Şedinţa publică din data de 20 iunie 2024
Deliberând asupra cauzei de faţă,
În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 932/11.12.2020, pronunţată de Tribunalul Iaşi în dosarul nr. x/2016, în esenţă, s-au hotărât următoarele:
I. A fost condamnată inculpata A. la pedeapsa principală de 3 (trei) ani închisoare, pedeapsa complementară a interzicerii pe o durată de 2 (doi) ani a exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen., constând în dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, şi pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) şi b) din C. pen. constând în dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. şi art. 75 alin. (2) lit. a) din C. pen. raportat la art. 76 alin. (1) din C. pen. şi cu aplicarea art. 5 alin. (1) din C. pen.
În baza art. 396 alin. (4) din C. proc. pen. raportat la art. 91 din C. pen., a fost suspendată executarea pedepsei sub supraveghere pe durata termenului de supraveghere de 3 (trei) ani şi 6 (şase) luni, stabilit conform art. 92 din C. pen.
În baza art. 93 alin. (1) din C. pen., pe durata termenului de supraveghere, a fost obligată inculpata să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Iaşi la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.
S-a stabilit ca, în baza art. 93 alin. (2) lit. b) din C. pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpata să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate.
S-a stabilit ca, în baza art. 93 alin. (3) din C. pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpata să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 80 de zile la Consiliul Local Iaşi - Centrul de Urgenţă pentru Recuperarea şi Integrarea Socială "C.A. Rosetti" Iaşi sau la Biblioteca Judeţeană Gh. Asachi, sub coordonarea Serviciului de Probaţiune Iaşi, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă.
În baza art. 404 alin. (2) din C. proc. pen. i s-a atras atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 95 şi art. 96 din C. pen. privind modificarea obligaţiilor şi revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul nerespectării măsurilor de supraveghere şi a obligaţiilor, precum şi în cazul săvârşirii de noi infracţiuni sau al neîndeplinirii, cu rea-credinţă, a obligaţiilor civile stabilite prin hotărâre.
S-a stabilit ca, în baza art. 68 alin. (1) lit. b) din C. pen., executarea pedepsei complementare să înceapă la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.
S-a stabilit că, în baza art. 65 alin. (3) din C. pen., pedeapsa accesorie va deveni executabilă doar în ipoteza revocării suspendării sub supraveghere şi executării pedepsei principale a închisorii în regim de detenţie.
II. A fost condamnată inculpata B. la pedeapsa principală de 2 (doi) ani şi 10 (zece) luni închisoare, pedeapsa complementară a interzicerii pe o durată de 2 (doi) ani a exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen., constând în dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, şi pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) şi b) din C. pen., constând în dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. şi art. 75 alin. (2) lit. a) din C. pen. raportat la art. 76 alin. (1) din C. pen. şi cu aplicarea art. 5 alin. (1) din C. pen.
În baza art. 396 alin. (4) din C. proc. pen. raportat la art. 91 din C. pen., a fost suspendată executarea pedepsei sub supraveghere pe durata termenului de supraveghere de 3 (trei) ani şi 4 (patru) luni, stabilit conform art. 92 din C. pen.
În baza art. 93 alin. (1) din C. pen., pe durata termenului de supraveghere, a fost obligată inculpata să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Iaşi la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.
S-a stabilit ca, în baza art. 93 alin. (2) lit. b) din C. pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpata să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate.
S-a stabilit ca, în baza art. 93 alin. (3) din C. pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpata să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 80 de zile la Consiliul Local Iaşi - Centrul de Urgenţă pentru Recuperarea şi Integrarea Socială "C.A. Rosetti" Iaşi sau la Biblioteca Judeţeană Gh. Asachi, sub coordonarea Serviciului de Probaţiune Iaşi, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă.
În baza art. 404 alin. (2) din C. proc. pen. i s-a atras atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 95 şi art. 96 din C. pen. privind modificarea obligaţiilor şi revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul nerespectării măsurilor de supraveghere şi a obligaţiilor, precum şi în cazul săvârşirii de noi infracţiuni sau al neîndeplinirii, cu rea-credinţă, a obligaţiilor civile stabilite prin hotărâre.
S-a stabilit ca, în baza art. 68 alin. (1) lit. b) din C. pen., executarea pedepsei complementare să înceapă la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.
S-a stabilit ca, în baza art. 65 alin. (3) din C. pen., pedeapsa accesorie va deveni executabilă doar în ipoteza revocării suspendării sub supraveghere şi executării pedepsei principale a închisorii în regim de detenţie.
III. A fost condamnată inculpata C. la pedeapsa principală de 3 (trei) ani închisoare, pedeapsa complementară a interzicerii pe o durată de 2 (doi) ani a exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen., constând în dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, şi pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) şi b) din C. pen., constând în dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu prevăzută de art. 48 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. şi art. 5 alin. (1) din C. pen.
În baza art. 396 alin. (4) din C. proc. pen. raportat la art. 91 din C. pen., a fost suspendată executarea pedepsei sub supraveghere pe durata termenului de supraveghere de 3 (trei) ani şi 6(şase) luni, stabilit conform art. 92 din C. pen.
În baza art. 93 alin. (1) din C. pen., pe durata termenului de supraveghere, a fost obligată inculpata să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Iaşi la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.
S-a stabilit ca, în baza art. 93 alin. (2) lit. b) din C. pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpata să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate.
S-a stabilit ca, în baza art. 93 alin. (3) din C. pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpata să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 80 de zile la Consiliul Local Iaşi - Centrul de Urgenţă pentru Recuperarea şi Integrarea Socială "C.A. Rosetti" Iaşi sau la Biblioteca Judeţeană Gh. Asachi, sub coordonarea Serviciului de Probaţiune Iaşi, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă.
În baza art. 404 alin. (2) din C. proc. pen. i s-a atras atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 95 şi art. 96 din C. pen. privind modificarea obligaţiilor şi revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul nerespectării măsurilor de supraveghere şi a obligaţiilor, precum şi în cazul săvârşirii de noi infracţiuni sau al neîndeplinirii, cu rea-credinţă, a obligaţiilor civile stabilite prin hotărâre.
S-a stabilit ca, în baza art. 68 alin. (1) lit. b) din C. pen., executarea pedepsei complementare să înceapă la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.
S-a stabilit ca, în baza art. 65 alin. (3) din C. pen., pedeapsa accesorie va deveni executabilă doar în ipoteza revocării suspendării sub supraveghere şi executării pedepsei principale a închisorii în regim de detenţie.
