Şedinţa publică din data de 26 septembrie 2023
Asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 49 din 19 aprilie 2022 pronunţată de Tribunalul Mureş în dosarul nr. x/2019, printre altele, în baza art. 396 alin. (1), (2) C. proc. pen., s-a dispus condamnarea inculpatului A. la pedeapsa de 7 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, în formă continuată, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) şi c), alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (pentru modalitatea de la lit. b) - 7 acte materiale - 1 în raport cu S.C. B. S.R.L., 1 în raport cu S.C. C. S.R.L., 4 în raport cu S.C. D. S.R.L., 1 în raport cu S.C. E. S.R.L. şi pentru modalitatea de la lit. c) - 63 de acte materiale - 44 în raport cu S.C. F. S.R.L., 13 în raport cu S.C. G. S.R.L. şi 6 în raport cu S.C. H. S.R.L..
În baza art. 67 alin. (2) C. pen. raportat la art. 66 alin. (3) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa funcţia de administrator de societăţi comerciale (funcţie de care s-a folosit în săvârşirea infracţiunii), pe o durată de 5 ani.
În baza art. 65 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa funcţia de administrator de societăţi comerciale (funcţie de care s-a folosit în săvârşirea infracţiunii), de la data rămânerii definitive a hotărârii şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.
În temeiul art. 72 C. proc. pen., s-a constatat că inculpatul A. a fost reţinut pe o perioadă de 24 de ore, începând cu data de 10 mai 2018 ora 16, până la data de 11 mai 2018 ora 16 şi s-a dedus această perioadă din pedeapsa aplicată.
În temeiul art. 19 şi art. 397 C. proc. pen., a fost admisă în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă Statul Român prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi a fost obligat inculpatul A. la plata sumei de 1.013.304,63 RON la care se vor adăuga plata dobânzilor şi penalităţilor de întârziere, calculate până la data stingerii efective a sumelor datorate.
În baza art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen., s-a dispus menţinerea măsurilor asigurătorii ce au fost instituite prin ordonanţa din data de 06 iulie 2018, prin care s-a dispus luarea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile, prezente şi viitoare, aflate în proprietate de drept şi de fapt a inculpatului A. până la concurenţa sumei de 1.013.304,63 RON, inclusiv teren intravilan situat în comuna I., jud. Mureş cu suprafaţa de 751 mp nr. cadastral x 202-203/26.
În baza art. 25 C. proc. pen., s-a dispus desfiinţarea totală a facturilor fictive emise în cauză.
Conform art. 12 din Legea nr. 241/2005, inculpaţii A. şi J. nu vor mai putea fi fondatori, administratori, directori sau reprezentanţi legali ai unor societăţi comerciale, iar dacă au fost aleşi, se va dispune decăderea acestora din drepturi, ca urmare a condamnării pentru infracţiuni prevăzute de Legea nr. 241/2005.
Potrivit art. 13 din Legea nr. 241/2005, după rămânerea definitivă, s-a dispus a se comunica o copie a dispozitivului sentinţei la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, în vederea efectuării menţiunilor corespunzătoare.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat fiecare dintre inculpaţi la plata sumei de câte 3000 RON fiecare, cheltuieli judiciare avansate de stat în cauză.
S-a dispus plata onorariilor parţiale către apărătorii desemnaţi din oficiu după cum urmează: K. 350 RON, delegaţie nr. 2098/2019 şi 350 RON L. delegaţie 2095/2019.
Pentru a pronunţa această sentinţă, analizând probatoriul administrat în cauză pe parcursul urmăririi penale şi al cercetării judecătoreşti, inclusiv prin raportare la apărările acuzatului, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că fapta inculpatului A. care, în calitate de asociat şi administrator al societăţii comerciale M. S.R.L., ce are ca şi obiect de activitate intermedieri în comerţul cu produse diverse şi a cărei activităţi a constat, în principal, în intermedierea vânzării produselor de tâmplărie PVC achiziţionate de la S.C. N. S.R.L., în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale şi în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale, a omis evidenţierea în actele contabile a încasărilor realizate de la următorii parteneri comerciali:
1. în iunie 2015 suma de 6.057,85 RON de la B. S.R.L. Tg. Mureş, cauzând un prejudiciu de 1.187,24 RON;
2. în iunie 2015 suma de 1.575 RON de la S.C. C. S.R.L. Hunedoara, cauzând un prejudiciu de 308,66 RON;
3. în iunie 2015 suma de 12.615,14 RON de la S.C. D. S.R.L. Caraş - Severin, cauzând un prejudiciu de 2.472,49 RON;
4. în iunie 2015, suma de 2.674,44 RON de la S.C. E. S.R.L. Hunedoara, cauzând un prejudiciu de 524,24 RON;
şi, totodată, a dispus înregistrarea în evidenţa contabilă a societăţii de achiziţii fictive de la:
1. S.C. F. S.R.L. Braşov - în sumă totală de 1.701.244 RON (44 facturi fiscale) cu TVA în valoare de 408.299 RON (august 2014 - februarie 2015), cauzând un prejudiciu de 680.498 RON;
2. S.C. G. S.R.L. Răducăneni - în sumă totală de 566.131 RON (13 facturi fiscale) cu TVA în valoare de 135.871 RON (septembrie şi decembrie 2014), cauzând un prejudiciu de 226.452 RON;
3. S.C. H. S.R.L. O. - în sumă totală de 254.665 RON (6 facturi fiscale) cu TVA în valoare de 61.117 RON (mai 2014), cauzând un prejudiciu de 101.862 RON, prejudiciul total fiind de 1.013.304,63 RON.
realizează conţinutul constitutiv al infracţiunii de evaziune fiscală, în formă continuată, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) şi c), alin. (2) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (pentru modalitatea de la lit. b) - 7 acte materiale - 1 în raport cu S.C. B. S.R.L., 1 în raport cu S.C. C. S.R.L., 4 în raport cu S.C. D. S.R.L., 1 în raport cu S.C. E. S.R.L. şi pentru modalitatea de la lit. c) - 63 de acte materiale - 44 în raport cu S.C. F. S.R.L., 13 în raport cu S.C. G. S.R.L. şi 6 în raport cu S.C. H.).
