Şedinţa publică din data de 20 februarie 2024
Asupra cauzei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin încheierea nr. F/CP din 20 noiembrie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2023, în temeiul art. 29 alin. (5) raportat la art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 340 C. proc. pen.
În baza art. 341 alin. (6) lit. a) C. proc. pen.., s-a respins, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petentul A. împotriva ordonanţei nr. 70/II-2/2023 din data de 07.04.2023 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DIICOT.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen.., a fost obligat petentul la cheltuieli judiciare către stat în cuantum de 200 RON.
Prin ordonanţa nr. 636/II-1/2023 din data de 02.03.2023 pronunţată în dosarul de urmărire penală nr. 3289/D/P/2022, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism a dispus respingerea cererii inculpatului B. având ca obiect continuarea urmăririi penale pentru comiterea infracţiunilor de constituire de grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen., delapidare, prevăzută de art. 295 C. pen. în condiţiile art. 308 C. pen., 309 C. pen. cu aplicarea art. 5 şi 35 C. pen. (11 acte materiale), spălare de bani, prevăzută de art. 49 lit. a) din Legea nr. 129/2019, cu aplicarea art. 5 şi 35 C. pen. (5 acte materiale), totul cu aplicarea prevederilor art. 38 C. pen., respectiv solicitarea de declinare în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti.
Pentru a dispune astfel, s-a arătat că, prin ordonanţa nr. 3289/D/P/2022 din 12.12.2022 a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism s-a dispus clasarea cauzei faţă de inculpatul B. pentru comiterea infracţiunilor antemenţionate, reţinându-se că, în anul 2011, a aderat la grupul infracţional constituit de către C., D. şi E., cu scopul de a ajuta la însuşirea atât pentru sine, cât şi în interesul celorlalţi membri ai grupării infracţionale, a unor sume de bani, de a frauda creditorii S.C. F. şi pentru a ascunde provenienţa ilicită a sumelor de bani însuşite din cadrul grupului de firme F..
În ceea ce priveşte infracţiunea de delapidare s-a reţinut că:
A. în perioada 09.05.2011 - 28.09.2011, inculpatul a semnat, în calitate de reprezentant al S.C. G. S.R.L., un număr de 9 contracte de cesiune prin care a cesionat către S.C. H. S.R.L., reprezentată de către I. (controlată de către inc. J.), creanţe în valoare totală de 8.824.505,39 RON, preţul contractului fiind de 1.764.664 RON. Din creanţele care i-au fost cesionate, S.C. H. S.R.L. a încasat suma de de 5.586.368,32 RON, ceea ce reprezintă procentual 63,31% din totalul creanţelor. Precizăm că cesionarul S.C. H. S.R.L. a plătit preţul cesiunilor, doar după ce a început să recupereze banii de la debitorii cedati. Din sumele încasate de către S.C. H. S.R.L., sume semnificative au fost plătite către K. (349.000 euro) şi inc. J. (110,249 RON). S-a reţinut că prejudiciul cauzat patrimoniului S.C. G. S.R.L. a fost în sumă de 7.059.841,39 RON, reprezentând diferenţa dintre valoarea creanţelor cesionate şi pretul încasat de la cesionar.
B. în perioada 10.03.2011 - 11.03.2013, S.C. G. S.R.L. (administrator inc. J.) a transferat, cu justificarea fictivă a plăţii unor facturi fiscale, suma totală de 3.108.169,12 RON în conturile S.C. L. S.R.L. (administrată de către inc. B.). Inculpatul J. era, la acel moment, împuternicit să efectueze operaţiuni în conturile bancare ale G. S.R.L..
C. S-a mai stabilit că, prin intermediul S.C. L. S.R.L., în perioada 11.04.2011 - 30.11.2012, a dobândit creanţe prin cesiune de la S.C. G. S.R.L. (administrator inc. J.), împrejurare în care a încasat de la debitorii cedaţi suma totală de 3.339.486,50 RON. S-a arătat că S.C. L. S.R.L. a fost înfiinţată la data de 09.02.2011 şi nu avea ca obiect de activitate distribuţia de medicamente.
