Şedinţa publică din data de 12 martie 2024
Deliberând asupra recursului declarat de petentul A. împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 367 alin. (1)1 şi art. 367 alin. (1)2 din C. proc. pen., din cuprinsul încheierii din data de 13 februarie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2021, constată următoarele:
Pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia I Penală se află dosarul nr. x/2021, având ca obiect, fiind soluţionarea cauzei penale privind, printre alţii, pe inculpatul A. trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la evaziune fiscală săvârşită în formă continuată, prevăzută de art. 48 din C. pen. rap. la art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. şi constituirea unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) şi alin. (2) din C. pen., ambele cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen.
Prin încheierea din 15 ianuarie 2024, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I Penală, în dosarul nr. x/2021, s-a respins cererea de suspendare a judecăţii formulată de inculpatul A., ca neîntemeiată, la acel moment, urmând a fi pusă din nou în discuţie în cazul în care inculpatul/apărătorul ales depune înscrisuri medicale referitoare la faptul că inculpatul suferă de o boală gravă şi ca urmare se impune efectuarea unei expertize medico-legale. S-a reţinut că prin cererea de suspendare a judecăţii, inculpatul A. a solicitat suspendarea judecăţii pe o perioadă de 4 luni, faţă de boala de care suferă, respectiv dezlipirea totală de retină la ochiul drept şi necesitatea unui transplant de cornee, deoarece corneea la ochiul drept este inexistentă la acest moment, arătând că starea medicală a inculpatului a fost constatată prin raport de expertiză medico-legală, ce a fost anexat.
Potrivit raportului de expertiză medico-legală nr. x din data de 12.04.2023 emis de Institutul Naţional de Medicină Legală Mina Minovici, s-a avansat propunerea întreruperii executării pedepsei, din motive medicale, pe o perioadă de 2 luni de la când este programat pentru internare în vederea realizării intervenţiei chirurgicale.
Instanţa a reţinut că după efectuarea expertizei menţionate, inculpatul A. s-a prezentat la termenele acordate în cauză, la termenul din data de 05.01.2024, în declaraţia dată, a arătat că îşi menţine dreptul la tăcere şi doreşte să dea declaraţie în cauză după readministrarea probatoriului din cursul urmăririi penale, iar apoi, la termenul din data de 15.01.2024 nu s-a mai prezentat.
În ceea ce priveşte susţinerea că inculpatul are tulburări de memorie, s-a reţinut că inculpatul nu a depus niciun înscris medical, deşi a arătat că starea medicală a fost constatată prin raportul de expertiză medico-legală anexat, dar raportul anexat se referă la alte aspecte.
În cererea de suspendare a judecăţii, inculpatul a susţinut că starea medicală nu îi permite la acest moment să dea o declaraţie în prezentul dosar, dar la data de 15.01.2024 a declarat că îşi menţine dreptul la tăcere şi doreşte să dea declaraţie după readministrarea probatoriului din cursul urmăririi penale, or, în cauză nu s-a readministrat probatoriul din cursul urmăririi penale încuviinţat.
Instanţa a avut în vedere că inculpatul nu a depus înscrisuri medicale din care să rezulte că suferă de o boală gravă şi ca urmare că s-ar impune efectuarea unei expertize medico-legale şi a respins cererea acestuia de suspendare a judecăţii cauzei. Totodată a pus în vedere apărătorului ales al inculpatului că o astfel de cerere o poate reitera în vederea punerii în discuţie, dacă va deţine înscrisuri medicale privind starea de sănătate a inculpatului şi ca urmare se impune efectuarea unei expertize medico-legale.
Împotriva încheierii din 15 ianuarie 2024 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală a formulat contestaţie inculpatul A., cauza fiind înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, sub dosar nr. x/2021.
Prin încheierea din data de 13 februarie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2021, s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizarea Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 367 alin. (1)1 şi art. 367 alin. (1)2 C. proc. pen., formulată de contestatorul condamnat A.. Totodată, cu privire la fondul cauzei a dispus amânarea pronunţării la data de 16.02.2024.
Cu privire la cererea de sesizarea Curţii Constituţionale, Curtea a constatat că cele două dispoziţii fac parte dintr-o lege aflată în vigoare, cererea a fost formulată de către o persoană care are calitatea de parte în cauză. Totodată, Curtea a apreciat că dispoziţiile nu au legătură cu soluţionarea cauzei. Astfel, în primul rând, s-a reţinut că situaţia premisă pentru aplicarea dispoziţiilor art. 367 alin. (1)1 şi art. 367 alin. (1)2 din C. proc. pen. este aceea că o persoană suferă de o boală, iar acesta nu se poate prezenta, dar ar putea fi audiat la locul unde se află prin videoconferinţă.
