Şedinţa publică din data de 13 februarie 2024
Deliberând asupra apelului de faţă, în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 176/2023 din data de 09 noiembrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2023, s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de petentul A. împotriva sentinţei penale nr. 99/18.04.2017, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, în dosarul nr. x/2014.
Pentru a dispune astfel, Curtea a reţinut, în esenţă, că, la data de 27 iulie 2023 a fost înregistrată cererea de revizuire formulată de petentul A. împotriva sentinţei penale nr. 99/18.04.2017, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, în dosarul nr. x/2014.
Revizuentul A. a solicitat admiterea cererii de revizuire, întrucât faptele reţinute în sarcina sa, respectiv complicitate la infracţiunea de spălare de bani, săvârşite în calitate de avocat la momentul respectiv, prin faptul că ar fi dat o dată certă unor tranzacţii de cesiune de creanţă, care au fost încheiate de societatea B., prin numitul C., cu alte societăţi au avut drept temei o prezumţie simplă şi anume, faptul că numitul C. a părăsit România prin punctul de trecere a frontierei Otopeni şi astfel nu putea fi prezent la avocat, pentru încheierea acelor contracte. Însă, documentele anexate atestă că numitul C., în perioada de referinţă era în ţară, pentru că au fost întocmite acte oficiale la diferite instituţii, înscrisuri care nu au fost cunoscute de către instanţă.
Concluzionând, a arătat că atâta timp cât acesta a fost în ţară, în mod cert a fost prezent şi la revizuent, iar cesiunile respective înlătură elementele de clandestinitate, care pot convinge instanţa că este vorba despre o infracţiune de spălare de bani.
A solicitat admiterea cererii astfel cum a fost formulată, arătând că cele trei acte materiale care îl privesc pe C. şi cu privire la care a fost condamnat au caracter contradictoriu şi nu pot fi conciliate cu starea de fapt reţinută în decizia nr. 71/A/12.04.2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, arătând că se impune admiterea cererii de revizuire şi achitarea pentru aceste acte materiale, fiind invocate, în drept, dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.
Curtea a constatat că revizuentul condamnat A. a formulat cerere de revizuire împotriva sentinţei penale nr. 99 din 18 aprilie 2017 pronunţată în dosarul nr. x/2014 al Curţii de Apel Craiova, definitivă prin decizia penală nr. 285/A din 31 octombrie 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. x/2014, solicitând, în esenţă, să se constate incidenţa cazului de revizuire prevăzut de dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., întrucât au apărut elemente noi care nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei şi care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunţate în cauză.
Aşadar, Curtea a apreciat că, pentru a fi incident cazul de revizuire prev.de art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., trebuie să fie descoperite fapte sau împrejurări - fapte probatorii - noi, necunoscute de către instanţă la data judecării cauzei care să ducă, singure sau prin coroborarea cu alte probe la dovedirea netemeiniciei hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal ori de condamnare, ceea ce presupune pronunţarea unei soluţii diametral opuse celei care a fost dispusă prin hotărârea a cărei revizuire se cere.
Sub acest aspect, Curtea a reţinut că, în sensul dispoziţiilor art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., se impune ca faptele probatorii să fie noi, iar nu mijloacele de probă, deoarece altfel revizuirea s-ar transforma într-un nou grad de jurisdicţie în care s-ar putea continua probaţiunea, situaţie de natură a afecta principiul securităţii raporturilor juridice, componentă a procesului echitabil.
Curtea, verificând din această perspectivă actele şi lucrările dosarului, a constatat că împrejurările la care revizuentul condamnat A. a făcut trimitere în cererea formulată, nu sunt de natură a conduce la stabilirea existenţei unor temeiuri legale care să permită admiterea în principiu a cererii de revizuire şi nu are aptitudinea de a dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare pronunţată, dat fiind că motivele invocate de revizuent sunt, pe de o parte, pur formale, iar pe de altă parte, prin aspectele invocate, acesta urmăreşte prelungirea probatoriului.
