Şedinţa publică din data de 05 decembrie 2023
Deliberând asupra recursului în casaţie, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 232 din 27 noiembrie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2017, s-a făcut aplicarea art. 5 C. pen. şi:
1. În baza art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 309 C. pen. şi art. 5 C. pen., a fost condamnată inculpata A. la pedeapsa de 4 ani şi 9 luni închisoare.
În baza art. 67 C. pen., s-a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) (dreptul de a ocupa o funcţie publică) C. pen. pe o perioadă de 4 ani după executarea pedepsei principale. Exercitarea acelora drepturi a fost interzisă şi cu titlu de pedeapsă accesorie pe durata executării pedepsei principale.
În baza art. 289 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din C. pen., a fost condamnată inculpata A. la pedeapsa de 4 ani şi 6 luni închisoare.
În baza art. 67 C. pen., s-a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) (dreptul de a ocupa o funcţie publică) C. pen. pe o perioadă de 4 ani după executarea pedepsei principale. Exercitarea acelora drepturi a fost interzisă şi cu titlu de pedeapsă accesorie pe durata executării pedepsei principale.
În baza art. 38 - 39 C. pen., s-au contopit pedepsele stabilite şi s-a aplicat inculpatei pedeapsa cea mai grea, de 4 ani şi 9 luni închisoare, care a fost sporită cu 1 an şi 6 luni închisoare reprezentând o treime din pedeapsa de 4 ani si 6 luni închisoare, în final, inculpata urmând a executa pedeapsa de 6 ani şi 3 luni închisoare.
În baza art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen., s-a aplicat inculpatei pedeapsa complementară rezultantă a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) (dreptul de a ocupa o funcţie publică) C. pen. pe o perioadă de 4 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 45 alin. (5) C. pen., s-a aplicat inculpatei pedeapsa accesorie rezultantă a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) (dreptul de a ocupa o funcţie publică) C. pen. pe durata executării pedepsei principale.
În baza art. 289 alin. (3) C. pen. raportat la art. 112 lit. e) C. pen., s-a confiscat de la inculpata A. suma de 400.000 euro primita de aceasta cu titlu de mita sau echivalentul în RON a acestei sume la cursul de schimb al B.N.R. la data executării măsurii.
(...)
9. S-a făcut aplicarea art. 5 C. pen. şi, în baza art. 48 C. pen., raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 297 alin. (1) C. pen., art. 309 C. pen. şi art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul B. la pedeapsa de 4 ani închisoare.
În baza art. 67 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) si b C. pen. pe o perioadă de 4 ani după executarea pedepsei principale. Exercitarea acelora drepturi a fost interzisă şi cu titlu de pedeapsă accesorie, pe durata executării pedepsei principale.
În baza art. 292 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din C. pen., a fost condamnat inculpatul B. la pedeapsa de 2 ani închisoare.
În baza art. 67 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. pe o perioadă de 4 ani după executarea pedepsei principale. Exercitarea acelora drepturi a fost interzisă şi cu titlu de pedeapsă accesorie, pe durata executării pedepsei principale.
În baza art. 290 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din C. pen., a fost condamnat inculpatul B. la pedeapsa de 2 ani închisoare.
În baza art. 67 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. pe o perioadă de 4 ani după executarea pedepsei principale. Exercitarea acelora drepturi a fost interzisă şi cu titlu de pedeapsă accesorie, pe durata executării pedepsei principale.
În baza art. 49 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 129/2019, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. si art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul B. la pedeapsa de 3 ani închisoare.
În baza art. 67 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat dreptul de a fi administrator al unei societăţi comerciale sau de a coordona societăţi comerciale, în ţară sau în străinătate) C. pen. pe o perioadă de 4 ani după executarea pedepsei principale. Exercitarea acelora drepturi a fost interzisă şi cu titlu de pedeapsă accesorie, pe durata executării pedepsei principale.
În baza art. 38 alin. (1) raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului B. în pedeapsa cea mai grea, de 4 ani închisoare, la care a fost adăugat un spor de 2 ani şi 4 luni închisoare (o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite), în final inculpatul urmând a executa pedeapsa de 6 ani şi 4 luni închisoare.
În baza art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen., s-a aplicat pedeapsa complementară rezultantă a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a fi administrator al unei societăţi comerciale sau de a coordona societăţi comerciale, in tara sau in străinătate) C. pen., pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 45 alin. (5) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie rezultantă a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a fi administrator al unei societăţi comerciale sau de a coordona societăţi comerciale, in tara sau in străinătate) C. pen., pe durata executării pedepsei principale.
