Jurisprudence - details - High Court of Cassation and Justice

Şedinţa publică din data de 06 decembrie 2023

Asupra cauzei de faţă;

În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 534 din data de 29.04.2021, Tribunalul Bucureşti, secţia I Penală:

I. În temeiul art. 289 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 7 lit. c) din Lg. nr. 78/2000 a condamnat pe inculpata A. la pedeapsa de 5 ani şi 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită (faptă săvârşită în perioada mai 2009 - septembrie 2017 în relaţia cu S.C. B.).

În temeiul art. 67 alin. (1) şi (2) din C. pen. rap. la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen., a interzis inculpatei pe o durată de 4 ani exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a ocupa o funcţie în cadrul oricărei instituţii publice.

În temeiul art. 65 alin. (1) din C. pen., a interzis inculpatei exercitarea drepturilor prevăzute la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen., a căror exercitare a fost interzisă cu titlu de pedeapsă complementară.

În temeiul art. 291 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000 a condamnat pe inculpata A. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă (faptă săvârşită în perioada mai 2009 - septembrie 2017 în relaţia cu S.C. B.).

În temeiul art. 67 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen., a interzis inculpatei pe o durată de 3 ani exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a ocupa o funcţie în cadrul oricărei instituţii publice.

În temeiul art. 291 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 5 din C. pen., a condamnat pe inculpata A. la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă (faptă săvârşită în perioada octombrie 2009 - mai 2012 în relaţia cu S.C. C. S.R.L.).

În temeiul art. 65 alin. (1) din C. pen. a interzis inculpatei exercitarea drepturilor prevăzute la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen., a căror exercitare a fost interzisă cu titlu de pedeapsă complementară.

În temeiul art. 12 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 78/2000, a condamnat pe inculpata A. la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de efectuare de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană (faptă săvârşită în perioada iunie 2009 - decembrie 2016).

În temeiul art. 67 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen. a interzis inculpatei pe o durată de 2 ani exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.

În temeiul art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen. rap. la art. 38 alin. (1) şi (2) din C. pen., a contopit pedepsele aplicate în cauză în pedeapsa cea mai grea de 5 ani şi 4 luni închisoare, la care s-a adăugat un spor de 1/3 din totalul celorlalte pedepse cu închisoarea (2 ani şi 8 luni), inculpata A. având de executat pedeapsa principală rezultantă de 8 ani închisoare.

În temeiul art. 45 alin. (3) lit. a) din C. pen. rap. la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen. a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a ocupa o funcţie în cadrul oricărei instituţii publice pe o perioadă de 4 (patru) ani, care se va executa conform art. 68 alin. (1) lit. c) din C. pen.

În temeiul art. 45 alin. (5) din C. pen., a aplicat inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen., a căror exercitare a fost interzisă cu titlu de pedeapsă complementară.

În temeiul art. 72 alin. (1) din C. pen. a scăzut din pedeapsa principală rezultantă de 8 ani închisoare aplicată inculpatei A. perioada reţinerii şi a arestului la domiciliu executate în cauză de la data de 21.02.2018 la 14.08.2018.

2. În temeiul art. 48 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 289 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 7 lit. c) din Lg. nr. 78/2000 a condamnat pe inculpatul D. la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la luare de mită (faptă săvârşită în perioada septembrie 2009 - septembrie 2014 în relaţia cu S.C. B.).

În temeiul art. 67 alin. (1) şi (2) din C. pen. rap. la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen. a interzis inculpatului pe o durată de 3 ani exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a ocupa o funcţie în cadrul oricărei instituţii publice.

În temeiul art. 65 alin. (1) din C. pen. a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen., a căror exercitare a fost interzisă cu titlu de pedeapsă complementară.

În temeiul art. 48 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 291 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000 a condamnat pe inculpatul D. la pedeapsa de 2 ani şi 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la trafic de influenţă (faptă săvârşită în perioada septembrie 2009 - septembrie 2014 în relaţia cu S.C. B.).

În temeiul art. 67 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen. a interzis inculpatului pe o durată de 2 ani exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a ocupa o funcţie în cadrul oricărei instituţii publice.

În temeiul art. 65 alin. (1) din C. pen., a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen., a căror exercitare a fost interzisă cu titlu de pedeapsă complementară.

În temeiul art. 48 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 291 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 5 din C. pen. a condamnat pe inculpatul D. la pedeapsa de 2 ani şi 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la trafic de influenţă (faptă săvârşită în perioada octombrie 2009 - mai 2012 în relaţia cu S.C. C. S.R.L.).

În temeiul art. 67 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen., a interzis inculpatului pe o durată de 2 ani exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a ocupa o funcţie în cadrul oricărei instituţii publice.

În temeiul art. 12 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 78/2000 a condamnat pe inculpatul D. la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de efectuare de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană (faptă săvârşită în perioada ianuarie 2014 - decembrie 2016).

În temeiul art. 67 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen. a interzis inculpatului pe o durată de 2 ani exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.

În temeiul art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen. rap. la art. 38 alin. (1) şi (2) din C. pen., a contopit pedepsele aplicate prin sentinţă în pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de 1/3 din totalul celorlalte pedepse cu închisoarea (2 ani 3 luni şi 10 zile), inculpatul D. având de executat pedeapsa principală rezultantă de 6 ani 3 luni şi 10 zile închisoare.

În temeiul art. 45 alin. (3) lit. a) din C. pen. rap. la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a ocupa o funcţie în cadrul oricărei instituţii publice pe o perioadă de 3 (trei) ani, care se va executa conform art. 68 alin. (1) lit. c) din C. pen.

În temeiul art. 45 alin. (5) din C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen., a căror exercitare a fost interzisă cu titlu de pedeapsă complementară.

În temeiul art. 72 alin. (1) din C. pen., a scăzut din pedeapsa principală rezultantă aplicată inculpatului D. perioada reţinerii executată în cauză de la data de 21.02.2018 la 22.02.2018.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. d) din C. proc. pen. rap. la art. 289 alin. (3) din C. pen., art. 291 alin. (2) din C. pen. şi art. 112 alin. (1) lit. e) din C. pen. a confiscat de la inculpata A. suma de 770.156,33 RON.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. c) din C. proc. pen. a menţinut măsurile asiguratorii instituite prin ordonanţa cu nr. 49/P/2018 din data de 15.03.2021 a PÎCCJ - DNA asupra bunurilor imobile şi asupra conturilor bancare deţinute de inculpaţi până la concurenţa sumelor de 770.156,33 RON în cazul inculpatei A. şi până la concurenţa sumei de 687.179,75 RON în cazul inculpatului D..

Prin decizia penală nr. 1258/A din data de 22.06.2023, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală a dispus:

În baza art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi de inculpaţii A. şi D. împotriva sentinţei penale nr. 534 din data de 29.04.2021 a Tribunalului Bucureşti, secţia I Penală, pronunţate în dosarul nr. x/2018, a desfiinţat, în parte, sentinţa penală apelată şi, rejudecând, a luat act că prin încheierea din 31.01.2023 a dispus în baza art. 386 din C. proc. pen. schimbarea încadrării juridice a faptelor, după cum urmează:

1. A. - în infracţiunea de luare de mită prev. de art. 289 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 (faptă presupus săvârşită în perioada mai 2009 - septembrie 2017 în relaţia cu S.C. B.), infracţiunea de trafic de influenţă prev. de art. 291 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 (faptă presupus săvârşită în perioada mai 2009 - septembrie 2017 în relaţia cu S.C. B.), infracţiunea de trafic de influenţă prev. de art. 291 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 (faptă presupus săvârşită în perioada octombrie 2009 - mai 2012 în relaţia cu S.C. C. S.R.L.), infracţiunea de efectuare de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană prev. art. 12 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 78/2000 (faptă presupus săvârşită în perioada iunie 2009 - decembrie 2016).

2. D. în infracţiunea de complicitate la luare de mită prev. art. 48 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 289 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 (faptă presupus săvârşită în perioada septembrie 2009 - septembrie 2014 în relaţia cu S.C. B.), infracţiunea de complicitate la trafic de influenţă prev. art. 48 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 291 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 (faptă presupus săvârşită în perioada septembrie 2009 - septembrie 2014 în relaţia cu S.C. B.), infracţiunea de complicitate la trafic de influenţă prev. de art. 48 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 291 alin. (1) din C. pen. rap. la 6 din Legea nr. 78/2000 (faptă presupus săvârşită în perioada octombrie 2009 - mai 2012 în relaţia cu S.C. C. S.R.L.), infracţiunea de efectuare de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană prev. art. 12 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 78/2000 (faptă presupus săvârşită în perioada ianuarie 2014 - decembrie 2016).

I. A descontopit pedeapsa rezultantă de 8 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală apelată inculpatei A. în pedepse componente.

În baza art. 396 alin. (8) din C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) (prescripţia) din C. proc. pen. cu referire la art. 154 alin. (1) lit. c) din C. pen. şi art. 18 din C. proc. pen., a dispus încetarea procesului penal faţă de A. pentru infracţiunea de trafic de influenţă, prev. de art. 291 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 5 din C. pen. (faptă săvârşită în perioada octombrie 2009 - mai 2012 în relaţia cu S.C. C. S.R.L.).

În baza art. 396 alin. (7) din C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., a achitat pe inculpata A. pentru săvârşirea infracţiunii de efectuare de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană prev. de art. 12 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 78/2000 (faptă săvârşită în perioada iunie 2009 - decembrie 2016).

În baza art. 396 alin. (2) din C. proc. pen. rap. la art. 289 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 6 din Lg. nr. 78/2000, a condamnat pe inculpata A. la pedeapsa de 4 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită (faptă săvârşită în perioada mai 2009 - septembrie 2017 în relaţia cu S.C. B.).

În baza art. 396 alin. (2) din C. proc. pen. rap. la art. 291 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, a condamnat pe inculpata A. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă (faptă săvârşită în perioada mai 2009 - septembrie 2017 în relaţia cu S.C. B.).