IV. A fost condamnată inculpata D. la pedeapsa principală de 2 (doi) ani şi 10 (zece) luni închisoare, pedeapsa complementară a interzicerii pe o durată de 2 (doi) ani a exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen., constând în dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, şi pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) şi b) din C. pen., constând în dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu prevăzută de art. 48 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 5 alin. (1) din C. pen.
În baza art. 396 alin. (4) din C. proc. pen. raportat la art. 91 din C. pen., a fost suspendată executarea pedepsei sub supraveghere pe durata termenului de supraveghere de 3 (trei) ani şi 4 (patru) luni, stabilit conform art. 92 din C. pen.
În baza art. 93 alin. (1) din C. pen., pe durata termenului de supraveghere, a fost obligată inculpata să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Iaşi la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.
S-a stabilit ca, în baza art. 93 alin. (2) lit. b) din C. pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpata să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate.
S-a stabilit ca, în baza art. 93 alin. (3) din C. pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 80 de zile la Consiliul Local Iaşi - Centrul de Urgenţă pentru Recuperarea şi Integrarea Socială "C.A. Rosetti" Iaşi sau la Biblioteca Judeţeană Gh. Asachi, sub coordonarea Serviciului de Probaţiune Iaşi, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă.
În baza art. 404 alin. (2) din C. proc. pen. i s-a atras atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 95 şi art. 96 din C. pen. privind modificarea obligaţiilor şi revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul nerespectării măsurilor de supraveghere şi a obligaţiilor, precum şi în cazul săvârşirii de noi infracţiuni sau al neîndeplinirii, cu rea-credinţă, a obligaţiilor civile stabilite prin hotărâre.
S-a stabilit ca, în baza art. 68 alin. (1) lit. b) din C. pen., executarea pedepsei complementare să înceapă la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.
În baza art. 65 alin. (3) din C. pen., pedeapsa accesorie va deveni executabilă doar în ipoteza revocării suspendării sub supraveghere şi executării pedepsei principale a închisorii în regim de detenţie.
V. A fost admisă în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă Liceul Tehnologic "E." Podu Iloaiei, reprezentat prin director F., şi:
a) au fost obligate, în solidar, inculpatele A., C., B. şi D. la plata către partea civilă a sumei de 715.651,40 RON, reprezentând contravaloarea lucrărilor facturate şi achitate, dar neexecutate cuprinse în factura nr. x/21.12.2007;
b) au fost obligate, în solidar, inculpatele A. şi C. la plata către partea civilă a sumei de 666.960,37 RON, reprezentând contravaloarea lucrărilor facturate şi achitate, dar neexecutate cuprinse în facturile nr. x/07.04.2008, nr. x/16.04.2008 şi nr. x/10.07.2008;
c) au fost obligate, în solidar, inculpatele A. şi B. la plata către partea civilă a sumei de 91.611,62 RON, reprezentând garanţia de bună execuţie.
Împotriva acestei sentinţe au formulat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DNA - Serviciul Teritorial Iaşi şi inculpatele A., D., C. şi B..
Prin decizia penală nr. 149 din 08.02.2024 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori în dosarul nr. x/2016, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., au fost admise apelurile declarate de inculpata A. , inculpata C. şi inculpata B., împotriva sentinţei penale nr. 932 din data de 11.12.2020, pronunţată de Tribunalul Iaşi în dosarul nr. x/2016, care a fost desfiinţată, în parte, în latură penală în ceea ce priveşte soluţiile de condamnare şi integral în latură civilă:
Rejudecând în limitele arătate, au fost înlăturate soluţiile de condamnare a inculpatelor A., B., C. şi D..
În baza dispoziţiilor art. 396 alin. (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., art. 154 alin. (1) lit. c) din C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen., a Deciziilor nr. 297/2018 şi 358/2022 ale Curţii Constituţionale şi a Hotărârii Prealabile nr. 67/2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatelor:
- A. pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. şi art. 75 alin. (2) lit. a) din C. pen. raportat la art. 76 alin. (1) din C. pen. şi cu aplicarea art. 5 alin. (1) din C. pen. (cu înlăturarea actelor materiale aferente facturilor nr. x/07.04.2008, nr. x/16.04.2008 şi nr. x/10.07.2008).
- B., pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. şi art. 75 alin. (2) lit. a) din C. pen. raportat la art. 76 alin. (1) din C. pen. şi cu aplicarea art. 5 alin. (1) din C. pen.
- C., pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu prevăzută de art. 48 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. şi art. 5 alin. (1) din C. pen.
- D., pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu prevăzută de art. 48 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 5 alin. (1) din C. pen.
A fost admisă în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă Liceul Tehnologic "E." Podu Iloaiei, reprezentat prin director F. şi:
a) au fost obligate, în solidar, pe inculpatele A., C., B. şi D. la plata către partea civilă a sumei de 284.711,17 RON, cu titlu de despăgubiri civile;
b) a fost obligată inculpata C. la plata către partea civilă a sumei de 262.810,32 RON, cu titlu de despăgubiri civile;
c) au fost obligate, în solidar, inculpatele A. şi B. la plata către partea civilă a sumei de 91.611,62 RON, reprezentând garanţia de bună execuţie.
S-a constatat că în baza măsurilor asigurătorii dispuse în prezenta cauză, inculpatei A. i-a fost reţinută prin poprire suma de 99.035 RON, în perioada 15.09.2016-14.02.2023.
În baza art. 404 alin. (4) lit. c) din C. proc. pen. raportat la art. 20 din Legea nr. 78/2000, au fost menţinute măsurile asigurătorii instituite în cursul urmăririi penale prin ordonanţa din 08.06.2016, astfel cum au fost modificate prin încheierea din 14.02.2023 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi în dosarul nr. x/2016, după cum urmează:
a) poprirea instituită asupra sumelor de bani datorate cu orice titlu de către terţe persoane fizice sau juridice inculpatei A. (cu excepţia sumelor ce vor fi încasate din acest moment cu titlu de salariu/pensie) şi sechestrul instituit asupra imobilului alcătuit din apartamentul cu numărul x situat în mun. Iaşi, şi terenul în suprafaţă de 3,28 mp. curţi-construcţii situat în mun. Iaşi, str. x, dobândit de inculpata A. prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/26.01.1998 până la concurenţa sumei de 376.322,79 RON.
