Şedinţa publică din data de 29 noiembrie 2023
Deliberând asupra recursului de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin încheierea din 24 octombrie 2023, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2023, a fost respinsă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de contestatoarea Camera de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti privind excepţiile de neconstituţionalitate ale art. 432 alin. (1) şi (4) din C. proc. pen., art. 426 lit. b) din C. proc. pen. şi art. 431 din C. proc. pen.
Pentru a dispune astfel, instanţa supremă a reţinut, în esenţă, că referitor la cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, care vizează excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 426 lit. b) şi art. 431 din C. proc. pen., se observă că prevederile criticate din perspectiva neconformităţii cu legea fundamentală nu au o înrâurire asupra soluţionării cauzei.
La data de 27 septembrie 2023 a fost înregistrat apelul formulat de contestatoarea Camera de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti împotriva deciziei penale nr. 1472/A din 05 septembrie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2023, prin care s-a respins, ca nefondată, contestaţia în anulare, întemeiată pe dispoziţiile art. 426 lit. b) din C. proc. pen., formulată de contestatoarea - condamnată Camera de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti împotriva deciziei penale nr. 628/A/22.04.2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală.
S-a constatat că această contestaţie în anulare promovată de Camera de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti, întemeiată pe dispoziţiile art. 426 lit. b) din C. proc. pen., a fost analizată şi soluţionată pe fond, în cea de-a doua etapă reglementată de legiuitor, în conformitate cu dispoziţiile art. 432 alin. (4) din C. proc. pen., fiind pronunţată o decizie penală definitivă de către instanţa de apel. În prezent, contestatorul a formulat cerere de apel împotriva unei hotărâri nesusceptibile de reformare prin promovarea căii ordinare de atac a apelului, întrucât în privinţa deciziei penale atacate (decizia penală nr. 1472/A din 05 septembrie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2023), definitivă, legea nu prevede posibilitatea exercitării vreunei căi ordinare de atac.
De altfel, referitor la prevederile art. 432 alin. (4) din C. proc. pen., Curtea Constituţională a reţinut că această împărţire a soluţionării contestaţiei în anulare în două etape a fost reglementată chiar de legiuitor, care, după ce, la art. 426-430 C. proc. pen.., a prevăzut condiţiile generale ale exercitării căii extraordinare de atac analizate, la art. 431 C. proc. pen.. a reglementat procedura admiterii în principiu a contestaţiei în anulare, iar la art. 432 C. proc. pen.. a prevăzut o procedură de judecată distinctă, specifică soluţionării contestaţiei în anulare pe fond, ulterioară admiterii în principiu a contestaţiei (paragraf 23 din Decizia nr. 297/2020, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 1076 din 13 noiembrie 2020).
Aşa fiind, textul criticat reprezintă opţiunea legiuitorului, exprimată în marja de apreciere prev. la art. 61 alin. (1) din Constituţie. De altfel dispoziţiile legale criticate reprezintă o aplicaţie în domeniul legii procesual penale a dispoziţiilor constituţionale ale art. 126 alin. (2), conform cărora "competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege", coroborate cu cele ale art. 129, care fac referire la "condiţiile legii" în reglementarea constituţională a căilor de atac (a se vedea Decizia Curţii Constituţionale nr. 515 din 7 iulie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 608 din 11 august 2015). Aşadar, reglementarea de către legiuitor, alături de judecata în primă instanţă şi a căii ordinare de atac a apelului, a căilor extraordinare de atac echivalează cu asigurarea unor garanţii procesuale suplimentare în scopul aflării adevărului, principiu al aplicării legii procesual penale prevăzut la art. 5 C. proc. pen.. (paragraf 24 din aceeaşi decizie).
Având în vedere aceste considerente, Curtea a reţinut că prevederile art. 432 C. proc. pen.. sunt clare, precise şi previzibile, fiind în acord cu dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Constituţie (paragraf 25 din decizia precitată).
Prin urmare, s-a apreciat că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 426 lit. b) şi art. 431 din C. proc. pen. nu au legătură cu soluţionarea cauzei, nefiind îndeplinită cerinţa prev. de art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale. Aceleaşi considerente s-au apreciat a fi incidente şi în ceea ce priveşte criticile aduse deciziilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, respectiv deciziei nr. 43 din 29 mai 2023, dată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală în unificarea practicii judiciare.