În baza art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen. rap. la art. 38 alin. (1) şi (2) din C. pen., a contopit pedepsele aplicate şi a aplicat pedeapsa cea mai grea de 4 ani şi 6 luni închisoare, la care a adăugat un spor de 1/3 din pedeapsa de 2 ani închisoare, inculpata A. având de executat pedeapsa principală rezultantă de 5 ani şi 2 luni închisoare.

A menţinut pedepsele accesorii şi complementare aplicate prin sentinţa penală apelată pe lângă pedepsele principale şi pe lângă pedeapsa principală rezultantă.

În baza baza art. 72 alin. (1) din C. pen., a scăzut din pedeapsa principală rezultantă de 5 ani şi 2 luni închisoare aplicată inculpatei A. perioada reţinerii şi a arestului la domiciliu executate în cauză de la data de 21.02.2018 la 14.08.2018.

II. A descontopit pedeapsa rezultantă de 6 ani 3 luni şi 10 zile închisoare aplicată prin sentinţa penală apelată inculpatului D. în pedepse componente.

În baza art. 396 alin. (8) din C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) (prescripţia) din C. proc. pen. cu referire la art. 154 alin. (1) lit. c) din C. pen. şi art. 18 din C. proc. pen., a dispus încetarea procesului penal faţă de inculpatul D. pentru infracţiunea de complicitate la luare de mită prev. de art. 48 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 289 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 6 din Lg. nr. 78/2000, cu aplic. art. 5 din C. pen. (faptă săvârşită în perioada septembrie 2009 - septembrie 2014 în relaţia cu S.C. B.).

În baza art. 396 alin. (8) din C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) (prescripţia) din C. proc. pen. cu referire la art. 154 alin. (1) lit. c) din C. pen. şi art. 18 din C. proc. pen., a dispus încetarea procesului penal faţă de inculpatul D. pentru infracţiunea de complicitate la trafic de influenţă prev. de art. 291 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 5 din C. pen. (faptă săvârşită în perioada septembrie 2009 - septembrie 2014 în relaţia cu S.C. B.).

În baza art. 396 alin. (8) din C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) (prescripţia) din C. proc. pen. cu referire la art. 154 alin. (1) lit. c) din C. pen. şi art. 18 din C. proc. pen., a dispus încetarea procesului penal faţă de inculpatul D. pentru infracţiunea de complicitate la trafic de influenţă prev. de art. 291 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 5 din C. pen. (faptă săvârşită în perioada octombrie 2009 - mai 2012 în relaţia cu S.C. C. S.R.L.).

În baza art. 396 alin. (7) din C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., a achitat pe inculpatul D. pentru săvârşirea infracţiunii de efectuare de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană prev. de art. 12 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 78/2000 (faptă săvârşită în perioada ianuarie 2014 - decembrie 2016).

A înlăturat pedepsele complementare şi accesorii aplicate inculpatului.

A constatat că inculpatul D. a fost reţinut în cauză de la data de 21.02.2018, ora 19:05 la data de 22.02.2018, ora 19:05.

În baza art. 404 alin. (4) lit. d) din C. proc. pen. rap. la art. 289 alin. (3) din C. pen., art. 291 alin. (2) din C. pen., a confiscat de la inculpata A. suma de 568.384,005 RON.

În baza art. 404 alin. (4) lit. d) din C. proc. pen. rap. la art. 289 alin. (3) din C. pen., art. 291 alin. (2) din C. pen., a confiscat de la inculpatul D. suma de 331.565,815 RON.

În baza art. 268 alin. (2) din C. proc. pen. şi art. 2502 din C. proc. pen. a constatat încetate de drept la data de 28.04.2022 măsurile asigurătorii luate prin ordonanţa cu nr. 49/P/2018 din data de 15.03.2021 a P.Î.C.C.J. - D.N.A. asupra bunurilor imobile şi asupra conturilor bancare deţinute de inculpaţi.

În baza art. 404 alin. (4) lit. c) rap. la art. 20 din legea 78/2000 cu aplicarea art. 249 din C. proc. pen. a dispus luarea măsurilor asiguratorii asupra bunurilor imobile şi asupra conturilor bancare deţinute de inculpaţi.

Pentru a hotărî în acest sens, instanţa de apel a reţinut:

I. Cu privire la inculpata A.:

1.1. În calitate de consilier juridic clasa I principal în cadrul ANAF - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili - Activitatea de Inspecţie Fiscală, având atribuţiile prevăzute de fişa postului, în perioada 21 mai - 10 august 2009 a pretins de la societatea E. S.A. sume de bani ce urma a fi încasate periodic ca onorariu în baza unui contract fictiv de prestări servicii de marketing, pentru a-şi îndeplini în mod necorespunzător atribuţiile de serviciu ce îi reveneau în calitate de membră a echipei desemnată în baza ordinului de serviciu nr. 1715/21.05.2009 sau în calitate de membră a echipelor de control ce urmau a fi desemnate în viitor să efectueze la societatea B. inspecţii fiscale având ca obiect constituirea, înregistrarea şi declararea obligaţiilor datorate asupra veniturilor salariale de angajator şi asigurat, iar în perioada noiembrie 2009 - septembrie 2017 a primit direct sau indirect, prin intermediul membrilor familiei sau a unor persoane din anturajul său, bani şi foloase constând în servicii turistice prestate de societatea B. în valoare totală de 784.136,82 RON, pentru a-şi îndeplini în mod necorespunzător atribuţiile ce îi reveneau în calitate de membră a echipelor de control desemnate în baza ordinelor nr. 1715/21.05.2009, 275/24.11.2010, 346/16.12.2010, 326/7.04.2015 şi 327/7.04.2015.

S-a menţionat că instanţa de fond a reţinut în mod eronat în situaţia de fapt că în urma controlului societăţii trebuia să i se restituie TVA, în fapt controlul fiind ulterior rambursării TVA -ului, dar şi faptul că inculpata i-ar fi ameninţat pe reprezentanţii societăţii cu suspendarea controlului, din acelaşi raport final de control rezultând că, în fapt, societatea a solicitat suspendarea controlului, dar nu pentru verificarea contribuţiilor salariale, ci pentru verificarea TVA, impozit pe profit, impozit pe dividende şi impozitul de rezidenţi. Acesta aspecte sunt importante în ceea ce priveşte reţinerea agravantei prev. de art. 7 lit. c) din legea nr. 78/2000, dar şi a circumstanţelor reale de săvârşire a infracţiunilor, care diminuează gravitatea faptei şi periculozitatea făptuitorilor.

În concret, deşi în fisa postului inculpata avea, printre aribuţiile prevăzute, să înscrie în mod corect şi obiectiv în actele de control încheiate datele constatate şi să consemneze constatările pe baza datelor şi faptelor reale, inculpata nu a consemnat inexistenţa tuturor statelor de plată a salariilor sau a depunerii lor cu întârziere la ITM, menţionând în schimb, în raportul de inspecţie fiscală încheiat la 14.12.2009, că a verificat, printre altele, şi statele de plată a salariilor şi centralizatoarele acestora pentru perioada 01.01.2004-31.12.2008 (f. x dup), concluziile raportului fiind că nu s-au constatat deficienţe cu privire la modul de stabilire a baremurilor de impunere a impozitului pe venituirile din salarii, a modului de aplicare a deducerilor personale şi suplimentare.

În ceea ce priveşte inexistenţa tuturor statelor de plată a salariilor, Curtea a constatat că acest lucru rezultă din declaraţiile martorilor audiaţi. Astfel, F., directorul economic al societăţii la data săvârşirii infracţiunilor, martor obiectiv, având în vedere că aceasta nu mai lucra la S.C. E. S.A. la momentul audierii, a arătat că inculpata a găsit o serie de nereguli pe linia de salarizare şi a afirmat că îi poate ajuta cu refacerea bazelor de date pe linia de resuse umane.

Declaraţia martorei G., HR Manager la S.C. E. S.A., audiată fiind la urmărire penală, a arătat în concret situaţia firmei şi anume că, o angajată a societăţii, H., fie depusese cu întârziere statele la ITM, fie nu le depusese de loc, astfel încât nu corespundeau datele pe care le avea societatea cu datele pe care le avea ANAF. De asemenea, aceeaşi martoră a arătat că fiul şi nora inculpatei trebuia să verifice, ulterior controlului efectuat, dacă statele erau corect întocmite şi contribuţiile corect calculate.

De altfel, faptul că la momentul controlului societatea controlată nu a putut pune la dispoziţia inculpatei statele de plată complet şi corect întocmite, însoţite de dovada că au fost depuse la ITM, rezultă chiar din apărarea inculpaţilor, care au depus la dosarul de urmărire penală (vol 18 şi 19 dup) statele de plată salariaţi întocmite de fiul şi nora inculpatei din perioda verificată. Cu alte cuvinte, din moment ce aceste documente a trebuit a fi întocmite de fiul şi nora inculpatei ulterior controlului este evident că acestea nu au existat într-o formă corectă şi completă la momentul controlului, inculpata neexercitându-şi atribuţiile prevăzute de fişa postului şi de lege de a menţiona aceste lipsuri în raportul final de control.

Acesta este şi motivul pentru care Curtea a înlăturat disp. art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000 din încadrarea juridcă a acestei infracţiuni şi, implicit şi din încadrarea juridică a infracţiunilor de trafic de infleunţă.

S-a avut în vedere că prin decizia nr. 2/2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie- completul pentru dezlegarea unei chestiuni de drept a arătat că dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 78/2000 se aplică doar în ipoteza în care infracţiunea de luare de mită a fost săvârşită de făptuitor în legătură cu atribuţiile de serviciu ale acestuia privind constatarea sau sancţionarea contravenţiilor.