b) poprirea instituită asupra sumelor de bani datorate cu orice titlu de către terţe persoane fizice sau juridice inculpatei B. (cu excepţia sumelor ce vor fi încasate din acest moment cu titlu de salariu/pensie) şi sechestrul instituit asupra următoarelor bunuri imobile:
- imobilul teren curţi, construcţii în suprafaţă de 440 mp. situat în oraşul Podu Iloaiei, Şos. x, jud. Iaşi, având număr cadastral x, înscris în cartea funciară nr. x a oraşului Podu Iloaiei;
- imobilul apartamentul cu numărul x situat în mun. Iaşi, Bld. Nicolae Iorga nr. 51, jud. Iaşi, cu număr cadastral x, înscris în cartea funciară nr. x a mun. Iaşi;
- imobilul teren în suprafaţă de 10.000 mp cu numărul cadastral x, înscris în cartea funciară nr. x a UAT Popeşti;
- imobilul teren în suprafaţă de 5.000 mp cu numărul cadastral x, înscris în cartea funciară nr. x a UAT Popeşti;
- imobilul teren în suprafaţă de 3.800 mp cu numărul cadastral x, înscris în cartea funciară nr. x a UAT Popeşti;
- imobilul teren în suprafaţă de 10.000 mp cu numărul cadastral x, înscris în cartea funciară nr. x a UAT Popeşti, toate aparţinând inculpatei B. până la concurenţa sumei de 376.322,79 RON.
c) poprirea instituită asupra sumelor de bani datorate cu orice titlu de către terţe persoane fizice sau juridice inculpatei C. (cu excepţia sumelor ce vor fi încasate din acest moment cu titlu de salariu/pensie) şi sechestrul instituit asupra imobilului alcătuit din apartamentul cu numărul x situat în mun. Iaşi, str. x, jud. Iaşi, şi terenul în suprafaţă de 5,26 mp în mun. Iaşi, str. x nr. 12, jud. Iaşi, dobândite de inculpata C. în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/10.09.1992, până la concurenţa sumei de 547.521,49 RON.
d) poprirea instituită asupra sumelor de bani datorate cu orice titlu de către terţe persoane fizice sau juridice inculpatei D. (cu excepţia sumelor ce vor fi încasate din acest moment cu titlu de salariu/pensie) până la concurenţa sumei de 284.711,17 RON.
Respinge restul pretenţiilor solicitate de partea civilă Liceul Tehnologic "E." Podu Iloaiei ca fiind nefondate.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate care nu sunt contrare prezentei decizii şi le înlătură pe cele contrare.
În temeiul art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., a fost respins ca nefondat apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DNA - Serviciul Teritorial Iaşi, împotriva sentinţei penale nr. 932 din data de 11.12.2020, pronunţată de Tribunalul Iaşi în dosarul nr. x/2016.
S-a constatat că părţile au fost asistate de apărători aleşi pe parcursul soluţionării prezentei căi de atac.
În temeiul art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat pentru soluţionarea apelurilor au rămas în sarcina acestuia.
Împotriva hotărârii instanţei de apel a declarat recurs în casaţie Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Iaşi, la data de 20.02.2024.
În cererea de recurs în casaţie formulată, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Iaşi a invocat dispoziţiile art. 438 pct. 8 din C. proc. pen. (în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal).
În esenţă, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Iaşi a susţinut că instanţa de apel a apreciat, în mod greşit, ca obligatorie aplicarea în cauză a interpretării stabilite prin considerentele Hotărârii prealabile nr. 67/2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prevederilor privind prescripţia răspunderii penale, ca lege mai favorabilă, fără a avea în vedere că şi în cazul prescripţiei răspunderii penale, principiul supremaţiei dreptului Uniunii Europene impune instanţei naţionale să asigure efectul deplin al cerinţelor acestui drept, lăsând neaplicată, dacă este necesar, din oficiu, orice reglementare sau practică naţională, chiar şi ulterioară, care este contrară unei dispoziţii de drept al Uniunii.
În consecinţă, pentru respectarea acestui principiu, având în vedere că infracţiunile ce fac obiectul cauzei fac parte din categoria infracţiunilor de corupţie şi infracţiuni asimilate infracţiunilor de corupţie, Ministerul Public a apreciat că instanţa trebuia să facă aplicarea prevederilor privind prescripţia răspunderii penale, în interpretarea dată prin prisma jurisprudenţei CJUE.
În acest sens, a învederat că, dând efect direct deciziei MCV 928/2006, în interpretarea dată de Curtea Europeana de Justiţie, prin ordonanţa Curţii Europene de Justiţie pronunţată la data de 09 ianuarie 2024 în cauza C-131/23, ce vizează o sesizare a Curţii de Apel Braşov într-o cauză referitoare la infracţiuni de corupţie şi infracţiuni asimilate infracţiunilor de corupţie (parag. 16 din cauza mai sus menţionată), se impunea lăsarea neaplicată a deciziei nr. 67/2022 a ÎCCJ, aceasta fiind de natură a genera un risc sistemic de impunitate în cazurile de infracţiuni de corupţie şi infracţiuni asimilate infracţiunilor de corupţie, în condiţiile în care această decizie permite repunerea în discuţie, inclusiv în cadrul unor căi de atac îndreptate împotriva unor hotărâri definitive, a întreruperii termenului de prescripţie a răspunderii penale, în astfel de procese, prin acte de procedură intervenite înainte de o asemenea invalidare, această repunere în discuţie trebuind considerată ca fiind de natură să compromită supremaţia, unitatea şi efectivitatea dreptului Uniunii în sensul jurisprudenţei din cauzele Euro Box Promotion şi C-107/23.
De asemenea, Ministerul Public a susţinut că, din ordonanţa 131/23 a CJUE menţionată mai sus rezultă din parag. 74 faptul că "Obiectivele de referinţă enunţate în anexa la Decizia 2006/928 sunt formulate în termeni clari şi precişi şi nu sunt însoţite de nicio condiţie, astfel încât ele au efect direct (a se vedea în acest sens Hotărârea din 21 decembrie 2021, Euro Box Promotion şi alţii (...) punctul 253.
Din paragraful 84 din aceeaşi ordonanţă menţionată anterior rezultă faptul că, ţinând seama de necesara punere în balanţă a standardului naţional de protecţie referitor la principiul aplicării retroactive a legii penale mai favorabile (lex mitior), pe de o parte, şi a dispoziţiilor Deciziei 2006/928, pe de altă parte, aplicarea de către o instanţă naţională a standardului menţionat pentru a repune în discuţie întreruperea termenului de prescripţie a răspunderii penale prin acte de procedură intervenite înainte de 25 iunie 2018, data publicării deciziei Curţii Constituţionale, trebuie considerată ca fiind de natură să compromită supremaţia, unitatea şi efectivitatea dreptului Uniunii, în sensul jurisprudenţei stabilite prin Hotărârea CJUE din 24 iulie 2023 pronunţată în cauza C-l 07/23.
