Hearings: March | | 2026
You are here: Home » Jurisprudence - details

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
The Criminal Chamber

Decizia nr. 172/A/2024

Decizia nr. 172/A

Şedinţa publică din data de 12 iunie 2024

Deliberând asupra apelului declarat de persoana condamnată A., în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 12/F- C. civ. din data de 03 iunie 2024, Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins cererea formulată de autorităţile judiciare din Republica Cehă înaintată Curţii de Apel Piteşti prin adresa nr. x/2024 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti.

În baza art. 140 din Legea nr. 302/2004 republicată şi art. 3 din Convenţia Europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg la data de 21 martie 1983, ratificată de România prin Legea nr. 76/1996, a recunoscut sentinţa penală din 15 noiembrie 2022 pronunţată de Tribunalul Municipal din Praga, rămasă definitivă la data de 15 noiembrie 2022 în dosarul de referinţă nr. x/2022, privind pe condamnatul A. , în prezent aflat sub măsura reţinerii în Centrul de reţinere şi arestare preventivă din cadrul IPJ VÂLCEA, la pedeapsa totală de 3 ani închisoare pentru săvârşirea pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune, în conformitate cu prevederile dispoziţiilor articolului 209 alin. (1), alin. (4) lit. a), alin. (5) lit. a) din C. pen. ceh, în complicitate, în conformitate cu prevederile dispoziţiile articolului 23 din C. pen. ceh, parţial săvârşite şi parţial în stadiul de tentativă în conformitate cu prevederile dispoziţiilor art. 21 alin. (1) din C. pen. ceh, parţial în stadiul de pregătire în conformitate cu prevederile dispoziţiilor art. 20 alin. (1) din C. pen. ceh, spălare a produselor din infracţiuni, în conformitate cu prevederile dispoziţiilor art. 216 alin. (1) lit. a), alin. (3) lit. a), lit. b) din C. pen. ceh, astfel cum a fost modificat până la data de 31 ianuarie 2019, falsificare de acte oficiale şi uz de acte oficiale falsificate, în conformitate cu prevederile dispoziţiilor art. 348 alin. (1), alin. (2) lit. a) din C. pen. ceh, cu corespondent în legislaţia penală română în infracţiunile de înşelăciune, spălare a banilor, fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals, prevăzute de art. 244 C. pen., art. 49 alin. (1) din Legea nr. 129/2019, art. 320 C. pen. şi art. 323 C. pen. şi dispune executarea acestei pedepse în România.

În baza art. 104 alin. (9) şi 10 din Legea nr. 302/2004 a dispus menţinerea măsurii arestării provizorii a persoanei solicitate A. , în prezent aflat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea.

A dedus din pedeapsa aplicată reţinerea şi arestul preventiv perioada începând cu data de 14.03.2024 la zi.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut, în esenţă că, prin adresa nr. x/2024 emisă la data de 15 martie 2024 de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, s-a comunicat acestei instanţe solicitarea formulată de autoritatea judiciară din Republica Cehă, privind reţinerea, arestarea şi predarea persoanei solicitate, A., în baza Mandatului European de Arestare cu nr. x/2022 emis la data de 19.02.2024 de către autorităţile judiciare competente din Republica Cehă, acesta fiind condamnat la o pedeapsă privativă de libertate, pe o perioadă de 3 ani, prin hotărârea Tribunalului Municipal din Praga, pronunţată la data de 15.11.2022, definitivă la data de 15.11.2022, în dosarul de referinţă nr. x/2022, pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune, în conformitate cu prevederile dispoziţiilor articolului 209 alin. (1), alin. (4) lit. a), alin. (5) lit. a) din C. pen. ceh, în complicitate, în conformitate cu prevederile dispoziţiile articolului 23 din C. pen. ceh, parţial săvârşite şi parţial în stadiul de tentativă în conformitate cu prevederile dispoziţiilor art. 21 alin. (1) din C. pen. ceh, parţial în stadiul de pregătire în conformitate cu prevederile dispoziţiilor art. 20 alin. (1) din C. pen. ceh, spălare a produselor din infracţiuni, în conformitate cu prevederile dispoziţiilor art. 216 alin. (1) lit. a), alin. (3) lit. a), lit. b) din C. pen. ceh, astfel cum a fost modificat până la data de 31 ianuarie 2019, falsificare de acte oficiale şi uz de acte oficiale falsificate, în conformitate cu prevederile dispoziţiilor art. 348 alin. (1), alin. (2) lit. a) din C. pen. ceh.

