Şedinţa publică din data de 06 decembrie 2023
Deliberând asupra cauzei penale de faţă constată următoarele:
I. Prin sentinţa penală nr. 179 pronunţată la data de 01 august 2022 de Tribunalul Cluj în temeiul art. 396 alin. (2) din C. proc. pen. şi art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 35 alin. (1) şi art. 41, art. 75 alin. (2) lit. b) şi art. 76 alin. (1) C. pen., printre altele a fost condamnat inculpatul A., pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, la pedeapsa de 3 ani şi 4 luni închisoare şi 3 ani interzicerea exercitării dreptului de a comunica direct sau indirect, pe vreo cale, cu inculpatele B. şi C., respectiv martorii D. şi E. ori de a se apropia de aceştia la o distanţă mai mică de 100 metri, ca şi pedeapsă complementară.
În temeiul art. 65 C. pen. i s-a interzis acelaşi drept cu titlu de pedeapsă accesorie.
În temeiul art. 396 alin. (2) C. proc. pen. şi art. 213 alin. (1) şi (3) cu aplic. art. 35 alin. (1) şi art. 41 C. pen. a fost condamnat acelaşi inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de proxenetism la pedeapsa de 3 ani şi 5 luni închisoare şi 3 ani interzicerea exercitării dreptului de a comunica, direct sau indirect, pe vreo cale, cu inculpata B. şi persoana vătămată F. ori de a se apropia de acestea la o distanţă mai mică de 100 metri.
În temeiul art. 65 C. pen. s-a interzis acelaşi drept cu titlu de pedeapsă accesorie.
II. Prin decizia penală nr. 1281/A/2023 din data de 21 iulie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, în dosarul nr. x/2016, au fost admise apelurile declarate de către Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Cluj şi de către inculpata B., împotriva sentinţei penale nr. 179 pronunţată la data de 01 august 2022 de Tribunalul Cluj, care a fost desfiinţată în parte, în latura penală, în ceea ce priveşte soluţia de înlăturare din conţinutul infracţiunii de trafic de droguri de mare risc în formă continuată imputată inculpatului A. a actului material în legătură cu martorul D., a duratei pedepsei principale aplicate inculpatului A. pentru comiterea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc şi în ceea de priveşte soluţia de încetare a procesului penal faţă de inculpata B. pentru infracţiunea de favorizarea făptuitorului, şi pronunţând o nouă hotărâre în aceste limite,
A constatat vinovăţia inculpatului A., pentru actul material în legătură cu martorul D. din conţinutul infracţiunii de trafic de droguri de mare risc în formă continuată.
A majorat pedeapsa aplicată inculpatului A. pentru comiterea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc în formă continuată prevăzută de art. (2) alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 35 alin. (1) şi art. 41, art. 75 alin. (2) lit. b) şi art. 76 alin. (1) C. pen. la 3 ani şi 7 luni închisoare.
A menţinut pedepsele complementare şi accesorii aplicate inculpatului A. pentru comiterea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc în formă continuată.
A menţinut pedeapsa principală şi pedepsele complementare şi accesorii aplicate inculpatului A. pentru comiterea infracţiunii de proxenetism în formă continuată.
A fost menţinută dispoziţia de anulare a liberării condiţionate dispusă prin sentinţa penală nr. 934 din 14.06.2018 a Judecătoriei Bistriţa. A descontopit pedeapsa rezultantă de 7 ani şi 6 luni închisoare în pedepsele componente de: 1 an închisoare aplicată prin sentinţa penală 87/13.02.2013 a Judecătoriei Turda, definitivă prin decizia penală nr. 1184/R/23.09.2013 a Curţii de Apel Cluj; 2 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 882/12.07.2013 a Judecătoriei Cluj-Napoca, rămasă definitivă prin nerecurare la data de 24.07.2013;2 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 51/29.01.2014 a Judecătoriei Turda, rămasă definitivă prin nerecurare la data de 11.02.2014 şi 4 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 276/03.09.2015 a Tribunalului Cluj, astfel cum a fost modificată prin decizia penală nr. 224/RC/13.06.2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
A constatat că infracţiunile de trafic de droguri şi de proxenetism de mai sus au fost comise în stare de recidivă postcondamnatorie faţă de infracţiunile de furt calificat pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 882/12.07.2013 a Judecătoriei Cluj-Napoca, rămasă definitivă prin nerecurare la data de 24.07.2013, la pedeapsa de 2 ani închisoare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, termen de încercare 4 ani, respectiv prin sentinţa penală nr. 51/29.01.2014 a Judecătoriei Turda, rămasă definitivă prin nerecurare la data de 11.02.2014, la pedeapsa de 2 ani închisoare cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, termen de încercare 4 ani.