La individualizarea pedepsei, s-au avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 74 C. pen.
Cu privire la măsurile asigurătorii, s-a apreciat că acestea trebuie menţinute, funcţie de caz, în vederea asigurării reparării pagubelor cauzate prin infracţiune, pentru garantarea executării pedepselor pecuniare sau a cheltuielilor judiciare precum şi pentru a se evita distrugerea, ascunderea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau a confiscării extinse.
În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, s-a reţinut că sunt întrunite elementele răspunderii civile delictuale în persoana inculpatului A., iar având în vedere principiul disponibilităţii acţiunii civile, s-a apreciat că, astfel cum a fost formulată acţiunea civilă de către partea civilă, inculpatul J. nu poate fi obligat în solidar cu inculpatul A. la plata prejudiciului care ar corespunde acţiunii sale ilicite, cererea de constituire de parte civilă referindu-se în mod exclusiv la inculpatul A..
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel inculpaţii A. şi J. şi partea civilă ANAF-Direcţia Regională a Finanţelor Publice Braşov, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Mureş, criticând-o sub aspectul nelegalităţii şi netemeiniciei.
Prin decizia penală nr. 233/A din 19 aprilie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a fost respins ca nefondat apelul declarat de partea civilă ANAF-Direcţia Regională a Finanţelor Publice Braşov, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Mureş împotriva sentinţei penale nr. 49 din 19 aprilie 2022, pronunţată de Tribunalul Mureş în dosarul nr. x/2019.
În temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen.., au fost admise apelurile declarate de inculpaţii A. şi J. împotriva sentinţei penale nr. 49 din 19 aprilie 2022 pronunţată de Tribunalul Mureş în dosarul nr. x/2019, care a fost desfiinţată în parte şi, rejudecând cauza:
În baza art. 396 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 4 ani şi 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, în formă continuată, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) şi c), alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (pentru modalitatea de la lit. b) - 7 acte materiale - în raport cu S.C. B. S.R.L., S.C. C. S.R.L., S.C. D. S.R.L., S.C. E. S.R.L. şi pentru modalitatea de la lit. c) - 63 de acte materiale- în raport cu S.C. F. S.R.L., S.C. G. S.R.L. şi S.C. H. S.R.L., şi cu reţinerea art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen.
În baza art. 72 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului A. durata reţinerii, de 24 de ore, din 10 mai 2018, ora 16, până la 11 mai 2018, ora 16.
În baza 396 alin. (6) C. proc. pen. coroborat cu art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., a fost încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului J. pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală, în formă continuată, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (6 acte materiale reprezentând facturile fictive emise de S.C. H. SRL).
Au fost înlăturate din hotărârea atacată dispoziţiile referitoare la: aplicarea pedepselor complementare şi accesorii cu privire la inculpatul J.; constatarea concursului cu altă infracţiune şi anularea beneficiului suspendării condiţionate a executării pedepsei de 2 ani închisoare, aplicată inculpatului J. prin sentinţa penală nr. 900/24 octombrie 2014 pronunţată de Tribunalul Galaţi în dosarul nr. x/2013, definitivă prin neapelare, contopirea pedepselor şi stabilirea pedepsei rezultante; aplicarea pedepselor complementare şi accesorii pe lângă pedeapsa rezultantă, cu privire la inculpatul J..
Au fost menţinute restul dispoziţiilor sentinţei penale atacate referitoare la: aplicarea pedepselor complementare şi accesorii cu privire la inculpatul A.; soluţionarea laturii civile; menţinerea măsurilor asigurătorii; desfiinţarea facturilor fictive; aplicarea dispoziţiilor art. 12 din Legea nr. 241/2005; obligarea inculpaţilor la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cauză şi cuantumul acestor cheltuieli; suportarea de către stat a onorariilor avocaţilor desemnaţi din oficiu;
Conform art. 275 alin. (3) C. proc. pen., o parte din cheltuielile judiciare avansate de stat în cauză au rămas în sarcina acestuia.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligată apelanta parte civilă la plata sumei de 400 RON, reprezentând o parte din cheltuielile judiciare avansate de stat în soluţionarea cauzei în apel.
În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., suma de 868 RON, reprezentând onorariul avocatului desemnat din oficiu pentru inculpatul J. în apel, s-a dispus a se plăti către Baroul Mureş din fondurile Ministerului Justiţiei.
Pentru a pronunţa această decizie, Curtea a reţinut, în ceea ce priveşte criticile formulate de inculpatul A. prin care a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de prim grad întrucât dorea să urmeze procedura simplificată şi să beneficieze de dispoziţiile art. 396 alin. (10) C. proc. pen., că acestea sunt neîntemeiate, având în vedere că, la termenul de judecată din 03 februarie 2021, după ce s-a citit actul de sesizare a instanţei, apărătorul ales al inculpatului A., care îl reprezenta şi ţinea legătura telefonic cu acesta, a susţinut în mod expres că acesta nu dorea să uzeze de procedura simplificată, iar, dacă opţiunea inculpatului ar fi fost să uzeze de procedura simplificată, acesta avea la dispoziţie două variante - fie să solicite amânarea cauzei pentru că urmă să se prezinte la următorul termen, fie să procedeze la întocmirea unui înscris autentic prin care să îşi exprime opţiunea.
