Hearings: December | | 2025
You are here: Home » Jurisprudence - details

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
The Criminal Chamber

Decizia nr. 118/A/2024

Decizia nr. 118/A

Şedinţa publică din data de 03 aprilie 2024

Asupra contestaţiei de faţă;

În baza actelor şi lucrărilor din dosar constată următoarele:

Deliberând asupra contestaţiei în anulare formulate de contestatorul A., în baza actelor si lucrărilor de la dosar, constată următoarele:

I. Prin sentinţa penală nr. 122/F din 01 iulie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul nr. x/2019, s-au hotărât următoarele:

I. 1. În baza art. 210 alin. (1) lit. a) C. pen. raportat la art. 182 lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul B. la pedeapsa de 5 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. ca pedeapsă complementară, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane, în formă continuată (8 acte materiale comise în raport cu victimele C., D., E., F., G., H., I. şi J.).

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. ca pedeapsă accesorie.

2. În baza art. 48 C. pen. raportat la art. 210 alin. (1) lit. a) C. pen. şi art. 182 lit. c) C. pen., a fost condamnat inculpatul B. la pedeapsa de 3 ani şi 9 luni închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. ca pedeapsă complementară, pentru complicitate la infracţiunea de trafic de persoane, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 210 alin. (1) lit. a) C. pen. şi art. 182 lit. c) C. pen. (în raport cu victima K.).

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. ca pedeapsă accesorie.

3. În baza art. 48 C. pen. raportat la art. 210 alin. (1) lit. a) C. pen. şi art. 182 lit. c) C. pen., a fost condamnat inculpatul B. la pedeapsa de 3 ani şi 9 luni închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. ca pedeapsă complementară, pentru complicitate la infracţiunea de trafic de persoane, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 210 alin. (1) lit. a) C. pen. şi art. 182 lit. c) C. pen. (în raport cu victima L.).

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. ca pedeapsă accesorie.

4. În baza art. 272 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul B. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de influenţarea declaraţiilor, în formă continuată (2 acte materiale comise în raport cu victima C.).

5. În baza art. 47 C. pen. raportat la art. 272 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul B. la o pedeapsă de 1 an închisoare pentru instigare la săvârşirea infracţiunii de influenţare a declaraţiilor (în raport cu victima G.).

6. În baza art. 272 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul B. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de influenţare a declaraţiilor, în formă continuată (2 acte materiale comise în raport cu victima D.).

7. În baza art. 272 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul B. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de influenţarea declaraţiilor (în raport cu victima J.).

8. În baza art. 272 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul B. la pedeapsa de 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de influenţarea declaraţiilor (în raport cu victima L.).

9. În baza art. 49 alin. (1) lit. a), b) din Legea nr. 129/2019, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul B. la pedeapsa de 6 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. ca pedeapsă complementară pentru săvârşirea infracţiunii de spălarea banilor în formă continuată, (67 de acte materiale).

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 38 alin. (1) şi art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., a fost aplicată inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 7 închisoare, la care s-a adăugat un spor de 6 ani şi 10 luni închisoare, în total 13 ani şi 10 luni închisoare.

În baza art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani.

În baza art. 45 alin. (5) şi (3) lit. a) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen.

În baza art. 72 C. pen., s-au dedus din pedeapsa aplicată reţinerile pe durate de câte 24 de ore din datele de 15.12.2017 şi de 01.03.2018, arestarea provizorie în vederea predării de la 16.12.2017 la 23.01.2018, precum şi arestarea preventivă şi arestul la domiciliu, de la data de 02.03.2018 la data de 14.03.2019.

În baza art. 399 alin. (1) C. proc. pen.., a fost menţinută măsura preventivă a controlului judiciar luată faţă de inculpatul B..

II. 1. În baza art. 210 alin. (1) lit. a) C. pen. raportat la art. 182 lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul M. la pedeapsa de 5 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. ca pedeapsă complementară pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane, în formă continuată (două acte materiale comise în raport cu victimele N. şi O.).

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. ca pedeapsă accesorie.

2. În baza art. 213 alin. (1), (2), (4) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul M. la pedeapsa de 4 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. ca pedeapsă complementară pentru săvârşirea infracţiunii de proxenetism, în formă continuată (3 acte materiale comise în raport cu victimele P., Q., şi R.).

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. ca pedeapsă accesorie.

3. În baza art. 48 C. pen. raportat la art. 210 alin. (1) lit. a) C. pen. şi art. 182 lit. c) C. pen., a fost condamnat inculpatul M. la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. ca pedeapsă complementară pentru săvârşirea complicităţii la infracţiunea de trafic de persoane (în raport cu victima F.).

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. ca pedeapsă accesorie.

4. În baza art. 48 C. pen. raportat la art. 210 alin. (1) lit. a) C. pen. şi art. 182 lit. c) C. pen., a fost condamnat inculpatul M. la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. ca pedeapsă complementară pentru săvârşirea complicităţii la infracţiunea de trafic de persoane (în raport cu victima K.).

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. ca pedeapsă accesorie.

5. În baza art. 48 C. pen. raportat la art. 210 alin. (1) lit. a) C. pen. şi art. 182 lit. c) C. pen., a fost condamnat inculpatul M. la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. ca pedeapsă complementară pentru săvârşirea complicităţii la infracţiunea de trafic de persoane (în raport cu victima C.).

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 38 alin. (1) şi art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., i-a fost aplicată inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 5 închisoare, la care se adaugă un spor de 4 ani şi 10 luni închisoare, în total 9 ani şi 10 luni închisoare.

În baza art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani.

În baza art. 45 alin. (5) şi (3) lit. a) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen.

În baza art. 72 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată perioadele de reţinere şi de arestare preventivă şi la domiciliu de la 27.10.2017 la 06.04.2018 şi de la 25.07.2018 la 14.03.2019.

În baza art. 399 alin. (1) C. proc. pen.., a fost menţinută măsura preventivă a controlului judiciar luată faţă de inculpatul M..

III. 1. În baza art. 48 C. pen. raportat la art. 210 alin. (1) lit. a) C. pen. şi art. 182 lit. c) C. pen., a fost condamnat inculpatul S. la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. ca pedeapsă complementară pentru săvârşirea complicităţii la infracţiunea de trafic de persoane (în raport cu victima C.).

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. ca pedeapsă accesorie.

2. În baza art. 48 C. pen. raportat la art. 210 alin. (1) lit. a) C. pen. şi art. 182 lit. c) C. pen., a fost condamnat inculpatul S. la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. ca pedeapsă complementară pentru săvârşirea complicităţii la infracţiunea de trafic de persoane (în raport cu victima F.).

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. ca pedeapsă accesorie.

3. În baza art. 210 alin. (1) lit. a) C. pen. raportat la art. 182 lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul S. la pedeapsa de 5 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. ca pedeapsă complementară pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane, în formă continuată (2 acte materiale comise în raport cu victimele Q. şi T.).

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. ca pedeapsă accesorie.

4. În baza art. 48 C. pen. raportat la art. 210 alin. (1) lit. a) C. pen. şi art. 182 lit. c) C. pen., a fost condamnat inculpatul S. la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. ca pedeapsă complementară pentru săvârşirea complicităţii la infracţiunea de trafic de persoane (în raport cu victima L.).

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. ca pedeapsă accesorie.

5. În baza art. 48 C. pen. raportat la art. 210 alin. (1) lit. a) C. pen. şi art. 182 lit. c) C. pen., a fost condamnat inculpatul S. la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. ca pedeapsă complementară pentru săvârşirea complicităţii la infracţiunea de trafic de persoane (în raport cu victima G.).

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. ca pedeapsă accesorie.

6. În baza art. 48 C. pen. raportat la art. 210 alin. (1) lit. a) C. pen. şi art. 182 lit. c) C. pen., a fost condamnat inculpatul S. la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. ca pedeapsă complementară pentru săvârşirea complicităţii la infracţiunea de trafic de persoane (în raport cu victima J.).

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 38 alin. (1) şi art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 5 închisoare, la care s-a adăugat un spor de 5 ani şi 10 luni închisoare, în total 10 ani şi 10 luni închisoare.

În baza art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani.

În baza art. 45 alin. (5) şi (3) lit. a) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen.

În baza art. 72 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată reţinerea şi arestarea de la 24.11.2017 la 06.04.2018.

În baza art. 399 alin. (1) C. proc. pen.., a fost menţinută măsura preventivă a controlului judiciar luată faţă de inculpatul S..

IV. 1. În baza art. 210 alin. (1) lit. a) C. pen. raportat la art. 182 lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul U. la pedeapsa de 6 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. ca pedeapsă complementară pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane, în formă continuată (în raport cu victima L.).

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. ca pedeapsă accesorie.

