Şedinţa publică din data de 18 octombrie 2023
Deliberând asupra excepţiei inadmisibilităţii apelului de faţă invocată de reprezentantul Ministerului Public, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin decizia penală nr. 210/27.03.2020, pronunţată în dosarul nr. x/2018, de Curtea de Apel Iaşi, în baza art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., s-a respins, ca nefondat, apelul promovat de apelantul inculpat A., arestat preventiv în Penitenciarul Iaşi, împotriva sentinţei penale nr. 3156/2019 din 21.11.2019 a Judecătoriei Iaşi, pronunţată în dosarul nr. x/2018, sentinţă pe care a menţinut-o.
În temeiul dispoziţiilor art. 422 din C. proc. pen. şi 424 alin. (3) din Codul de procedură, s-a dedus durata arestării preventive, de la 21.11.2019 la zi.
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., a obligat pe inculpatul apelant la plata sumei de 1000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., s-a dispus plata onorariului apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru inculpatul apelant şi pentru părţile civile minore din fondurile speciale ale Ministerului Justiţiei conform art. 272 din C. proc. pen.
Împotriva deciziei penale nr. 210/27.03.2020, pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, în dosarul nr. x/2018, a formulat contestaţie în anulare condamnatul A. invocând, în esenţă, că ar fi existat un dosar în 2016 pe rolul judecătoriei, în care nu a fost citat şi nici audiat şi, astfel, nu a înţeles dacă faptele pentru care a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 3156/2019 din 21.11.2019, pronunţată de Judecătoria Iaşi, în dosarul nr. x/2018, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 210/27.03.2020 a Curţii de Apel Iaşi, au fost săvârşite în anul 2016 sau în anul 2018. Totodată, s-a reţinut solicitarea condamnatului de a se constata intervenită prescripţia răspunderii penale.
Pentru examinarea admisibilităţii în principiu a cererii de contestaţie în anulare a fost ataşat dosarul nr. x/2018 al Judecătoriei Iaşi.
Examinând admisibilitatea în principiu a contestaţiei în anulare, raportat la motivele invocate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 431 din C. proc. pen., curtea de apel a constatat că cererea este inadmisibilă, pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 426 din C. proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare în următoarele cazuri:
a) când judecata în apel a avut loc fără citarea legală a unei părţi sau când, deşi legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a înştiinţa instanţa despre această imposibilitate;
b) când inculpatul a fost condamnat, deşi existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal;
c) când hotărârea a fost pronunţată de alt complet decât cel care a luat parte la dezbaterea pe fond a procesului;
d) când instanţa nu a fost compusă potrivit legii ori a existat un caz de incompatibilitate;
e) când judecata a avut loc fără participarea procurorului sau a inculpatului, când aceasta era obligatorie, potrivit legii;
f) când judecata a avut loc în lipsa avocatului, când asistenţa juridică a inculpatului era obligatorie, potrivit legii;
g) când şedinţa de judecată nu a fost publică, în afară de cazurile când legea prevede altfel;
h) când instanţa nu a procedat la audierea inculpatului prezent, dacă audierea era legal posibilă;
i) când împotriva unei persoane s-au pronunţat două hotărâri definitive pentru aceeaşi faptă.
Soluţionarea contestaţiei în anulare, cale extraodinară de atac de retractare, presupune parcurgerea unei prime etape a admisibilităţii în principiu în cadrul căreia instanţa verifică îndeplinirea condiţiilor de exercitare a acesteia, potrivit art. 431 alin. (2) din C. proc. pen.
S-a reţinut că etapa admisibilităţii în principiu a contestaţiei în anulare vizează exclusiv verificarea îndeplinirii condiţiilor de exercitare a căii de atac extraordinare, instanţa verificând dacă sunt invocate motive de contestaţie în anulare dintre cele prevăzute în art. 426 din C. proc. pen., dacă hotărârea contestată este o hotărâre definitivă, dacă cererea de contestaţie în anulare a fost formulată de către o persoană prevăzută de art. 427 din C. proc. pen. şi în termenul prevăzut de art. 428 din C. proc. pen., dacă sunt depuse probe pentru dovedirea cazului de contestaţie, precum şi dacă motivele şi probele în baza cărora este formulată cererea nu au mai format obiectul unei contestaţii în anulare anterioare.
Astfel, s-a considerat că numai dacă se constată îndeplinirea cumulativă a condiţiilor pozitive şi negative menţionate anterior, contestaţia în anulare poate parcurge următoarea etapă vizând judecarea temeiniciei sale.
În speţa de faţă, Curtea a constatat că cererea de contestaţie în anulare este formulată de către o persoană care are calitatea procesuală în acest sens, în acord cu dispoziţiile art. 427 alin. (1) din C. proc. pen., deoarece contestatorul A. a avut calitatea de inculpat în dosarul nr. x/2018 cu privire la care s-a formulat prezenta cale extraordinară de atac, iar hotărârea judecătorească contestată este definitivă, în speţă decizia penală nr. 210/27.03.2020 a Curţii de Apel Iaşi.
Referitor la motivele invocate de către condamnatul contestator, respectiv că nu ar cunoaşte sigur data comiterii faptelor pentru care a fost condamnat, Curtea a constatat că nu se regăsesc în motivele de contestaţie în anulare prevăzute în mod expres şi limitativ de art. 426 din C. proc. pen.
