Şedinţa publică din data de 15 noiembrie 2023
Deliberând asupra contestaţiei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 78 din data de 11 iulie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în temeiul art. 599 alin. (5) din C. proc. pen., s-a respins, ca inadmisibilă, contestaţia la executare formulată de condamnatul A., în sensul aplicării dispoziţiilor art. 551 din Legea nr. 254/2013 privind recursul compensatoriu.
În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul în cuantum de 340 RON pentru avocatul desemnat din oficiu contestatorului-condamnat s-a dispus a se avansa din fondurile Ministerului Justiţiei în favoarea Baroului Prahova.
Conform art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., a obligat pe contestatorul-condamnat la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a dispune astfel, curtea de apel a reţinut că, la data de 31 mai 2023, s-a înregistrat contestaţia la executare formulată de condamnatul A. în temeiul dispoziţiilor art. 598 din C. proc. pen. prin care a solicitat recalcularea restului de pedeapsă conform art. 551 din Legea nr. 169/2017.
În motivarea cererii, contestatorul-condamnat a arătat că se află în executarea unei pedepse aplicate prin sentinţa penală nr. 13/F/23 ianuarie 2020 a Curţii de Apel Galaţi, definitivă prin decizia penală nr. 253 din data de 28 septembrie 2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
A mai arătat că, în perioada iunie 2012- iunie 2015, pedeapsa aplicată prin sentinţa penală nr. 2307/28 noiembrie 2011 a Judecătoriei Ploieşti, definitivă prin decizia penală nr. 945 din data de 12 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Ploieşti a executat-o astfel: 2 ani în Penitenciarul Mărgineni şi 1 an în Penitenciarul Ploieşti perioadă în care nu a beneficiat de prevederile art. 551 din Legea nr. 169/2017, solicitând în baza deciziei nr. 7 din 2018 a Î.C.C.J recalcularea restului rămas de executat.
La termenul de judecată din data de 11 iulie 2023, contestatorul condamnat a precizat că temeiul cererii îl constituie art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen. şi că pe calea contestaţiei la executare solicită deducerea unui număr de 216 zile.
Analizând actele dosarului, instanţa a reţinut următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 13/F din data de 23 ianuarie 2020 a Curţii de Apel Galaţi, contestatorul A. a fost condamnat la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă prev. de art. 270 alin. (3) raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen.
În baza art. 104 alin. (2) din C. pen., a fost revocată liberarea condiţionată pentru pedeapsa de 7 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 2307 din data de 28 noiembrie 2011 a Judecătoriei Ploieşti, definitivă prin decizia penală nr. 945 din data de 12 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Ploieşti şi s-a dispus executarea restului de pedeapsă de 1463 zile închisoare.
Au fost contopite pedeapsa de 5 ani închisoare şi restul de 1463 zile închisoare şi s-a aplicat contestatorului pedeapsa rezultantă de 5 ani şi 487 zile închisoare.
A fost emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 17/2020 din data de 28 septembrie 2020 de Curtea de Apel Galaţi.
Prin sentinţa penală nr. 57 din data de 11 mai 2021 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti în dosarul nr. x/2021, definitivă prin decizia penală nr. 855 din data de 19 octombrie 2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a fost respinsă solicitarea formulată de apărătorul desemnat din oficiu al petentului condamnat A., în sensul reţinerii dispoziţiilor art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., ca temei de drept al contestaţiei la executare formulate.
A fost respinsă ca nefondată excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
A fost respinsă ca neîntemeiată cererea formulată de petentul condamnat A., în sensul aplicării dispoziţiilor art. 551 din Legea nr. 254/2013 privind recursul compensatoriu, pe calea contestaţiei la executare formulate în temeiul art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen.