Cu privire la infracţiunea de bancrută frauduloasă, s-a reţinut că inc. B., în calitate de administrator special al S.C. F. S.R.L., cu scopul de a frauda creditorii societăţii aflate în insolvenţă, în perioada august - noiembrie 2011 şi februarie - aprilie 2012, a transferat suma totală de 18.293.322 RON în conturile S.C. F., cu titlu de "creanţe chirografare" sau "plată conform plan reorganizare".
Referitor la infracţiunea de spălare de bani, s-a reţinut că din suma totală de 7.016.839,94 RON, însuşită din patrimoniul S.C. G. S.R.L., transferată în conturile S.C. L. S.R.L., a fost efectuat un transfer în sumă de 1.094.541,73 RON în conturile S.C. M. S.R.L. (administrator inc. N.).
De asemenea, din aceiaşi bani însuşiţi, suma de 782.480 RON a fost transferată în alt cont al S.C. L. S.R.L., de unde suma de 507.995,80 RON a fost retrasă în numerar de la dispozitivele ATM din ţară şi străinătate, iar diferenţa reprezintă plăţi POS făcute în ţară sau străinătate. De asemenea, s-a arătat că au fost făcute plăţi diverse în valoare de 617.603,60 RON, iar suma de 266.800 RON a fost transferată în contul inculpatului B..
În baza contractului de cesiune de creanţă FN/01.10.2010, în perioada august - noiembrie 2011 si februarie - aprilie 2012, S.C. G. S.R.L. a virat suma de 17.980.000 RON, cu titlul "plată contract cesiune" către S.C. F. S.R.L., unde inc. B. a deţinut calitatea de administrator special.
Din suma de 17.980.000 RON, încasată de la S.C. G. S.R.L., în perioada august - noiembrie 2011 şi februarie - aprilie 2012, S.C. F. S.R.L. a transferat către S.C. F. suma de 17.643.322 RON, transferurile având loc chiar în ziua în care au avut loc încasările de la S.C. G. S.R.L. sau într-o zi apropiată. Diferenţa de 336.678 RON reprezintă plăţi către diverşi furnizori (SC O. S.R.L., S.C. P. S.R.L., Q. S.R.L., R. S.R.L., S.. etc), plăţi salarii şi plăţi impozite, taxe şi contribuţii salariale.
În continuare, după încasarea banilor, S.C. F. (administrator special B.) a constituit depozite bancare, iar la data de 20.08.2014, a lichidat un depozit de o valoare mai mare de 19.000.000 RON, din care, în aceeaşi zi, a transferat către S.C. G. S.R.L. suma de 16.674.925,97 RON, cu titlu Plan de distribuire l. Cu diferenţa a constituit alte depozite, din care, la data de 13.01.2015, a fost transferată suma de 731.313,30 RON către G. S.R.L., cu titlu Plan de distribuire II. Banii încasaţi de către S.C. G. S.R.L. au fost folosiţi pentru distribuirea către creditori, în condiţiile în care, în perioada respectivă, societatea comercială era în procedură de insolvenţă şi avea calitatea de principal creditor garantat al S.C. F.. Din suma de 16.674.925,97 RON încasată de către S.C. G. S.R.L., o mare parte (13.726.725,57 RON) a fost plătită către S.C. T. S.R.L., societate comercială folosită de către inculpatul U. pentru a putea sustrage banii din patrimoniul societăţii unde a fost desemnat lichidator judiciar.
S-a reţinut astfel că inculpatul B. a supus reciclării suma totală de 20.741 425,33 RON, în vederea ascunderii provenienţei ilicite.
În ceea ce priveşte infracţiunea de constituire de grup infracţional organizat, s-a dispus, în temeiul art. 16 lit. b) C. proc. pen.., clasarea cauzei, deoarece s-a reţinut că nu subzistă elementele de tipicitate ale acestei fapte penale.
Referitor la infracţiunile de delapidare, bancrută frauduloasă şi spălare de bani s-a apreciat că, raportat la momentul comiterii faptelor, s-a împlinit termenul de prescripţie al răspunderii penale.
