Şedinţa publică din data de 06 decembrie 2023
Asupra cauzei de faţă;
Examinând actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
I. Prin sentinţa penală nr. 1338 din data de 02.09.2019, Tribunalul Bucureşti, secţia Penală, în dosarul nr. x/2015, printre altele, a dispus următoarele:
În baza art. 17 alin. (2) raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul A. (fără ocupaţie, cetăţean român, fără antecedente penale) sub aspectul săvârşirii infractiunii luare de mită prevăzută şi sancţionată de art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 289 alin. (1) C. pen., întrucât fapta nu există.
În baza art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 75 alin. (2) lit. a) C. pen. şi art. 76 alin. (1) C. pen. a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 1 (un) an şi 4 (patru) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă.
În baza art. 67 C. pen. i s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi k) C. pen. pe o perioadă de 2 ani, care se execută după executarea pedepsei închisorii potrivit art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen. .
În baza art. 65 C. pen. i-au fost interzise inculpatului, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi k) C. pen., pe durata executării pedepsei principale.
În baza art. 47 C. pen. raportat la art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 75 alin. (2) lit. a) C. pen. şi art. 76 alin. (1) C. pen.. a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 8 (opt) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii.
În baza art. 47 C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 75 alin. (2) lit. a) C. pen. şi art. 76 alin. (1) C. pen. a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit.
În baza art. 67 C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi k) C. pen. pe o perioadă de 3 ani, care se execută după executarea pedepsei închisorii potrivit art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.
În baza art. 65 C. pen. a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi k) C. pen., pe durata executării pedepsei principale.
În baza art. 17 alin. (2) raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. a dispus achitarea aceluiaşi inculpat sub aspectul săvârşirii infractiunii de complicitate la dare de mită prevăzută şi sancţionată de art. 48 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 290 alin. (1) C. pen., întrucât fapta nu există.
În baza art. 48 C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 75 alin. (2) lit. a) C. pen., art. 76 alin. (1) C. pen. şi art. 35 alin. (1) din C. pen. a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 2 (doi) ani pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu în formă continuată, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit.
În baza art. 67 C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi k) C. pen. pe o perioadă de 3 ani, care se execută după executarea pedepsei închisorii potrivit art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.
În baza art. 65 C. pen. a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi k) C. pen., pe durata executării pedepsei principale.
În baza art. 38 alin. (1) C. pen. rap. la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. şi art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen. au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului A. prin sentinţă, urmând ca acesta să execute pedeapsa principală cea mai grea de 2 ani închisoare sporită cu 1 an şi 4 luni închisoare (1/3 din pedepsele de 1 an şi 4 luni, de 8 luni şi de 2 ani închisoare), în final inculpatul A. va executa pedeapsa principală de 3 (trei) ani şi 4 (patru) luni închisoare cu executare în regim de detenţie şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi k) C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.
În temeiul art. 45 alin. (5) cu ref. la art. 65 alin. (1) C. pen. a interzis cu titlu de pedeapsă accesorie drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi k) C. pen. din momentul rămânerii definitive a hotărârii şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.
În baza art. 72 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata măsurilor preventive privative de libertate de la 10.12.2014 la 22.06.2015.
În baza art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 75 alin. (2) lit. a) C. pen.,a rt. 76 alin. (1) C. pen. şi art. 396 alin. (10) C. proc. pen. a condamnat pe inculpatul B. (cetăţean român, fără ocupaţie, fără antecedente penale) la pedeapsa de 6 (şase) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii.
În baza art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 75 alin. (2) lit. a) C. pen., art. 76 alin. (1) C. pen. şi art. 396 alin. (10) C. proc. pen. a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 1 (un) an şi 3 (trei) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit.
În baza art. 67 C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi k) C. pen. pe o perioadă de 2 ani, care se execută după executarea pedepsei închisorii potrivit art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.
În baza art. 65 C. pen..a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi k) C. pen., pe durata executării pedepsei principale.
În baza art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 289 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 75 alin. (2) lit. a) C. pen., art. 76 alin. (1) C. pen. şi art. 396 alin. (10) C. proc. pen. a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 1 (un) an şi 4 (patru) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită.