În motivarea sentinţei, s-a reţinut că petentul contestator a susţinut că anterior liberării sale condiţionate, a executat pedeapsa închisorii în condiţii de detenţie necorespunzătoare, aspect confirmat şi de adresa emisă de Penitenciarul Ploieşti conform căreia persoana privată de libertate ar beneficia de 216 zile conform legii recursului compensatoriu. Petentul a susţinut că, din moment ce prin sentinţa în executarea căreia se află, s-a dispus revocarea liberării condiţionate din pedeapsa principală rezultantă de 7 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 2307/28.11.2011 a Judecătoriei Ploieşti, în mod normal, ar trebui dedusă şi perioada celor 216 zile considerate ca executate.
Curtea a reţinut că potrivit art. 598 alin. (1) din C. proc. pen., contestaţia la executare se poate formula când se invocă o cauză de stingere ori de micşorare a pedepsei sau orice alt incident ivit în cursul executării, o nelămurire cu privire la executare, în situaţia în care se pune în executare o sentinţă care nu este definitivă sau în situaţia în care persoana în contra căreia se execută hotărârea penală nu este aceeaşi cu persoana condamnată.
Astfel, instituţia contestaţiei la executare nu este o cale de atac extraordinară, ci este doar un mijloc procesual, cu caracter jurisdicţional, care poate fi folosit înainte de punerea în executare a hotărârii penale definitive - dacă s-a ivit un incident prevăzut de lege până în acest moment, în cursul executării pedepsei - dacă incidentul s-a ivit în perioada executării şi chiar după ce s-a executat pedeapsa, dar în legătură cu executarea ei. Scopul acestui mijloc procesual este asigurarea punerii în executare a hotărârii penale definitive în conformitate cu legea, prin aplicarea acelor dispoziţii de drept penal şi de drept procesual penal care se referă la executarea unei condamnări penale. Pe cale de consecinţă, s-a apreciat că pe calea contestaţiei la executare nu se poate schimba sau modifica soluţia care a dobândit autoritate de lucru judecat.
Potrivit prevederilor art. 551 din Legea nr. 254/2013, modificată şi completată prin Legea nr. 169/2017, "la calcularea pedepsei executate efectiv se are în vedere, indiferent de regimul de executare a pedepsei, ca măsură compensatorie, şi executarea pedepsei în condiţii necorespunzătoare, caz în care, pentru fiecare perioadă de 30 de zile executate în condiţii necorespunzătoare, chiar dacă acestea nu sunt consecutive, se consideră executate, suplimentar, 6 zile din pedeapsa aplicată."
Dispoziţiile art. 551 din Legea nr. 254/2013, introduse prin Legea nr. 169/2017, au drept efect considerarea ca executate a unui număr suplimentar de 6 zile din pedeapsa aplicată, pentru fiecare perioadă de 30 de zile executată într-un spaţiu de cazare determinat de legiuitor, reprezentând o compensaţie adecvată faţă de încălcarea normelor minime de cazare (spaţiul vital insuficient şi/sau a condiţii materiale precare de deţinere). Această măsură reprezintă o ficţiune legală cu caracter compensatoriu care nu conduce la modificarea pedepsei, respectiv la micşorarea acesteia, în sensul art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen.
Astfel, s-a considerat că măsura are caracter administrativ-jurisdicţional, se pune în executare de către administraţia penitenciarului şi nu poate fi contestată pe calea procedurii prevăzute de art. 598 din C. proc. pen.
În acest sens, instanţa a reţinut că pedeapsa definitivă pronunţată de către o instanţă de judecată poate fi modificată doar dacă intervine o altă hotărâre definitivă, sau în cazul în care legiuitorul adoptă o normă legală în acest sens.
În ceea ce priveşte intervenţia legiuitorului (primar sau delegat) privind modificarea unei pedepse stabilite cu autoritate de lucru judecat, instanţa a reţinut că, potrivit C. pen. cauzele care înlătură sau modifică executarea pedepsei sunt graţierea şi prescripţia executării pedepsei (Partea generală. Titlul VIII), iar potrivit C. proc. pen. înlăturarea sau modificarea pedepsei este incidentă în cazul intervenirii unei legi penale noi privind dezincriminarea (art. 4 din C. pen.) sau modificarea limitelor speciale ale pedepsei (art. 6 din C. pen.), precum şi în cazul amnistiei sau graţierii (Partea specială, Titlul V, Secţiunea a 4-a).