În sarcina inculpatei s-a reţinut, prin ordonanţa de remediere că inculpata: şi-a încălcat atribuţiile de constatare a contravenţiei prev. de art. 219 alin. (1) lit. c) din O.G. nr. 92/2003, care constă în obligaţia contribuabilului de a pune la dispoziţia organului fiscal registre, evidenţe, documente de afaceri şi orice alte înscrisuri,şi aplicarea sancţiunii corespunzătoare; şi-a încălcat atribuţiile de suspendare a inspecţiei fiscale prev. de art. 2 din Ordinul Preşedintelui ANAF nr. 708/2006, conform căruia inspecţia fiscală poate fi suspendată dacă se ivenşte necesitatea remedierii unor deficienţe constatate în timpul inspecţiei fiscale şi care au făcut obiectul unei dispoziţii privind măsurile stabilite de organele de inspecţie fiscală; şi-a încălcat atribuţiile de a sesiza şi organele de urmărire penală pentru ca acestea să stabilească dacă lipsa documentelor ascunde săvârşirea unor fapte de natură penală, prev. de art. art. 108 din O.G. nr. 92/2003.

În ceea ce priveşte încălcarea de către incupată a atribuţiilor de constatare a contravenţiei prev. de art. 219 alin. (1) lit. c) din O.G. nr. 92/2003, care constă în obligaţia contribuabilului de a pune la dispoziţia organului fiscal registre, evidenţe, documente de afaceri şi orice alte înscrisuri, Curtea a constatat că, din probatoriul administrat, a rezultat că societatea nu a refuzat punerea la dispoziţie a statelor de plată a salariilor, ci faptul că acestea erau incomplete sau nedepuse la ITM. Or, în aceste condiţii, nu refuzul de a pune la dispoziţie ar fi trebuit sancţionat ci, eventual şi mai ales după aducerea la cunoştinţă a societăţii a acestei probleme şi acordarea unui termen pentru punerea la dispoziţie, inculpata ar fi putut sancţiona lipsa acestora documente, iar nu refuzul de a se pune la dispoziţie aceste documente.

Astfel, pretinderea şi primirea de bani nu s-a realizează în legătură directă cu atribuţia persoanei de constatare sau de sancţionare a contravenţiei prevăzute de art. 219 alin. (1) lit. c) din O.G. nr. 92/2003, care constă în refuzul contribuabilului de a pune la dispoziţia organului fiscal registre, evidenţe, documente de afaceri şi orice alte înscrisuri, motiv pentru care, Curtea, fiind ţinută în limitele judecăţii stabilite de procuror, urmează a constata că inculpata nu şi-a încălcat obligaţia prevăzută de lege, astfel cum a fost reţinută în actul de sesizare remediat şi care ar fi atras aplicarea art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000.

În ceea ce priveşte încălcarea atribuţiilor de suspendare a inspecţiei fiscale prev. de art. 2 din Ordinul Preşedintelui ANAF nr. 708/2006, conform căruia inspecţia fiscală poate fi suspendată dacă se iveşte necesitatea remedierii unor deficienţe constatate în timpul inspecţiei fiscale şi care au făcut obiectul unei dispoziţii privind măsurile stabilite de organele de inspecţie fiscală, în primul rând, Curtea a constatat că în decizia nr. 2/2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - completul pentru dezlegarea unei chestiuni de drept a arătat, în considerentele deciziei, că atribuţia încălcată de făptuitor trebuie să fie prevăzută de lege. Procurorul nu a indicat şi nici Curtea nu a identificat textul de lege (act de reglemetare primară) unde inspectorul fiscal are atribuţia de a suspenda controlul dacă se iveşte necesitatea remedierii unor deficienţe, Ordinul preşedintelui ANAF nefiind, în mod evident, un act de reglementare primară.

În al doilea rând, această conduită ce se cere de acuzare inculpatei, aceea de a suspenda controlul fiscal, nu reprezenta în concret o ameninţare pentru care societatea ar fi fost de acord să plătească mită, având în vedere că, din probatoriul administrat de prima instanţă a rezultat că, în fapt, societatea nu era presată de nicio limită de timp pentru finalizarea controlului, având în vedere că, contrar celor susţinute în actul de sesizare a instanţei, societatea beneficiase deja de rambursarea TVA-ului, controlul fiind ulterior, iar nu anterior rambursării TVA. Apoi, chiar societatea a solicitat suspendarea controlului, solicitare ce a fost admisă, controlul fiind suspendat în perioada 12.08.2009-21.09.2009., dar pentru alte motive decât cele ce ţin de contribuţiile salariale.

În ceea ce priveşte încălcarea de către inculpată a atribuţiei de a sesiza şi organele de urmărire penală, este adevărat că potrivit art. 108 din O.G. nr. 92/2003, organele fiscale au obligaţia de a sesiza organele de urmărire penală în legătură cu constatările efectuate cu ocazia inspecţiei fiscale şi care ar putea întruni elemente constitutive ale unei infracţiuni, dar aceasta nu era atribuţia directă a inculpatei, astfel cum s-a indicat în considerentele deciziei nr. 2/2017 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie- completul pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, ci era, potrivit fişei postului, a şefului de serviciu, căruia inculpata trebuia să-i înainteze propunerea de sesizare organele de urmărire penală în legătură cu constatările efectuate cu ocazia inspecţiei fiscale. Cu alte cuvinte, inculpata nu avea nici potrivit legii, nici potrivit fişei postului această atribuţie de a sesiza ea însăşi organele de urmărire penală.

Precizările mai sus amintite referitoare la înlătuarea din încadrarea juridică a disp. art. 7 alin. (1) lit. c) din legea nr. 78/2000 pentru infracţiunea de luare de mită sunt valabile şi pentru infracţiunile de trafic de influenţă, dar şi pentru infracţiunile reţinute în sarcina inculpatului D., motiv pentru care nu au mai fost reluate.

1.în calitate de consilier juridic clasa I principal în cadrul ANAF - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili - Activitatea de Inspecţie Fiscală, având atribuţiile prevăzute de fişa postului, în perioada 21 mai - 10 august 2009 inculpata A. a pretins de la societatea E. S.A. sume de bani ce urmau a fi încasate periodic ca onorariu în baza unui contract fictiv de prestări servicii de marketing, lăsând să se creadă că are influenţă asupra membrilor echipei de control ce efectua o inspecţie fiscală la societatea B., parte a holdingului E. S.A., astfel încât îi va determina pe aceştia să nu constate în Raportul de Inspecţie Fiscală unele aspecte de nelegalitate în activitatea desfăşurată de societate, precum şi asupra persoanelor cu funcţii de conducere din ANAF astfel încât pe viitor societatea să nu întâmpine dificultăţi în relaţia cu autorităţile fiscale şi care în perioada septembrie 2009 - septembrie 2017, în baza solicitării iniţiale, a primit direct sau indirect, prin intermediul membrilor familiei sau a unor persoane din anturajul său, bani şi foloase constând în servicii turistice prestate de societatea B. în valoare totală de 784.136,82 RON;

2.în calitate de consilier juridic clasa I principal în cadrul ANAF - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili - Activitatea de Inspecţie Fiscală, având atribuţiile prevăzute de fişa postului, în perioada 19.10.2009 - 21.12.2009, când la societatea C. S.R.L. o echipă de inspectori fiscali din care făcea parte şi inculpata desfăşura o inspecţie fiscală generală, în baza ordinului de serviciu nr. 2160/14.10.2009, aceasta a pretins sume de bani lăsând să se înţeleagă că are influenţă asupra persoanelor cu funcţii de conducere din ANAF astfel încât pe viitor societatea să nu fie supusă unor controale apreciate de conducerea societăţii ca fiind "dese şi agresive", remiterea sumelor urmând a se face periodic sub forma onorariilor în baza unui contract fictiv de prestări servicii de consultanţă financiar - fiscală încheiat cu societatea I. S.R.L. nr. 002/04.01.2010, iar în perioada martie 2010 - mai 2012 a primit indirect suma totală de 115.810 RON, achitată în contul societăţii I. S.R.L. sub forma onorariilor aferente contractului fictiv de prestări servicii de consultanţă financiar - fiscală. .

În ceea ce priveşte data săvârşirii infracţiunilor de luare de mită şi de trafic de influenţă apărarea a arătat că aceste infracţiuni sunt de consumare anticipată, astfel încât data de la care curge termenul de prescripţie a răspunderii penale este data pretinderii, având în vedere că o faptă penală nu poate continua după ce s-a consumat deja şi anume până la epuizarea primirii. Apărarea susţine că în cauză se pot aplica considerentele deciziei nr. 5/2019 pronunţate de Î.C.C.J. în recurs în interesul legii, iar apelarea de prima instanţă la construcţia doctrinară de "unitate naturală colectivă" este nelegală, în lipsa unei reglementări în legea penală a acesteia. În plus, chiar acceptând existenţa acestei construcţii juridice, apărarea susţine că ea nu se poate aplica la speţa de faţă, având în vedere lipsa omogenităţii juridice, unele acte fiind de pretindere, altele de primire.

În ceea ce priveşte susţinerea apărării că, în cauză, se pot aplica considerentele deciziei nr. 5/2019 pronunţate de Î.C.C.J. în recurs în interesul legii, Curtea nu îi poate da curs, având în vedere că aceasta este aplicabilă infracţiunilor ce constau într-o singură acţiune sau inacţiune şi a căror latură obiectivă implică producerea unei pagube/realizarea unui folos necuvenit pe o perioadă de timp, caz în care data săvârşirii infracţiunii şi, implicit, data de la care începe să curgă termenul de prescripţie a răspunderii penale nu poate fi alta decât momentul apariţiei primei pagube ori al obţinerii primului folos necuvenit, având în vedere că o infracţiune tip se consideră consumată atunci când toate condiţiile din conţinutul incriminării sunt întrunite, adică atunci când fapta, în obiectivitatea sa concretă, corespunde perfect obiectivităţii juridice din textul incriminator.

Astfel, în situaţia amintită mai sus este firesc ca primirea următoarelor tranşe din prejudiciu să nu aibă relevanţă penală, cât timp primirea prejudiciului nu este verbum regens al infracţiunii, ci este doar o cerinţă esenţială ataşată laturii obiective.

