Şedinţa publică din data de 09 aprilie 2024
Deliberând asupra cauzei de faţă,
În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin încheierea din data de 05 martie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală, în baza art. 29 alin. (5) rap. la art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 alin. (1)1 din Legea nr. 241/2005 (în forma în vigoare în perioada 4.04.2021 - 17.12.2021), formulată de apelantul-inculpat A..
Pentru a dispune în acest sens, Curtea a reţinut că potrivit art. 29 din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia. Excepţia poate fi ridicată la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepţia poate fi ridicată de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele la care participă. Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.
Sesizarea Curţii Constituţionale se dispune de către instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părţilor, opinia instanţei asupra excepţiei, şi va fi însoţită de dovezile depuse de părţi. Dacă excepţia a fost ridicată din oficiu, încheierea trebuie motivată, cuprinzând şi susţinerile părţilor, precum şi dovezile necesare. Odată cu încheierea de sesizare, instanţa de judecată va trimite Curţii Constituţionale şi numele părţilor din proces cuprinzând datele necesare pentru îndeplinirea procedurii de citare a acestora. Dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanţa respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanţa imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunţare. Recursul se judecă în termen de 3 zile.
Potrivit art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, sesizările trebuie făcute în formă scrisă şi motivate. Textul art. 10 alin. (2) din Legea organică a Curţii Constituţionale trebuie interpretat sistematic şi coroborat cu art. 29 alin. (4) din lege, care prevede că "Dacă excepţia a fost ridicată din oficiu, încheierea trebuie motivată, cuprinzând şi susţinerile părţilor, precum şi dovezile necesare".
Curtea a constatat că excepţia a fost ridicată de către o parte din dosar în faţa unei instanţe judecătoreşti şi priveşte neconstituţionalitatea unei dispoziţii care deşi în prezent nu mai este în vigoare în forma indicată de autorul excepţiei, are vocaţia de a fi aplicabilă în cauza dedusă judecăţii în virtutea principiului aplicării legii penale mai favorabile, conform art. 5 C. pen.
De asemenea, a apreciat că este îndeplinită şi condiţia negativă prevăzută de art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, întrucât disp. art. 10 alin. (1)1 din Legea nr. 241/2005 (în forma în vigoare în perioada 4.04.2021 - 17.12.2021) nu au fost constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale, dar şi condiţia prevăzută de art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, sesizarea fiind făcută în formă scrisă şi motivată.
Referitor la existenţa unei legături între dispoziţia legală a cărei neconstituţionalitate este invocată şi soluţionarea cauzei în discuţie, Curtea a constatat că îndeplinirea acestei condiţii nu trebuie analizată in abstracto, ci presupune atât ca textul criticat să fie aplicabil în cauza dedusă judecăţii, cât şi existenţa unui interes procesual al invocării excepţiei de neconstituţionalitate, mai ales prin prisma efectelor unei eventuale constatări a neconstituţionalităţii textului de lege criticat.
Astfel, în Decizia nr. 866 din 10 decembrie 2015, paragraful 30, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 1 februarie 2016, Curtea Constituţională a reţinut că, "în cadrul procesului judiciar, excepţia de neconstituţionalitate se înscrie în rândul excepţiilor de procedură prin care se urmăreşte împiedicarea unei judecăţi care s-ar întemeia pe o dispoziţie legală neconstituţională. Constatarea neconstituţionalităţii unui text de lege ca urmare a invocării unei excepţii de neconstituţionalitate trebuie să profite autorilor acesteia şi nu poate constitui doar un instrument de drept abstract.[...] Neconstituţionalitatea unei dispoziţii legale nu are numai o funcţie de prevenţie, ci şi una de reparaţie, întrucât ea vizează în primul rând situaţia concretă a cetăţeanului lezat în drepturile sale prin norma criticată" (Decizia nr. 866 din 10 decembrie 2015, paragraful 30, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 1 februarie 2016).
Tot astfel, Curtea a mai reţinut, într-o altă cauză, că "autorul excepţiei de neconstituţionalitate nu are un interes real, personal, în promovarea acesteia. Astfel, posibila admitere a excepţiei nu ar schimba cu nimic situaţia acestuia, ci ar privi numai drepturile altor persoane" (Decizia nr. 315 din 5 iunie 2014, paragraful 20, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 548 din 24 iulie 2014, cu referire la Decizia nr. 29 din 21 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 240 din 3 aprilie 2014).
Aplicând aceste principii la cauza dedusă judecăţii, Curtea a constatat că apelantul-contestator invocă neconstituţionalitatea art. 10 alin. (1)1 din Legea nr. 241/2005 (în forma în vigoare în perioada 4.04.2021 - 17.12.2021), prin raportare la dispoziţiile art. 4 alin. (2), art. 16 şi art. 24 din Constituţia României, susţinând că textul de lege criticat este discriminatoriu după criteriul averii, întrucât nu permite plata eşalonată a prejudiciului, a penalităţilor şi a cotei suplimentare de 20%, astfel încât numai inculpaţii care îşi pot permite plata integrală pot beneficia de stingerea acţiunii penale.