În raport de aceste norme legale, care în mod tradiţional constituie dreptul comun în materie penală, modificarea unei pedepse stabilite cu autoritate de lucru judecat intervine în cazurile prevăzute de C. pen. sau C. proc. pen. sau în situaţia în care legiuitorul reglementează o normă specială în materie, normă care însă, faţă de caracterul derogatoriu de reglementare, trebuie să aibă caracter expres şi neechivoc.
Dispoziţiile art. 551 din Legea nr. 254/2013 au fost introduse prin Legea nr. 169/2017 (act normativ în prezent abrogat), iar în expunerea de motive s-a arătat "Proiectul de lege îşi propune un dublu scop: de a acorda o compensare persoanelor care execută pedepse privative de libertate în condiţii de supraaglomerare severă şi de a contribui în acelaşi timp la degrevarea penitenciarelor. Astfel, toate persoanele private de libertate vor avea în mod automat vocaţia de a beneficia de liberare condiţionată dacă îndeplinesc condiţiile stabilite prin proiect. (…) Se are în vedere în primul rând ca acest mecanism să opereze în cadrul liberării condiţionate, cu menţiunea însă că aceasta va fi o vocaţie şi nu un drept recunoscut condamnatului care de plano să beneficieze de reducerea pedepsei pentru executarea în condiţii necorespunzătoare. Astfel, mecanismul este conceput ca un instrument juridic potrivit căruia, în vederea acordării liberării condiţionate, în calculul pedepsei ce poate fi considerată ca executată potrivit legii, se include ca măsură compensatorie executarea pedepsei într-un spaţiu necorespunzător.’’
Aşa fiind, în cauză, s-a reţinut că faţă de structura normativă a dispoziţiilor art. 551 din Legea nr. 254/2013, norma juridică fiind reglementată într-un singur articol, fără trimitere la alte dispoziţii legale şi fără adoptarea unor norme infralegale, în raport de scopul urmărit de legiuitor anterior enunţat, nu se poate susţine că dispoziţiile art. 551 din Legea nr. 254/2013 privind recursul compensatoriu, reglementează un caz de modificare a pedepsei stabilite cu autoritate de lucru judecat de instanţa de judecată, neavând un caracter expres şi neechivoc în acest sens, în condiţiile în care în expunerea de motive ce a stat la baza adoptării normei legale se stipulează în sens contrar.
O interpretare contrară ar presupune ca instanţa în a cărei circumscripţie se află locul de deţinere, corespunzătoare instanţei de executare, să intervină asupra formelor de executare la fiecare 30 de zile executate într-un spaţiu de cazare necorespunzător, cu consecinţa anulării mandatului de executare a pedepsei cu închisoarea, concomitent cu emiterea unui nou mandat de executare, împrejurări neprevăzute de legiuitor.
Aşadar, s-a considerat că nefiind un caz de modificare a pedepsei definitiv aplicate de instanţa de judecată, modalitatea de aplicare a dispoziţiilor art. 551 din Legea nr. 254/2013 nu poate face obiectul unei contestaţii la executare, nefiind îndeplinite condiţiile limitativ prevăzute de dispoziţiile art. 598 din C. proc. pen.
S-a arătat, de asemenea, că persoana privată de libertate a executat anterior liberării condiţionate o pedeapsă privativă de libertate în condiţii de detenţie necorespunzătoare, beneficiind de 216 zile considerate ca executate, însă această perioadă nu poate fi scăzută în acest stadiu al executării pedepsei din restul de pedeapsă contopit în pedeapsa în executarea căreia se află în prezent petentul condamnat, în sensul reducerii restului de pedeapsă de 1463 zile închisoare, cât timp restul de pedeapsă a fost stabilit cu autoritate de lucru judecat.
