Şedinţa publică din data de 13 decembrie 2023
Deliberând asupra recursului în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Piteşti împotriva deciziei penale nr. 526/A din 09 mai 2023 pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 51 din 28.03.2022, pronunţată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr. x/2018, în baza art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. şi art. 5 alin. (1) din C. pen., a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare şi interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen., pe o durată de 2 ani.
În baza art. 65 alin. (1) din C. pen., s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen., ca pedeapsă accesorie.
În baza art. 91 şi art. 92 din C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, cu termen de supraveghere de 2 ani şi 6 luni.
În baza art. 93 alin. (1) din C. pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpatul a fost obligat să respecte următoarele măsuri de supraveghere: - să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Vâlcea, la datele fixate de acesta; - să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; - să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; - să comunice schimbarea locului de muncă; -să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.
În baza art. 93 alin. (2) lit. b) din C. pen., a fost obligat inculpatul să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de Serviciul de Probaţiune Vâlcea .
În baza art. 93 alin. (3) din C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta 70 de zile muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei comunei Stoeneşti sau Primăriei comunei Buneşti, judeţul Vâlcea.
S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 din C. pen., privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
În baza art. 396 alin. (6) din C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., cu referire la Decizia Curţii Constituţionale nr. 297/2018, s-a încetat procesul penal faţă de inculpatul B., sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 48 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 alin. (1) din C. pen., ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.
În baza art. 19 din C. proc. pen., art. 998 şi urm. din C. civ. (1864), a fost obligat inculpatul A., în solidar cu partea responsabilă civilmente C. şi în solidar cu inculpatul B., la plata sumei de 207.017,14 RON, la care se adaugă accesoriile fiscale, calculate de la data efectuării fiecărei plăţi până la data achitării integrale a debitului principal, către partea civilă Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale - Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură.
A fost obligat inculpatul A., în solidar cu partea responsabilă civilmente C., la plata sumelor de 433.005,79 RON, 523.592,92 RON şi 602.172,73 RON, la care se adaugă accesoriile fiscale, calculate de la data efectuării fiecărei plăţi până la data achitării integrale a debitului principal, către partea civilă Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale - Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură.
S-a menţinut măsura asigurătorie a sechestrului dispusă prin ordonanţa nr. 88/P/2012 din 22.05.2018 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Piteşti asupra bunurilor imobile aparţinând inculpatului A..
În baza art. 25 alin. (3) din C. proc. pen., s-a dispus desfiinţarea următoarelor înscrisuri:
- cererile de sprijin financiar pe suprafaţă pentru campaniile 2008, 2009, 2010 şi 2011, depuse de C. din comuna Stoeneşti, judeţul Vâlcea la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură - Centrul Judeţean Vâlcea;
- declaraţiile-anexă 32 şi 13 la formularul cererii unice de plată pe suprafaţă, pentru campaniile 2009, 2010 şi 2011.
În baza art. 274 alin. (1) şi (3) din C. proc. pen., a fost obligat inculpatul A., în solidar cu partea responsabilă civilmente C., la plata sumei de 4.000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În baza art. 275 alin. (3) lit. b) din C. proc. pen., a fost obligat inculpatul B. la plata sumei de 4.000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Împotriva sentinţei au declarat apel Parchetul de pe lângă Î.C.C.J. - D.N.A. - Serviciul Teritorial Piteşti şi inculpatul B..
Prin decizia penală nr. 526/A din 09 mai 2023 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., s-a admis apelul declarat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Piteşti împotriva sentinţei penale nr. 51 din 28 martie 2022, pronunţate de Tribunalul Vâlcea, secţia penală, în dosarul nr. x/2018, intimaţi fiind inculpatul A., partea responsabilă civilmente C., cu sediul în judeţul Vâlcea şi partea civilă Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale - Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură.
S-a desfiinţat în parte sentinţa penală şi, rejudecând:
S-a înlăturat din sentinţă soluţia de condamnare a inculpatului A. sub aspectul infracţiunii prevăzute de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. şi art. 5 alin. (1) din C. pen., cu toate consecinţele (inclusiv pedepsele complementare şi accesorii).
În baza art. 396 alin. (6) şi (8) din C. proc. pen. cu ref. la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., cu referire la Deciziile Curţii Constituţionale a României nr. 297/2018 şi nr. 358/2022 a CCR şi la Decizia nr. 67/2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, s-a încetat procesul penal faţă de inculpatul A. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. şi art. 5 alin. (1) din C. pen., ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.
S-a modificat temeiul legal al obligării prin sentinţa apelată a inculpatului A., în solidar cu partea responsabilă civilmente C., la 4.000 RON, cheltuieli judiciare către stat, reţinând incidenţa art. 275 alin. (3) lit. b) şi art. 274 alin. (3) din C. proc. pen.
S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei care nu contravin prezentei.
În baza art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul B., împotriva sentinţei penale nr. 51 din 28 martie 2022, pronunţate de Tribunalul Vâlcea, secţia penală, în dosarul nr. x/2018.
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., a obligat pe apelantul - inculpat B., la plata sumei de 500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., celelalte cheltuieli judiciare avansate de stat în apel au rămas în sarcina acestuia.
În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul parţial al apărătorului din oficiu pentru inculpaţi, în cuantum de 600 RON, s-a avansat din fondurile Ministerului Justiţiei şi a rămas în sarcina statului.
Împotriva deciziei penale nr. 526/A din 09 mai 2023 pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a formulat cerere de recurs în casaţie Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Piteşti.
Prin motivele formulate s-a solicitat, în temeiul art. 440 alin. (4) din C. proc. pen., admiterea în principiu a recursului în casaţie, apreciind că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 434 - 438 din C. proc. pen.
S-a apreciat că în cauză este incident cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen. - întrucât în mod greşit Curtea de Apel Piteşti a dispus încetarea procesului penal, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. faţă de inculpatul A. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, în formă continuată, prevăzute de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (4 acte materiale) şi art. 5 alin. (1) din C. pen., ca urmare a intervenirii împlinirii termenului general de prescripţie a răspunderii penale.
S-a considerat că instanţa a procedat în mod greşit, apreciind ca obligatorie aplicarea în cauză a interpretării date de considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 358/2022 prevederilor privind prescripţia răspunderii penale, ca lege mai favorabilă, fără a avea în vedere că în cazul prescripţiei răspunderii penale, Curtea Constituţională a României a pronunţat două decizii cu efecte contradictorii (nr. 297/2018 şi nr. 358/2022), iar principiul supremaţiei dreptului Uniunii Europene impune instanţei naţionale să asigure efectul deplin al cerinţelor acestui drept, lăsând neaplicată, dacă este necesar, din oficiu, orice reglementare sau practică naţională, chiar şi ulterioară, care este contrară unei dispoziţii de drept a Uniunii.
În consecinţă, pentru respectarea acestui principiu, având în vedere că infracţiunea ce face obiectul cauzei este una din infracţiunile ce aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii, instanţa trebuia să facă aplicarea prevederilor privind prescripţia răspunderii penale, în interpretarea dată prin prisma deciziei nr. 265/2014 a Curţii Constituţionale, care înlătură noţiunea de instituţie autonomă a prescripţiei din interpretarea globală a legii penale mai favorabile.
S-a reţinut în actul de sesizare a instanţei, în esenţă, că, în calitate de preşedinte al C. din comuna Stoeneşti, judeţul Vâlcea, inculpatul A. a folosit în cadrul campaniilor din anii 2008, 2009, 2010 şi 2011 documente false şi inexacte la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură - Centrul Judeţean Vâlcea şi a declarat aspecte necorespunzătoare adevărului prin cererea de sprijin financiar pe suprafaţă şi declaraţiile anexă cererii de sprijin financiar, având ca rezultat obţinerea pe nedrept ca sprijin financiar a sumei de 1.980.729,1 RON din bugetul comunităţii europene.