Din motivarea primei instanţe, Curtea a apreciat că situaţia premisă nu a stat la baza soluţiei de respingere a cererii de suspendare, reţinându-se în mod expres că nu au fost depus înscrisuri medicale doveditoare şi care ar fi justificat efectuarea unei expertize medico-legale. Dispoziţiile art. 367 alin. (1)1 din C. proc. pen. vizează situaţia unui inculpat ce are probleme fizice, dar nu are probleme din punct de vedere psihic în a relata fapte sau împrejurări de natură să contribuie la aflarea adevărului, reţinându-se că, în speţă, apărarea a prezentat o situaţie contrară, inculpatul neavând probleme fizice, ceea ce generează că nu se încadrează în reglementările prevăzute de art. 367 alin. (1)1 din C. proc. pen.
Împotriva încheierii din 13 februarie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, a formulat recurs petentul A., cauza fiind înregistrată la data de 08 martie 2024, sub dosar nr. x/2021 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
În dezbateri, recurentul, prin apărători aleşi, a solicitat, în esenţă, admiterea recursului şi sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate invocată, arătând că prin modificarea art. 367 alin. (1)1 din C. proc. pen. prin Legea nr. 228/2020 a fost adăugată o condiţie suplimentară, respectiv suspendarea cauzei doar atunci când se impune audierea inculpatului sau suspectului, nu un caz nou de suspendare, iar în opinia sa, limitarea suspendării judecăţii, doar în ipoteza în care suspecţi sau inculpaţi urmează să fie audiaţi, încalcă în mod grav drepturile inculpatului şi ale suspectului, în sensul în care nu permite inculpatului să adreseze întrebări în mod nemijlocit.
Examinând încheierea recurată, în raport cu motivele invocate de recurentul A., Înalta Curte constată următoarele:
Art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată:
"(1) Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care au legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.
(2) Excepţia poate fi ridicată la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată sau de arbitraj comercial. De asemenea, excepţia poate fi ridicată de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele în care participă. (3) Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale".
Din interpretarea art. 29 din Legea nr. 47/1992 rezultă că admisibilitatea cererii de sesizare a instanţei de contencios constituţional este condiţionată de îndeplinirea cumulativă a următoarelor patru cerinţe: excepţia să fie ridicată în faţa instanţelor de judecată, la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată sau de arbitraj comercial, respectiv de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele în care participă; excepţia să vizeze neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare; excepţia să nu aibă ca obiect prevederi constatate neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale. O asemenea condiţie este consecinţa caracterului general obligatoriu şi al efectelor erga omnes al deciziilor Curţii Constituţionale; excepţia să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia. Potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, republicată, dacă excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) şi (3), instanţa în faţa căreia s-a invocat excepţia respinge, printr-o încheiere motivată, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale. Acest text de lege instituie o obligaţie în sarcina instanţei de a verifica legalitatea excepţiei de neconstituţionalitate invocată înaintea sa, cauzele de inadmisibilitate putând fi legate de obiectul sesizării, de subiectul sesizării sau de temeiul constituţional al acesteia.
În aplicarea acestui text de lege, instanţa de judecată realizează o verificare sub aspectul realizării condiţiilor legale în care excepţia de neconstituţionalitate, ca incident procedural, poate fi folosită, care nu echivalează cu o analiză a conformităţii prevederii atacate cu Constituţia şi nici cu soluţionarea de către instanţă a unui aspect de contencios constituţional, căci instanţa nu statuează asupra temeiniciei excepţiei, ci numai asupra admisibilităţii acesteia.
Ca orice mijloc procedural, excepţia de neconstituţionalitate nu poate fi utilizată decât în scopul şi cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituţionalităţii unei dispoziţii legale care are legătură cu soluţionarea cauzei. În consecinţă, în cadrul examenului de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate, instanţa trebuie să analizeze, implicit, corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege.
În ceea ce priveşte existenţa unei legături efective între necesitatea pronunţării unei hotărâri în contenciosul constituţional şi soluţionarea cauzei, prin decizia nr. 443/2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală (nepublicată) s-au reţinut următoarele: "Referitor la examenul legăturii cu cauza, Înalta Curte apreciază că acesta trebuie făcut în concret, prin raportare la interesul specific al celui care a invocat excepţia şi înrâurirea pe care dispoziţia legală considerată neconstituţională o are în speţă. Stabilirea existenţei interesului se face pe calea verificării pertinenţei excepţiei în raport cu procesul în care a intervenit, astfel încât decizia Curţii Constituţionale în soluţionarea excepţiei să fie de natură a produce un efect concret asupra conţinutului hotărârii din procesul principal.
