Şedinţa publică din data de 14 septembrie 2023
Asupra recursului de faţă, constată următoarele:
1. Prin încheierea penală nr. 103/CO/CP din data de 30 iunie 2023, Curtea de Apel Timişoara, secţia penală (instanţă învestită cu soluţionarea, în procedura prev. de art. 347 C. proc. pen., a contestaţiilor formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin şi inculpaţii A. şi S.C. B. S.R.L. împotriva încheierilor penale nr. 52 din 27 aprilie 2023 şi nr. 29 din 16 martie 2023, pronunţate de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Caraş-Severin în dosarul nr. x/2022), în baza art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 347 alin. (3) teza finală C. proc. pen., formulată de inculpatul A..
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut, în esenţă, că inculpatul A. a invocat excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 347 alin. (3) teza finală din C. proc. pen., susţinând că această normă, care nu oferă judecătorilor de camera preliminară de la instanţa de control judiciar posibilitatea să restituie cauza la instanţa de fond, în cazul în care constată că hotărârea este nemotivată întrucât judecătorul de cameră preliminară nu s-a pronunţat pe solicitările părţilor, încalcă următoarele dispoziţii constituţionale: art. 1 alin. (5), art. 15 alin. (1), art. 20 alin. (1) şi (2), art. 21 alin. (3), art. 23 alin. (12) şi art. 24 alin. (1) din Constituţia României.
Învestită cu cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia sus-menţionată, instanţa a constatat că aceasta îndeplineşte condiţiile de admisibilitate ca dispoziţiile invocate să fie în vigoare sau efectele juridice ale acestora să continue să se producă şi după ieşirea lor din vigoare şi să fie pretins contrare unor prevederi constituţionale, excepţia să fie invocată în faţa unei instanţe de judecată sau de arbitraj comercial, iar prevederile normative să nu fi fost declarate neconstituţionale printr-o decizie anterioară a instanţei de contencios constituţional, însă nu şi pe cea vizând incidenţa normelor în soluţionarea cauzei.
În acest sens, a notat că, în practica constantă a instanţelor naţionale, s-a apreciat că norma pretins neconstituţională trebuie să aibă un impact decisiv asupra soluţiei pe care o va lua instanţa cu privire la fondul cauzei dedus judecăţii. Or, în cazul speţei, o eventuală declarare ca neconstituţională a prevederilor art. 347 alin. (3) C. proc. pen. nu ar putea conduce la o soluţionare diferită a cauzei întrucât, astfel cum rezultă din considerentele expuse în analiza contestaţiilor formulate în procedura de cameră preliminară, instanţa de control judiciar a apreciat că hotărârea primei instanţe a fost suficient de motivată şi că nu se impune restituirea cauzei, sub aspectul pronunţării exprese pe toate cererile şi excepţiile părţilor.
Altfel spus, o eventuală declarare ca neconstituţională a prevederilor art. 347 alin. (3) C. proc. pen., în raport cu criticile inculpatului, nu ar conduce la o soluţionare diferită a cauzei, aceasta fiind de nerestituire a cauzei la prima instanţă pentru reluarea judecăţii în faza camerei preliminare.
În raport cu argumentele expuse, în baza art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, prima instanţă a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 347 alin. (3) teza finală C. proc. pen., formulată de inculpatul A..
2. Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a formulat recurs inculpatul A., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, la data de 10 iulie 2023, sub nr. x/2022/a1.
În argumentarea, în scris, a căii de atac formulate, reiterând fidel, în integralitate, aspectele invocate în cuprinsul cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 347 alin. (3) teza finală din C. proc. pen., apărătorul recurentului inculpat a solicitat admiterea recursului, desfiinţarea încheierii atacate, iar în rejudecare, admiterea cererii de sesizare a instanţei de contencios constituţional cu excepţia de neconstituţionalitate invocată.
În acest sens, a arătat, în esenţă, că în speţă este îndeplinită condiţia legăturii textului invocat cu soluţionarea cauzei întrucât, la data sesizării cu excepţia de neconstitutionalitate, dosarul nr. x/2022 se afla pe rolul Curţii de Apel Timişoara, în etapa contestaţiei în procedura de cameră preliminară, fază procesuală în care inculpatul A. a contestatat încheierea nr. 29 din 16 martie 2023 a judecătorului de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Caras-Severin, prin care au fost respinse cererile şi excepţiile cu privire la legalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală în cadrul dosarului nr. x/2021 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică.
Încheierea contestată este însă nemotivată, pe de o parte, întrucât considerentele ei cuprind o argumentare generală şi abstractă, iar, pe de alta parte, pentru că judecătorul de camera preliminară din cadrul Tribunalului Caras-Severin a omis să ofere dezlegare tuturor criticilor invocate de către inculpat.