Astfel, s-a apreciat că beneficiul celor 216 zile considerate ca executate va putea fi avut în vedere la stabilirea fracţiei minime de pedeapsă ce se impune a fi din nou executată pentru ca persoana privată de libertate să poată beneficia de instituţia liberării condiţionate.
Curtea a reţinut, raportat la motivele invocate de contestatorul condamnat A. în prezenta contestaţie la executare, dar şi temeiul de drept al cererii, respectiv art. 598 lit. d) din C. proc. pen., în sensul deducerii din pedeapsa rezultantă aplicată de Curtea de Apel Galaţi unui număr de 216 zile câştigate ca beneficiu al dispoziţiilor art. 551 din Legea nr. 254/2013, că acestea au fost analizate în mod definitiv prin sentinţa penală nr. 57 din data de 11 mai 2021 a Curţii de Apel Ploieşti, definitivă prin decizia penală nr. 855 din data de 19 octombrie 2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie ce a avut ca obiect contestaţie la executare.
În aceste condiţii devin incidente dispoziţiile art. 599 alin. (5) din C. proc. pen. conform cărora "cererile ulterioare de contestaţie la executare sunt inadmisibile dacă există identitate de persoană, temei legal, de motive şi apărări", reţinându-se că în şedinţa de judecată din data de 11 iulie 2021, contestatorul condamnat a susţinut în faţa instanţei că a promovat contestaţia la executare cu privire la deducerea celor 216 zile, întrucât faţă de motivarea instanţei în sensul că va beneficia de deducerea acestor zile la momentul liberării condiţionate, locul de deţinere i-a comunicat că deducerea trebuie făcută de instanţa de judecată.
Raportat la cele ce preced, existând identitate de persoană, de temei legal, de motive şi apărări în cauza dedusă judecăţii având ca obiect contestaţie la executare promovată de condamnatul A., Curtea a respins-o ca inadmisibilă.
Împotriva sentinţei penale nr. 78 din data de 11 iulie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie a formulat contestaţie contestatorul A..
Prin motivele de contestaţie, contestatorul a solicitat, în esenţă, în temeiul art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen. pe calea contestaţiei la executare deducerea unui număr de 216 zile invocând prevederile art. 551 din Legea nr. 169/2017 şi decizia nr. 7 din 2018 a Î.C.C.J. privind recalcularea restului rămas de executat.
Examinând contestaţia în baza actelor şi lucrărilor dosarului şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că este nefondată, pentru următoarele considerente:
Contestaţia la executare este mijlocul procesual prin care se rezolvă incidentele privind executarea pedepsei, fără a se putea modifica dispoziţiile din hotărârea instanţei care au intrat în autoritatea de lucru judecat.
Înalta Curte are în vedere că, potrivit dispoziţiilor cuprinse în art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen., contestaţia împotriva executării hotărârii penale se poate face atunci când se invocă amnistia, prescripţia, graţierea sau orice altă cauză de stingere ori de micşorare a pedepsei şi trebuie să cuprindă situaţiile intervenite după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare în care fie pedepsele nu se mai execută (în caz de amnistie, prescripţia executării pedepsei, graţierea, decesul persoanei condamnate), fie intervin modificări în sensul micşorării cuantumului pedepselor ce urmează a fi puse în executare sau care se execută.
În speţă, condamnatul a solicitat, prin intermediul acestui mijloc procesual, deducerea din restul rămas de executat a unui număr de 216 zile, ca beneficiu al dispoziţiilor art. 551 din Legea nr. 254/2013.
Înalta Curte constată că evaluarea prezentei contestaţii impune decelarea incidenţei dispoziţiilor art. 551 din Legea nr. 254/2013 în raport de analiza instanţei de control constituţional în privinţa interpretărilor date de instanţa supremă în cadrul mecanismelor de unificare a practicii judiciare prevăzute de recursul în interesul legii şi hotărârea prealabilă pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, precum şi de modificările legislative din cuprinsul legii speciale.