Istoricul reglementării legale
La data faptelor comise în perioada 2008 - 2011, în vigoare era C. pen. din 1968. Acest act normativ reglementa în Titlul VII, Capitolul II art. 121-124 privind instituţia prescripţiei răspunderii penale, în cadrul căreia erau prevăzute atât termenele generale şi speciale de prescripţie, cât şi (în art. 123 alin. (1) cazurile de întrerupere ale cursului termenului general de prescripţie. În ceea ce priveşte cazurile de întrerupere, în art. 123 alin. (1) din C. pen. anterior se prevedea că termenul prescripţiei generale putea fi în întrerupt prin îndeplinirea oricărui act care, potrivit legii, trebuia comunicat învinuitului sau inculpatului.
La 1 februarie 2014, vechiul C. pen. a fost abrogat şi a intrat în vigoare Legea nr. 286 din 17 iulie 2009 privind Noul C. pen.. În cadrul acestui act normativ, instituţia prescripţiei răspunderii penale era tratată într-un mod similar vechii reglementări, dar cu diferenţe majore în privinţa cauzelor de întrerupere a cursului termenului general de prescripţie, în sensul că acesta se întrerupea prin îndeplinirea oricărui act de procedură (art. 155 alin. (1), spre deosebire de C. pen. anterior în care actul de procedură, pentru a produce efectul întreruptiv, trebuia să fie dintre cele care se comunicau învinuitului sau inculpatului.
La data 26 aprilie 2018, Curtea Constituţională a României a pronunţat Decizia 297, prin care a constatat că "soluţia legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripţiei răspunderii penale prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză", din cuprinsul dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., este neconstituţională". Totodată, în cuprinsul motivării în ultimul paragraf (34), Curtea Constituţională a apreciat că soluţia legislativă prevăzută de vechiul C. pen., care prevedea întreruperea cursului termenului general de prescripţie prin îndeplinirea oricărui act de procedură ce trebuia comunicat învinuitului sau inculpatului, era conformă dispoziţiilor Constituţiei. Decizia nr. 297/2018 a devenit obligatorie pentru toate organele judiciare de la data publicării în Monitorul Oficial al României, respectiv 25 iunie 2018. De asemenea, trebuie precizat că în jurisprudenţa sa constantă Curtea Constituţională a României a stabilit că hotărârile sale sunt general obligatorii atât în privinţa dispozitivului, cât şi în privinţa considerentelor.
Ulterior acestei decizii, practica instanţelor de judecată a cunoscut mai multe abordări în privinţa efectelor Deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/2018, motiv pentru care unele instanţe au solicitat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 475 C. proc. pen., interpretarea dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din noul C. pen. în lumina deciziei Curţii Constituţionale. Prin decizia nr. 5/2019 din 21 martie 2019, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a respins ca inadmisibile solicitările de interpretare formulate de instanţele de judecată, apreciind că acestea îi depăşesc competenţele, solicitându-se în fapt o interpretare a deciziei Curţii Constituţionale.
În continuare, atât în practica judiciară, cât şi în doctrina de specialitate, o opinie a devenit majoritară, aproape unanim acceptată, în sensul aplicării Deciziei nr. 297/2018 a Curţii Constituţionale a României ca o decizie interpretativă al cărei efect principal era obligarea organelor judiciare să-şi adapteze practica îi conformitate cu interpretarea dată de către instanţa de contencios constituţional normei de drept (prevăzute de art. 155 alin. (1) din noul C. pen.), respectiv cea cuprinsă în paragraful 34 al deciziei, conform căreia cauzele de întrerupere a cursului termenului general de prescripţie din vechea reglementare care operau prin îndeplinirea oricărui act de procedură ce trebuia comunicat învinuitului sau inculpatului, era conformă dispoziţiilor Constituţiei.
Aplicând această interpretare, instanţele de judecată au considerat ca acte întrerupătoare ale cursului termenului general de prescripţie toate actele ce trebuiau comunicate suspectului sau inculpatului (acestea fiind calităţile analoage celor prevăzute de vechiul C. pen., respectiv învinuit sau inculpat).
La data de 26 mai 2022, Curtea Constituţională s-a pronunţat din nou cu privire la constituţionalitatea dispoziţiilor art. 155 alin. (1) Noul C. pen. prin Decizia nr. 358, care a devenit obligatorie organelor judiciare de la data publicării în Monitorul Oficial al României nr. 565/09.06.2022. Prin această decizie, Curtea Constituţională a constatat neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 155 alin. (1) Noul C. pen.. În esenţă, în cuprinsul motivării, Curtea Constituţională a explicat natura juridică a deciziei sale anterioare (nr. 297/2018), în sensul că aceasta nu era una interpretativă, ci o decizie simplă de neconstituţionalitate care, odată cu declararea neconstituţională a sintagmei "oricărui act de procedură în cauză" din cuprinsul art. 155 alin. (1) Noul C. pen., obliga legiuitorul să intervină în mod activ pentru clarificarea normei legale. Curtea Constituţională a mai arătat că inacţiunea legiuitorului a determinat organele judiciare să se substituie acestuia şi să identifice cauzele de întrerupere a cursului termenului general de prescripţie, fapt care ar fi generat o nouă situaţie lipsită de claritate şi imposibilitate de aplicare a dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din noul C. pen. după publicarea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/2018. Concluzionând, Curtea Constituţională a stabilit că "în condiţiile stabilirii naturii juridice a Deciziei nr. 297/2018 ca decizie simplă/extremă, în absenţa intervenţiei active a legiuitorului, obligatorie potrivit art. 147 din Constituţie, pe perioada cuprinsă între data publicării respectivei decizii şi până la intrarea în vigoare a unui act normativ care să clarifice norma, prin reglementarea expresă a cazurilor apte să întrerupă cursul termenului prescripţiei răspunderii penale, fondul activ al legislaţiei penale nu conţine vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale" (paragraful 73).
Ca urmare a constatării expuse în paragraful 73 din Decizia Curţii Constituţionale nr. 358/2022, în majoritatea dosarelor privind infracţiuni de corupţie, fraudă în legătură cu fondurile europene sau T.V.A., inculpaţii au solicitat constatarea împlinirii termenului general de prescripţie a răspunderii penale, întrucât în perioada cuprinsă între cele două hotărâri ale Curţii Constituţionale, legea română nu ar fi prevăzut niciun caz de întrerupere a acestuia.
Înainte de publicarea Deciziei Curţii Constituţionale a României nr. 358/2022 în Monitorul Oficial nr. 565 din 09 iunie 2022, prin O.U.G. nr. 71/2022 publicată în Monitorul Oficial nr. 531 din 30 mai 2022 s-a modificat art. 155 alin. (1) din C. pen. în sensul că, termenul de prescripţie a răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză care, potrivit legii, trebuie comunicat suspectului sau inculpatului, adică exact în sensul art. 124 C. pen. din 1969, a celor statuate de Curtea Constituţională a României prin Decizia nr. 297/2018 şi conform interpretării constante şi unanime date de instanţa supremă timp de aproape 4 ani (de la data publicării Deciziei nr. 297/2018 - 25.06.2018, până la publicarea Deciziei nr. 358/2022 la 09.06.2022).
Legătura cauzei cu dreptul uniunii europene
Legătura cauzei cu dreptul U.E. este dat de obiectul acesteia, respectiv săvârşirea unor infracţiuni de corupţie care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii, pe care România s-a obligat să le combată prin tratatele la care a devenit parte odată cu aderarea la Uniunea Europeană.