Totodată, Curtea a considerat că motivele invocate de către condamnatul contestator sunt şi vădit neserioase în condiţiile în care atât în sentinţa penală nr. 3156/2019 din 21.11.2019, pronunţată de Judecătoria Iaşi, în dosarul nr. x/2018, cât şi în decizia penală nr. 210/27.03.2020 a Curţii de Apel Iaşi pronunţată în calea de atac a apelului, s-a precizat în mod clar datele de comitere a infracţiunilor pentru care a fost condamnat şi anume în cursul lunii iulie 2018 şi până în data de 05.08.2018, iar susţinerea condamnatului că pe rolul judecătoriei ar fi avut un dosar în anul 2016 nu are nicio relevanţă, în condiţiile în care nu are vreo legătură cu dosarul în care a fost condamnat.
În ceea ce priveşte referirile condamnatului contestator la cazul de încetare a procesului penal constând în intervenirea prescripţiei răspunderii penale, Curtea a constatat că, deşi acest motiv s-ar încadra în cazul de contestaţie în anulare prevăzut de art. 426 lit. b) din C. proc. pen., în realitate s-a apreciat că aceste susţineri sunt pur formale, condamnatul contestator neprezentând vreun argument pe care îşi întemeiază cererea în raport de termenele de prescripţie a răspunderii penale şi de infracţiunile pentru care a fost condamnat, şi anume infracţiunile de: viol - două infracţiuni - fapte prevăzute de art. 218 alin. (1), alin. (3) lit. a), b) şi c) din C. pen. - persoană vătămată B., agresiune sexuală, faptă prevăzută de art. 219 alin. (1), alin. (2), lit. a) şi c) din C. pen. - persoană vătămată C., viol, faptă prev. de art. 218 alin. (1), alin. (3), lit. a) şi c) din C. pen. - persoană vătămată C., coruperea sexuală a minorilor, faptă prev. de art. 221 alin. (1), alin. (2), lit. b), alin. (3) din C. pen. - persoană vătămată C.; rele tratamente aplicate minorului - două fapte - prevăzute de art. 197 din C. pen. - persoane vătămate B. şi C., şi violenţa în familie - faptă prevăzută de art. 199 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 193 alin. (1) din C. pen. - persoană vătămate D..
Pentru aceste considerente, Curtea având în vedere că, în cauză, nu este îndeplinită condiţia expresă prev. de art. 431 alin. (2) din C. proc. pen. pentru a se dispune admiterea în principiu, şi anume ca motivul pe care se sprijină contestaţia să fie dintre cele prev. de art. 426 din C. proc. pen., în temeiul art. 431 alin. (2) din C. proc. pen., a dispus respingerea, ca inadmisibilă în principiu a contestaţiei în anulare formulată de condamnatul A. împotriva deciziei penale nr. 210/27.03.2020, pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, în dosarul nr. x/2018.
Constatând culpa procesuală a condamnatului contestator A. în promovarea nejustificată a demersului judiciar, în temeiul dispoziţiilor art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de către stat.
În temeiul art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., suma de 680 RON reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator, av. E., potrivit delegaţiei nr. 31.373/20.03.2023, a rămas în sarcina statului şi s-a dispus a se avansa către Baroul Iaşi din fondul Ministerului Justiţiei.
Împotriva acestei decizii, a formulat apel, condamnatul A..
Înalta Curte consideră că excepţia inadmisibilităţii unei căi de atac are caracter peremptoriu deoarece prin efectele pe care le produce tinde la împiedicarea oricărei judecăţi şi la stingerea procesului.
Inadmisibilitatea reprezintă o sancţiune procedurală care intervine atunci când părţile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum şi în situaţia când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual.
În cauză, condamnatul A. a formulat contestaţie în anulare împotriva deciziei penale nr. 210/27.03.2020, pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, în dosarul nr. x/2018, pe motiv că nu ar cunoaşte sigur data comiterii faptelor pentru care a fost condamnat. Curtea a constatat că cele invocate nu se regăsesc în motivele de contestaţie în anulare prevăzute în mod expres şi limitativ de art. 426 din C. proc. pen., astfel că, în temeiul art. 431 alin. (2) din C. proc. pen., s-a respins, ca inadmisibilă în principiu contestaţia în anulare formulată de condamnatul A..
Conform dispoziţiilor art. 431 alin. (4) din C. proc. pen., decizia dată în apel este definitivă.
Prin urmare, C. proc. pen. nu prevede posibilitatea exercitării căii de atac a apelului, ca de altfel a niciunei căi de atac împotriva deciziei penale nr. 210 din 27.03.2020, pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, în dosarul nr. x/2018.
O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac ale hotărârilor judecătoreşti nu pot exista în afara legii. Regula are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătoreşti sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condiţiile legii.
Astfel, dând eficienţă principiului stabilit prin art. 129 din Constituţie privind exercitarea căilor de atac în condiţiile legii procesual penale, precum şi celui privind liberul acces la justiţie statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigenţelor art. 6 şi art. 13 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor şi a libertăţilor fundamentale ale omului, C. proc. pen. a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru toate persoanele aflate în situaţii juridice identice.
Recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalităţii acesteia, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi autorităţilor şi, din acest motiv, apare ca o situaţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Normele procesuale privind sesizarea instanţelor judecătoreşti şi soluţionarea cererilor în limitele competenţei atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 din Constituţia României.
C. proc. pen. reglementează hotărârile susceptibile de a fi supuse examinării, căile de atac care pot fi exercitate împotriva acestora, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârilor.
Pentru aceste considerente, în baza art. 421 pct. 1 lit. a) din C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de condamnatul contestator A. împotriva deciziei penale nr. 463 din data de 27 aprilie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, întrucât acesta a fost formulat împotriva unei hotărâri definitive.
În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga condamnatul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În temeiul art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 680 de RON, va rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de condamnatul contestator A. împotriva deciziei penale nr. 463 din data de 27 aprilie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă condamnatul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 680 de RON, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 octombrie 2023.