Potrivit art. 551 din Legea nr. 254/2013, la calcularea pedepsei executate efectiv se are în vedere, indiferent de regimul de executare, ca măsură compensatorie, şi executarea pedepsei în condiţii necorespunzătoare, caz în care, pentru fiecare perioadă de 30 de zile executate în condiţii necorespunzătoare, chiar dacă acestea nu sunt consecutive, se consideră executate, suplimentar, 6 zile din pedeapsa aplicată.
Modalitatea de interpretare a dispoziţiilor art. 551 din Legea nr. 254/2013 a condus la sesizarea instanţei supreme prin intermediul mecanismelor de unificare jurisprudenţială.
Prin decizia nr. 7 din 26 aprilie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, a stabilit că, în interpretarea dispoziţiilor art. 551 din Legea nr. 254/2013, pentru determinarea restului de pedeapsă rămas neexecutat în vederea aplicării tratamentului sancţionator de la art. 104 alin. (2) coroborat cu art. 43 alin. (1) din C. pen., trebuie recalculată - începând cu data de 24.07.2012 - perioada executată efectiv din pedeapsa din a cărei executare a fost dispusă liberarea condiţionată anterior intrării în vigoare a Legii nr. 169/2017 prin considerarea ca executate suplimentar a zilelor calculate în considerarea condiţiilor de detenţie necorespunzătoare.
Instanţa supremă a reţinut că evoluţia procesului legislativ care a condus la adoptarea Legii nr. 169/2017 relevă, cu claritate, voinţa legiuitorului de a nu limita aplicarea dispoziţiilor art. 551 alin. (1) şi (8) din Legea nr. 254/2013 la persoanele private de libertate aflate în executarea pedepsei închisorii la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 169/2017 şi de a nu limita acordarea măsurii compensatorii la instituţia liberării condiţionate, aplicabilă ulterior intrării în vigoare a legii menţionate. S-a mai reţinut că excluderea persoanelor liberate condiţionat anterior din sfera de aplicare a dispoziţiilor art. 551 alin. (1) şi (8) din Legea nr. 254/2013, atunci când devin incidente dispoziţiile în materia revocării liberării condiţionate, ar contraveni voinţei legiuitorului.
Totodată, prin Decizia nr. 15 din 26 septembrie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a stabilit că, în interpretarea dispoziţiilor art. 43 alin. (1) şi alin. (5) C. pen., prin pedeapsa "executată sau considerată ca executată", ce constituie primul termen al recidivei, se are în vedere pedeapsa recalculată ca urmare a aplicării art. 551 din Legea nr. 254/2013.
S-a reţinut că fiind vorba despre zile considerate ca executate, acestea se vor adăuga perioadei executate efectiv de condamnat, cu consecinţa reducerii sau chiar înlăturării restului rămas neexecutat din pedeapsa aplicată. Cum această măsură compensatorie se calculează, conform art. 551 alin. (8) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, pentru perioada executată în condiţii necorespunzătoare începând cu 24 iulie 2012, rezultă că de aceasta beneficiază nu doar persoanele aflate în executarea efectivă a pedepsei la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 169/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal care a prevăzut această compensare, ci şi persoanele liberate condiţionat anterior acestui moment. Dacă în cazul persoanelor aflate în executarea a pedepsei, această măsură compensatorie are urmări în ce priveşte liberarea lor condiţionată (prin adăugarea zilelor considerate ca executate la cele executate efectiv, cu consecinţa împlinirii mai rapide a fracţiei cerute de lege pentru ca acestea să aibă vocaţia la liberare), în cazul persoanelor deja liberate condiţionat la momentul intrării în vigoare a legii măsura va avea ca efect reducerea corespunzătoare a duratei restului rămas neexecutat din pedeapsa închisorii cu partea considerată ca executată prin acordarea măsurii compensatorii.