A constatat că infracţiunile de trafic de droguri de mare risc şi de proxenetism au fost comise în stare de pluralitate intermediară faţă de condamnarea la pedeapsa de 1 an închisoare cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, termen de încercare 3 ani, aplicată prin sentinţa penală nr. 87 din 13.02.2013 a Judecătoriei Turda, definitivă prin decizia penală nr. 1184/R din 23.09.2013 a Curţii de Apel Cluj.
A constatat că pentru pedepsele de 1 an închisoare, 2 ani închisoare şi 2 ani închisoare mai sus arătate s-a revocat suspendarea condiţionată/suspendarea sub supraveghere prin sentinţa penală nr. 276/03.09.2015 a Tribunalului Cluj.
În temeiul art. 38 alin. (1) C. pen. a constatat existenţa concursului de infracţiuni şi în temeiul art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. au fost contopite pedepsele de 2 ani închisoare şi 2 ani închisoare, a aplicat pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare, care a fost spoită cu 8 luni, rezultând pedeapsa de 2 ani şi 8 luni închisoare, care reprezintă primul termen al recidivei.
A constatat că infracţiunile pentru care inculpatul a fost condamnat prin prezenta sentinţă sunt concurente între ele, precum şi cu infracţiunea de tentativă la omor pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 4 ani şi 6 luni închisoare şi 3 ani interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi d) C. pen. cu titlu de pedeapsă complementară prin sentinţa penală nr. 276/03.09.2015 a Tribunalului Cluj.
În temeiul art. 39 alin. (1) lit. b) şi art. 44 alin. (2) C. pen. a contopit pedepsele de 3 ani şi 7 luni închisoare, 3 ani şi 5 luni închisoare, 1 an închisoare şi 4 ani şi 6 luni închisoare, prin aplicarea pedpesei celei mai grele de 4 ani şi 6 luni închisoare care a fost sporită cu 2 ani şi 8 luni, rezultând pedeapsa de 7 ani şi 2 luni închisoare, ce reprezintă al doilea termen al recidivei.
În temeiul art. 43 alin. (1) C. pen. a adăugat la pedeapsa de 7 ani şi 2 luni închisoare la pedeapsa de 2 ani şi 8 luni închisoare, inculpatul urmând să execute în regim de detenţie pedeapsa de 9 ani şi 10 luni închisoare.
În temeiul art. 40 alin. (3) C. pen. a dedus din pedeapsa principală aplicată perioada executată de la 22.08.2012 la 31.10.2012 şi de la 03.06.2014 la 20.06.2018.
În temeiul art. 45 alin. (5) C. pen. i-au fost interzice inculpatului A. cu titlu de pedeapsă accesorie drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), d) şi n) C. pen.
A fost respins ca nefondat apelul declarat de către inculpatul A. împotriva aceleiaşi sentinţe penale.
Au fost menţinute celelate dispoziţii ale sentinţei penale apelate.
III. Împotriva deciziei penale nr. 1281/A din data de 21 iulie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, în dosarul nr. x/2016, inculpatul A. a declarat recurs în casaţie.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală la data de 2.10.2023, când s-a stabilit termen la data de 25.10.2023, pentru examinarea în cameră de consiliu a admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie, conform art. 440 alin. (1) C. proc. pen.
În cuprinsul raportului întocmit, în cauză, s-a menţionat că inculpatul A. a invocat cazul de recurs în casaţie prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 şi 12 C. proc. pen.
În cadrul motivelor de recurs în casaţie s-a arătat că, în mod nelegal, recurentul a fost trimis în judecată pentru comiterea printre altele, a infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, în formă continuată, faptă prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen.. Împotriva soluţiei de înlăturare a acestui act material din structura infracţiunii continuate a declarat apel Ministerul Public, care a solicitat condamnarea inculpatului şi pentru comiterea acestui act material, deoarece realizează condiţiile de tipicitate ale infracţiunii prevăzute de Legea nr. 143/2000, dar nu a solicitat majorarea pedepsei aplicate inculpatului. De altfel, a arătat că, coroborând teoria dreptului cu descrierea faptei pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, s-a arătat că atâta timp cât inculpatul nu a îndeplinit nici un act de executare prin intermediul căreia să fi pus la dispoziţia martorului un drog, faptul că martorul a fost întrebat dacă nu cunoaşte persoane interesate să cumpere pastile ecstasy, nu poate fi considerată ca realizând elementele de tipicitate ale oferirii, fapt consumat sancţionat de prevederile art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000.