2. În baza art. 48 C. pen. raportat la art. 210 alin. (1) lit. a) C. pen. şi art. 182 lit. c) C. pen., a fost condamnat inculpatul U. la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. ca pedeapsă complementară pentru săvârşirea complicităţii la infracţiunea de trafic de persoane (în raport cu victima G.).

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. ca pedeapsă accesorie.

3. În baza art. 48 C. pen. raportat la art. 210 alin. (1) lit. a) C. pen. şi art. 182 lit. c) C. pen., a fost condamnat inculpatul U. la o pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. ca pedeapsă complementară pentru săvârşirea complicităţii la infracţiunea de trafic de persoane (în raport cu victima F.).

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. ca pedeapsă accesorie.

4. În baza art. 272 alin. (1) C. pen. a fost condamnat inculpatul U. pedeapsa de 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de influenţare a declaraţiilor (în raport cu victima L.).

5. În baza art. 47 C. pen. raportat la art. 272 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul U. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru instigare la săvârşirea infracţiunii de influenţare a declaraţiilor (în raport cu victima L.).

6. În baza art. 49 alin. (1) lit. a), b) din Legea nr. 129/2019, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul U. la pedeapsa de 5 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. ca pedeapsă complementară pentru săvârşirea infracţiunii de spălarea banilor, în formă continuată (53 de acte materiale).

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 38 alin. (1) şi art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 6 închisoare, la care s-a adaugat un spor de 4 ani şi 8 luni închisoare, în total 10 ani şi 8 luni închisoare.

În baza art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani.

În baza art. 45 alin. (5) şi (3) lit. a) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen.

În baza art. 72 C. pen., au fost deduse din pedeapsa aplicată reţinerea şi arestarea provizorie şi preventivă de la 26.10.2017 la 23.11.2017 şi de la 21.12.2018 la 15.02.2019.

În baza art. 399 alin. (1) C. proc. pen.., a fost menţinută măsura preventivă a controlului judiciar luată faţă de inculpatul U..

V. În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen.. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) teza a III-a C. proc. pen.., a fost încetat procesul penal faţă de inculpatul V. pentru săvârşirea infractiunilor de complicitate la trafic de persoane, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 210 alin. (1) lit. a) C. pen. şi art. 182 lit. c) C. pen. (în raport cu victima F.), complicitate la trafic de persoane, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 210 alin. (1) lit. a) C. pen. şi art. 182 lit. c) C. pen. (în raport cu victima N.), complicitate la trafic de persoane, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 210 alin. (1) lit. a) C. pen. şi art. 182 lit. c) C. pen. (în raport cu victima O.), trafic de persoane, prevăzută de art. 210 alin. (1) lit. a) C. pen. raportat la art. 182 lit. c) C. pen. (în raport cu victima W.), complicitate la trafic de persoane, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 210 alin. (1) lit. a) C. pen. şi art. 182 lit. c) C. pen. (în raport cu victima L.), toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen., privind concursul real de infracţiuni.

În baza art. 72 C. pen., s-a constat că acesta a fost reţinut şi arestat în perioada 27.10.2017 la 06.04.2018.

VI. În baza art. 125 alin. (1) şi (2) C. pen., s-a dispus măsura internării inculpatului X. într-un centru de detenţie pe o perioadă de 5 ani pentru săvârşirea complicităţii la infracţiunea de trafic de persoane, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 210 alin. (1) lit. a) C. pen. şi art. 182 lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 113 alin. (2) C. pen. (în raport cu victima G.), şi infracţiunea de trafic de persoane, prevăzută de art. 210 alin. (1) lit. a) C. pen. raportat la art. 182 lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 113 alin. (3) C. pen. (în raport cu victima K.), ambele cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.

În baza art. 127 C. pen. raportat la art. 72 C. pen., s-a dedus din durata măsurii educative privative de libertate aplicate durata deţinerii de la 16.12.2017 la 06.04.2018.

VII. 1. În baza art. 210 alin. (1) lit. a) C. pen. raportat la art. 182 lit. c) C. pen., a fost condamnată inculpata Y. la pedeapsa de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. ca pedeapsă complementară pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane (în raport cu victima K.).

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., s-au interzis inculpatei drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. ca pedeapsă accesorie.

2. În baza art. 272 alin. (1) C. pen., a fost condamnată inculpata Y. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de influenţarea declaraţiilor (în raport cu victima G.).

3. În baza art. 272 alin. (1) C. pen., a fost condamnată inculpata Y. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de influenţarea declaraţiilor (în raport cu victima L.).

4. În baza art. 48 C. pen. raportat la art. 49 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 129/2019, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., a fost condamnată Inculpata Y. la pedeapsa de 4 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. ca pedeapsă complementară pentru complicitate la comiterea infracţiunii de spălarea banilor, în formă continuată (35 de acte materiale).

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., s-au interzis inculpatei drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 38 alin. (1) şi art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a aplicat inculpatei pedeapsa cea mai grea, de 4 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de 1 an şi 8 luni închisoare, în total 5 ani şi 8 luni închisoare.

În baza art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen., s-a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani.

În baza art. 45 alin. (5) şi (3) lit. a) C. pen., s-a aplicat inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen.

În baza art. 399 alin. (1) C. proc. pen.., a fost menţinută măsura preventivă a controlului judiciar luată faţă de inculpata Y..

VIII. 1. În baza art. 48 C. pen. raportat la art. 210 alin. (1) lit. a) C. pen. şi art. 182 lit. c) C. pen., a fost condamnată inculpata Z. la pedeapsa de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. ca pedeapsă complementară pentru săvârşirea complicităţii la infracţiunea de trafic de persoane (în raport cu victima F.).

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., s-au interzis inculpatei drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. ca pedeapsă accesorie.

2. În baza art. 272 alin. (1) C. pen., a fost condamnată inculpata Z. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de influenţarea declaraţiilor (în raport cu victima G.).

3. În baza art. 272 alin. (1) C. pen., a fost condamnată inculpata Z. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de influenţarea declaraţiilor (în raport cu victima D.)

4. În baza art. 48 C. pen. raportat la art. 49 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 129/2019, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., a fost condamnată inculpata Z. la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. ca pedeapsă complementară pentru săvârşirea complicităţii la infracţiunea de spălarea banilor, în formă continuată (26 de acte materiale).

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., s-au interzis inculpatei drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 38 alin. (1) şi art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a aplicat inculpatei pedeapsa cea mai grea, de 3 ani şi 6 luni închisoare, la care s-a adăugat un spor de 1 an şi 8 luni închisoare, în total 5 ani şi 2 luni închisoare.

În baza art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen., s-a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani.

În baza art. 45 alin. (5) şi (3) lit. a) C. pen., s-a aplicat inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen.

În baza art. 72 C. pen., au fost deduse din pedeapsa aplicată arestarea preventivă şi arestul la domiciliu de la data de 24 august 2018 la data de 24 octombrie 2018.

În baza art. 399 alin. (1) C. proc. pen.., a fost menţinută măsura preventivă a controlului judiciar luată faţă de inculpata Z..

IX. 1. În baza art. 48 C. pen. raportat la art. 210 alin. (1) lit. a) C. pen. şi art. 182 lit. c) C. pen., a fost condamnată inculpata AA. la pedeapsa de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. ca pedeapsă complementară pentru săvârşirea complicităţii la infracţiunea de trafic de persoane (în raport cu victima L.).

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., s-au interzis inculpatei drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. ca pedeapsă accesorie.

2. În baza art. 48 C. pen. raportat la art. 210 alin. (1) lit. a) C. pen. şi art. 182 lit. c) C. pen., a fost condamnată inculpata AA. la pedeapsă de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. ca pedeapsă complementară pentru săvârşirea complicităţii la infracţiunea de trafic de persoane (în raport cu victima G.).

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., s-au interzis inculpatei drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. ca pedeapsă accesorie.

3. În baza art. 48 C. pen. raportat la art. 49 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 129/2019, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., a fost condamnată inculpata AA. la pedeapsa de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. ca pedeapsă complementară pentru complicitate la comiterea infracţiunii de spălarea banilor, în formă continuată (13 acte materiale).

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., s-au interzis inculpatei drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 38 alin. (1) şi art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a aplicat inculpatei pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de 2 ani închisoare, în total 5 ani închisoare.

În baza art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen., s-a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani.

În baza art. 45 alin. (5) şi (3) lit. a) C. pen., s-a aplicat inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen.

X. În baza art. 48 C. pen. raportat la art. 49 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 129/2019, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul BB. la pedeapsa de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. ca pedeapsă complementară pentru complicitate la comiterea infracţiunii de spălarea banilor, în formă continuată (5 acte materiale).

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. ca pedeapsă accesorie.

XI. În baza art. 269 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul CC. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de favorizarea făptuitorului, în formă continuată.

