Şedinţa publică din data de 18 mai 2023
Asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin decizia penală nr. 873/A din data de 10 mai 2023 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 din C. pen., formulată de contestatorul A..
Prin aceeaşi decizie, în baza art. 431 din C. proc. pen., s-a respins, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei penale nr. 149 din 1 februarie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II a penală în dosarul nr. x/2011, dispunându-se obligarea contestatorului la plata de cheltuieli judiciare către stat.
În argumentarea soluţiei vizând cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate invocată, instanţa a reţinut, în esenţă, următoarele:
În evaluarea admisibilităţii unei excepţii de neconstituţionalitate trebuie verificate următoarele aspecte: dacă excepţia vizează un text dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă de urgenţă; excepţia să fie invocată în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial de către părţi, procuror sau instanţă, din oficiu; norma legală să fie în vigoare; norma legală să nu fi fost anterior declarată neconstituţională; dispoziţia legală a cărei neconstituţionalitate se invocă să aibă legătură cu soluţionarea cauzei.
Existenţa legăturii excepţiei de neconstituţionalitate cu soluţionarea cauzei, în sensul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, presupune întrunirea, cumulativă, a următoarelor condiţii: aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecăţii şi necesitatea invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate (a se vedea, de exemplu, Decizia nr. 438 din 8 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 600 din 12 august 2014).
Prin urmare, condiţia relevanţei excepţiei de neconstituţionalitate, respectiv a incidenţei textului de lege criticat în soluţionarea cauzei aflate pe rolul instanţei judecătoreşti, nu trebuie analizată in abstracto, ci trebuie verificat, în primul rând, interesul procesual al invocării excepţiei de neconstituţionalitate, mai ales prin prisma efectelor unei eventuale constatări a neconstituţionalităţii textului de lege criticat (a se vedea şi Decizia nr. 465 din 23 septembrie 2014, paragraful 20, publicată în Monitorul Oficial al României, ParteaI, nr. 788 din 29 octombrie 2014; Decizia nr. 712 din 27 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 880 din 24 noiembrie 2015, paragraful 19).
Or, textul art. 6 din C. pen. nu are legătură cu obiectul cauzei întrucât acesta priveşte aplicarea legii penale mai favorabile după rămânerea definitivă a unei hotărâri judecătoreşti, prin urmare, faza de executare a acestei hotărâri, iar nu soluţionarea unei căi extraordinare de atac, precum o contestaţie în anulare.
****
Împotriva acestei dispoziţii, în termen legal, a formulat recurs contestatorul A., fără a motiva în scris calea de atc.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, la data de 16 mai 2023, sub nr. x/2023.
La termenul fixat pentru soluţionarea ei, 18 mai 2023, apărătorul ales al recurentului contestator a susţinut oral motivele recursului, concluziile acestuia, ca şi cele ale reprezentantului Ministerului Public, fiind fidel redate în practicaua prezentei decizii.
****
Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată nefondat recursul formulat de contestatorul A., pentru următoarele considerente:
Din economia dispoziţiilor Legii nr. 47/1992 rezultă că sesizarea instanţei de contencios constituţional în cadrul controlului de constituţionalitate a posteriori implică examinarea prealabilă a următoarelor exigenţe de admisibilitate cumulativ prevăzute de art. 29 alin. (1) - (3) din lege:
- calitatea de parte în proces a autorului excepţiei;
- identificarea exactă a normei/normelor legale criticate, dar şi a măsurii în care legea sau ordonanţa în care sunt inserate se află în vigoare la data soluţionării cererii;
Sub acest aspect, se impune observaţia că indicarea explicită a textului normativ criticat este o condiţie absolut necesară în etapa evaluării admisibilităţii cererii, numai astfel putându-se determina obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, dar şi existenţa legăturii dintre norma criticată şi soluţia ce ar putea fi dată cauzei în care partea a înţeles să uzeze de acest mijloc procedural.
- existenţa unei legături între norma legală criticată şi soluţia ce ar putea fi dată în cauza respectivă, indiferent de faza litigiului;
Fiind expresia cerinţei pertinenţei excepţiei de neconstituţionalitate în desfăşurarea procesului, "legătura cu soluţionarea cauzei" poate fi stabilită numai în urma unei analize concrete a particularităţilor speţei, prin evaluarea atât a "aplicabilităţii textului criticat în cauza dedusă judecăţii, cât şi a necesităţii invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate" (mutatis mutandis, Decizia nr. 591/21.10.2014 a Curţii Constituţionale, publicată în M.Of. nr. 916/16.12.2014).
- verificarea deciziilor pronunţate anterior de către Curtea Constituţională cu privire la constituţionalitatea acelei dispoziţii legale, pentru a exclude o eventuală inadmisibilitate a cererii ca efect al constatării neconstituţionalităţii normei criticate printr-o decizie precedentă.
Înalta Curte constată că, dacă evaluarea primelor două şi a ultimei condiţii dintre cele patru anterior enunţate implică un examen preponderent formal, cea de-a treia cerinţă cumulativă reclamă, în anumite cazuri, o evaluare mai amănunţită, ce nu se circumscrie în totalitate limitelor unei abordări pur formale a chestiunii admisibilităţii cererii de sesizare.
O atare evaluare nu contravine însă dispoziţiilor art. 2 ori art. 29 din Legea nr. 47/1992.
Curtea Constituţională este unica autoritate competentă să supună controlului de constituţionalitate actele normative prevăzute de art. 2 alin. (1) din legea specială.
Încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale are însă valenţele unui act procedural prin care sunt definite limitele învestirii autorităţii de jurisdicţie constituţională. În întocmirea unui astfel de act procedural, instanţa de judecată în faţa căreia a fost invocată excepţia are, potrivit legii, nu doar competenţa, ci şi responsabilitatea corelativă de a cenzura eventualele susţineri ale autorului excepţiei şi, în mod subsecvent, de a fixa limitele sesizării autorităţii de jurisdicţie constituţională, în strictă conformitate cu dispoziţiile legii pertinente, dar şi cu specificul cauzei.
În coordonatele prezentate, raportându-se la particularităţile cauzei, Înalta Curte, similar Curţii de Apel Bucureşti, constată că excepţia de neconstituţionalitate formulată de contestatorul A. nu are legătură cu soluţionarea cauzei în care a fost invocată.
În acest sens, Înalta Curte reţine că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 din C. pen., care reglementează aplicarea legii penale mai favorabile după judecarea definită a cauzei, a fost invocată de contestatorul A., la data de 15 februarie 2023, în cursul procedurii de verificare a admisibilităţii în principiu a contestaţiei în anulare formulate de acesta, în temeiul art. 426 lit. b) din C. proc. pen., împotriva deciziei penale nr. 149 din 1 februarie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II a penală în dosarul nr. x/2011.
Altfel spus, recurentul A. a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 din C. pen. în cadrul procedurii prev. de art. 431 C. proc. pen., în care se verifică existenţa unei concordanţe aparente între cazul de contestaţie în anulare invocat (dintre cele prevăzute de art. 426 din C. proc. pen.), motivul pe care se sprijină acesta şi dovada invocată în susţinerea lui.
Ca urmare, condiţia legăturii între normele legale criticate şi soluţia ce ar putea fi dată în cauza de faţă se raportează exclusiv la cadrul specific evaluării admisibilităţii în principiu a contestaţiei în anulare formulate de recurent.
Or, în contextul în care, raportat la motivul concret prezentat de contestator în sfera cazului de contestaţie în anulare invocat [art. 426 lit. b) din C. proc. pen..] - greşita sa condamnare, la data de 1 februarie 2016, în condiţiile în care era împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale pentru infracţiunea de spălare a banilor, în accepţiunea Deciziilor Curţii Constituţionale nr. 297/2018 şi nr. 358/2022, care, neintervenind însă, în speţă, "de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei", nu pot fi valorificate în baza art. 5 din C. pen., ci a art. 6 din C. pen., în măsura în care acesta nu ar limita aplicarea legii penale mai favorabile după judecarea definitivă a cauzei exclusiv la situaţia în care legea prevede sancţiuni mai uşoare - excepţia de neconstituţionalitate formulată de condamnat nu îndeplineşte exigenţa necesităţii invocării ei în speţă.
Prin demersul său, autorul excepţiei nu urmăreşte să supună cenzurii instanţei de contencios constituţional, în mod efectiv, aspecte de neconstituţionalitate derivate din modalitatea de redactare a dispoziţiei legale criticate, ci aduce în discuţie necesitatea completării textului de lege de o manieră pe care o apreciază ca fiindu-i favorabilă în cauză, adică care să-i permită o eventuală valorificare, în cadrul căii extraordinare de atac a contestaţiei în anulare, a Deciziilor Curţii Constituţionale nr. 297/2018 şi nr. 358/2022, ca lege penală mai favorabilă intervenită după judecarea definitivă a cauzei.
O atare solicitare, prin care se urmăreşte, practic, extinderea principiului legii penale mai favorabile după condamnarea definitivă şi în alte situaţii decât cele strict reglementate prin art. 6 din C. pen. (intervenirea unei legi care prevede o pedeapsă mai uşoară) excedează în mod vădit competenţei Curţii Constituţionale, care, conform prevederilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului.
Cererea de sesizare formulată de contestatorul A. contravine, aşadar, regulilor de principiu desprinse din jurisprudenţa Curţii Constituţionale, reflectate, mutatis mutandis, în Decizia nr. 537 din 15 octombrie 2014, publicată în M.Of. nr. 960/30.12.2014.
Scopul invocării unei excepţii de neconstituţionalitate nu poate fi acela de a supune, formal, jurisdicţiei constituţionale orice dispoziţie legală, ci de a împiedica pronunţarea unei soluţii întemeiată pe o dispoziţie neconstituţională. Premisa sesizării instanţei constituţionale o constituie, aşadar, constatarea, inter alia, că, prin recurgerea la acest mijloc procedural, partea care invocă excepţia urmăreşte, în mod real şi efectiv, să obţină concursul Curţii, în considerarea şi în limitele stricte ale competenţei sale constituţionale.
O atare premisă nu este realizată atunci când, aşa cum se constată în speţă, autorul excepţiei nu tinde la declanşarea unui mecanism de cenzurare pe calea excepţiei de neconstituţionalitate, a concordanţei dintre o normă legală şi exigenţele Constituţiei României, ci exclusiv la completarea unei dispoziţii legale de o manieră care să satisfacă interesele acestuia.
Pentru argumentele prezentate, Înalta Curte constată că remediul procesual al excepţiei de neconstituţionalitate nu a fost folosit de contestatorul A. în concordanţă cu finalitatea sa, respectiv armonizarea normelor criticate cu legea fundamentală, motiv pentru care cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 din C. pen. este inadmisibilă, soluţia dispusă prin hotărârea recurată fiind legală.
Pentru considerentele expuse, constatând neîntemeiate criticile formulate de contestatorul A., Înalta Curte, în baza art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de acesta împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 din C. pen. din cuprinsul deciziei penale. 873/A din data de 10 mai 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Urmare acestei soluţii, în baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul contestator la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de contestatorul A. împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 din C. pen. din cuprinsul deciziei penale. 873/A din data de 10 mai 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Obligă recurentul contestator la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 mai 2023.