La data de 22.02.2023, inculpatul B. a formulat o cerere prin care a solicitat continuarea urmăririi penale pentru comiterea infracţiunii de delapidare, cerere respinsă ca neîntemeiată. În acest sens, s-a arătat că, interpretând dispoziţiile art. 319 din C. proc. pen.. rezultă că în momentul dispunerii continuării urmăririi penale, procurorul trebuie să administreze atât materialul probator propus de suspect sau de inculpat, cât şi cel strâns de către organele de urmărire penală şi, numai în cazul în care, în urma administrării probelor, procurorul ajunge la concluzia că acesta este vinovat de săvârşirea infracţiunii, soluţia va fi cea de clasare întemeiată pe unul dintre cazurile menţionate în articolul 319 alin. (1) C. proc. pen.., iar nu de trimitere în judecată.
Având în vedere aceste aspecte, s-a arătat că inculpatul B. nu a solicitat administrarea unor probe noi, ci s-a mărginit la a solicita continuarea urmăririi penale.
În ceea ce priveşte competenţa de soluţionare a cererii, s-a arătat că aceasta rămâne în atributul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, astfel cum rezultă din interpretarea deciziei nr. 380/2022 a Curţii Constituţionale a României.
Prin ordonanţa nr. 70/11-2/2023 din 07.04.2023, emisă în dosarul de urmărire penală nr. 3289/D/P/2022, s-a dispus respingerea ca neîntemeiată a plângerii formulate de petentul B., prin apărător ales, împotriva ordonanţei nr. 636/11-1/2022 din 02.03.2023.
În soluţionarea plângerii, procurorul ierarhic superior a avut în vedere, în ceea ce priveşte competenţa de soluţionare a cererii petentului, aceleaşi temeiuri analizate de către procurorul de caz, respectiv decizia nr. 380/2022 a Curţii Constituţionale a României.
În ceea ce priveşte modalitatea concretă de soluţionare a cererii de continuare a procesului penal, procurorul a arătat că, în momentul dispunerii continuării urmăririi penale, s-ar putea administra materialul probator propus de suspect sau inculpat precum şi cel strâns de către organele de urmărire penală şi că, doar dacă în urma administrării probelor, procurorul ajunge la concluzia că acesta este vinovat de săvârşirea infracţiunii, soluţia va fi cea de clasare întemeiată pe unul dintre cazurile menţionate în articolul 319 alin. (1) C. proc. pen.., iar nu de trimitere în judecată. Astfel, s-a arătat că petentul B. nu a indicat probele care ar trebui să fie administrate, ci doar s-a limitat să prezinte descriptiv motivele care în opinia acestuia ar putea conduce la netemeinicia soluţiei de clasare având ca impediment intervenţia prescripţiei răspunderii penale.
Împotriva ordonanţei 70/II-2/2023 din data de 07.04.2023 prin care s-a soluţionat plângerea formulată împotriva ordonanţei nr. 636/II-1/2023 din data de 03.03.2023 a formulat plângere, în termen legal, petentul B..
Examinând plângerea formulată, judecătorul de cameră preliminară a constatat că aceasta este inadmisibilă, în raport de obiectul căii de atac care îl constituie ordonanţa nr. 70/II-2/2023 din data de 07.04.2023 prin care s-a soluţionat plângerea formulată de petent împotriva ordonanţei nr. 636/II-1/2023 din data de 02.03.2023, prin care a fost respinsă cererea de continuare a procesului penal.
Judecătorul de cameră preliminară a constatat că, prin ordonanţa atacată de către petent, s-a dispus respingerea, ca neîntemeiată, a plângerii formulate de petent împotriva ordonanţei nr. 636/II-1/2023 din data de 03.03.2023 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DIICOT prin care s-a respins cererea acestuia de continuare a procesului penal, iar nu o soluţie de clasare, împrejurare în raport de care apreciază că nu poate face obiectul procedurii instituite de art. 340 C. proc. pen.