Or, în ceea ce priveşte infracţiunile de luare de mită şi trafic de influenţă, doctrina şi jurisprundenţa sunt constante în a aprecia că elementul material al laturii obiective constă într-o acţiune ce se poate realiza prin trei modalităţi (verbum regens): pretinderea, primirea ori acceptarea promisiunii. Astfel, prin săvârşirea oricăreia din cele trei modalităţi, infracţiunea se consideră consumată, fiind îndeplinite condiţiile din conţinutul incriminării, "primirea" nefiind cerinţa esenţială ataşată lui verbum regens - "pretinderea", pentru a se considera data săvârşirii infracţiunii data primei primiri, ci este chiar verbum regens, astfel încât data săvârşirii infracţiunii este data ultimei primiri.

În cazul în care sunt săvârşite două din cele cele trei modalităţi alternative (toate trei nu pot săvârşite cumulativ având în vedere că de facto pretinderea şi acceptarea promisiunii se exclud), infracţiunea corespunde perfect obiectivităţii juridice din textul incriminator, fiind considerată a fi săvârşită atât prin pretindere, cât şi prin primire, iar data consumării finale a infracţiunii este data săvârşirii ultimei modalităţi alternative a elementului obiectiv.

Consumarea anticipată a infracţiunii prin "pretindere", teorie susţinută de apărare, ca şi teoria unităţii colective a infracţiunii, susţinută de acuzare, aplicabile în cazul în care infracţiunea este săvârşită atât prin "pretindere" cât şi prin "primire", ambele teorii doctrinare, nu se exclud una pe alta, în condiţiile în care infracţiunile de luare de mită şi de trafic de influenţă se săvârşesc atât prin pretindere cât şi prin primire, caz în care data consumării finale a infracţiunii este data săvârşirii ultimei primiri.

Nu se poate reţine afirmaţia inculpaţilor conform căreia după consumarea "anticipată" a infracţiunii de luare de mită şi trafic de influenţă prin "pretinderea" unui folos necuvenit, nu se mai poate săvârşi infracţiunea de luare de mită şi prin "primirea" aceluiaşi folos necuvenit, pentru că ar însemna să se adauge la lege un caz de nepedepsire neprevăzut de lege pentru verbum regens -"primire", prin folosirea unei teorii doctrinare, cea a "consumării anticipate a infracţiunii" (ex. aceeaşi este situaţia infracţiunii de trafic de persoane prev. de art. 210 C. pen., în care fiecare modalitate de săvârşire a infracţiunii are relevanţă penală, atât recrutarea, cât şi transportarea, transferarea, adăpostirea sau primirea unei persoane în scopul exploatării acesteia).

De asemenea, apărarea susţine că prima instanţă nu putea să includă în elementul material şi actele de primire din perioada sept. 2009 - sept. 2017, cât timp nu a reţinut forma continuată/progresivă a infracţiunii, ci o formă "ambigua" a unei unităţi de infracţiune nereglementată de C. pen.

Această apărare dovedeşte că, chiar şi inculpaţii, apreciază că fiecare verbum regens poate reprezenta un act material al infracţiunilor de luare de mită şi trafic de influenţă. Or, acuzarea a propus această formă doctrinară a "infracţiunii unice colective" acoperioare pentru ambele variante de săvârşire a infracţiunilor, pretindere şi primire, şi care este favorabilă inculpaţilor, având în vedere că chiar dacă atât în cazul unei infracţiuni continuate, cât şi în cazul unei infracţiunii unice colective, data de la care curge termenul de prescripţie a răspunderii penale este data săvârşirii ultimei "primiri", în cazul infracţiunii unice colective maximul pedepsei nu se poate majora cu cel mult 3 ani ca în cazul infracţiunii continuate.

Pentru aceste motive, Curtea a constatat că prima instanţă a reţinut în mod corect datele de săvârşire a infracţiunilor, respectiv:

1. inculpata A.: septembrie 2017 (pe relaţia cu S.C. B. SRL) şi mai 2012 (pe relaţia cu S.C. C. SRL).

2. inculpatul D.: august 2014 (pe relaţia cu S.C. B. SRL) şi mai 2012 (pe relaţia cu S.C. C. SRL).

În ceea ce-l priveşte pe inculpatul D., prima instanţă a reţinut în mod corect situţia de fapt, în sensul că:

1. a sprijinit pe inculpata A. la săvârşirea infracţiunii de luare de mită prin aceea că, în calitate de reprezentant al societăţii I. S.R.L., a încuviinţat implicarea societăţii I. S.R.L. în relaţia comercială fictivă cu societatea J., iar în luna septembrie 2014 semnarea contractului ce materializa această relaţie comercială, a încuviinţat emiterea, în perioada septembrie 2009 - august 2014, de facturi privind servicii fictiv prestate către această societate şi a încuviinţat semnarea, în calitate de reprezentant al societăţilor I. S.R.L. şi K. S.R.L., a contractelor de cesiune de creanţă în baza cărora valoarea serviciilor turistice a fost compensată cu sumele rezultate din contractul fictiv nr. x/1.09.2009, ceea ce echivalează cu punerea la dispoziţia inculpatei a societăţilor I. S.R.L. şi K. S.R.L. pentru ca prin intermediul acestora să se realizeze primirea de bani şi foloase necuvenite;

2. a sprijinit pe inculpata A. la săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă prin aceea că, în calitate de reprezentant al societăţii I. S.R.L., a încuviinţat implicarea societăţii I. S.R.L. în relaţia comercială fictivă cu societatea J., iar în luna septembrie 2014 semnarea contractului ce materializa această relaţie comercială, a încuviinţat emiterea, în perioada septembrie 2009 - august 2014, de facturi privind servicii fictiv prestate către această societate şi a încuviinţat semnarea, în calitate de reprezentant al societăţilor I. S.R.L. şi K. S.R.L., a contractelor de cesiune de creanţă în baza cărora valoarea serviciilor turistice a fost compensată cu sumele rezultate din contractul fictiv nr. x/1.09.2009, ceea ce echivalează cu punerea la dispoziţia inculpatei a societăţilor I. S.R.L. şi K. S.R.L. pentru ca prin intermediul acestora să se realizeze primirea de bani şi foloase necuvenite;

3. a sprijinit pe inculpata A. la săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă prin acceptarea implicării societăţii I. S.R.L. în relaţia comercială fictivă cu societatea L. S.R.L., iar ulterior, a emiterii, în perioada martie 2010 - mai 2012, de facturi privind servicii fictive de consultanţă financiar - fiscală către societatea L. S.R.L., ceea ce echivalează cu punerea la dispoziţia inculpatei a societăţii I. S.R.L. pentru ca prin intermediul acestora să se realizeze primirea de bani.

În ceea ce priveşte condiţiile de tipicitate ale infracţiunii de luare de mită reţinute în sarcina inculpaţilor, apărarea a susţinut că acestea nu sunt îndeplinite.

În ceea ce priveşte primirea de bani sau foloase necuvenite, apărarea a susţinut că acestea li s-ar fi cuvenit în baza contractului nr. x/2014, iar pachetele turistice obţinute ulterior expirării contractului nu au nicio legătură cu infracţiunile reţinute în sarcina lor.

Curtea, analizând probatoriul administrat, a constatat că relaţia contractuală dintre S.C. I. S.R.L. şi J. a fost una fictivă. În primul rând, Curtea a constatat că inculpata a mers în inspecţie fiscală la S.C. B., unde a constatat, conform materialului probator analizat la capitolul dedicat agravantei prev. de art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000, inexistenţa unor state de plată sau nedepunerea lor la ITM, aceasta fiind probleme din cadrul S.C. B., iar nu a S.C. J.. Cu toate acestea, pentru a ascunde o stare de incompatibilitate, inculpata a preferat încheierea unui contract între S.C. I. S.R.L. şi J., iar nu între S.C. I. S.R.L. şi S.C. B.. Cu alte cuvinte, contractul dintre S.C. I. S.R.L. şi J. a fost unul fictiv, încheiat pentru o altă societate şi cu obiect care este străin de natura înscrisurilor depuse de apărare, astfel cum a observat şi prima instanţă, aspect pe care nu-l vom mai relua, instanţa de apel însuşindu-şi întru totul această observaţie.

Apoi este evident, că o muncă de câteva săptămâni sau luni, cât a reieşit din materialul probator administrat că au prestat nora, M., şi fiul inculpatei, N., materializată în 3 bibliorafturi, despre care salariaţii S.C. B. au afirmat că nu a folosit la nimic, nu poate fi recompensată cu suma enormă de 687.179,75 RON, suma facturată conform contratului timp de 5 ani, plătită în numerar sau compensată cu pachete turistice.

Din declaţiile martorilor F., G. şi O. a rezultat că munca celor doi a fost inutilă, nesemnificativă şi plătită disproporţionat tocmai pentru că contractul era unul fictiv şi reprezenta în fapt acoperirea unor sume de bani şi foloase necuvenite inculpaţilor.

În ceea ce priveşte pachetele turistice obţinute ulterior expirării contractului, în valoare de peste 240.000 RON nu există nicio justificare legală pentru care firma a fost de acord că le acorde inculpatei în lipsa plăţii acestora. De altfel, în loc să treacă la executarea silită a inculpatei, s-a preferat iniţial stornarea facturilor, iar ulterior nu s-au mai emis facturi pentru anul 2017, deşi valoarea pachetelor turistice nefacturate a fost de 90.796,04 RON.

Nu se poate reţine faptul că, dacă martorul P. nu cunoştea "achiziţionarea" pachetelor turistice din perioada 2015-2017 de către inculpată, înseamnă că au fost achiziţionate în nume propriu, iar nu cu titlu de mită, având în vedere faptul că mita a fost dată în continuare de societate prin martora F., iar scopul era acelaşi, acela de "a proteja" societatea, având în vedere că martora a arătat că au existat probleme cu documentele justificative privind drepturile salariale şi ulterior controlului din 2009, problema nefiind rezolvată. A se vedea în acelaşi sens şi declaraţia martorei G., acesta fiind motivul pentru care durata mitei excede duratei contractului fictiv.