Împotriva sentinţei penale nr. 176/2023 din data de 09 noiembrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2023, în termen legal, a formulat apel revizuentul A..
Concluziile apărătorului ales pentru apelantul revizuent şi ale reprezentantului Ministerului Public au fost consemnate în partea introductivă a prezentei decizii, astfel încât nu vor mai fi reluate.
Analizând apelul declarat de revizuentul A., prin prisma motivelor invocate, Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Potrivit art. 452 alin. (1) C. proc. pen., hotărârile judecătoreşti definitive pot fi supuse revizuirii atât cu privire la latura penală, cât şi cu privire la latura civilă, iar potrivit dispoziţiilor art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., revizuirea poate fi cerută atunci când s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluţionarea cauzei şi care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunţate în cauză.
Conform art. 453 alin. (4) din C. proc. pen., cazul prevăzut la alin. (1) lit. a), constituie motiv de revizuire dacă pe baza faptelor sau împrejurărilor noi se poate dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare (...).
În acelaşi timp, în cadrul verificării condiţiilor de admisibilitate în principiu, potrivit prevederilor art. 459 alin. (3) lit. e) C. proc. pen., instanţa examinează dacă faptele şi mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea conduc, în mod evident, la stabilirea existenţei unor temeiuri legale ce permit revizuirea.
Din conţinutul prevederilor menţionate rezultă caracterul de cale extraordinară de atac al revizuirii, prin folosirea căreia se pot înlătura erorile judiciare comise cu privire la faptele reţinute printr-o hotărâre judecătorească definitivă, datorită necunoaşterii de către instanţă a unor împrejurări de care depindea adoptarea unei hotărâri conforme cu legea şi adevărul.
Cererea de revizuire se soluţionează în mai multe etape, prima dintre acestea fiind, conform 459 C. proc. pen., admiterea în principiu, etapă în care instanţa verifică cererea de revizuire sub aspectul regularităţii sale, respectiv al îndeplinirii condiţiilor în care poate fi exercitată referitor la hotărârile ce pot fi atacate, cazurile ce o justifică, titularii cererii, termenul de introducere.
Această fază a admiterii în principiu priveşte examinarea admisibilităţii exercitării unui drept, iar nu o judecată asupra temeiniciei solicitării ce face obiectul exercitării acelui drept.
Examinând cererea de revizuire sub aspectul regularităţii sale, Înalta Curte constată că aceasta a fost formulată de o persoană ce avea dreptul de a formula o astfel de cerere, este îndreptată împotriva unei hotărâri ce poate fi supusă acestei căi extraordinare de atac şi a fost introdusă în termenul prevăzut de lege.
În ceea ce priveşte încadrarea acesteia în unul dintre cazurile prevăzute de art. 453 din C. proc. pen., Înalta Curte constată că prin cererea de revizuire a fost indicat cazul prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.
Din economia textelor de lege sus menţionate rezultă că hotărârile penale definitive pot fi supuse revizuirii, dacă sunt întrunite cumulativ condiţiile expres prevăzute de lege: faptele şi împrejurările noi descoperite să nu fi fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei şi, respectiv, condiţia ca aceste fapte şi împrejurări noi să fi condus la o soluţie diametral opusă celei pronunţate, în situaţia în care ar fi fost cunoscute de instanţe.
În sensul acestor prevederi, faptele probatorii trebuie să fie noi, iar nu mijloacele de probă în dovedirea unei fapte sau împrejurări cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei.
Analizând criticile de netemeinicie invocate de apelantul revizuent A., Înalta Curte constată că prima instanţă a evaluat just particularităţile cauzei şi a reţinut corect că cererea de revizuire formulată este inadmisibilă.
În cauză, împrejurările invocate de revizuent, respectiv existenţa unor înscrisuri din care rezultă operaţiunile derulate prin intermediul unor notari sau avocaţi în preluarea unei societăţi comerciale în cursul lunii noiembrie 2008 de către revizuent nu poate constitui un element care să determine netemeinicia hotărârii de condamnare. Aceste înscrisuri nu se referă la fapte sau împrejurări care au legătură directă cu activitatea infracţională pentru care revizuentul a fost condamnat, ci se referă la activităţi ale acestuia anterioare şi străine de situaţia juridică a revizuentului.