De asemenea, prin Decizia nr. 8 din 11 martie 2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, a stabilit că în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 551 din Legea nr. 254/2013 competenţa soluţionării cererii prin care o persoană privată de libertate solicită acordarea zilelor compensatorii în baza art. 551 din Legea nr. 254/2013 pentru restul de pedeapsă rezultat dintr-o condamnare anterioară şi care se regăseşte în pedeapsa în a cărei executare se află, revine instanţei de executare sau instanţei în a cărei circumscripţie se află locul de deţinere, pe calea contestaţiei la executare întemeiate pe dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen.
Jurisprudenţa instanţei supreme, dezvoltată în aplicarea dispoziţiilor art. 551 din Legea nr. 254/2013, ca urmare a interpretării realizate prin mecanismele de unificare a practicii judiciare, a condus la admiterea contestaţiilor la executare formulate în considerarea acestor dispoziţii legale şi la deducerea perioadei în care contestatorul a fost încarcerat în condiţii necorespunzătoare.
Astfel, s-a reţinut că prin efectul legii, pentru perioadele în care a executat pedeapsa în condiţii necorespunzătoare, condamnatului i se recunoaşte pentru fiecare perioadă de 30 de zile executate în condiţii necorespunzătoare, chiar dacă acestea nu sunt consecutive, ca executate, suplimentar, 6 zile din pedeapsa aplicată, ca urmare a aplicării dispoziţiilor art. 551 din Legea nr. 169/2017. Acest beneficiu nu este condiţionat în nici un mod de anularea liberării condiţionate de care a beneficiat anterior şi împrejurarea că au fost avute în vedere zile respective la stabilirea perioadei ce trebuia executată efectiv pentru a deveni propozabil din perspectiva instituţiei liberării condiţionate este una logică, acele zile fiind considerate ca efectiv executate potrivit prevederilor legale menţionate. Pentru a recunoaşte beneficiile ce i-au fost consacrate prin lege contestatorului, compensaţie pentru condiţiile improprii de deţinere, având în vedere Decizia RIL nr. 8/2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care chiar dacă nu vizează aceeaşi problemă, stabileşte linii jurisprudenţiale de urmat, s-a admis contestaţia la executare. (ICCJ, secţia penală, decizia nr. 739 din 12 noiembrie 2020, dosar nr. x/2020).
Ulterior deciziilor pronunţate de instanţa supremă şi dezvoltării unei jurisprudenţe specifice, instanţa de control constituţional, prin Decizia nr. 242 din 8 aprilie 2021, publicată în Monitorul Oficial nr. 677 din 08.07.2021, a constatat că dispoziţiile art. 551 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, în interpretarea dată prin Decizia nr. 7 din 26 aprilie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, sunt neconstituţionale.
Instanţa de contencios constituţional a reţinut că "modalitatea de reglementare a dispoziţiilor anterior menţionate concură la ideea că voinţa legiuitorului nu a vizat aplicarea prevederilor referitoare la compensarea în cazul cazării în condiţii necorespunzătoare şi persoanelor care fuseseră liberate condiţionat înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 169/2017" (par. 54). "Un alt argument care susţine această concluzie este acela că, din coroborarea prevederilor Legii nr. 254/2013 cu cele ale Legii nr. 169/2017, se pot decela, într-o manieră exhaustivă, competenţa şi atribuţiile fiecărui organ implicat în analiza şi evaluarea condiţiilor de detenţie pentru a se putea aplica măsura compensatorie, prevăzută de art. 551 din Legea nr. 254/2013, la calculul fracţiei ce trebuie executată obligatoriu pentru a avea vocaţie la liberare condiţionată, precum şi etapele ce trebuie parcurse pentru ca instanţa judecătorească să fie învestită şi să se pronunţe referitor la dispunerea liberării condiţionate. Or, în cazul recalculării perioadei executate efectiv din pedeapsa din a cărei executare a fost dispusă liberarea condiţionată anterior intrării în vigoare a Legii nr. 169/2017, prin considerarea ca executate suplimentar a zilelor determinate de condiţiile de detenţie necorespunzătoare, legea nu prevede o procedură ce trebuie urmată, în sensul reglementării organelor ce trebuie să dea relaţii în acest sens instanţei judecătoreşti, modalitatea de solicitare a acestor date, dacă această modalitate de calcul se aplică în cazul recidivei, al reabilitării etc. Curtea apreciază că în acest caz nu se poate reţine omisiunea de reglementare a legiuitorului, ci dimpotrivă exprimarea implicită a voinţei sale, ce transpare din întreg ansamblul legislativ, în sensul că acesta nu a urmărit aplicarea prevederilor referitoare la compensarea în cazul cazării în condiţii necorespunzătoare şi persoanelor care fuseseră liberate condiţionat înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 169/2017" (par. 55).
