Şedinţa publică din data de 12 decembrie 2023
Deliberând asupra cauzei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 1547 din data de 31.12.2020 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I Penală în dosarul nr. x/2017, cu privire la inculpata A. s-au hotărât următoarele:
În baza art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplic.art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (1), (2) din C. proc. pen. a fost condamnată inculpata A. la pedeapsa de 2 (doi) ani şi 6 (şase) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de "folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, în formă continuată" (două acte materiale).
În baza art. 67 alin. (2) C. pen. rap. la art. 66 alin. (3) C. pen., i s-a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 1 (unu) an, ce se execută în condiţiile art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.. În baza art. 65 alin. (1) C. pen., i s-a aplicat inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev.de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la data rămânerii definitive a hotărârii şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.
În baza art. 322 C. pen. cu aplic.art. 5 alin. (1) C. pen. cu aplic.art. 396 alin. (1), (2) din C. proc. pen., a fost condamnată inculpata A., la pedeapsa de 1 (unu) an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de "fals în înscrisuri sub semnătură privată".
În baza art. 67 alin. (1) C. pen. rap.la art. 66 alin. (3) C. pen., i s-a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 1 (unu) an, ce se execută în condiţiile art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.. În baza art. 65 alin. (1) C. pen., i s-a aplicat inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev.de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la data rămânerii definitive a hotărârii şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.
În baza art. 38 alin. (1), art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele principale stabilite prin hotărâre şi i s-a aplicat inculpatei A. pedeapsa cea mai grea, de 2 (doi) ani şi 6 (şase) luni închisoare, la care s-a adăugat sporul obligatoriu de 4 (patru) luni închisoare, inculpatei dându-i-se spre executare pedeapsa rezultantă de 2 (doi) ani şi 10 (zece) luni închisoare.
În baza art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen., i s-a aplicat inculpatei pedeapsa complementară rezultantă a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 1 (unu) an, ce se execută în condiţiile art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.. În baza art. 45 alin. (5) C. pen., i s-a aplicat inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev.de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.
A fost admisă acţiunea civilă formulată de partea civilă Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice şi în consecinţă, au fost obligaţi, în solidar, inculpaţii A., B., S.C. C. S.R.L., D., S.C. E. S.R.L. la plata către partea civilă a sumei de 54.810 RON, aferentă cererii de rambursare nr. x, sumă autorizată la plată în urma încheierii de către beneficiarul S.C. C. S.R.L. a contractelor cu S.C. E. S.R.L. În baza art. 404 alin. (4) lit. c) din C. proc. pen., s-a menţinut sechestrul asigurător instituit asupra sumei de 67.993 de RON, depusă de inculpata A. pe numele său şi la dispoziţia organului de urmărire penală, la F., în contul cu codul IBAN x. În baza art. 404 alin. (4) lit. i) din C. proc. pen., s-a dispus desfiinţarea tuturor înscrisurilor enumerate în cuprinsul hotărârii. În baza art. 398 C. proc. pen. rap. la art. 272 C. proc. pen. şi art. 274 alin. (1) teza I, alin. (2) C. proc. pen. a fost obligată inculpata la plata sumei de 4.000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 700 RON în faza de urmărire penală.
Prin decizia penală nr. 426/A din data de 14.04.2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală, printre altele, a decis, cu privire la inculpata A., următoarele:
În baza art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., s-au admis apelurile declarate de apelanţii-inculpaţi A., G., D., B. împotriva sentinţei penale 1547/31.12.2020, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I Penală.
S-a desfiinţat în parte sentinţa penală apelată şi în fond rejudecând:
În baza art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplic.art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (1), (2) din C. proc. pen., a fost condamnată inculpata A. la pedeapsa de 2 (doi) ani şi 6 (şase) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de "folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, în formă continuată" (două acte materiale). În baza art. 67 alin. (2) C. pen. rap.la art. 66 alin. (3) C. pen., s-a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 1 (unu) an. În baza art. 65 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev.de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.