În situaţia de faţă, prima instanţă a reţinut că mandatul european de arestare a fost emis în scopul executării pedepsei de 3 ani închisoare, iar persoana solicitată, A., cetăţean român care trăieşte în România, a refuzat predarea, respectiv să execute pedeapsa în statul membru emitent, Republica Cehă.

În continuare, curtea de apel a constatat că infracţiunile pentru care s-a emis mandatul european de arestare sunt sancţionate de legea statului emitent cu pedeapsa închisorii şi sunt incriminate şi în legislaţia penală română în infracţiunile de înşelăciune, spălare a banilor, fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals, prevăzute de articolul 244 C. pen., articolul 49 alin. (1) din Legea nr. 129/2019, articolul 320 C. pen. şi articolul 323 C. pen.

Astfel, în conformitate cu art. 97 alin. (1) pct. 9, 20 şi 23 din Legea nr. 302/2004 republicată, s-a reţinut că faptele în baza cărora a fost emis mandatul european de arestare sunt expres prevăzute de dispoziţiile legale mai sus menţionat, iar autorităţile judiciare din Republica Cehă au menţionat în mandatul european de arestare că persoana solicitată a fost prezentă, în persoană, la procesul în urma căruia a fost pronunţată decizia de condamnare în baza căreia a fost emis mandatul de arestare astfel încât executarea mandatului nefiind supusă condiţiilor speciale prevăzute de art. 98 din Legea nr. 302/2004.

S-a constatat, totodată că, în cursul procedurii de executare a prezentului mandat european de arestare, conform art. 101 din Legea nr. 302/2004 republicată, persoana solicitată A. a fost reţinută în baza Ordonanţei nr. 1788/II/5/2024 emisă la data de 14.03.2024 de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti pentru 24 de ore, începând cu data de 14.03.2024, ora 20:00 până la data de 15.03.2024, ora 20:00, iar conform art. 104 alin. (6), (10) şi 13 din Legea nr. 302/2004 republicată, s-a dispus arestarea persoanei solicitate, A., în vederea predării, pe o perioadă de 30 zile, începând cu data de 15 martie 2024 până la data de 13 aprilie 2024 inclusiv.

În raport de soluţia pronunţată prin încheierea din data de 27 martie 2024 în dosarul nr. x/2024, prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis contestaţia persoanei solicitate împotriva sentinţei penale nr. 48/F/15.03.2024, a desfiinţat în parte sentinţa contestată şi a trimis cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Piteşti, fiind menţinute actele efectuate până la această dată şi având în vedere refuzul neechivoc al persoanei solicitate de predare către autorităţile judiciare cehe, arătând că doreşte executarea pedepsei în România, Curtea a constatat că în prezenta cauză devin incidente dispoziţiile art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, referitoare la recunoaşterea hotărârii străine şi executarea pedepsei în România, prima instanţă a solicitat autorităţii judiciare emitente transmiterea unei copii certificate a hotărârii de condamnare pronunţată de Tribunalul Municipal din Praga, la data de 15.11.2022, definitivă la data de 15.11.2022, în dosarul de referinţă nr. x/2022, precum şi a tuturor actelor considerate a fi relevante în cauză.

Hotărârea în cauză a fost transmisă pentru termenul din data de 7 mai 2024, la care persoana solicitată a invocat şi faptul că, mai are alte condamnări similare dispuse în străinătate, recunoscute în România, care sunt concurente cu faptele ce au făcut obiectul hotărârii pronunţate de Judecătoria Craiova şi a solicitat ataşarea acesteia, respectiv deducerea tuturor perioadelor executate.

Din cuprinsul sentinţei pronunţate de Tribunalul Municipal din Praga, la data de 15.11.2022, definitivă la data de 15.11.2022, în dosarul de referinţă nr. x/2022, a rezultat că cetăţeanul A. a fost condamnat la o pedeapsă de 3 ani de închisoare, pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune, în conformitate cu prevederile dispoziţiilor articolului 209 alin. (1), alin. (4) lit. a), alin. (5) lit. a) din C. pen. ceh, în complicitate, în conformitate cu prevederile dispoziţiile articolului 23 din C. pen. ceh, parţial săvârşite şi parţial în stadiul de tentativă în conformitate cu prevederile dispoziţiilor art. 21 alin. (1) din C. pen. ceh, parţial în stadiul de pregătire în conformitate cu prevederile dispoziţiilor art. 20 alin. (1) din C. pen. ceh, spălare a produselor din infracţiuni, în conformitate cu prevederile dispoziţiilor art. 216 alin. (1) lit. a), alin. (3) lit. a), lit. b) din C. pen. ceh, astfel cum a fost modificat până la data de 31 ianuarie 2019, falsificare de acte oficiale şi uz de acte oficiale falsificate, în conformitate cu prevederile dispoziţiilor art. 348 alin. (1), alin. (2) lit. a) din C. pen. ceh.