În ceea ce priveşte faptul că o parte din pachetele turistice au fost plătite, Curtea a reamintit că de aceste pachete, deşi achiziţionate pe numele inculpatei, au beneficiat şi prietenii, cunoştinţele şi familia inculpatei, care, din declaraţiile inculpaţilor a reieşit că şi-au achitat partea lor, astfel încât există o justificare pentru care există aceste plăţi, fără ca acestea să fie făcute de inculpată.

Apărarea a arătat şi că aceşi bani şi foloase au fost acordate ca ajutor pentru tratamentele medicale costisitoare ale inculpatului D., aspect care nu poate fi reţinut, în condiţiile în care inculpata a depus dovezi privind aceste tratamente în valoare de aprox. 6.000 euro, iar cuantumul total al sumelor de bani şi a foloaselor a fost aprox. 150.000 euro, disproporţia fiind evidentă.

În ceea ce priveşte atribuţiile de serviciu încălcate de inculpată, Curtea a arătat că în fişa postului inculpata avea, printre atribuţiile prevăzute, să înscrie în mod corect şi obiectiv în actele de control încheiate datele constatate şi să consemneze constatările pe baza datelor şi faptelor reale. Cu toate acestea, inculpata nu a consemnat inexistenţa tuturor statelor de plată a salariilor sau a nedepunerii/depunerii lor cu întârziere la ITM, menţionând în schimb, în raportul de inspecţie fiscală încheiat la 14.12.2009, că a verificat, printre altele, şi statele de plată a salariilor şi centralizatoarele acestora pentru perioada 01.01.2004-31.12.2008, concluziile raportului fiind că nu s-au constatat deficienţe cu privire la modul de stabilire a baremurilor de impunere a impozitului pe venituirile din salarii, a modului de aplicare a deducerilor personale şi suplimentare, ceea ce nu corespundea adevărului.

Astfel, nu se poare reţine apărarea inculpatei că ar fi putut solicita aceste declaraţii de la ITM, deoarece era evident că la ITM nu exista o bază de date corectă şi corelată cu balanţele şi bilanţurile societăţii, ceea ce evident a dus la un calcul eronat al contribuţiilor salariale.

Controlul, în ceea ce priveşte contribuţiile salariale a durat trei luni, apoi a urmat o perioadă de suspendare, pentru ca în ultimele trei luni să se finalizeze şi controlul privind TVA, impozitul de dividende şi rezidenţi. Din acest punct de vedere, Curtea a constatat că inculpata nu şi-a încălcat nicio atribuţie prevăzută în fişa postului sau în lege, conform căreia controlul nu poate dura mai mult de 6 luni, fără a se lua în calcul perioada suspendării.

Pentru aceste motive, Curtea a constatat că inculpata a primit mita, ascunsă în contractul fictiv de prestări servicii şi serviciile turistice, pentru a nu menţiona inexistenţa/inexactitatea tuturor statelor de plată a salariilor sau a nedepunerii/depunerii lor cu întârziere la ITM, menţionând în schimb, în raportul de inspecţie fiscală încheiat la 14.12.2009, că a verificat, printre altele, şi statele de plată a salariilor şi centralizatoarele acestora pentru perioada 01.01.2004-31.12.2008, concluziile raportului fiind că nu s-au constatat deficienţe cu privire la modul de stabilire a baremurilor de impunere a impozitului pe venituirile din salarii, a modului de aplicare a deducerilor personale şi suplimentare, ceea ce nu corespundea adevărului.

În ceea ce priveşte condiţiile de tipicitate ale infracţiunilor de trafic de influenţă, atât în legătură cu S.C. C. S.R.L., cât şi cu S.C. B., nu se poate reţine afirmaţia apărării conform căreia funcţionarii care urma a fi influenţaţi de inculpaţi nu au fost identificaţi prin atribuţiile lor, cât timp, în ceea ce priveşte S.C. B. era vorba de membrii echipei cu care era în control inculpata şi de " dl. Q.", persoane ale căror atribuţii de serviciu erau identice cu cele ale inculpatei, respectiv directorul avea dreptul să formeze echipele de control şi era cel care aproba rapoartele finale de control.

În ceea ce priveşte S.C. C. S.R.L. funcţionarii vizaţi a fi influenţaţi erau cei care urma a dispune şi/sau a face controale la această societate şi care aveau, în mod evident, aceleaşi atribuţii cu cele ale şefilor inculpatei, ale inculpatei şi ale colegilor săi de echipă şi care urma să îşi îndeplinească "cu indulgenţă" aceste atribuţii.

Nu se poate reţine susţinea apărării că inculpata ar fi trebuit să fie foarte exactă în a indica reprezentanţilor societăţilor dacă e vorba de funcţionari ANAF sau DGAMC, pe care apărarea le consideră instituţii diferite, având în vedere că toate rapoartele de inspecţie fiscală, dar şi fişa postului inculpatei poartă antetul ANAF, dar şi denumirea Direcţiei Generale de Administrare Fiscală, creând impresia oricărui observator obiectiv că persoanele care urmau a decide asupra controalelor şi care urmau a face controalele erau funcţionari ce pot fi denumiţi generic şi fără a greşi, "funcţionari ANAF". Din acest punct de vedere, Curtea a apreciat că persoanele traficate erau identificate foarte exact prin funcţiile, locul de muncă şi atribuţiile lor de serviciu.

Afirmaţiile martorilor F., R., S. conform cărora s-au dat asigurări că controlul se va finaliza favorabil, că totul este cunoscut la nivel de conducere şi va fi bine, faptul că au existat controale ulterioare, toate făcute de inculpată, chiar şi primirea mitei în tranşe, iar nu o sumă globală pretinsă şi primită în timpul controlului (ultimul aspect valabil şi pentru S.C. C. SRL) sunt probe suficiente pentru realizarea condiţiilor de tipicitate ale infracţiunilor de trafic de influenţă cu privire la aspectul obiectiv al infracţiunilor.

În ceea ce priveşte apărările formulate de inculpatul D., Curtea a constatat că prima instanţă de judecată nu a adăugat la descrierea acuzaţiei, astfel cum se susţine, menţionarea anului 2017 în două locuri în sentinţa penală apelată, ca dată a săvârşirii infracţiunii de complicitate la luare de mită şi/sau trafic de influneţă, este o eroare materială, instanţa de fond reţinând corect, la capitolul în drept, data săvârşirii infracţiunilor.

De asemenea, regularizarea actului de sesizare a vizat, în mod firesc, având în vedere obiectului acesteia, pe inculpata A., urmând ca inculpatul D., în calitate de complice, să se raporteze la descrierea faptei autorului, astfel încât nici sub acest aspect instanţa de fond nu a depăşit limitele sesizării.

În ceea ce priveşte complicitatea inculpatului D., aceasta este concomitentă infracţiunii de luare de mită săvârşită de inculpata A. sub forma primirii, având în vedere că sumele de bani şi pachetele turistice au fost primite de aceasta cu ajutorul S.C. I. S.R.L. şi S.C. K. S.R.L., puse la dispoziţie de inculpat.

În ceea ce priveşte apărarea inculpatului cu privire la faptul că nu s-a dovedit că ar fi ştiut că mama sa a săvârşit infracţiunile de luare de mită şi trafic de influenţă, Curtea a reţinut că este dincolo de orice îndoială rezonabilă că inculpatul, având în vedere obiectul contractului fictiv încheiat, lipsa contraprestaţiilor, sumele de bani ce intrau lunar în conturile firmelor administrate de el, în condiţiile în care mama sa era cea care fusese în control la aceea firmă, iar inculpatul chiar se pare că a avut o recomandare medicală din partea administratorului, a cunoscut că aceste sume de bani/pachete turistice sunt necuvenite şi acordate de societate în legătură cu atribuţiile de serviciu ale mamei sale, inculpata A..

În ceea ce priveşte infracţiunile de efectuare de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană prev. de art. 12 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 78/2000 (fapte săvârşite în perioada iunie 2009 - decembrie 2016 - inculpata A. şi ianuarie 2014 - decembrie 2016 - inculpatul D.), Curtea a constatat că nu sunt prevăzute de legea penală.

În actul de sesizare a instanţei s-a reţinut că în perioada 06.01.2014 - decembrie 2016, inculpatul D., în calitate de funcţionar public în cadrul Direcţiei Generale de Administrare a Marilor Contribuabili, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite a derulat activităţi de consultanţă de natură financiar-contabilă şi fiscală având legătură directă sau indirectă cu atribuţiile exercitate ca funcţionar public în baza unor contracte încheiate prin intermediul societăţii T. S.R.L. cu beneeficiarii U. S.R.L. şi S.C. V. S.R.L., deşi desfăşurarea acestora îi era interzisă de prevederile art. 94 alin. (2) lit. c) şi 96 alin. (1) din Legea nr. 161/2003; această faptă întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de efectuare de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite prevăzută de art. 12 lit. a) teza I din Legea nr. 78/2000.

De asemenea, în perioada 01.06.2009 - decembrie 2016, inculpata A., în calitate de funcţionar public în cadrul Direcţiei Generale de Administrare a Marilor Contribuabili, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite a derulat activităţi de consultanţă de natură financiar-contabilă şi fiscală ce au legătură directă sau indirectă cu atribuţiile exercitate ca funcţionar public în baza unor contracte încheiate prin intermediul societăţilor comerciale I. S.R.L. şi T. S.R.L. cu beneficiarii S.C. W. S.R.L. şi S.C. U. S.R.L., deşi desfăşurarea acestora îi era interzisă de prevederile art. 94 alin. (2) lit. c) şi art. 96 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de efectuare de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite prevăzută de art. 12 lit. a) teza I din Legea nr. 78/2000.

