Şedinţa publică din data de 06 decembrie 2023
Asupra recursului în casaţie, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
I. Prin sentinţa penală nr. 337/24.10.2022, Judecătoria Călăraşi, în baza art. 338 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen., l-a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de "Părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia".
În baza art. 15 din Legea nr. 187/2012 raportat la art. 83 vechiul C. pen. a revocat beneficiul suspendării condiţionate acordat inculpatului prin sentinţa penală nr. 14 din 21.02.2017 a Tribunalului Călăraşi (dosar nr. x/2016), definitivă prin neapelare la data de 08.03.2017 şi pe cale de consecinţă a dispus executarea în întregime a pedepsei de 2 ani închisoare care nu se contopeşte cu pedeapsa mai sus aplicată urmând ca inculpatul să execute în regim de detenţie pedeapsa principală rezultantă de 4 (patru) ani închisoare.
În temeiul art. 10 din Legea nr. 187/2012, a aplicat pe lângă pedeapsa principală rezultantă, pedeapsa accesorie prev. de art. 64, alin. (1), lit. a), teza II-a şi lit. b), vechiul C. pen., pe durata şi în condiţiile prev. de art. 71 vechiul C. pen.
A luat act că inculpatul a fost asistat de avocat ales.
În baza art. 274 C. proc. pen. a obligat inculpatul la plata sumei de 1515 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, ocazionate de desfăşurarea procesului penal, din care suma de 515 RON aferentă fazei de urmărire penală.
II. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul A..
Prin decizia penală nr. 409 din data de 9.03.2023, pronunţată de Curtea de Apel Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a fost admis apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 337/24.10.2022 a Judecătoriei Călăraşi.
A fost desfiinţată în parte hotărârea apelată şi, rejudecând:
În baza art. 338 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (1), art. 75 alin. (2) lit. b) şi art. 76 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la o pedeapsă de 1 an şi 4 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de părăsire a locului accidentului ori modificare sau ştergere a urmelor acestuia.
În baza art. 15 din Legea nr. 187/2012 rap. la art. 83 C. pen. din 1969 s-a revocat suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 14/21.02.2017 a Tribunalului Călăraşi (definitivă prin neapelare la data de 8.03.2017) şi s-a dispus executarea în întregime a acestei pedepse alături de pedeapsa de 1 an şi 4 luni aplicată pentru fapta dedusă judecăţii, urmând ca în final inculpatul să execute o pedeapsă principală rezultantă de 3 ani şi 4 luni închisoare.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate care nu contravin prevederilor prezentei decizii.
În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
În fapt, s-a reţinut că la data de la data de 6.08.2019, în jurul orei 12:15, inculpatul a condus autoturismul marca x cu numărul de înmatriculare x pe bd. x din Călăraşi, jud. Călăraşi, iar după ce a oprit autovehiculul în dreptul blocului C16 a deschis portiera stânga faţă fără să se asigure şi l-a acroşat astfel pe martorul B., care se deplasa pe bicicletă pe aceeaşi direcţie de mers. După o scurtă discuţie cu martorul B., inculpatul a plecat de la faţa locului fără încuviinţarea organelor de poliţie. Martorul B. a încercat de asemenea să plece de la faţa locului, dar nu a reuşit să parcurgă decât o distanţă scurtă, din cauza vătămărilor suferite şi a sângerării. Persoanele prezente la locul incidentului au apelat serviciul de urgenţă 112, iar la faţa locului s-au deplasat organele de poliţie rutieră şi un echipaj SMURD care a acordat îngrijiri medicale, ulterior B. fiind transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Călăraşi pentru efectuarea de investigaţii medicale de specialitate. Organele de poliţie rutieră au efectuat investigaţii la faţa locului şi au identificat conducătorul autoturismului marca x cu numărul de înmatriculare x, autor al accidentului rutier, în persoana inculpatului, după ce în prealabil au stabilit societatea pe numele căreia era înmatriculat autoturismul şi au luat legătura telefonic cu soţia inculpatului, martora C., căreia i-au comunicat să îl contacteze pe inculpat şi să îi transmită să se prezinte la sediul organelor de poliţie rutieră.
Inculpatul s-a prezentat la sediul organelor de poliţie rutieră doar în urma unui apel primit de la soţia sa, care i-a comunicat că este căutat de organele de poliţie. În urma impactului, B. a suferit leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare 8-9 de zile de îngrijiri medicale.
III. Împotriva deciziei penale nr. 409/A din data de 9.03.2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală, în dosarul nr. x/2021, inculpatul A. a declarat recurs în casaţie la data de 10 aprilie 2023.