În baza art. 91 alin. (1) C. pen., a fost suspendată sub supraveghere executarea pedepsei de 3 ani închisoare aplicată inculpatului pe un termen de supraveghere de 4 ani, care se calculează conform art. 92 C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen., s-a dispus ca, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul să respecte următoarele măsuri de supraveghere: să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bucureşti la datele fixate de consilierul de probaţiune; să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; să comunice schimbarea locului de muncă; să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen., s-a impus inculpatului să execute obligaţia de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probaţiune Bucureşti sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate.

În baza art. 93 alin. (3) C. pen., s-a dispus ca, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare, în cadrul Agenţiei Municipale pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bucureşti sau a Direcţiei Generală de Asistenţă Socială şi Protecţie Socială a Copilului Sector 6 Bucureşti.

În baza art. 91 alin. (4) C. pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în caz de nerespectare a măsurilor de supraveghere sau în caz de neexecutare a obligaţiilor impuse de instanţă ori stabilite de lege, precum şi dacă pe parcursul termenului de supraveghere săvârşeşte o nouă infracţiune.

În baza art. 72 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reţinerii şi arestării preventive de la 01.03.2018 la 14.06.2018.

XII. 1. În baza art. 269 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., a fost condamnată inculpata C. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de favorizarea făptuitorului, în formă continuată (2 acte materiale comise în raport cu inculpatul B.).

2. În baza art. 272 alin. (1) C. pen., a fost condamnată inculpata C. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de influenţarea declaraţiilor (în raport cu victima G.).

În baza art. 38 alin. (1) şi art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a aplicat inculpatei pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare, la care s-a adaugat un spor de 4 luni închisoare, în total 2 ani şi 4 luni închisoare.

În baza art. 91 alin. (1) C. pen., a fost suspendată sub supraveghere executarea pedepsei de 2 ani şi 4 luni închisoare aplicată inculpatei pe un termen de supraveghere de 4 ani, care se calculează conform art. 92 C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen., s-a dispus ca, pe durata termenului de supraveghere, inculpata să respecte următoarele măsuri de supraveghere: să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bucureşti la datele fixate de consilierul de probaţiune; să primeasacă vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; să comunice schimbarea locului de muncă; să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen., s-a impus inculpatei să urmeze un curs de calificare profesională.

În baza art. 93 alin. (3) C. pen., s-a dispus ca, pe durata termenului de supraveghere, inculpata să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare, în cadrul Primăriei Chitila sau a Şcolii "DD." Chitila.

În baza art. 91 alin. (4) C. pen., s-a atras atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în caz de nerespectare a măsurilor de supraveghere sau în caz de neexecutare a obligaţiilor impuse de instanţă ori stabilite de lege, precum şi dacă pe parcursul termenului de supraveghere săvârşeşte o nouă infracţiune.

În baza art. 399 alin. (1) C. proc. pen.., a fost menţinută măsura preventivă a controlului judiciar luată faţă de inculpata C..

În baza art. 397 alin. (1) C. proc. pen.. şi art. 25 alin. (1) C. proc. pen.. raportat la art. 1349 alin. (1) şi (2) C. civ. şi art. 1357 C. civ., a fost admisă în parte acţiunea civilă formulată de părţile civile G., D., F., N. şi L..

Au fost obligaţi inculpaţii B., S., U., X. şi AA. la plata, în solidar, către partea civilă G. a sumei de 30.000 euro (echivalentul în RON la cursul BNR de la data plăţii) cu titlu de daune morale.

A fost obligat inculpatul B. la plata către partea civilă D. a sumei de 10.000 euro (echivalentul în RON la cursul BNR de la data plăţii) cu titlu de daune morale.

Au fost obligaţi inculpaţii B., M., S., U. şi Z. la plata, în solidar, către partea civilă F. a sumei de 10.000 euro (echivalentul în RON la cursul BNR de la data plăţii) cu titlu de daune morale.

A fost obligat inculpatul M. la plata către partea civilă N. a sumei de 10.000 euro (echivalentul în RON la cursul BNR de la data plăţii) cu titlu de daune morale.

Au fost obligaţi inculpaţii B., S., U. şi AA., în solidar, la plata către partea civilă L. a sumei de 10.000 euro (echivalentul în RON la cursul BNR de la data plăţii) cu titlu de daune morale.

S-a constatat că persoanele vătămate E. şi K. nu au formulat pretenţii civile în cauză.

În baza art. 404 alin. (4) lit. C). proc. pen., a fost menţinută măsura sechestrului asigurator.

În baza art. 1121 lit. b) şi d) C. pen., au fost confiscate de la inculpata AA. următoarele bunuri: imobilul înscris în cartea funciară sub numărul x a localităţii Bucureşti, reprezentând teren intravilan în suprafaţă de 1640 mp, nr. cadastral x şi construcţie cu două camere şi dependinţe, fără a fi precizată suprafaţa acestor, nr. cadastral x, situat în Bucureşti, EE. nr. 135, cotă 1/1, dobândit conform contractului de vânzare autentificat sub numărul x/16.06.2017 la FF. şi GG., cu valoare de impunere de 30.272 RON, imobilul situat în Bucureşti, drumul Bragadiru nr. 10B, sector 5 format din teren în suprafaţă de 500 mp şi o construcţie, cu valoare de impunere de 193.200 RON şi autoturismul marca x cu seria de şasiu x, cu numărul de înmatriculare x, înmatriculat la data de 17.10.2016.

În baza art. 1121 lit. b) şi d) C. pen., s-a confiscat de la inculpatul BB. imobilul înscris în cartea funciară nr. x a localităţii Bucureşti, reprezentând teren intravilan, în suprafaţă de 400 mp, nr. cadastral x şi construcţii după cum urmează: construcţie în suprafaţă construită la sol de 15 mp, locuinţă parter o cameră, nr. cadastral x; construcţie în suprafaţă construită la sol de 82 mp, locuinţă parter 4 camere plus dependinţe, nr. cadastral x; construcţie cu suprafaţa construită la sol de 32 mp, locuinţă parter o cameră plus dependinţe, nr. cadastral x; construcţie cu suprafaţa construită la sol de 8 mp, magazie, nr. cadastral x şi construcţie cu suprfaţa construită la sol de 33 mp, garaj, număr cadastral x, toate acestea situate în Bucureşti, EE. nr. 133, dobândite conform contractului de vânzare autentificat sub numărul x/05.08.2016 de către BIN HH., cu valoare estimativă de 171.280 euro, imobilul situat în Bucureşti, str. x, cu valoare estimativă de 75.600 euro şi autoturismul marca x cu seria de şasiu x, cu numărul de înmatriculare x, înmatriculat la data de 25.04.2017.

În baza art. 1121 lit. b) C. pen., s-a confiscat autoturismul marca x seria x cu nr. de înmatriculare x şi seria şasiu x, aflat în proprietatea numitului II., deţinut în realitate de inculpatul M..

În baza art. 1121 lit. b) şi d) C. pen., s-au confiscat de la inculpaţii U. şi Y. următoarele bunuri: imobilul înscris în cartea funciară nr. x a localităţii Bucureşti, reprezentând teren în suprafaţă de 200 mp, cu număr cadastral x şi construcţie - casă de locuit compusă din trei camere, bucătărie şi marchiză, în suprafaţă totală de 41,23 mp cu nr. cadastral x, bucătărie de vară în suprafaţă utilă de 8,49 mp, cu număr cadastral x şi magazie în suprafaţă utilă de 8,14 mp, cu număr cadastral x, situate în Bucureşti, str. x, dobândit în baza contractului de vânzare autentificat sub numărul x/24.09.2015 de către BNP JJ., cu valoare estimativă de 100.800 euro pentru teren şi valoare de impunere 19.047 RON pt. construcţie; imobilul înscris în cartea funciară nr. x a localităţii Bragadiru, reprezentând teren intravilan, nr. cadastral x, în suprafaţă de 322 mp, cotă 486/10.000, situat în oraş Bragadiru, jud. Ilfov, dobândit conform contractului de vânzare nr. x/16.12.2016 emis de către BNP KK.; imobilul înscris în cartea funciară nr. x a localităţii Bragadiru reprezentând apartament cu două camere în suprafaţă de 55,52 mp, nr. cadastral x, cotă 1/1, situat în oraş Bragadiru, str. x, jud. Ilfov, dobândit conform contractului de vânzare nr. x/16.12.2016 emis de către BNP KK., având o valoarea impozabilă de 28.520 euro; imobilul înscris în cartea funciară nr. x a localităţii Bragadiru, reprezentând teren intravilan, nr. cadastral x, în suprafaţă de 442 mp, cotă 577/10.000, situat în oraş Bragadiru, str. x, jud. Ilfov, dobândit conform contractului de vânzare nr. x/16.12.2016 emis de către BNP KK.; imobilul situat în Bucureşti, Şos. x, având valoare de impunere de 170.016 RON.

