Şedinţa publică din data de 18 mai 2023
Asupra recursului de faţă, constată următoarele:
1. Prin încheierea din data de 2 mai 2023, Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori (instanţă învestită cu soluţionarea apelului declarat de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 7 din data de 11 ianuarie 2023 pronunţată de Judecătoria Slatina), în temeiul art. 29 alin. (1) şi (5) din Legea nr. 47/1992, a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 118 alin. (7) din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, formulată de apelantul inculpat A..
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut, în esenţă, următoarele:
În şedinţa din data de 7 aprilie 2023, apelantul inculpat A., prin apărător ales, avocat B., a formulat cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 118 alin. (7) din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, solicitând acordarea unui termen de judecată pentru a depune în scris motivele excepţiei.
În cuprinsul motivelor scrise ale cererii de sesizare a Curţii Constituţionale depuse la data de 26 aprilie 2023, apelantul inculpat A. a arătat că, în măsura în care se interpretează şi se aplică în sensul că pentru majorarea cu 30 de zile a duratei de suspendare a dreptului de a conduce autovehicule pe timp limitat [ca sancţiune contravenţională complementară prevăzută de dispoziţiile art. 5 alin. (3) lit. b) din O.G. nr. 2/2001 şi, respectiv, art. 96 alin. (1) şi (2) lit. b) din O.U.G. nr. 195/2002] nu este necesară dispoziţia administrativă emisă de organul competent, dispoziţiile art. 118 alin. (7) din O.U.G. nr. 195/2002 încalcă prevederile art. 1 alin. (4) şi (5) (supremaţia legii), art. 21 (accesul la justiţie) şi art. 24 (dreptul la apărare) din Constituţia României.
A mai arătat că excepţia de neconstituţionalitate invocată îndeplineşte condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, cea privind legătura cu soluţionarea cauzei penale fiind raportată la efectul real concret pe care constatarea neconstituţionalităţii textului invocat l-ar produce asupra cursului procesului penal, respectiv pronunţarea unei soluţii de achitare în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.
Pe fondul excepţiei, apelantul inculpat a arătat că dispoziţiile legale relevante sunt cele ale art. 37 din O.G. nr. 2/2001 ("procesul-verbal neatacat în termenul prevăzut la art. 31, precum şi hotărârea judecătorească irevocabilă prin care s-a soluţionat plângerea, constituie titlu executoriu, fără vreo altă formalitate"), art. 2 C. proc. civ. (care instituie aplicabilitatea generală a C. proc. civ.), art. 622 şi art. 638 C. proc. civ. şi art. 269 C. proc. civ., conform căruia înscrisul autentic "este şi înscrisul întocmit de o autoritate publică (...) în forma şi condiţiile stabilite de lege".
A mai arătat că minutele întâlnirii de practică judiciară în materie de contencios administrativ şi jurisprudenţa relevantă a instanţelor judecătoreşti atestă necesitatea emiterii, în aplicarea dispoziţiilor art. 118 alin. (7) din O.U.G. nr. 195/2002, a unui act administrativ de către şeful Serviciului Rutier (adresă, dispoziţie) privind majorarea cu 30 de zile a perioadei de suspendare, înscris ce trebuie comunicat pentru a putea fi contestat ori atacat în contencios administrativ.
În acest sens, a făcut trimitere la decizia nr. 518/2019 a Curţii de Apel Suceava, secţia contencios administrativ şi fiscal, arătând că în cuprinsul acesteia este statuat caracterul legal obligatoriu al existenţei dispoziţiei şefului Serviciului Rutier pentru majorarea perioadei de suspendare a sancţiunii contravenţionale complementare a exercitării dreptului de a conduce vehicule aplicată de agentul constatator prin procesul-verbal de contravenţie, în cazul prevăzut de art. 118 alin. (7) şi (4) din O.U.G. nr. 195/2002.
Examinând, cu prioritate, admisibilitatea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate invocată de apelantul inculpat A., prin apărător ales, Curtea a concluzionat că aceasta nu îndeplineşte cumulativ cerinţele de admisibilitate expres prevăzute de lege.
În acest sens, a reţinut că apelantul inculpat invocă, în realitate, o chestiune de aplicare a dispoziţiile art. 118 alin. (7) din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, deşi acestea sunt clare şi previzibile, nelăsând loc de interpretări. În plus, dispoziţiile legale invocate nu au legătură cu fondul cauzei.
Argumentele avute în vedere în acest sens au vizat faptul că procedura prevăzută de dispoziţia legală invocată a fost urmată în cazul inculpatului A., care, la data de 14 ianuarie 2021, s-a prezentat personal la I.P.J. Dolj - Serviciul Rutier, unde i s-a adus la cunoştinţă, în scris, sub semnătură de comunicare şi luare la cunoştinţă, că dreptul de a conduce autovehicule i-a fost suspendat pe o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 25 decembrie 2020, fără test. În conformitate cu art. 118 alin. (7) din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, perioada de suspendare a fost majorată cu 30 zile.