Tot cu relevanţă pentru recurentul din prezenta cauză, în baza art. 397 alin. (1) C. proc. pen.., a fost admisă acţiunea civilă formulată de partea civilă Statul Român prin Ministerul Finanţelor şi, în baza art. 25 alin. (3) C. proc. pen.., a fost anulată decizia nr. 15764/FF/26.05.2011 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul A.N.R.P. de emitere a titlurilor de despăgubire în favoarea societăţii C., în cotă de 75%, a lui D., în cotă de 15% şi a lui E., în cotă de 10%, în cuantum total de 37.243.500 RON, dar şi titlurile de conversie nr. 1926/16.06.2011 emis în favoarea societăţii C., nr. 1927/16.06.2011 emis în favoarea martorului D. si nr. 1928/16.06.2011, emis în favoarea martorului E..
Au fost repuse părţile în situaţia anterioară şi s-a dispus restituirea sumei de 37.243.500 RON către partea civilă Statul Român prin Ministerul Finanţelor, de către inculpatul B., beneficiar real al societăţii C. - 27.932.625 RON, martorul E. - 931.087,50 RON, martorul F. - 1.117.305 RON, martorul G. - 1.675.957,50 RON, martorul D. - 174.299,58 RON, martorul H. - 2.706.112,71 RON si martorul I. - 2.706.112,71 RON.
În baza art. 25 C. proc. pen., au fost obligaţi, în solidar, inculpaţii A., J., K., L., M., N., O., P., B. şi Q., la plata către partea civilă Statul Român prin Ministerul Finanţelor a sumei de 7.715.000 euro echivalent RON la data plăţii, în măsura în care pretenţiile părţii civile nu sunt acoperite prin repunerea părţilor în situaţia anterioară şi restituirea sumei aferente deciziei nr. 15764/FF/26.05.2011 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul A.N.R.P., anulată conform art. 25 alin. (3) C. proc. pen.
Au fost menţinute măsurile asigurătorii luate prin ordonanţele nr. 634/P/2015 din 28.01.2016, nr. 634/P/2015 din 01.02.2016, nr. 634/P/2015 din 03.02.2016, nr. 634/P/2015 din 03.03.2016, nr. 634/P/2015 din 09.03.2016, nr. 634/P/2015 din 02.06.2016, nr. 634/P/2015 din 06.06.2016, nr. 634/P/2015 din 15.06.2016 si nr. 634/P/2015 din 16.06.2016 asupra sumelor de bani şi bunurilor indisponibilizate, aparţinând inculpaţilor B., A., Q., martorilor E., G., I. şi H. şi lui R., până la concurenţa sumelor la care sunt obligaţi faţă de partea civilă, la care se adaugă cuantumul sumelor confiscate şi cheltuielile judiciare stabilite în procesul penal.
S-a instituit măsura sechestrului asigurător asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile ale inculpaţilor B., A., Q., J., K., L., M., N., O. si P., până la concurenţa obligaţiilor faţă de partea civilă, la care se adaugă şi cheltuielile judiciare stabilite în procesul penal.
Prin decizia penală nr. 166/A din 27 aprilie 2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2017, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen.., s-au admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, de inculpaţii A., K., L., M., P., N., O., J., B. şi Q. şi de apelanta S.C. C. împotriva sentinţei penale nr. 232 din 27 noiembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I-a Penală, în dosarul nr. x/2017.
S-a desfiinţat, în parte, sentinţa penală atacată şi încheierea de şedinţă din data de 3 februarie 2020, numai în ceea ce priveşte dispoziţia de schimbare a încadrării juridice şi, rejudecând:
În baza art. 396 alin. (1), (5) şi (7) C. proc. pen.. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I-a C. proc. pen.., au fost achitaţi inculpaţii A., K., L., M., P., N. şi O., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 309 şi art. 5 C. pen.
În baza art. 396 alin. (1), (5) şi (7) C. proc. pen.. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I-a C. proc. pen.., au fost achitaţi inculpaţii J., B. şi Q., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 combinat cu art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 309 şi art. 5 C. pen.
În baza art. 396 alin. (1), (5) şi (7) C. proc. pen.. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I-a C. proc. pen.., a fost achitat inculpatul B., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de spălare a banilor în formă continuată, prevăzută de art. 49 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 129/2019 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen.
În baza art. 396 alin. (1), (5) şi (7) C. proc. pen.. raportat la art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.., a fost achitat inculpatul B., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de dare de mită, prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen.
A fost înlăturată dispoziţia din încheierea din data de 03.02.2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I-a penală prin care, în baza art. 386 C. proc. pen.., s-a schimbat încadrarea juridică dată faptei inculpatului B. din infracţiunea de dare de mită, prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen., în infracţiunea de cumpărare de influenţă, prevăzută de art. 292 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.
În baza art. 396 alin. (1), (6) şi (8) C. proc. pen.. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.., art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen. şi art. 5 C. pen., cu referire la art. 155 alin. (1) C. pen., interpretat prin Deciziile nr. 297/2018 şi nr. 358/2022 ale Curţii Constituţionale a României şi Decizia nr. 67 din 25.10.2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, a fost încetat procesul penal faţă de inculpatul B., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de dare de mită, prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen., ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.