În plus, s-a arătat că, la termenul de judecată din 03 februarie 2021, apărătorul ales al inculpatului a arătat că acesta din urmă înţelege să conteste starea de fapt. În atare situaţie, faptul că inculpatul şi-a modificat ulterior poziţia nu îi conferă instanţei posibilitatea să reţină în favoarea acestuia prevederile art. 396 alin. (10) C. proc. pen., ci doar să aibă în vedere la individualizarea tratamentului sancţionator faptul că inculpatul a avut o atitudine de recunoaştere a faptei.
Cu privire la critica vizând faptul că se impunea suspendarea cauzei la momentul la care erau în vigoare decretul nr. 195/2020 şi decretul nr. 240/2020 care au instituit starea de urgenţă, ulterior prelungită cu starea de alertă, s-a arătat că cele două decrete au fost în vigoare doar pe durata stării de urgenţă (din 16 martie 2020 până la 14 mai 2020), iar în perioada vizată cauza se afla în faza camerei preliminare, în contestaţie, dosarul nr. x/2019 fiind înregistrat pe rolul Curţii de Apel Târgu Mureş la data de 21 ianuarie 2020.
La primul termen de judecată din 7 februarie 2020, cauza a fost amânată deoarece activitatea de judecată a fost suspendată prin Hotărârea nr. 1 din 21 ianuarie 2020 a Adunării Generale a Judecătorilor din cadrul Curţii de Apel Târgu Mureş, iar al doilea termen de judecată a fost fixat pentru data de 20 martie 2020.
Având în vedere Hotărârea nr. 191 din 10 martie 2020 a secţiei pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii şi Hotărârea nr. 13 din 11 martie 2020 a Colegiului de Conducere din cadrul Curţii de Apel Târgu Mureş, precum şi măsurile de protecţie instituite prin Hotărârea nr. 6 din 9 martie 2020 a Comitetului naţional pentru situaţii speciale de urgenţă, constituit la nivelul Guvernului României, s-a dispus preschimbarea termenului pentru data de 27 mai 2020.
Aşadar, înainte a de se declara stare de urgenţă şi de a intra în vigoare cele două decrete, s-a stabilit un termen mai îndepărtat, care s-a situat, practic, ulterior încetării stării de urgenţă şi ulterior incidenţei celor două decrete, astfel că, pe perioada stării de urgenţă, cauza nu a fost în stare de judecată. Din data de 15 mai 2020 până în data de 7 martie 2022, România s-a aflat în stare de alertă, perioadă în care prevederile legale în vigoare nu au stabilit că se suspendă în mod obligatoriu judecata, prin urmare, pe durata desfăşurării judecăţii în primă instanţă, care a debutat la termenul din data de 23 septembrie 2020, nu s-a impus suspendarea judecării procesului.
În concluzie, s-a apreciat că inculpatului nu i-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil, aşa încât nu se impune trimiterea cauzei spre rejudecare către instanţa de fond pentru aceste motive.
Curtea a apreciat neîntemeiate şi criticile inculpatului privind nemotivarea hotărârii atacate, reţinând că în cuprinsul acesteia s-a expus pe larg starea de fapt, încadrarea acesteia în drept, respectiv probele care stau la baza condamnării inculpatului A..
Efectuând propria analiză a materialului probator administrat în cauză pe tot parcursul procesului penal, instanţa de apel a reţinut că la dosar există probe suficiente şi legal administrate care dovedesc că inculpatul a săvârşit fapta imputată în sarcina sa (infracţiunea de evaziune fiscală, în formă continuată, prevăzută de art. 9 alin. (1) din Legea nr. 241/2005), atât în forma prevăzută la lit. b), cât) şi în) forma prevăzută la lit. c), şi) a apreciat ca nefondată susţinerea că un element constitutiv al infracţiunii de evaziune fiscală nu este dovedit, respectiv prejudiciul.
În acest sens, s-a arătat că, deşi Raportul de constatare tehnico-ştiinţifică încheiat la data de 25 iunie 2018 de către specialistul antifraudă din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureş a fost exclus de la dosar, existenţa prejudiciului a fost dovedită prin înscrisurile depuse de partea civilă A.N.A.F. odată cu sesizarea organului de urmărire penală, care sunt în acord cu prevederile legii fiscale aplicabile, respectiv cu art. 132 Codul de procedură fiscală
S-a menţionat că, în cauză, s-a procedat întocmai în conformitate cu dispoziţiile legale menţionate, organul de inspecţie fiscală a întocmit Procesul-verbal cu nr. de înregistrare 131 din data de 16 iunie 2017, care a stat la baza Sesizării penale nr. 293 din data de 20 iunie 2017.
Astfel, s-a subliniat că în acest caz particular nu se urmează procedura fiscală comună, nu se întocmeşte raport de inspecţie fiscală şi nici nu se emit titluri de creanţă, cum este de exemplu decizia de impunere, înainte de a se sesiza organul de urmărire penală. Actul de sesizare a organelor penale este procesul-verbal care se întocmeşte special pentru acest scop şi care este diferit de raportul de inspecţie fiscală.
În concluzie, s-a apreciat că procedura urmată de A.N.A.F. este una legală, iar înscrisurile depuse pot fi folosite pentru a se calcula prejudiciul produs în dauna statului.
