Şedinţa publică din data de 31 ianuarie 2024
Deliberând asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 12/F din data de 18 ianuarie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, s-a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
În baza art. 613 alin. (1), art. 615 alin. (3) şi art. 625 alin. (2) din Acordul comercial şi de cooperare între Uniunea Europeană şi Comunitatea Europeană a Energiei Atomice, pe de o parte, şi Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, pe de altă parte, raportat la art. 85, art. 104 alin. (7) cu referire la art. 109 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată, s-a dispus punerea în executare a mandatului de arestare emis la data de 03.11.2023 de către judecătorul districtual (Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord) şi predarea persoanei solicitate A. către autorităţile judiciare din Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, cu respectarea regulii specialităţii şi sub condiţia ca, în eventualitatea în care ar fi condamnată la o pedeapsă cu închisoarea cu executare în regim de detenţie, persoana solicitată să fie transferată în România pentru executarea pedepsei.
În baza art. 612 din Acordul comercial şi de cooperare între Uniunea Europeană şi Comunitatea Europeană a Energiei Atomice, pe de o parte, şi Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, pe de altă parte, raportat la art. 85 şi art. 104 alin. (7) din Legea nr. 302/2004 republicată, ia act că persoana solicitată nu consimte la predarea sa către autorităţile judiciare din Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord.
În baza art. 85 şi 104 alin. (10) din Legea nr. 302/2004 republicată, s-a dispus arestarea persoanei solicitate A., în vederea predării, pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 18.01.2024 până la data de 16.02.2024, inclusiv.
În baza art. 85 şi art. 104 alin. (13) din Legea nr. 302/2004 republicată, s-a dispus emiterea mandatului de arestare.
S-a constatat că faţă de persoana solicitată a fost luată măsura reţinerii pe o durată de 24 de ore, începând cu data de 17.01.2024, ora 13:05, până la data de 18.01.2024, ora 13:05.
În baza art. 627 din Acordul comercial şi de cooperare între Uniunea Europeană şi Comunitatea Europeană a Energiei Atomice, pe de o parte, şi Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, pe de altă parte, s-a pus sub sechestru şi s-a predat autorităţii judiciare emitente bunul solicitat (telefon mobil x).
În baza art. 628 alin. (1) din Acordul comercial şi de cooperare între Uniunea Europeană şi Comunitatea Europeană a Energiei Atomice, pe de o parte, şi Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, pe de altă parte, rap. la art. 88 teza I din Legea nr. 302/2004 republicată cu referire la art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., cheltuielile constând în onorariul avocatului din oficiu, în cuantum de 1098 RON, au rămas în sarcina statului şi s-a dispus a se plăti conform Protocolului încheiat între Ministerul Justiţiei şi Uniunea Naţională a Barourilor din România.
Pentru a dispune astfel, curtea de apel a reţinut că, la data de 17.01.2024 a fost înregistrată pe rolul instanţei, sub nr. x/2024 sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti (lucrare nr. 128/II-5/2024), privind punerea în executare a mandatului de arestare din data de 03.11.2023, emis de autorităţile judiciare britanice, pe numele persoanei solicitate A..
S-a arătat de către Parchet că numitul A. este urmărit pentru săvârşirea infracţiunii de cauzare de leziuni corporale grave cu premeditare, prev. de art. 18 GBH, pedepsită cu închisoare pe viaţă, pedeapsa minimă fiind de 12 ani închisoare.
S-a mai arătat că autoritatea judiciară emitentă a solicitat predarea telefonului mobil ridicat de la persoana solicitată.
Prin Ordonanţa nr. 9/2024 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti s-a dispus reţinerea persoanei solicitate pe o perioadă de 24 de ore, începând cu data de 17.01.2024, ora 13:05, până la data de 18.01.2024, ora 13:05.
La termenul din data de 18.01.2024, Curtea a adus la cunoştinţă persoanei solicitate obiectul cauzei şi drepturile pe care le are conform art. 106 din Legea 302/2004.
Curtea a reţinut că persoana solicitată nu a avut obiecţiuni cu privire la identitatea sa, nu a fost de acord cu predarea sa către autorităţile judiciare străine şi s-a prevalat de regula specialităţii.