În baza art. 396 alin. (1), (6) şi (8) C. proc. pen.. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.., art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen. şi art. 5 C. pen., cu referire la art. 155 alin. (1) C. pen., interpretat prin Deciziile nr. 297/2018 şi nr. 358/2022 ale Curţii Constituţionale a României şi Decizia nr. 67 din 25.10.2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, a fost încetat procesul penal faţă de inculpata A., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită, prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 C. pen., ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.
În temeiul art. 397 alin. (1) raportat la art. 25 alin. (5) C. proc. pen.., a fost lăsată nesoluţionată acţiunea civilă formulată de partea civilă Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice.
A fost înlăturată dispoziţia privind anularea deciziei nr. 15764/FF/26.05.2011 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul A.N.R.P. de emitere a titlurilor de despăgubire în favoarea S.C C., în cotă de 75%, martorului D., în cotă de 15% şi martorului E., în cotă de 10%, în cuantum total de 37.243.500 RON, precum şi a titlurilor de conversie nr. 1926/16.06.2011 emis în favoarea S.C. C., nr. 1927/16.06.2011 emis în favoarea martorului D. şi nr. 1928/16.06.2011 emis în favoarea martorului E..
A fost înlăturată dispoziţia privind repunerea părţilor în situaţia anterioară şi restituirea sumei de 37.243.500 RON către partea civilă Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, de către inculpatul B., beneficiar real al S.C. C. - 27932625 RON, martorul E. - 931087,50 RON, martorul F. - 1117305 RON, martorul G. - 1675957,50 RON, martorul D. - 174299,58 RON, martorul H. - 2706112,71 RON şi martorul I. - 2706112,71 RON.
În baza art. 397 alin. (5) raportat la art. 25 alin. (5) C. proc. pen.., au fost menţinute:
- măsurile asigurătorii dispuse prin ordonanţele nr. 634/P/2015 din 28.01.2016, nr. 634/P/2015 din 1.02.2016, nr. 634/P/2015 din 3.02.2016, nr. 634/P/2015 din 3.03.2016, nr. 634/P/2015 din 9.03.2016, nr. 634/P/2015 din 2.06.2016 şi nr. 634/P/2015 din 16.06.2016, asupra sumelor de bani şi bunurilor indisponibilizate, aparţinând apelantului - intimat - inculpat B., martorilor G., H., E. şi I. şi numitei R., pe o durată de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii, dacă partea civilă nu introduce acţiune în faţa instanţei civile;
- măsura sechestrului asigurător dispusă prin sentinţa penală nr. 232 din 27 noiembrie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în dosarul nr. x/2017 asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile ale apelanţilor - intimaţi - inculpaţi A., Q., J., K., L., M., N., O. şi P., până la concurenţa sumei pretinse de partea civilă, pe o durată de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii, dacă partea civilă nu introduce acţiune în faţa instanţei civile.
A fost menţinută dispoziţia de confiscare specială de la inculpata A. a sumei de 400.000 de euro sau echivalentul în RON la cursul oficial de schimb al Băncii Naţionale a României la data executării măsurii.
A fost menţinută măsura asiguratorie a sechestrului, luată prin ordonanţa nr. 634/P/2015 din 6 iunie 2016 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de Combatere a Corupţiei, asupra bunurilor inculpatei A. până la concurenţa sumei confiscate, de 400.000 de euro.
Instanţa cu referire la părţile din prezentul dosar, a modificat temeiul de drept al obligării inculpaţilor B. şi A. la plata cheltuielilor judiciare către stat în primă instanţă, reţinând incidenţa art. 275 alin. (1) pct. 3 lit. b) C. proc. pen.
A fost menţinut restul dispoziţiilor sentinţei penale apelate şi încheierii de şedinţă din data de 3 februarie 2020, în măsura în care nu sunt contrare prezentei.
În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen.., cheltuielile judiciare avansate de stat, ocazionate de soluţionarea apelurilor formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, de inculpaţii A., K., L., M., P., N., O., J., B. şi Q. şi de apelanta S.C. C., au rămas în sarcina acestuia.
Onorariile parţiale cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru inculpaţii din prezentul dosar, până la prezentarea apărătorilor aleşi, în sumă de câte 340 RON, au rămas în sarcina statului şi se suportă din fondurile Ministerului Justiţiei.
Hotărârea din apel a fost comunicată Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, la 02 mai 2023, precum şi inculpaţilor şi părţii civile.
Termenul de declarare a recursului în casaţie s-a împlinit la data de 06 iunie 2023 pentru Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie.
Împotriva hotărârii instanţei de apel, la 17 mai 2023, a declarat recurs în casaţie Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, invocând motivul de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen.., prin prisma căruia a arătat că în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal faţă de inculpaţii A. şi B. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de luare şi dare de mită, câtă vreme nu era împlinit termenul de prescripţie specială a răspunderii penale.