S-a mai reţinut că "din perspectiva instituţiei liberării condiţionate, intrarea în vigoare a Legii nr. 169/2017 are ca rezultat calcularea fracţiilor de pedeapsă ce trebuie obligatoriu executate (pentru a avea vocaţie pentru liberare condiţionată), inclusiv prin aplicarea dispoziţiilor art. 551 alin. (1) din Legea nr. 254/2013. Aplicarea modalităţii de calcul instituite prin dispoziţiile art. 551 alin. (1) din Legea nr. 254/2013 nu are însă ca efect anularea celorlalte condiţii prevăzute de art. 99 şi art. 100 din C. pen.. Liberarea persoanei condamnate înaintea epuizării termenului pedepsei rămâne în continuare un beneficiu prevăzut de lege, şi nu un drept, astfel că aplicarea dispoziţiilor art. 551 alin. (1) din Legea nr. 254/2013 nu are ca efect admiterea automată a cererii/propunerii de liberare condiţionată a persoanei condamnate. În acest sens, în expunerea de motive la Legea nr. 169/2017 s-a precizat că acest mecanism va opera "în cadrul instituţiei liberării condiţionate, cu menţiunea însă că acesta va fi o vocaţie şi nu un drept recunoscut condamnatului care, de plano, să beneficieze de reducerea pedepsei pentru executarea acesteia în condiţii necorespunzătoare"(par. 65).
Curtea a considerat că "dispoziţiile art. 551 din Legea nr. 254/2013 nu reprezintă o normă de drept penal material, ci o normă care reglementează în materia executării pedepselor, astfel că principiul aplicării legii penale mai favorabile, consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituţie, nu poate fi aplicat prin raportare la norma de lege criticată" (par. 66).
Astfel, Curtea Constituţională a constatat că "decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală conferă o interpretare a dispoziţiilor art. 551 din Legea nr. 254/2013 de natură a crea persoanei faţă de care s-a dispus liberarea condiţionată o situaţie juridică incertă în ceea ce priveşte efectele liberării condiţionate sau ale săvârşirii unei noi fapte penale, cu încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (5). Totodată, decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală determină o aplicare retroactivă a unei norme care nu are natura juridică a unei legi penale de drept substanţial sau material cu încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 15 alin. (2)" (par. 73).
Înalta Curte reţine că decizia instanţei de contencios constituţional a condus la o infirmare a interpretării realizate de instanţa supremă prin mecanismele de unificare a practicii judiciare, prin Decizia nr. 7/2018 şi Decizia nr. 8/2019 pronunţate în procedura hotărârii prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept şi Decizia nr. 15/2018, pronunţată în cadrul recursului în interesul legii şi prin deciziile de speţă, face inoperantă aplicarea acestui beneficiu persoanei condamnatului prin prisma cazului prevăzut de art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen.
Prin urmare, decizia instanţei de control constituţional, explicitată prin considerentele sale, conduce la o modificare jurisprudenţială directă şi eficientă mai ales că exclude caracterul de normă de drept substanţial a celei incidente în raport cu solicitarea (dispoziţiilor art. 551 din Legea nr. 254/2013).
