Şedinţa publică din data de 29 februarie 2024
Asupra apelului de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 2395 din 10.11.2022, pronunţată de Judecătoria Iaşi în dosarul nr. x/2018, în aplicarea art. 5 C. pen. şi a Deciziei nr. 265/2014 a CCR, s-a constatat că legea penală mai favorabilă în cauză este Noul C. pen.
În baza art. 244 alin. (1), alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen. raportat la art. 396 alin. (1) şi (4) C. proc. pen., s-a stabilit pedeapsa de 1 (un) an şi 6 (şase) luni închisoare, în sarcina inculpatului A., pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în formă continuată.
În baza art. 396 alin. (1) şi (4) C. proc. pen. raportat la art. 83 C. pen., s-a dispus amânarea aplicării pedepsei de 1 (un) an şi 6 (şase) luni închisoare, stabilită în sarcina inculpatului A., pe un termen de supraveghere de 2 ani, stabilit în condiţiile art. 84 C. pen., care se va calcula de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
În baza dispoziţiilor art. 85 alin. (1) C. pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpatul A. trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Iaşi, la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.
În baza art. 86 alin. (1) C. pen., pe durata termenului de supraveghere datele prevăzute în conţinutul art. 85 alin. (1) lit. c) - e) C. pen. se comunică Serviciului de Probaţiune Iaşi.
În baza art. 404 alin. (3) C. proc. pen. raportat la art. 83 alin. (4) C. pen., s-a pus în vedere inculpatului A. dispoziţiile art. 88 alin. (1) şi (3) C. pen., privind revocarea amânării aplicării pedepsei în cazul nerespectării, cu rea-credinţă, a măsurilor de supraveghere stabilite în sarcina sa sau a săvârşirii unei noi infracţiuni.
În temeiul art. 25 alin. (6) şi art. 397 alin. (1) C. proc. pen., s-a lăsat nesoluţionată acţiunea civilă exercitată de către partea civilă Fabrica de Ţigarete Iaşi.
S-a constatat că inculpatul A. a fost arestat, în baza cererii de extrădare, în perioada 12.04.2018 - 10.08.2018.
Prin decizia penală nr. 668 din data de 22.06.2023, pronunţată de către Curtea de Apel Iaşi în dosarul nr. x/2018 al Tribunalului Iaşi, a fost respins, ca nefondat, apelul formulat de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 2395 din 10.11.2022, pronunţate de Judecătoria Iaşi în dosarul nr. x/2018.
Împotriva deciziei instanţei de apel, condamnatul A. a promovat calea extraordinară de atac a contestaţiei în anulare, aceasta fiind admisă în principiu în şedinţa din cameră de consiliu din data de 3 octombrie 2023.
Prin decizia penală nr. 1031 din 15 noiembrie 2023, pronunţată în dosarul nr. x/2023, în baza art. 432 alin. (2) C. proc. pen., Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori a respins, ca nefondată, contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei penale nr. 668 din 22.06.2023, pronunţată de către Curtea de Apel Iaşi în dosarul nr. x/2018 al Tribunalului Iaşi
Analizând contestaţia în anulare, în esenţă, Curtea de Apel Iaşi a reţinut, raportat la motivele invocate, respectiv cele menţionate la art. 426 alin. (1) lit. a) şi h) C. proc. pen., că deşi inculpatul nu a fost prezent la judecata apelului, acesta a fost legal citat fiind asistat de apărător ales pe tot parcursul judecăţii, apărătorul confirmând că inculpatul are cunoştinţă de derularea procesului împotriva sa. În consecinţa nu se poate susţine că inculpatul nu fost legal citat la judecat apelului.
De asemenea nu este incidentă nici situaţia prevăzută de art. 426 lit. a) teza a II-a C. proc. pen., întrucât, chiar presupunând că inculpatul, din cauza stării de sănătate, ar fi fost în imposibilitatea de a se prezenta, acesta nu a fost în imposibilitatea de a înştiinţa instanţa cu privire la imposibilitatea de prezentare, dimpotrivă, aducând instanţei la cunoştinţă acest aspect. Prevăzând cumularea ambelor condiţii: atât imposibilitatea de prezentare, cât şi imposibilitatea aducerii la cunoştinţa instanţei a acestei împrejurări, odată ce instanţa a fost înştiinţată cu privire la imposibilitatea de prezentare, inculpatul nu poate invoca pe calea contestaţiei în anulare că s-a soluţionat cauza în lipsa lui.
În ce priveşte motivul prevăzut de art. 426 lit. h) C. proc. pen., Curtea a constatat că inculpatului nu i s-a încălcat dreptul de a fi audiat în faţa instanţei de apel. Chiar interpretând în sens larg norma invocată, în sensul că instanţa are obligaţia nu doar de a audia inculpatul prezent, ci şi de a lua toate măsurile pentru ca inculpatul care doreşte să fie prezent pentru a fi audiat să poată realiza acest lucru, s-a constatat pasivitatea inculpatului timp de aproape 5 ani în cursul celor două cicluri procesuale şi lipsa oricărui demers al acestuia pentru a fi audiat, deşi a avut acelaşi apărător ales, interesul acestuia pentru audiere ivindu-se brusc, atunci când a apărut perspectiva unei prescripţii în scurt timp a răspunderii penale în contextul modificărilor legislative şi jurisprudenţiale. Or, deşi procedura judecăţii în primă instanţă şi în apel obligă la audierea inculpatului, aceasta nu conferă inculpatului un drept de a fi audiat în orice condiţii.
