Şedinţa publică din data de 03 aprilie 2024
Deliberând asupra cauzei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 185 din data de 27.04.2023 pronunţată în dosarul nr. x/2021 de Judecătoria Reşiţa, în baza art. 396 alin. (1), alin. (2) C. proc. pen. rap la art. 335 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) şi art. 43 alin. (5) C. pen., a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa de 1 (un) an şi 6 (şase) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, în stare de recidivă postexecutorie.
S-a dispus executarea pedepsei în regim de detenţie, conform art. 60 C. pen.
În baza art. 67 alin. (1) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de dispoziţiile art. 66 alin. (1) lit. a), lit. b) C. pen., respectiv: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 4 ani, după executarea pedepsei principale.
În baza art. 65 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de dispoziţiile art. 66 alin. (1) lit. a), lit. b) C. pen., respectiv: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe durata executării pedepsei principale.
În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul A. la plata sumei de 1.000 RON, reprezentând cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 218 RON reprezintă cheltuieli judiciare către stat aferentă urmăririi penale.
Împotriva sentinţei penale nr. 185 din data de 27.04.2023 pronunţată în dosarul nr. x/2021 de Judecătoria Reşiţa, a formulat apel inculpatul A. .
Prin decizia penală nr. 856/A din data de 13.10.2023 Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în baza art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelul declarat de inculpatul A., împotriva sentinţei penale nr. 185 din data de 27 aprilie 2023 pronunţată de Judecătoria Reşiţa în dosarul nr. x/2021.
A fost desfiinţată în parte sentinţa penală atacată şi rejudecând cauza:
Reţine în favoarea inculpatului, circumstanţa atenuantă judiciară prevăzută de art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen.
În baza art. 335 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1), art. 43 alin. (5) C. pen., art. 75 alin. (2) lit. a) C. pen., art. 76 alin. (1) C. pen., art. 79 alin. (3) C. pen. a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 1 (unu) an închisoare în regim de detenţie, pentru săvârşirea infracţiunii de "conducerea unui vehicul fără permis de conducere", în stare de recidivă postexecutorie.
În baza art. 67 alin. (1) C. pen. a înlăturat pedeapsa complementară aplicată inculpatului pe lângă pedeapsa principală, de către prima instanţă, pentru infracţiunea ce formează obiectul prezentei cauze.
În baza art. 65 alin. (1) C. pen. a înlăturat pedeapsa accesorie aplicată inculpatului pe lângă pedeapsa principală, de către prima instanţă, pentru infracţiunea ce formează obiectul prezentei cauze.
S-au menţinut în rest dispoziţiile sentinţei penale apelate, care nu contrazic dispoziţiile prezentei decizii.
Împotriva deciziei penale nr. 856/A din data de 13.10.2023 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, a declarat recurs în casaţie Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara .
Prin cererea formulată a fost indicat drept temei pe care se întemeiază calea de atac - art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege
Ministerul Public a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei penale şi, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. b) din C. proc. pen., trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel.
În motivarea recursului, a susţinut că pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare pronunţată de Tribunalul din Brescia-Italia a rămas definintivă înainte de împlinirea termenului de reabilitare judecătorească de 4 ani pentu pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată inculpatului în România în anul 2013. În aceste condiţii calculând termenul de reabilitare judecătorească de 4 ani de la data ultimei pedepse penale cu închisoarea (9.06.2018- pedeapsa în Italia), Curtea de Apel Timişoara a concluzionat că, la data faptei din prezenta cauză (31.03.2021), nu era împlinit termenul de reabilitare judecătorească a inculpatului, iar acesta se afla în continuare în stare de recidivă postexecutorie în raport cu pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată inculpatului în anul 2013.
În continuare, Ministerul Public a mai susţinut că decizia atacată este nelegală întrucât Curtea de Apel a dat eficienţă condamnării inculpatului de către o instanţă din străinătate pentru prima dată în motivarea deciziei din apel, fără ca această chestiune să fi fost analizată de instanţa de fond sau să fie pusă în discuţia contradictorie a părţilor în cadrul dezbaterilor apelului, conducând la condamnarea inculpatului în limitele de pedeapsă impuse de recidiva postexecutorie.