În primul rând, instanţa de apel a constatat că din motivarea excepţiei de neconstituţionalitate (deşi autorul excepţiei nu este foarte explicit în această privinţă) rezultă că ceea ce se critică este faptul că dispoziţia legală în discuţie nu permite plata eşalonată a prejudiciului, iar nu împrejurarea că prevederea nu se aplică şi persoanelor care achită parţial prejudiciul, câtă vreme chiar în cuprinsul declaraţiei date la termenul din data de 04.03.2024 apelantul-inculpat A. a învederat că este dispus să plătească în mod eşalonat prejudiciul rămas .
Contrar susţinerilor apelantului-inculpat, Curtea a constatat că textul criticat nu instituie nicio condiţie referitoare la modalitatea de plată (într-o singură tranşă sau eşalonată) a prejudiciului produs prin comiterea faptei, majorat cu 20% din baza de calcul, la care se adaugă dobânzile şi penalităţile, ci instituie doar două condiţii: inculpatul să achite integral prejudiciul produs prin comiterea faptei, majorat cu 20% din baza de calcul, la care se adaugă dobânzile şi penalităţile; plata prejudiciului să fie efectuată până la pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti definitive. Aşadar, textul criticat nu-l împiedica pe apelantul-inculpat să achite prejudiciul reţinut în sarcina sa în mai multe tranşe, anterior pronunţării unei hotărâri judecătoreşti definitive în cauză.
A apreciat că faptul că autorul excepţiei de neconstituţionalitate nu are un interes real, personal, în promovarea acesteia, rezultă fără niciun dubiu din împrejurarea că motivul pentru care acesta nu beneficiază de prevederile art. 10 alin. (1)1 din Legea nr. 241/2005 (în forma în vigoare în perioada 4.04.2021 - 17.12.2021) îl reprezintă faptul că nu a achitat prejudiciul, iar nu acela că prevederile criticate l-ar fi obligat să plătească suma respectivă într-o singură tranşă. În ipoteza în care apelantul-inculpat ar fi achitat în mai multe tranşe prejudiciul majorat cu 20% din baza de calcul, la care se adaugă dobânzile şi penalităţile, (lucru pe care îl putea face până la judecarea definitivă a cauzei), acesta în mod cert ar fi beneficiat de cauza de încetare a procesului penal reglementată de art. 10 alin. (1)1 din Legea nr. 241/2005, fără ca aceste dispoziţii să-l împiedice să realizeze plata într-o astfel de manieră. Aşadar, în opinia Curţii, o eventuală admitere a excepţiei de neconstituţionalitate nu ar modifica situaţia juridică a apelantului-inculpat, context în care excepţia invocată nu are legătură cu soluţionarea prezentei cauze.
Împotriva acestei încheieri, în termen legal recurentul A. a formulat recurs, solicitând în esenţă admiterea acestuia, desfiinţarea încheierii atacate şi pe cale de consecinţă admiterea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 alin. (1)1 din Legea nr. 241/2005 (în forma în vigoare în perioada 4.04.2021 - 17.12.2021).
În susţinerea recursului formulat, a susţinut că textul criticat încalcă prevederile art. 4 alin. (2), art. 16 şi art. 24 din Constituţia României, discriminând după criteriul posibilităţilor financiare. A învederat că s-a adresat autorităţilor fiscale, solicitând încuviinţarea plăţii eşalonate a prejudiciului, precizând că potrivit dispoziţiei legale criticate o astfel de modalitate de plată a prejudiciului, a penalităţilor şi a cotei suplimentare de 20% (singura formă accesibilă inculpatului) nu produce efectul stingerii acţiunii penale, de care se bucură numai inculpaţii care îşi pot permite plata integrală şi faţă de care este discriminat.
Examinând cauza, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul formulat este nefondat, urmând a-l respinge, pentru următoarele considerente:
Cu titlu prealabil, Înalta Curte aminteşte că excepţia de neconstituţionalitate constituie un mijloc procedural prin intermediul căruia se asigură, în condiţiile legii, analiza conformităţii anumitor dispoziţii legale cu Constituţia României.
Potrivit art. 146 lit. d) din Constituţie, competenţa de a hotărî asupra excepţiilor de neconstituţionalitate privind legile şi ordonanţele, ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti, revine Curţii Constituţionale.
În acest caz, sesizarea Curţii Constituţionale nu se face direct, căci Legea nr. 47/1992 stabileşte un veritabil filtru, în virtutea căruia instanţa efectuează un examen cu privire la îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate, în funcţie de care admite sau respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.
Potrivit art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, trebuie îndeplinite cumulativ mai multe cerinţe, şi anume:
- excepţia să fie ridicată în faţa instanţelor de judecată, la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată sau de arbitraj comercial, respectiv de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele în care participă;
- excepţia să vizeze neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare;
- excepţia să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale. O asemenea condiţie este consecinţa caracterului general obligatoriu şi al efectelor erga omnes al deciziilor Curţii Constituţionale;
- excepţia să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.