Or, deşi apelantul inculpat A. recunoaşte această stare de fapt, susţine că nu a citit comunicarea în cauză, astfel nu a avut cunoştiinţă de conţinutul ei.
Instanţa de apel a mai reţinut că norma legală a cărei neconstituţionalitate se invocă este clară şi nu are legătură cu fondul cauzei, întrucât în speţă nu a fost încălcată procedura prevăzută de legiuitor în cazul în care contravenientul rutier nu depune permisul de conducere în termen de 30 zile de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti prin care s-a soluţionat plângerea împotriva procesului-verbal de contravenţie. La momentul conducerii autovehiculului, inculpatul avea, în condiţii legale, prelungită, de drept, suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule, pe o perioadă de 30 de zile, conform art. 118 alin. (7) din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, suspendare comunicată sub semnătură de luare la cunoştinţă.
Totodată, a notat că infracţiunea reţinută în sarcina inculpatului A. [prev. de art. 335 alin. (2) C. pen..] constă în conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere, de către o persoană căreia i-a fost suspendată exercitarea dreptului de a conduce.
A mai notat că intenţia inculpatului este de a se adăuga la textul de lege, în sensul de a fi obligat legiuitorul să prevadă o procedură prin care dispoziţia de suspendare a exercitării dreptului de a conduce autovehicule să nu mai opereze de drept, în cazul în care contravenientul nu depune permisul de conducere în termen de 30 zile de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti, ci să fie emisă o dispoziţie de şeful serviciului rutier, considerat ca organ competent să dispună majorarea cu 30 de zile.
Pentru argumentele prezentate, constatând că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 118 alin. (7) din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, nu întruneşte cumulativ condiţiile de admisibilitate prev. de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Curtea a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de apelantul inculpat A..
2. Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a formulat recurs inculpatul A., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, la data de 12 mai 2023, sub nr. x/2022/a2.
În argumentarea, în scris, a căii de atac formulate, reiterând fidel, în integralitate, aspectele invocate în cuprinsul cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 118 alin. (7) din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, apărătorul recurentului inculpat a solicitat admiterea recursului, desfiinţarea încheierii atacate, iar în rejudecare, admiterea cererii de sesizare a instanţei de contencios constituţional cu excepţia de neconstituţionalitate invocată.
În acest sens, a arătat că, în mod evident, în cauză este îndeplinită condiţia legăturii textului invocat cu soluţionarea cauzei, având în vedere lipsa cu desăvârşire a reglementării legale sau infralegale (prin regulament de aplicare) cu privire la procedura, natura juridică graţioasă sau contencioasă, organul competent, actul care trebuie emis pentru rezolvarea/soluţionarea incidentului la executare dat de majorarea ulterioară rămânerii definitive a hotărârii de contestatare a procesului-verbal de contravenţie, în condiţiile texctului de lege invocat, cu încă 30 de zile, a sancţiunii contravenţionale complementare a suspendării dreptului de a conduce vehicule pe timp limitat, prevăzută de art. 96 alin. (2) lit. b) din O.U.G. nr. 195/2002.
Or, în speţă, în perioada legală de 30 de zile în care trebuia predat permisul de conducere pentru punerea în executare a sancţiunii contravenţionale complementare a suspendării dreptului de a conduce vehicule pe o perioada de 30 zile, aplicat de agentul constatator, la momentul săvârşirii faptei contravenţionale, prin procesul-verbal de contravenţie, inculpatul s-a prezentat în mod repetat la Biroul rutier pentru îndeplinirea obligaţiei amintite, însă i-a fost refuzată predarea/primirea permisului de conducere pentru motive nereglementate (iniţial i s-a cerut certificat de grefă de la instanţă, ulterior hotărârea instanţei de apel in extenso şi, în final, hotărârea instanţei de apel certificată, care a fost însă redactată cu depăşirea termenului legal de 30 de zile), astfel că la momentul acceptării predării/primirii permisului de conducere i-a fost transmisă şi comunicarea, fără actul de dispoziţie al şefului Serviciului rutier sau a altui organ competent, privind majorarea cu încă 30 de zile a perioadei de suspendare iniţială. La acel moment a primit asigurarea verbală că va primi, în cursul perioadei de suspendare, şi actul de dispoziţie anterior menţionat, însă acest lucru nu s-a întâmplat, pentru ca după declanşarea procesului penal să i se comunice oficial de către I.P.J. Dolj că majorarea cu 30 de zile nu este supusă vreunei formalităţi legale procedurale, intervenind de drept conform art. 118 alin. (7) din O.U.G. nr. 195/2002.