Înscrisurile considerate noi de către apelantul revizuent şi care ar avea aptitudinea de a prezenta aspecte ce nu au fost cunoscute instanţelor anterioare, nu reprezintă o faptă sau o împrejurare nouă care să determine pronunţarea unei soluţii diametral opuse.
În realitate, nemulţumirea revizuentului în ceea ce priveşte modul în care au fost interpretate şi coroborate probele nu poate fi cenzurat în procedura revizuirii ce constituie o cale extraordinară de atac.
Referitor la solicitarea revizuentului de a se dispune o rejudecare a cauzei sub toate aspectele, Înalta Curte apreciază că, în cadrul revizuirii care este o cale de atac de retractare, analiza se subsumează elementelor de noutate care ar conduce la o eroare judiciară şi, în coroborare cu toate celelalte probe administrate în cauză de către instanţele care au judecat cauza, se poate ajunge la o soluţie de achitare, însă, nicidecum, prin admiterea în principiu a cererii nu se poate considera că ar interveni o nouă judecată a cauzei, pentru a treia oară, care să presupună readministrarea întregului probatoriu.
Altfel spus, obiectul cenzurii în calea de atac a revizuirii îl constituie temeinicia cererii de revizuire, respectiv dacă motivele invocate conduc la anularea hotărârii de condamnare în sensul în care înscrisul, în coroborare cu probele administrate în cursul judecăţii, să fie apt să conducă la o soluţie de achitare, ci nu o rejudecare a căii de atac a apelului. O soluţie de achitare în cadrul unei cereri de revizuire ar trebui determinată de împrejurarea nou descoperită, nu de o reapreciere a legalităţii şi a elementelor de tipicitate a infracţiunii reţinute în sarcina apelantului-revizuent.
Se constată că ceea ce urmăreşte revizuentul apelant A., în actualul stadiu procesual, este o nouă reexaminare în fapt a cauzei, fără a invoca şi a face dovada existenţei unor situaţii sau stări noi, apte a dovedi, în condiţiile art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., netemeinicia hotărârii definitive de condamnare dispusă faţă de acesta.
Or, hotărârea judecătorească penală definitivă fiind expresia aflării adevărului în cauza care a făcut obiectul judecăţii (res iudicata pro veritate habetur), autoritatea de lucru judecat de care se bucură aceasta poate fi pusă în discuţie, în cadrul prezentului demers judiciar, prin prisma cazului de revizuire invocat, numai în ipoteza existenţei unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei, descoperite după judecată şi care fac dovada că aceasta se întemeiază pe o eroare judiciară.
O altă interpretare, în sensul extinderii acestui caz de revizuire la alte situaţii privitoare la o reevaluare a unor elemente probatorii, la existenţa unor raţionamente jurisdicţionale pretins eronate sau la veridicitatea depoziţiilor unor martori este exclusă, date fiind, pe de o parte, dispoziţiile procesual penale menţionate, iar pe de altă parte, principiul statuat prin art. 129 din Constituţia României, potrivit căruia părţile interesate, care îşi legitimează calitatea procesuală, pot exercita căile de atac numai în condiţiile legii.
În acest context, Înalta Curte reţine că împrejurările invocate de revizuent nu se circumscriu cazului de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., situaţie în care respingerea de către instanţa de fond a cererii de revizuire ca inadmisibilă apare ca singura soluţie legală şi temeinica.
Pentru aceste considerente, constatând că hotărârea atacată este temeinică şi legală, iar criticile revizuentului neîntemeiate, Înalta Curte, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, apelul declarat de revizuentul A. împotriva sentinţei penale nr. 176/2023 din data de 09 noiembrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2023
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga apelantul-revizuent la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, apelul formulat de revizuentul A. împotriva sentinţei penale nr. 176/2023 din data de 09 noiembrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2023.
Obligă apelantul-revizuent la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13 februarie 2024.