În acest sens, a fost audiată persoana solicitată, declaraţia fiind ataşată la dosarul cauzei.
Examinând sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, Curtea a constatat că aceasta este fondată, în cauză fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de lege şi nefiind incident niciun motiv de neexecutare a mandatului de arestare.
În primul rând, în ceea ce priveşte textele legale aplicabile, Curtea a reţinut că, potrivit art. 85 din Legea nr. 302/2004, dispoziţiile se aplică şi în cazurile în care între România, ca statul solicitat şi statul solicitant, este aplicabilă o convenţie care conţine dispoziţii similare Deciziei-cadru a Consiliului 2002/584/JAI din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare şi procedurile de predare între statele membre ale Uniunii Europene.
Din analiza actelor dosarului a rezultat că faţă de persoana solicitată A. a fost emis la data de 03.11.2023 de către judecătorul districtual (din cadrul Magistrates’ Courts) un mandat de arestare, acesta fiind cercetat în cauză pentru infracţiunea de cauzare de leziuni grave cu premeditare, pedepsită de legislaţia britanică cu închisoarea pe viaţă, pedeapsa minimă fiind de 12 ani închisoare.
Mandatul de arestare se întemeiază pe mandatul naţional de arestare din 18.04.2023 emis de Slough Magistrates Court - nr referinţă x.
În fapt, s-a reţinut că, la data de 25.02.2022, orele 19:00, în Fairlie Road, Slough, numitul A. şi co-pârâtul B. aşteptau în faţa porţilor depozitului unde lucra C.. Când s-au văzut, C. s-a întors şi a luat-o la fugă, iar A. şi B. l-au urmărit. El a alunecat pe iarbă şi a căzut. A. şi B. l-au lovit cu picioarele în cap, umeri, corp şi picioare. B. l-a împiedicat pe C. să se ridice în picioare, în timp ce A. l-a lovit în zona coapsei şi a piciorului de 5 sau 6 ori cu un ciocan. Piciorul lui C. a a fost rupt în mod grav.
S-a apreciat că acesta a fost un atac premeditat. Făptaşii făcuseră cercetări în săptămâna dinainte ca să afle unde lucrează C., în ce zile şi la ce oră termină programul. S-a arătat că ei s-au dus cu maşina de la Londra ca să îl atace, după care s-au întors cu maşina la Londra. Motivul îl constituia un proces civil care avea loc în România., respectiv C. cumpărase o proprietate de la A. şi îl dăduse în judecată pe acesta din urmă să îi dea banii înapoi sau proprietatea, iar atacul avea ca scop să îl facă pe C. să îşi retragă cazul.
Astfel, s-a precizat că mandatul se referă la o faptă, care, aşa cum este descrisă, ar constitui infracţiunea de vătămare corporală gravă, care se încadrează în infracţiunile care dau loc la predare, prevăzute în Acord, fără verificarea condiţiei dublei incriminări. Pe de altă parte, s-a arătat că infracţiunea are corespondent şi în legislaţia română - putând fi încadrată, conform datelor prezentate, în dispoziţiile art. 194 din C. pen.
Totodată, aşa cum rezultă din mandatul de arestare ataşat la dosar, s-a apreciat că sunt respectate prevederile art. 98 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 302/2004, întrucât în cazul în care infracţiunea în baza căreia s-a emis mandatul european de arestare este sancţionată cu pedeapsa detenţiunii pe viaţă, dispoziţiile legale ale statului membru emitent prevăd posibilitatea revizuirii pedepsei aplicate ori liberarea condiţionată, după executarea a 20 de ani din pedeapsă.
Curtea a subliniat că în această procedură nu pot face aprecieri asupra temeiniciei acuzaţiei sau asupra apărărilor de fond formulate de persoana solicitată, privind lipsa vinovăţiei, provocarea sau eventuala stare de legitimă apărare.
În drept, s-au apreciat aplicabile prevederile din Acordul comercial şi de cooperare între Uniunea Europeană şi Comunitatea Europeană a Energiei Atomice, pe de o parte, şi Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord - Titlul VII.