S-a mai arătat că judecătorul este organul care are atributul de a aprecia, în baza probelor legal administrate, valoarea prejudiciului, raportul de constatare tehnico-ştiinţifică este un mijloc de probă ca oricare altul, iar în lipsa lui nu se naşte imposibilitatea stabilirii prejudiciului din moment ce înscrisurile depuse de organele fiscale sunt îndestulătoare pentru a se calcula valoarea prejudiciului. În acelaşi timp, concluziile unui nou raport sau a unei expertize contabile nu ar putea impune instanţei ce valoare a prejudiciului să reţină, instanţa de apel subliniind că prin expertiză nu se poate stabili un prejudiciu, ci doar deductibilitatea unor obligaţii.
Astfel, s-a considerat, raportat la acuzaţia adusă inculpatului, respectiv că a omis evidenţierea în actele contabile încasările realizate de la următorii parteneri comerciali B. S.R.L. Tg. Mureş, S.C. C. S.R.L. Hunedoara, S.C. D. S.R.L. Caraş - Severin şi S.C. E. S.R.L. Hunedoara, dar a şi dispus înregistrarea în evidenţa contabilă a societăţii achiziţii fictive de la S.C. F. S.R.L. Braşov, S.C. G. S.R.L. Răducăneni şi S.C. H. S.R.L. O., că valoarea prejudiciului adus statului poate fi calculată prin luarea în considerare a valorii fiecărei facturi provenite de la aceste societăţi, a TVA-ului aferent, a raportului de venituri/cheltuieli, a bazei impozabile şi a impozitului pe profit aferent (modalitate de calcul reliefată de probele existente la dosar).
Aşadar, s-a reţinut că prejudiciul obţinut în urma acestui calcul este identic cu cel reţinut de judecătorul de prim grad - 1.013.304,63 RON, iar valoarea acestuia în euro, raportat la cursul valutar de la data săvârşirii infracţiunii, este situată peste 100.000 de euro, încadrarea faptei pe alin. (2) al art. 9 din Legea nr. 241/2005 fiind corectă ("Dacă prin faptele prevăzute la alin. (1) s-a produs un prejudiciu mai mare de 100.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, limita minimă a pedepsei prevăzute de lege şi limita maximă a acesteia se majorează cu 5 ani.").
S-a concluzionat că existenţa prejudiciului, ca element constitutiv al infracţiunii de evaziune fiscală, în forma prevăzută atât la lit. b), cât) şi la) lit. c), este dovedit, astfel că nu se impune nici trimiterea cauzei spre rejudecare şi nici achitarea inculpatului în baza art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., existând probe din care reiese existenţa şi valoarea prejudiciului.
În ceea ce priveşte critica inculpatului vizând lipsa calităţii speciale cerută subiectului activ al infracţiunii, Curtea a reţinut că modalităţile prevăzute la art. 9 alin. (1) lit. b) şi c) din Legea nr. 241/2005 vizează obligaţia de întocmire corectă şi corespunzătoare realităţii a documentelor contabile, acestea fiind o obligaţie preexistentă stabilită prin Legea nr. 82/1991, iar potrivit art. 1 din această lege, printre persoanele care răspund pentru organizarea şi conducerea contabilităţii se află şi administratorul societăţii, astfel că administratorul, în calitate de contribuabil, este autor al infracţiunii.
Întrucât contribuabilul este persoana care are obligaţia să respecte valoarea socială generică protejată, aceea a integrităţii bugetului de stat prin plata taxelor şi impozitelor (art. 2 lit. b) din Legea nr. 241/2005), s-a apreciat că intervenţia contabilei, ca şi delegat, este limitată la acte de executare, astfel că, fără urmă de îndoială, inculpatul este autorul faptei şi, în niciun caz, instigator la comiterea acesteia.
În consecinţă, s-a reţinut ca fiind corectă condamnarea inculpatului A., în calitate de autor, pentru comiterea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) şi c), alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., întrucât, în calitate de asociat şi administrator al societăţii comerciale M. S.R.L., ce are ca şi obiect de activitate intermedieri în comerţul cu produse diverse şi a cărei activitate a constat, în principal, în intermedierea vânzării produselor de tâmplărie PVC achiziţionate de la S.C. N. S.R.L., în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale şi în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale, a omis evidenţierea în actele contabile a încasărilor realizate de la următorii parteneri comerciali:
1. în iunie 2015 suma de 6.057,85 RON de la B. S.R.L. Tg. Mureş, cauzând un prejudiciu de 1.187,24 RON;
2. în iunie 2015 suma de 1.575 RON de la S.C. C. S.R.L. Hunedoara, cauzând un prejudiciu de 308,66 RON;
3. în iunie 2015 suma de 12.615,14 RON de la S.C. D. S.R.L. Caraş - Severin, cauzând un prejudiciu de 2.472,49 RON;
4. în iunie 2015, suma de 2.674,44 RON de la S.C. E. S.R.L. Hunedoara, cauzând un prejudiciu de 524,24 RON;
şi, totodată, a dispus înregistrarea în evidenţa contabilă a societăţii de achiziţii fictive de la:
1. S.C. F. S.R.L. Braşov - în sumă totală de 1.701.244 RON (44 facturi fiscale) cu TVA în valoare de 408.299 RON (august 2014 - februarie 2015), cauzând un prejudiciu de 680.498 RON;
2. S.C. G. S.R.L. Răducăneni - în sumă totală de 566.131 RON (13 facturi fiscale) cu TVA în valoare de 135.871 RON (septembrie şi decembrie 2014), cauzând un prejudiciu de 226.452 RON;
3. S.C. H. S.R.L. O. - în sumă totală de 254.665 RON (6 facturi fiscale) cu TVA în valoare de 61.117 RON (mai 2014), cauzând un prejudiciu de 101.862 RON, prejudiciul total fiind de 1.013.304,63 RON, este la adăpost de orice critică.