În baza art. 322 C. pen. cu aplic.art. 5 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 396 alin. (1), (2) din C. proc. pen., a fost condamnată inculpata A., la pedeapsa de 1 (unu) an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de "fals în înscrisuri sub semnătură privată". În baza art. 67 alin. (1) C. pen. rap. la art. 66 alin. (3) C. pen., s-a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 1 (unu) an. În baza art. 65 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev.de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.
În baza art. 38 alin. (1), art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele principale stabilite prin prezenta şi s-a aplicat inculpatei A. pedeapsa cea mai grea de 2 (doi) ani şi 6 (şase) luni închisoare, la care s-a adaugat un spor obligatoriu de 4 (patru) luni închisoare, urmând ca inculpata să execute pedeapsa rezultantă de 2 (doi) ani şi 10 (zece) luni închisoare.
În baza art. 91 C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani şi 10 luni închisoare, pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani, conform dispoziţiilor art. 92 C. pen., cu obligarea inculpatei la respectarea măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 93 alin. (1) C. pen.
Conform art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen., s-a impus inculpatei obligaţia de a participa la un program de reintegrare socială derulat de serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. Conform dispoziţiilor art. 93 alin. (3) C. pen., inculpata va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 1 sau Poliţia Locală Sector 1 Bucureşti. S-a atras atenţia inculpatei, conform dispoziţiilor art. 96 C. pen., asupra consecinţelor ce au ca urmare revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere, în situaţia în care, dacă pe parcursul termenului de supraveghere, cu rea credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse, urmând a se dispune executarea pedepsei.
În baza art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen., s-a aplicat inculpatei pedeapsa complementară rezultantă a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 1 (unu) an, ce se execută în condiţiile art. 68 alin. (1) lit. b) C. pen.
În baza art. 45 alin. (5) C. pen., s-a aplicat inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pedeapsă ce se va executa în situaţia revocării suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.
Împotriva deciziei penale nr. 426/A, din data de 14.04.2022, pronunţată de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală, în dosarul nr. x/2017, la data de 10.11.2022, petenta condamnată A. a formulat, în temeiul disp.art. 426 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen. (când inculpatul a fost condamnat, deşi existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal), contestaţie în anulare invocând intervenirea prescripţiei răspunderii penale.
Prin decizia penală nr. 830/A din 25 aprilie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală În baza art. 432 alin. (1) C. proc. pen., s-a admis contestaţia în anulare formulată de contestatoarea A. împotriva deciziei penale nr. 426/A, din data de 14.04.2022, pronunţată de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală, în dosarul nr. x/2017, pe care a desfiinţat-o în parte, s-au retras formele de executare emise în baza sentinţei penale nr. 1547 din data de 31.12.2020, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I Penală, în dosarul nr. x/2017, definitivă prin decizia penală nr. 426/A, din data de 14.04.2022, pronunţată de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală şi, rejudecând:
S-a admis apelul declarat împotriva sentinţei penale nr. 1547 din data de 31.12.2020 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I Penală, în dosarul nr. x/2017, pe care a desfiinţat-o în parte, doar cu privire la inculpata A., în ceea ce priveşte acţiunea penală, după cum urmează.
În baza art. 396 alin. (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., art. 154 alin. (1) lit. c) şi d), alin. (2) C. pen., art. 155 C. pen., în forma în vigoare în perioada 25.06.2018-30.05.2022, cu reţinerea art. 5 C. pen., s-a dispus încetarea procesului penal faţă de inculpata A., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, în formă continuată (2 acte materiale comise în datele de 18.02.2013 şi 24.04.2013), prev.de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi fals în înscrisuri sub semnătură privată (comisă în data de 16.11.2012), prevăzută de art. 322 C. pen., ambele cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen., ca efect al intervenirii prescripţiei răspunderii penale.
S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate care nu sunt contrare prezentei decizii.