În acest sens, s-a arătat că instanţa de apel a procedat în mod greşit apreciind ca obligatorie aplicarea în cauză a interpretării date în considerentele deciziei Curţii Constituţionale nr. 358/2022 prevederilor privind prescripţia răspunderii penale, ca lege mai favorabilă, fără a avea în vedere că în cazul prescripţiei răspunderii penale Curtea Constituţională a României a pronunţat două decizii contradictorii (nr. 297/2018 şi nr. 358/2022), iar principiul supremaţiei dreptului Uniunii Europene impune instanţei naţionale să asigure efectul deplin al cerinţelor acestui drept, lăsând neaplicată, dacă este necesar, din oficiu, orice reglementare sau practică naţională, chiar şi ulterioară, care este contrară unei dispoziţii de drept al Uniunii.
S-a apreciat că pentru respectarea acestui principiu, având în vedere că infracţiunile ce formează obiectul cauzei fac parte din categoria infracţiunilor de corupţie, instanţa trebuia să aplice prevederile privind prescripţia răspunderii penale, în interpretarea dată prin decizia nr. 297/2018 a Curţii Constituţionale. Prin această decizie, instanţa de contencios constituţional a decis că noua reglementare nu este constituţională pentru că este lipsită de previzibilitate şi contrară principiului legalităţii incriminării pentru că suspectul şi inculpatul nu pot cunoaşte că a fost întrerupt cursul termenului prescripţiei răspunderii penale, arătând, în considerente, că reglementarea din vechiul C. pen. satisfăcea toate exigenţele de constituţionalitate.
S-a susţinut că şi ulterior deciziei nr. 297/2018 textul de lege a prevăzut posibilitatea întreruperii cursului prescripţiei, iar practica judiciară, în conformitate cu jurisprudenţa C.E.D.O. a clarificat gradual regulile răspunderii penale, a înlăturat dubiile cu privire la interpretarea art. 155 C. pen. şi s-a uniformizat în sensul că întreruperea cursului prescripţiei se produce prin îndeplinirea unui act care trebuie comunicat suspectului sau inculpatului.
Totodată, s-a subliniat că, deşi prescripţia răspunderii penale este o instituţie de drept material, instituţia întreruperii termenului de prescripţie este o instituţie preponderent de drept procedural. Ea reprezintă, în esenţă, unul dintre efectele actelor de procedură, acte realizate în cursul procesului penal de către organele judiciare. Acest fapt rezultă inclusiv din aceea că, în cuprinsul deciziei nr. 358/2022 (par. 67), Curtea Constituţională a tratat în mod distinct cele două instituţii. Având în vedere natura ei, întreruperea termenului de prescripţie a răspunderii penale este guvernată de principiul aplicării imediate a legii care guvernează actele de procedură. Ca urmare, orice act de procedură întocmit în intervalul de timp situat până la data de 25 iunie 2018 (data publicării deciziei nr. 297/2018) a produs efectul juridic prevăzut de dispoziţiile art. 155 alin. (1) C. pen. de întrerupere a cursului prescripţiei răspunderii penale.
S-a mai arătat că, prin decizia nr. 358/2022, Curtea Constituţională a declarat textul neconstituţional încă o dată considerând că este imprevizibil, întrucât cauzele de întrerupere a cursului prescripţiei au fost stabilite de practica judiciară şi nu de legiuitor. De asemenea, în pofida practicii judiciare constante în sens contrar, Curtea Constituţională a arătat, în considerentele hotărârii, că între 2018 şi 2022 în legislaţie nu ar fi fost prevăzut vreun caz de întrerupere a cursului prescripţiei.
S-a solicitat să se observe că, înainte de publicarea deciziei Curţii Constituţionale nr. 358/2022 în Monitorul Oficial nr. 565 din 09 iunie 2022, prin O.U.G. nr. 71/2022 publicată în Monitorul Oficial nr. 531 din 30 mai 2022 s-a modificat art. 155 alin. (1) C. pen. în sensul că termenul de prescripţie a răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză care, potrivit legii, trebuie comunicat suspectului sau inculpatului, adică exact în sensul art. 124 C. pen. 1969, a celor statuate de Curtea Constituţională prin decizia nr. 297/2018 şi conform interpretării constante şi unanime date de instanţa supremă timp de aproape 4 ani (de la data publicării deciziei nr. 297/2018, până la pronunţarea deciziei nr. 358/2022). S-a subliniat că O.U.G. nr. 71/2022 a fost publicată anterior publicării deciziei Curţii Constituţionale nr. 358/2022, deci anterior ca această decizie să poată produce efecte. Din considerentele deciziei nr. 358/2022 a instanţei de contencios constituţional rezultă că în perioada 26.06.2018 - 30.05.2022 nu ar mai fi existat prescripţia specială în legislaţia română, deoarece Parlamentul nu a pus în acord în termen de 45 de zile C. pen. cu decizia Curţii Constituţionale nr. 297/2018. Instituţia întreruperii termenului de prescripţie este considerată de Curtea Constituţională o instituţie de drept penal material.