În baza art. 67 C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi k) C. pen. pe o perioadă de 2 ani, care se execută după executarea pedepsei închisorii potrivit art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.
În baza art. 65 C. pen. a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi k) C. pen., pe durata executării pedepsei principale.
În baza art. 17 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. a dispus achitarea aceluiaşi inculpat sub aspectul săvârşirii infractiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, prevăzută şi sancţionată de art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 297 alin. (1) C. pen., întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală.
În baza art. 38 alin. (1) C. pen. rap. la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. şi art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen. a contopit pedepsele aplicate inculpatului B. prin sentinţă, urmând ca acesta să execute pedeapsa principală cea mai grea de 1 an şi 4 luni închisoare sporită cu 7 luni închisoare (1/3 din pedepsele de 6 luni şi de 1 an şi 3 luni închisoare), în final pedeapsa principală de 1 (un) an şi 11 (unsprezece) luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi k) C. pen. pe o durată de 2 ani care se execută de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare.
În temeiul art. 45 alin. (5) cu ref. la art. 65 alin. (1) C. pen. a interzis cu titlu de pedeapsă accesorie drepturile prevăzute de art. 66 alin. .(1) lit. a), b) şi k) C. pen., care se va executa pe durata executării pedepsei principale în situaţia revocării suspendării executării pedepsei sub supraveghere dispusă prin prezenta sentinţă.
În baza art. 91 C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, stabilind termen de încercare pe o durată de 2 ani, calculat conform art. 92 alin. (2) C. pen. de la data rămânerii definitive a sentinţei.
În baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Municipiului Cluj-Napoca sau al C. din Cluj Napoca pe o perioadă de 80 de zile.
În baza art. 72 C. pen. a constatat că faţă de inculpat au fost dispuse măsuri preventive privative de libertate de la 11.12.2014 la 27.04.2015.
II. Prin decizia penală nr. 209 din data de 10 martie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia Penală si pentru cauze cu minori si de familie, în dosar nr. x/2020, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., au fost admise apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Roman şi de partea civilă D. împotriva sentinţei penale nr. 387 din 26.09.2022 pronunţată de Judecătoria Roman în dosarul nr. x/2020.
A fost desfiinţată în parte sentinţa penală apelată doar în ceea ce priveşte modalitatea de soluţionare a acţiunii penale şi a acţiunii civile privindu-l pe inculpatul E., şi reţinând cauza spre rejudecare în aceste limite şi, în fond:
În baza art. 396 alin. (1) şi alin. (2) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală, prevăzută de art. 194 alin. (1) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen., a art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. şi a art. 76 alin. (1) C. pen., a condamnat pe inculpatul E. - , la pedeapsa de 1 (un) an şi 4 luni închisoare, şi la pedeapsa complementară de interzicere a exercitărilor drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) - dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, lit. b) - dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, şi lit. n) - dreptul de a se apropia la mai puţin de 200 (douăsute) de metri de victima D. pe o perioadă de 5 ani.
Pedeapsă principală de executat pentru inculpatul E.: 1 (un) an şi 4 (patru) luni închisoare.
În baza art. 65 C. pen., i-au fost interzise inculpatului E. cu titlu de pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) - dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, lit. b) - dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, şi lit. n)- dreptul de a se apropia la mai puţin de 200 (douăsute) de metri de victima D..
În temeiul art. 397 C. proc. pen., cu aplicarea art. 5 C. proc. pen. şi în condiţiile art. 1349 şi 1357 C. civ., s-a admis în parte acţiunea civilă exercitată în procesul penal de persoana vătămată D., şi a fost obligat inculpatul E. la plata către acesta a sumei de 5000 RON cu titlu de despăgubiri pentru daune materiale şi respectiv a sumei de 5000 de euro, echivalentul în RON de la data plăţii, cu titlul de despăgubiri pentru daune morale.
În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul E. la plata către stat a sumei de 1200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare avansate în cursul urmăririi penale, la judecata în fond şi în apel.
Au fost menţinute restul dispoziţiilor sentinţei penale apelate care nu sunt contrare prezentei decizii.
III. Împotriva deciziei penale nr. 209 din data de 10 martie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia Penală si pentru cauze cu minori si de familie, în dosar nr. x/2020, inculpatul E. a declarat recurs în casaţie.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală la data de 15.09.2023, când s-a stabilit termen la data de 25.10.2023, pentru examinarea în cameră de consiliu a admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie, conform art. 440 alin. (1) C. proc. pen.