Împotriva deciziei penale nr. 830/A din 25.04.2023 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală, a declarat recurs în casaţie Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Direcţia Naţională Anticorupţie la data de 23.05.2023.
Prin cererea formulată de parchet a fost indicat drept temei pe care se întemeiază calea de atac - art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., respectiv în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal.
În susţinerea recursului în casaţie, în esenţă, s-a menţionat că în cauză este incident cazul de recurs în casaţie prev. de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., întrucât în mod greşit Curtea de Apel Bucureşti a dispus încetarea procesului penal în temeiul art. 16 lit. f) din C. proc. pen., faţă de inculpata A., motivat de împlinirea termenului general de prescripţie a răspunderii penale.
În primul rând, s-a susţinut că deciziile CCR nu reprezintă probe în sensul art. 426 lit. b) din C. proc. pen. coroborat cu art. 97 alin. (1) din C. proc. pen.. Deciziile Curţii Constituţionale nu pot fi considerate probe nici măcar printr-o interpretare lato sensu a acestei noţiuni. Astfel, chiar şi în ipoteza în care noţiunea de "probă" utilizată de legiuitor în cuprinsul art. 426 lit. b) din C. proc. pen. nu are accepţiunea prevăzută de art. 97 alin. (1) din C. proc. pen., ci, eventual pe cea de "mijloc de probă" în sensul art. 97 alin. (2) din C. proc. pen., deciziile instanţei de contencios constituţional nu pot fi asimilate nici măcar acestei din urmă noţiuni.
În al doilea rând, la dosar nu existau probe cu privire la prescripţia răspunderii penale. Întrucât noţiunea de probă, astfel cum este definită în art. 97 alin. (1) din C. proc. pen., se referă la elemente de fapt, aceasta constă, din perspectiva prescripţiei răspunderii penale, în data săvârşirii infracţiunilor deduse judecăţii, iar acest element a fost analizat de către instanţele care au judecat fondul cauzei, neexistând sub acest aspect nicio greşeală care să fi generat o eroare de procedură prin omisiunea punerii în discuţie şi a examinării din oficiu a acelei instituţii.
În al treilea rând, practica instanţelor judecătoreşti din perioada 2018-2022 este rezultatul unei erori de judecată, iar nu a uneia de procedură, în sensul dispoziţiilor art. 426 lit. b) din C. proc. pen.. Potrivit considerentelor Deciziilor nr. 67/2022 şi nr. 82/2022, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, numai omisiunea instanţei de apel de a se pronunţa asupra incidenţei dispoziţiilor referitoare la prescripţia răspunderii penale invocate de persoana condamnată sau, după caz, de a invoca şi examina din oficiu incidenţa acestei cauze de încetare a procesului penal reprezintă o eroare de procedură, care poate fi invocată prin intermediul contestaţiei în anulare întemeiate pe dispoziţiile art. 426 lit. b) din Codul de procedură (din acest motiv, în astfel de împrejurări, respectiva cale extraordinară de atac fiind admisibilă). Nu poate constitui însă o eroare de procedură neaplicarea, prin prisma dispoziţiilor art. 5 din C. pen., a unor norme de drept penal material (substanţial), cum sunt şi cele referitoare la termenul de prescripţie a răspunderii penale şi întreruperea cursului acesteia (astfel cum s-a statuat prin Decizia nr. 67/2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, conform pct. I subpct. 1 din dispozitivul acesteia).
Neaplicarea unor astfel de norme pe fondul cauzei poate reprezenta doar o eroare de judecată, respectiv o greşeală de drept, care nu poate fi îndreptată pe această cale, acest aspect ţinând de temeinicia contestaţiei în anulare.
În acest sens, în considerentele Deciziei nr. 82/2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, s-a arătat că analiza legii penale mai favorabile este o analiză de fond, o judecată asupra temeiniciei contestaţiei în anulare, ce nu poate fi realizată în procedura admisibilităţii în principiu, care vizează doar o verificare formală a îndeplinirii condiţiilor prevăzute de lege pentru introducerea unei astfel de cereri.