În fine, a arătat că, doar acceptând existenţa ca atare şi asigurând claritatea, previzibilitatea, caracterul imperativ şi obligatoriu al unor norme de procedură legale sau infralegale (în speţă, prin completarea O.U.G. nr. 195/2002 sau/şi a Regulamentului de aplicare a acestui act normativ) care să guverneze activitatea autorităţilor administrative (Inspectoratele Judeţene de Politie) şi organelor competente din cadrul acestora în punerea în aplicare a art. 118 alin. (7) din O.U.G. nr. 195/2002, este garantată securitatea juridică a conducătorilor auto.
La termenul fixat pentru soluţionarea recursului, 18 mai 2023, deşi legal citat, recurentul inculpat A. nu s-a prezentat în faţa Înaltei Curţi pentru a-şi susţine calea de atac, iar apărătorul său ales a solicitat judecarea cauzei în lipsa sa.
Ca urmare, la termenul indicat, doar reprezentantul Ministerului Public a formulat concluzii asupra recursului, acestea fiind fidel redate în practicaua prezentei hotărâri.
****
Examinând actele dosarului şi hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată nefondat recursul formulat de inculpatul A., pentru următoarele considerente:
Din economia dispoziţiilor Legii nr. 47/1992 rezultă că sesizarea instanţei de contencios constituţional în cadrul controlului de constituţionalitate a posteriori implică examinarea prealabilă a următoarelor exigenţe de admisibilitate cumulativ prevăzute de art. 29 alin. (1) - (3) din lege:
- calitatea de parte în proces a autorului excepţiei;
- identificarea exactă a normei/normelor legale criticate, dar şi a măsurii în care legea sau ordonanţa în care sunt inserate se află în vigoare la data soluţionării cererii;
Sub acest aspect, se impune observaţia că indicarea explicită a textului normativ criticat este o condiţie absolut necesară în etapa evaluării admisibilităţii cererii, numai astfel putându-se determina obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, dar şi existenţa legăturii dintre norma criticată şi soluţia ce ar putea fi dată cauzei în care partea a înţeles să uzeze de acest mijloc procedural.
- existenţa unei legături între norma legală criticată şi soluţia ce ar putea fi dată în cauza respectivă, indiferent de faza litigiului;
Fiind expresia cerinţei pertinenţei excepţiei de neconstituţionalitate în desfăşurarea procesului, "legătura cu soluţionarea cauzei" poate fi stabilită numai în urma unei analize concrete a particularităţilor speţei, prin evaluarea atât a "aplicabilităţii textului criticat în cauza dedusă judecăţii, cât şi a necesităţii invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate" (mutatis mutandis, Decizia nr. 591/21.10.2014 a Curţii Constituţionale, publicată în M.Of. nr. 916/16.12.2014).
- verificarea deciziilor pronunţate anterior de către Curtea Constituţională cu privire la constituţionalitatea acelei dispoziţii legale, pentru a exclude o eventuală inadmisibilitate a cererii ca efect al constatării neconstituţionalităţii normei criticate printr-o decizie precedentă.
Înalta Curte constată că, dacă evaluarea primelor două şi a ultimei condiţii dintre cele patru anterior enunţate implică un examen preponderent formal, cea de-a treia cerinţă cumulativă reclamă, în anumite cazuri, o evaluare mai amănunţită, ce nu se circumscrie în totalitate limitelor unei abordări pur formale a chestiunii admisibilităţii cererii de sesizare.
O atare evaluare nu contravine însă dispoziţiilor art. 2 ori art. 29 din Legea nr. 47/1992.
Curtea Constituţională este unica autoritate competentă să supună controlului de constituţionalitate actele normative prevăzute de art. 2 alin. (1) din legea specială.
Încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale are însă valenţele unui act procedural, prin care sunt definite limitele învestirii autorităţii de jurisdicţie constituţională. În întocmirea unui astfel de act procedural, instanţa de judecată în faţa căreia a fost invocată excepţia are, potrivit legii, nu doar competenţa, ci şi responsabilitatea corelativă de a cenzura eventualele susţineri ale autorului excepţiei şi, în mod subsecvent, de a fixa limitele sesizării autorităţii de jurisdicţie constituţională, în strictă conformitate cu dispoziţiile legii pertinente, dar şi cu specificul cauzei.
În coordonatele prezentate, raportându-se la particularităţile cauzei, Înalta Curte, similar Curţii de Apel Craiova, constată că excepţia de neconstituţionalitate formulată de inculpatul A. nu are legătură cu soluţionarea cauzei în care a fost invocată.