În schimb, în ceea ce priveşte individualizarea infracţiunii, s-a apreciat că se impune reţinerea circumstanţei atenuante judiciare prevăzute de art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen. - împrejurări legate de fapta comisă, care diminuează gravitatea infracţiunii sau periculozitatea infractorului.
S-a avut în vedere, pe de o parte, că infracţiunea de evaziune fiscală este de o gravitate medie spre mare, ilustrată în principal de cuantumul ridicat al prejudiciului - 1.013.304,63 RON, de valorile sociale ocrotite, şi de amploarea resurselor folosite pentru descoperirea şi stoparea acestui fenomen infracţional, care este într-o continuă răspândire, iar, pe de altă parte, că fapta a fost comisă în perioada mai 2014- iunie 2015, situaţie în care s-a considerat că perioada lungă de timp care s-a scurs de la finalizarea activităţii infracţionale face ca impactul faptei să nu mai fie unul aşa de ridicat, iar urmările acesteia să se reducă.
Sub acest aspect s-a subliniat că, cu cât răspunderea penală este angajată mai târziu faţă de data săvârşirii infracţiunii, cu atât rezonanţa socială a săvârşirii infracţiunii se diminuează, prin urmare, la stabilirea răspunderii penale trebuie avut în vedere, inevitabil, acest factor, şi anume timpul scurs de la data comiterii faptei.
Prin urmare, a fost reţinută incidenţa acestei circumstanţe atenuante şi, potrivit cu art. 76 alin. (1) C. pen., au fost reduse limitele de pedeapsă cu o treime, noile limite fiind, conform încadrării juridice pe alin. (2) al art. 9 din Legea nr. 241/2005, raportat la valoarea prejudiciului, care este mai mare de 100.000 de euro, cuprinse între 4 ani şi 8 luni şi 8 ani şi 8 luni închisoare.
Analizând circumstanţele referitoare la persoana inculpatului, Curtea a constatat că acesta a recunoscut săvârşirea faptei (deşi prea târziu pentru a putea beneficia de prevederile art. 396 alin. (10) C. proc. pen.), se află la muncă în străinătate pentru a-şi câştiga traiul prin mijloace legale şi nu are antecedente penale, astfel încât a apreciat că se impune stabilirea pedepsei închisorii pe o durată minimă, de 4 ani şi 8 luni, cu executarea în regim de detenţie, nefiind îndeplinite condiţiile suspendării executării pedepsei sub supraveghere prevăzute de art. 91 C. pen.
În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, s-a reţinut că, prin adresa din 17 ianuarie 2019, ANAF - DGRFP Braşov - AJFP Mureş s-a constituit în mod legal parte civilă în proces, solicitând obligarea inculpatului A., în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. M. S.R.L., la plata sumei de 2.188.747 RON, sumă care reprezintă prejudiciul cauzat bugetului general consolidat al statului.
Curtea a reţinut, în acest context, că, pentru a opera răspunderea civilă, este necesar să fie întrunite cumulativ următoarele condiţii: să existe o faptă ilicită, adică o acţiune sau inacţiune prin care se aduce atingere drepturilor subiective sau intereselor legitime ale persoanei vătămate; un prejudiciu, acele consecinţe dăunătoare de natură patrimonială sau nepatrimonială, efecte ale încălcării drepturilor subiective sau intereselor legitime ale unei persoane; legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciu; vinovăţia autorului faptei ilicite, cerinţe care, în speţă, sunt îndeplinite.
În ceea ce priveşte cuantumul prejudiciului a cărui reparare se cere, s-a constatat că din acest cuantum trebuie scăzute toate sumele rezultate din operaţiunile care, deşi au fost apreciate ca nelegale de partea civilă, nu au făcut obiectul trimiterii în judecată, şi anume:
- prejudiciul calculat prin raportare la presupusele relaţii comerciale avute de societatea verificată, S.C. M. S.R.L., cu S.C. P. S.R.L. - 78.288,02 RON, S.C. Q. S.R.L. - 43.159,21, S.C. R. S.R.L. - 111.283,82, S.C. S. S.R.L. - 57.603,97 şi S.C. T. S.R.L. - 2.214,74, dar şi
- suma de 882.892 RON (parte din suma totală de 2.188.747 RON, indicată ca impozit din alte surse), ce reprezintă impozit pe veniturile din alte surse. Acest impozit s-a calculat deoarece în timpul controlului s-a concluzionat că suma totală de 4.635.184 RON a fost însuşită de reprezentantul legal al S.C. M. S.R.L..
Ca atare, s-a constatat că valoarea prejudiciului reţinută de prima instanţă este corectă, acţiunea civilă formulată de ANAF putând fi admisă doar în parte.
S-a subliniat că, deşi S.C. M. S.R.L. a fost radiată, obligaţiile fiscale datorate se anulează după radiere doar dacă pentru plata acestora nu s-a atras răspunderea altor persoane, însă, în prezenta cauză inculpatul persoană fizică a fost obligat la plata despăgubirilor civile, astfel, nu are relevanţă situaţia persoanei juridice S.C. M. S.R.L..