În baza art. 1121 lit. b) C. pen., s-a confiscat de la inculpata Y. suma de 20.000 euro ridicată de la adresa din Bucureşti, şos. x, sector 5 - locuinţa inculpatei Y., în următoarele cupiuri: 3 bancnote x 500 euro; 1 bancnotă x 200 euro; 20 bancnote x 100 euro; 326 bancnote x 50 euro.

În baza art. 1121 lit. b) C. pen., s-au confiscat de la inculpaţii B. şi Z. următoarele bunuri: o pereche de cercei de formă rotundă cu pietricele albe cu diametrul de aproximativ 7 cm din material de culoare galbenă, o pereche de cercei rotunzi de formă cilindrică cu diametrul de aproximativ 7 cm din material de culoare galbenă, un inel din material de culoare galbenă cu piatră de culoare alba, un inel din material de culoare galbenă având aplicate mai multe pietricele albe montate pe un sistem care se roteşte, având montată în partea superioară o piatră de culoare alba, un inel din material de culoare galbenă, având montate în partea superioară mai multe pietricele de culoare alba, o brăţară din material de culoare galbenă cu zale rotunde mici şi mari, cu pandantiv în formă de inimă, având în mijloc o biluţă, un lănţişor din material de culoare galbenă cu zale ovale, mari şi rotunde mici şi mari, având trei pandantive în formă de inimă cu o biluţă în mijloc, fiecare, o pereche de cercei din material de culoare galbenă, tip fir, având aplicate câte trei pătrate cu pietre de culoare albă; o brăţară din material de culoare galbenă cu zale ovale mici şi mari, ruptă; un lanţ din material de culoare galbenă cu zale mici, rotunde şi trei pandantive având forma literei "M", chipul lui LL., respectiv forma unei libelule, un lanţ din material de culoare argintie cu zale mici, rotunde şi pandantiv de forma unui craniu confecţionat din material de culoare neagră în partea superioară şi material de culoare argintie în partea inferioară, cu inscripţia Swarovski; un fragment de lanţ din material de culoare argintie din zale rotunde, mici, cu o lungime de aproximativ 10 cm; ceas de mână inscripţionat x din material de culoare galbenă cu seria x, un lanţ din material de culoare galbenă şi albă, cu zale de formă ovală, duble, fiind prins la mijloc cu un cap de leu (lanţ tip x); suma de 10.000 RON, suma de 47.600 RON şi suma de 50.000 euro, ridicate de la adresa din Bucureşti - locuinţa celor doi inculpaţi, după cum urmează: suma de 10.000 RON în următoarele cupiuri: 100 bancnote x 100 RON; suma de 47.600 RON în următoarele cupiuri: 100 bancnote x 200 RON; 276 bancnote x 100 RON; suma de 50.000 euro în următoarele cupiuri: 56 bancnote x 500 euro; 10 bancnote x 200 euro; 100 bancnote x 100 euro; 200 bancnote x 50 euro; suma de 29.500 RON, ridicată de la adresa din Bucureşti - locuinţa celor doi inculpaţi, în următoarele cupiuri: 462 bancnote x 50 RON şi 64 bancnote x 100 RON.

În baza art. 1121 lit. b) C. pen., s-a confiscat de la inculpatul S. suma de 9.900 RON, ridicată de la locuinţa sa din Mun. Bucureşti, Şos. x E, în următoarele cupiuri: 1 bancnotă x 200 RON, 27 bancnote x 100 RON, 75 bancnote x 50 RON, 311 bancnote x10 RON, 28 bancnote x 5 RON.

În baza art. 112 lit. e) C. pen., s-a confiscat de la inculpatul B. suma de 60.318 euro şi 450 RON, rămasă după despăgubirea părţilor civile.

În baza art. 112 lit. e) C. pen., s-a confiscat de la inculpatul M. suma de 28.921 euro şi 3336,45 RON, rămasă după despăgubirea părţilor civile.

În baza art. 112 lit. e) C. pen., s-a confiscat de la inculpatul U. suma de 59.689 euro si 200 RON, rămasă după despăgubirea părţilor civile.

În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpaţii B., M., U., S., Y., Z., AA., BB., CC. şi C..

În baza art. 274 alin. (1) şi (2) C. proc. pen.., au fost obligaţi inculpaţii la plata cheltuielilor judiciare către stat, astfel: 10.500 RON pentru inculpatul B., 6.500 pentru inculpatul M., 7.500 RON pentru inculpatul U., 5.500 RON pentru inculpatul S., 3.500 RON pentru inculpatul X., 4.500 RON pentru inculpata Y., 4.500 RON pentru inculpata Z., 3.500 RON pentru inculpata AA., 2.500 RON pentru inculpatul BB., 3.500 RON pentru inculpatul CC., 3.500 RON pentru inculpata C..

În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen.., cheltuielile judiciare ocazionate de către inculpatul V. au rămas în sarcina statului.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen.., onorariile acordate avocaţilor din oficiu au rămas în sarcina statului.

Împotriva sentinţei penale nr. 122/F din 01 iulie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea din 03 iulie 2020, în termen legal, au declarat apel inculpaţii M., X., Z., AA., S., C., CC., BB., U., B., Y. şi părţile civile L. şi D..

II. Prin decizia penală nr. 174 din 23.09.2022 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2019, a fost respinsă cererea de repunere pe rol a cauzei formulată de apelantul inculpat S., prin apărător ales.

În majoritate, au fost admise apelurile formulate de inculpaţii B., U., X., Z., Y., BB. şi de părţile civile L. şi D. împotriva sentinţei penale nr. 122/F din 01 iulie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul nr. x/2019, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea din 03 iulie 2020 a aceleiaşi instanţe.

A fost desfiinţată, în parte, sentinţa penală atacată şi, în totalitate, încheierea de îndreptare eroare materială din 03 iulie 2020 şi, rejudecând:

I. În majoritate, s-a înlăturat aplicarea dispoziţiilor art. 38 alin. (1) şi art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., în privinţa inculpatului B..

A fost descontopită pedeapsa principală rezultantă de 13 ani şi 6 luni închisoare aplicată inculpatului B. în pedepsele componente, care au fost repuse în individualitatea lor, astfel:

- 7 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane în formă continuată, prevăzută de art. 210 alin. (1) lit. a) C. pen. raportat la art. 182 lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. [8 acte materiale comise în raport cu victimele C., D., E., F., G., H., I. şi J.];

- 3 ani şi 9 luni închisoare, pentru săvârşirea complicităţii la infracţiunea de trafic de persoane, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 210 alin. (1) lit. a) C. pen. şi art. 182 lit. c) C. pen. (în raport cu victima K.);

- 3 ani şi 9 luni închisoare, pentru săvârşirea complicităţii la infracţiunea de trafic de persoane, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 210 alin. (1) lit. a) C. pen. şi art. 182 lit. c) C. pen. (în raport cu victima L.);

- 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de influenţarea declaraţiilor, în formă continuată, prevăzută art. 272 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. [2 acte materiale comise în raport cu victima C.];

- 1 an închisoare, pentru săvârşirea instigării la infracţiunea de influenţare a declaraţiilor, prevăzută de art. 47 C. pen. raportat la art. 272 alin. (1) C. pen. (în raport cu victima G.);

- 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de influenţare a declaraţiilor, în formă continuată, prevăzută de art. 272 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. [2 acte materiale comise în raport cu victima D.];

- 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de influenţarea declaraţiilor, prevăzută de art. 272 alin. (1) C. pen. (în raport cu victima J.);

- 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de influenţarea declaraţiilor, prevăzută de art. 272 alin. (1) C. pen. (în raport cu victima L.);

- 6 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de spălarea banilor, în formă continuată, prevăzută de art. 49 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 129/2019, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (67 de acte materiale).

În baza art. 386 alin. (1) C. proc. pen.., s-a dispus schimbarea încadrării juridice după cum urmează:

- din infracţiunea de influenţarea declaraţiilor, în formă continuată, prevăzută de art. 272 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. [2 acte materiale comise în raport cu victima C.], în infracţiunea de influenţarea declaraţiilor, prevăzută de art. 272 alin. (1) C. pen. [fapta din mai 2017 comisă în raport cu victima C.], şi infracţiunea de influenţarea declaraţiilor, prevăzută de art. 272 alin. (1) C. pen. [fapta din decembrie 2017- februarie 2018 comisă în raport cu victima C.];

- din infracţiunea de influenţarea declaraţiilor, în formă continuată, prevăzută de art. 272 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. [2 acte materiale comise în raport cu victima D.], în infracţiunea de influenţarea declaraţiilor, prevăzută de art. 272 alin. (1) C. pen. [fapta din mai- iunie 2014 comisă în raport cu victima D.], şi infracţiunea de influenţarea declaraţiilor, prevăzută de art. 272 alin. (1) C. pen. [fapta din ianuarie- februarie 2018 comisă în raport cu victima D.].