Necesitatea interpretării dreptului Uniunii Europene rezultă din imposibilitatea de a asigura respectarea obiectivelor de referinţă pe care România s-a obligat să le atingă în contextul aplicării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/2018 în modalitatea impusă de Decizia Curţii Constituţionale nr. 358/2022, fapt care ar conduce la crearea unui risc sistemic de impunitate în toate cauzele penale, inclusiv în cele de corupţie care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii.
S-a apreciat că înlăturarea termenului special de prescripţie, ca urmare a Deciziei nr. 358/2022 a Curţii Constituţionale şi a Deciziei nr. 67/2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este de natură să creeze un risc sistemic de impunitate la nivel naţional şi nu doar pentru infracţiunile ce aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene şi de corupţie, ci a tuturor infracţiunilor cu excepţia celor imprescriptibile.
Faţă de aspectele menţionate, s-a apreciat că în cauză nu se impunea constatarea încetării procesului penal motivat de împlinirea termenului general de prescripţie, întrucât, dând prevalentă principiului supremaţiei dreptului Uniunii Europene, instanţa trebuia să facă aplicarea dispoziţiilor art. 155 alin. (1) C. pen. privind întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale prin acte de procedură care au fost comunicate inculpaţilor şi să constate că termenul de prescripţie specială nu s-a împlinit în prezenta cauză.
S-a arătat că inculpatul a fost trimis în judecată prin rechizitoriul nr. x/2012 emis la data de 07.06.2018, anterior pronunţării şi publicării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/2018 în Monitorul Oficial nr. 518/25.06.2018.
După intrarea în vigoare a C. pen. şi a C. proc. pen. la data de 01.02.2014, urmărirea penală s-a desfăşurat în continuare prin ordonanţa nr. 88/P/2012 din data de 26.02.2018 a Direcţiei Naţionale Anticorupţie, respectiv la data de 16.05.2018 s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul A. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, în formă continuată, prev. de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (4 acte materiale) şi art. 5 alin. (1) C. pen.
Inculpatului A. i-a fost adusă la cunoştinţă calitatea de suspect în data de 02.03.2018, iar calitatea de inculpat i-a fost adusă la cunoştinţă în data de 23.05.2018 .
Prin urmare, fiind deja întrerupt cursul prescripţiei anterior pronunţării şi publicării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/2018 publicată în Monitorul Oficial nr. 518/25.06.2018, s-a apreciat că nu mai este incidenţă situaţia de vid legislativ stabilită prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 358/2022 publicată în Monitorul Oficial nr. 565/09.06.2022 în considerente la paragraf 73; "... pe perioada cuprinsă între data publicării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/2018 publicată în Monitorul Oficial nr. 518/25.06.2018 şi până la intrarea în vigoare a unui act normativ 09.06.2022 care să clarifice norma, prin reglementarea expresă a cazurilor apte să întrerupă cursul termenului prescripţiei răspunderii penale, fondul activ al legislaţiei nu conţine vreun caz care să permită întreruperea prescripţiei răspunderii penale" .
De asemenea, s-a apreciat că pentru evitarea continuării curgerii termenului de prescripţie a răspunderii penale, se impune suspendarea cauzei în baza art. 413 alin. (1) pct. 11 din C. proc. civ. până la pronunţarea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în urma sesizărilor Curţii de Apel Braşov, secţia Penală, prin încheierea din 10.02.2023 pronunţată în dosarul nr. x/2018 la solicitarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov, secţia Penală, respectiv încheierea din 10.02.2023 pronunţată în dosarul nr. x/2018 la solicitarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Braşov, obiectul celor două cauze vizând infracţiuni prin care sunt aduse atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene, la fel ca în prezenta cauză.
În concluzie, în temeiul dispoziţiilor art. 448 pct. 2 lit. b) din C. proc. pen. şi art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., a solicitat admiterea în principiu a recursului în casaţie, casarea deciziei penale nr. 526/A din 09 mai 2023 pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, secţia Penală, în dosarul nr. x/2018 cu privire la greşita încetare a procesului penal faţă de inculpatul A. şi rejudecarea apelului procurorului de către Curtea de Apel Piteşti, secţia Penală.
Prin încheierea din 06 septembrie 2023, constatând îndeplinite condiţiile de admisibilitate a cererii de recurs în casaţie formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Piteşti, Înalta Curte a dispus admiterea acesteia şi fixarea unui termen la data de 18 octombrie 2023, în vederea soluţionării recursului în casaţie şi ulterior pentru termenul din 29 noiembrie 2023.
Înalta Curte a apreciat că, din perspectiva formalismului unei cereri de recurs în casaţie, a constatat că cererea formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Piteşti îndeplineşte formal cerinţele prevăzute de art. 434 - art. 438 din C. proc. pen., astfel că aspectele invocate în sensul constatării greşitei aplicări a legii, respectiv a soluţiei prin care s-a constatat împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale şi s-a dispus încetarea procesului penal pentru comiterea de către inculpatul A. a infracţiunii de folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, în formă continuată, prevăzute de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (4 acte materiale) şi art. 5 alin. (1) din C. pen., prezintă aparenţa de sustenabilitate a cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen.
Examinând recursul în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Piteşti, Înalta Curte constată următoarele:
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Piteşti a formulat recurs în casaţie întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., incident în situaţia în care "în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal".
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că, în condiţiile art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării, în situaţiile în care s-a dispus în mod greşit încetarea procesului penal pentru oricare dintre motivele prevăzute în art. 16 alin. (1) lit. e) - j) din C. proc. pen., respectiv lipseşte plângerea prealabilă, autorizarea sau sesizarea organului competent ori o altă condiţie prevăzută de lege, necesară pentru punerea în mişcare a acţiunii penale (lit. e); a intervenit amnistia sau prescripţia, decesul suspectului ori al inculpatului persoană fizică sau s-a dispus radierea suspectului ori inculpatului persoană juridică (lit. f); a fost retrasă plângerea prealabilă, în cazul infracţiunilor pentru care retragerea acesteia înlătură răspunderea penală, a intervenit împăcarea ori a fost încheiat un acord de mediere în condiţiile legii (lit. g); există o cauză de nepedepsire prevăzută de lege (lit. h); există autoritate de lucru judecat (lit. i); a intervenit un transfer de proceduri cu un alt stat, potrivit legii (lit. j).
Instanţa de apel, prin decizia penală nr. 526/A din 09 mai 2023 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în temeiul art. 396 alin. (6) şi (8) din C. proc. pen. cu referire la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., precum şi la deciziile nr. 297/2018 şi nr. 358/2022 ale Curţii Constituţionale a României şi decizia nr. 67/2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului A. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, în formă continuată, prevăzute de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (4 acte materiale) şi art. 5 alin. (1) din C. pen., ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.
În fapt, s-a reţinut în sarcina inculpatului că, în calitate de preşedinte al C., a utilizat documente inexacte şi care conţin date nereale la depunerea cererilor prin care s-a solicitat sprijin financiar pe suprafaţă în perioada 2008-2011 şi în declaraţiile-anexă, cu ajutorul inculpatului B., fiind întrunite elementele de tipicitate obiectivă şi subiectivă ale infracţiunii art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.
Procurorul a considerat că instanţa a procedat în mod greşit, apreciind ca obligatorie aplicarea în cauză a interpretării date de considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 358/2022 prevederilor privind prescripţia răspunderii penale, ca lege mai favorabilă, fără a avea în vedere că în cazul prescripţiei răspunderii penale, Curtea Constituţională a României a pronunţat două decizii cu efecte contradictorii (nr. 297/2018 şi nr. 358/2022), iar principiul supremaţiei dreptului Uniunii Europene impune instanţei naţionale să asigure efectul deplin al cerinţelor acestui drept, lăsând neaplicată, dacă este necesar, din oficiu, orice reglementare sau practică naţională, chiar şi ulterioară, care este contrară unei dispoziţii de drept a Uniunii.