Referitor la critica potrivit căreia nu se putea dispune ca inculpatul A. să achite în mod exclusiv prejudiciul datorat statului întrucât şi inculpatul J. se face vinovat de complicitate la săvârşirea faptei de evaziune fiscală în formă continuată, Curtea a subliniat că ANAF şi-a îndreptat acţiunea civilă doar împotriva inculpatului A., astfel încât, potrivit principiul disponibilităţii acţiunii civile, inculpatul J. nu poate fi obligat în solidar cu inculpatul A. la plata prejudiciului, instanţa neputând să se pronunţe în afara limitelor în care a fost investită.
În schimb, s-a arătat că partea civilă are posibilitatea de a solicita achitarea întregului prejudiciu de la un singur inculpat.
Totodată, s-a reţinut că prejudiciul nu a fost recuperat, Serviciul Colectare Executare Silită P. F. din cadrul ANAF - DGRFP Braşov - AJFP Mureş comunicând, prin adresa din 14 februarie 2023, faptul că din bunurile sechestrate în baza Ordonanţei de instituire a sechestrului asigurător din data de 6 iulie 2018, emisă de Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureş, nu au fost recuperate/distribuite sume creditorului ANAF - DGRFP Braşov - AJFP Mureş pentru acoperirea prejudiciului din acest dosar.
În concluzie, s-a apreciat că nu se impune reformarea hotărârii atacate sub aspectul laturii civile.
Având în vedere toate aceste aspecte, Curtea a apreciat ca nefondat şi apelul formulat de partea civilă ANAF - DGRFP Braşov - AJFP Mureş, reţinându-se, în plus, că în ce priveşte suma de 882.892 RON (venituri din alte surse), modul de calcul al impozitului din alte surse a fost efectuat în conformitate cu prevederile art. 79 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal. Însă, prin decizia nr. 363/2015 a Curţii Constituţionale, au fost constatate ca fiind neconstituţionale prevederile art. 6 din Legea nr. 241/2005, fiind, astfel, dezincriminată fapta prevăzută la acest articol (constând în reţinerea şi nevărsarea, cu intenţie, în cel mult 30 de zile de la scadenţă, a sumelor reprezentând impozite sau contribuţii cu reţinere la sursă). Ca urmare, s-a considerat că nu se impune reformarea hotărârii cu privire la aspectele contestate de partea civilă, apelul declarat de aceasta fiind respins.
Împotriva hotărârii instanţei de apel, la data de 19 mai 2023, a declarat recurs în casaţie incupatul A. (prin avocat U., care a ataşat, în copie scanată, împuternicirea avocaţială seria x din 19 mai 2023, fila x ds. nr. 1022/102/2019/R), invocând motivul de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., cu argumentarea că fapta pentru care a fost condamnat nu întruneşte elementele de tipicitate prevăzute de norma care incriminează infracţiunea de evaziune fiscală, lipsind elementul material al laturii obiective şi urmarea periculoasă constând în producerea unui prejudiciu, iar inculpatul nu are calitatea de subiect activ al infracţiunii.
Astfel, a învederat că, din documentele aflate la dosar (extrase de cont, fişa partenerilor, note de recepţie, registre de casă), rezultă că operaţiunile economice/comerciale/fiscale realizate au fost reale, au fost declarate de operatorii economici implicaţi organelor fiscale şi există plata acestora, neexistând probe legal administrate care să confirme existenţa infracţiunii.
Totodată, recurentul a apreciat că prejudiciul trebuia să fie stabilit cu certitudine de către organul fiscal, pe baza documentelor contribuabilului, nu prin estimare. Sub acest ultim aspect, a susţinut că prin estimare este permisă calcularea doar dacă organului fiscal nu i se prezentau evidenţele contabile, situaţie care nu se regăseşte în speţă, în raportul de control fiscal menţionându-se că respectivele evidenţe au fost prezentate.
Deopotrivă, a solicitat să se observe că, la determinarea încadrării juridice sub forma agravantei, la evaluarea prejudiciului de referinţă nu se iau în calcul penalităţile şi accesoriile, întrucât prejudiciul trebuie să aibă un caracter cert, lichid şi exigibil la data săvârşirii infracţiunilor. De altfel, potrivit deciziei nr. 1/2008, privind procedura insolvenţei, aprobată prin O.P.A.N.A.F. nr. 1537/2008, "începând cu data intrării în vigoare a Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, în cazul contribuabililor pentru care s-a deschis procedura reorganizării judiciare şi a insolvenţei, după caz, nu se mai datorează şi nu se mai calculează obligaţii fiscale accesorii pentru creanţele înscrise la masa credală şi pentru cele rezultate din activitatea curentă, indiferent de data deschiderii acestei proceduri", în acelaşi sens fiind şi dispoziţiile art. 1221 din O.G. nr. 92/2003. Or, conform evidenţelor publice fiscale, societatea S.C. M. S.R.L. este radiată din 18 noiembrie 2019, situaţie în care, potrivit dispoziţiilor legale mai sus menţionate, dar şi ale Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscale, obligaţiile fiscale privind accesoriile fiscale au fost stinse.
În ceea ce priveşte lipsa calităţii de subiect activ al infracţiunii de evaziune fiscală, s-a arătat că societatea avea angajat un contabil, care avea ca atribuţie ţinerea corectă a contabilităţii în acord cu prevederile legii speciale şi căruia îi revine, conform art. 10 din Legea nr. 82/1991, răspunderea pentru organizarea şi conducerea contabilităţii. Prin urmare, în condiţiile în care persoana care a efectuat înregistrările achiziţiilor fictive în contabilitatea S.C. M. S.R.L. era contabila societăţii, iar nu inculpatul, s-a considerat că acestuia nu i se putea reţine forma autoratului, ci cel mult instigarea, în modalitatea participaţiei improprii. Cu toate acestea judecătorul şi-a încălcat obligaţia de a pune în discuţie încadrarea juridică a faptei, abia după lămurirea acestei chestiuni putând trece la evaluarea probelor care ar fi putut proba acuzaţia.