De asemenea, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin decizia nr. 67 din 25 octombrie 2022, a decis că "Normele referitoare la întreruperea cursului prescripţiei sunt norme de drept penal material (substanţial) supuse din perspectiva aplicării lor în timp principiului activităţii legii penale prevăzut de art. 3 C. pen., cu excepţia dispoziţiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituţie şi art. 5 C. pen.
Instanţa care soluţionează contestaţia în anulare, întemeiată pe efectele deciziilor Curţii Constituţionale nr. 297/26.04.2018 şi nr. 358/26.05.2022, nu poate reanaliza prescripţia răspunderii penale, în cazul în care instanţa de apel a dezbătut şi a analizat incidenţa acestei cauze de încetare a procesului penal în cursul procesului anterior acestei din urmă decizii."
S-a considerat că decizia nr. 358/2022 a Curţii Constituţionale şi decizia nr. 67/2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au ca efect crearea unui risc sistemic de impunitate la nivel naţional, atât pentru infracţiunile care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene şi de corupţie, cât şi pentru toate infracţiunile cu excepţia celor imprescriptibile.
S-a subliniat, totodată, că această înlăturare a termenului special de prescripţie nu reprezintă voinţa legiuitorului constituant sau delegat, ci este o consecinţă a deciziei Curţii Constituţionale, instituţie situată în afara sistemului judiciar, ai cărei membrii sunt numiţi în proporţie de 2/3 de puterea legislativă şi 1/3 de preşedintele ţării.
În acest sens, s-a făcut trimitere la aspectele statuate de Curtea de Justiţiei a Uniunii Europene în cauza Euro Box Promotion şi alţii (C-357/19, C-379/19, C-547/19, C-811/19 şi C-840/19) la a treia întrebare "Articolul 2 şi articolul 19 alin. (1) al doilea paragraf TUE, precum şi Decizia 2006/928 trebuie interpretate în sensul că nu se opun unei reglementări sau unei practici naţionale potrivit căreia deciziile curţii constituţionale naţionale sunt obligatorii pentru instanţele de drept comun, cu condiţia ca dreptul naţional să garanteze independenţa Curţii Constituţionale menţionate în special faţă de puterile legislativă si executivă, astfel cum este impusă de aceste dispoziţii. In schimb, aceste dispoziţii din Tratatul UE şi decizia menţionată trebuie interpretate în sensul că se opun unei reglementări naţionale potrivit căreia orice nerespectare a deciziilor curţii constituţionale naţionale de către judecătorii naţionali de drept comun este de natură să angajeze răspunderea lor disciplinară."
S-a arătat că, raportat la obiectul cauzei, respectiv săvârşirea unor infracţiuni de corupţie, pe care România s-a obligat să le combată prin tratatele la care a devenit parte odată cu aderarea la Uniunea Europeană, este necesară aplicarea în speţă a dreptului Uniunii şi aplicarea legislaţiei naţionale privind prescripţia răspunderii penale în acord cu normele acestuia.
S-a apreciat că, în cauză, nu se impunea constatarea încetării procesului penal motivat de împlinirea termenului general de prescripţie, întrucât, dând prevalenţă principiului supremaţiei dreptului Uniunii Europene, instanţa trebuia să facă aplicarea dispoziţiilor art. 155 alin. (1) C. pen. privind întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale prin acte de procedură care au fost comunicat suspecţilor/inculpaţilor din cauză şi să constate că termenul de prescripţie specială nu s-a împlinit.
Cererea de recurs în casaţie a fost comunicată inculpaţilor A. (la 29 mai 2023), M. (prin afişarea înştiinţării la 26 mai 2023), N. (la 29 mai 2023), O. (prin afişarea înştiinării la 25 mai 2023), J. (la 25 mai 2023), B. (la 25 mai 2023), Q. (la 25 mai 2023), K. (prin afişarea înştiinţării la 29 mai 2023), L. (la 26 mai 2023), P. (prin afişarea înştiinţării la 26 mai 2023), intimaţilor S. (la 25 mai 2023) şi C. (la 25 mai 2023), precum şi părţii civile Ministerul Finanţelor Publice (la 29 mai 2023).
Dosarul a fost înaintat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la data de 16 iunie 2023. La înaintarea dosarului în calea de atac, procedura de comunicare a recursului în casaţie era îndeplinită.
Prin încheierea din data de 24 octombrie 2023, în baza art. 440 alin. (4) C. proc. pen.., s-a admis în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, împotriva deciziei penale nr. 166/A din 27 aprilie 2023 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2017 şi s-a trimis cauza, în vederea judecării recursului în casaţie, Completului nr. 7.
S-a fixat termen de judecată în şedinţă publică la data de 05 decembrie 2023, pentru când vor fi citaţi intimaţii inculpaţi A. şi B. la adresele din dosar şi au fost încunoştinţaţi apărătorii aleşi ai intimaţilor cu privire la termenul acordat în cauză, iar în cazul în care nu confirmă prezenţa s-a dispus emiterea unei adrese către Baroul Bucureşti pentru a desemna un apărător din oficiu pentru aceştia.
