Şedinţa publică din data de 31 ianuarie 2024
Deliberând asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 139/F din data de 18 septembrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală, s-a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
În temeiul dispoziţiilor art. 162 şi urm. din Legea nr. 302/2004 rep. s-a recunoscut sentinţa nr. 23 KLs 31/20 din data de 16.04.2021, pronunţată de Tribunalul Regional Bonn, Republica Federală Germană, definitivă la data de 17.03.2022, prin care cetăţeanul român A. a fost condamnat la pedeapsa de 11 ani (4017 zile) închisoare.
S-a dispus transferarea condamnatului A. într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei de 11 ani (4017 zile) închisoare.
S-a dedus perioada executată de la data de 27.07.2020 la zi.
S-a dispus emiterea mandatului de executare a pedepsei închisorii la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe.
În temeiul art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 1098 RON, s-a dispus a se suporta din fondul Ministerului Justiţiei.
Pentru a dispune astfel, curtea de apel a reţinut că, la data de 01.09.2023, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia I Penală a fost înregistrată sub nr. x/2023, sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, în temeiul dispoziţiilor art. 165 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 rep., prin care s-a solicitat recunoaşterea sentinţei nr. 23 KLs 31/20 din data de 16.04.2021, pronunţată de Tribunalul Regional Bonn, Republica Federală Germană, definitivă la data de 17.03.2022, privind pe cetăţeanul român A. şi transferarea acestuia într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei aplicate de statul solicitant.
La dosarul cauzei au fost depuse adresa nr. x/2023 din data de 18.08.2023 a Ministerului Justiţiei, certificatul menţionat în art. 4 din Decizia - cadru 2008/909/JAI din data de 27 noiembrie 2008, sentinţei nr. 23 KLs 31/20 din data de 16.04.2021, pronunţată de Tribunalul Regional Bonn, Republica Federală Germană, definitivă la data de 17.03.2022, procesul-verbal de audiere a condamnatului A. în faţa Tribunalului de primă instanţă Rheinbach din data de 20.12.2022, procese-verbale de verificare a condamnatului A., copie de pe cazierul judiciar.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Curtea a constatat că Tribunalul Regional Bonn, Republica Federală Germană, prin sentinţa nr. 23 KLs 31/20 din data de 16.04.2021, definitivă la data de 17.03.2022, a condamnat pe cetăţeanul român A. la pedeapsa de 11 ani (4017 zile) închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de viol şi vătămare corporală periculoasă, prevăzute de art. 177 alin. (1), alin. (5), nr. 2, alin. (6), teza I, teza 2, nr. 1, 223, 224 alin. (1), nr. 2, nr. 5 şi 52 din C. pen. german.
În fapt, s-a reţinut, în esenţă, că persoana transferabilă A., în perioada 25 - 27 iulie 2020, i-a provocat persoanei vătămate B., în apartamentul din Waldenburger Ring 5 din Bon, leziuni masive prin lovire cu un corp contondent (a lovit-o de cel puţin 18 ori cu un cadru pentru deplasare şi un cablu în diferite părţi ale corpului, respectiv piciorul drept, braţul, fesele, labele picioarelor, cu pumnii şi cu palma în spatele, faţa şi partea superioară a corpului, cu o cataramă de curea pe tălpile picioarelor, cu mânerul unui cuţit în cap) şi prin aplicarea de şocuri electrice în mod repetat (a luat un cablu de cupru şi a introdus un capăt în priză, în timp ce celălalt capăt al cablului l-a plasat pe picioarele persoanei vătămate.
Totodată, a forţat-o să se aşeze în cada plină cu apă, i-a scufundat capul sub apă şi a aruncat în apă un uscător de păr, care era conectat la reţea şi era pornit.
De asemenea, în aceeaşi perioadă a penetrat-o pe persoana vătămată pe cale rectală, prin împingeri violente, împotriva voinţei acesteia, în timp ce ţinea mâinile persoanei vătămate legate cu o eşarfă, pentru ca aceasta să nu opună rezistenţă.
Persoana vătămată a suferit multiple leziuni, inclusiv numeroase hematoame şi răni la nivelul capului, trunchiului, extremităţilor şi părţii din spate a corpului, umflături la nivelul creierului, fracturi la nivelul osului nazal şi a osului zigomatic stâng, fracturi costale, o laceraţie la nivelul rinichiului şi rupturi în zona anală/rectală.
Din cauza edemului cerebral, a pătrunderii aerului între pleură şi plămâni, a rupturii ţesutului renal şi a multiplelor hemoragii în ţesuturile moi, persoana vătămată s-a aflat în pericol de moarte din cauza fiecăreia acestor leziuni.