Referitor la solicitarea Ministerului Public de a lăsa neaplicate deciziile Curţii Constituţionale nr. 297/2018 şi nr. 358/2022, precum şi decizia nr. 67 din 25 octombrie 2022 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, instanţa de recurs în casaţie constată că pornind de la critica procurorului că, în mod greşit, instanţa de apel nu a avut în vedere efectul întreruptiv de prescripţie al actelor de urmărire penală efectuate şi care au fost comunicate inculpatului, instanţa de recurs în casaţie va evalua problema intervenirii prescripţiei răspunderii penale, raportat la deciziile nr. 297/2018 şi nr. 358/2022 ale Curţii Constituţionale, precum şi la decizia nr. 67/2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, dar şi incidenţa hotărârii C-107/24.07.2023 a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în prezenta cauză.
Înainte de intrarea în vigoare a C. pen., la 01.02.2014, articolul 155 alin. (1) din C. pen. prevedea:
"Cursul termenului prescripţiei răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză."
Prin decizia nr. 297/2018, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 518 din data de 25.06.2018, Curtea Constituţională a României a constatat că:
"soluţia legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripţiei răspunderii penale prin îndeplinirea "oricărui act de procedură în cauză", din cuprinsul dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., este neconstituţională. Aceasta este lipsită de previzibilitate şi, totodată, contrară principiului legalităţii incriminării, pentru că sintagma are în vedere şi acte ce nu sunt comunicate suspectului sau inculpatului, nepermiţându-i acestuia să cunoască aspectul întreruperii cursului prescripţiei şi al începerii unui nou termen de prescripţie a răspunderii sale penale (paragraful 31).
Ulterior, prin decizia nr. 358/2022 a Curţii Constituţionale a României, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 565 din data de 09.06.2022, a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate invocată şi s-a constatat că dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen., în forma ulterioară deciziei nr. 297/2018, sunt neconstituţionale.
Pe cale de consecinţă, Înalta Curte reţine, în conformitate cu considerentele obligatorii ale deciziei nr. 358/2022 a Curţii Constituţionale, că, în intervalul temporal cuprins între momentul publicării în Monitorul Oficial a Deciziei nr. 297/2018, respectiv la data de 25 iunie 2018, şi momentul publicării O.U.G. nr. 71/2022 pentru modificarea art. 155 alin. (1) din C. pen., în Monitorul Oficial, Partea I nr. 531 din data de 30 mai 2022, în legislaţia naţională penală nu au fost prevăzute cazuri de întrerupere a cursului prescripţiei răspunderii penale, aplicabile în această materie fiind, exclusiv, dispoziţiile cuprinse în prevederile art. 153 - 154 din C. pen.
Astfel, decizia instanţei de control constituţional nr. 358/2022 are drept efect lipsirea de forţă juridică a instituţiei prescripţiei speciale, cu consecinţa revenirii la termenul general, reglementat de art. 154 din C. pen., ce nu poate fi prelungit.
De la data publicării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/2018, respectiv 25 iunie 2018, "fondul activ al legislaţiei nu a conţinut vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale", rămânând incidente termenele de prescripţie generală reglementate de dispoziţiile art. 154 din C. pen. (Decizia nr. 358/2022, paragrafe 73, 74).
Subsecvent acestor decizii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a pronunţat decizia nr. 67 din 25 octombrie 2022, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 1141 din data de 28.11.2022 prin care a stabilit, cu caracter obligatoriu, că normele referitoare la întreruperea cursului prescripţiei sunt norme de drept penal material (substanţial), supuse din perspectiva aplicării lor în timp principiului activităţii legii penale prevăzut de art. 3 din C. pen., cu excepţia dispoziţiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituţie şi art. 5 din C. pen.
Potrivit art. 154 alin. (1) lit. c) din C. pen., termenul de prescripţie a răspunderii penale este de 8 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, dar care nu depăşeşte 10 ani, iar conform alin. (2) lit. d) este de 5 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de un an, dar care nu depăşeşte 5 ani.
Înalta Curte constată că s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului A., pentru fapte care au în vedere perioada 2008-2011, sub aspectul comiterii infracţiunii de folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, în formă continuată, prevăzute de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (4 acte materiale) şi art. 5 alin. (1) din C. pen., limitele de pedeapsă fiind de la 2 la 7 ani închisoare.
Astfel, având în vedere dispoziţiile art. 154 alin. (1) lit. c) şi art. 186 alin. (1) teza a II-a din C. pen., în raport de cele anterior menţionate, se constată că termenul general al prescripţiei răspunderii penale s-a împlinit pentru inculpat, în raport cu infracţiunea prevăzută de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, la sfârşitul anului 2019, deci anterior pronunţării deciziei împotriva căreia s-a declarat recurs în casaţie de către parchet.
Pe cale de consecinţă, Înalta Curte constată că, în mod corect, s-a constatat intervenită prescripţia răspunderii penale cu consecinţa încetării procesului penal.
Cât priveşte aplicabilitatea în cauză a hotărârii pronunţate de CJUE în cauza C-107/2023, Înalta Curte constată că hotărârea Curţii Europene de Justiţie - Marea Cameră, în cauza C-107/23 PPU, a fost pronunţată la data de 24 iulie 2023, ulterior deciziei atacate, pronunţate la data de 09 mai 2023. Sub acest aspect, nu poate fi analizată legalitatea soluţiei de încetare a procesului penal în raport de această decizie.
Pe de altă parte, în considerentele Hotărârii pronunţate în cauza C-107/23 PPU, (paragrafele 95-125), Curtea a concluzionat că instanţele române nu sunt obligate să lase neaplicate deciziile instanţei de contencios constituţional amintite, în pofida existenţei unui risc sistemic de impunitate a unor infracţiuni de fraudă gravă care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii, în măsura în care deciziile se întemeiază pe principiul legalităţii infracţiunilor şi pedepselor, astfel cum este protejat în dreptul naţional, sub aspectul cerinţelor acestuia referitoare la previzibilitatea şi la precizia legii penale, inclusiv a regimului de prescripţie referitor la infracţiuni.
În privinţa importanţei pe care o are principiul autorităţii de lucru judecat, atât în ordinea juridică europeană, cât şi în sistemele juridice naţionale, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a statuat constant asupra necesităţii ca hotărârile judecătoreşti definitive să nu mai poată fi puse în discuţie (Hotărârea din 30 septembrie 2003, Kobler, în cauza C-224/01), cu excepţia situaţiei în care normele de procedură interne aplicabile autorizează reexaminarea (Hotărârea din 13 ianuarie 2004, Kuhne & Heitz, în cauza C-453/00 şi Hotărârea din 10 iulie 2014, Impresa Pizzarotti & C. Spa, în cauza C-213/13).
Mai mult, Curtea a statuat în sensul că, principiul cooperării nu impune unei instanţe naţionale să înlăture norme de procedură internă în vederea reexaminării unei hotărâri judecătoreşti care a dobândit autoritate de lucru judecat şi să o anuleze, atunci când se constată că este contrară dreptului Uniunii (Hotărârea din 1 iunie 1999, Eco Swiss, cauza C-126/97, Hotărârea din 16 martie 2006, Rosmarie Kapferer, cauza C-234/04).
Prin urmare, analiza privind cazul de recurs în casaţie se raportează, potrivit legii procesual penale române, la regulile de drept existente la data pronunţării deciziei în apel, instanţa nefiind abilitată să reexamineze pe această cale hotărârea atacată prin prisma compatibilităţii acesteia cu interpretarea dreptului Uniunii reţinută de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene ulterior datei la care aceasta a rămas definitivă.