În concret, recurentul-inculpat a invocat cazul de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. (7) C. proc. pen., solicitând ca, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., admiterea recursului în casaţie formulat, casarea hotărârii atacate şi în principal achitarea inculpatului în temeiul art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., cu privire la infracţiunea de părăsire a locului accidentului prevăzută de art. 338 alin. (1) din C. pen., ca urmare a incidenţei dispoziţiilor art. 338 alin. (3) lit. d) din C. pen.
În subsidiar, a solicitat achitarea inculpatului în temeiul art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a din C. proc. pen., cu privire la infracţiunea de părăsire a locului accidentului prevăzută de art. 338 alin. (1) din C. pen. ca urmare a incidenţei dispoziţiilor art. 338 alin. (3) lit. d) din C. pen., deoarece pretinsa faptă nu a fost săvârşită cu forma de vinovăţie prevăzută de lege (intenţie).
De altfel, instanţa de apel a reţinut că este îndeplinită prima condiţie pentru reţinerea incidenţei dispoziţiilor art. 338 alin. (3) lit. d) din C. pen., anume că victima a părăsit locul accidentului rutier, însă nu şi cea de-a doua, de a anunţa imediat evenimentul la cea mai apropiată unitate de poliţie, deoarece notificarea nu ar fi avut loc în cel mai scurt timp, iar prezentarea inculpatului A. în faţa agenţilor din cadrul IPJ Călăraşi ar fi avut loc doar ca urmare a apelului telefonic prin care soţia recurentului l-a anunţat cu privire la procedurile investigative.
Totodată, legiuitorul nu a avut în vedere comportamentul unor terţe persoane atunci când a reglementat ipoteza din cuprinsul art. 338 alin. (3) lit. d) din C. pen., ci doar pe cel al conducătorului de vehicul implicat în accident, care nu răspunde penal în situaţia în care anunţă evenimentul la unitatea de politie. S-a menţionat şi că simpla absenţă a conducătorului vehiculului din zona coliziunii nu aduce atingere în mod automat valorilor sociale protejate şi nu denotă o atitudine subiectivă a autorului de lezare intenţionată a acestora.
IV. Prin încheierea din 13.09.2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, în dosarul nr. x/2021, a fost admisă în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 409/A din data de 9.03.2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală, în dosarul nr. x/2021.
De asemenea, a fost respinsă cererea formulată de recurentul inculpat A. privind suspendarea executării hotărârii.
În esenţă, s-a reţinut că cererea de recurs în casaţie îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 434-438 C. proc. pen., iar în procedura de examinare a admisibilităţii recursului în casaţie instanţa supremă verifică doar aspectele strict formale care nu pun în discuţie chestiuni ce ţin de soluţionarea fondului căii de atac.
VI. Examinând recursul în casaţie declarat de inculpatul A. prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., astfel cum au fost stabilite prin încheierea de admitere în principiu din 13.09.2023, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
Preliminar, Înalta Curte reţine că, în condiţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării, dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, caz de casare ce vizează situaţiile în care fapta concretă pentru care s-a pronunţat soluţia definitivă de condamnare nu întruneşte elementele de tipicitate din punctul de vedere al laturii obiective; dacă instanţa a ignorat o normă care conţine dispoziţii de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv, astfel încât nu se mai realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi noua configurare legală a tipului respectiv de infracţiune.
Este de menţionat că, din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., nu se poate realiza o analiză a conţinutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator sau stabilirea unei alte situaţii de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, verificarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, fără a putea fi supuse cenzurii starea factuală reţinută de instanţa de apel.
Înalta Curte subliniază că ceea ce s-a invocat de recurentul-inculpat ca temei al incidenţei dispoziţiilor art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. vizează, în esenţă, faptul că evenimentul produs la data de 06.08.2019 nu constituie infracţiunea de părăsire a locului accidentului prevăzută de art. 338 alin. (1) C. pen., nefiind întrunite elementele constitutive ale acestei infracţiuni, întrucât victima B. a părăsit locul faptei, iar inculpatul, conducătorul autovehiculului, a anunţat imediat evenimentul la cea mai apropiată unitate de poliţie. De asemenea, s-a invocat şi faptul că infracţiunea nu a fost comisă cu vinovăţia cerută de lege.
În analiza conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, Înalta Curte va porni de la situaţia de fapt stabilită cu autoritate de lucru judecat de instanţa de apel, respectiv că în data de 06.08.2019, în jurul orei 12:15, numitul A., a condus autoturismul marca x, cu nr. de înmatriculare x pe str. x din mun. Călăraşi, şi după ce a oprit autovehiculul în dreptul blocului C16, a deschis portiera stânga faţă fără să se asigure şi a acroşat pe numitul B. care se deplasa în calitate de biciclist pe aceeaşi direcţie de mers, conducătorul autoturismului x plecând de la faţa locului fără încuviinţarea organelor de poliţie.