Aşa fiind, Curtea de Apel Timişoara a stabilit pedeapsa inculpatului în limitele impuse de starea de recidivă postexecutorie prin raportare la efectul de întrerupere a termenului de reabilitare conferit unei condamnări din Italia, căreia i-a dat eficientă pentru prima dată în apelul declarat de inculpat, fiind lezat principiul non reformatio in peius.
Examinând cauza prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara ca nefondat, pentru următoarele considerente:
Recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac, ce are ca scop verificarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, respectiv îndreptarea erorilor de drept comise de curţile de apel, ca instanţe de apel, prin raportare la cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de lege. Astfel, recursul în casaţie nu presupune examinarea cauzei sub toate aspectele, ci numai controlul legalităţii hotărârii atacate, respectiv al concordanţei acesteia cu dispoziţiile legii materiale şi procesuale aplicabile, pornind de la situaţia de fapt avută în vedere de instanţa de apel.
Având în vedere că, potrivit dispoziţiilor art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării în situaţia în care "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", se constată că acest caz de casare este incident atunci când pedeapsa stabilită şi aplicată este nelegală. Prin "pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege" legiuitorul a avut în vedere limitele de pedeapsă ce sunt prevăzute de textul de lege în raport cu încadrarea juridică şi cauzele de atenuare sau agravare a pedepsei a căror incidenţă a fost stabilită de instanţa de apel şi prin raportare la principiile ce au influenţă asupra tratamentului sancţionator, inclusiv cel referitor la non reformatio in pejus.
Astfel, pornind de la scopul recursului în casaţie reglementat de dispoziţiile art. 433 C. proc. pen., se constată că, prin prisma cazului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., se analizează legalitatea pedepsei sub aspectul felului şi limitelor speciale, respectiv aplicarea acesteia în afara limitelor prevăzute de lege sau stabilite în condiţiile legii.
În atare condiţii, se constată că instanţa de apel, admiţând apelul declarat de inculpatul A., împotriva sentinţei penale nr. 185 din data de 27 aprilie 2023 pronunţată de Judecătoria Reşiţa în dosarul nr. x/2021, a desfiinţat, în parte, sentinţa apelată, şi rejudecând, a reţinut în favoarea inculpatului, circumstanţa atenuantă judiciară prevăzută de art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen., a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 1 (unu) an închisoare în regim de detenţie, pentru săvârşirea infracţiunii de "conducerea unui vehicul fără permis de conducere", în stare de recidivă postexecutorie.
În baza art. 67 alin. (1) C. pen. înlătură pedeapsa complementară aplicată inculpatului pe lângă pedeapsa principală, de către prima instanţă, pentru infracţiunea ce formează obiectul prezentei cauze.
În baza art. 65 alin. (1) C. pen. înlătură pedeapsa accesorie aplicată inculpatului pe lângă pedeapsa principală, de către prima instanţă, pentru infracţiunea ce formează obiectul prezentei cauze.
În procesul de individualizare a pedepselor, instanţa de apel a avut în vedere împrejurarea că potrivit certificatului de cazier judiciar, petentul a suferit mai multe condamnări penale în ţară şi străinătate. printre care se regăseşte şi o condamnare la o pedeapsă de 5 ani închisoare, definitivă prin decizia penală nr. 113/17.04.2013 a Tribunalului Arad; menţiunea privind eliberarea condiţionată la data de 19.02.2014 cu un rest neexecutat de 640 zile şi condamnarea la o pedeapsă de 1 an şi 6 luni închisoare pentru infracţiunea de furt dispusă prin sentinţa penală din 24.04.2018, pronunţată în dosarul nr. x/2018 de către Tribunalul Court Appeal of Brescia din Italia definitivă în 09.06.2018, condamnare care nu a fost recunoscută în mod formal în România, însă autorităţile judiciare române au obligaţia de a asigura executarea obligaţiilor ce revin statului român în temeiul Deciziei-cadru 2008/675/JAI, din care rezultă obligaţia statului român de a lua în considerare o hotărâre de condamnare pronunţată anterior într-un alt stat membru UE, fără să fie condiţionat acest demers de punerea în aplicare a unei proceduri naţionale de recunoaştere pe cale principală sau accesorie, în limita în care un astfel de demers nu intră în contradicţie evidentă cu o normă juridică naţională.