În consecinţă, având în vedere aspectele reţinute cu privire la efectele deciziilor Curţii Constituţionale, instanţa de recurs în casaţie constată că, instanţa de apel a considerat în mod legal că dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen. în forma în vigoare ulterior Deciziei nr. 297/2018 (a cărei natură a fost stabilită prin Decizia nr. 358/2022) constituie lege penală mai favorabilă, ca efect al inexistenţei unui caz de întrerupere a cursului prescripţiei răspunderii penale, cu consecinţa incidenţei exclusiv a termenelor de prescripţie generală a răspunderii penale, prevăzute de art. 154 din C. pen.
Astfel, Înalta Curte constată că, pentru infracţiunea de folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, în formă continuată, prevăzută de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (4 acte materiale) şi art. 5 alin. (1) din C. pen., săvârşită de inculpatul A. (în perioada 2008-2011), pentru care art. 155 din C. pen. prevede un termen de prescripţie generală a răspunderii penale de 8 ani, era împlinit termenul de prescripţie generală a răspunderii penale la data pronunţării deciziei în apel. Or, potrivit art. 153 alin. (1) din C. pen., prescripţia înlătură răspunderea penală atunci când termenele prevăzute la art. 154 din C. pen. sunt împlinite.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., în majoritate, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Piteşti împotriva deciziei penale nr. 526/A din 09 mai 2023 pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea recursului în casaţie promovat de procuror vor rămâne în sarcina statului.
În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat A., în cuantum de 200 RON, va rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
În majoritate
Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Piteşti împotriva deciziei penale nr. 526/A din 09 mai 2023 pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea recursului în casaţie promovat de procuror rămân în sarcina statului.
Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat A., în cuantum de 200 RON, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13 decembrie 2023.
Opinie separată, în sensul admiterii recursului în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Piteşti, desfiinţării deciziei penale recurate şi trimiterii cauzei spre rejudecare, cu menţinerea tuturor actelor efectuate în cauză.
Istoric dosar
Prin sentinţa penală nr. 51 din 28.03.2022, pronunţată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr. x/2018, în baza art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. şi art. 5 alin. (1) din C. pen., a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare şi interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen., pe o durată de 2 ani, inclusiv ca pedeapsă accesorie şi s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.
În baza art. 396 alin. (6) din C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., cu referire la Decizia Curţii Constituţionale nr. 297/2018, s-a încetat procesul penal faţă de inculpatul B., sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 48 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 alin. (1) din C. pen., ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.
Prin decizia penală nr. 526/A din 09 mai 2023 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, s-a admis apelul declarat de procuror, intimaţi fiind inculpatul A., partea responsabilă civilmente C. şi partea civilă Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale - Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură; s-a desfiinţat în parte sentinţa penală şi, rejudecând: în baza art. 396 alin. (6) şi (8) din C. proc. pen. cu ref. la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., cu referire la Deciziile Curţii Constituţionale a României nr. 297/2018 şi nr. 358/2022 a CCR şi la Decizia nr. 67/2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, s-a încetat procesul penal faţă de inculpatul A., sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. şi art. 5 alin. (1) din C. pen., ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.
Prin încheierea din data de 6 septembrie 2023, pronunţată de Înalta Curte, secţia penală s-a admis, în principiu, cererea de recurs în casaţie formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională.
Problematica în cauză
În dezacord cu opinia majoritară apreciez că, în raport cu natura infracţiunii ce constituia obiect al judecăţii şi interpretarea oferită de instanţa de la Luxemburg (CJUE) prin hotărârea din 24 iulie 2023, se impunea a se constata greşita aplicare a legii, în cauză fiind exclusă incidenţa prescripţiei răspunderii penale.
Dezacordul poartă, în esenţă, asupra efectelor hotărârii Curţii Europene de Justiţie (Marea Cameră), în cauza C-107/23 PPU, pronunţată la data de 24 iulie 2023, în ipoteza în care soluţia de condamnare a fost modificată în calea ordinară de atac în încetarea procesului penal.
Deciziile Curţii Constituţionale şi Decizia nr. 67 din 25 octombrie 2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
În jurisprudenţa obligatorie şi relevantă a Curţii Constituţionale, concretizată în Deciziile nr. 297/2018 (publicată în M.O. partea I nr. 518 din 25 iunie 2018) şi nr. 358/2022 (publicată în M.O. partea I nr. 565 din 9 iunie 2022), s-a statuat că dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen., în varianta normativă în vigoare în perioada 25 iunie 2018 - 30 mai 2022, au avut conţinutul "Cursul termenului prescripţiei penale se întrerupe prin îndeplinirea", fără a cuprinde vreun caz de întrerupere a cursului termenului de prescripţie.
Instanţa de control constituţional a reţinut că: (...) trebuie stabilit în ce măsură ansamblul legislativ în vigoare este apt să determine o aplicare clară şi previzibilă a dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., astfel cum acestea au fost sancţionate prin Decizia nr. 297/2018 (...). În consecinţă, Curtea constată că, în condiţiile stabilirii naturii juridice a Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 ca decizie simplă/extremă, în absenţa intervenţiei active a legiuitorului, obligatorie potrivit art. 147 din Constituţie, pe perioada cuprinsă între data publicării respectivei decizii şi până la intrarea în vigoare a unui act normativ care să clarifice norma, prin reglementarea expresă a cazurilor apte să întrerupă cursul termenului prescripţiei răspunderii penale, fondul activ al legislaţiei nu conţine vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale (...). Aşadar, Curtea constată că, în cazul de faţă, legiuitorul a nesocotit prevederile art. 147 alin. (4) din Constituţie, ignorând efectele obligatorii ale Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 cu consecinţa creării unui viciu de neconstituţionalitate mai grav generat de aplicarea neunitară a textului de lege "cursul termenului prescripţiei răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea", care, în mod evident, nu prevede niciun caz de întrerupere a cursului prescripţiei răspunderii penale (Curtea Constituţională a României, Decizia nr. 358/2022, par. 60, par. 73, par. 76).
Subsecvent acestor decizii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a pronunţat Decizia nr. 67 din 25 octombrie 2022, prin care a stabilit, de asemenea cu caracter obligatoriu, că normele referitoare la întreruperea cursului prescripţiei sunt norme de drept penal material (substanţial) supuse, din perspectiva aplicării lor în timp, principiului activităţii legii penale prevăzut de art. 3 din C. pen., cu excepţia dispoziţiilor mai favorabile.
Decizia Curţii de Justiţie a Uniunii Europene
Prin hotărârea din 24 iulie 2023, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, Marea Cameră a pronunţat în cauza C-107/23 PPU [Lin]:,,1) Articolul 325 alin. (1) TFUE şi articolul 2 alin. (1) din Convenţia elaborată în temeiul articolului K.3 din Tratatul privind Uniunea Europeană privind protejarea intereselor financiare ale Comunităţilor Europene, semnată la Bruxelles la 26 iulie 1995 şi anexată la Actul Consiliului din 26 iulie 1995, trebuie interpretate în sensul că instanţele unui stat membru nu sunt obligate să lase neaplicate deciziile curţii constituţionale ale acestui stat membru prin care este invalidată dispoziţia legislativă naţională care reglementează cauzele de întrerupere a termenului de prescripţie în materie penală din cauza încălcării principiului legalităţii infracţiunilor şi pedepselor, astfel cum este protejat în dreptul naţional, sub aspectul cerinţelor acestuia referitoare la previzibilitatea şi la precizia legii penale, chiar dacă aceste decizii au drept consecinţă încetarea, ca urmare a prescripţiei penale, a unui număr considerabil de procese penale, inclusiv procese referitoare la fraudă gravă care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene.
