi timp, în certificatul emis de autorităţile italiene se menţionează că pedeapsa principală este de 3 ani şi 3 luni închisoare din care executate 3 luni şi 6 zile, restul total de pedeapsă rămasă de executat fiind închisoare de 2 ani 11 luni şi 24 zile.
În ceea ce priveşte critica apărării care pretinde că pedeapsa a fost recunoscută în mod greşit, pentru că instanţa naţională trebuia să recunoască separat pedeapsa de 1 an închisoare stabilită prin hotărârea de condamnare nr. 1500/2011 pronunţată la data de 23.09.2011 de Tribunalul Ordinar din Veneţia – secţia penală şi pedeapsa de 2 ani 3 luni închisoare stabilită prin hotărârea nr. 706/2014 pronunţată la data de 02.04.2014 de Tribunalul din Forli, reformată prin Hotărârea nr. 1110/2020 emisă de Curtea de Apel din Bologna, secţia a II a, şi, apoi, să procedeze la contopirea pedepselor, cu luarea în considerare a faptului că în cazul pedepsei de 1 an închisoare a intervenit prescripţia executării pedepsei, Înalta Curte constată că, în cauză, instanţa naţională învestită cu recunoaşterea hotărârilor penale străine nu procedează la o nouă contopire a pedepselor stabilite, potrivit art. 39 din C. pen., ci, este îndrituită a se raporta la hotărârea de contopire realizată de autorităţile străine, respectiv decizia de executare pedepse concurente şi contextual mandat de executare, conform certificatului SIEP nr. 141/21.07.2022 şi R.C.nr 81/2022 de Procuratura Ordinară de pe lângă Tribunalul din Forli, la data de 17.06.2022.
În acest context, Înalta Curte constată că pedepasa stabilită este de 2 ani 11 luni 24 zile aşa cum s-a dispus prin decizia de executare pedepse concurente şi contextual mandat de executare, conform certificatului SIEP nr. 141/21.07.2022 şi R.C.nr 81/2022 de Procuratura Ordinară de pe lângă Tribunalul din Forli, la data de 17.06.2022; având în vedere că din cele 1197 de zile au fost scăzute cele 98 de zile executate, restul rămas fiind cel menţionat anterior.
Pe de altă parte, Înalta Curte constată că motivele invocate de apărare nu pot fi subsumate vreunei nelămurire cu privire la hotărârea care se execută, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. c) teza I din C. proc. pen., ci pun în discuţie chiar legalitatea hotărârii în baza căreia se face executarea.
Sub un alt aspect, contestaţia la executare constituie un remediu procesual având ca obiect exclusiv chestiuni descoperite cu prilejul punerii în executare sau ivite în cursul executării, fiind exclusă posibilitatea de a antama pe această cale chestiuni relative la legalitatea şi temeinicia hotărârilor definitive în baza cărora se face executarea.
Or, pe calea contestaţiei la executare nu se poate modifica o hotărâre rămasă definitivă, nu se poate proceda la pronunţarea unei alte soluţii, întrucât s-ar aduce atingere autorităţii de lucru judecat, stabilităţii raporturilor juridice.
Pentru aceste motive, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de contestatoarea A. împotriva sentinţei penale nr. 94/F din 12 octombrie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2023.
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga contestatoarea la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de contestatoarea A. împotriva sentinţei penale nr. 94/F din 12 octombrie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2023.
Obligă contestatoarea la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 06 decembrie 2023.