Din paragraful 85 al aceleiaşi ordonanţe menţionate anterior rezultă faptul că este necesar să se considere faptul că instanţele naţionale nu pot, în cadrul procedurilor jurisdicţionale prin care se urmăreşte sancţionarea pe plan penal a infracţiunilor de corupţie, să aplice standardul naţional de protecţie referitor la principiul aplicării retroactive a legii penale mai favorabile, pentru a repune în discuţie întreruperea termenului de prescripţie a răspunderii penale prin acte de procedură intervenite înainte de 25 iunie 2018, data publicării deciziei nr. 297/2018 a Curţii Constituţionale, fiind indicată jurisprudenţă în acest sens şi anume Hotărârea CJUE din 24 iulie 2023 pronunţată în cauza C-l07/23.
În preambulul ordonanţei din 09 ianuarie 2024 pronunţată în cauza C-131/23 se face referire la "efectul direct al obiectivelor de referinţă-obligaţia de a lupta împotriva corupţiei în general". Ministerul Public a considerat că infracţiunile asimilate infracţiunilor de corupţie precum abuzul în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, ce fac obiectul cauzei, intră sub incidenţa dreptului Uniunii Europene, întrucât România s-a obligat să le combată prin tratatele la care a devenit parte odată cu aderarea la Uniunea Europeană. De asemenea, în opinia Ministerului Public, sintagma "corupţie în general" trebuie să se refere la toate activităţile prin care a fost posibilă săvârşirea de infracţiuni pe care România s-a obligat să le sancţioneze prin aderarea la Uniunea Europeană şi prin semnarea MCV, indiferent de încadrarea juridică dată acestor fapte în dreptul intern, noţiunea de corupţie în general fiind o noţiune autonomă, CJUE neputând să se refere expres la infracţiuni din dreptul intern, ci doar la noţiunile din dreptul european, astfel că instanţele naţionale pot aprecia că în această noţiune intră şi infracţiunile asimilate celor de corupţie prevăzute de Legea nr. 78/2000.
În continuare, Ministerul Public a precizat că infracţiunile asimilate infracţiunilor de corupţie, precum abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, ce a făcut obiectul cauzei, intră sub incidenţa dreptului Uniunii Europene, astfel cum reiese şi din jurisprudenţa ICCJ, respectiv din decizia penală nr. 41 din 7 aprilie 2022, emisă de ICCJ - Completul de 5 Judecători, în dosarul penal nr. x/2018, definitivă. În considerentele deciziei penale nr. 41/07.04.2022 s-au reţinut următoarele:
"Cât despre infracţiunile de corupţie şi de abuz în serviciu ce au făcut obiectul cauzei, acestea intră sub incidenţa dreptului Uniunii Europene având în vedere cele reţinute de CJUE în paragrafele 184-194, (cauza Euro Box Promotion şi alţii, s.n.) în sensul că expresia "orice activitate ilegală" din cuprinsul articolului 325 alin. (1) TFUE nu poate fi interpretată restrictiv şi acoperă orice act de corupţie sau orice abuz în serviciu care poate aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii şi aceasta indiferent dacă s-a şi produs o pierdere de resurse proprii Uniunii. Mai mult, în ce priveşte România, obligaţia de combatere a corupţiei care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii este completată de angajamentele asumate la încheierea negocierilor de aderare, concretizate ulterior prin adoptarea Deciziei 2006/928 privind MCV, care obligă statul român să adopte norme de drept penal şi de procedură penală care să permită aplicarea unor sancţiuni penale cu caracter efectiv şi disuasiv în ce priveşte faptele de corupţie incluzând şi infracţiunile asimilate infracţiunilor de corupţie, independent de o eventuală atingere adusă intereselor financiare ale Uniunii".
Astfel, în cauza Euro Box Promotion şi alţii (C-357/19, C-379/19, C-547/19, C-811/19 şi C-840/19) C.J.U.E. a statuat că "în ceea ce priveşte România, obligaţia de combatere a corupţiei care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii, aşa cum rezultă din articolul 325 alin. (1) TFUE este completată de angajamentele specifice pe care acest stat membru şi le-a asumat la încheierea negocierilor de aderare la 14 decembrie 2004. Într-adevăr, în conformitate cu punctul I (4) din anexa IX la Actul de aderare, statul membru menţionat s-a angajat printre altele să "accelereze considerabil lupta împotriva corupţiei, în special împotriva corupţiei de nivel înalt, prin asigurarea unei aplicări riguroase a legislaţiei anticorupţie". Acest angajament specific a fost concretizat ulterior prin adoptarea Deciziei 2006/928, prin care au fost stabilite obiective de referinţă în vederea remedierii deficienţelor constatate de Comisie înainte de aderarea României la Uniune, în special în domeniul luptei împotriva corupţiei. Astfel, anexa la această decizie, în care sunt expuse respectivele obiective de referinţă, prevede la punctul 3 obiectivul "continuării unor cercetări profesioniste şi imparţiale cu privire la acuzaţiile de corupţie de nivel înalt", şi, la punctul 4, obiectivul "adoptării unor măsuri suplimentare de prevenire şi combatere a corupţiei, în special în cadrul administraţiei locale" (parag. 188).
Totodată, C.J.U.E. a mai arătat în paragraful 189 din cauza Euro Box Promotion şi alţii că "Aşa cum s-a amintit la punctul 169 din prezenta hotărâre, obiectivele de referinţă pe care România s-a angajat astfel să le atingă au caracter obligatoriu pentru acest stat membru, în sensul că acesta este supus obligaţiei specifice de a atinge obiectivele respective şi de a lua măsurile adecvate în vederea realizării lor în cel mai scurt timp. De asemenea, statul membru menţionat are obligaţia de a se abţine să pună în aplicare orice măsură care ar risca să compromită atingerea aceloraşi obiective. Or, obligaţia de a lupta în mod efectiv împotriva corupţiei şi în special a corupţiei la nivel înalt, care decurge din obiectivele de referinţă prezentate în anexa la Decizia 2006/928 coroborate cu angajamentele specifice ale României, nu se limitează doar la cazurile de corupţie care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii".
Ministerul Public a subliniat că, la data faptelor, făcând aplicarea art. 122 alin. (1) lit. b) din C. pen. din 1969, termenul general de prescripţie a răspunderii penale pentru infracţiunea de abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 (anterioară anului 2014), era de 10 ani. Termenul special de prescripţie prevedea depăşirea termenului general cu încă jumătate (art. 124), ajungându-se astfel la un termen de prescripţie maxim de 15 ani.