În al patrulea rând, Decizia nr. 358/2022 a Curţii Constituţionale a României este ulterioară deciziei definitive (atacate) de condamnare a contestatoarei, cauza respectivă nefiind o cauză pendinte, aflată pe rolul instanţelor judecătoreşti la momentul publicării deciziei 358/2022 a CCR.
Contestatoarea A. a fost condamnată pentru săvârşirea infracţiunii de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele-administrate de aceasta ori în numele ei, în formă continuată (2 acte materiale comise în datele de 18.02.2013 şi 24.04.2013), prev.de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi fals în înscrisuri sub semnătură privată (comisă în data de 16.11.2012), prevăzută de art. 322 C. pen., ambele cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.
Din considerentele şi dispozitivul deciziei contestate rezultă că instanţa de apel a stabilit că legea penală mai favorabilă aplicabilă apelantei contestatoare este noul C. pen., act normativ intrat în vigoare la data de 1 februarie 2014.
Prin urmare, deşi instanţa de apel a identificat ca lege penală mai favorabilă dispoziţiile noului C. pen., în ansamblul său, a omis să constate existenţa unei succesiuni de legi penale prin raportare la Decizia Curţii Constituţionale nr. 297/2018, ca urmare a calificării greşite a naturii acesteia (ca fiind interpretativă, iar nu simplă/extremă). Cu alte cuvinte, instanţa de apel nu a individualizat în mod concret dacă legea penală mai favorabilă este C. pen. în varianta anterioară sau în cea ulterioară publicării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/2018. Or, lipsa identificării unei succesiuni de legi penale şi, dintre acestea, a celei mai favorabile, prin prisma Deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/2018, ca urmare a calificării greşite a naturii acesteia, a constituit, din partea instanţei de apel, o eroare de judecată, referitoare la fondul cauzei, iar nu o eroare de procedură.
De asemenea, astfel cum s-a arătat în considerentele Deciziei nr. 67/2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, contestaţia în anulare este o cale de atac cu o natură juridică mixtă, atât de anulare, având în vedere scopul urmărit, cât şi de retractare, instanţa care a pronunţat hotărârea definitivă cu încălcarea legii anulând-o în scopul înlăturării unor erori de procedură.
Prin Decizia nr. 10/2017, pronunţată tot de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, s-a reţinut că natura de "anulare" a acestei căi de atac semnifică faptul că verificarea pe care o face instanţa în cadrul contestaţiei în anulare reprezintă o apreciere asupra încălcării unor garanţii procesuale ce nu ţin de fondul cauzei, dar care s-au produs, iar natura de "retractare" pune instanţa în situaţia de a verifica ea însăşi condiţiile legale în care a dat hotărârea şi, dacă este cazul, de a o infirma, fără însă a-şi putea extinde controlul asupra legalităţii sau temeiniciei soluţiei pronunţate.
În consecinţă, pe calea contestaţiei în anulare nu pot fi invocate chestiuni privind fondul cauzei (vitium in judicando), precum neaplicarea legii penale mai favorabile (teză susţinută în speţă), ci numai erori de procedură (error in procedendo), în care nu se încadrează în art. 5 din C. pen., care se referă la norme de drept penal material (substanţial), iar nu la norme de drept procesual.
Pe de altă parte, în al cincilea rând, s-a apreciat că instanţa a procedat, în mod greşit, apreciind ca obligatorie aplicarea în cauză a interpretării date de considerentele Deciziei CCR nr. 358/2022 prevederilor privind prescripţia răspunderii penale, ca lege mai favorabilă, fără a avea în vedere că în cazul prescripţiei răspunderii penale, Curtea Constituţională a României a pronunţat două decizii contradictorii (nr. 297/2018 şi nr. 358/2022), iar raportat la natura infracţiunii reţinute în sarcina inculpatei ar fi trebuit să aplice principiul supremaţiei dreptului Uniunii Europene care impune instanţei naţionale să asigure efectul deplin al cerinţelor acestui drept, lăsând neaplicată, dacă este necesar, din oficiu, orice reglementare sau practică naţională, chiar şi ulterioară, care este contrară unei dispoziţii de drept al Uniunii.