Potrivit art. 167 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 modificată, instanţa română recunoaşte şi pune în executare hotărârea judecătorească transmisă de statul emitent, dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:
a) hotărârea este definitivă şi executorie;
b) fapta pentru care s-a aplicat pedeapsa ar fi constituit, în cazul în care ar fi fost săvârşită pe teritoriul României, o infracţiune şi autorul ar fi fost sancţionabil. În cazul în care pedeapsa a fost aplicată pentru mai multe infracţiuni, verificarea condiţiei se face pentru fiecare infracţiune în parte;
c) persoana condamnată are cetăţenie română;
d) persoana condamnată este de acord să execute pedeapsa în România. Consimţământul nu este necesar atunci când persoana condamnată este cetăţean român şi trăieşte pe teritoriul României sau, deşi nu trăieşte pe teritoriul României, va fi expulzată în România. Dacă este necesar, în raport cu vârsta ori cu starea fizică sau mintală a persoanei condamnate, consimţământul poate fi dat de reprezentantul acesteia;
e) nu este incident vreunul din motivele de nerecunoaştere şi neexecutare prevăzute la art. 163.
Examinând dosarul cauzei, Curtea a constatat că sunt îndeplinite toate condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 167 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 rep.
S-a reţinut că sentinţa de condamnare este definitivă şi executorie, iar transferul a fost consimţit de condamnatul A., cetăţean român, în mod liber şi în deplină cunoştinţă de cauză.
Totodată, Curtea a constatat că şi condiţia dublei incriminări este îndeplinită, faptele reţinute în sarcina condamnatului A. prin hotărârea de condamnare susmenţionată având corespondent în legislaţia penală română, în sensul că întrunesc, în drept, elementele constitutive ale infracţiunilor de tentativă de omor deosebit de grav, prevăzură de art. 32 din C. pen. rap. la art. 188 alin. (1) din C. pen., art. 189 alin. (1) lit. h) din C. pen. cu aplicarea art. 199 alin. (1) din C. pen. şi pedepsită cu închisoarea de la 7 ani şi 6 luni la 15 ani, 7 luni şi 15 zile şi viol, prevăzută de art. 218 alin. (1) şi (2) din C. pen. şi pedepsită cu închisoarea de la 3 la 10 ani.
De asemenea, s-a apreciat că nu este incident vreunul din motivele de nerecunoaştere şi neexecutare prevăzute la art. 163 din Legea nr. 302/2004, modificată.
Curtea a avut în vedere şi împrejurarea că din procesul-verbal de audiere a condamnatului A. rezultă că acesta doreşte continuarea executării pedepsei în România, reinserţia sa socială şi reabilitarea putând fi realizate prin transferarea sa în statul de origine unde se află, de altfel, şi familia sa.
Ca atare, Curtea a constatat că în prezenta cauză sunt îndeplinite toate condiţiile prevăzute de art. 167 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 modificată, că felul şi durata pedepselor aplicate condamnatului A. nu sunt incompatibile cu legislaţia naţională, astfel că a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
Pe cale de consecinţă, în temeiul dispoziţiilor art. 162 şi urm. din Legea nr. 302/2004 rep., a recunoscut sentinţa nr. 23 KLs 31/20 din data de 16.04.2021, pronunţată de Tribunalul Regional Bonn, Republica Federală Germană, definitivă la data de 17.03.2022, prin care cetăţeanul român A. a fost condamnat la pedeapsa de 11 ani (4017 zile) închisoare şi a dispus transferarea sa într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei de 11 ani (4017 zile) închisoare.
Împotriva sentinţei penale nr. 139/F din data de 18 septembrie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală, a declarat apel persoana condamnată A..
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, sub nr. x/2023.
Examinând hotărârea apelată, în raport de dispoziţiile legale incidente şi de motivele invocate, Înalta Curte constată că apelul formulat este nefondat, pentru următoarele considerente:
Astfel, prin prin sentinţa nr. 23 KLs 31/20 din data de 16.04.2021, definitivă la data de 17.03.2022, a condamnat pe cetăţeanul român A. la pedeapsa de 11 ani (4017 zile) închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de viol şi vătămare corporală periculoasă, prevăzute de art. 177 alin. (1), alin. (5), nr. 2, alin. (6), teza I, teza 2, nr. 1, 223, 224 alin. (1), nr. 2, nr. 5 şi 52 din C. pen. german.
În fapt, s-a reţinut că, în perioada 25 - 27 iulie 2020, persoana transferabilă A. i-a provocat persoanei vătămate B., în apartamentul din Waldenburger Ring 5 din Bon, multiple leziuni, inclusiv numeroase hematoame şi răni la nivelul capului, trunchiului, extremităţilor şi părţii din spate a corpului, umflături la nivelul creierului, fracturi la nivelul osului nazal şi a osului zigomatic stâng, fracturi costale, o laceraţie la nivelul rinichiului şi rupturi în zona anală/rectală prin lovire cu un corp contondent (a lovit-o de cel puţin 18 ori cu un cadru pentru deplasare şi un cablu în diferite părţi ale corpului, cu o cataramă de curea pe tălpile picioarelor, cu mânerul unui cuţit în cap) şi prin aplicarea de şocuri electrice în mod repetat (a luat un cablu de cupru şi a introdus un capăt în priză, în timp ce celălalt capăt al cablului l-a plasat pe picioarele persoanei vătămate, care s-a aflat în pericol de moarte.