În cuprinsul raportului întocmit, în cauză, s-a menţionat că inculpatul E. a invocat cazul de recurs în casaţie prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.
Inculpatul E. a solicitat admiterea recursului în casaţie, casarea hotărâri atacate, şi, în rejudecare achitarea sa în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.. Inculpatul a arătat că nu a comis o faptă care să fie prevăzută de legea penală, în data de 01.04.2018, acesta şi inculpatul F. nu au făcut parte din grupul de agresori şi nu a lovit-o pe partea civilă D., aspect reţinut de către instanţa de fond.
S-a arătat că, inculpatul E. nu a fost cercetat penal pentru infracţiunea prevăzută de art. 47 coroborată art. 194 alin. (1) lit. b) C. pen., niciunul dintre apelanţi, Ministerul Public sau partea vătămată necriticând hotărârea instanţei de fond sub acest aspect.
Or, în cauză, fără să fie pusă în discuţie vreun moment această încadrare juridică a faptei, cu respectarea garanţiilor procesuale instituite de către C. proc. pen., totuşi Curtea de Apel Bacău a reţinut dincolo de orice dubiu, că inculpatul a desfăşurat activităţi specifice instigatorului, fiind incidentă infracţiunea prev. de art. 47 rap. la art. 194 alin. (1) lit. b) C. pen.
Astfel, soluţia instanţei de control judiciar este profund eronată, având în vedere că, doar în situaţia în care se punea în discuţia părţilor schimbarea încadrării juridice şi ulterior admiterii, se administrau probe în sensul existenţei activităţii de instigare, se putea eventual motiva absorbţia activităţii de instigator în cea de autorat.
Totodată, în disonanţă cu cele reţinute de către Curea de Apel Bacău, apărarea a menţionat declaraţia martorului G. care a arătat în cursul urmăriri penale, (filele x, că, grupul de agresori a plecat spre locul în care fugiseră partea civilă şi martorul H. fără a arăta însă aspecte cu privire la identitatea acestor persoane, respectiv fără a-i indica printre agresori pe cei doi inculpaţi).Concluzia se desprinde din faptul că pe baza celor prezentate, se poate constata că instanţa de control judiciar a trecut peste toate aceste aspecte menite a alimenta din plin principiul de drept "in dubio pro reo" şi a uzat de o construcţie logico - juridică menită a plasa fapta penală în sarcina inculpatului, fiind mai mult decât evident că, acţiunile acestuia din data de 01.04.2028, nu se circumscriu vreunei fapte penale, motiv pentru care soluţia instanţei de fond este greşită.
Prin încheierea de şedinţă din data de 25 octombrie 2023, Înalta Curte a admis în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul E. şi s-a acordat termen pentru data de 6 decembrie 2023.
IV. Examinând decizia atacată prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că recursul în casaţie declarat de inculpatul E. este nefondat, pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 433 din C. proc. pen., în calea extraordinară a recursului în casaţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie verifică, în condiţiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar, conform art. 447 din C. proc. pen., pe această cale se verifică exclusiv legalitatea deciziei.
Totodată, în ceea ce priveşte limitele examinării recursului în casaţie conform art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. s-a reţinut în jurisprudenţă că acest caz de casare vizează "acele situaţii în care nu se realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi configurarea legală a tipului respectiv de infracţiune, fie din cauza împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întruneşte elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie a dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv)" (Decizia nr. 442/RC/2017 - Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală).
Înalta Curte constată că cererea de recurs în casaţie a fost admisă în principiu cu privire la săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală, prevăzută de art. 194 alin. (1) lit. b) din C. pen., întrucât apărarea a susţinut că, inculpatul nu a comis o faptă care să fie prevăzută de legea penală, în data de 01.04.2018, acesta şi inculpatul F. nu au făcut parte din grupul de agresori şi nu a lovit-o pe partea civilă D., aspect reţinut de către instanţa de fond.