Instanţa supremă, analizând motivele invocate de inculpat, apreciază că în realitate nu se invocă neîntrunirea elementelor de tipicitate a infracţiunii, ci se contestă situaţia de fapt, respectiv că inculpatul a anunţat imediat evenimentul rutier la cea mai apropiată unitate de poliţie.
Or, raportat la aceste critici, Înalta Curte constată că inculpatul pune în discuţie stabilirea unei alte situaţii de fapt pe baza materialului probator administrat în cauză. Practic, pentru a se ajunge la concluzia solicitată de inculpat, este necesară o reinterpretare a probelor cu privire la împrejurările în care a survenit fapta pentru care inculpatul a fost trimis în judecată.
În ceea ce priveşte prevederea faptei în legea penală şi dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte notează că, potrivit art. 338 alin. (1) C. pen., constituie infracţiunea de părăsire a locului accidentului:
Părăsirea locului accidentului, fără încuviinţarea poliţiei sau a procurorului care efectuează cercetarea locului faptei, de către conducătorul vehiculului sau de către instructorul auto, aflat în procesul de instruire, ori de către examinatorul autorităţii competente, aflat în timpul desfăşurării probelor practice ale examenului pentru obţinerea permisului de conducere, implicat într-un accident de circulaţie, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani.
De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile art. 338 alin. (3) C. pen.:
Nu constituie infracţiune părăsirea locului accidentului când: (…)
d) victima părăseşte locul faptei, iar conducătorul de vehicul anunţă imediat evenimentul la cea mai apropiată unitate de poliţie.
Din analiza elementelor constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 338 alin. (1) C. pen., se constată că aceasta este o infracţiune de pericol care presupune existenţa unei premise, respectiv producerea unui accident, subiectul activ fiind reprezentat de conducătorul unui vehicul sau de instructorul auto, aflat în procesul de instruire, ori de către examinatorul autorităţii competente, aflat în timpul desfăşurării probelor practice ale examenului pentru obţinerea permisului de conducere
Elementul material constă în părăsirea locului accidentului (aceasta putând consta într-o acţiune sau inacţiune), iar cerinţa esenţială pentru întrunirea elementelor de tipicitate este ca părăsirea locului accidentului să se facă fără încuviinţarea poliţiei sau a procurorului care efectuează cercetarea locului faptei.
Înalta Curte constată că instanţa de apel, evaluând coroborat materialul probator, şi-a format convingerea, argumentată, că inculpatul-recurent, în data de 06.08.2019, în jurul orei 12:15, a condus autoturismul marca x, cu numărul de înmatriculare x pe str. x din municipiul Călăraşi, şi după ce a oprit autovehiculul în dreptul blocului C16, a deschis portiera stânga faţă fără să se asigure şi a acroşat pe numitul B. care se deplasa în calitate de biciclist pe aceeaşi direcţie de mers. Conducătorul autoturismului x a plecat de la faţa locului fără încuviinţarea organelor de poliţie, iar victima a suferit leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare 8-9 de zile de îngrijiri medicale.
În această ordine de idei, motivele invocate de recurentul-inculpat trebuie să se raporteze la situaţia factuală şi la elementele care au circumstanţiat activitatea infracţională, astfel cum au fost stabilite cu autoritate de lucru judecat de instanţa de apel, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză. Aceasta, deoarece instanţa de casaţie nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă numai dacă, din punct de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare.
Or, analizând acţiunea inculpatului, prin raportare la această stare de fapt, contrar celor susţinute de apărare, Înalta Curte reţine că există situaţia premisă cerută de norma de incriminare, respectiv producerea unui accident, astfel cum aceasta este reglementat de dispoziţiile art. 75 din O.U.G. nr. 195/2001 privind circulaţia pe drumurile publice, fiind îndeplinită şi cerinţa subiectului activ, în cazul de faţă inculpatul A. având calitatea de conducător auto.
Astfel, se constată că inculpatul A., în calitate de conducător auto, a fost implicat într-un accidentul rutier, în sensul că după ce a oprit autovehiculul marca x Logan, cu numărul de înmatriculare x, în dreptul blocului C16, a deschis portiera stânga faţă fără să se asigure şi a acroşat pe numitul B. care se deplasa în calitate de biciclist pe aceeaşi direcţie de mers, acesta suferind leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare 8-9 de zile de îngrijiri medicale.
În ceea ce priveşte elementul material, din situaţia de fapt stabilită definitiv de instanţa de apel, se constată că acesta este reprezentat de părăsirea locului accidentului, localizat pe str. x, în dreptul blocului C16 din municipiul Călăraşi, de către inculpatul A..
Nu în ultimul rând, se constată îndeplinită şi cerinţa esenţială a normei de incriminare, respectiv aceea că inculpatul a părăsit locul accidentului fără încuviinţarea poliţiei.