Art. 129 din Constituţie prevede că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătoreşti sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condiţiile legii. Dând eficienţă acestui principiu, precum şi celui privind liberul acces la justiţie statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigenţelor art. 13 din Convenţia Europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, C. proc. pen. a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru toate persoanele aflate în situaţii juridice identice. Astfel, C. proc. pen. reglementează hotărârile susceptibile de a fi supuse examinării, căile de atac ordinare care pot fi exercitate împotriva acestora, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârilor.
S-a apreciat că recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalităţii acesteia, precum şi al principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi autorităţilor şi din acest motiv, apare ca o situaţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Normele procesuale privind sesizarea instanţelor judecătoreşti şi soluţionarea cererilor în limitele competenţei atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 din Constituţia României.
De asemenea, judecătorul de cameră preliminară a notat că inadmisibilitatea reprezintă o sancţiune procedurală care intervine atunci când părţile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum şi în situaţia când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual.
În aceste coordonate, judecătorul de cameră preliminară a reţinut că petentul B. nu a exercitat o cale de atac împotriva soluţiei de clasare, la care ar fi fost îndreptăţit în temeiul art. 340 C. proc. pen.., ci este nemulţumit de soluţia dată referitoare la respingerea cererii sale de continuare a procesului penal, cu privire la care, în temeiul art. 339 C. proc. pen.., numai procurorul ierarhic superior este îndreptăţit să se pronunţe, nu şi judecătorul de cameră preliminară.
De asemenea, judecătorul de cameră preliminară a constatat că petentul B. a mai formulat o plângere împotriva ordonanţei Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie-Direcţia de Investigare de a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism nr. 636/II-1/2023 din data de 02.03.2023, soluţionată prin încheierea din data de 21.06.2023, pronunţată în dosarul nr. x/2023 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală.
Cu privire la acest ultim aspect, judecătorul de cameră preliminară a constatat că petentul s-a întemeiat pe aceleaşi motive care susţin şi prezenta plângere, încheierea pronunţată în dosarul nr. x/2023 fiind definitivă.
Aşadar, prin promovarea prezentei căi de atac, petentul a încălcat principiul unicităţii căii de atac prevăzut de lege.
În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate formulată de către petent, judecătorul primei instanţe a constatat că excepţia de neconstituţionalitate, astfel cum au fost formulată, priveşte dispoziţiile art. 340 C. proc. pen.
S-a reţinut că excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată în faţa unei instanţe judecătoreşti, a fost invocată în cursul judecării unei cauze penale, având ca obiect plângere împotriva actelor procurorului, iar faţă de prevederile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, instanţa a reţinut că excepţia poate fi invocată în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.
Având în vedere acestea, instanţa a reţinut că dispoziţiile art. 340 C. proc. pen.., care formează obiectul excepţiei de neconstituţionalitate formulată în prezenta cauză, sunt dispoziţii dintr-o lege, ca act de reglementare primară în sensul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 şi sunt în vigoare, fiind parte a fondului activ al legislaţiei.
Cercetând jurisprudenţa Curţii Constituţionale, instanţa a constatat că textul legal criticat nu a fost declarat ca fiind neconstituţional, drept pentru care constată îndeplinită condiţia de admisibilitate cuprinsă în art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992.
Totuşi, Curtea de apel a arătat că excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 340 C. proc. pen.. a fost invocată de o persoană care a formulat o cale de atac inadmisibilă, neavând acest drept în ceea ce priveşte plângerea împotriva ordonanţei prin care s-a respins cererea de continuare a procesului penal. De aceea, excepţia de neconstituţionalitate nu este admisibilă sub acest aspect, nefiind făcută de o parte în proces. Motivaţia legiuitorului pentru stabilirea acestei calităţi este tocmai aceea că o eventuală admitere a excepţiei de neconstituţionalitate nu ar avea efect cu privire la cauza concretă, de vreme ce plângerea/cererea/contestaţia formulată de persoana în cauză ar fi oricum respinsă ca inadmisibilă. În acelaşi timp, tot în strânsă conexiune cu acest din urmă aspect, nu este îndeplinită nici condiţia legăturii dispoziţiilor legale criticate cu soluţionarea prezentei cauze, având în vedere că o eventuală admitere a excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 340 C. proc. pen.. sub aspectul invocat de petent, nu ar avea efect asupra soluţionării prezentei cauze.
Împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale din cuprinsul încheierii nr. F/CP din 20 noiembrie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2023, a formulat recurs recurentul A..
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, fiind repartizată aleatoriu Completului 7 la data de 06 februarie 2024.
În cererea scrisă, petentul a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale pentru a se pronunţa asupra constituţionalităţii dispoziţiilor art. 340 C. proc. pen.. (prin raportare la art. 339 C. proc. pen.. şi art. 319 C. proc. pen..) - dispoziţii care exclud posibilitatea suspecţilor şi inculpaţilor de a formula o cale efectivă de atac împotriva soluţiilor de respingere dispuse de către procurorul ierarhic superior asupra cererilor de continuare a urmăririi penale în faţa unui tribunal independent. Coroborând 340 C. proc. pen.. cu art. 339 C. proc. pen.. şi art. 319 C. proc. pen.., petentul a susţinut că în acele situaţii în care dreptul la continuarea procesului penal este nesocotit de organul de cercetare penală, suspectul sau inculpatul nu beneficiază de un drept efectiv de acces la justiţie în vederea apărării propriului drept nesocotit, contrar dispoziţiilor art. 21 din Constituţia României care garantează dreptul la liber acces la justiţie, instituind totodată şi interdicţia oricărei legi de a îngrădi exercitarea acestui din urma drept, precum si a prevederilor cuprinse in art. 24 din Constituţia României, garantând dreptul la apărare. Criticile de constituţionalitate aduse art. 340 C. proc. pen.. (prin raportare la art. 339 C. proc. pen.. şi art. 319 C. proc. pen..) care îngrădesc accesul suspecţilor sau inculpaţilor sunt direct şi indisolubil aplicabile obiectului cauzei deduse judecăţii, având in vedere faptul că, pe de-o parte, petentul a solicitat desfiinţarea unei soluţii nelegale a procurorului de caz prin care i-a fost respinsă cererea de continuare a urmăririi penale întemeiate pe dispoziţiile art. 319 C. proc. pen.. şi, pe de altă parte, dispoziţiile art. 340 C. proc. pen.. la care este implicit raportată critica dispoziţiilor art. 319 C. proc. pen.., conturează regimul juridic al plângerii împotriva actelor procurorului, instituţie juridica incidenţa în cauza prin însuşi temeiul plângerii adresate Curţii de Apel Bucureşti. Totodată, atât scopul plângerii, cât şi al excepţiei de neconstituţionalitate formulate, este tocmai acela de a obţine un remediu pentru încălcarea legii procesual penale prin respingerea cererii de continuare a urmăririi penale (neprevăzută de dispoziţiile C. proc. pen.), având în vedere că dispoziţiile legale criticate nu asigură existenţa unui astfel de remediu, creând un vid de reglementare în ceea ce priveşte desfiinţarea soluţiilor nelegale ale procurorului de caz, cu lipsirea suspectului sau inculpatului de apărare a propriilor drepturi. Cu atât mai mult, obiectul cauzei deduse judecăţii, deşi vizează, în principal, un drept în plan procesual al petentului, mijloacele procedurale care permit valorificarea acestuia fac parte din cadrul procesual creat al cauzei, putând face în egală măsura obiect la analizei instanţei constituţionale. Or, Curtea Constituţională a României, fără a prelua locul legiuitorului, se poate pronunţa cu privire la conformitatea de constituţionalitate a dispoziţiilor de natura procesuala angrenate într-o cauza dată, în acelaşi timp în care pot fi supuse analizei acesteia dispoziţii de drept procesual care împiedică sau îngrădesc liberul acces la justiţie prin formularea unei căi efective de atac în fata unei instanţe competente, atunci când în scopul valorificării unui drept nu este prevăzut un astfel de remediu. În acest sens, petentul a solicitat a se avea în vedere considerentele Deciziei nr. 540/2016 din data de 24.10.2016 a Curţii Constituţionale.