S-a susţinut că referitor la art. 438 pct. 12 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării, în contextul cazului referitor la nelegalitatea pedepsei, când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege sau care rezultă din principiile de drept aplicabile. În contextul în care denunţurile formulate de către inculpat au fost valorificate, atât cele formulate cu identitate reală, cât şi cele în cazul cărora a avut calitatea de martor cu identitate protejată, valorificare care a avut loc urmare a datelor furnizate de inculpat, se impune admiterea recursului în casaţie şi reducerea pedepsei stabilite inculpatului, prin aplicarea cauzei de reducerea pedepsei reglementată de art. 19 din Legea nr. 682/2000.
Prin încheierea de şedinţă din data de 25 octombrie 2023, Înalta Curte a admis în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. şi s-a acordat termen pentru data de 6 decembrie 2023.
IV. Examinând decizia atacată prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 şi pct. 12 din C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că recursul în casaţie declarat de inculpatul A. este nefondat, pentru următoarele considerente:
Recursul în casaţie este conceput ca o cale extraordinară de atac în care părţile pot solicita reformarea unei hotărâri definitive, pe motive de nelegalitate, însă doar în condiţiile expres şi limitativ prevăzute de legiuitor, respectiv a cazurilor de casare prevăzute de art. 438 C. proc. pen.
Această cale extraordinară de atac nu are ca finalitate remedierea unei greşite aprecieri a faptelor ori a unei inexacte sau insuficiente stabiliri a adevărului printr-o urmărire penală incompletă sau o cercetare judecătorească nesatisfăcătoare.
Instanţa de casaţie nu judecă procesul propriu - zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă exclusiv dacă din punct de vedere al dreptului hotărârea atacată este corespunzătoare.
Aceste consideraţii sunt aplicabile şi cazului de casare prevăzut de art. 438 pct. 7 C. proc. pen., conform căruia hotărârile sunt supuse casării dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.
Sintagma "fapta nu este prevăzută de legea penală" vizează acele situaţii în care nu se realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi configurarea legală a tipului respectiv de infracţiune, fie datorită împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întruneşte elementele de tipicitate obiectivă prevăzute de norma de incriminare, fie datorită dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv).
În concordanţă cu aceste dispoziţii, acest caz de casare nu poate fi invocat, însă, pentru a obţine o reevaluare a materialului probator sau pentru stabilirea unei alte situaţii de fapt.
Prin urmare, instanţa de casaţie analizează doar dacă situaţia de fapt, astfel cum a fost reţinută de instanţa de apel, corespunde infracţiunii pentru care s-a pronunţat hotărârea de condamnare.
Prin decizia recurată, instanţa de apel a reţinut sub aspectul situaţie de fapt, că la datele de 03.03.2014 şi 06.03.2014, inculpatul A. a oferit şi vândut investigatorului sub acoperire cu nume de cod "G.", prin intermediul colaboratorului autorizat cu nume de cod "H.", 4 comprimate ecstasy care conţin ca şi substanţă activă - 3,4 methylenedioxymetamfetamine (MDMA), substanţă care face parte din Tabelul Anexă nr. 1 la Legea nr. 143/2000, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de droguri de mare risc prev. şi ped. art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen.
Potrivit art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare, vânzarea, distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, deţinerea ori alte operaţiuni privind circulaţia drogurilor de risc, fără drept, se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi.
Recurentul inculpat A. a susţinut în apărarea sa că, nu poate fi condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, iar prin discuţiile avute cu martorul D. să caute persoane interesate de cumpărarea de comprimate ecstasy, lucru cu care acesta nu a fost de acord nu reprezintă o faptă prevăzută de legea penală. Deopotrivă, a precizat că a dovedit faptul că, în intervalul orar din data de 05.08.2018 indicat în rechizitoriu, nu se afla la garajul auto.