- din infracţiunile de influenţarea declaraţiilor, prevăzută de art. 272 alin. (1) C. pen. [fapta din decembrie 2017- februarie 2018 comisă în raport cu victima C.], de influenţarea declaraţiilor, prevăzută de art. 272 alin. (1) C. pen. [fapta din ianuarie- februarie 2018 comisă în raport cu victima D.], instigare la influenţarea declaraţiilor, prevăzută de art. 47 C. pen. raportat la art. 272 alin. (1) C. pen. (în raport cu victima G.), de influenţarea declaraţiilor, prevăzută de art. 272 alin. (1) C. pen. (în raport cu victima J.), şi de influenţarea declaraţiilor, prevăzută de art. 272 alin. (1) C. pen. (în raport cu victima L.), în infracţiunea de influenţarea declaraţiilor, în formă continuată, prevăzută de art. 272 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. [5 acte materiale: fapta din decembrie 2017- februarie 2018 comisă în raport cu victima C., fapta din ianuarie- februarie 2018 comisă în raport cu victima D., precum şi faptele săvârşite în raport cu fiecare dintre victimele G., J. şi L.].

În baza art. 272 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul B. la pedeapsa de 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de influenţarea declaraţiilor [fapta din mai 2017 comisă în raport cu victima C.].

În baza art. 272 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul B. la pedeapsa de 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de influenţarea declaraţiilor [fapta din mai - iunie 2014 comisă în raport cu victima D.].

În baza art. 272 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul B. la pedeapsa de 2 ani şi 3 luni pentru săvârşirea infracţiunii de influenţarea declaraţiilor, în formă continuată [5 acte materiale: fapta din decembrie 2017- februarie 2018 comisă în raport cu victima C., fapta din ianuarie- februarie 2018 comisă în raport cu victima D., precum şi faptele săvârşite în raport cu fiecare dintre victimele G., J. şi L.].

În baza art. 38 alin. (1) şi art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele principale aplicate inculpatului B. în pedeapsa cea mai grea, de 7 închisoare, la care s-a adăugat un spor de 5 ani şi 11 luni închisoare, inculpatul urmând să execute în total 12 ani şi 11 luni închisoare.

În baza art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen., i-a fost aplicată inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani.

În baza art. 45 alin. (5) şi (3) lit. a) C. pen., i-a fost aplicată inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen.

În baza art. 72 C. pen., s-a dedus din pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului B. reţinerile pe durate de câte 24 de ore din datele de 15.12.2017 şi, respectiv, din 01.03.2018, arestarea provizorie în vederea predării de la 16.12.2017 la 23.01.2018 şi de la 21.02.2018 la 01.03.2018, precum şi arestarea preventivă şi arestul la domiciliu, de la data de 02.03.2018 la data de 14.03.2019.

II. În majoritate, a fost descontopită pedeapsa rezultantă de 10 ani şi 8 luni închisoare aplicată inculpatului U. în pedepsele componente, care au fost repuse în individualitatea lor, astfel:

- 6 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane, în formă continuată, prevăzută de art. 210 alin. (1) lit. a) C. pen. raportat la art. 182 lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (în raport cu victima L.);

- 3 ani şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea complicităţii la infracţiunea de trafic de persoane, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 210 alin. (1) lit. a) C. pen. şi art. 182 lit. c) C. pen. (în raport cu victima G.);

- 3 ani şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea complicităţii la infracţiunea de trafic de persoane, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 210 alin. (1) lit. a) C. pen. şi art. 182 lit. c) C. pen. (în raport cu victima F.);

- 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de influenţare a declaraţiilor, prevăzută de art. 272 alin. (1) C. pen. (în raport cu victima L.);

- 1 an închisoare, pentru instigare la săvârşirea infracţiunii de influenţare a declaraţiilor, prevăzută de art. 47 C. pen. raportat la art. 272 alin. (1) C. pen. (în raport cu victima L.);

- 5 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de spălarea banilor, în formă continuată, prevăzută de art. 49 alin. (1) lit. a), b) din Legea nr. 129/2019, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (53 de acte materiale).

În baza art. 386 alin. (1) C. proc. pen.., s-a dispus schimbarea încadrării juridice după cum urmează:

- din complicitate la infracţiunea de trafic de persoane, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 210 alin. (1) lit. a) C. pen. şi art. 182 lit. c) C. pen. (2 infracţiuni în raport cu fiecare dintre victimele G. şi F.), în complicitate la infracţiunea de trafic de persoane, în formă continuată, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 210 alin. (1) lit. a) C. pen. şi art. 182 lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 35 C. pen. (2 acte materiale);

- din infracţiunea de influenţare a declaraţiilor, prevăzută de art. 272 alin. (1) C. pen. (în raport cu victima L.), şi instigare la infracţiunea de influenţarea declaraţiilor, prevăzută de art. 47 C. pen. raportat la art. 272 alin. (1) C. pen. (în raport cu victima L.), în infracţiunea de influenţare a declaraţiilor, în formă continuată, prevăzută de art. 272 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 C. pen. (2 acte materiale, în raport cu victima L.);

În baza art. 48 C. pen. raportat la art. 210 alin. (1) lit. a) C. pen. şi art. 182 lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 35 C. pen., a fost condamnat inculpatul U. la pedeapsa de 4 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., cu titlu de pedeapsă complementară pentru săvârşirea complicităţii la infracţiunea de trafic de persoane, în formă continuată (2 acte materiale, în raport cu victimele G. şi F.).

În baza art. 272 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 C. pen., a fost condamnat inculpatul U. la pedeapsa de 1 an şi 3 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de influenţare a declaraţiilor, în formă continuată (două acte materiale, în raport cu victima L.).

În baza art. 38 alin. (1) şi art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului U. în pedeapsa cea mai grea, de 6 ani închisoare, la care se adaugă un spor de 3 ani şi 5 luni închisoare, inculpatul urmând să execute în total 9 ani şi 5 luni închisoare.

În baza art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen., i-a fost aplicată inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani.

În baza art. 45 alin. (5) şi (3) lit. a) C. pen., i-a fost aplicată inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen.

În baza art. 72 C. pen., s-a dedus din pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului U. reţinerea şi arestarea provizorie şi preventivă de la 26.10.2017 la 23.11.2017 şi de la 21.12.2018 la 15.02.2019.

III. În majoritate, în baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen.. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.., a fost achitat inculpatul X. sub aspectul săvârsirii complicităţii la infracţiunea de trafic de persoane, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 210 alin. (1) lit. a) C. pen. şi art. 182 lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 113 alin. (2) C. pen. (în raport cu victima G.).

În baza art. 125 alin. (1) şi (2) C. pen., s-a dispus măsura internării inculpatului X. într-un centru de detenţie pe o perioadă de 3 ani pentru săvârsirea infracţiunii de trafic de persoane, prevăzută de art. 210 alin. (1) lit. a) C. pen. raportat la art. 182 lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 113 alin. (3) C. pen. (în raport cu victima K.).

În baza art. 127 C. pen. raportat la art. 72 C. pen., s-a dedus din durata măsurii educative privative de libertate aplicate inculpatului X. durata deţinerii de la 16.12.2017 la 06.04.2018.

A fost înlăturată dispoziţia de obligare a inculpatului X. la plata către partea civilă G., în solidar, cu incupaţii B., S., U. şi AA., a sumei de 30.000 euro (echivalentul în RON la cursul BNR de la data plăţii) cu titlu de daune morale.

IV. În majoritate, a fost descontopită pedeapsa rezultantă de 5 ani şi 2 luni închisoare aplicată inculpatei Z. în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor, astfel:

- 3 ani închisoare, pentru complicitate la săvârşirea infracţiunii de trafic de personae, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 210 alin. (1) lit. a) C. pen. şi art. 182 lit. c) C. pen. (în raport cu victima F.);

- 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de influenţarea declaraţiilor, prevăzută de art. 272 alin. (1) C. pen. (în raport cu victima G.);

- 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de influenţarea declaraţiilor, prevăzută de art. 272 alin. (1) C. pen. [în raport cu victima D.];

- 3 ani şi 6 luni închisoare, pentru complicitate la infracţiunea de spălarea banilor, în formă continuată, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 49 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 129/2019, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (26 de acte materiale).

În baza art. 386 alin. (1) C. proc. pen.., s-a dispus schimbarea încadrării juridice din două infracţiuni de influenţarea declaraţiilor, prevăzute de art. 272 alin. (1) C. pen. [în raport cu fiecare dintre victimele G. si D.], în infracţiunea de influenţare a declaraţiilor, în formă continuată, prevăzută de art. 272 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (2 acte materiale).

În baza art. 272 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., (2 acte materiale), a fost condamnată inculpata Z. la pedeapsa de 1 an şi 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de influenţarea declaraţiilor, în formă continuată [2 acte materiale, victime G. şi D.].