În prezenta cauză, apărătorul ales al inculpatului a învederat instanţei că inculpatul doreşte să fie audiat abia la al treilea termen de judecată, după ce anterior, la termenele anterioare fusese întrebat în mod expres dacă mai are alte solicitări. Or, art. 420 C. proc. pen. prevede ca audierea inculpatului să aibă loc la debutul cercetării judecătoreşti în apel şi numai dacă este posibilă, fiind implicită condiţia prezenţei inculpatului la acel moment. Odată depăşit acest moment, inculpatul poate fi audiat şi la termenele ulterioare, dar numai dacă este prezent, inculpatul neputându-şi rezerva un drept de a fi audiat la momentul la care doreşte el provocând în acest fel amânarea cauzei. În cauza de faţă, la al doilea şi al treilea termen de judecată când cauza era în stare de judecată şi inculpatul ar fi trebuit să fie audiat, acesta nu a fost prezent şi nici apărătorul ales al acestuia nu a învederat instanţei vreun motiv de imposibilitate de prezentare a acestuia pentru aceste termene. Instanţa a acordat oricum termen de judecată de o lună de pe 29.03.2023 pentru 26.04.2023 interval de timp rezonabil pentru prezentarea acestuia chiar şi din Statele Unite ale Americii. Abia la al patrulea termen de judecată, apărătorul inculpatului a învederat instanţei că inculpatul nu s-ar putea prezenta din motive medicale, fără ca actele medicale, în forma şi limba în care au fost depuse să facă dovada certă a acestei imposibilităţi (actele medicale, în limba engleză făceau referire nu la un diagnostic ci la anumite simptome: slăbiciune în braţul stând, posibil accident vasular).
Instanţa a apreciat că absenţa inculpatului timp de 5 ani la toate procedurile judiciare din două cicluri procesuale coroborată cu cererea de amânare a cauzei în vederea audierii inculpatului, urmată de o nouă cerere de amânare pentru audierea prin comisie rogatorie sau videoconferinţă, cu formularea a două cereri de recuzare şi cu solicitarea, formulată în stadiul final al apelului, de administrare a unei probe ce presupune o durată mare de timp - expertiza grafoscopică - (deşi apărătorul ales al inculpatului fusese interpelat la termenele anterioare dacă mai are alte solicitări, răspunzând negativ) nu avea ca scop real audierea inculpatului, ci mai degrabă tergiversarea cauzei şi împlinirea termenului de prescripţie. Nu se poate pune problema încălcării dreptului inculpatului de a fi audiat în condiţiile în care acesta nu a fost prezent la termenul la care trebuia să aibă loc audierea (în ordinea efectuării cercetării judecătoreşti) şi la acele termene nici nu s-a învederat un motiv de imposibilitate de prezentare, aceste motive fiind prezentate ulterior.
Împotriva deciziei penale nr. 1031 din 15 noiembrie 2023 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în dosarul nr. x/2023, contestatorul A. a formulat apel.
Cu ocazia dezbaterilor, reprezentantul Ministerului Public a invocat excepţia inadmisibilităţii căii de atac, având în vedere că hotărârea apelată este o hotărâre definitivă, împotriva căreia legea nu prevede nicio cale de atac.
Examinând cauza cu prioritate din perspectiva admisibilităţii căii de atac, Înalta Curte reţine următoarele:
Hotărârea judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac ale hotărârilor judecătoreşti nu pot exista în afara legii. Regula are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie fiind explicite în sensul că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătoreşti sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condiţiile legii.
În cauză, Înalta Curte constată că a fost învestită cu soluţionarea apelului formulat de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 1031 din 15 noiembrie 2023 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în dosarul nr. x/2023, prin care s-a respins, ca nefondată, contestaţia în anulare formulată împotriva hotărârii instanţei de apel, respectiv decizia penală nr. 668 din 22.06.2023, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi.
Potrivit dispoziţiilor art. 432 alin. (4) din C. proc. pen., sentinţa dată în contestaţia în anulare este supusă apelului, iar decizia dată în apel este definitivă.
În ceea ce priveşte interpretarea dispoziţiilor art. 432 alin. (4) din C. proc. pen., jurisprudenţa a statuat în mod constant că această dispoziţie vizează hotărârile pronunţate în procedura de judecare a contestaţiei în anulare după admiterea în principiu reglementată de art. 431 din C. proc. pen.
Aşadar, etapa distinctă a admiterii în principiu a contestaţiei în anulare este reglementată de art. 431 din C. proc. pen., dispoziţii în cuprinsul cărora nu se prevede posibilitatea atacării hotărârii pronunţate cu apel, iar dispoziţiile art. 432 alin. (4) din C. proc. pen. privesc exclusiv hotărârile judecătoreşti pronunţate în procedura de rejudecare a apelului sau a cauzei după desfiinţare.
În speţă, decizia prin care s-a respins, ca nefondată, contestaţia în anulare, decizie atacată de contestatorul condamnat, este definitivă în considerarea etapei procesuale în care a fost pronunţată, nefiind supusă niciunei căi de atac.
În aceste condiţii, recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală penală constituie o încălcare a principiului legalităţii acesteia, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi autorităţilor şi, din acest motiv, apare ca o situaţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Admisibilitatea căilor de atac este condiţionată de exercitarea acestora potrivit dispoziţiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac şi ierarhia acestora, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate. Ca atare, atunci când părţile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum şi în situaţia când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual, intervine sancţiunea procedurală a inadmisibilităţii.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. a) teza a II-a din C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 1031 din 15 noiembrie 2023 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în dosarul nr. x/2023.
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 1031 din 15 noiembrie 2023 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în dosarul nr. x/2023.
Obligă contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 29 februarie 2024.