Verificând îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a cererii de recurs în casaţie formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, conform dispoziţiilor art. 440 C. proc. pen.., Înalta Curte a constatat că aceasta îndeplineşte cerinţa prevăzută de art. 434 C. proc. pen.., decizia penală nr. 166/A din 27 aprilie 2023 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2017, fiind susceptibilă de a fi atacată cu această cale extraordinară de atac.
Totodată, s-a constatat că recursul în casaţie a fost promovat, în termenul legal, de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, care se numără printre titularii acestei căi extraordinare de atac, fiind, aşadar, respectate dispoziţiile art. 435 C. proc. pen.. - art. 436 C. proc. pen.
Cererea de recurs în casaţie întruneşte şi condiţiile de formă prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. a), b) şi d) C. proc. pen.., întrucât cuprinde numele şi prenumele procurorului care a exercitat calea de atac şi organul judiciar din care face parte, este indicată hotărârea atacată şi are aplicată semnătura persoanei care a întocmit-o.
Deopotrivă, este îndeplinită şi condiţia prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.., având în vedere că a fost invocat cazul de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen.. cu argumentarea că, în mod greşit, s-a dispus încetarea procesului penal în privinţa inculpaţilor A. şi B. pentru săvârşirea infracţiunilor de luare şi, respectiv, dare de mită, întrucât, dând prevalenţă principiului supremaţiei dreptului Uniunii Europene, instanţa trebuia să facă aplicarea dispoziţiilor art. 155 alin. (1) C. pen. privind întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale prin acte de procedură care au fost comunicat suspecţilor/inculpaţilor din cauză şi să constate că termenul de prescripţie specială nu s-a împlinit.
În dezbateri, la termenul de judecată din data de 05 decembrie 2023, reprezentantul Parchetului a solicitat admiterea recursului în casaţie, apreciind că sunt îndeplinite motivele prevăzute de dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen.., soluţia de încetare a procesului penal fiind nelegală, întrucât termenul de prescripţie specială a răspunderii penale nu a fost împlinit faţă de intimata inculpată A.. A învederat că au existat acte de întrerupere înaintea datei de 25 iunie 2018, dată la care a fost publicată în Monitorul Oficial decizia nr. 297/2018 a Curţii Constituţionale. Parchetul a apreciat că principiile enunţate în hotărârea nr. C-107/2023 pot fi aplicate şi în prezenta cauză, având în vedere că în cauza Eurobox Promotion, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a explicat noţiunea de activitate ilegală la care se referă art. 325 din Tratatul de funcţionare a Uniunii Europene, care poate cuprinde şi acte de corupţie a funcţionarilor sau orice abuz în serviciu din partea acestora, astfel cum se arată la paragraful nr. 185 din aceasta. Având în vedere aceste considerente, a apreciat că instanţa putea să lase neaplicate deciziile Curţii Constituţionale. Prin urmare, a susţinut că, în ceea ce o priveşte pe intimata condamnată A., recursul în casaţie este întemeiat, solicitând, desfiinţarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Bucureşti, în ceea ce o priveşte pe aceasta.
Cu privire la recursul în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, faţă de intimatul inculpat B., s-a apreciat că acesta este neîntemeiat, întrucât potrivit calculelor efectuate în conformitate cu dispoziţiile vechiul C. pen., termenul special de prescripţie a răspunderii penale este de 7 ani şi jumătate şi, faţă de data săvârşirii infracţiunii, acesta este împlinit.
Examinând cauza prin prisma criticilor circumscrise cazului reglementat de prevederile art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen.., Înalta Curte constată că recursul în casaţie este nefondat.
Cu titlu prealabil, se constată că exercitarea căii extraordinare de atac a recursului în casaţie urmăreşte verificarea de către instanţa supremă a conformităţii hotărârii penale definitive cu acele regulile de drept, care se circumscriu cazurilor de casare expres şi limitativ prevăzute de art. 438 alin. (1) C. proc. pen.., nefiind permisă în această fază o reapreciere a situaţiei de fapt, stabilită cu autoritate de lucru judecată de către instanţa de apel, sau o reevaluare a încadrării juridice dată faptelor în sensul schimbării/dispunerii asupra acesteia, ci doar înlăturarea acelor încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor şi reglementate ca atare în textul anterior menţionat.
În ceea ce priveşte cazul de casare invocat în cauză de procuror, prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen.., acesta este incident în situaţia în care "în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal".