Autoritatea judiciară de executare decide, în termenele şi în condiţiile definite în prezentul titlu, în special în conformitate cu principiul proporţionalităţii, astfel cum este prevăzut la articolul 597, dacă persoana în cauză trebuie să fie predată (art. 613 alin. (1).
În cazul în care persoana arestată nu consimte la predare astfel cum se prevede la articolul 611, aceasta are dreptul să fie audiată de autoritatea judiciară de executare, în conformitate cu dreptul statului de executare (art. 612).
Conform art. 615 din Acord, un mandat de arestare se soluţionează şi se execută în regim de urgenţă, în cazul în care persoana căutată consimte la predare, decizia definitivă privind executarea mandatului de arestare se ia în termen de zece zile de la data exprimării consimţământului iar în celelalte cazuri, decizia definitivă privind executarea mandatului de arestare se ia în termen de 60 de zile de la data arestării persoanei căutate (alin. (3).
Potrivit art. 625 alin. (2), cu excepţia cazurilor prevăzute la alin. (1) şi (3), o persoană care a fost predată nu poate fi urmărită penal, condamnată sau privată de libertate în alt mod pentru o infracţiune săvârşită înaintea predării sale, alta decât cea care a motivat predarea persoanei.
Conform art. 627 din Acord, (1) La cererea autorităţii judiciare emitente sau din proprie iniţiativă, autoritatea judiciară de executare pune sub sechestru şi predă, în conformitate cu dreptul său intern, bunurile:
(a) care pot servi drept mijloace de probă; sau (b) care au fost dobândite de persoana căutată ca urmare a săvârşirii infracţiunii.
Faţă de aceste considerente, având în vedere că - potrivit art. 598 lit. a) din Acord - "mandatul de arestare" reprezintă o decizie judiciară emisă de un stat în vederea arestării şi predării de către un alt stat a unei persoane căutate, pentru efectuarea urmăririi penale sau în scopul executării unei pedepse sau a unei măsuri de siguranţă privative de libertate, neexistând niciunul dintre motivele obligatorii sau facultative de refuz al executării, Curtea a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi s-a dispus punerea în executare a mandatului de arestare emis la data de 03.11.2023 de către judecătorul districtual (Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord) şi predarea persoanei solicitate A. către autorităţile judiciare din Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, cu respectarea regulii specialităţii şi sub condiţia ca, în eventualitatea în care ar fi condamnată la o pedeapsă cu închisoarea cu executare în regim de detenţie, persoana solicitată să fie transferată în România pentru executarea pedepsei.
Împotriva sentinţei penale nr. 12/F din data de 18 ianuarie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a formulat contestaţie persoana solicitată A..
În dezbateri, persoana solicitată, beneficiind de asistenţa juridică a unui apărător ales a solicitat admiterea contestaţiei şi desfiinţarea hotărârii prin care a fost dispusă încuviinţarea propunerii de extrădare solicitate de organele judiciare din Marea Britanie şi, implicit, respingerea acesteia întrucât solicitarea este neclară, din cuprinsul mandatului european de arestare nu rezultă în mod cert dacă solicitarea vizează executarea unei pedepse ori desfăşurarea cercetării judecătoreşti, iar extrădarea nu poate fi dispusă, atât timp cât instanţele de judecată naţionale nu au cunoştinţă, în mod cert, asupra motivului pentru care contestatorul este solicitat.
A arătat că, potrivit legii penale române, infracţiunea de loviri şi alte violenţe se pedepseşte cu închisoarea de la 1 la 5 ani, aspect ce dovedeşte că sancţiunea ce urmează a-i fi aplicată pe teritoriul Marii Britanii depăşeşte în mod excesiv limitele de pedeapsă prevăzute de legislaţia română şi nu are echivalent în C. pen. român, la momentul actual.
În circumstanţiere, a invocat lipsa antecedentelor penale şi faptul că suferă de boli grave, refuzând să fie internată într-un spital-penitenciar, pentru a putea fi prezentă în faţa instanţei de judecată.