Cererea de recurs în casaţie a fost comunicată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureş şi părţii civile A.N.A.F. - D.G.R.F.P. Braşov - A.J.F.P. Mureş la 24 mai 2023, iar inculpatului J. la 26 mai 2023.
Dosarul a fost înaintat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la data de 16 iunie 2023. La înaintarea dosarului în calea de atac, procedura de comunicare a recursului în casaţie era îndeplinită.
Prin încheierea din 29 august 2023 pronunţată de Înalta Curte, secţia penală, în baza art. 440 alin. (4) C. proc. pen., a fost admisă în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 233/A din 19 aprilie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a fost trimisă cauza, în vederea judecării recursului în casaţie, Completului nr. 7, fiind fixat termen de judecată la data de 26 septembrie 2023.
Pentru a dispune în acest sens, Înalta Curte a reţinut, în esenţă, că cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. întruneşte toate cerinţele de formă prevăzute de art. 440 alin. (4) C. proc. pen. raportat la art. 434-438 C. proc. pen.
În legătură cu cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., invocat de recurent, s-a precizat că acesta nu permite o analiză a conţinutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator sau stabilirea unei alte situaţii de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, verificarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, statuările în fapt ale instanţei a cărei hotărâre a fost atacată, indiferent că au stat la baza reţinerii existenţei infracţiunii ori a calificării ei juridice, neputând fi cenzurate în nici un fel, jurisprudenţa instanţei supreme fiind constantă în acest sens.
În atare situaţie, s-a apreciat că pot fi analizate prin prisma acestui caz de casare doar susţinerile recurentului privind neîntrunirea elementelor de tipicitate obiectivă prevăzute de norma ce incriminează infracţiunea de evaziune fiscală pentru care a fost condamnat, din perspectiva lipsei elementului material şi a urmării periculoase, fără a se putea proceda la reexaminarea conţinutului mijloacelor de probă ori la reaprecierea materialului probator.
Cât priveşte criticile recurentului referitoare la lipsa calităţii de subiect activ al infracţiunii de evaziune fiscală, s-a constatat că prin susţinerile formulate sub acest aspect se tinde la modificarea situaţiei de fapt reţinute de instanţele de fond şi de apel, cu consecinţa schimbării încadrării juridice a faptelor (din autorat la infracţiunea de evaziune fiscală în instigare, sub forma participaţiei improprii, la aceeaşi infracţiune), aspect ce nu poate fi cenzurat prin prisma acestei căi extraordinare de atac.
Examinând în aceste limite recursul în casaţie formulat de inculpatul A. prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., în conformitate cu dispoziţiile art. 442 - 444 C. proc. pen., Înalta Curte îl apreciază ca fiind nefondat, pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 433 C. proc. pen., în calea extraordinară a recursului în casaţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este obligată să verifice, în condiţiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar, conform art. 447 C. proc. pen., pe această cale instanţa examinează exclusiv legalitatea deciziei recurate.
Se constată, astfel, că recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac, prin care sunt supuse verificării hotărâri definitive care au intrat în autoritatea de lucru judecat, însă, numai în cazuri anume prevăzute de lege şi exclusiv pentru motive de nelegalitate, strict circumscrise dispoziţiilor art. 438 alin. (1) C. proc. pen. Drept urmare, chestiunile de fapt analizate de instanţa de fond şi/sau apel intră în puterea lucrului judecat şi excedează cenzurii Înaltei Curţi învestită cu judecarea recursului în casaţie, fiind obligatoriu ca motivele de casare prevăzute limitativ de lege şi invocate de recurent să se raporteze exclusiv la situaţia factuală şi elementele care au circumstanţiat activitatea imputată astfel cum au fost stabilite prin hotărârea atacată, în baza analizei mijloacelor de probă administrate pe parcursul procedurii judiciare.
Cu alte cuvinte, recursul în casaţie nu presupune examinarea unei cauze sub toate aspectele, ci doar controlul legalităţii hotărârii atacate, respectiv al concordanţei acesteia cu regulile de drept aplicabile, însă exclusiv din perspectiva motivelor prevăzute de art. 438 alin. (1) C. proc. pen., având, aşadar, ca scop exclusiv sancţionarea deciziilor neconforme cu legea materială şi procesuală şi nicidecum judecarea propriu-zisă a procesului penal prin reaprecierea faptelor şi a vinovăţiei persoanei condamnate/achitate.
Prin limitarea cazurilor în care poate fi promovată, această cale extraordinară de atac tinde să asigure echilibrul între principiul legalităţii şi principiul respectării autorităţii de lucru judecat, legalitatea hotărârilor definitive putând fi examinată doar pentru motivele expres şi limitativ prevăzute, fără ca pe calea recursului în casaţie să poată fi invocate şi, corespunzător, să poată fi analizate de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie orice încălcări ale legii, ci numai cele pe care legiuitorul le-a apreciat ca fiind importante.
Aceste consideraţii sunt valabile şi cu privire la cazul de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării când "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală", care vizează acele situaţii în care nu se realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi configurarea legală a tipului respectiv de infracţiune, fie datorită împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întruneşte elementele de tipicitate obiectivă prevăzute de norma de incriminare, fie datorită dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv).