Or, în contextul acestui viciu al încheierii atacate, care afectează chiar legalitatea ei, solicitarea firească ar fi de trimitere a dosarului spre rejudecare la instanţa de fond, soluţie care însă este suprimată de dispoziţiile art. 347 alin. (3) C. proc. pen., care trimit la soluţiile oferite de textul art. 346 C. proc. pen., care nu prevăd o asemenea posibilitate.
Prin urmare, în etapa procedurii de cameră preliminară, partea nu poate invoca aspecte ce ţin de legalitatea hotărârii judecătoreşti, neexistând un remediu procesual într-o astfel de ipoteză.
Pentru argumentele prezentate, apărarea recurentului inculpat A. a susţinut că excepţia de neconstituţionalitate invocată este admisibilă, astfel că se impune sesizarea Curţii Constituţionale cu soluţionarea acesteia, în conformitate cu dispoziţiile art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992.
La termenul fixat pentru soluţionarea recursului, 14 septembrie 2023, apărătorul ales al recurentului inculpat a susţinut fidel motivele scrise de contestaţie, concluziile acestuia, ca şi cele ale reprezentantului Ministerului Public fiind fidel redate în practicaua prezentei hotărâri.
****
Examinând actele dosarului şi hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată nefondat recursul formulat de inculpatul A., pentru următoarele considerente:
Din economia dispoziţiilor Legii nr. 47/1992 rezultă că sesizarea instanţei de contencios constituţional în cadrul controlului de constituţionalitate a posteriori implică examinarea prealabilă a următoarelor exigenţe de admisibilitate cumulativ prevăzute de art. 29 alin. (1) - (3) din lege:
- calitatea de parte în proces a autorului excepţiei;
- identificarea exactă a normei/normelor legale criticate, dar şi a măsurii în care legea sau ordonanţa în care sunt inserate se află în vigoare la data soluţionării cererii;
Sub acest aspect, se impune observaţia că indicarea explicită a textului normativ criticat este o condiţie absolut necesară în etapa evaluării admisibilităţii cererii, numai astfel putându-se determina obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, dar şi existenţa legăturii dintre norma criticată şi soluţia ce ar putea fi dată cauzei în care partea a înţeles să uzeze de acest mijloc procedural.
- existenţa unei legături între norma legală criticată şi soluţia ce ar putea fi dată în cauza respectivă, indiferent de faza litigiului;
Fiind expresia cerinţei pertinenţei excepţiei de neconstituţionalitate în desfăşurarea procesului, "legătura cu soluţionarea cauzei" poate fi stabilită numai în urma unei analize concrete a particularităţilor speţei, prin evaluarea atât a "aplicabilităţii textului criticat în cauza dedusă judecăţii, cât şi a necesităţii invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate" (mutatis mutandis, Decizia nr. 591/21.10.2014 a Curţii Constituţionale, publicată în M.Of. nr. 916/16.12.2014).
- verificarea deciziilor pronunţate anterior de către Curtea Constituţională cu privire la constituţionalitatea acelei dispoziţii legale, pentru a exclude o eventuală inadmisibilitate a cererii ca efect al constatării neconstituţionalităţii normei criticate printr-o decizie precedentă.
Înalta Curte constată că, dacă evaluarea primelor două şi a ultimei condiţii dintre cele patru anterior enunţate implică un examen preponderent formal, cea de-a treia cerinţă cumulativă reclamă, în anumite cazuri, o evaluare mai amănunţită, ce nu se circumscrie în totalitate limitelor unei abordări pur formale a chestiunii admisibilităţii cererii de sesizare.
O atare evaluare nu contravine însă dispoziţiilor art. 2 ori art. 29 din Legea nr. 47/1992.
Curtea Constituţională este unica autoritate competentă să supună controlului de constituţionalitate actele normative prevăzute de art. 2 alin. (1) din legea specială.
Încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale are însă valenţele unui act procedural, prin care sunt definite limitele învestirii autorităţii de jurisdicţie constituţională. În întocmirea unui astfel de act procedural, instanţa de judecată în faţa căreia a fost invocată excepţia are, potrivit legii, nu doar competenţa, ci şi responsabilitatea corelativă de a cenzura eventualele susţineri ale autorului excepţiei şi, în mod subsecvent, de a fixa limitele sesizării autorităţii de jurisdicţie constituţională, în strictă conformitate cu dispoziţiile legii pertinente, dar şi cu specificul cauzei.