În rechizitoriu s-a menţionat că, raportat la Legea nr. 161/2003, care a cunoscut mai multe modificări de-a lungul timpului, singura activitate permisă funcţionarilor publici în perioada 01.01.2009-01.01.2011 era exercitarea de funcţii sau activităţi în domeniul didactic, al cercetării artistice şi al creaţiei literar-artistice, iar începând cu 01.01.2011, funcţionarilor li s-a permis exercitarea de funcţii în domeniul privat cu condiţia să nu fie în legătură directă sau indirectă cu atribuţiile exercitate ca funcţionar public, potrivit fişei postului. Cu toate acestea, inculpaţii au derulat activităţi de consultanţă de natură financiar-contabilă şi fiscală, în baza unor contracte încheiate prin intermediul societăţilor pe care le controlau.

Prima instanţă a apreciat că aceste activităţi de consultanţă de natură financiar-contabilă şi fiscală sunt activităţi de prestări servicii, care se circumscriu noţiunii de tranzacţii comerciale interne, având în vedere că s-au încheiat contracte, s-au emis facturi fiscale, s-au efectuat plăţi.

Analizând faptele astfel cum au fost descrise în actul de sesizare, Curtea a constatat că aceastea nu se circumscriu noţiunii de operaţiuni financiare, prev. de art. 12 alin. (2) Legea nr. 78/2000.

Astfel, la data săvârşirii acestor fapte, decembrie 2016, art. 12 lit. a) teza I din Legea nr. 78/2000, avea următoarea formă: sunt pedepsite cu închisoarea de la 1 la 5 ani efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană ori încheierea de tranzacţii financiare, utilizând informaţiile obţinute în virtutea funcţiei, atribuţiei sau însărcinării sale;următoarele fapte, dacă sunt săvârşite în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite.

Prin Legea nr. 160/2019 a fost introdus alin. (2) al art. 12 din Legea nr. 78/2000, conform căruia, în sensul prezentei legi, operaţiunile financiare constau în operaţiuni care antrenează circulaţia de capital, operaţiuni de bancă, de schimb valutar sau de credit, operaţiuni de plasament, în burse, în asigurări, în plasament mutual ori privitor la conturile bancare şi cele asimilate acestora, tranzacţii comerciale interne şi internaţionale. Pentru a fi efectuate ca acte de comerţ, operaţiunile financiare trebuie să constituie o acţiune de intermediere în circulaţia bunurilor făcută în mod organizat şi sistematic, în scopul obţinerii de profit.

În ceea ce priveşte activităţile desfăşurate de inculpaţi, acestea sunt, dincolo de orice îndoială, activităţi de prestări servicii.

Interpretând art. 8 alin. (2) C. civ., conform căruia expresiile «acte de comerţ», respectiv «fapte de comerţ» se înlocuiesc cu expresia «activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii».", rezultă că actele de comerţ sunt activităţi de producţie, comerţ şi prestări servicii.

Trecând peste faptul că în actul de sesizare nu s-a precizat ce fel de operaţiune financiară au efectuat inculpaţii, deşi exista o jurisprudenţă în acest sens a Curţii Constituţionale (circulaţia de capital, operaţiuni de bancă, de schimb valutar sau de credit, operaţiuni de plasament, în burse, în asigurări, în plasament mutual ori privitor la conturile bancare şi cele asimilate acestora, tranzacţii comerciale interne şi internaţionale), Curtea a constatat că prima instanţă a încadrat activităţile de consultanţă financiar-contabilă în categoria "tranzacţiilor comerciale", sigura apropiată, de altfel, ca sens, de activitatea de prestări servicii de consultanţă financiar-contabilă şi fiscală, aceasta din urmă neputând fi nicio operaţiune care antrenează circulaţia de capital, nicio operaţiune de bancă, de schimb valutar sau de credit, nicio operaţiune de plasament, în burse, în asigurări, în plasament mutual ori privitor la conturile bancare şi cele asimilate acestora.

Noţiunea de tranzacţii comerciale nu este definită de legea civilă.

În cazul în care noţiunea de "tranzacţii comerciale" se referă la "comerţ", atunci nu include şi activităţile de prestări servicii, întrucât comerţul şi activităţile de prestări servicii sunt două categorii aparţinând actelor de comerţ (a se vedea art. 8 alin. (2) C. civ.).

În cazul în care legiuitorul a dorit să pună semn de egalitate între acte de comerţ şi tranzacţii comerciale, atunci prestările de servicii ar fi incluse în noţiunea de "tranzacţii comerciale", ca operaţiune financiară interzisă funcţionarilor publici.

Totuşi, în acest din urmă caz, "tranzacţiile comerciale", în care ar intra şi activităţile de prestări servicii, trebuie, conform tezei a II-a a alin. (2) al art. 12 din legea nr. 78/2000, să constituie o acţiune de intermediere în circulaţia bunurilor făcută în mod organizat şi sistematic, în scopul obţinerii de profit.

Cu alte cuvinte, activitatea de prestări servicii desfăşurată de inculpaţi ar trebui să fie reprezentată de activităţi de intermediere în circulaţia bunurilor. Or, nu se poate reţine că activitatea de consultanţă financiar-contabilă este o activitate de intermediere în circulaţia bunurilor, chiar dacă, poate, consultanţa financiar-contabilă s-a acordat unor firme care au ca obiect intermediere în circulaţia bunurilor, neexistând nicio legătură între cele două activităţi, din punctul de vedere al legii penale.

Concluzionând, activitatea de prestări servicii constând în consultanţă financiar-contabilă şi fiscală nu se încadrează în noţiunea de operaţiune financiară prev. de art. 12 alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 78/2000, nefiind un act de comerţ care să constituie o acţiune de intermediere în circulaţia bunurilor făcută în mod organizat şi sistematic, în scopul obţinerii de profit.

Pentru aceste motive, Curtea a constatat că este inutil a mai analiza dacă inculpaţii erau funcţionari incompatibili, conform art. 12 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 78/2000, urmând a dispune achitarea acestora având în vedere că faptele lor nu sunt prevăzute de legea penală.

Astfel, având în vedere că, în urma analizei materialului probator Curtea a constatat că nu sunt incidente cazurile prev. la art. 16 alin. (1) lit. a)-d) din C. proc. pen. cu privire la infracţiunile de luare de mită şi trafic de influenţă, Curtea a analizat incidenţa intervenirii prescripţiei răspunderii penale pentru aceste infracţiuni, pentru ambii inculpaţi.

Prin încheierea din 31.01.2023 s-a dispus, în baza art. 386 din C. proc. pen. schimbarea încadrării juridice a faptelor, după cum urmează:

1. A. - în infracţiunea de luare de mită prev. de art. 289 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 (faptă presupus săvârşită în perioada mai 2009 - septembrie 2017 în relaţia cu S.C. B.), infracţiunea de trafic de influenţă prev. de art. 291 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 (faptă presupus săvârşită în perioada mai 2009 - septembrie 2017 în relaţia cu S.C. B.), infracţiunea de trafic de influenţă prev. de art. 291 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 (faptă presupus săvârşită în perioada octombrie 2009 - mai 2012 în relaţia cu S.C. C. S.R.L.), infracţiunea de efectuare de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană prev. art. 12 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 78/2000 (faptă presupus săvârşită în perioada iunie 2009 - decembrie 2016).

2. D. în infracţiunea de complicitate la luare de mită prev. art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 289 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 (faptă presupus săvârşită în perioada septembrie 2009 - septembrie 2014 în relaţia cu S.C. B.), infracţiunea de complicitate la trafic de influenţă prev. art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 291 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 (faptă presupus săvârşită în perioada septembrie 2009 - septembrie 2014 în relaţia cu S.C. B.), infracţiunea de complicitate la trafic de influenţă prev. de art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 291 alin. (1) C. pen. rap. la 6 din Legea nr. 78/2000 (faptă presupus săvârşită în perioada octombrie 2009 - mai 2012 în relaţia cu S.C. C. S.R.L.), infracţiunea de efectuare de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană prev. art. 12 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 78/2000 (faptă presupus săvârşită în perioada ianuarie 2014 - decembrie 2016.

Curtea a constatat că, în mod global, legea penală mai favorabilă inculpaţilor este C. pen. în reglementarea cuprinsă între data de 25 iunie 2018 (când a fost publicată Decizia Curţii Constituţionale nr. 297/2018) şi data de 30 mai 2022 (când a intrat în vigoare O.U.G. nr. 71/2022), perioadă în care nu a existat niciun caz de întrerupere a cursului prescripţiei răspunderii penale, fiind aplicabil astfel numai termenul de prescripţiei generală.

Pedeapsa prevăzută de lege pentru:

- infracţiunea de luare de mită prev. de art. 289 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 este închisoare de la 3 la 10 ani;

- infracţiunea de trafic de influenţă prev. de art. 291 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 este închisoare de la 2 la 7 ani;

Conform art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen., termenul de prescripţie al răspunderii penale este de 8 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de cinci ani, dar care nu depăşeşte 10 ani.

În cauză, pentru inculpata A. data la care termenul de prescripţie a răspunderii penale a început să curgă este:

- septembrie 2017, pentru infracţiunea de luare de mită prev. de art. 289 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, şi s-ar fi împlinit în septembrie 2025, după curgerea termenului de 8 ani prev. de art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen. (S.C. B.)

- septembrie 2017, pentru infracţiunea de trafic de influenţă prev. de art. 291 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, şi s-ar fi împlinit în septembrie 2025, după curgerea termenului de 8 ani prev. de art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen. (S.C. B.)

- mai 2012, pentru infracţiunea de trafic de influenţă prev. de art. 291 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, şi s-a împlinit în mai 2020, după curgerea termenului de 8 ani prev. de art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen. (S.C. C. S.R.L.).