Această rezolvare a fost reţinută şi de jurisprudenţa instanţei supreme, ulterioară deciziei Curţii Constituţionale, astfel: dispoziţiile art. 551 din Legea nr. 254/2013 nu au fost reglementate de legiuitor ca o cauză de reducere a pedepsei pentru a se putea analiza aplicarea legii penale mai favorabile şi continuarea producerii acestor efecte pe toată durata executării pedepsei, ci au fost acordate ca măsuri compensatorii pentru perioada executată în condiţii necorespunzătoare. Prin urmare, acesta este caracterul lor, de măsuri compensatorii şi nu de cauză de reducere a pedepsei şi acest caracter rezultă în mod neechivoc din denumirea marginală - compensarea în cazul cazării în condiţii necorespunzătoare -. În acest sens sunt şi considerentele deciziei nr. 242 din 08 aprilie 2021 a Curţii Constituţionale (ICCJ, secţia penală, decizia nr. 79 din 10 februarie 2022, dosar nr. x/2021; ICCJ, secţia penală, decizia nr. 569 din 27 septembrie 2022, dosar nr. x/2022; ICCJ, secţia penală, decizia nr. 737 din 23 noiembrie 2022, dosar nr. x/2022).
Conchizând, instanţa de control judiciar constată că dispoziţiile art. 551 din Legea nr. 254/2013, referitoare la calculul zilelor câştigate, în raport cu perioada executării pedepsei în condiţii necorespunzătoare de detenţie, pot fi evaluate într-o fază procesuală distinctă de contestaţia la executare, respectiv la momentul analizei condiţiilor de acordare a liberării condiţionate.
Curtea constată că din perspectiva instituţiei liberării condiţionate, intrarea în vigoare a Legii nr. 169/2017 are ca rezultat calcularea fracţiilor de pedeapsă ce trebuie obligatoriu executate (pentru a avea vocaţie pentru liberare condiţionată şi nu un drept), inclusiv prin aplicarea dispoziţiilor art. 551 alin. (1) din Legea nr. 254/2013.
În egală măsură, este util a se aminti că dispoziţiile în discuţie (art. 551 din Legea nr. 254/2013) au ieşit din vigoare prin Legea nr. 240/2019 privind abrogarea Legii nr. 169/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, precum şi pentru modificarea Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal.
În consecinţă, având în vedere invocarea de către contestator a dispoziţiilor art. 551 din Legea nr. 254/2013, modificată şi completată prin Legea nr. 169/2017, drept cauză de micşorare a restului rămas de executat, Înalta Curte constată că, în mod corect, instanţa Curţii de Apel Ploieşti a concluzionat că nu se impune deducerea duratei pedepsei care trebuie executată, prin aplicarea dispoziţiilor art. 551 alin. (1) din Legea nr. 254/2013, aspect care a fost analizat şi prin sentinţa nr. 57 din data de 11 mai 2021 a Curţii de Apel Ploieşti, definitivă prin decizia penală nr. 855 din data de 19 octombrie 2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie ce a avut ca obiect contestaţie la executare, solicitând, în temeiul art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen., reducerea pedepsei aplicate prin reţinerea dispoziţiilor art. 551 din Legea nr. 254/2013 pentru perioada executată în intervalul 2012-2015, respectiv scăderea a 216 zile.
Pentru aceste considerente, constatând că în mod legal şi temeinic instanţa de fond a stabilit incidenţa dispoziţiilor art. 599 alin. (5) din C. proc. pen., Înalta Curte, în baza art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de contestatorul A. împotriva sentinţei penale nr. 78 din data de 11 iulie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În temeiul art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat, în cuantum de 100 RON, va rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de contestatorul A. împotriva sentinţei penale nr. 78 din data de 11 iulie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat, în cuantum de 100 RON, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 noiembrie 2023.