De asemenea, tot potrivit vechiul C. pen., termenul putea fi întrerupt printr-un act care trebuia comunicat învinuitului sau inculpatului (art. 123).
Prin Noul C. pen., intrat în vigoare la 1 februarie 2014 s-a prevăzut că termenul general de prescripţie se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură (art. 155 C. pen.). Prin O.U.G. nr. 71/2022 publicată în Monitorul Oficial nr. 531 din 30 mai 2022 s-a modificat art. 155 alin. (1) din C. pen. în sensul că termenul de prescripţie a răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză care, potrivit legii, trebuie comunicat suspectului sau inculpatului.
Ministerul Public a susţinut că, în cauză, au fost îndeplinite numeroase acte de întrerupere a cursului termenului general de prescripţie în conformitate cu legea în vigoare la data faptelor, precum şi cu legea în vigoare până la apariţia Deciziilor CCR nr. 297 publicată în 26 aprilie 2018 şi respectiv nr. 358 publicată în 09.06.2022. De exemplu, în cauză s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale la data de 20.09.2016, trimiterea în judecată a inculpaţilor prin rechizitoriul din 10.11.2016, precum şi prin rechizitoriul de 21.09.2017, prin aceste acte fiind întreruptă prescripţia răspunderii penale, conform dispoziţiilor legale în vigoare la data emiterii actelor
Până la data judecării cauzei, C. pen. s-a modificat, modificându-se şi termenele de prescripţie, astfel noul termen general de prescripţie este de 8 ani pentru infracţiunea de abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000.
Termenul special de prescripţie prevede depăşirea termenului general cu încă o dată (art. 155 alin. (4), ajungându-se astfel la un termen de prescripţie maxim de 16 ani pentru infracţiunea de abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000, termen ce nu s-a împlinit în cauză, faptele fiind comise în perioada decembrie 2007- decembrie 2008.
Faţă de aspectele menţionate, Ministerul Public a apreciat că, în cauză, nu se impunea constatarea încetării procesului penal motivat de împlinirea termenului general de prescripţie întrucât, dând prevalenţă principiului supremaţiei dreptului Uniunii Europene, instanţa trebuia să facă aplicarea dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen. privind întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale prin acte de procedură care au fost comunicate suspecţilor/inculpaţilor în cauză şi să constate că termenul de prescripţie specială nu s-a împlinit în prezenta cauză.
Aşadar, a solicitat, în temeiul dispoziţiilor art. 448 pct. 2 lit. b) din C. proc. pen. şi art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., admiterea recursului în casaţie şi casarea deciziei penale nr. 149/08.02.2024 pronunţată în apel de Curtea de Apel Iaşi, cu privire la soluţia de încetare a procesului penal, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., faţă de inculpaţii A., B., C. şi D., pentru comiterea infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., atât sub forma autoratului, cât şi sub forma complicităţii.
Prin încheierea din data de 12 martie 2024, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, în baza art. 440 alin. (4) C. proc. pen., a admis în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Iaşi împotriva deciziei penale nr. 149 din data de 08 februarie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2016 şi a dispus trimiterea cauzei la completul de trei judecători, în vederea judecării pe fond a căii extraordinare de atac.
Analizând recursul în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Iaşi, în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
Cu titlu preliminar, Înalta Curte reţine că potrivit C. proc. pen., recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac prin care se atacă hotărâri definitive, care au intrat în autoritatea lucrului judecat şi care poate fi exercitată doar în cazuri anume prevăzute de lege şi numai pentru motive de nelegalitate.
Astfel, potrivit art. 433 din C. proc. pen., scopul acestei căi de atac este judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar conform art. 447 din acelaşi cod, pe calea recursului în casaţie instanţa verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate.
Recursul în casaţie are ca scop verificarea conformităţii hotărârilor atacate cu regulile de drept aplicabile, scopul său fiind acela de a îndrepta erorile de drept comise de curţile de apel, ca instanţe de apel, prin raportare la cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de lege. În această procedură nu se judecă raportul juridic dedus judecăţii în faţa primei instanţe ori în apel, ci se judecă exclusiv dacă hotărârea atacată este conformă cu regulile de drept, în cazuri şi condiţii expres prevăzute de lege.
Înalta Curte reţine că, în condiţiile art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării, în situaţiile în care s-a dispus în mod greşit încetarea procesului penal pentru oricare dintre motivele prevăzute în art. 16 alin. (1) lit. e) - j) din C. proc. pen., respectiv lipseşte plângerea prealabilă, autorizarea sau sesizarea organului competent ori o altă condiţie prevăzută de lege, necesară pentru punerea în mişcare a acţiunii penale; a intervenit amnistia sau prescripţia, decesul suspectului ori al inculpatului persoană fizică sau s-a dispus radierea suspectului ori inculpatului persoană juridică; a fost retrasă plângerea prealabilă, în cazul infracţiunilor pentru care retragerea acesteia înlătură răspunderea penală, a intervenit împăcarea ori a fost încheiat un acord de mediere în condiţiile legii; există o cauză de nepedepsire prevăzută de lege; există autoritate de lucru judecat; a intervenit un transfer de proceduri cu un alt stat, potrivit legii.
În speţă, în limitele procesuale menţionate, Înalta Curte constată că Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Iaşi a invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când "în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal".
Cazul de casare evocat este incident atunci când, în raport de actele şi lucrările existente la dosar la data pronunţării hotărârii definitive, se constată reţinerea eronată a unuia dintre impedimentele la exercitarea acţiunii penale, prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. e)-j) C. proc. pen., şi, în temeiul acestuia, pronunţarea unei soluţii nelegale de încetare a procesului penal.
În aceste coordonate, se constată că motivul concret de împiedicare a exercitării acţiunii penale, valorificat de către instanţa de apel, este cel prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., respectiv intervenirea prescripţiei răspunderii penale a inculpatelor A., B., C. şi D.. - în ceea ce priveşte săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., atât sub forma autoratului, cât şi sub forma complicităţii
Referitor la argumentul reprezentantului Ministerului Public privind o eventuală incidenţă în cauză a deciziei C.J.U.E. din data de 24.07.2023, care ar împiedica intervenirea prescripţiei răspunderii penale, instanţa de apel a reţinut că acesta este nefondat. În acest sens s-a precizat că prejudiciul analizat în prezenta cauză a fost cauzat bugetului naţional, provenienţa banilor pe care inculpatele le-au gestionat în mod nelegal având o sursă internă a statului român. Finanţarea primită de Grupul Şcolar Agricol "E." nu a fost obţinută din bugetul Uniunii Europene, astfel încât reglementările speciale explicitate prin decizia anterior menţionată nu sunt aplicabile în speţă şi nu împiedică intervenirea prescripţiei.