Împotriva încheierii din 24 octombrie 2023, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2023, prin care s-a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de contestatoarea Camera de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti privind excepţiile de neconstituţionalitate ale art. 432 alin. (1) şi (4) C. proc. pen.., art. 426 lit. b) C. proc. pen.. şi art. 431 C. proc. pen.., a declarat recurs contestatoarea Camera de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti.
Cu ocazia dezbaterilor s-a apreciat că dispoziţiile prevăzute de art. 432 alin. (4) din C. proc. pen. sunt lipsite de predictibilitate ca urmare a faptului că prevăd că sentinţa dată în contestaţie în anulare este supusă apelului, iar decizia este definitivă raportat şi la faptul că orice justiţiabil consideră să aibă parte de un dublu grad de jurisdicţie în cazul contestaţiei în anulare. Cu privire la excepţia de neconstituţionalitate referitoare la dispoziţiile art. 426 lit. b) şi art. 431 din C. proc. pen., a arătat că, în interpretarea dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia nr. 43 din data de 29 mai 2023 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, instanţa a reţinut, în mod greşit, faptul că excepţia invocată nu are legătură cu soluţionarea cauzei.
Examinând recursul formulat în cauză de recurentul Camera de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
În ceea ce priveşte excepţiile de neconstituţionalitate ale art. 432 alin. (1) şi (4) din C. proc. pen., art. 426 lit. b) din C. proc. pen. şi art. 431 din C. proc. pen., prima instanţă a reţinut pentru argumentele prezentate în încheierea contestată, că nu este îndeplinită condiţia privind "legătura cu soluţionarea cauzei".
Dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, prevăd următoarele:
"Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.
(2) Excepţia poate fi ridicată la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepţia poate fi ridicată de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele la care participă.
(3) Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale."
În raport de aceste dispoziţii legale, Înalta Curte constată că, în speţă, excepţia a fost invocată de către contestatoarea Camera de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti în faţa unei instanţe judecătoreşti şi vizează dispoziţii din legi în vigoare, care nu au fost declarate neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.
Totodată, instanţa de control judiciar are în vedere că admisibilitatea cererii impune îndeplinirea cumulativă şi a cerinţei ca excepţia invocată să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, legătură ce trebuie să aibă semnificaţie cu privire la soluţia ce ar putea fi dată fondului litigiului, inclusiv din perspectiva interesului pe care partea îl justifică.
Excepţia de neconstituţionalitate fiind un incident apărut în cadrul unui litigiu, înseamnă că invocarea ei impune justificarea unui interes. Stabilirea acestui interes se face pe calea verificării pertinenţei excepţiei, în raport cu procesul în care a intervenit, impunându-se ca, decizia Curţii Constituţionale, în soluţionarea excepţiei, să fie de natură a produce un efect concret asupra conţinutului hotărârii din procesul principal.
Înalta Curte reţine că dispoziţiile legale a căror neconstituţionalitate se invocă prevăd următoarele:
Art. 432 din C. proc. pen.
(1) La termenul fixat pentru judecarea contestaţiei în anulare, instanţa, ascultând părţile şi concluziile procurorului, dacă găseşte contestaţia întemeiată, desfiinţează prin decizie hotărârea a cărei anulare se cere şi procedează fie de îndată, fie acordând un termen, după caz, la rejudecarea apelului sau la rejudecarea cauzei după desfiinţare.(...)
(4)Sentinţa dată în contestaţia în anulare este supusă apelului, iar decizia dată în apel este definitivă.
Art. 426 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen.
(1)Împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare în următoarele cazuri:
b) când inculpatul a fost condamnat, deşi existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal;
Art. 431 din C. proc. pen. privind admiterea în principiu
(1) Instanţa examinează admisibilitatea în principiu, în camera de consiliu, cu citarea părţilor şi cu participarea procurorului. Neprezentarea persoanelor legal citate nu împiedică examinarea admisibilităţii în principiu.
(2) Instanţa, constatând că cererea de contestaţie în anulare este făcută în termenul prevăzut de lege, că motivul pe care se sprijină contestaţia este dintre cele prevăzute la art. 426 şi că în sprijinul contestaţiei se depun ori se invocă dovezi care sunt la dosar, admite în principiu contestaţia şi dispune citarea părţilor interesate.