În acest sens, Înalta Curte reţine că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 118 alin. (7) din O.U.G. nr. 195/2002, potrivit cărora "În cazul în care contravenientul nu predă permisul de conducere în termenul prevăzut la alin. (4), durata de suspendare a exercitării dreptului de a conduce se majorează de drept cu 30 de zile, fără îndeplinirea vreunei alte formalităţi", este invocată de inculpatul A. în apelul formulat de acesta împotriva sentinţei penale nr. 7 din 11 ianuarie 2023 pronunţată de Judecătoria Slatina, prin care a fost condamnat la pedeapsa de 12.500 RON amendă penală pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată, prev. de art. 335 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) şi art. 43. alin. (1) C. pen.
Mai constată că inculpatul invocă neconstituţionalitatea textului de lege precitat susţinând, în esenţă, că acesta nu prevede o procedură clară (actul prin care se majorează durata de suspendare a exercitării dreptului de a conduce şi natura juridică a acestuia, organul competent să îl emită şi modalitatea de comunicare a acestuia către şofer), motiv pentru care încălcă principiile constituţionale ale supremaţiei legii, accesului la justiţie şi dreptului la apărare, consacrate şi de art. 6 alin. (1) şi (3) din CEDO.
Altfel spus, contestând faptul că, potrivit textului de lege invocat, suspendarea exercitării dreptului de a conduce operează de drept, nefiind necesară întocmirea vreunui act administrativ în acest sens, inculpatul susţine că numai prin reglementarea unei proceduri administrative de punere în aplicare a acestuia se poate asigura conformitate lui cu dispoziţiile art. 1 alin. (4) şi (5), art. 21 şi art. 24 din Constituţia României.
Or, dacă raportat la particularităţile factuale ale cauzei relevate în încheierea recurată, aparent, textul de lege invocat este aplicabil în cauză, excepţia de neconstituţionalitate formulată de inculpat nu îndeplineşte exigenţa necesităţii invocării ei în speţă, câtă vreme, prin demersul său, autorul excepţiei nu urmăreşte să supună cenzurii instanţei de contencios constituţional, în mod efectiv, aspecte de neconstituţionalitate derivate din modalitatea de redactare a dispoziţiei legale criticate, ci aduce în discuţie necesitatea completării textului de lege sau a stabilirii unei proceduri administrative de aplicare a acestuia, ambele de o manieră care să-i fie favorabilă în cauză, fundamentată însă pe o interpretare proprie a dispoziţiilor legale.
În plus, susţinerile recurentului reflectă o critică adusă modalităţii de interpretare şi aplicare, în speţă, a dispoziţiilor art. 118 alin. (7) din OIG nr. 192/2002, chestiune ce urmează a fi examinată şi tranşată, însă, de către instanţa de apel învestită cu soluţionarea căii ordinare de atac.
Din această perspectivă, solicitarea recurentului excedează în mod vădit competenţei Curţii Constituţionale, care, conform prevederilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului.
Cererea de sesizare formulată de inculpatul A. contravine, aşadar, regulilor de principiu desprinse din jurisprudenţa Curţii Constituţionale, reflectate, mutatis mutandis, în Decizia nr. 537 din 15 octombrie 2014, publicată în M.Of. nr. 960/30.12.2014.
Scopul invocării unei excepţii de neconstituţionalitate nu poate fi acela de a supune, formal, jurisdicţiei constituţionale orice dispoziţie legală, ci de a împiedica pronunţarea unei soluţii întemeiate pe o dispoziţie neconstituţională. Premisa sesizării instanţei constituţionale o constituie, aşadar, constatarea, inter alia, că, prin recurgerea la acest mijloc procedural, partea care invocă excepţia urmăreşte, în mod real şi efectiv, să obţină concursul Curţii, în considerarea şi în limitele stricte ale competenţei sale constituţionale.
O atare premisă nu este realizată atunci când, aşa cum se constată în speţă, autorul excepţiei nu tinde la declanşarea unui mecanism de cenzurare, pe calea excepţiei de neconstituţionalitate, a concordanţei dintre o normă legală şi exigenţele Constituţiei României, ci exclusiv la completarea unei dispoziţii legale de o manieră care să satisfacă interesele acestuia ori la obţinerea unui punct de vedere al Curţii Constituţionale asupra modului de interpretare şi aplicare în speţă a normei criticate.
Pentru argumentele prezentate, Înalta Curte constată că remediul procesual al excepţiei de neconstituţionalitate nu a fost folosit de inculpatul A. în concordanţă cu finalitatea sa, respectiv armonizarea normelor criticate cu legea fundamentală, motiv pentru care cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 118 alin. (7) din O.U.G. nr. 195/2002) este inadmisibilă, soluţia dispusă prin hotărârea recurată fiind legală.
Pentru considerentele expuse, constatând neîntemeiate criticile formulate de inculpatul A., Înalta Curte, în baza art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de acesta împotriva încheierii din data de 2 mai 2023 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Urmare acestei soluţii, în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A. împotriva încheierii din data de 2 mai 2023 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 mai 2023.