În analiza condiţiilor enumerate anterior, Înalta Curte constată că excepţia de neconstituţionalitate a fost invocată de recurent, în faţa Curţii de Apel Bucureşti şi are în vedere neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 10 alin. (1)1 din Legea nr. 241/2005 (în forma în vigoare în perioada 4.04.2021 - 17.12.2021), fără ca textul criticat să fi fost declarat neconstituţional printr-o decizie anterioară a Curţii.
Din analiza dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 reiese că cererea de sesizare a instanţei de contencios constituţional poate fi formulată în orice fază a procesului penal. Legiuitorul nu impune limite referitor la cadrul procesual, prevăzând doar condiţia ca excepţia să fie ridicată în faţa instanţelor de judecată şi să aibă legătură cu soluţionarea cauzei "indiferent de obiectul acesteia".
Pe baza acestor consideraţii teoretice, în speţă, se constată că excepţia de neconstituţionalitate invocată de recurentul inculpat nu îndeplineşte condiţiile cerute cumulativ de dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, nefiind îndeplinită condiţia referitoare la "legătura" normei contestate cu soluţia ce ar putea fi dată în cauză, în planul componentei privind necesitatea invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate.
În acest context, Înalta Curte constată că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor procesual penale invocată de recurentul inculpat nu are legătură cu soluţionarea cauzei, întrucât, având în vedere cadrul procesual şi stadiul concret în care se află litigiul, decizia Curţii Constituţionale asupra excepţiei invocate nu ar fi de natură să producă un efect concret asupra conţinutului hotărârii din procesul penal de faţă.
În concret, recurentul inculpat a formulat o cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 alin. (1)1 din Legea nr. 241/2005 (în forma în vigoare în perioada 4.04.2021 - 17.12.2021), apreciind că potrivit dispoziţiei legale criticate, modalitatea de plată a prejudiciului, a penalităţilor şi a cotei suplimentare de 20% (singura formă accesibilă inculpatului), în mod eşalonat, nu produce efectul stingerii acţiunii penale, de care se bucură numai inculpaţii care îşi pot permite plata integrală şi faţă de care este discriminat.
Înalta Curte reţine că aspectele invocate în susţinerea excepţiei vizează în realitate o chestiune de interpretare şi aplicare a legii, nu o problemă de neconstituţionalitate, recurentul inculpat exprimându-şi nemulţumirea faţă de împrejurarea că în contextul factual al cauzei nu poate plăti eşalonat prejudiciul, penalităţile şi cota suplimentară de 20% pentru a putea beneficia de cauza de încetare a procesului penal, astfel cum prevedeau dispoziţiile art. 10 alin. (1)1 din Legea nr. 241/2005 (în forma în vigoare în perioada 4.04.2021 - 17.12.2021).
În raport de aceste aspecte, Înalta Curte constată, similar instanţei de fond că textul criticat nu instituie nicio condiţie referitoare la modalitatea de plată (într-o singură tranşă sau eşalonată) a prejudiciului produs prin comiterea faptei, majorat cu 20% din baza de calcul, la care se adaugă dobânzile şi penalităţile, ci instituie doar două condiţii: inculpatul să achite integral prejudiciul produs prin comiterea faptei, majorat cu 20% din baza de calcul, la care se adaugă dobânzile şi penalităţile; plata prejudiciului să fie efectuată până la pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti definitive.
Prin urmare, criticile aduse de recurentul inculpat dispoziţiei legale a cărei neconstituţionalitate o invocă nu se circumscriu unei pretinse lipse de claritate şi previzibilitate a acesteia în raport cu conţinutul ei propriu-zis in abstracto.
Reţine Înalta Curte că în cauza de faţă nu există o legătură efectivă şi necesară între pronunţarea unei hotărâri în contenciosul constituţional şi soluţionarea cauzei, deoarece aspectele invocate nu se constituie în chestiuni de ordin prejudicial care să fie date în competenţa jurisdicţiei constituţionale, sub forma unei excepţii de neconstituţionalitate, având în vedere că motivul pentru care acesta nu beneficiază de prevederile art. 10 alin. (1)1 din Legea nr. 241/2005 (în forma în vigoare în perioada 4.04.2021 - 17.12.2021) îl reprezintă faptul că nu a achitat prejudiciul, iar nu acela că prevederile criticate l-ar fi obligat să plătească suma respectivă într-o singură tranşă.
În acest context, Înalta Curte notează că, în cauză, recurentul inculpat nu justifică un interes real în promovarea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale. Or, pentru a fi admisibilă şi a crea obligaţia trimiterii cererii de sesizare la Curtea Constituţională, dispoziţia legală a cărei neconstituţionalitate se cere a fi constatată trebuie să producă un efect real, concret, asupra cursului procesului penal şi, implicit, asupra situaţiei juridice a părţii din proces. Examinarea acestor aspecte presupune stabilirea existenţei unui interes procesual al rezolvării excepţiei de neconstituţionalitate, incidenţa acestuia apreciindu-se din perspectiva relevanţei şi pertinenţei asupra soluţionării cauzei.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul A. împotriva încheierii din data de 05 martie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală, în dosarul nr. x/2019.
Va obliga recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul A. împotriva încheierii din data de 05 martie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală, în dosarul nr. x/2019.
Obligă recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 09 aprilie 2024.