În dezbateri asupra recursului, apărătorul ales al recurentului a susţinut că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, în sensul că dispoziţiile legale a căror neconstituţionalitate este invocată, respectiv art. 340 C. proc. pen.. raportat la art. 339 şi art. 319 C. proc. pen.., sunt cuprinse într-o lege, acestea nu au mai fost declarate, anterior, ca nefiind constituţionale, iar neconstituţionalitatea acestora nu a fost constatată pe altă cale. Susţinerile au fost consemnate pe larg în încheierea de şedinţă de la acea dată.
Examinând încheierea recurată, în raport cu motivele invocate de recurentul A., Înalta Curte constată următoarele:
Atunci când legea prevede un parcurs procesual care garantează accesul la o instanţă de judecată, respectiv în procedura prevăzută de art. 340 C. proc. pen.., invocarea absenţei accesului la justiţie de către partea care a ales să urmeze o altă procedură, cea din art. 319 C. proc. pen.., nu are aptitudinea de a justifica sesizarea Curţii Constituţionale a României deoarece lipseşte un interes sau o legătură cu fondul cauzei.
În acord cu judecătorul de cameră preliminară de la instanţa de fond, constată că petentul este îndreptăţit la exercitarea unei căi de atac conform art. 340 C. proc. pen.., însă nu şi-a exercitat dreptul garantat de lege. În consecinţă excepţia invocată în prezentul dosar nu are legătură cu dispoziţiile art. 339 C. proc. pen.. care prevăd un alt parcurs procesual
Conform art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată:
"(1) Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care au legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.
(2) Excepţia poate fi ridicată la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată sau de arbitraj comercial. De asemenea, excepţia poate fi ridicată de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele în care participă.
(3) Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale".
Din interpretarea art. 29 din Legea nr. 47/1992 rezultă că admisibilitatea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale este condiţionată de îndeplinirea cumulativă a următoarelor patru cerinţe:
- excepţia să fie ridicată în faţa instanţelor de judecată, la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată sau de arbitraj comercial, respectiv de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele în care participă;
- excepţia să vizeze neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare;
- excepţia să nu aibă ca obiect prevederi constatate neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale. O asemenea condiţie este consecinţa caracterului general obligatoriu şi al efectelor erga omnes al deciziilor Curţii Constituţionale;
- excepţia să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.
Potrivit art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, republicată, dacă excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) şi (3), instanţa în faţa căreia s-a invocat excepţia respinge, printr-o încheiere motivată, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale. Textul de lege instituie o obligaţie în sarcina instanţei de a verifica legalitatea excepţiei de neconstituţionalitate invocată înaintea sa, cauzele de inadmisibilitate putând fi legate de obiectul sesizării, de subiectul sesizării sau de temeiul constituţional al acesteia.
În aplicarea legii, instanţa de judecată realizează o verificare numai asupra admisibilităţii cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia respectivă. Excepţia de neconstituţionalitate nu poate fi utilizată decât în scopul şi cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituţionalităţii unei dispoziţii legale care are legătură cu soluţionarea cauzei. În consecinţă, în cadrul examenului de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate, instanţa trebuie să analizeze dacă scopul pentru care a fost prevăzută de lege este îndeplinit în cauză.
În ceea ce priveşte existenţa unei legături efective între cererea de sesizare a Curţii Constituţionale şi soluţionarea cauzei, prin decizia nr. 443/2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală (nepublicată) s-au reţinut următoarele: Referitor la examenul legăturii cu cauza, Înalta Curte apreciază că acesta trebuie făcut în concret, prin raportare la interesul specific al celui care a invocat excepţia şi înrâurirea pe care dispoziţia legală considerată neconstituţională o are în speţă. Stabilirea existenţei interesului se face pe calea verificării pertinenţei excepţiei în raport cu procesul în care a intervenit, astfel încât decizia Curţii Constituţionale în soluţionarea excepţiei să fie de natură a produce un efect concret asupra conţinutului hotărârii din procesul principal.