În baza art. 38 alin. (1) şi art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate inculpatei Z. în pedeapsa cea mai grea, de 3 ani şi 6 luni închisoare, la care se adaugă un spor de 1 an şi 5 luni închisoare, inculpata urmând să execute în total 4 ani şi 11 luni închisoare.

În baza art. 72 C. pen., s-a dedus din pedeapsa rezultantă aplicată inculpatei Z. arestarea preventivă şi arestul la domiciliu, de la data de 24 august 2018 la data de 24 octombrie 2018.

V. În majoritate, a fost descontopită pedeapsa principală rezultantă de 5 ani şi 8 luni închisoare aplicată inculpatei Y. în pedepsele componente, care au fost repuse în individualitatea lor, astfel:

- 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane, prevăzută de art. 210 alin. (1) lit. a) C. pen. raportat la art. 182 lit. c) C. pen. (în raport cu victima K.);

- 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de influenţarea declaraţiilor, prevăzută de art. 272 alin. (1) C. pen. (în raport cu victima G.);

- 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de influenţarea declaraţiilor, prevăzută de art. 272 alin. (1) C. pen. (în raport cu victima L.);

- 4 ani închisoare, pentru săvârşirea complicităţii la infracţiunea de spălarea banilor, în formă continuată, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 49 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 129/2019, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (35 de acte materiale).

În baza art. 386 alin. (1) C. proc. pen.., s-a dispus schimbarea încadrării juridice din două infracţiuni de influenţarea declaraţiilor, prevăzute de art. 272 alin. (1) C. pen. (în raport cu fiecare dintre victimele G. şi L.), în infracţiunea de influenţarea declaraţiilor, în formă continuată, prevăzută de art. 272 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (2 acte materiale).

În baza art. 272 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., a fost condamnată inculpata Y. la pedeapsa de 1 an şi 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de influenţarea declaraţiilor, în formă continuată (2 acte materiale).

În baza art. 38 alin. (1) şi art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate inculpatei Y. în pedeapsa cea mai grea, de 4 ani închisoare, la care se adaugă un spor de 1 an şi 5 luni închisoare, inculpata urmând să execute în total 5 ani şi 5 luni închisoare.

În baza art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen., i-a fost aplicată inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani.

În baza art. 45 alin. (5) şi (3) lit. a) C. pen., i-a fost aplicată inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen.

VI. În majoritate, în baza art. 91 alin. (1) C. pen., a fost suspendată sub supraveghere executarea pedepsei de 3 ani închisoare aplicată inculpatului BB. pe un termen de supraveghere de 4 ani, care se calculează conform art. 92 C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen., pe durata termenului de supraveghere s-a stabilit că inculpatul BB. trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

- să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bucureşti la datele fixate de consilierul de probaţiune;

- să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

- să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

- să comunice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen., i s-a impus inculpatului BB. să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probaţiune Bucureşti sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate.

În baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, i s-a impus inculpatului BB. să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare, în cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţie a Protecţia a Copilului Sector 5 sau a societăţii Amenajare Edilitară S5 S.A.

În baza art. 91 alin. (4) C. pen., i s-a atras atenţia inculpatului BB. asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în caz de nerespectare a măsurilor de supraveghere sau în caz de neexecutare a obligaţiilor impuse de instanţă ori stabilite de lege, precum şi dacă pe parcursul termenului de supraveghere săvârşeşte o nouă infracţiune.

VII. A fost majorat cuantumul despăgubirilor acordate cu titlu de daune morale către apelanta parte civilă D. la suma de 30.000 euro (echivalentul în RON la cursul BNR de la data plăţii) şi obligă pe inculpatul B. să îi plătească părţii civile aceste daune morale.

VIII. A fost majorat cuantumul despăgubirilor acordate cu titlu de daune morale către apelanta parte civilă L. la suma de 30.000 euro (echivalentul în RON la cursul BNR de la data plăţii) şi îi obligă, în solidar, pe inculpaţii B., S., U. şi AA. să îi plătească aceste daune morale.

IX. În baza art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen.., s-a ridicat sechestrul instituit asupra imobilului situat în Bucureşti, str. x, cu valoare estimativă de 75.600 euro, aflat în proprietatea inculpatului BB..

Au fost înlăturată dispoziţia de confiscare, în baza art. 1121 lit. b) şi d) C. pen., a imobilului situat în Bucureşti, str. x, cu valoare estimativă de 75.600 euro, aflat în proprietatea inculpatului BB..

A fost înlăturată dispoziţia de confiscare, în baza art. 112 lit. e) C. pen., a sumelor de 60.318 euro şi de 450 RON de la inculpatul B..

A fost înlăturată dispoziţia de confiscare, în baza art. 112 lit. e) C. pen., a sumelor de 59.689 euro şi de 200 RON de la inculpatul U..

X. Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate, care nu sunt contrare prezentei decizii.

XI. În unanimitate, au fost respinse apelurile declarate de inculpaţii M., S., C. şi CC. împotriva aceleiaşi sentinţe penale.

XII. În majoritate, a fost respins apelul declarat de inculpata AA. împotriva aceleiaşi sentinţe penale.

În baza art. 72 C. pen., s-a dedus din pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului M. perioadele de reţinere şi de arestare preventivă şi de arest la domiciliu de la 27.10.2017 la 06.04.2018 şi de la 25.07.2018 la 14.03.2019, precum şi perioada reţinerii din 24.02.2021 şi cea a arestării preventive de la 08.03.2021 la 15.06.2021, inclusiv.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea apelurilor formulate de B., U., X., Z., Y., BB. şi de părţile civile L. şi D. au rămas în sarcina statului.

Au fost obligaţi inculpaţii M., AA., S., C. şi CC. la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parţial cuvenit apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru apelanţii inculpaţi X., Z., S., C., U., B., Y., în cuantum de câte 630 RON, a rămas în sarcina statului, urmând a se suporta din fondurile Ministerului Justiţiei.

Onorariul cuvenit apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru apelanţii inculpaţi M., CC., AA. şi BB., în cuantum de câte 1253 RON, a rămas în sarcina statului, urmând a se suporta din fondurile Ministerului Justiţiei.

III. Împotriva acestei decizii au formulat contestaţii în anulare contestatorii Z., X. şi B..

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi la data de 16.01.2024, sub numărul x/2024, fiind repartizată aleatoriu Completului nr. 8, cu prim termen de judecată la data de 06.03.2024. Ulterior, la 23.01.2024 şi 31.01.2024 au fost înregistrate şi contestaţiile în anulare formulate de contestatorii X. şi B., iar, în conformitate cu dispoziţiile art. 106 alin. (5) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, cererile formulate au fost înaintate completului de judecată iniţial investit, respectiv Completului nr. 8.

Prin cererea formulată la data de 12.01.2024, persoana condamnată Z. a invocat cazul de contestaţie în anulare prevăzut de art. 426 lit. b) C. proc. pen.

În consecinţă, a solicitat admiterea contestaţiei în anulare şi încetarea procesului penal pentru cele două infracţiuni, potrivit art. 396 alin. (6) C. proc. pen. şi art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.

Contestatorul X., prin cererea formulată la data de 23.01.2024, a invocat cazul de contestaţie în anulare prevăzut de art. 426 lit. b) C. proc. pen..A solicitat admiterea contestaţiei în anulare, desfiinţarea în parte a hotărârii atacate, admiterea apelului contestatorului şi, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., încetarea procesului penal pentru infracţiunea de trafic de persoane, prevăzută de art. 210 alin. (1) lit. a) raportat la art. 182 lit. c) cu aplicarea art. 113 alin. (3) C. pen. (victimă K.), precum şi anularea formelor de executare.

Totodată, contestatorul B. în motivarea contestaţiei în anulare formulată la data de 29.01.2024, a invocat cazul prevăzut de art. 426 lit. b) C. proc. pen.

În dezvoltarea motivelor privind contestaţia în anulare, contestatorul a arătat că prin decizia penală nr. 174/23.09.2022 a fost condamnat la pedeapsa de 7 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane în formă continuată, prevăzută de art. 210 lit. a) C. pen. raportat la art. 182 lit. c) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. - 8 acte materiale.

Cu privire la unele dintre aceste acte materiale, a apreciat că a intervenit prescripţia răspunderii penale, respectiv în ceea ce priveşte actele materiale săvârşite în dauna victimelor C., D., F. şi E..

A solicitat admiterea contestaţiei în anulare, desfiinţarea în parte a hotărârii atacate şi încetarea procesului penal cu privire la infracţiunea de trafic de persoane cu referire la victimele C., D., F. şi E..