Examinând contestaţia formulată de persoana solicitată A., Înalta Curte constată că este nefondată pentru considerentele care se vor arăta în cele ce urmează:
În cauză sunt aplicabile dispoziţiile Acordului comercial şi de cooperare dintre Uniunea Europeană şi Comunitatea Europeană a Energiei Atomice, pe de o parte, şi Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, pe de altă parte, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L444/14 din 31.12.2020.
Astfel, se reţine că, art. 1aw. Surr. 112 din Acord (cu denumirea marginală "Aplicarea în cazul mandatelor europene de arestare existente"), se aplică în ceea ce priveşte mandatele europene de arestare emise în conformitate cu Decizia-cadru 2002/584/JAI a Consiliului de către un stat înainte de încheierea perioadei de tranziţie, în cazul în care persoana căutată nu a fost arestată în scopul executării mandatului înainte de încheierea acestei perioade.
De asemenea, potrivit art. 85 din Legea nr. 302/2004, dispoziţiile Titlului III se aplică şi în cazurile în care între România statul solicitat, respectiv solicitant, este aplicabilă o convenţie care conţine dispoziţii similare Deciziei-cadru a Consiliului 2002/584/JAI din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare şi procedurile de predare între statele membre ale Uniunii Europene, dispoziţiile Acordului completându-se cu cele ale Legii nr. 302/2004 republicată.
Din dispoziţiile art. 85 şi urm. din Legea nr. 302/2004, republicată, rezultă că rolul instanţei de judecată în această procedură se rezumă la verificarea condiţiilor de formă ale mandatului, la soluţionarea eventualelor obiecţiuni privind identitatea persoanei solicitate, precum şi la motivele de refuz a predării pe care aceasta le invocă. Învestit cu executarea unui mandat de arestare emis de autoritatea judiciară competentă a statului solicitant, judecătorul hotărăşte asupra arestării şi predării persoanei solicitate, după ce, în prealabil, a verificat condiţiile referitoare la emiterea mandatului, identificarea persoanei solicitate, existenţa dublei încriminări a faptelor penale ce se impută sau a situaţiilor ce se constituie în motive de refuz la predare.
În aceste coordonate, Înalta Curte constată că instanţa de judecată, în calitate de autoritate judiciară solicitată pentru punerea în executare a mandatului, nu este abilitată să verifice apărările persoanei solicitate pe fondul cauzei, respectiv, dacă se face sau nu vinovată de comiterea unor fapte penale, după cum nu are nici competenţa să se pronunţe cu privire la temeinicia urmăririi penale efectuată de autoritatea judiciară emitentă, despre o eventuală provocare sau stare de legitimă apărare sau cu privire la oportunitatea arestării persoanei solicitate.
Se constată că persoanei solicitate, i s-a adus la cunoştinţă conţinutul mandatului de arestare, în limba română, precum şi procesul-verbal privind drepturile procesuale pe care le are în cadrul procedurii de faţă, conform art. 89 din Acord (similar art. 106 din Legea nr. 302/2004).
Totodată, în raport de art. 91 şi art. 92 din Acord (similar art. 104 alin. (3) din Legea nr. 302/2004), se reţine că, în declaraţia dată în faţa primei instanţe contestatorul a arătat că nu are obiecţiuni asupra identităţii sale, a înţeles conţinutul mandatului de arestare, nu doreşte să fie predată autorităţilor judiciare din Regatul Unit al Marii Britanii şi că nu renunţă la beneficiul regulii specialităţii.
În cauză, se constată că faţă de persoana solicitată A. a fost emis la data de 03.11.2023 de către judecătorul districtual (din cadrul Magistrates’ Courts) un mandat de arestare, acesta fiind cercetat în cauză pentru infracţiunea de cauzare de leziuni grave cu premeditare, pedepsită de legislaţia britanică cu închisoarea pe viaţă, pedeapsa minimă fiind de 12 ani închisoare. Mandatul de arestare s-a întemeiat pe mandatul naţional de arestare din 18.04.2023 emis de Slough Magistrates Court - nr. referinţă x.
Nu există niciun dubiu cu privire la fapta pentru care este cercetată persoana solicitată, deoarece situaţia de fapt a fost descrisă cu claritate în cuprinsul mandatului european de arestare, fiind expusă în sentinţa penală atacată.