Aşadar, s-a constatat din actele şi lucrările dosarului că faptele ce formează conţinutul constitutiv al infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, astfel cum au fost reţinute de către instanţa de apel, ar fi fost comise în cazul inculpatelor A., B. şi D., în luna decembrie 2007, iar în cazul inculpatei C., în perioada decembrie 2007 - iulie 2008.
Raportat la faptul că s-a stabilit că legea penală nouă le este mai favorabilă inculpatelor, curtea de apel s-a orientat înspre limitele prevăzute de dispoziţiile în vigoare. Astfel, potrivit art. 132 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, "În cazul infracţiunilor de abuz în serviciu sau de uzurpare a funcţiei, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu o treime."
De asemenea, potrivit art. 297 alin. (1) C. pen. "Fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu îndeplineşte un act prevăzut de o lege, o ordonanţă a Guvernului, o ordonanţă de urgenţă a Guvernului sau de un alt act normativ care, la data adoptării, avea putere de lege ori îl îndeplineşte cu încălcarea unei dispoziţii cuprinse într-un astfel de act normativ, cauzând astfel o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică."
În consecinţă, limitele de pedeapsă ce au fost avute în vedere la calculul prescripţiei s-au situat între 2 ani şi 8 luni şi 9 ani şi 4 luni.
Potrivit art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen. termenul de prescripţie a răspunderii penale este de 8 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, dar care nu depăşeşte 10 ani. Conform alin. (2) al aceluiaşi articol, termenul începe să curgă în cazul infracţiunii continuate, de la data săvârşirii ultimei acţiuni sau inacţiuni.
În conformitate cu art. 186 alin. (1) C. pen., "luna şi anul se socotesc împlinite cu o zi înainte de ziua corespunzătoare datei de la care au început să curgă".
Raportat normelor amintite, s-a constatat că termenul de prescripţie aplicabil infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit este de 8 ani şi a curs de la data săvârşirii faptelor, respectiv din luna decembrie 2007, în cazul inculpatelor A., B. şi D. şi din iulie 2008, în cazul inculpatei C., împlinindu-se în decembrie 2015 (în situaţia inculpatei D., singura în sarcina căreia a fost reţinută o infracţiune simplă comisă pe data de 21.12.2007, termenul de prescripţie s-a împlinit la data de 20.12.2015), respectiv în iulie 2016, aşadar înainte ca instanţa de fond şi instanţa de apel să aibă ocazia să se pronunţe definitiv asupra fondului.
În cauză, curtea de apel a arătat că nu a fost identificat sau invocat vreun caz de suspendare a cursului prescripţiei răspunderii penale.
Sub aspectul unei eventuale cauze de întrerupere a răspunderii penale reglementate de art. 155 C. pen., având în vedere efectele deciziilor Curţii Constituţionale 297/2018 şi 358/2022, precum şi cele reţinute de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Hotărârea Prealabilă nr. 67/2022, instanţa de apel a reţinut că a existat următoarea succesiune de legi:
- de la data intrării în vigoare a C. pen. (1 februarie 2014) şi până la publicarea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 297 din 26 aprilie 2018, textul art. 155 alin. (1) din C. pen. a avut conţinutul:
"Cursul termenului prescripţiei răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză" şi s-a bucurat de prezumţia de constituţionalitate;
- între data publicării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 297 din 26 aprilie 2018 (a cărei natură a fost lămurită prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 358 din 26 mai 2022) şi până la intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 71/2022, textul art. 155 alin. (1) din C. pen. a avut conţinutul "Cursul termenului prescripţiei răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea" şi nu a cuprins vreun caz de întrerupere a cursului termenului de prescripţie;
- de la data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 71/2022 pentru modificarea art. 155 alin. (1) din Legea nr. 286/2009 privind C. pen., textul art. 155 alin. (1) din C. pen. are următorul conţinut:
"Cursul termenului prescripţiei răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză care, potrivit legii, trebuie comunicat suspectului sau inculpatului."
Potrivit Hotărârii Prealabile nr. 67/2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, "Normele referitoare la întreruperea cursului prescripţiei sunt norme de drept penal material (substanţial) supuse din perspectiva aplicării lor în timp principiului activităţii legii penale prevăzut de art. 3 din C. pen., cu excepţia dispoziţiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituţie şi art. 5 din C. pen..".
Concluzionând, Curtea de apel Iaşi a constatat că în lipsa intervenirii vreunui caz de întrerupere sau de suspendare a cursului prescripţiei răspunderii penale, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 alin. (1) C. pen. (şi a infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen. - pentru inculpata D.), până la data soluţionării căii ordinare de atac a apelului, s-a împlinit termenul general de prescripţie.
Preliminar efectuării examenului de legalitate a deciziei recurate, Înalta Curte apreciază că se impun scurte consideraţii cu privire la sfera de aplicabilitate a Hotărârii Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, (cauza C-107/23 din 24.07.2023) precum şi a Ordonanţei din 9 ianuarie 2024, pronunţată în cauza C - 131/23.
Prin Hotărârea din 24 iulie 2023 pronunţată în cauza C-107/23 PPU [Lin], Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a statuat că articolul 325 alin. (1) TFUE şi articolul 2 alin. (1) din Convenţia elaborată în temeiul articolului K.3 din Tratatul privind Uniunea Europeană privind protejarea intereselor financiare ale Comunităţilor Europene, trebuie interpretate în sensul că:
- instanţele naţionale nu sunt obligate să lase neaplicate deciziile Curţii Constituţionale a acestui stat membru prin care este invalidată dispoziţia legislativă naţională care reglementează cauzele de întrerupere a termenului de prescripţie în materie penală din cauza încălcării principiului legalităţii infracţiunilor şi pedepselor, astfel cum este protejat în dreptul naţional, sub aspectul cerinţelor acestuia referitoare la previzibilitatea şi la precizia legii penale, chiar dacă aceste decizii au drept consecinţă încetarea, ca urmare a prescripţiei răspunderii penale, a unui număr considerabil de procese penale, inclusiv procese referitoare la infracţiuni de fraudă gravă care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene;
- instanţele acestui stat membru sunt obligate să lase neaplicat un standard naţional de protecţie referitor la principiul aplicării retroactive a legii penale mai favorabile (lex mitior) care permite repunerea în discuţie, inclusiv în cadrul unor căi de atac îndreptate împotriva unor hotărâri definitive, a întreruperii termenului de prescripţie a răspunderii penale în astfel de procese prin acte de procedură intervenite înainte de o asemenea invalidare.