Înalta Curte reţine că, în condiţiile art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen.., hotărârile sunt supuse casării, în situaţiile în care s-a dispus în mod greşit încetarea procesului penal pentru oricare dintre motivele prevăzute în art. 16 alin. (1) lit. e) - j) C. proc. pen.., respectiv lipseşte plângerea prealabilă, autorizarea sau sesizarea organului competent ori o altă condiţie prevăzută de lege, necesară pentru punerea în mişcare a acţiunii penale; a intervenit amnistia sau prescripţia, decesul suspectului ori al inculpatului persoană fizică sau s-a dispus radierea suspectului ori inculpatului persoană juridică; a fost retrasă plângerea prealabilă, în cazul infracţiunilor pentru care retragerea acesteia înlătură răspunderea penală, a intervenit împăcarea ori a fost încheiat un acord de mediere în condiţiile legii; există o cauză de nepedepsire prevăzută de lege; există autoritate de lucru judecat; a intervenit un transfer de proceduri cu un alt stat, potrivit legii.
În cauză, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie a invocat incidenţa cazului de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen.., arătând în esenţă că, în mod greşit, instanţa de apel nu a avut în vedere efectul întreruptiv de prescripţie al actelor de urmărire penală efectuate şi care au fost comunicate inculpatei A.. Parchetul a susţinut, aşadar, că termenul de prescripţie a răspunderii penale a fost întrerupt, în mod repetat, înainte de 25 iunie 2016, dată la care a fost publicată în Monitorul Oficial decizia nr. 297/2018 a Curţii Constituţionale. În argumentarea acestei teze a solicitat să se aibă în vedere hotărârea pronunţată de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene la data de 24 iulie 2023, în cauza nr. C-107/23, solicitând a se avea în vedere şi cauza Eurobox Promotion a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.
Cu privire la inculpatul B., Parchetul a susţinut în dezbateri că termenul special de prescripţie a răspunderii penale este de 7 ani şi jumătate şi, faţă de data săvârşirii infracţiunii, acesta este împlinit, astfel că recursul în casaţie formulat şi în privinţa acestuia este neîntemeiat.
Prin cazul de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen.., se analizează doar dacă a fost împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale la momentul pronunţării deciziei de către instanţa de apel, prin raportare la legea reţinută ca fiind incidentă prin hotărârea definitivă recurată.
În speţă, se constată că în sarcina inculpatei A. s-a reţinut că, în calitate de preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor şi al Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, în luna ianuarie 2011 a acceptat promisiunea şi a pretins suma de 400.000 euro, iar în data de 02 august 2011 a primit suma de 400.000 euro de la inculpatul B., prin intermediul martorului H., în legătură cu îndeplinirea unui act contrar îndatoririlor sale de serviciu, respectiv pentru urgentarea soluţionării dosarului nr. x/2010 şi aprobarea, în data de 26.05.2011, a raportului de evaluare nr. x din 07.02.2011, întocmit de expertul Q. cu nerespectarea Legii nr. 247/2005, Standardelor Internaţionale de Evaluare şi Codului Deontologic al Evaluatorilor, prin care terenul ce a făcut obiectul dosarului a fost supraevaluat cu 7.715.000 euro, deşi se impunea trimiterea dosarului spre reevaluare, faptă ce întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită, prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 C. pen.
Instanţa de apel a reţinut că în varianta legislativă aplicabilă începând cu data de 1 februarie 2014 şi până în prezent, infracţiunea de luare de mită prevăzută de art. 289 alin. (1) din C. pen. se pedepseşte cu închisoare de la 3 ani la 10 ani, iar infracţiunea de dare de mită, prevăzută de art. 290 alin. (1) din C. pen., cu închisoare de la 2 ani la 7 ani. Termenele generale de prescripţie sunt, potrivit art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen., de 8 ani. Aceasta înseamnă că termenele de prescripţie generală au început să curgă, potrivit art. 154 alin. (2) din C. pen., de la data săvârşirii infracţiunii, respectiv 2 august 2011, cu efectul împlinirii lor la data de 1 august 2019.
Având în vedere aspectele statuate prin deciziile instanţei de contencios constituţional, se constată, aşa cum a reţinut şi instanţa de apel, că în perioada cuprinsă între data publicării în Monitorul Oficial a deciziei nr. 297/2018 - 25 iunie 2018, care este anterioară pronunţării atât a sentinţei penale nr. 232 din 27 noiembrie 2020, pronunţată în dosarul nr. x/2017, de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I-a Penală, cât şi a deciziei penale nr. 166/A din 27 aprilie 2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2017 - şi data publicării în Monitorul Oficial a O.U.G. nr. 71/2022 - 30 mai 2022 - nu a existat o reglementare care să prevadă cazurile şi condiţiile întreruperii cursului prescripţiei răspunderii penale.
Astfel, în cadrul procesului penal ce a format obiectul dosarului nr. x/2017, în care s-a pronunţat decizia penală atacată în prezenta cauză, instanţa de apel a valorificat incidenţa prescripţiei generale a răspunderii penale, ca efect al adoptării deciziilor Curţii Constituţionale nr. 297/2018 şi nr. 352/2022, interpretând şi aplicând normele de drept penal în concordanţă cu dezlegarea obligatorie a problemei de drept ce a făcut obiectul hotărârii prealabile anterior menţionate. În acest sens, s-a arătat că evaluarea termenului de prescripţie a răspunderii penale pentru infracţiunea de luare de mită, prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 C. pen., pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatei A. se face în raport cu termenul general de prescripţie, prevăzut de art. 154 C. pen., calculat de la momentul epuizării faptelor, efectele întreruptive de prescripţie ale actelor de procedură comunicate acesteia neputând fi valorificate în cauză.