S-a menţionat că se impune a se ţine seama de natura infracţiunii pentru care a fost condamnată contestatoarea, infracţiuni cu fonduri europene, care intră sub incidenţa dreptului Uniunii având în vedere elementele de interpretare furnizate de Curte în jurisprudenţa sa, în sensul că expresia "orice activitate ilegală" din cuprinsul articolului 325 alin. (1) TFUE nu poate fi interpretată restrictiv şi acoperă orice act de corupţie care poate aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii şi aceasta indiferent dacă s-a şi produs o pierdere de resurse proprii Uniunii, dispoziţii care obligă statul nostru să lupte împotriva corupţiei prin măsuri disuasive şi efective (Hotărârea Kolev), cât şi de gravitatea sporită a faptei, în sensul atingerii grave adusă puterii executive, prin ştirbirea prestigiului Guvernului României.
Procedurile penale referitoare la infracţiunile cu fonduri europene şi cele aflate în conexitate etiologică cu acestea, precum cele în cauză, implică anchete complexe şi greoaie, mai ales din cauza faptului că organele judiciare sunt sesizate după mulţi ani de la data săvârşirii unor asemenea fapte.
Durata procedurii în faţa tuturor instanţelor este de aşa natură, în acest tip de cauze, încât impunitatea de fapt nu ar constitui în România un caz excepţional, ci o regulă.
În acest sens, s-a făcut trimitere la cele statuate deja de C.J.U.E. în cauza Euro Box Promotion şi alţii (C-357/19, C-379/19, C-547/19, C-811/19 şi C-840/19) Legătura cauzei cu dreptul U.E. este dată de obiectul acesteia, respectiv săvârşirea unor infracţiuni de corupţie, pe care România s-a obligat să le combată prin tratatele la care a devenit parte odată cu aderarea la Uniunea Europeană.
Concluzionând, s-a precizat că legătura cauzei cu dreptul Uniunii Europene reiese din faptul că obiectul prezentei cauze îl reprezintă judecarea unei infracţiuni care intră sub incidenţa art. 325 alin. (1) TFUE şi a Convenţiei PIF (acte ale Uniunii aplicabile României, în temeiul Tratatului de aderare şi a actului de aderare, începând cu 1 ianuarie 2007).
S-a apreciat că există o vădită divergenţă între dreptul Uniunii Europene ce vizează protecţia intereselor financiare ale Uniunii Europene (inclusiv prin sancţionarea reală a faptelor de corupţie) - art. 325 alin. (1) TFUE3 şi art. 2 din Convenţia elaborată în temeiul articolului K din Tratatul privind Uniunea Europeană, privind protejarea intereselor financiare ale Comunităţilor Europene (Convenţia PIF4), a principiului legalităţii infracţiunilor şi pedepselor - art. 49 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, precum şi a principiului supremaţiei/preeminenţei dreptului Uniunii, şi legislaţia naţională în materie de prescripţie a răspunderii penale, astfel cum aceasta a fost amendată prin Deciziile CCR nr. 297/2018 şi nr. 358/2022 şi interpretată prin Decizia ÎCCJ nr. 67/2022, întrucât acestea din urmă ar putea împiedica eficienţa luptei împotriva faptelor care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene şi împotriva corupţiei în general, obiective pe care România este obligată să le atingă inclusiv prin Decizia 2006/928.