Ulterior, prin cererea formulată la data de 29.02.2024, contestatorul B., a invocat un nou caz de contestaţie în anulare, respectiv cel prevăzut de art. 426 lit. i) C. proc. pen., arătând că împotriva sa au fost pronunţate două hotărâri definitive pentru aceeaşi faptă, una în Germania, unde dosarul a fost clasat, şi una în România unde a fost condamnat. În dovedirea acestui caz de contestaţie în anulare a anexat cererii mai multe înscrisuri (extras din hotărârea pronunţată în dosarul nr. x de Instanţa Regională Wuppertal, precum şi două încheieri pronunţate în dosarul nr. x/2019).

Concluzionând, a arătat că pentru faptele reţinute în sarcina sa şi pentru care a fost condamnat prin decizia nr. 174/2022, se pronunţase deja o hotărâre de clasare în Germania, rămasă definitivă, cu privire la aceleaşi infracţiuni, în aceleaşi perioade timp şi în raport cu aceleaşi persoane vătămate.

Pentru aceste motive, a solicitat admiterea contestaţiei în anulare, desfiinţarea deciziei penale atacate şi încetarea procesului penal.

IV. Prin încheierea din camera de consiliu, din data de 6 martie 2024, Înalta Curte -a dispus admiterea în principiu a contestaţiilor în anulare formulate de contestatorii B., Z. şi X. împotriva deciziei penale nr. 174/A din data de 23 septembrie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2019 .

A fost fixat termen pentru soluţionarea contestaţiilor în anulare la data de 3 aprilie 2024.

La termenul din data de 3 aprilie 2024, au avut loc dezbaterile, susţinerile părţii, precum şi ale reprezentantului Ministerului Public fiind consemnate în practicaua acestei decizii.

V. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - examinând contestaţiile în anulare formulate de contestatorii X., Z. şi B. împotriva deciziei nr. 174/A din data de 23 septembrie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, prin raportare la motivele invocate şi la dispoziţiile legale incidente, constată că acestea sunt parţial fondate, urmând a fi admisă pentru următoarele considerente:

Prezentul cadru procesual îl constituie o contestaţie în anulare, cale extraordinară de atac ce poate fi exercitată în cazurile strict şi limitativ prevăzute de lege, fiind un remediu procesual prin care se pot repara erori de neînlăturat pe alte căi procesuale; contestaţia în anulare reprezintă o cale de atac de retractare instituită de către legiuitor în scopul înlăturării erorilor de procedură (error in procedendo) în legătură cu drepturile procesuale ale părţilor sau privitoare la instanţa de judecată. Aşadar, motivul contestaţiei în anulare nu îl poate constitui o nulitate care ar privi fondul cauzei (vitio sau errores in iudicando).

În jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a constatat că intenţia legiuitorului a fost aceea de a nu permite reformarea, pe calea contestaţiei în anulare, a unor hotărâri care sunt în puterea lucrului judecat, decât în situaţiile excepţionale în care se remarcă erori de procedură care nu au putut fi înlăturate pe calea apelului şi doar în condiţiile reglementate expres în cuprinsul dispoziţiilor art. 426-432 din Codul de procedură penală (Decizia Curţii Constituţionale nr. 453/2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1190 din 7 decembrie 2020).

I. Analizând actele şi lucrările dosarului prin raportare la dispoziţiile legale, se constată că în motivele contestaţiei în anulare formulate de contestatorul X., a fost invocat cazul prevăzut de art. 426 lit. b) din Codul de procedură penală, respectiv "când inculpatul a fost condamnat, deşi existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal", vizând cauza de încetare a procesului penal reglementată de art. 16 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, respectiv prescripţia răspunderii penale pentru comiterea infracţiunii de trafic de persoane, prevăzută de art. 210 alin. (1) lit. a) C. pen. raportat la art. 182 lit. c) C. pen. cu aplicarea art. 113 alin. (3) C. pen. (victimă K.).

Contestaţia în anulare vizează, infracţiunea de trafic de persoane, prevăzută de art. 210 alin. (1) lit. a) C. pen. raportat la art. 182 lit. c) C. pen. cu aplicarea art. 113 alin. (3) C. pen. (victimă K.), constând în aceea că, referitor la acuzaţiile de complicitate la infracţiunea de trafic de persoane, săvârşită de către inculpatul X. în raport cu victima K., judecătorul fondului a reţinut că, din materialul probator administrat în cauză, a rezultat sub aspectul situaţiei de fapt că, în cursul lunii decembrie 2016, cunoscând că victima K. fusese recrutată, prin inducere în eroare, de inculpatul X. (nepotul său) în scopul exploatării prin obligare la practicarea prostituţiei, inculpatul B. a adăpostit-o pe aceasta într-un imobil închiriat din localitatea Krefeld, Germania şi a transportat-o, în câteva rânduri, în locurile în care victima, prin acte de violenţă fizică, a fost obligată să se prostitueze în folosul inculpatului X..

Instanţa a reţinut că referitor la inculpatul X., infracţiunile ce fac obiectul cauzei au fost săvârşite în stare de minoritate, inculpatul având vârsta de 17 ani la data comiterii faptelor, s-a reţinut aplicarea art. 113 alin. (3) C. pen.. De asemenea, s-a apreciat că în ceea ce priveşte tratamentul juridic al inculpatului, s-a reţinut că faţă de acesta sunt incidente dispoziţiile art. 125 alin. (1) şi (2) teza C. pen., în condiţiile în care a comis o faptă pentru care legea prevede închisoarea mai mică de 20 de ani, sens în care a avut în vedere şi cele reţinute, sub acest aspect, prin decizia nr. 55/RC din 10 februarie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Sub acest aspect, instanţa a apreciat că raportat la gravitatea infracţiunilor reţinute în sarcina acestuia, corelată cu posibilităţile scăzute de reeducare în mediul familial şi de reinserţie socială, Curtea a apreciat că măsura educativă a internării într-un centru de detenţie reflectă periculozitatea inculpatului şi este singura în măsură să asigure scopul acestora.

Ca atare, termenul general de prescripţie a răspunderii penale pentru infracţiunea, prevăzută de art. 210 alin. (1) C. pen. este de 8 ani, calculat, astfel cum prevede art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen.

Aşadar, termenul de prescripţie de 8 ani pentru infracţiunea de trafic de persoane prevăzută de art. 210 alin. (1) lit. a) C. pen. raportat la art. 182 lit. c) C. pen. reţinută în sarcina contestatorului, a început să curgă la data comiterii faptei, respectiv 6 decembrie 2009, atunci când inculpatul era minor şi s-a împlinit la data de 5 decembrie 2017, anterior pronunţării deciziei din apel.

În contestaţie în anulare se constată că instanţa de apel a omis să analizeze dacă termenul general de prescripţie a curs fără întreruperi, astfel cum a statuat instanţa de contencios constituţional prin Decizia nr. 297/2018 referitoare la admiterea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 518 din 25 iunie 2018.

Prin această decizie s-a constatat că este neconstituţională soluţia legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripţiei răspunderii penale prin îndeplinirea "oricărui act de procedură în cauză", din cuprinsul dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen.

Această soluţie a fost reiterată prin Decizia nr. 358/2022 referitoare la admiterea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 565 din 09 iunie 2022.

Prin această decizie s-a constatat că dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen. sunt neconstituţionale, deoarece legiuitorul a nesocotit prevederile art. 147 alin. (4) din Constituţie, ignorând efectele obligatorii ale Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 cu consecinţa creării unui viciu de neconstituţionalitate mai grav generat de aplicarea neunitară a textului de lege "cursul termenului prescripţiei răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea", care, în mod evident, nu prevede niciun caz de întrerupere a cursului prescripţiei răspunderii penale. Pentru restabilirea stării de constituţionalitate este necesar ca legiuitorul să clarifice si să detalieze prevederile referitoare la încetarea cursului prescripţiei răspunderii penale, în spiritul celor precizate în considerentele deciziei anterior menţionate.(par. 76)

Soluţionarea contestaţiei în anulare întemeiată pe omisiunea din apel a analizei prescripţiei răspunderii penale presupune analiza împlinirii termenului de prescripţie până la data pronunţării deciziei contestate, respectiv 23 septembrie 2022.

Astfel, termenul de prescripţie de 8 ani pentru infracţiunea, prevăzută de art. 210 alin. (1) C. pen. a început să curgă la data comiterii faptei, respectiv 6 decembrie 2009 cînd inculpatul era minor, deci s-a împlinit la data de 5 decembrie 2017, anterior pronunţării deciziei din apel.

Ca atare, pentru această infracţiune răspunderea penală era prescrisă la data pronunţării deciziei din apel.

II. Înalta Curte a reţinut că cererile de contestaţie în anulare sunt formulate de contestatorii inculpaţi Z. şi B. care au avut calitatea de apelanţi inculpaţi, conform art. 427 alin. (1) C. proc. pen. sunt îndreptate împotriva unei hotărâri definitive prin care s-a soluţionat acţiunea penală, conform art. 426 C. proc. pen. (decizia penale nr. 174/A din data de 23 septembrie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2019) şi în termenul prevăzut de art. 428 alin. (2) C. proc. pen., având în vedere aspectul că, pentru motivele prevăzute la art. 426 lit. b) şi lit. i) din C. proc. pen., contestaţia poate fi introdusă oricând.