În acest context, se observă că, condamnarea de 1 an şi 6 luni închisoare pronunţată de Tribunalul din Brescia-Italia a rămas definitivă înainte de împlinirea termenului de reabilitare judecătorească de 4 ani pentru pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată inculpatului în România în anul 2013. În aceste condiţii calculând termenul de reabilitare judecătorească de 4 ani de la data ultimei pedepse penale cu închisoarea (09.06.2018 -pedeapsa din Italia), se constată că la data faptei din prezenta cauză (31.03.2021), nu se împlinise termenul de reabilitare judecătorească a inculpatului şi pe cale de consecinţă acesta se află în continuare în stare de recidivă postexecutorie în raport cu pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată inculpatului în anul 2013.
În acest context, chiar dacă acea condamnare a inculpatului din Italia nu a fost recunoscută în România, instanţa de apel a apreciat că trebuie avută în vedere la individualizarea judiciară a executării pedepsei aplicată acestuia în prezenta cauză, context în care a reţinut că inculpatul nu poate beneficia în prezenta cauză de amânarea aplicării pedepsei, nefiind întrunite condiţiile prevăzute de art. 83 alin. (1) lit. b) C. pen. şi nici de suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, nefiind întrunite condiţiile prevăzute de art. 91 alin. (1) lit. b) C. pen. .
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara a invocat dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 12) C. proc. pen. şi a susţinut faptul că a fost încălcat principiul non reformation in peius, întrucât Curtea de Apel a dat eficienţă condamnării inculpatului de către o instanţă din străinătate pentru prima dată în motivarea deciziei, fără ca această chestiune să fi fost analizată de instanţa de fond sau să fie pusă în discuţia contradictorie a părţilor în cadrul dezbaterilor apelului, conducând la condamnarea inculpatului în limitele de pedeapsă impuse de recidiva postexecutorie.
Examinând cauza, Înalta Curte constată că Ministerul Public, în apelul formulat, a criticat sentinţa apelată întrucât prima instanţă în mod greşit a reţinut că fapta a fost comisă în stare de recidivă, întrucât termenul de reabilitarea a fost împlinit. A arătat că termenul de reabilitarea curge din momentul în care pedeapsa se consideră executată, astfel în speţă, rezultă că inculpatul a fost eliberat la sfârşitul anului 2014 cu un rest de pedeapsă de 640 zile; deci mai puţin de 2 ani; fapta judecată în prezentul dosar a fost comisă la începutul anului 2021, când termenul de reabilitare era deja îndeplinit.
Se constată, aşadar, că modalitatea de executare a pedepsei aplicate prin hotărârea recurată este rezultatul principiilor de drept care guvernează judecata în calea de atac, apelul parchetului vizând nelegalitatea sentinţei penale de condamnare referitoare la modalitatea de reţinere a tratamentului sancţionator al recidivei postexecutorii, fiind încălcat principiul non reformation in peius.
Astfel, în motivele formulate în scris de Parchetul de pe Curtea de Apel Timişoara, a susţinut că decizia atacată este nelegală întrucât Curtea de Apel a dat eficienţă condamnării inculpatului de către o instanţă din străinătate pentru prima dată în motivarea deciziei, fără ca această chestiune să fi fost analizată de instanţa de fond sau să fie pusă în discuţia contradictorie a părţilor în cadrul dezbaterilor apelului, conducând la condamnarea inculpatului în limitele de pedeapsă impuse de recidiva postexecutorie, fiind lezat principiul non reformatio in peius, rezultând, astfel, că faţă de inculpat s-a invocat numai o chestiune de nelegalitate a sentinţei penale atacate în favoarea sa.