În schimb, dispoziţiile menţionate ale dreptului Uniunii trebuie interpretate în sensul că instanţele acestui stat membru sunt obligate să lase neaplicat un standard naţional de protecţie referitor la principiul aplicării retroactive a legii penale mai favorabile (lex mitior) care permite repunerea în discuţie, inclusiv în cadrul unor căi de atac îndreptate împotriva unor hotărâri definitive, a întreruperii termenului de prescripţie a răspunderii penale în astfel de procese prin acte de procedură intervenite înainte de o asemenea invalidare.
2) Principiul supremaţiei dreptului Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unei reglementări sau unei practici naţionale potrivit căreia instanţele naţionale de drept comun ale unui stat membru sunt ţinute de deciziile curţii constituţionale, precum şi de cele ale instanţei supreme ale acestui stat membru şi nu pot, din acest motiv şi cu riscul angajării răspunderii disciplinare a judecătorilor în cauză, să lase neaplicată din oficiu jurisprudenţa rezultată din deciziile menţionate, chiar dacă ele consideră, în lumina unei hotărâri a Curţii, că această jurisprudenţă este contrară unor dispoziţii ale dreptului Uniunii care au efect direct."
În considerentele hotărârii s-a arătat că: adoptarea unor norme care guvernează prescripţia răspunderii penale pentru infracţiuni care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii intra, la data faptelor din litigiul principal, în competenţa statelor membre. Totuşi, în exercitarea acestei competenţe, statele respective sunt ţinute să respecte obligaţiile care le sunt impuse de dreptul Uniunii [a se vedea în acest sens Hotărârea din 26 februarie 2019, Rimševičs şi BCE/Letonia, C 202/18 şi C 238/18, EU:C:2019:139, punctul 57, precum şi Hotărârea din 21 decembrie 2021, Euro Box Promotion şi alţii, C 357/19, C 379/19, C 547/19, C 811/19 şi C 840/19, EU:C:2021:1034, punctul 216]. (par. 82)
În al doilea rând, articolul 2 alin. (1) din Convenţia PIF impune statelor membre să ia măsurile necesare pentru a se asigura că comportamentele care constituie o fraudă care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii, inclusiv fraudele în domeniul TVA ului, se pedepsesc cu sancţiuni penale efective, proporţionate şi disuasive, care includ, cel puţin în cazurile de fraudă gravă, şi anume cele care implică o sumă minimă care nu poate fi stabilită de statele membre la mai mult de 50 000 de euro, pedepse privative de libertate (a se vedea în acest sens Hotărârea din 2 mai 2018, Scialdone, C 574/15, EU:C:2018:295, punctul 36 şi jurisprudenţa citată). (par. 85)
Din elementele care precedă se poate deduce că situaţia juridică ce rezultă din aplicarea Deciziilor nr. 297/2018 şi nr. 358/2022 ale Curţii Constituţionale, precum şi din Decizia nr. 67/2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie generează un risc sistemic de impunitate pentru infracţiunile de fraudă gravă care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii, în special în cauzele a căror complexitate impune efectuarea unor cercetări mai îndelungate de către autorităţile penale. (par. 91); Or, existenţa unui asemenea risc sistemic de impunitate constituie un caz de incompatibilitate cu cerinţele articolului 325 alin. (1) TFUE şi ale articolului 2 alin. (1) din Convenţia PIF, astfel cum au fost amintite la punctele 83-86 din prezenta hotărâre (a se vedea în acest sens Hotărârea din 21 decembrie 2021, Euro Box Promotion şi alţii, C 357/19, C 379/19, C 547/19, C 811/19 şi C 840/19, EU:C:2021:1034, punctul 203) (par. 92)
Revine, în principiu, instanţelor naţionale sarcina de a da efect deplin obligaţiilor care decurg din articolul 325 alin. (1) TFUE şi din articolul 2 alin. (1) din Convenţia PIF, precum şi de a lăsa neaplicate dispoziţiile interne care, în cadrul unei proceduri care priveşte fraude grave care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii, împiedică aplicarea unor sancţiuni efective şi disuasive pentru a combate astfel de infracţiuni (a se vedea în acest sens Hotărârea din 21 decembrie 2021, Euro Box Promotion şi alţii, C 357/19, C 379/19, C 547/19, C 811/19 şi C 840/19, EU:C:2021:1034, punctul 194, precum şi jurisprudenţa citată). (par. 97)
În consecinţă, obligaţia instanţelor naţionale de a lăsa neaplicate Deciziile nr. 297/2018 şi nr. 358/2022 ale Curţii Constituţionale, precum şi Decizia nr. 67/2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu este de natură să aducă atingere nici principiului previzibilităţii, preciziei şi neretroactivităţii infracţiunilor şi pedepselor, nici principiului aplicării retroactive a legii penale mai favorabile (lex mitior), astfel cum sunt garantate la articolul 49 alin. (1) din cartă. (par. 109)
În asemenea împrejurări, ţinând seama de necesara punere în balanţă a acestui din urmă standard naţional de protecţie, pe de o parte, şi a dispoziţiilor articolului 325 alin. (1) TFUE şi ale articolului 2 alin. (1) din Convenţia PIF, pe de altă parte, aplicarea de către o instanţă naţională a standardului menţionat pentru a repune în discuţie întreruperea termenului de prescripţie a răspunderii penale prin acte de procedură intervenite înainte de 25 iunie 2018, data publicării Deciziei nr. 297/2018 a Curţii Constituţionale, trebuie considerată ca fiind de natură să compromită supremaţia, unitatea şi efectivitatea dreptului Uniunii, în sensul jurisprudenţei amintite la punctul 110 din prezenta hotărâre (a se vedea în acest sens Hotărârea din 21 decembrie 2021, Euro Box Promotion şi alţii, C 357/19, C 379/19, C 547/19, C 811/19 şi C 840/19, EU:C:2021:1034, punctul 212). (par. 123)
În consecinţă, este necesar să se considere că instanţele naţionale nu pot, în cadrul procedurilor jurisdicţionale prin care se urmăreşte sancţionarea pe plan penal a infracţiunilor de fraudă gravă care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii, să aplice standardul naţional de protecţie referitor la principiul aplicării retroactive a legii penale mai favorabile (lex mitior), astfel cum este menţionat la punctul 119 din prezenta hotărâre, pentru a repune în discuţie întreruperea termenului de prescripţie a răspunderii penale prin acte de procedură intervenite înainte de 25 iunie 2018, data publicării Deciziei nr. 297/2018 a Curţii Constituţionale. (par. 124)
Noţiunea de fraudă gravă şi baza factuală
În cauză s-a reţinut că fapta inculpatului A., preşedinte al C. din comuna Stoeneşti, judeţul Vâlcea, de a folosi, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în cadrul campaniilor din anii 2008, 2009, 2010 şi 2011, documente false şi inexacte la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură - Centrul Judeţean Vâlcea şi de a declara aspecte necorespunzătoare adevărului, prin cererea de sprijin financiar pe suprafaţă şi declaraţiile anexă, cu consecinţa obţinerii pe nedrept a unui sprijin financiar total de 1.980.729,10 RON din bugetul comunităţii europene, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 alin. (1) C. pen. (4 acte materiale).
Obiectul cauzei îl constituie infracţiunea de prezentare de documente inexacte pentru obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul Uniunii Europene, prevăzută de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, ce face parte din Secţiunea a 41- a "Infracţiuni împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene".
Prejudiciul cauzat urmare a infracţiunii săvârşite, reţinut de instanţa de apel, este superior sumei de 50.000 euro, impus de articolul 2 alin. (1) din Convenţia PIF, astfel încât, infracţiunea ce constituie obiectul prezentei cauze intră sub incidenţa deciziei CJUE menţionate.