În coordonatele prezentate, raportându-se la particularităţile cauzei, Înalta Curte, similar Curţii de Apel Timişoara, constată că excepţia de neconstituţionalitate formulată de inculpatul A. nu are legătură cu soluţionarea cauzei în care a fost invocată.
În acest sens, Înalta Curte reţine că excepţia de neconstituţionalitate invocată vizează dispoziţiile art. 347 alin. (3) C. proc. pen., potrivit cărora " contestaţia se soluţionează în camera de consiliu, cu citarea părţilor şi a persoanei vătămate şi cu participarea procurorului. Dispoziţiile art. 345 şi 346 se aplică în mod corespunzător.", inculpatul A. susţinând că teza finală a acestei norme, care face trimitere la soluţiile ce pot fi pronunţate în primă instanţă în camera preliminară, prevăzute de art. 346 C. proc. pen., nu permite cenzurarea, în contestaţie, a nelegalităţii hotărârii judecătorului de cameră preliminară, decurgând din omisiunea pronunţării asupra tuturor cererilor şi excepţiilor ori din lipsa sau insuficienta ei motivare, prin dispunerea unei soluţii de trimitere a cauzei spre rejudecare.
Art. 346 C. proc. pen. reglementează soluţiile finale care pot fi dispuse de judecătorul de cameră preliminară de la instanţa de fond, stabilind că:
(1) Dacă nu s-au formulat cereri şi excepţii în termenele prevăzute la art. 344 alin. (2) şi (3) şi nici nu a ridicat din oficiu excepţii, la expirarea acestor termene, judecătorul de cameră preliminară constată legalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală şi dispune începerea judecăţii. Judecătorul de cameră preliminară se pronunţă în camera de consiliu, fără citarea părţilor şi a persoanei vătămate şi fără participarea procurorului, prin încheiere, care se comunică de îndată acestora.
(2) Dacă respinge cererile şi excepţiile invocate ori ridicate din oficiu, în condiţiile art. 345 alin. (1) şi (2), prin aceeaşi încheiere judecătorul de cameră preliminară constată legalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală şi dispune începerea judecăţii.
(3) Judecătorul de cameră preliminară restituie cauza la parchet dacă: a) rechizitoriul este emis de un procuror necompetent după materie sau după calitatea persoanei ori este neregulamentar întocmit, iar neregularitatea nu a fost remediată de procuror în termenul prevăzut la art. 345 alin. (3), dacă neregularitatea atrage imposibilitatea stabilirii obiectului sau limitelor judecăţii; b) a exclus toate probele administrate în cursul urmăririi penale; c) procurorul solicită restituirea cauzei, în condiţiile art. 345 alin. (3), ori nu răspunde în termenul prevăzut de aceleaşi dispoziţii.
(4) În toate celelalte cazuri în care a constatat neregularităţi ale actului de sesizare, a exclus una sau mai multe probe administrate ori a sancţionat potrivit art. 280-282 actele de urmărire penală efectuate cu încălcarea legii, judecătorul de cameră preliminară dispune începerea judecăţii.
(42) În cazul prevăzut la alin. (3) lit. b), restituirea cauzei la procuror se dispune prin încheierea prevăzută la art. 345 alin. (2).
(5) Probele excluse nu pot fi avute în vedere la judecata în fond a cauzei.
(6) Dacă apreciază că instanţa sesizată nu este competentă, judecătorul de cameră preliminară procedează potrivit art. 50 şi 51, care se aplică în mod corespunzător.
(7) Judecătorul de cameră preliminară care a dispus începerea judecăţii exercită funcţia de judecată în cauză.
Această excepţie este invocată de inculpatul A. în faza contestaţiei prev. de art. 347 C. proc. pen. exercitate (de recurent, inculpata S.C. B. S.R.L. şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin) împotriva încheierilor penale nr. 52 din 27 aprilie 2023 şi nr. 29 din 16 martie 2023, pronunţate de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Caraş-Severin în dosarul nr. x/2022, cale de atac în cadrul căreia recurentul a invocat, printre altele, nelegalitatea hotărârii prev. de art. 346 C. proc. pen., în parametrii argumentativi anterior menţionaţi.
Or, astfel argumentată, excepţia invocată de inculpatul A. urmăreşte, practic, cenzurarea judiciară a pretinsei omisiuni a judecătorului de cameră preliminară de la instanţa de fond de a se pronunţa asupra tuturor cererilor şi excepţiilor invocate în procedura filtru de legalitate, respectiv a nemotivării sau insuficientei motivări a încheierilor prev. de art. 345 şi 346 C. proc. pen., din perspectiva efectelor concrete ale acestor chestiuni în planul soluţiilor ce pot fi dispuse în contestaţia prev. de art. 347 C. proc. pen.