Înalta Curte constată că recurentul, prin aspectele prezentate, indică o stare de fapt diferită de cea stabilită prin decizia recurată, solicitând pronunţarea unei soluţii de achitare pe motiv că fapta pentru care a fost condamnat nu este prevăzută de legea penală. Săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc de către inculpat a fost dovedită şi de împrejurarea că, după ce martorul denunţător şi colobaratorul autorizat au fost deconspiraţi, a încercat cu orice preţ influenţarea acestora în sensul declarării că au înscenat cele două tranzacţii având ca obiect comprimate cu MDMA.
Prin apărările formulate, recurentul A. solicită Înaltei Curţi, pe calea recursului în casaţie, să cenzureze fundamentul faptic al concluziilor instanţei de apel, chestiune care nu echivalează cu a supune unei noi judecăţi legalitatea hotărârii prin raportare la cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de art. 438 C. proc. pen.. Aşa cum s-a arătat anterior, instanţa de recurs în casaţie exercită un control asupra hotărârii atacate, constatările sale întemeindu-se pe situaţia de fapt reţinută de instanţa de apel, care este consecinţa directă a administrării nemijlocite a probelor şi, în consecinţă, situaţia de fapt reţinută în apel nu poate fi schimbată prin intermediul prezentei căi extraordinare de atac.
Ca atare, motivele de casare invocate de recurentul A. nu se raportează la baza factuală şi la elementele care au circumstanţiat activitatea infracţională, astfel cum au fost stabilite în mod definitiv de instanţa de apel, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză, motiv pentru care, nu este aplicabil cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., iar solicitarea privind pronunţarea unei soluţii de achitare, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., este neîntemeiată.
În ceea ce priveşte cazul de casare prevăzut în dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., se observă că acesta este incident dacă "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", respectiv în situaţia în care pedeapsa stabilită şi aplicată este nelegală, excluzându-se, printre altele, criticile privind greşita individualizare a pedepsei.
Din această perspectivă, Înalta Curte constată că altă critică formulată de recurentul inculpat A. în recurs în casaţie vizează faptul că instanţa de apel nu a dat eficienţă dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002, deşi existau la dosar toate dovezile în acest sens.
Înalta Curte apreciază că această critică nu aduce în discuţie veritabile aspecte de nelegalitate a pedepsei, subsumate cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., referitor la aplicarea unor pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.
În acest sens, Înalta Curte reţine că, potrivit art. 19 din Legea nr. 682/2002, "persoana care are calitatea de martor, în sensul art. 2 lit. a) pct. 1 şi care a comis o infracţiune gravă, iar înaintea sau în timpul urmăririi penale ori al judecăţii denunţă şi facilitează identificarea şi tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârşit astfel de infracţiuni beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege."
Raportat la această constatare, Înalta Curte notează că, prin prezentul demers judiciar, recurentul inculpat A. nu urmăreşte să supună cenzurii instanţei de recurs în casaţie legalitatea pedepsei ce i-a fost aplicată, cu titlu definitiv, în cauză, prin raportare la particularităţile faptice reţinute prin decizia recurată, ci tinde la o reevaluare a însuşi conţinutului acestor particularităţi şi a interpretării date lor, în scopul recunoaşterii unor efecte juridice diferite asupra tratamentului sancţionator.
Deopotrivă, Înalta Curte reţine că, motivul de recurs în casaţie prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. nu permite Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să cenzureze reţinerea sau nereţinerea unei cauze de reducere a pedepsei prin hotărârea definitivă de condamnare, ci numai dacă pedeapsa aplicată se situează în limitele rezultate ca efect al incidenţei unei cauze de reducere a pedepsei, în ipoteza în care prin hotărârea definitivă de condamnare a fost reţinută o astfel de cauză.
Distinct de aceste argumente, Înalta Curte constată că pedeapsa aplicată recurentului inculpat A., de 3 ani şi 7 luni închisoare pentru infracţiunea de trafic de droguri de mare risc prevăzută art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 republicată cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 41, art. 75 alin. (2) lit. b) şi art. 76 alin. (1) C. pen. se situează în limitele legale.
Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte, va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de recurentul inculpat A. împotriva deciziei penale nr. 1281/A din data de 21 iulie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, în dosarul nr. x/2016.
În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1281/A din data de 21 iulie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, în dosarul nr. x/2016.
Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 06 decembrie 2023.