Or, în acest context, este evident că aplicarea coroborată a Deciziilor CCR nr. 297/2018 şi nr. 358/2022 şi a Deciziei ÎCCJ nr. 67/2022 (a căror aplicare este obligatorie pentru instanţele naţionale) încalcă dreptul Uniunii Europene şi, ca atare, acest drept al Uniunii obligă/permite instanţelor naţionale să lase neaplicate normele de drept naţional în materie de întrerupere a cursului termenului de prescripţie a răspunderii penale, astfel, cum au fost sancţionate de instanţa de contencios constituţional şi interpretate de instanţa supremă, fără a se aduce, deopotrivă, atingere principiului legalităţii infracţiunilor şi pedepselor, prevăzut de art. 49 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.
Aplicarea reglementărilor naţionale în materie de întrerupere a prescripţie, în forma conturată în urma Deciziilor CCR nr. 297/2018 şi nr. 358/2022 şi a Deciziei ICCJ nr. 67/2022, în cauzele privind judecarea infracţiunilor îndreptate împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene, dar şi cele de corupţie, ar conduce la pronunţarea unor soluţii de încetare a procesului penal în foarte multe dintre aceste cauze, aplicare de natură să creeze un risc sistemic de impunitate a faptelor ce constituie infracţiuni grave de fraudă care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii sau de corupţie în general, contrar articolului 325 alin. (1) TFUE coroborat cu art. 2 din Convenţia elaborată în temeiul articolului K.3 din Tratatul privind Uniunea Europeană, privind protejarea intereselor financiare ale Comunităţilor Europene, semnată la Luxemburg la 26 iulie 1995.
În consecinţă, s-a apreciat că, în mod greşit, s-a dispus admiterea cererii de contestaţie în anulare şi încetarea procesului penal faţă de contestatoarea condamnată.
Prin încheierea din 14 noiembrie 2023 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, judecătorul de filtru, constatând îndeplinite condiţiile de formă prevăzute de art. 434, art. 435, art. 436, art. 437 alin. (1) şi art. 438 C. proc. pen., în baza art. 440 alin. (4) C. proc. pen., a admis, în principiu, cererea de recurs în casaţie formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva deciziei penale nr. 830/A din 25 aprilie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală, în dosarul nr. x/2022, privind pe inculpata A. şi a trimis cauza Completului nr. 2, în compunere de 3 judecători.
Examinând cauza prin prisma criticilor circumscrise cazului reglementat de prevederile art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva deciziei penale nr. 830/A din 25 aprilie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală, în dosarul nr. x/2022, privind pe inculpata A. este nefondat.
În cauza de faţă, Ministerul Public a invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când "în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal".
Prin motivele de recurs în casaţie, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie- Direcţia Naţională Anticorupţie a susţinut că instanţa de apel, în mod greşit, a reţinut incidenţa, în cauză, a interpretării date de Curtea Constituţională în Decizia nr. 358/2022 prevederilor privind prescripţia răspunderii penale, ca lege penală mai favorabilă.
În opinia Parchetului, se impunea ca instanţa de control judiciar să acorde prioritate principiului supremaţiei dreptului Uniunii Europene, lăsând neaplicate deciziile pronunţate de Curtea Constituţională considerând ca prin soluţia dispusă în apel se generează un risc sistemic de impunitate.
Cazul de casare evocat este incident în ipoteza în care, în raport cu actele existente la dosar la data soluţionării definitive a cauzei, se constată reţinerea eronată a unuia dintre impedimentele la exercitarea acţiunii penale prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. e) - j) C. proc. pen. şi, în temeiul acestuia, pronunţarea unei soluţii nelegale de încetare a procesului penal.
În speţă, cazul concret de împiedicare a exercitării acţiunii penale, valorificat de către instanţa de apel, este cel prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., respectiv intervenirea prescripţiei răspunderii penale a inculpatei A., subsecvent adoptării, de către Curtea Constituţională, a Deciziilor nr. 297 din 26 aprilie 2018 şi nr. 358 din 26 mai 2022, ambele referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 155 alin. (1) C. pen.
În examinarea criticilor formulate, se constată că, prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie- Direcţia Naţională Anticorupţie critică nu greşita încetare a procesului penal, ci modul în care instanţa de apel a dat eficienţă dispoziţiilor art. 5 C. pen. privind aplicarea legii penale mai favorabile.
