Şedinţa publică din data de 06 februarie 2024
Deliberând asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 181/F din 23 noiembrie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2023, s-a respins, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de condamnatul contestator A. împotriva sentinţei penale nr. 12F/16.01.2023 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. x/2022.
În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen.. a fost obligat condamnatul contestator la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare în prezenta procedură.
Împotriva sentinţei penale nr. 181/F din 23 noiembrie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2023, a formulat contestaţie A..
În dezbateri, apărătorul ales al contestatorului A. a invocat dispoziţiile art. 426 lit. b) C. proc. pen., susţinând că ultima faptă recunoscută de statul român a fost săvârşită în statul străin în anul 2010, intervenind prescripţia răspunderii penale.
Examinând apelul formulat de condamnatul A., în baza actelor şi lucrărilor din dosar şi în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
În cauză, persoana condamnată A. a formulat contestaţie în anulare, indicând în drept, dispoziţiile art. 426 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.., solicitând să se constate că este împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale pentru infracţiunile ce au făcut obiectul respectivului dosar.
Contestaţia în anulare este calea extraordinară de atac ce poate fi exercitată în cazurile strict şi limitativ prevăzute de lege, în scopul anulării unei hotărâri definitive pronunţate cu încălcarea normelor procesual penale; fiind o cale de atac de retractare, instanţa care a pronunţat hotărârea cu încălcarea legii anulează hotărârea în scopul înlăturării erorilor de procedură ivite în situaţiile limitativ prevăzute de legiuitor.
Aşadar, această cale extraordinară de atac vizează hotărâri judecătoreşti definitive şi se promovează în condiţiile procedurale reglementate expres de art. 426-art. 432 C. proc. pen.., care sunt mult mai stricte decât în cazul căilor ordinare de atac (cât priveşte titularii, termenul de introducere, cazurile de contestaţie în anulare, motivele aduse în sprijinul acestora, dovezile în susţinerea lor etc.), tocmai în considerarea caracterului acestei instituţii juridice, determinat de faptul că, prin formularea contestaţiei în anulare, se tinde la înlăturarea autorităţii de lucru judecat pentru o hotărâre penală definitivă care îşi produce deja efectele.
În consecinţă, contestaţia în anulare nu poate fi exercitată decât împotriva unei hotărâri definitive, a cărei anulare se poate cere numai pentru cazurile limitativ determinate prin art. 426 C. proc. pen.
Înalta Curte constată că hotărârea vizată prin cererea de contestaţie în anulare formulată de persoana condamnată nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 426 C. proc. pen.., deoarece nu conţine o rezolvare a fondului cauzei, în sensul că instanţa nu s-a pronunţat asupra raportului juridic de drept substanţial şi asupra raportului juridic procesual penal principal, nerezolvând vreo acţiune penală şi nepronunţând vreuna din soluţiile prevăzute în art. 396 alin. (1) C. proc. pen.., respectiv de condamnare, renunţare la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, achitarea sau încetarea procesului penal.
În procedura de recunoaştere reglementată de Legea nr. 302/2004, statul de executare nu are competenţa de a statua asupra legalităţii ori temeiniciei soluţiei de condamnare, ci doar de a evalua compatibilitatea respectivei hotărâri cu normele interne (adaptându-le, atunci când este cazul, la exigenţele legii interne); cu atât mai mult aceluiaşi stat de executare nu i-ar putea fi recunoscute, în căile extraordinare de atac interne, prerogative suplimentare de repunere în discuţie a fondului soluţiei dispuse de către un stat străin. Or, o procedură judiciară care se referă la exercitarea unei căi extraordinare de atac împotriva unei hotărâri străine de condamnare nu ar putea fi cenzurată de către instanţa română de executare, astfel cum rezultă din interpretarea coroborată a dispoziţiilor art. 166 alin. (13) lit. a) teza finală raportat la art. 139 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, care reglementează posibilitatea statului străin de a retrage certificatul subsecvent constatării nevinovăţiei persoanei condamnate şi, implicit, competenţa sa exclusivă sub acest aspect.
Se constată că persoana solicitată A. a fost condamnat printr-o hotărâre judecătorească definitivă, de către autorităţile judiciare din Italia, în data de 19.11.2020, care a fost recunoscută de statul român şi s-a dispus executarea de către aceasta, într-un penitenciar din România, a pedepsei de 7 ani închisoare aplicate prin hotărârea recunoscută.
Raportat la motivele invocate de către persoana condamnată A. în susţinerea cazului de contestaţie în anulare prevăzut de dispoziţiile art. 426 lit. b) C. proc. pen.., se constată că acesta a fost invocat în mod formal, întrucât criticile formulate reprezintă nemulţumirile acestuia privind modalitatea în care instanţele române au analizat condiţiile de recunoaştere şi punere în executare a hotărârilor de condamnare pronunţate de instanţele din Italia, însă, în raport de dispoziţiile art. 163 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 302/2004, printre condiţiile de nerecunoaştere a unei hotărâri penale străine se află cea referitoare la intervenirea prescripţiei executării pedepsei potrivit legii penale române, nu şi intervenirea prescripţiei răspunderii penale, cum a solicitat persoana condamnată.
Aşadar, în acord cu prima instanţă, Înalta Curte reţine că, în raport cu dispoziţiile art. 163 din Legea nr. 302/2004, prescripţia răspunderii penale nu este unul din aspectele ce poate fi verificat de instanţele române în procedura de recunoaştere a unei sentinţe de condamnare pronunţată de autorităţile judiciare din Italia.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, apelul formulat de contestatorul A. împotriva sentinţei penale nr. 181/F din 23 noiembrie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2023.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen.., va obliga contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, apelul formulat de contestatorul A. împotriva sentinţei penale nr. 181/F din 23 noiembrie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2023.
Obligă contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 06 februarie 2024.