În acest sens s-a constatat că acestea au corespondent în legislaţia penală română în infracţiunile de înşelăciune, spălare a banilor, fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals, prevăzute de art. 244 C. pen., art. 49 alin. (1) din Legea nr. 129/2019, art. 320 C. pen. şi art. 323 C. pen.

În acest context, curtea de apel a constatat că prin sentinţa pronunţată de Tribunalul Municipal din Praga, la data de 15.11.2022, definitivă la data de 15.11.2022, în dosarul de referinţă nr. x/2022, a fost condamnat numitul A. la pedeapsa de 3 ani închisoare.

În cuprinsul sentinţei, ca temei al condamnării s-a reţinut că:

"Condamnatul A., în calitate de membru al unui grup organizat, cu intenţia de a extorca în mod fraudulos mijloace financiare de la persoane juridice din Republica Cehă, în perioada 07 ianuarie 2014 şi până la data de 28 februarie 2014, a deschis în total 18 conturi bancare la diferite bănci din Republica Cehă şi un cont bancar la o bancă din Polonia, prezentându-se personal la sucursalele bancare din Praga (Republica Cehă) şi Varşovia (Polonia), pretinzând că este o persoană pe nume B. şi prezentând documente de identitate falsificate (un paşaport grec şi un permis de conducere grec pe numele B. cu fotografia condamnatului A.), care îi fuseseră furnizate anterior, în mod neconstatat, de către coinculpatul C..

Inculpatul a predat apoi dispoziţia acestor conturi coinculpatului C., ştiind că conturile astfel deschise vor fi utilizate pentru a extorca în mod fraudulos mijloacele financiare extorcate în scopul de a ascunde originea.

Ulterior, alte persoane încă neidentificate, în calitate de membri ai grupului organizat, au contractat persoane juridice din Republica Cehă, pretinzând că sunt reprezentanţi ai partenerilor lor de afaceri şi informându-le în mod fals că le-au fost modificate conturile bancare şi solicitând ca plăţile viitoare rezultate din afacerile entităţilor în cauză să fie direcţionate către conturile bancare deschise de condamnatul A..

Mijloacele financiare extorcate în mod fraudulos au fost ulterior transferate în alte conturi bancare din străinătate. Prin comportamentul menţionat anterior, condamnatul A. a participat la cauzarea unui prejudiciu în valoare de 4.042.300,09 CZK şi la tentativa de a cauza un prejudiciu în valoare de 109.353.205,32 CZK"

În acest context, s-a reţinut că mandatul european de arestare a fost emis în scopul executării pedepsei de 3 ani închisoare, iar persoana solicitată, A., cetăţean român care trăieşte în România, a refuzat să execute pedeapsa în statul membru emitent, respectiv Republica Cehă, astfel că instanţa poate refuza executarea acestuia, dispunând recunoaşterea hotărârii străine şi executarea pedepsei în România.

Astfel, prima instanţă a apreciat ca fiind îndeplinite cerinţele Legii nr. 302/2004, republicată şi ale Deciziei cadru nr. 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008, recunoscând hotărârea emisă de autorităţile judiciare din Republica Cehă.

Totodată, s-a luat act că în cursul procedurii de executare a prezentului mandat european de arestare, conform art. 101 din Legea nr. 302/2004 republicată, persoana solicitată A. a fost reţinută în baza Ordonanţei nr. 1788/II/5/2024 emisă la data de 14.03.2024 de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti pentru 24 de ore, începând cu data de 14.03.2024, ora 20:00 până la data de 15.03.2024, ora 20:00, iar conform art. 104 alin. (6), (10) şi 13 din Legea nr. 302/2004 republicată, s-a dispus arestarea persoanei solicitate A., în vederea predării, pe o perioadă de 30 zile, începând cu data de 15 martie 2024 până la data de 13 aprilie 2024 inclusiv.

Prin încheierea din data de 12 aprilie 2024, s-a menţinut măsura arestării preventive a persoanei solicitate, iar la termenul din data de 07 mai 2024, s-a procedat la verificarea legalităţii şi temeiniciei acesteia.

Cât priveşte arestarea preventivă a persoanei solicitate, curtea a constatat că se impune menţinerea acesteia, apreciind că subzistă motivele avute în vedere la luarea acestei măsuri.