Analiza legii penale mai favorabile pentru a determina pe calea recursului în casaţie care dintre legile penale care s-au succedat în timp este mai favorabilă în cazul în care se invocă incidenţa unei cauze de încetare a procesului penal în raport cu o lege succesivă care nu a fost reţinută ca fiind favorabilă în cauză este o analiză asupra temeiniciei acuzaţiei şi a sancţiunii aplicabile care nu mai poate fi analizată pe calea acestei căi extraordinare de atac.
Prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., instanţa analizează dacă a fost sau nu împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale prin raportare la legea penală mai favorabilă reţinută prin hotărârea definitivă pronunţată de instanţa de apel.
În faza judecării apelului, Curtea de Apel Bucureşti a valorificat incidenţa prescripţiei generale a răspunderii penale a inculpatei A., ca efect al adoptării Deciziilor Curţii Constituţionale nr. 297/2018 şi nr. 358/2022, interpretând şi aplicând normele de drept penal pertinente în modalitatea regăsită ulterior şi în hotărârea prealabilă menţionată.
Raportat la aspectele factuale definitiv reţinute prin hotărârea instanţei de apel şi care nu mai pot fi cenzurate de instanţa de casaţie, la determinarea termenului de prescripţie incident în cauză, au fost avute în vedere Deciziile Curţii Constituţionale nr. 297 din 26 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 518 din 25 iunie 2018 (prin care s-a constatat că soluţia legislativă care prevede întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale prin îndeplinirea "oricărui act de procedură în cauză", din cuprinsul art. 155 alin. (1) din C. pen., este neconstituţională) şi nr. 358 din 26 mai 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 565 din 9 iunie 2022 (care a stabilit că dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen. sunt neconstituţionale), precum şi Decizia nr. 67 din 25 octombrie 2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1141 din 28 noiembrie 2022, conform căreia normele referitoare la întreruperea cursului prescripţiei sunt norme de drept penal material (substanţial) supuse din perspectiva aplicării lor în timp principiului activităţii legii penale prevăzut de art. 3 C. pen., cu excepţia dispoziţiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituţie şi art. 5 C. pen.
Cu referire la conceptul de "risc sistemic de impunitate" se constată că acesta a fost utilizat în Hotărârea din 21 decembrie 2021, pronunţată în Cauza Euro Box Promotion şi alţii (C-357/19, C-379/19, C-811/19 şi C-840/19), în materia sancţionării, prin mijloace de drept penal, a fraudelor îndreptate împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene, atunci când anumite evenimente produse ar putea angaja imposibilitatea tragerii la răspundere penală, fiind legat de principiul legalităţii incriminării şi a pedepselor, care face obiectul art. 49 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene care este prevalent unei eventual pericol de nepedepsire a unor fapte îndreptate împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene.
În Cauza C-360/20 CJUE a precizat că "Principiul supremaţiei dreptului Uniunii trebuie interpretat în sensul că impune unei instanţe naţionale să dea dispoziţiilor dreptului naţional o interpretare conformă cu obligaţiile care decurg din articolul 325 alin. (1) şi (2) TFUE citit în lumina articolului 1 alin. (1) litera (a) din Convenţia elaborată în temeiul articolului K.3 din Tratatul privind Uniunea Europeană, privind protejarea intereselor financiare ale Comunităţilor Europene, semnată la Bruxelles la 26 iulie 1995, cu condiţia ca o astfel de interpretare să nu determine o încălcare a principiului legalităţii infracţiunilor şi a pedepselor."
Curtea de Justiţie a Uniunii a subliniat că supremaţia dreptului Uniunii nu poate aduce atingere în nicio ipostază principiului legalităţii infracţiunilor şi pedepselor, astfel cum acesta a fost implementat şi normat în dreptul intern în toate aspectele specifice incriminării faptelor penale şi sancţionării persoanelor acuzate de comiterea acestora.