Convenţia PIF instituie obligaţia statelor membre de a pedepsi cu sancţiuni penale efective, proporţionate şi disuasive cel puţin cazurile de fraudă gravă şi, defineşte ca fiind "gravă" orice fraudă mai mare de 50.000 euro. Directiva a înlocuit Convenţia PIF începând cu data de 6 iulie 2019, astfel că aplicabilitatea sa se va evalua de la acest moment pentru viitor. În cauza pendinte faptele sunt săvărşite în anul 2011, astfel că este aplicabilă Convenţia PIF şi, în mod evident, hotărârile CJUE emise în interpretarea normelor sale.
Hotărârea Curţii Europene în cauza C-107/23 din 24.07.2023 este una declarativă, ce vine să expliciteze, să interpreteze norma. Astfel, în privinţa aplicabilităţii deciziei CJUE, în opinie separată, apreciez că interpretarea oferită de instanţa de la Luxembourg face corp comun cu norma interpretată şi se aplică de la momentul intrării sale în vigoare, fiind relevantă în cauza pendinte.
În acest context, deciziile instanţei de contencios constituţional şi cea a instanţei supreme în unificare jurisprudenţială nu ar mai putea produce efecte în contra sau lipsi de eficienţă dispoziţiile şi dreptului unional, ci aceste principii ori reguli juridice urmează a se armoniza.
Subsecvent pronunţării deciziei CJUE, instanţele naţionale au avut de evaluat o problematică nouă, respectarea cerinţei de predictibilitate a actului de justiţie sub aspectul dreptului la un proces echitabil sau incidenţa unei problematici în considerarea 6 din Convenţia EDO, continuând a fi considerată de actualitate şi relevantă şi cea în considerarea art. 7 din aceeaşi Convenţie. Interpretarea oferită de instanţa europeană ce impune instanţelor naţionale să lase neaplicate dispoziţii legale sau practici naţionale nu ar trebui să afecteze principiul previzibilităţii deoarece, astfel cum s-a arătat în chiar considerentele hotărârii preliminare din cauza C-107/23 din 24.07.2023 CJUE, aceasta nu modifică legea, ci are ca efect interpretarea normei, norma de drept urmând a se aplica tuturor raporturilor anterioare hotărârii, efectele producându-se de la momentul la care norma interpretată a intrat în vigoare. Nu se poate pune problema unei afectări a principiului previzibilităţii, cât timp norma ar avea acelaşi conţinut anterior deciziilor instanţei de control constituţional sau instanţei supreme. Totuşi, realitatea jurisprudenţială a înregistrat soluţii de caz, (încetarea procesului penal) anterior pronunţării hotărârii preliminare, în dosare al căror obiect ar fi intrat sub incidenţa deciziei CJUE, constituind fraude grave ce aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii, soluţii definitive la momentul pronunţării deciziei CJUE şi la care justiţiabilii şi instanţele se vor raporta.
În dezbaterea problematicii efectelor Hotărârii CJUE (Marea Cameră) în Cauza C-107/23 din 14 iulie 2023 privind prescripţia răspunderii penale, la data de 4 decembrie 2023, secţia penală a Înaltei Curţi a evaluat posibilitatea ori chiar necesitatea obţinerii unui aviz consultativ privind chestiuni de principiu referitoare la drepturile definite de Convenţia EDO în baza Protocolului nr. 16, finalitate neatinsă.
Ca urmare, devine necesară o evaluare a principiilor relevante problematicii, explicitate de CtEDO în jurisprudenţa sa anterioară.
În decizia pronunţată în cauza Cristian Borcea împotriva României (cererea nr. x/14), CtEDO a arătat (paragrafele 64 şi urm.):
În ceea ce priveşte dispoziţiile aplicabile în materia prescripţiei, (…) aplicarea imediată a unei legi care proroga termenele de prescripţie nu aducea atingere art. 7 din Convenţie, "întrucât nu se poate interpreta că această dispoziţie ar împiedica, prin efectul aplicării imediate a unei legi de procedură, o prelungire a termenelor de prescripţie din moment ce faptele imputate nu s-au prescris niciodată". Prin urmare, a stabilit că normele în materie de prescripţie sunt legi de procedură [Coëme şi alţii, pct. 149 şi Previti împotriva Italiei (dec.), nr. 1845/08, pct. 80, 12 februarie 2013]. Curtea observă că normele privind prescripţia nu definesc infracţiunile şi pedepsele care le sancţionează, şi pot fi interpretate ca impunând o simplă condiţie prealabilă pentru examinarea cauzei. (paragraf 64)
Astfel, problema unei eventuale încălcări a art. 7 printr-o dispoziţie care ar avea ca efect reapariţia posibilităţii de a sancţiona fapte cu privire la care termenul de prescripţie a răspunderii penale s-a împlinit nu este incidentă în speţă. Curtea reaminteşte că reclamantul, care nu putea ignora că faptele de care era acuzat puteau angaja răspunderea sa penală, a fost condamnat pentru fapte pentru care dreptul de a declanşa acţiunea penală nu fusese niciodată stins prin prescripţie. Aceste fapte constituiau infracţiuni în momentul în care au fost săvârşite, iar pedepsele aplicate nu erau mai severe decât cele aplicabile în momentul săvârşirii faptelor. Reclamantul nu a suferit, ca urmare a schimbării jurisprudenţei, un prejudiciu mai mare decât cel la care era expus la momentul săvârşirii infracţiunii (Coëme şi alţii, citată anterior, pct. 150, paragraf 65).
În Hotărârea Cöeme şi alţii împotriva Belgiei, Curtea Europeană a considerat rezonabilă aplicarea de către instanţele naţionale a principiului tempus regit actum în ceea ce priveşte legile de procedură, în speţă, aplicarea imediată în privinţa procedurilor în curs a legilor de modificare a normelor de prescripţie. Potrivit Curţii, aplicarea imediată a unei legi care prelungeşte termenele de prescripţie nu aduce atingere articolului 7 din CEDO, "întrucât această dispoziţie nu poate fi interpretată în sensul că împiedică, ca efect al aplicării imediate a unei legi de procedură, o prelungire a termenelor de prescripţie atunci când faptele imputate nu au fost prescrise niciodată". Curtea a calificat, aşadar, normele de prescripţie drept "legi de procedură", observând că normele privind prescripţia nu definesc infracţiunile şi pedepsele pentru acestea şi pot fi interpretate în sensul că impun o condiţie prealabilă examinării cauzei (54, 55, 58).
Curtea a statuat în sensul că articolul 7 din CEDO nu se opune, aşadar, aplicării imediate în privinţa procedurilor în curs (tempus regit actum) a unei legi care prelungeşte termenele de prescripţie, atunci când faptele nu au fost prescrise niciodată şi în lipsa arbitrarului.
Ca urmare, dacă termenul de prescripţie nu ar fi fost împlinit la data de 24 iulie 2023 (data pronunţării hotărârii preliminare din cauza C-107/23 din 24.07.2023 CJUE), jurisprudenţa CtEDO nu s-ar opune aplicării, în cauzele pendinte la acel moment, a unor termene de prescripţie mai lungi.
În plus, indiferent de durata termenului de prescripţie, inculpaţii nu puteau să ignore împrejurarea că faptele imputate constituiau infracţiuni şi erau susceptibile să angajeze răspunderea penală, să conducă, în cazul unei condamnări definitive, la aplicarea unei sancţiuni cu evaluarea legii mai favorabile.
Sub acest aspect poate fi de interes şi evaluarea art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Anterior pronunţării CJUE, soluţiile de încetare a procesului penal valorificau o curgere neîntreruptă a termenului general, de la data săvârşirii faptei, în baza deciziilor cu forţă obligatorie ale CCR şi ale Înaltei Curţi. Astfel, trebuie decelat dacă interpretarea unei norme privind prescripţia răspunderii penale prin decizii obligatorii în dreptul intern cu caracter mai favorabil, ce a condus la soluţii de încetare a procesului penal, anterior pronunţării CJUE, a creat o aşteptare legitimă oricărui justiţiabil, ce se circumscrie noţiunii de proces echitabil.