Prin cererea de contestaţie în anulare, persoana condamnată Z. a susţinut, în esenţă, că, la data pronunţării hotărârii atacate, pentru două dintre infracţiunile deduse judecăţii, respectiv complicitate la trafic de persoane prevăzută de art. 210 lit. a) C. pen. (victimă F.) şi complicitate la spălarea banilor, era împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale.

Ca atare, termenul general de prescripţie a răspunderii penale pentru ambele infracţiuni(infracţiunea de trafic de persoane şi complicitate la spălarea banilor) este de 8 ani, calculat, astfel cum prevede art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen.

Soluţionarea contestaţiei în anulare întemeiată pe omisiunea din apel a analizei prescripţiei răspunderii penale presupune analiza împlinirii termenului de prescripţie până la data pronunţării deciziei contestate, respectiv 23 septembrie 2022.

Astfel, termenul de prescripţie de 8 ani pentru infracţiunea de spălare a banilor, prev. de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 a început să curgă la data comiterii faptei, respectiv iulie 2016, decembrie 2016, respectiv primăvara anului 2016, deci raportat la data ultimului act material, anume iulie 2016, nu era împlinit la momentul pronunţării deciziei în apel, 23 septembrie 2022.,

Ca atare, pentru această infracţiune răspunderea penală nu era prescrisă la data pronunţării deciziei din apel.

Referitor la infracţiunea de trafic de persoane prevăzută de art. 210 alin. (1) lit. a) C. pen. raportat la art. 182 lit. c) C. pen. a reţinută în sarcina contestatorului Z., termenul general de prescripţie de 8 ani, în cazul infracţiunii de trafic de persoane nu era împlinit la momentul pronunţării deciziei în apel, raportat la data faptei, aprilie 2015. Termenul general de 5 ani pentru infracţiunea prevăzută de art. 272 alin. (1) din C. pen., de asemenea, curge de la data comiterii faptei, respectiv 14.08.2018, nefiind împlinit, iar pentru infracţiunea de complicitate la spălarea banilor, ultimul act material raportat la data faptei, 27.11.2017, termenul general de 8 ani, nu era împlinit la momentul pronunţării deciziei în apel. (decizia penale nr. 174/A din data de 23 septembrie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2019).

Cu privire la contestaţia în anulare formulată de condamnatuş B., a arătat că a invocat cazul prevăzut la art. 426 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., susţinând că instanţa de apel trebuia să dispună încetarea procesului penal ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale pentru infracţiunea de trafic de persoane comisă în raport de persoanele vătămate C., D., F. şi E., faptele fiind epuizate în luna august 2014.

A arătat că cea de-a doua contestaţie în anulare se întemeiază pe dispoziţiile art. 426 alin. (1) lit. i) C. proc. pen. şi se referă la împrejurarea că aceeaşi situaţie de fapt şi aceleaşi persoane vătămate au format obiectul investigaţiilor într-o cauză aflată pe rolul autorităţilor judiciare germane şi în care Parchetul Wuppertal a dispus clasarea cauzei în forma anulării urmăririi penale, astfel cum rezultă din documentul depus la dosar în cadrul şedinţei de judecată, şi care, de altfel, se află tradus în limba română la dosar.

În speţă, Înalta Curte constată că susţinerile condamnatului B. că s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale pentru infracţiunea de trafic de persoane comisă în raport de persoanele vătămate C., D., F. şi E., pe motiv că aceasta s-ar fi consumat în luna august 2014, Înalta Curte constată că termenul de prescripţie este de 8 ani pentru infracţiunea, prevăzută de art. 210 alin. (1) a) C. pen., raportat la limitele de pedeapsă, respectiv închisoarea de la 3 la 10 ani şi a început să curgă la data comiterii faptei, respectiv - iulie 2016, decembrie 2016, respectiv primăvara anului 2016 astfel că acesta nu era împlinit la momentul pronunţării deciziei în apel, 23 septembrie 2022, astfel că susţinerile contestatorului că a fost condamnat deşi era împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale, sunt nefondate.

Termenul de prescripţie a răspunderii penale pentru infracţiunea de influenţarea declaraţiilor prevăzută de art. 272 alin. (1) C. pen., este de 5 ani potrivit art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen. şi curge potrivit art. 154 alin. (2) C. pen. de la data încetării acţiunii (anul 2018 februarie), astfel că acesta nu era împlinit în anul 2023, astfel că susţinerile contestatorului că a fost condamnat deşi era împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale, sunt nefondate.

Aşadar, termenul general de 8 ani în cazul infracţiunii de spălarea banilor, de asemenea nu era împlinit la momentul pronunţării deciziei în apel (23 septembrie 2022), raportat la data ultimului act material, anume iulie 2016.

Referitor la cazul de contestaţie în anulare, respectiv cel prevăzut de art. 426 lit. i) C. proc. pen., condamnatul B. a arătat că împotriva sa au fost pronunţate două hotărâri definitive pentru aceeaşi faptă, una în Germania, unde dosarul a fost clasat, şi una în România unde a fost condamnat.

Aşadar, cazul de contestaţie invocat presupune coexistenţa a două hotărâri judecătoreşti definitive, or, dispunerea printr-o ordonanţă a unei soluţii de clasare faţă de aceeaşi persoană pentru o infracţiune pentru care a intervenit prescripţia, indiferent de fapta pentru care s-a dispus condamnarea iniţială, nu corespunde situaţiei premisă cazului de contestaţie în anulare invocat. Este adevărat că, în considerarea jurisprudenţei relevante a instanţelor de contencios european, se poate invoca autoritatea de lucru judecat şi atunci când procesul penal a parcurs exclusiv faza de urmărire penală, însă doar în ipoteza în care soluţia adoptată de procuror a fost supusă controlului instanţei judecătoreşti în urma unei analize de fond care este consecutivă unei investigaţii detaliate.

Din cronologia actelor efectuate în cauză rezultă că la final autorităţile judiciare române au redobândit dreptul de urmărire penală. Soluţia dată de autorităţile germane de anulare a urmăririi penale este similară procedurii interne de clasare, care nu stinge în mod definitiv urmărirea penală faţă de persoana în cauză pentru a se considera ca fiind incident principiul ne bis in idem.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte - va admite contestaţia în anulare formulată de contestatorul X. împotriva deciziei nr. 174/A din data de 23 septembrie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2019; în baza art. 432 alin. (1) din C. proc. pen., va desfiinţa, în parte, decizia penală atacată numai în ceea ce îi priveşte pe inculpatul X. şi va admitea pelul formulat de apelantul inculpat X. în ceea ce priveşte neaplicarea dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.

Va desfiinţa în parte sentinţa apelată şi în fond rejudecând:

Va înceta procesul penal pornit împotriva inculpatului X., ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane, prevăzută de art. 210 alin. (1) lit. a) C. pen. raportat la art. 182 lit. c) C. pen. cu referire la art. 113 alin. (3) C. pen.

Va menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.

Va dispune anularea formelor de executare emise în baza deciziei penale atacate şi punerea de îndată în libertate a inculpatului X. dacă nu este reţinut sau arestat în altă cauză.

Va respinge, ca nefondate, contestaţiile în anulare formulate de contestatorii B., Z. împotriva deciziei nr. 174/A din data de 23 septembrie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie si Justiţie - Secţia penală, în dosarul nr. x/2019.

În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

Va obliga contestatorii B., Z. la plata sumei de câte 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

I. Admite contestaţia în anulare formulată de contestatorul X. împotriva deciziei nr. 174/A din data de 23 septembrie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2019.

În baza art. 432 alin. (1) din C. proc. pen., desfiinţează, în parte, decizia penală atacată numai în ceea ce îi priveşte pe inculpatul X..

Admite apelul formulat de apelantul inculpat X. în ceea ce priveşte neaplicarea dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.

Desfiinţează în parte sentinţa apelată şi în fond rejudecând:

Încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului X., ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane, prevăzută de art. 210 alin. (1) lit. a) C. pen. raportat la art. 182 lit. c) C. pen. cu referire la art. 113 alin. (3) C. pen.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.

Dispune anularea formelor de executare emise în baza deciziei penale atacate şi punerea de îndată în libertate a inculpatului X. dacă nu este reţinut sau arestat în altă cauză.

II. Respinge, ca nefondate, contestaţiile în anulare formulate de contestatorii B., Z. împotriva deciziei nr. 174/A din data de 23 septembrie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2019.

Cheltuielile ocazionate cu soluţionarea contestaţiei formulate de inculpatul X. rămân în sarcina statului.

Obligă contestatorii B., Z. la plata sumei de câte 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 03 aprilie 2024.