Hotărârea CJUE din 24 iulie 2023 arată în mod explicit că, în raport cu litigiul principal care a condus la formularea întrebărilor (potrivit menţiunilor din par. 79, litigiul principal privea "şi" fapte care constituie o "fraudă gravă" în domeniul TVA-ului), sesizarea era admisibilă în măsura în care privea interpretarea art. 325 alin. (1) din TFUE, art. 49 alin. (1) din Cartă şi cu art. 2 alin. (1) din Convenţia PIF (par. 73). Curtea a arătat de asemenea în mod explicit că nu sunt vizate dispoziţiile Directivei PIF (faptele fiind comise anterior adoptării acesteia) şi nici ale Deciziei 2006/928 de stabilire a unui mecanism de cooperare şi de verificare a progresului realizat de România în vederea atingerii anumitor obiective de referinţă specifice în domeniul reformei sistemului judiciar şi al luptei împotriva corupţiei (MCV), nefiind vorba de infracţiuni de corupţie în cadrul litigiului principal (par. 65).
Aşadar, analizând incidenţa principiilor legalităţii incriminării şi a pedepsei şi respectiv, pe cel al legii penale mai favorabile, Curtea şi-a întemeiat concluziile în raport cu infracţiunile de fraudă gravă care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii (par. 118, 124). Curtea a făcut o analiză a obligaţiilor ce revin statelor membre în virtutea art. 325 din Tratat şi a Convenţiei PIF (par. 96, 97), menţionând că acestea nu scutesc instanţele naţionale de obligaţia de a respecta drepturile fundamentale garantate de Cartă şi principiile fundamentale ale dreptului Uniunii, din moment ce procedurile penale deschise pentru infracţiuni în materie de TVA (reglementate prin Convenţie) constituie o punere în aplicare a dreptului Uniunii (par. 101). Pe de altă parte, în cazurile în care procedura nu ar fi în întregime rezultatul punerii în aplicare a dreptului Uniunii, instanţele naţionale sunt libere să aplice standarde naţionale de protecţie a drepturilor fundamentale, cu condiţia ca această aplicare să nu compromită nivelul de protecţie prevăzut de cartă, astfel cum a fost interpretată de Curte, şi nici supremaţia, unitatea şi efectivitatea dreptului Uniunii (par. 110).
De asemenea, Înalta Curte reţine că potrivit Hotărârii din cauza C-107/23 PPU, Curtea nu şi-a întemeiat raţionamentul şi concluziile în raport şi cu sintagma "orice activitate ilegală care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii" care se regăseşte alături de termenul "fraudă" în conţinutul art. 325 alin. (1) din TFUE şi care generează la rândul său obligaţia statelor membre de combatere prin măsuri disuasive şi efective şi, aşa cum s-a menţionat anterior, nici în raport cu Decizia Comisiei 2006/928 de stabilire a unui mecanism de cooperare şi de verificare a progresului realizat de România în vederea atingerii anumitor obiective de referinţă specifice în domeniul reformei sistemului judiciar şi al luptei împotriva corupţiei. Totodată, referitor la Decizia MCV, Înalta Curte precizează că potrivit statuărilor CJUE prin Ordonanţa din 9 ianuarie 2024 în cauza C - 131/23, aceasta era obligatorie în toate elemente ei până la momentul abrogării sale (par. 60), astfel încât, efectele sale nu ar putea fi extinse după momentul abrogării pentru a determina o evaluare a compatibilităţii standardului naţional de protecţie a drepturilor fundamentale cu obligaţiile izvorâte din aceasta în cauzele pendinte.
Or, având în vedere, pe de o parte, normele de drept unional interpretate de CJUE, respectiv art. 325 TFUE - teza I, referitoare la noţiunea de "fraudă", iar nu şi teza a II-a referitoare la "orice activitate ilegală care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii" şi nici dispoziţiile Deciziei 2006/928 (MCV), iar pe de altă parte, faptul că dispoziţiile art. 20 alin. (2) din Constituţie impun aplicarea standardului naţional de protecţie referitor la principiul mitior lex (prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituţie şi de art. 5 din C. pen.) când acesta este mai favorabil decât reglementările internaţionale la care România este parte, Înalta Curte constată că nu pot fi extinse şi la infracţiunile de corupţie sau la cele asimilate infracţiunilor de corupţie (în măsura în care acestea nu vizează componente referitoare la interesele financiare ale Uniunii), statuările Curţii referitoare la neconformitatea reglementărilor naţionale în materia prescripţiei răspunderii penale, astfel cum rezultă în urma aplicării Deciziilor Curţii Constituţionale nr. 297/2018 şi nr. 358/2022 şi nr. 67/2022 a Î.C.C.J. - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, cu dispoziţiile art. 49 din Cartă, în componenta referitoare la neretroactivitatea legii penale mai severe.
De altfel, concluzia expusă - în sensul că infracţiunile asimilate infracţiunilor de corupţie (în măsura în care acestea nu vizează componente referitoare la interesele financiare ale Uniunii) nu intră sub incidenţa statuărilor Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în raport cu dispoziţiile art. 325 TFUE - a fost confirmată prin Ordonanţa din 9 ianuarie 2024, pronunţată în cauza C - 131/23. Curtea a statuat că întrucât dispoziţiile art. 325 alin. (1) TFUE şi cele ale art. 2 alin. (1) din Convenţia PIF au ca obiect protecţia intereselor financiare ale Uniunii (par. 47), în absenţa unor elemente din care să rezulte că au fost afectate aceste interese financiare, nu există o legătură între infracţiunile de corupţie şi normele de drept unional menţionate (par. 51). Mai mult, Curtea a arătat în mod explicit că nici aplicarea TVA-ului în cadrul procedurilor de achiziţii publice şi nici faptul că ar fi putut fi cauzat un prejudiciu bugetului naţional, ceea ce ar fi putut influenţa cuantumul contribuţiei României la bugetul Uniunii nu sunt suficiente pentru a considera că interesele financiare ale Uniunii au fost afectate (par. 50).
În acest context argumentativ şi în raport de situaţia de fapt astfel cum a fost reţinută cu titlu definitiv de instanţa de apel, Înalta Curte constată că inculpatele-intimate prin săvârşirea, în perioada decembrie 2007 - iulie 2008, atât sub forma autoratului (A. şi B.) cât şi sub forma complicităţii (C. şi D.), a infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. au cauzat, pe de o parte, un prejudiciu bugetului părţii civile Liceul Tehnologic "E." din oraşul Podu Iloaiei în cuantum de 1.292.890,5 RON (reprezentând lucrări achitate dar neexecutate) la care s-a adăugat şi garanţia de bună execuţie în cuantum de 91.611,62 RON iar, pe de altă parte, s-a creat un folos necuvenit, în acelaşi cuantum, pentru S.C. G. S.A., fără a aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii în accepţiunea dispoziţiilor art. 325 alin. (1) teza a II-a din TFUE, astfel încât nici din perspectiva rezultatului cauzat raţionamentul dezvoltat de CJUE în decizia C-107 nu este aplicabil.