În concret, recurentul susţine că, în condiţiile în care face trimitere la art. 346 C. proc. pen. (care prevede soluţiile ce se pot pronunţa în procedura de camera preliminară în fond), fără a avea în vedere particularităţile specifice căii de atac a contestaţiei, dispoziţia normativă criticată nu permite dispunerea unei soluţii de trimitere a cauzei spre rejudecare la judecătorul primei instanţe, atunci când acesta a omis a se pronunţa asupra unor cereri şi excepţii sau nu a motivat soluţia dispusă, fiind astfel încălcate drepturile procesuale ale participanţilor la procesul penal garantate de Constituţia României, prin lipsirea părţii nemulţumite de o cale efectivă de atac.
Aceste aspecte aduc, însă, în discuţie nu elemente de constituţionalitate derivate din modalitatea de redactare a normei de procedură invocate, ci de interpretare şi aplicare a acesteia în concret, recurentul inculpat fundamentându-şi demersul judiciar pe premisa că dispoziţiile art. 347 alin. (3) C. proc. pen., prin trimiterile la soluţiile prev. de art. 346 C. proc. pen., nu reglementează posibilitatea pronunţării unei soluţii de trimitere a cauzei spre rejudecare la instanţa de fond.
Soluţiile care pot fi pronunţate în contestaţia prev. de art. 347 C. proc. pen. (admitere/respingere lato sensu) sunt însă prevăzute de art. 4251 alin. (7) C. proc. pen., iar nu de dispoziţiile art. 347 alin. (3) C. proc. pen., care, prin ipoteză, sunt aplicabile în cazul în care s-ar pronunţa o soluţie conform art. 4251 alin. (7) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., respectiv de desfiinţare a hotărârii atacate şi de soluţionare a cauzei pe fond de către instanţa de contestaţie.
Trimiterea cauzei spre rejudecare, ca o consecinţă a admiterii căii de atac, este în schimb o soluţie prevăzută de art. 4251 alin. (7) pct. 2 lit. b) C. proc. pen. doar în cazul în care se constată că nu au fost respectate dispoziţiile privind citarea, normă a cărei neconstituţionalitate nu a fost, însă, invocată de către recurent.
Ca urmare, solicitarea recurentului excedează în mod vădit competenţei Curţii Constituţionale, întrucât tinde nu la cenzurarea unor elemente de neconstituţionalitate, ci la obţinerea unei interpretări legale, cu valoare obligatorie, a unui text de lege, din partea unei alte autorităţi decât cea căreia îi sunt atribuite prerogative exclusive de interpretare şi aplicare unitară a legii, conform art. 126 alin. (3) din Constituţie.
Înalta Curte subliniază că scopul invocării unei excepţii de neconstituţionalitate nu poate fi acela de a supune, formal, jurisdicţiei constituţionale orice dispoziţie legală, ci de a împiedica pronunţarea unei soluţii întemeiată pe o dispoziţie neconstituţională.
Premisa sesizării instanţei constituţionale o constituie, aşadar, constatarea, inter alia, că, prin recurgerea la acest mijloc procedural, partea care invocă excepţia urmăreşte, în mod real şi efectiv, să obţină concursul Curţii, în considerarea şi în limitele stricte ale competenţei sale constituţionale.
O atare premisă nu este realizată atunci când, aşa cum se constată în speţă, autorul excepţiei nu tinde la declanşarea unui mecanism de cenzurare implicită, pe calea excepţiei de neconstituţionalitate, a concordanţei dintre o normă legală şi exigenţele Constituţiei României, ci exclusiv la tranşarea unei probleme de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor criticate.
Pentru argumentele prezentate, Înalta Curte constată că remediul procesual al excepţiei de neconstituţionalitate nu a fost folosit de inculpatul A. în concordanţă cu finalitatea sa, respectiv armonizarea normelor criticate cu legea fundamentală, motiv pentru care cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 347 alin. (3) teza finală din C. proc. pen. este inadmisibilă, soluţia dispusă prin hotărârea recurată fiind legală.
Pentru considerentele expuse, constatând neîntemeiate criticile formulate de inculpatul A., Înalta Curte, în baza art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, va respinge, ca nefondat, recursul formulat de acesta împotriva dispoziţiei de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 347 alin. (3) teza finală din C. proc. pen., din cuprinsul încheierii penale nr. 103/CO/CP din data de 30 iunie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală.
Urmare acestei soluţii, în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de inculpatul A. împotriva dispoziţiei de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 347 alin. (3) teza finală din C. proc. pen., formulată de inculpat, din cuprinsul încheierii penale nr. 103/CO/CP din data de 30 iunie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 septembrie 2023.