În ceea ce priveşte susţinerile Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, privind incidenţa în cauză a hotărârii pronunţate de Curtea Europeană de Justiţie, Marea Cameră, la 24 iulie 2023 în cauza C-107/23, Înalta Curte reaminteşte că, dată fiind natura juridică a recursului în casaţie, de cale extraordinară de atac de anulare, al cărei scop este, potrivit art. 433 C. proc. pen.., de a supune Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, constatarea nelegalităţii deciziei date în apel sub aspectul intervenirii cauzei de încetare a procesului penal nu poate fi raportată decât la fondul legislativ existent la momentul pronunţării hotărârii recurate, pentru modificările intervenite după pronunţarea hotărârii definitive C. proc. pen. prevăzând alte remedii procesuale, cum ar fi contestaţia la executare sau contestaţia în anulare.
Problema de drept în cauză este reprezentată de intervenirea unei interpretări obligatorii a unei instituţii de drept, după pronunţarea unei hotărâri definitive prin care s-a soluţionat respectiva cauză şi a contrarietăţii dintre interpretarea obligatorie a legii (normei de drept) şi interpretarea dată de instanţa de apel aceleaşi legi (normă de drept).
Decizia instanţei de apel a fost pronunţată anterior datei de la care a fost evidentă interpretarea obligatorie, respectiv anterior datei de publicare a deciziei prin care s-au stabilit limite ale aplicării instituţiei prescripţiei răspunderii penale.
Chiar dacă interpretarea obligatorie în materia dată în competenţa CJUE retroactivează până la momentul intrării în vigoare normei şi face corp comun cu aceasta, devenind norma însăşi în dreptul intern, fără nicio altă intervenţie legislativă, nu poate fi ignorat faptul că la data pronunţării deciziei din apel nu fusese încă pronunţată soluţia cu privire la prescripţia răspunderii penale. În raport de acest moment al intervenirii interpretării normei este îndeplinită cerinţa respectării legii de către instanţa de apel. În calea extraordinară de atac a recursului în casaţie nu se poate cere instanţei de apel să respecte mai mult decât legea în vigoare la momentul pronunţării soluţiei sale.
În ceea ce priveşte prescripţia răspunderii penale a inculpatului B., se constată că instanţa de apel a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 290 alin. (1) C. pen., maximul special al pedepsei în cazul infracţiunii de dare de mita este de 7 ani, astfel încât, potrivit art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen., termenul de prescripţie este de 8 ani. În aceste condiţii, Curtea a apreciat că, la data de 26.01.2016, când prin ordonanţa nr. 634/P/2015 a Direcţiei Naţionale Anticorupţie, s-a dispus efectuarea, în continuare, a urmăririi penale faţă de suspectul B. pentru infracţiunea dare de mită, prevăzută de art. 290 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, termenul de prescripţie al răspunderii penale nu era împlinit, fapta fiind comisă, în luna ianuarie 2011. Totodată, s-a arătat că nu s-a împlinit nici termenul de prescripţie specială, prevăzută de art. 155 alin. (4) C. pen., întrucât termenul de prescripţie de 8 ani, în cazul infracţiunii de dare de mită, prevăzut de art. 290 alin. (1) C. pen., săvârşită de inculpatul B., în luna ianuarie 2011, nu s-a împlinit încă o dată.
În dezbaterile orale contradictorii reprezentantul Ministerului Public a susţinut că recursul formulat în privinţa intimatului inculpat B. este neîntemeiat, întrucât termenul special de prescripţie a răspunderii penale, în raport de data săvârşirii infracţiunii, este împlinit.
Examinând cauza, Înalta Curte apreciază că se impune respingerea recursului în casaţie formulat de Ministerul Public cu privire la inculpatul B., având în vedere că, într-adevăr, referitor la infracţiunea de dare de mită, prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen., reţinută în sarcina acestuia, a intervenit prescripţia răspunderii penale ca urmare a împlinirii termenului general de prescripţie prevăzut de art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen. (8 ani). Si în cazul acestuia termenele de prescripţie generală au început să curgă, potrivit art. 154 alin. (2) C. pen., de la data săvârşirii infracţiunii, respectiv 02 august 2011, cu efectul împlinirii lor la data de 01 august 2019.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen.., va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, împotriva deciziei penale nr. 166/A din 27 aprilie 2023, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2017 privind pe intimaţii inculpaţi A. şi B..
Cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului, conform art. 275 alin. (3) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, împotriva deciziei penale nr. 166/A din 27 aprilie 2023, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2017 privind pe intimaţii inculpaţi A. şi B..
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 05 decembrie 2023.