În cauză, pentru inculpatul D. data la care termenul de prescripţie a răspunderii penale a început să curgă este:

- septembrie 2014, pentru infracţiunea de luare de mită prev. de art. 289 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, şi s-a împlinit în septembrie 2022, după curgerea termenului de 8 ani prev. de art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen. (S.C. B.);

- septembrie 2014, pentru infracţiunea de trafic de influenţă prev. de art. 291 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, şi s-a împlinit în septembrie 2022, după curgerea termenului de 8 ani prev. de art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen. (S.C. B.);

Având în vedere că pentru inculpata A. nu s-a împlinit termeneul de prescripţie a răspunderii penale pentru infracţiunile de luare de mită prev. de art. 289 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi infracţiunea de trafic de influenţă prev. de art. 291 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, (S.C. B.), Curtea a dispus, conform art. 396 alin. (2) C. proc. pen., condamnarea inculpatei.

Împotriva deciziei penale nr. 1258/A din data de 22 iunie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală, inculpaţii A. şi D. au declarat recurs în casaţie.

Cauza a fost a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 28.08.2023, când s-a stabilit termen la data de 25 octombrie 2023, pentru examinarea în cameră de consiliu a admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie, conform art. 440 alin. (1) din C. proc. pen.

Prin încheierea de şedinţă din data de 25 octombrie 2023, Înalta Curte a admis în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de inculpaţii A. şi D., doar cu privire la cazurile prev. de 438 alin. (1) pct. 7 şi 8 din C. proc. pen.

Examinând decizia atacată, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 433 din C. proc. pen., în calea extraordinară a recursului în casaţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie verifică, în condiţiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar, conform art. 447 din C. proc. pen., pe această cale se verifică exclusiv legalitatea deciziei.

Se constată, aşadar, că recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac, prin care sunt supuse verificării hotărâri definitive care au intrat în autoritatea de lucru judecat, însă, numai în cazuri anume prevăzute de lege şi doar pentru motive de nelegalitate. Drept urmare, chestiunile de fapt analizate de instanţa de fond şi, respectiv, apel, intră în puterea lucrului judecat şi excedează cenzurii instanţei învestită cu judecarea recursului în casaţie.

Prezentarea motivelor de recurs în casaţie.

În susţinerea cererii de recurs în casaţie, cu privire la cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., inculpatul D. a susţinut că incriminarea se bazează pe ipoteza unor fapte concrete ce constituie fiecare în parte o unitate naturală colectivă, neprevăzută de legea penală şi care nu corespund normei tip de incriminare.

A arătat că incriminarea sub forma de participaţie a complicităţii priveşte fapte concrete cu element material multiplu (pretinderea si primirea), deşi norma de incriminare tip prevede în cazul infracţiunilor de corupţie existenţa unui element material format din acţiuni alternative, care se exclud reciproc. Pe de altă parte, stabilirea laturii obiective (în care intră inclusiv elementul material) a unei infracţiuni prin raportare la normele de incriminare, precum şi verificarea concordanţei faptelor concrete cu aceleaşi norme de incriminare garantează corecta stabilire a datei săvârşirii infracţiunii.

Astfel, a considerat că instanţa de apel a forţat alinierea faptelor concrete pentru care, deşi a încetat procesul penal, le-a analizat în sarcina autorului faţă de care a dispus condamnarea la modelul abstract al elementului material stabilit de norma de incriminare, prin înglobarea în conţinutul acestuia a două actiuni (verbum regens) respectiv pretinderea şi primirea, deşi norma de incriminare-tip prevede realizarea elementului material prin trei acţiuni, însă în mod alternativ, nu cumulativ, aşa cum a interpretat instanţa de apel, prevalându-se de forma unităţii naturale colective.

A apreciat că instanţa de apel a stabilit un alt moment al săvârşirii faptelor decât cel prevăzut de ipoteza tipică a infracţiunilor de corupţie comise prin pretindere, (momentul consumării), înlocuindu-1 cu noua regulă aceea a consumării finale a acţiunii (primirii), neprevăzută de lege, prevalându-se de forma unităţii naturale colective a faptelor concrete, de asemenea neprevăzută de lege.

Sub acest aspect, a precizat că erorile de drept au determinat lipsa de tipicitate a faptelor de corupţie care nu se suprapun exact normelor-tip de incriminare, instanţa de apel dispunând condamnarea autorului (şi implicit a complicelui) pentru fapte ce nu sunt prevăzute de lege (unităţi naturale colective), cărora le lipseşte elementul material prevăzut de normele-tip de incriminare, cu efecte majore asupra stabilirii datei săvârşirii infracţiunilor.

De asemenea, inculpatul D. a susţinut că greşita apreciere asupra concomitenţei actelor de complicitate în raport de momentul consumării infracţiunilor săvârşite de autor, precum şi aprecierea eronată cu privire la condiţiile ce trebuie întrunite pentru a se reţine complicitatea şi calitatea de complice.

În acest sens, a arătat că complicele trebuie să aibă reprezentarea exactă a faptelor pe care autorul le săvârşeşte, să cunoască acţiunile autorului pentru a şti ce anume înlesneşte/pentru ce ajută. A considerat că concomitenţa trebuie analizată raportat la acţiuni concrete ale complicelui.

Totodată, inculpatul a invocat imposibilitatea concursului ideal în ceea ce priveşte cele două infracţiuni de luare de mită şi trafic de influenţă.

A apreciat că nu putea comite acte de complicitate pentru fapte consumate şi despre care nu avea cunoştinţă şi nicio reprezentare clară din punct de vedere al conţintului acestora.

A considerat că actul de punere la dispoziţie a societăţilor, ca element material al complicităţii nu relevă nicio valenţă infracţională atât timp cât legătura cu tipicitatea obiectivă a luării de mită/traficului de influenţă nu este în mod solid stabilită.

În ceea ce priveşte incidenţa cazului de casare prevăzut pct. 8 al art. 438 din C. proc. pen., a considerat că aspectele invocate cu privire la pct. 7 au determinat în mod greşit încetarea procesului penal în timp ce în cauză se impunea achitarea.

A apreciat că acest caz prevede atât ipoteza greşitei încetări a procesului penal ca urmare a prescripţiei (când în realitatea soluţia legală era aceea a achitării), precum şi a ipotezei în care instanţa de apel ca urmare a unei erori de drept în privinţa stabilirii datei săvârşirii faptelor în mod greşit nu a dispus încetarea procesului pe motiv că termenul de prescripţie generală a faptelor penale s-a împlinit în anul 2017, înainte de începerea in rem a procesului penal, dar şi a situaţiei în care se va constata existenţa unei cauze de nepedepsire, ca urmare a constatării faptului că în cauză faptele îndeplinesc tipicitatea obiectivă a infracţiunii de favorizare a făptuitorului (nepedepsită în cazul membrilor de familie).

În egală măsură, inculpatul a mai solicitat să se constate imposibilitatea exercitării acţiunii penale, fiind incidentă o cauză de nepedepsire (constatându-se întrunirea conţinutului constitutiv al infracţiunii de favorizare a făptuitorului). A apreciat că raportat la dispoziţiile art. 48 alin. (2) din C. pen., faptele penale sunt calificate/încadrate juridic ca fiind de complicitate doar în caz de anterioritate sau concomitentă faţă de faptele autorului, iar în cazul în care sunt ulterioare sunt fapte de favorizare a făptuitorului.

În susţinerea cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din Codul de procedură penală, Inculpata A. a menţionat că în mod greşit s-a reţinut că cele trei infracţiuni de coruptie constituie forme ale unităţii naturale de infracţiune, fiind săvârşite pe parcursul mai multor ani de zile, prin acte succesive de primire a unor foloase necuvenite, respectiv sub forma "unităţii naturale colective". A considerat că prin reţinerea unităţii naturale colective, instanţa de apel s-a abătut de la normele de incriminare-tip ale infracţiunilor de luare de mită şi trafic de influenţă (infracţiuni simple de executare/consumare imediată/anticipată), creând o formă hibridă a acestora, o infracţiune consumată iniţial prin "pretindere", dar care cunoaşte şi o "consumare finală", respectiv data primirii ultimului folos necuvenit, ce constituie şi data săvârşirii faptei, prin derogare de la art. 174 C. pen. şi art. 154 alin. (2) teza I C. pen. şi în contradicţie cu caracteristicile juridice ale infracţiunilor de corupţie.

În esenţă, a apreciat că elementul material (verbum regens) al faptelor pentru care s-a dispus condamnarea este format tot din cele trei modalităţi de realizare care nu sunt însă complementare, ci alternative, legiuitorul folosind conjuncţia "ori".

A menţionat că faptele concrete nu prezintă elemente constitutive ale infracţiunilor pentru care s-a dispus condamnarea şi prin urmare nu puteau constitui o formă a unităţii naturale colective.

A mai susţinut că pretinderea şi primirea, ca forme alternative ale elementului material al infracţiunii de luare de mită au o natură juridică diferită şi prin urmare nu pot coexista.

Astfel, a apreciat că incriminarea pentru cele trei infracţiuni de corupţie se bazează pe ipoteza unor fapte concrete ce constituie fiecare în parte o unitate naturală colectivă, neprevăzută de legea penala şi care nu corespund normei-tip de incriminare.

Inculpata a considerat că instanţa de apel a forţat alinierea faptelor concrete, la modelul abstract al elementului material stabilit de norma de incriminare, prin înglobarea în conţinutul acestuia a 2 acţiuni (verbum regens), respectiv pretinderea şi primirea, deşi norma de incriminare prevede realizarea elementului material prin trei acţiuni, fiecare ca verbum regens, însă în mod alternativ, nu cumulativ.

De asemenea, a apreciat că instanţa de apel a stabilit un alt moment al săvârşirii faptelor decât cel prevăzut de ipoteza tipică a infracţiunilor de corupţie comise prin pretindere (momentul consumării), înlocuindu-l cu noua regula aceea a consumării finale a acţiunii (primirii), neprevăzută de lege, prevalându-se tot de forma unităţii naturale colective a faptelor concrete, de asemenea neprevăzuta de lege, fapt ce a determinat adăugarea la lege (respectiv la art. 154 alin. (2) teza II) a unui nou caz în care termenele de prescripţie încep să curgă de la data consumării finale si nu de la data consumării propriu-zise a pretinderii, respectiv cazul infracţiunilor de corupţie aflate în forma unităţii naturale colective.