Înalta Curte constată că în cadrul controlului exercitat asupra mandatului european de arestare conform art. 76 şi art. 78 lit. a) din Acord se reţine că cetăţeanul român D. este solicitat pentru efectuarea urmăririi penale pentru infracţiunea de cauzare de leziuni grave cu premeditare. Se reţine că aceste infracţiuni fac parte parţial din categoria celor enumerate în art. 79 alin. (4) pct. 5 din Acord care exonerează autoritatea judiciară de executare de obligaţia verificării dublei incriminări (similar 97 alin. (1) din Legea nr. 302/2004).
Pe de altă parte, având în vedere dispoziţiile art. 79 alin. (2) din Acord (similar art. 97 alin. (2) din Legea nr. 302/2004), care condiţionează predarea persoanei solicitate în baza unui mandat de arestare de îndeplinirea condiţiei ca fapta/faptele pentru care se solicită predarea să constituie infracţiune potrivit legii române, independent de elementele constitutive sau de încadrarea juridică a acesteia, procedând la verificarea dublei incriminări, se constată că faptele descrise în cuprinsul mandatului de arestare constituie infracţiuni şi potrivit legii române, respectiv infracţiunea de vătămare corporală, prevăzută de art. 194 din C. pen., infracţiune ce este pedepsită de legiuitorul din România cu închisoare de la 2 la 7 ani, în varianta tip, respectiv de la 3 la 10 ani, în cazul variantei agravante de la alin. (2).
De asemenea, aşa cum a reţinut prima instanţă, din mandatul de arestare ataşat la dosar, rezultă că în cazul în care infracţiunea în baza căreia s-a emis mandatul european de arestare este sancţionată cu pedeapsa detenţiunii pe viaţă, se prevede posibilitatea revizuirii pedepsei aplicate ori liberarea condiţionată, după executarea a 20 de ani din pedeapsă.
Totodată, în raport cu data comiterii faptei cercetate (25.02.2022), se constată că nu a intervenit prescripţia răspunderii penale, potrivit legislaţiei române.
În egală măsură, se constată că nu există niciunul dintre cazurile de refuz al predării persoanei solicitate şi apreciază că nu sunt întrunite nici cerinţele de refuz al executării mandatului de arestare, aşa cum sunt acestea prezentate în art. 80 şi art. 81 din Acord (similar art. 99 din Legea nr. 302/2004, republicată, privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, niciuna din cele două ipoteze reglementate atât la alin. (1), cât şi alin. (2) lit. c), mandatul european de arestare fiind emis în scopul efectuarea urmăririi penale.
De asemenea, instanţa de fond a avut în vedere că persoana solicitată nu a renunţat la drepturile conferite de regula specialităţii, dispunând predarea cu respectarea dispoziţiilor art. 117 din Legea nr. 302/2004, republicată, privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, astfel că nu va putea fi urmărită, judecată sau privată de libertate pentru o altă faptă anterioară predării decât dacă statul membru de executare o consimte.
În ceea ce priveşte împrejurarea că persoana solicitată nu şi-a dat acordul în vederea predării către autorităţile judiciare britanice, declarând în faţa curţii de apel că nu doreşte să fie predată, Înalta Curte constată că predarea către autorităţile judiciare străine nu este condiţionată de acordul de voinţă al persoanei solicitate dacă se apreciază că sunt îndeplinite toate condiţiile pentru aceasta.
Concluzionând, se constată că instanţa de fond a analizat mandatul european de arestare, reţinând îndeplinirea tuturor condiţiilor prevăzute de Legea nr. 302/2004 republicată, privind arestarea persoanei solicitate în vederea predării, aceasta reprezentând singura măsură oportună pentru buna desfăşurare a procedurii de executare şi recunoaştere a mandatului european de arestare.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în baza art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de contestatorul persoană solicitată A. împotriva sentinţei penale nr. 12/F din data de 18 ianuarie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 300 RON, va rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de contestatorul persoană solicitată A. împotriva sentinţei penale nr. 12/F din data de 18 ianuarie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Obligă contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 300 RON, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 31 ianuarie 2024.