Fiind expresia cerinţei pertinenţei excepţiei de neconstituţionalitate în desfăşurarea procesului, legătura cu soluţionarea cauzei poate fi stabilită numai în urma unei analize concrete a particularităţilor speţei, prin evaluarea atât a aplicabilităţii textului criticat în cauza dedusă judecăţii, cât şi a necesităţii invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate (Decizia nr. 591/21.10.2014 a Curţii Constituţionale, publicată în Monitorul Oficial nr. 916/16.12.2014)."
Din perspectiva considerentelor anterior menţionate, în speţă, excepţia a fost invocată într-un dosar aflat pe rolul instanţei de judecată, la cererea uneia dintre părţi, are în vedere neconstituţionalitatea art. 340 C. proc. pen.. raportat la art. 339 şi art. 319 C. proc. pen.., iar textele de lege criticate nu au fost declarate neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.
Referitor la condiţia ca excepţia să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, Înalta Curte constată că dosarul în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate a avut ca obiect plângerea formulată de petentul A. împotriva ordonanţei de clasare nr. 70/II-2/2023 din data de 07.04.2023 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DIICOT. Prin ordonanţa atacată de către petent, s-a dispus respingerea, ca neîntemeiată, a plângerii formulate de petent împotriva ordonanţei nr. 636/II-1/2023 din data de 03.03.2023 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DIICOT prin care s-a respins cererea acestuia de continuare a procesului penal.
Înalta Curte constată, în acord cu instanţa de fond, că dispoziţiile legale care fac obiectul cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate, nu au legătură cu soluţionarea cauzei, nefiind aplicabile. Petentul are deschis accesul la justiţie în procedura prevăzută de art. 340 C. proc. pen.
În ceea ce priveşte admisibilitatea excepţiei de neconstituţionalitate, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a susţinut că o excepţie de neconstituţionalitate ridicată într-o acţiune ab initio inadmisibilă este, de asemenea, inadmisibilă în condiţiile în care nu sunt contestate chiar dispoziţiile legale care determină o atare soluţie în privinţa cauzei în care a fost ridicată excepţia. Aceasta deoarece, indiferent de soluţia pronunţată de Curtea Constituţională referitor la excepţia de neconstituţionalitate ridicată într-o cauză ab initio inadmisibilă, decizia sa nu va produce niciun efect cu privire la o astfel de cauză. Rezultă că excepţia de neconstituţionalitate nu are legătură cu soluţionarea cauzei în sensul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 astfel, întrucât excepţia de neconstituţionalitate nu îndeplineşte o condiţie de admisibilitate, aceasta, în temeiul art. 29 alin. (1) şi (5) din Legea nr. 47/1992, urmează să fie respinsă ca inadmisibilă.
Referitor la aspectele invocate de petent în sensul că i s-a îngrădit accesul liber la justiţie, se observă că acesta putea să obţină dreptul pe care îl invocă prin intermediul formulării unei cereri privind continuarea procesului penal, potrivit art. 319 alin. (1) C. proc. pen.., situaţie în care procurorul, potrivit art. 319 alin. (2) C. proc. pen.., avea posibilitatea schimba temeiul soluţiei de clasare dacă consta un alt caz de netrimitere în judecată decât cele prevăzute la art. 319 alin. (1) C. proc. pen.
În cauză, se constată că prin ordonanţa nr. 3289/D/P/2022 din 12.12.2022 a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism s-a dispus clasarea cauzei faţă de inculpatul B. pentru comiterea infracţiunilor reclamate. Împotriva acesteia a formulat o cerere în baza art. 319 alin. (1) C. proc. pen.. prin care a solicitat continuarea urmăririi penale.
Petentul ar fi avut posibilitatea să atace ordonanţa conform art. 340 C. proc. pen.., însă a ales un alt parcurs procesual. Alegerea acestui mod de valorificare a drepturilor care a condus la incidenţa art. 339 C. proc. pen.. face inadmisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale
Pentru aceste considerente, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul A. împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale din cuprinsul încheierii nr. F/CP din 20 noiembrie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2023.
În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen.., va obliga recurentul la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul A. împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale din cuprinsul încheierii nr. F/CP din 20 noiembrie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2023.
Obligă recurentul la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 februarie 2024.