Or, astfel cum au fost formulate motivele în susţinerea excepţiilor de neconstituţionalitate, care vizează texte de lege ce reglementează atât procedura de soluţionare a contestaţiei în anulare, după admiterea în principiu, cât şi inadmisibilitatea căii de atac (art. 432 alin. (1) şi (4) din C. proc. pen.), precum şi texte de lege ce prevăd cazurile în care se poate formula contestaţie în anulare (art. 426 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen.) rezultă că, în realitate, contestatoarea, prin excepţiile invocate, tinde la modificarea textelor de lege în sensul dorit de recurentă.
Totodată, una dintre excepţiile invocate de către contestatoare se referă la dispoziţiile art. 431 din C. proc. pen., ce reglementează etapa în are se examinează admisibilitatea în principiu, etapă care, în speţă, a fost depăşită, contestaţia în anulare fiind admisă în principiu, instanţa apreciind că a fost respectat termenul prevăzut de lege, că motivul pe care se sprijină contestaţia este dintre cele prevăzute la art. 426 şi că în sprijinul contestaţiei au fost depuse ori au fost invocate dovezi care sunt la dosar.
În analiza condiţiilor prevăzute de lege cu privire la admisibilitatea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, prevăzute de art. 29 din Legea 47/1992, republicată, Înalta Curte constată că acestea nu sunt îndeplinite cumulativ în cauză, întrucât, deşi este incontestabil că excepţiile au fost invocate de către contestatoarea Camera de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti în faţa unei instanţe judecătoreşti şi vizează dispoziţii dintr-o lege în vigoare, care nu au fost declarate neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale, admisibilitatea unei astfel de cereri impune însă îndeplinirea cumulativă şi a cerinţei ca excepţia invocată să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, legătură ce trebuie să aibă semnificaţie cu privire la soluţia ce ar putea fi dată fondului litigiului, inclusiv din perspectiva interesului pe care partea îl justifică.
Scopul invocării excepţiei de neconstituţionalitate nu poate fi doar acela de a supune controlului de constituţionalitate o dispoziţie legală care reglementează desfăşurarea procesului penal. În plus, partea care o invocă trebuie să urmărească împiedicarea unei judecăţi şi a pronunţării unei soluţii în ceea ce o priveşte, care s-ar întemeia pe o dispoziţie legală neconstituţională.
Având în vedere cuprinsul dispoziţiilor a căror neconstituţionalitate se cere a fi verificată, în raport de cadrul procesual şi stadiul concret al cauzei în cadrul căreia s-au invocat excepţiile, se constată că excepţiile de neconstituţionalitate ridicate nu au legătură cu cauza, întrucât motivele invocate, pe de o parte, tind la modificarea textelor de lege vizate de excepţia de neconstituţionalitate (art. 432 alin. (1) şi (4) din C. proc. pen.), iar, pe de altă parte, se referă la o etapă procesuală depăşită, fiind admisă în principiu contestaţia în anulare (431 din C. proc. pen.). Totodată, contestatoarea urmăreşte completarea dispoziţiilor art. 426 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen., fiind nemulţumită de moul în care instanţa care a soluţionat contestaţia în anulare, a aplicat dispoziţiile respective, în sensul că nu se poate analiza incidenţa unei cauze de încetare a procesului penal în raport cu dispoziţiile noului C. pen. (din intervalul 25 iunie 2018 - 30 mai 2022), cât timp această lege nu a fost reţinută ca fiind mai favorabilă, acest aspect nereprezentând o eroare de procedură.
În consecinţă, în speţă, se constată că nu se formulează o critică propriu-zisă de neconstituţionalitate a textelor de lege, dorindu-se în realitate modificarea şi completarea lor, ceea ce ar transforma Curtea Constituţională într-un legislator pozitiv, drept ce nu îi este conferit nici de Constituţie şi nici de legea organică de organizare şi funcţionare.
Concluzionând, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că în mod judicios prima instanţă, examinând îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege pentru a se constata admisibilitatea cererii de sesizare formulată în cauză de contestatoare, a constatat că în ceea ce priveşte excepţiile de neconstituţionalitate a prevederilor invocate, aceasta respectă condiţiile reglementate de art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, mai puţin condiţia privind legătura excepţiilor cu soluţionarea cauzei, având în vedere conţinutul dispoziţiilor legale criticate, precum şi obiectul cauzei, fiind astfel în mod corect respinsă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurenta Camera de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureştii împotriva încheierii din 24 octombrie 2023, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2023.
Faţă de soluţia dispusă, în baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurenta la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurenta Camera de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureştii împotriva încheierii din 24 octombrie 2023, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2023.
Obligă recurenta la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29 noiembrie 2023.