În cauză, criticile formulate de recurentul inculpat E. sunt cele iterate şi în faţa instanţei de apel în sensul că nu există nici cel mai mic element probatoriu care să îl plaseze pe inculpat în grupul de agresori, dimpotrivă, el a fost victima agresiunii părţii civile cu câteva minute înainte de a se produce agresiunea acesteia de către acel grup de persoane, neidentificate, în opinia apărării. Argumentele recurentului, care privesc lipsa elementelor constitutive ale infracţiunilor din perspectiva laturii obiective, nu sunt fondate.
În ceea ce priveşte situaţia de fapt, Înalta Curte reţine că instanţa de apel a stabilit cu autoritatea de lucru judecat că în dimineaţa de 01.04.2018, la ora 02:00, persoana vătămată D. a mers la barul "Pub" de pe str. x din Roman cu mai mulţi prieteni printre care: H., I., G. şi J.. La ora 03:00 ea a ieşit afară şi s-a certat cu inculpatul K., lovindu-l în faţă. Apoi persoana vătămată a intrat în bar şi după 30 de minute a ieşit afară pentru a pleca, îndreptându-se spre parcarea din faţa L., acolo unde o aştepta cu maşina nepotul ei H..
Când mai avea circa 5 m până la maşină, circa 5-6 persoane, printre care şi inculpatul M., s-au repezit la persoana vătămată şi au lovit-o peste corp cu pumnii şi picioarele şi cu obiecte contondente. Persoana vătămată a reuşit să fugă şi a ajuns până la scările de la intrarea în Pietonalul Ştefan cel Mare, unde a fost ajunsă de agresori, care au continuat să o lovească. În urma agresiunii inculpatului E. şi a celorlalte persoane care îi însoţeau, persoana vătămată D. a suferit mai multe leziuni, care au necesitat pentru vindecare 100-110 zile de îngrijiri medicale.
Prin urmare, pentru a verifica dacă inculpatul M. a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, Înalta Curte are în vedere situaţia de fapt deja stabilită de instanţa de apel, cu caracter definitiv, în care, contrar susţinerilor apărării, s-a reţinut că în urma agresiunii inculpatului E. şi a celorlalte persoane care îi însoţeau rămase neidentificate, având ca mobil dorinţa de răzbunare pentru agresiunile şi jignirile suferite din partea părţii civile în aceeaşi noapte cu puţin timp înainte, prevăzând şi acceptând posibilitatea producerii rezultatului dar fără a-l urmări, întruneşte elementele de tipicitate ale infracţiunii de vătămare corporală, prevăzute de art. 194 alin. (1) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen., dar şi cu aplicarea circumstanţei atenuante legale prevăzute de art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen.
Instanţa de casaţie nu are competenţa de a schimba situaţia de fapt reţinută de instanţa de apel, cum solicită, de fapt, recurentul inculpat. Astfel, legea nu dă în competenţa instanţei de recurs în casaţie modificarea sau înlăturarea elementelor de fapt reţinute de instanţa de apel, care au fost în sensul că "pe fondul unei dorinţe de răzbunare ca urmare a unui incident violent şi jignitor verbal din aceeaşi noapte, inculpatul E. a instigat un grup de persoane să lovească partea civilă, dar a şi luat parte în calitate de autor la vătămarea corporală gravă a părţii civile D.".
Prin criticile aduse deciziei atacate, în realitate, recurentul inculpat nu invocă nelegalitatea hotărârii, ci solicită reanalizarea situaţiei de fapt şi reevaluarea materialului probator, cu consecinţa stabilirii unei situaţii de fapt contrare celei avute în vedere de instanţa de apel (în urma administrării de probe) şi care să conducă la o soluţie favorabilă acestuia. Or, conform cazului de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., nu se poate stabili o altă situaţie de fapt. Verificarea hotărârii din apel se face în drept, doar cu privire la semnificaţia juridică dată situaţiei de fapt în apel. Statuările în fapt nu pot fi cenzurate, astfel că instanţa de recurs în casaţie analizează legalitatea interpretării date în drept situaţiei de fapt stabilite de instanţa de apel.
Faţă de cele ce preced, în temeiul dispoziţiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul E. împotriva deciziei penale nr. 209 din data de 10 martie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2020.
În temeiul dispoziţiilor art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul E. împotriva deciziei penale nr. 209 din data de 10 martie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2020.
Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 06 decembrie 2023.