Instanţa de apel, stabilind vinovăţia inculpatului A. cu privire la fapta penală pentru care a fost trimis în judecată, în procesul de individualizare a pedepsei, a reţinut că soluţia primei instanţe, este greşită, faţă de împrejurarea că inculpatul A. a suferit multiple condamnări în străinătate, printre care se regăseşte şi o condamnare la o pedeapsă cu închisoarea mai mare de 1 an, respectiv 1 an şi 6 luni închisoare pronunţată de Tribunalul din Brescia-Italia care a rămas definitivă la 09.06.2018 înainte de împlinirea termenului de reabilitare judecătorească de 4 ani pentru pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată inculpatului în România în anul 2013, iar, câtă vreme inculpatul are condamnări într-un alt stat membru UE, care produc consecinţe juridice şi în România, chiar fără a fi recunoscute, el nu poate beneficia de amânarea aplicării pedepsei, nefiind întrunite condiţiile prevăzute de art. 83 alin. (1) lit. b) C. pen. dar nici cerinţele prevăzute de art. 91 alin. (1) lit. b) C. pen., prin raportare condamnările suferite de inculpat în ţară şi străinătate motiv pentru care a decis reformarea sentinţei penale apelate, şi stabilind ca inculpatul să execute pedeapsa de 1 (unu) an închisoare în regim de detenţie, pentru săvârşirea infracţiunii de "conducerea unui vehicul fără permis de conducere", în stare de recidivă postexecutorie.
Înalta Curte reiterează, pe de o parte, că din motivele scrise ale parchetului şi din motivele consemnate cu ocazia dezbaterilor nu rezultă vreo critică a procurorului privind modalitatea de individualizare a executării pedepsei, iar pe de altă parte, în aplicarea tratamentului sancţionator, instanţa de apel nu a depăşit limitele învestirii sale prin reţinerea unor condamnări ale inculpatului pe teritoriul altor state, care nu era posibilă, neîncălcând, astfel, regulile care guvernează apelul, prevăzute de art. 417 şi art. 420 C. proc. pen., inclusiv principiul non reformatio in peius.
Prin urmare, având în vedere că în apel, s-a reţinut în favoarea inculpatului, circumstanţa atenuantă judiciară prevăzută de art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen. şi a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 1 (unu) an închisoare în regim de detenţie, pentru săvârşirea infracţiunii de "conducerea unui vehicul fără permis de conducere", în stare de recidivă postexecutorie, instanţa de recurs în casaţie poate evalua, în contextul cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., incidenţa principiilor ce au influenţă asupra tratamentului sancţionator (cum este non reformatio in pejus) cu repercusiuni asupra pedepsei sau modalităţii de executare.
Potrivit art. 418 alin. (2) C. proc. pen., în apelul declarat de procuror în favoarea unei părţi, instanţa de apel nu poate agrava situaţia acesteia. Hotărârea atacată, dacă este cazul, poate fi reformată numai în favoarea (in melius) şi nicidecum în defavoarea (in peius) acelei părţi. Modalitatea de individualizare a executării pedepsei poate fi ea însăşi consecinţa încălcării legii şi deci a depăşirii limitelor prevăzute de lege pentru a accede la un anumit mod de individualizare. Conceptul de pedeapsă în alte limite decât cele prevăzute de lege poate să includă şi situaţia în care sunt încălcate condiţiile în care se poate accede la o anumită modalitate de individualizare (ca de exemplu în cauza de faţă cu încălcarea art. 418 alin. (2) C. proc. pen.). În mod similar, pedeapsa depăşeşte limitele prevăzute de lege atunci când aceste limite sunt determinate de un anumit cadru procesual, de exemplu, limitele de pedeapsă stabilite ca urmare a incidenţei procedurii recunoaşterii învinuirii, conform art. 396 alin. (10) C. proc. pen. sau, ca în cauza de faţă, limitele individualizării stabilite de instanţa de fond, conform art. 418 alin. (2) C. proc. pen.
În consecinţă, Înalta Curte constată că pedeapsa a fost aplicată inculpatului în limitele prevăzute de lege, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. în contextul căruia instanţa poate evalua incidenţa principiilor ce au influenţă asupra cuantumului pedepsei, cum este non reformatio in pejus, care stabileşte limite ale pedepsei sau modalitatea de executare, ce nu pot fi ignorate sau nesocotite de instanţe.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara împotriva deciziei penale nr. 856/A din data de 13 octombrie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, privind pe intimatul- inculpat A. în dosarul nr. x/2021.
Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea recursului în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara rămân în sarcina statului.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat A., în cuantum de 680 RON, va rămâne în sarcina statului
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara împotriva deciziei penale nr. 856/A din data de 13 octombrie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, privind pe intimatul- inculpat A. în dosarul nr. x/2021.
Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea recursului în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara rămân în sarcina statului.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat A., în cuantum de 680 RON, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 03 aprilie 2024.