În aceeaşi cauză C-360/20, Curtea de Justiţie a arătat "(…)procedând la o interpretare conformă a dispoziţiilor naţionale, instanţa de trimitere va trebui de asemenea să se asigure că drepturile fundamentale ale persoanelor vizate sunt respectate şi să împiedice ca acestora din urmă să li se aplice sancţiuni pe care le-ar fi evitat dacă aceste dispoziţii de drept naţional ar fi fost aplicate, în conformitate cu obligaţiile care decurg din principiul legalităţii infracţiunilor şi a pedepselor în dreptul penal (a se vedea în acest sens Hotărârea din 8 septembrie 2015, Taricco şi alţii, C-105/14. EU:C:2015:555, punctul 53)" (par. 38 al Hotărârii), iar "Astfel, dacă instanţa naţională ar ajunge să considere că o interpretare conformă a dispoziţiilor naţionale contravine principiului legalităţii infracţiunilor şi a pedepselor, ea nu ar fi ţinută să se conformeze acestei obligaţii, iar aceasta chiar dacă respectarea obligaţiei respective ar permite îndreptarea unei situaţii naţionale incompatibile cu dreptul Uniunii. Legiuitorul naţional este cel căruia îi revine în acest caz obligaţia de a lua măsurile necesare [a se vedea în acest sens Hotărârea din 5 decembrie 2017, M.A.S. şi M.B., C-42/17. EU:C:2017:936, punctul 61, precum şi jurisprudenţa citată)".
Rezultă că, în toate cazurile, orice risc de impunitate intervenit ca urmare a unei reglementări naţionale nu poate înlătura de la aplicare această reglementare internă, chiar dacă ea este contrarie dreptului Uniunii Europene, dacă prin excluderea reglementării s-ar încălca principiul legalităţii infracţiunilor şi a pedepselor, exact ipoteza care ar interveni dacă s-ar înlătura legea penală mai favorabilă privitoare la prescripţie, incluzând impunitatea generată de intervenţia acestei cauze de înlăturare a răspunderii penale.
Aşadar, dispoziţiile privitoare la prescripţia răspunderii penale din dreptul naţional, rezultate din aplicarea Deciziilor Curţii Constituţionale nr. 297/2018 şi nr. 358/2022, care nu cuprind cauze de întrerupere a cursului termenului prescripţiei, cu consecinţa aplicării exclusiv a termenelor generale ale prescripţiei răspunderii penale, au caracterul de lege penală mai favorabilă în lumina lămuririlor aduse de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 67/2022 şi, drept urmare, se circumscriu domeniului de aplicare a principiului legalităţii incriminării şi pedepsei.
De vreme ce subsecvent deciziilor luate în contenciosul constituţional, legea penală în ansamblu mai favorabilă, astfel cum a fost identificată de instanţa de apel (respectiv prin aplicarea C. pen. în vigoare între publicarea în Monitorul Oficial al României nr. 518 din 25 iunie 2018 a deciziei nr. 297/2018 a CCR şi data intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă din data de 30.05.2022), nu prevede cazuri de întrerupere a cursului prescripţiei răspunderii penale, rezultă că termenul de prescripţie generală s-a împlinit, în cauză, în privinţa inculpatei A. fiind incidentă cauza de încetare a procesului penal prevăzută de art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., soluţia dispusă prin decizia recurată fiind legală sub aspectul criticat.
Pentru considerentele expuse, potrivit art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen. Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva deciziei penale nr. 1225/A din 04 iulie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală, în dosarul nr. x/2022(3248/2022), privind pe intimatul-inculpat H..
În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile ocazionate de soluţionarea recursului în casaţie declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva deciziei penale nr. 830/A din 25 aprilie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală, în dosarul nr. x/2022(3447/2022), privind pe intimata-inculpată A..
Cheltuielile ocazionate cu soluţionarea recursului în casaţie declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 12 decembrie 2023.