Aşadar, în dezacord cu apărarea, Înalta Curte constată că fapta inculpatului A. întruneşte elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, art. 338 alin. (1) C. pen., fiind realizată corespondenţa dintre fapta concret săvârşită şi elementele de natură obiectivă stabilite de legiuitor în norma de incriminare.
Practic, se constată că, în realitate, recurentul nu invocă faptul că acţiunea sa nu este tipică, ci faptul că există o presupusă cauză justificativă specială, respectiv aceea reglementată de art. 338 alin. (3) lit. d) C. pen., conform căreia nu constituie infracţiune părăsirea locului accidentului când victima părăseşte locul faptei, iar conducătorul de vehicul anunţă imediat evenimentul la cea mai apropiată unitate de poliţie.
Or, această critică pentru a fi examinată presupune reanalizarea materialului probator şi reinterpretarea situaţiei de fapt, aspecte care nu sunt în căderea instanţei de recurs în casaţie, acestea fiind atributul exclusiv al instanţelor de fond şi de apel.
În calea extraordinară a recursului în casaţie, astfel cum s-a reliefat, nu se poate realiza o nouă analiză, o reapreciere a materialului probator pentru a se ajunge la concluzia că inculpatul-recurent nu a realizat unele dintre activităţile incriminate de art. 338 alin. (1) C. pen.
În aceeaşi ordine de idei, Înalta Curte constată că, raportat la situaţia de fapt reţinută de instanţele care au soluţionat fondul cauzei, recurentul A. nu a anunţat imediat, adică fără întârziere, evenimentul rutier la cea mai apropiată unitate de poliţie, astfel cum cere norma incriminatoare.
Potrivit actelor şi lucrărilor dosarului, rezultă că imediat după producerea accidentului, după o scurtă discuţie cu martorul B., inculpatul a plecat de la faţa locului fără încuviinţarea organelor de poliţie. Astfel, instanţa de apel a reţinut: Acesta a plecat de la locul faptei şi nu a întreprins nicio măsură pentru anunţarea poliţiei despre accident (chiar dacă, susţine el, avea telefonul defect, ar fi putut apela la orice persoană din zonă cerându-i să sune la poliţie) şi nu s-a prezentat la sediul organelor de poliţie decât când a aflat, în urma apelului telefonic primit de la soţia sa, că este căutat de aceste organe.
Concluzionând sub acest aspect, Înalta Curte constată că fapta inculpatului, astfel cum a fost reţinută de instanţa de apel, este prevăzută de legea penală, întrunind elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 338 alin. (1) C. pen.
În ceea ce priveşte critica vizând neîntrunirea elementelor de tipicitate subiectivă, Înalta Curte constată că este nefondată, din acest punct de vedere inculpatul invocând în mod formal cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.
Aceasta, deoarece, pe de o parte, hotărârile sunt supuse casării, dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, caz de casare ce vizează situaţiile în care fapta concretă pentru care s-a pronunţat soluţia definitivă de condamnare nu întruneşte elementele de tipicitate de natură obiectivă.
Iar pe de altă parte, în speţă, recurentul-inculpat, prin motivele dezvoltate în susţinerea căii de atac, a contestat situaţia de fapt reţinută definitiv de instanţa de apel, apreciind că aceasta este de natură a evidenţia lipsa caracterului penal al faptelor pentru care a fost condamnat.
Or, în realitate, Înalta Curte reţine că aspectele criticate de recurent nu vizează aspecte de legalitate a hotărârii atacate, ce pot fi examinate în calea extraordinară de atac a recursului în casaţie din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., ci reprezintă critici ce ţin de fondul cauzei, de modalitatea în care instanţele au reţinut, pe baza probelor din dosar, vinovăţia acestuia în săvârşirea infracţiunii pentru care s-a dispus soluţia de condamnare.
În raport de considerentele prezentate, Înalta Curte constată că acţiunea inculpatului A., care în data de 06.08.2019, în jurul orei 12:15, a condus autoturismul marca x, cu numărul de înmatriculare x, pe str. x din municipiul Călăraşi şi, după ce a oprit autovehiculul în dreptul blocului C16, a deschis portiera stânga faţă fără să se asigure şi a acroşat pe numitul B. care se deplasa în calitate de biciclist pe aceeaşi direcţie de mers şi care a suferit leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare 8-9 de zile de îngrijiri medicale, inculpatul plecând de la faţa locului fără încuviinţarea organelor de poliţie, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 338 alin. (1) C. pen.
Pentru aceste motive, în baza art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1068 din data de 12 iulie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2019.
Potrivit art. 275 alin. (2) C. proc. pen., recurentul-inculpat va fi obligat la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 409/A din data de 09 martie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul nr. x/2021.
Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 6 decembrie 2023.