Ulterior deciziilor CCR şi ale ÎCCJ, până la pronunţarea CJUE, justiţiabilii aveau reprezentarea intervenţiei prescripţiei răspunderii penale în baza unui termen general împlinit. În contextul împlinirii termenului general, anterior Deciziei CJUE, nu s-ar putea nega beneficiul legii mai favorabile ce are susţinere jurisprudenţială în cazul instanţelor naţionale. A nega acestor inculpaţi beneficiul soluţiei încetării procesului penal ar echivala cu încălcarea principiului egalităţii în faţa legii.
Necesitatea respectării şi asigurării principiului predictibilităţii actului de justiţie se opune ignorării jurisprudenţe anterioare constante şi pronunţării unor soluţii diferite. O astfel de reformare jurisprudenţială sau rezolvare eminamente diferită unei situaţii juridice similare, chiar identice din perspectiva obiectului judecăţii şi incidenţei instituţiei prescripţiei, ar putea pune în discuţie şi încălcări ale dreptului la un proces echitabil, prevăzut de art. 6 din Convenţia EDO, atât timp cât, în cazul unor situaţii similare se pot pronunţa soluţii ireconciliabile şi evident mai severe decât cele ce se subsumează unei jurisprudenţe constante (condamnare vs. încetarea procesului penal).
Noţiunea de proces echitabil presupune că dezlegările definitive date problemelor de drept în cauze anterioare, dar identice sub aspectul problemelor de drept incidente, orientează soluţia în dosarele subsecvente. De asemenea, desfiinţarea hotărârilor definitive, poate conduce la încălcarea principiul securităţii raporturilor juridice, cu consecinţa generării incertitudinii jurisprudenţiale şi unor efecte negative asupra actului de justiţie şi sistemul judiciar însuşi.
De asemenea, în privinţa recursului în casaţie jurisprudenţa anterioară a arătat: analiza privind cazul de recurs în casaţie se raportează, potrivit legii procesual penale române, la regulile de drept existente la data pronunţării deciziei în apel, instanţa nefiind abilitată să reexamineze pe această cale hotărârea atacată prin prisma compatibilităţii acesteia cu interpretarea dreptului Uniunii reţinută de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene ulterior datei la care aceasta a rămas definitivă. În această interpretare, constatarea nelegalităţii deciziei date în apel sub aspectul intervenirii cauzei de încetare, nu poate fi raportată decât la fondul legislativ existent la momentul pronunţării hotărârii recurate, pentru modificările intervenite după pronunţarea hotărârii definitive, C. proc. pen. prevede alte remedii procesuale, cum ar fi contestaţia la executare sau contestaţia în anulare.
Cu alte cuvinte, din perspectiva cazului de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 8, pentru a se constata acest motiv de nelegalitate, existenţa cauzei de încetare a procesului penal, se apreciază prin raportare la datele existente la momentul pronunţării hotărârii definitive atacate atât sub aspect factual, cât şi legislativ. Astfel, în cazul prescripţiei răspunderii penale, analiza de legalitate se limitează la verificarea împlinirii sau nu a termenului, pornind de la limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracţiunea reţinută în sarcina inculpatului, în raport cu încadrarea juridică a faptei şi legea penală mai favorabilă, stabilite, cu caracter definitiv, de instanţa de apel, având în vedere eventuala incidenţă a unor cauze de suspendare sau de întrerupere a cursului acestui termen, existente la data pronunţării deciziei, în cadrul normativ şi interpretativ. - extras din Decizia nr. 615/R din data de 12 octombrie 2023, dosar nr. x/2020, ÎCCJ.
Concluzie
Subsecvent Deciziilor nr. 297/2018 şi nr. 358/2022 ale Curţii Constituţionale şi Deciziei nr. 67/2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală şi în considerarea efectelor hotărârii preliminare a CJUE din cauza C-107/23 din 24.07.2023, în intervalul 25.06.2018 - 30.05.2022 (25 iunie 2018, data publicării Deciziei nr. 297/2018 a Curţii Constituţionale; 30 mai 2022, data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 71/2022) nu au existat cazuri de întrerupere a termenului prescripţiei, astfel că se va stabili:
- dacă, anterior datei de 25 iunie 2018, termenul general de prescripţie a răspunderii penale este socotit împlinit în lipsa unor acte întreruptive;
- dacă, anterior datei de 25 iunie 2018 au intervenit acte întreruptive de prescripţie, se va calcula termenul general de prescripţie a răspunderii penale de la data ultimului act întreruptiv, conform art. 155 alin. (2) din C. pen. (după fiecare act întreruptiv începe să curgă un nou termen de prescripţie).
Împlinirea termenelor în situaţiile evocate devine cauză eficientă de stingere a acţiunii penale.
Durata termenului general de prescripţie şi data împlinirii sale - calculate, mai întâi, de la data comiterii faptei şi, în condiţiile neîmplinirii sale anterior primei decizii CCR, de la data ultimul act întreruptiv anterior datei de 25 iunie 2018 -, se vor socoti împlinite fără să poată, în mod obiectiv, să depăşească data împlinirii termenului de prescripţie specială, ce este dublul termenului general [art. 155 alin. (4), termenele prevăzute la art. 154, dacă au fost depăşite cu încă o dată, vor fi socotite îndeplinite oricâte întreruperi ar interveni].
Soluţie
În prezenta cauză, actul de inculpare a fost emis la data de 16 mai 2018 (ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale), iar actul de sesizare a fost emis la data de 7 iunie 2018.
În fapt, la data de 16 mai 2011, inculpatul a efectuat ultimul act de executare prin depunerea cererii de plată pentru schemele de sprijin, însoţită de alte înscrisuri.
Lege penală mai favorabilă a fost reţinută ca fiind C. pen. în vigoare. În ceea ce priveşte durata termenului general de prescripţie a răspunderii penale, se constată că infracţiunea, prevăzută de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani.
Potrivit art. 154 alin. (1) lit. c) din C. pen., termenele de prescripţie a răspunderii penale sunt: 8 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, dar care nu depăşeşte 10 ani.
Conform art. 155 alin. (4) din C. pen., termenele prevăzute la art. 154, dacă au fost depăşite cu încă o dată, vor fi socotite îndeplinite oricâte întreruperi ar interveni.
Termenul de prescripţie a răspunderii penale s-a întrerupt eficient prin actele de procedură comunicate inculpatului anterior datei de 25 iunie 2018.
Fapta inculpatului A. este considerată săvârşită în anul 2011 (16 mai), moment de la care, dacă ar curge neîntrerupt un termen de prescripţie general de 8 ani, s-ar fi împlinit în mai 2019, însă termenul a fost eficient întrerupt prin comunicarea actului de sesizare a instanţei în 2018 la 13 iunie 2018 (p. 11, dosar Cameră preliminară, Tb. Vâlcea) sau prin comunicarea ordonanţei de punere în mişcare a acţiunii penale din data de 16 mai 2018. Astfel, în cauză, au fost efectuate acte întreruptive de prescripţie anterior datei de 25 iunie 2018, data publicării Deciziei nr. 297/2018, ce şi-au produs deplin/şi-au consumat efectele.
Dacă termenul general s-ar calcula de la momentele întreruptive de prescripţie evocate anterior, la momentul pronunţării deciziei instanţei de apel nr. 526/A din 9 mai 2023, termenul general de prescripţie a răspunderii penale nu era împlinit (s-ar fi împlinit în 16 mai 2023).
Ca urmare, se impunea desfiinţarea deciziei penale recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de apel în contextul evaluării suplimentare a consecinţelor decretelor prezidenţiale ce ar fi putut avea ca efect suspendarea cursului termenului de prescripţie pentru 2 luni.