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a sesizat Curtea de Apel Bucureşti în vederea recunoaşterii şi punerii în executare a hotărârii penale nr. 23 KLs 31/20 din data de 16.04.2021, pronunţată de Tribunalul Regional Bonn, Republica Federală Germană, definitivă la data de 17.03.2022, privind pe cetăţeanul român A. într-un penitenciar din România.
Reţinând că statul emitent - Germania a transpus Decizia Cadru nr. 2008/909/JAI a Consiliului Europei din 27.11.2008 referitoare la aplicarea principiului recunoaşterii reciproce a hotărârilor judecătoreşti în materie penală care impun pedepse sau măsuri privative de libertate în scopul executării lor în Uniunea Europeană, Înalta Curte constată că, în mod corect, prima instanţă a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, examinând solicitarea autorităţilor judiciare din Germania prin prisma dispoziţiilor prevăzute de Titlul VI Capitolul I (Dispoziţii generale) şi Capitolul II (Punerea în executare pe teritoriul României a pedepselor sau măsurilor privative de libertate aplicate de instanţele altor state membre ale Uniunii Europene) Secţiunea I, a II-a şi a III-a din Legea nr. 302/2004, republicată.
În conformitate cu dispoziţiile art. 172 alin. (3) teza I din Legea nr. 302/2004, obiectul procedurii îl constituie verificarea condiţiilor prevăzute la art. 167 din aceeaşi lege şi, în cazul în care sunt îndeplinite, recunoaşterea şi punerea în executare a hotărârii judecătoreşti străine.
Potrivit art. 166 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată, obiectul procedurii judiciare de recunoaştere şi punere în executare a hotărârii judecătoreşti îl constituie verificarea condiţiilor prevăzute la art. 167 şi, în cazul în care sunt îndeplinite, punerea în executare a hotărârii judecătoreşti transmise de statul emitent.
Dispoziţiile art. 167 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 reglementează condiţiile speciale de recunoaştere şi executare a hotărârii judecătoreşti străine, potrivit cu care instanţa română recunoaşte şi pune în executare hotărârea judecătorească transmisă de statul emitent, dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:
a) hotărârea este definitivă şi executorie;
Astfel cum rezultă din actele dosarului, hotărârea penală din data de 16.04.2021, pronunţată de Tribunalul Regional Bonn, Republica Federală Germană, este definitivă şi executorie, la data de 17.03.2022.
b) fapta pentru care s-a aplicat pedeapsa ar fi constituit, în cazul în care ar fi fost săvârşită pe teritoriul României, infracţiune şi autorul ar fi fost sancţionabil;
Faptele pentru care a fost condamnat A. ar fi constituit infracţiuni şi dacă ar fi fost săvârşite pe teritoriul României, având corespondent în legislaţia penală română, realizând elementele constitutive ale infracţiunilor de tentativă de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 32 C. pen. rap. la art. 188 alin. (1) din C. pen., art. 189 alin. (1) lit. h) din C. pen. cu aplicarea art. 199 alin. (1) din C. pen. şi şi viol, prevăzută de art. 218 alin. (1) şi (2) din C. pen.
De asemenea, în cauză nu rezultă că persoanei condamnate A. i-ar fi fost aplicată o pedeapsă pe motive de rasă, religie, sex, naţionalitate, limbă, opinii politice sau ideologice ori de apartenenţă la un anumit grup social. Totodată, cu privire la persoana condamnată nu există vreun motiv pentru care să nu fi fost sancţionată penal în cazul în care ar fi comis fapta pe teritoriul României.
c) persoana condamnată are cetăţenie română
d) persoana condamnată este de acord să execute pedeapsa în România (consimţământul nu este necesar atunci când persoana condamnată este cetăţean român).
e) nu este incident niciunul dintre motivele de nerecunoaştere şi neexecutare prevăzute la art. 163 din Legea nr. 302/2004, republicată.
Înalta Curte mai constată că, în cauză, sunt îndeplinite şi celelalte condiţii prevăzute de Legea nr. 302/2004, republicată, având în vedere că persoana condamnată A. răspunde penal, nu beneficiază în România de imunitate de jurisdicţie, nu a intervenit prescripţia executării pedepsei, amnistia sau graţierea ori dezincriminarea faptei.
De altfel, şi apărătorul ales al contestatorului cu ocazia dezbaterilor a apreciat că hotărârea atacată este legală şi temeinică şi nu există niciun motiv de nelegalitate care să impună nerecunoaşterea şi neexecutarea hotărârii străine pe teritoriul României.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în conformitate cu dispoziţiile art. 421 pct. (1) lit. b) din C. proc. pen. raportat la art. 166 alin. (11) din Legea nr. 302/2004, republicată, va respinge, ca nefondat, apelul formulat de apelantul persoană condamnată A. împotriva sentinţei penale nr. 139/F din data de 18 septembrie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală.
În temeiul dispoziţiilor art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga apelantul persoană condamnată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, apelul formulat de apelantul persoană condamnată A. împotriva sentinţei penale nr. 139/F din data de 18 septembrie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală.
Obligă apelantul persoană condamnată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 31 ianuarie 2024.