Relevanţă în acest sens prezintă considerentele din cuprinsul deciziei atacate prin care s-a reţinut că fondurile necesare lucrărilor de construcţie şi modernizare a unităţii şcolare au fost aprobate prin Hotărârea de Guvern nr. 454/16.05.2007, prin care s-a repartizat suma de 151.206 mii RON prin transferuri din bugetul de stat către bugetele locale, fonduri prevăzute în bugetul Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului pe anul 2007, având ca obiect finanţarea unor lucrări pentru edificarea şi construirea de campusuri şcolare la unităţile de învăţământ preuniversitar, Grupului Şcolar "E." din oraşul Podu Iloaiei fiindu-i alocată suma de 1.780 mii RON, potrivit anexei nr. 2 la hotărâre. Ulterior, prin Hotărârea de Guvern nr. 370/31.03.2008 a mai fost alocată pentru unitatea şcolară suma de 1.800 mii RON, iar prin Hotărârea de Guvern nr. 962/27.08.2008 suma de 950 mii RON.
Aşadar, Înalta Curte constată că în prezenta cauză nu au fost identificate elemente care să justifice concluzia că prin săvărşirea infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. ar fi fost afectate interesele financiare ale Uniunii, nici direct, prin raportare la eventuale fonduri europene (finanţarea fiind asigurată din bugetul naţional) şi nici în mod indirect, o eventuală diminuare a contribuţiei României la bugetul Uniunii nefiind suficientă în acest sens, după cum s-a menţionat în par. 50 al Ordonanţei din 9 ianuarie 2024.
Înalta Curte apreciază că schimbarea domeniului de interpretare şi aplicare a sintagmei "infracţiuni care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene" şi extinderea lui la infracţiunile asimilate infracţiunilor de corupţie sau la infracţiunile de serviciu care nu sunt generate de un comportament fraudulos ce prejudiciază sau ar putea prejudicia interesele financiare ale Uniunii, astfel cum a solicitat parchetul, ar fi în mod vădit lipsită de precizia necesară pentru a evita arbitrariul, fiind incompatibilă cu standardele unui stat de drept.
Având în vedere aspectele expuse, Înalta Curte precizează că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 155 alin. (1) C. pen. referitoare la întreruperea termenului de prescripţie a răspunderii penale prin raportare la deciziile Curţii Constituţionale nr. 297/2018 şi nr. 358/2022, precum şi la Decizia nr. 67/2022 a Î.C.C.J. - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală.
În aceste coordonate, Înalta Curte contată că prin decizia atacată s-a reţinut cu titlu definitiv că faptele formează conţinutul constitutiv al infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit şi ar fi fost comise în cazul inculpatelor A., B. şi D., în luna decembrie 2007, iar în cazul inculpatei C., în perioada decembrie 2007 - iulie 2008, iar ca lege penală mai favorabilă fiind stabilită legea nouă.
Astfel, potrivit art. 132 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, "În cazul infracţiunilor de abuz în serviciu sau de uzurpare a funcţiei, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu o treime." iar art. 297 alin. (1) C. pen. prevede că "Fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu îndeplineşte un act prevăzut de o lege, o ordonanţă a Guvernului, o ordonanţă de urgenţă a Guvernului sau de un alt act normativ care, la data adoptării, avea putere de lege ori îl îndeplineşte cu încălcarea unei dispoziţii cuprinse într-un astfel de act normativ, cauzând astfel o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică."
Aşadar, se constată că limitele de pedeapsă ce au fost avute în vedere la calculul prescripţiei se situează între 2 ani şi 8 luni şi 9 ani şi 4 luni.
Potrivit art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen. termenul de prescripţie a răspunderii penale este de 8 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, dar care nu depăşeşte 10 ani. Conform alin. (2) al aceluiaşi articol, termenul începe să curgă în cazul infracţiunii continuate, de la data săvârşirii ultimei acţiuni sau inacţiuni.
Raportat normelor amintite, Înalta Curte reţine că termenul de prescripţie aplicabil infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit este de 8 ani şi a curs de la data săvârşirii faptelor, respectiv din luna decembrie 2007, în cazul inculpatelor A., B. şi D. şi din iulie 2008, în cazul inculpatei C., împlinindu-se în decembrie 2015 (în situaţia inculpatei D., singura în sarcina căreia a fost reţinută o infracţiune simplă comisă pe data de 21.12.2007, termenul de prescripţie s-a împlinit la data de 20.12.2015), respectiv în iulie 2016.
În consecinţă, faţă de cele arătate, Înalta Curte constată că răspunderea penală pentru faptele inculpatelor B., C., D. şi A. a fost înlăturată şi astfel, în mod corect prin decizia recurată, s-a dispus în baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen. şi art. 5 C. pen., cu referire la art. 155 alin. (1) C. pen., încetarea procesului penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 alin. (1) C. pen. (şi a infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen. - pentru inculpata D.).
Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Iaşi împotriva deciziei penale nr. 149 din data de 08 februarie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2016, privind pe intimaţii-inculpaţi B., C., D. şi A..
În temeiul dispoziţiilor art. 275 alin. (3) C. proc. pen.., cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea recursului în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Iaşi vor rămâne în sarcina statului.
În temeiul dispoziţiilor art. 275 alin. (6) C. proc. pen. onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata-inculpată A., în cuantum de 720 RON, va rămâne în sarcina statului şi va plăti din fondurile Ministerului Justiţiei.
În temeiul dispoziţiilor art. 275 alin. (6) C. proc. pen. onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata-inculpată C., în cuantum de 180 RON, va rămâne în sarcina statului şi va plăti din fondurile Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Iaşi împotriva deciziei penale nr. 149 din data de 08 februarie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2016, privind pe intimaţii-inculpaţi B., C., D. şi A..
Cheltuielile ocazionate de soluţionarea recursului în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Iaşi rămân în sarcina statului.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata-inculpată A., în cuantum de 720 RON, rămâne în sarcina statului şi se plăteşte din fondurile Ministerului Justiţiei.
Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata-inculpată C., în cuantum de 180 RON, rămâne în sarcina statului şi se plăteşte din fondurile Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 iunie 2024.