Analizând gradual măsurile preventive, s-a apreciat că, raportat la gravitatea faptelor comise şi pentru care a fost condamnat definitiv persoana solicitată, respectiv pentru a se împiedica eventuala sustragere a persoanei solicitate de la procedurile judiciare specifice, s-a impus menţinerea arestării preventive.

În acest sens s-a precizat că motivele avute în vedere la luarea măsurii arestului preventiv subzistă, aceasta constituind singura măsură care satisface pe deplin exigenţele impuse de dispoziţiile legale incidente în materie, fiind singura aptă a asigura finalizarea procedurii speciale reglementată de Legea nr. 302/2004, nefiind depăşit termenul maxim ce poate fi alocat cu privire la această măsură preventivă, în final fiind dedusă corespunzător perioada detenţiei efectuate.

În consecinţă, în baza art. 104 alin. (9) şi 10 din Legea nr. 302/2004, curtea de apel a dispus menţinerea măsurii arestării preventive a persoanei solicitate A..

Referitor la solicitarea petentului, la ultimul termen de judecată cu privire la o eventuală contopire a acestei pedepse recunoscute prin prezenta hotărâre cu alte pedepse definitive, curtea a constatat că, în cauza pendinte obiectul viza, solicitarea unei autorităţi străine respectiv cererea formulată de autoritatea judiciară din Republica Cehă, privind reţinerea, arestarea şi predarea persoanei solicitate, A., în baza Mandatului European de Arestare cu nr. x/2022 emis la data de 19.02.2024 de către autorităţile judiciare competente din Republica Cehă, susnumitul fiind condamnat la o pedeapsă privativă de libertate, pe o perioadă de 3 ani, în vederea executării acestei pedepse, ulterior Curtea stabilind că, este vorba de recunoaşterea hotărârii străine pe cale incidentală şi executarea pedepsei în România, ca urmare a refuzului pentru transfer al acestuia.

Aşadar, s-a precizat că o cerere de recunoaştere a unei hotărâri de condamnare la pedeapsa închisorii pronunţată de o instanţă străină, formulată de persoana condamnată, aflată în România, în vederea contopirii cu pedepse aplicate de instanţele române şi deducerii duratei executate în străinătate, este o cerere incidentală de competenţa instanţei învestite cu soluţionarea cererii de contopire, care nu poate face obiectul cauzei de faţă.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel persoana condamnată A., fără a motiva în scris calea de atac promovată.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, la data de 12.02.2024, sub nr. x/2024.

Examinând apelul declarat de persoana condamnată A. în raport cu declaraţia de retragere, Înalta Curte urmează a lua act de manifestarea de voinţă a apelantului, în considerarea următoarelor argumente:

Cu titlu prealabil, Înalta Curte reţine că exercitarea oricărei căi de atac este guvernată de principiul disponibilităţii, astfel încât partea care a exercitat o cale de atac, ordinară sau extraordinară, poate să o retragă până la închiderea dezbaterilor.

Înalta Curte notează că dispoziţiile art. 415 alin. (1) din C. proc. pen. menţionează expressis verbis că "Până la închiderea dezbaterilor la instanţa de apel, persoana vătămată şi oricare dintre părţi îşi pot retrage apelul declarat..."

Totodată, potrivit aceluiaşi text de lege, retragerea trebuie să fie făcută personal de parte sau prin mandatar special, iar dacă partea se află în stare de deţinere, printr-o declaraţie atestată sau consemnată într-un proces-verbal de către administraţia locului de deţinere. Deopotrivă, declaraţia de retragere se poate face fie la instanţa a cărei hotărâre a fost atacată, fie la instanţa de apel.

Raportând aceste consideraţii teoretice la datele concrete ale speţei, Înalta Curte constată că apelantul persoană condamnată A. şi-a manifestat în faţa instanţei de control judiciar, la termenul de judecată din data de 12 iunie 2024, personal şi în mod expres, voinţa de a îşi retrage calea de atac exercitată.

Aşadar, pentru aceste considerente, în baza art. 415 din C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va lua act de retragerea apelului declarat de persoana condamnată A. împotriva sentinţei penale nr. 12/F- C. civ. din data de 03 iunie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2024.

În temeiul dispoziţiilor art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., conform cărora cheltuielile judiciare sunt suportate de persoana care şi-a retras apelul, va obliga apelantul persoană condamnată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În conformitate cu dispoziţiile prevăzute de art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 1163 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Se ia act de retragerea apelului formulat de persoana condamnată A. împotriva sentinţei penale nr. 12/F- C. civ. din data de 03 iunie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2024.

Obligă apelantul persoană condamnată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 1163 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 iunie 2024.