În ceea ce priveşte cazul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 438 pct. 8 din Codul de procedură penală a precizat că acesta vizează infracţiunea de trafic de influenţă săvârşită pe relaţia C. S.R.L. pentru care instanţa a dispus încetarea procesului penal ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.

Sub acest aspect, având în vedere aceleaşi motive invocate cu privire la celelalte infracţiuni, a considerat că nu există o concordanţă deplină între norma de incriminare şi fapta concretă stabilită de instanţa de apel, impunându-se achitarea sa.

Prezentarea situaţiei de fapt reţinută de instanţa de apel.

1. În ceea ce o priveşte pe inculpata A. s-a reţinut că, în calitate de consilier juridic clasa I principal în cadrul ANAF - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili - Activitatea de Inspecţie Fiscală, având atribuţiile prevăzute de fişa postului, în perioada 21 mai - 10 august 2009 a pretins de la societatea E. S.A. sume de bani ce urmau a fi încasate periodic ca onorariu în baza unui contract fictiv de prestări servicii de marketing, lăsând să se creadă că are influenţă asupra membrilor echipei de control ce efectua o inspecţie fiscală la societatea B., parte a holdingului E. S.A., astfel încât îi va determina pe aceştia să nu constate în Raportul de Inspecţie Fiscală unele aspecte de nelegalitate în activitatea desfăşurată de societate, precum şi asupra persoanelor cu funcţii de conducere din ANAF astfel încât pe viitor societatea să nu întâmpine dificultăţi în relaţia cu autorităţile fiscale şi care în perioada septembrie 2009 - septembrie 2017, în baza solicitării iniţiale, a primit direct sau indirect, prin intermediul membrilor familiei sau a unor persoane din anturajul său, bani şi foloase constând în servicii turistice prestate de societatea B. în valoare totală de 784.136,82 RON.

2. În calitate de consilier juridic clasa I principal în cadrul ANAF - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili - Activitatea de Inspecţie Fiscală, având atribuţiile prevăzute de fişa postului, în perioada 19.10.2009 - 21.12.2009, când la societatea C. S.R.L. o echipă de inspectori fiscali din care făcea parte şi inculpata desfăşura o inspecţie fiscală generală, în baza ordinului de serviciu nr. 2160/14.10.2009, aceasta a pretins sume de bani lăsând să se înţeleagă că are influenţă asupra persoanelor cu funcţii de conducere din ANAF astfel încât pe viitor societatea să nu fie supusă unor controale apreciate de conducerea societăţii ca fiind "dese şi agresive", remiterea sumelor urmând a se face periodic sub forma onorariilor în baza unui contract fictiv de prestări servicii de consultanţă financiar - fiscală încheiat cu societatea I. S.R.L. nr. 002/04.01.2010, iar în perioada martie 2010 - mai 2012 a primit indirect suma totală de 115.810 RON, achitată în contul societăţii I. S.R.L. sub forma onorariilor aferente contractului fictiv de prestări servicii de consultanţă financiar - fiscală. .

În ceea ce-l priveşte pe inculpatul D., s-a reţinut că:

Cu privire la recursul în casaţie întemeiat pe cazul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

Potivit art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării "dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală"

De esenţa reţinerii acestui caz de casare este constatarea împrejurării că fapta, reţinută prin hotărârea definitivă în urma administrării probatoriului, nu este tipică. Pentru a verifica dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, jurisprudenţa a statuat câteva principii care trebuie respectate, astfel: se va avea în vedere situaţia de fapt deja stabilită de instanţa de apel, care nu poate fi schimbată, având caracter definitiv; în analiza cazului de casare nu se poate verifica existenţa concordanţei între starea de fapt reţinută de instanţă şi conţinutul mijloacelor de probă; nu există posibilitatea de a interveni asupra analizei probelor efectuate de instanţa de apel; nu este permis a se examina existenţa şi suficienţa probelor pe care s-a întemeiat soluţia de condamnare; nu se poate reexamina probatoriul şi reaprecia situaţia de fapt stabilită în mod definitiv de instanţa de apel; instanţa de recurs nu poate examina vinovăţia.

Deopotrivă, se evidenţiază că, în temeiul cazului de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie poate analiza exclusiv dacă faptele, astfel cum au fost reţinute prin decizia recurată, corespund tiparului de incriminare a celor pentru care s-a dispus condamnarea inculpaţilor, fără posibilitatea de a reaprecia probatoriul administrat sau de a statua asupra situaţiei de fapt reţinute de instanţa de apel.

În susţinerea cererilor de recurs în casaţie, inculpaţii, în esenţă, au criticat hotărârea atacată, arătând că infracţiunile de luare de mită şi trafic de influenţă s-au consumat în momentul pretinderii, astfel că termenul de prescripţie a răspunderii penale curge de la data de 2009 şi nu de la data de 2017 care este data primirii ultimului folos necuvenit, pentru argumentele prezentate mai sus.

Se observă că, deşi s-a invocat art. 438 alin. (1) pct. 7 din Codul de procedură penală care prevede că hotărârile sunt supuse casării dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, critica inculpaţilor vizează data de la care ar trebui să curgă termenul de prescripţie, însă aceasta nu lipseşte de tipicitate faptele ce au fost deduse judecăţii.

Cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din Codul de procedură penală are în vedere situaţia în care s-a săvârşit o faptă pe care în mod greşit instanţa a considerat-o infracţiune, deşi respectiva faptă nu este incriminată.

Referitor la critica inculpatului D. privind lipsa condiţiei concomitenţei actelor de complicitate, Înalta Curte reţine că instanţa de apel a stabilit cu titlu definitiv că faptele inculpatului D. sunt concomitente cu cele săvârşite de inculpata A..

În concluzie, se constată că baza factuală reţinută de instanţa de apel, respectiv modalitatea concretă în care inculpaţii au acţionat, au determinat reţinerea caracterizării în drept menţionate, atât instanţa de fond, cât şi cea de apel reţinând în mod corect, că acţiunile inculpaţilor îndeplinesc condiţiile de tipicitate obiectivă ale infracţiunilor de luare de mită şi trafic de influenţă (S.C. B.) pentru inculpata A. şi complicitate la infracţiunile menţionate pentru inculpatul D..

În acelaşi timp, referitor la critica aceluiaşi inculpat, respectiv că situaţia de fapt reţinută de instanţa de apel s-ar circumscrie elementelor constitutive ale infracţiunii de favorizare a făptuitorului, Înalta Curte constată că, nici această critică nu se înscrie în cazul de casare invocat, inculpatul susţinând că fapta săvârşită de el este prevăzută de legea penală dar nu este infracţiunea pentru care a fost condamnat ci alta.

Inculpaţii au invocat şi pct. 8 al art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.

Potrivit art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării dacă "în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal".

Acest caz de casare poate fi invocat atunci când, faţă de actele şi lucrările dosarului, prin hotărârea recurată s-a reţinut în mod eronat incidenţa unuia dintre impedimentele prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. e)-j) din C. proc. pen., dispunându-se încetarea procesului penal.

În speţă, cazul concret de împiedicare a exercitării acţiunii penale, valorificat de către instanţa de apel este cel prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., respectiv intervenirea prescripţiei răspunderii penale a inculpaţilor A. şi D..

Înalta Curte reţine că, prin decizia Curţii Constituţionale nr. 297/2018 (publicată în Monitorul Oficial nr. 518 din 25.06.2018), s-a constatat că soluţia legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripţiei răspunderii penale prin îndeplinirea "oricărui act de procedură în cauză", din cuprinsul dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., este neconstituţională.

Ulterior, prin decizia Curţii Constituţionale nr. 358/2022 (publicată în Monitorul Oficial nr. 565 din 09.06.2022) s-a constatat că dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen. sunt neconstituţionale.

În speţă, Înalta Curte observă că, instanţa de apel a soluţionat cauza, valorificând, prescripţia generală a răspunderii penale ca efect al adoptării Deciziilor Curţii Constituţionale nr. 297/2018 şi nr. 358/2022 şi, în urma analizei materialului probator, a constatat că nu sunt incidente cazurile prev. la art. 16 alin. (1) lit. a)-d) din C. proc. pen.

Invocând acest caz de casare, inculpaţii arată că în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal, când, în realitate, instanţa de apel ar fi trebuit să pronunţe o soluţie de achitare.

Înalta Curte învederează şi în cazul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură penală cele subliniate în analiza pct. 7 din art. 438 alin. (1) din C. proc. pen., că recursul în casaţie nu presupune o rejudecare a cauzei, ci doar analizarea punctuală a existenţei motivelor de nelegalitate expres menţionate de legiuitor în cuprinsul art. 438 din C. proc. pen.

Chiar dacă, Înalta Curte ar fi constatat că în mod greşit instanţa de apel a dispus încetarea procesului penal, aceasta nu ar avea drept efect prezentarea unei soluţii de achitare (soluţie posibilă doar prin invocarea şi incidenţa altor cazuri de casare), ci ar avea drept urmare menţinerea soluţiei pronunţate de instanţa de fond.

Ca atare, Înalta Curte nu poate constata incidenţa acestui caz de casare care ar conduce la încălcarea principiului " non reformatio in pejus".

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpaţii A. şi D. împotriva deciziei penale nr. 1258/A din data de 22 iunie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală, în dosarul nr. x/2018.

În conformitate cu art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurenţii la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpaţii A. şi D. împotriva deciziei penale nr. 1258/A din data de 22 iunie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală, în dosarul nr. x/2018.

Obligă recurenţii la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 06 decembrie 2023.

High Court of Cassation and Justice

scj