Fiind expresia cerinţei pertinenţei excepţiei de neconstituţionalitate în desfăşurarea procesului, legătura cu soluţionarea cauzei poate fi stabilită numai în urma unei analize concrete a particularităţilor speţei, prin evaluarea atât a "aplicabilităţii textului criticat în cauza dedusă judecăţii, cât şi a necesităţii invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate" (decizia nr. 591/21.10.2014 a Curţii Constituţionale, publicată în Monitorul Oficial nr. 916/16.12.2014)."
Din perspectiva considerentelor anterior menţionate, Înalta Curte constată că, în speţă, excepţia a fost invocată într-un dosar aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, are în vedere neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 367 alin. (1)1 şi art. 367 alin. (1)2 din C. proc. pen., iar textele de lege criticate nu au fost declarate neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.
Referitor la condiţia ca excepţia să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, Înalta Curte constată că dosarul în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate a avut ca obiect contestaţia formulată de inculpatul A. împotriva încheierii din 15 ianuarie 2024 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, prin care s-a respins cererea de suspendare a judecăţii formulată de inculpat urmând a fi pusă din nou în discuţie în cazul în care inculpatul/apărătorul ales depune înscrisuri medicale referitoare la faptul că inculpatul suferă de o boală gravă şi ca urmare se impune efectuarea unei expertize medico-legale.
Potrivit dispoziţiilor art. 367 alin. (1)1 şi alin. (1)2 din C. proc. pen., instanţa dispune suspendarea judecăţii numai dacă, luând în considerare toate circumstanţele cauzei, apreciază că suspectul sau inculpatul nu ar putea fi audiat la locul unde se află sau prin intermediul videoconferinţei ori că audierea lui în acest mod ar aduce atingere drepturilor sale ori bunei desfăşurări a judecăţii. (12) Dacă nu se dispune suspendarea judecăţii, audierea suspectului sau inculpatului la locul unde se află sau prin videoconferinţă nu poate avea loc decât în prezenţa avocatului.
Înalta Curte, în acord cu susţinerile instanţei care a pronunţat încheierea recurată, constată că dispoziţiilor art. 367 alin. (1)1 şi art. 367 alin. (1)2 din C. proc. pen. vizează situaţia în care că o persoană suferă de o boală, iar acesta nu se poate prezenta, dar ar putea fi audiat la locul unde se află prin videoconferinţă, or, în speţă s-a respins cererea de suspendare, întrucât nu au fost depuse înscrisuri medicale doveditoare şi care ar fi justificat efectuarea unei expertize medico-legale, în speţă, apărarea prezentând situaţia în sensul că inculpatul nu are probleme fizice, ce nu se încadrează în reglementările prevăzute de art. 367 alin. (1)1 din C. proc. pen.
Totodată, pe acelaşi palier al analizării legăturii excepţiei cu soluţionarea cauzei, Înalta Curte constată că obiecţiunile formulate de recurent cu privire la dispoziţiile legale criticate nu reprezintă, în realitate, aspecte de neconstituţionalitate, apte să provoace un examen al conformităţii normelor legale cu legea fundamentală a României.
Aşadar, Înalta Curte reţine că, deşi pare actual şi legitim, demersul autorului excepţiei la acest moment procesual, este, în fapt, unul punctual, tinzând, practic, la obţinerea unei modificări legislative, la extinderea, dincolo de litera şi spiritul lor, a textelor de lege apreciate ca neconstituţionale, ceea ce este în mod evident inadmisibil, întrucât potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului. De altfel, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a subliniat că nu îşi poate asuma rolul de a crea, de a abroga sau de a modifica o normă juridică spre a îndeplini rolul de legislator pozitiv, ceea ce înseamnă că nu se poate substitui legiuitorului întrucât ar contraveni prevederilor art. 61 alin. (1) din Constituţie, potrivit cărora "Parlamentul este [...] unica autoritate legiuitoare a ţării" (Decizia nr. 136 din data de 03 martie 2021 publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 494 din 12 mai 2021).
În acest context, Înalta Curte constată că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor procesual penale invocate de recurentul A. nu are legătură cu soluţionarea cauzei, întrucât decizia Curţii Constituţionale asupra excepţiei invocate nu ar fi de natură să producă un efect concret asupra conţinutului hotărârii din procesul penal de faţă.
Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul A. împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 367 alin. (1)1 şi art. 367 alin. (1)2 din C. proc. pen., din cuprinsul încheierii din data de 13 februarie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2021.
În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul A. împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 367 alin. 1ind. 1 şi art. 367 alin. (1)2 din C. proc. pen., din cuprinsul încheierii din data de 13 februarie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2021.
Obligă recurentul la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 martie 2024.