Aşa cum s-a menţionat şi în cuprinsul încheierii de admitere în principiu din data de 29 august 2023, acest motiv de casare nu permite o analiză a conţinutului mijloacelor de probă, reexaminarea materialului probator ori stabilirea unei alte situaţii de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, verificarea hotărârii atacate făcându-se exclusiv în drept, fără a putea fi cenzurate statuările în fapt ale instanţelor inferioare, jurisprudenţa instanţei supreme fiind constantă în acest sens (e.g. deciziile nr. 207/RC din 30 mai 2019, nr. 422/RC din 07 noiembrie 2019, nr. 349/RC şi nr. 353/RC din 08 octombrie 2020, nr. 162/RC din 15 aprilie 2021, nr. 503/RC din 09 noiembrie 2021, nr. 352/RC din 14 iulie 2022 etc.).
În speţă, se constată că recurentul inculpat A. a invocat acest motiv de casare, susţinând, în esenţă, că fapta pentru care a fost condamnat nu întruneşte elementele de tipicitate obiectivă prevăzute de norma ce incriminează infracţiunea de evaziune fiscală pentru care a fost condamnat, din perspectiva lipsei elementului material şi a urmării periculoase.
Înalta Curte reţine că, prin decizia recurată, pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a fost condamnat inculpatul A. pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, în formă continuată, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) şi c), alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. [pentru modalitatea de la lit. b) - 7 acte materiale - în raport cu S.C. B. S.R.L., S.C. C. S.R.L., S.C. D. S.R.L., S.C. E. S.R.L. şi pentru modalitatea de la lit. c) - 63 de acte materiale- în raport cu S.C. F. S.R.L., S.C. G. S.R.L. şi S.C. H.], şi cu reţinerea art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen.
Sub aspectul situaţiei de fapt, instanţa de apel a reţinut cu autoritate de lucru judecat că, inculpatul A., în calitate de asociat şi administrator al societăţii comerciale M. S.R.L., ce are ca şi obiect de activitate intermedieri în comerţul cu produse diverse şi a cărei activitate a constat, în principal, în intermedierea vânzării produselor de tâmplărie PVC achiziţionate de la S.C. N. S.R.L., în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale şi în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale, a omis evidenţierea în actele contabile a încasărilor realizate de la următorii parteneri comerciali:
1. în iunie 2015 suma de 6.057,85 RON de la B. S.R.L. Tg. Mureş, cauzând un prejudiciu de 1.187,24 RON;
2. în iunie 2015 suma de 1.575 RON de la S.C. C. S.R.L. Hunedoara, cauzând un prejudiciu de 308,66 RON;
3. în iunie 2015 suma de 12.615,14 RON de la S.C. D. S.R.L. Caraş - Severin, cauzând un prejudiciu de 2.472,49 RON;
4. în iunie 2015, suma de 2.674,44 RON de la S.C. E. S.R.L. Hunedoara, cauzând un prejudiciu de 524,24 RON;
şi, totodată, a dispus înregistrarea în evidenţa contabilă a societăţii de achiziţii fictive de la:
1. S.C. F. S.R.L. Braşov - în sumă totală de 1.701.244 RON (44 facturi fiscale) cu TVA în valoare de 408.299 RON (august 2014 - februarie 2015), cauzând un prejudiciu de 680.498 RON;
2. S.C. G. S.R.L. Răducăneni - în sumă totală de 566.131 RON (13 facturi fiscale) cu TVA în valoare de 135.871 RON (septembrie şi decembrie 2014), cauzând un prejudiciu de 226.452 RON;
3. S.C. H. S.R.L. O. - în sumă totală de 254.665 RON (6 facturi fiscale) cu TVA în valoare de 61.117 RON (mai 2014), cauzând un prejudiciu de 101.862 RON.
Astfel, potrivit art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, omisiunea, în tot sau în parte, a evidenţierii, în actele contabile ori în alte documente legale, a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate, constituie infracţiunea de evaziune fiscală, iar, conform art. 2 alin. (1) lit. c) din acelaşi act normativ, documentele legale sunt documentele prevăzute de Codul fiscal, Codul de procedură fiscală, Codul vamal, Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată, şi de reglementările elaborate pentru punerea în aplicare a acestora.
Ca atare, realizarea elementelor de tipicitate ale infracţiunii prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, constă în neînregistrarea în actele contabile ori în celelalte documente legale a surselor impozabile ori taxabile realizate de către contribuabil.
Elementul material al laturii obiective constă în omisiunea de a evidenţia, în tot sau în parte, în documentele legale, operaţiunile comerciale efectuate sau veniturile realizate. Obligaţiile a căror încălcare este incriminată de textul de lege prevăzut la art. 9 lin. (1) lit. b) din legea pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, se regăsesc în Legea nr. 82/1991 a contabilităţi.
În acest sens, potrivit art. 2 alin. (1) din acest act normativ, contabilitatea trebuie să asigure înregistrarea cronologică şi sistematică, prelucrarea, publicarea şi păstrarea informaţiilor cu privire la poziţia financiară, performanţa financiară şi alte informaţii referitoare la activitatea desfăşurată, atât pentru cerinţele interne ale acestora, cât şi în relaţiile cu alte persoane (instituţii publice, clienţi, creditori financiari, comerciali etc.).
Conform art. 6 alin. (1) din Legea nr. 82/1991 orice operaţiune economico-financiară efectuată se consemnează la momentul efectuării ei, într-un document care stă la baza înregistrărilor în contabilitate, dobândind astfel, calitatea e document justificativ.
Totodată, se subliniază că, în modalitatea faptică de săvârşire a infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, scopul este cel de sustragere de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale, acest scop fiind ataşat laturii obiective a infracţiunii.
De asemenea, potrivit art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2004, evidenţierea, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale, constituie infracţiunea de evaziune fiscală, iar, conform art. 2 alin. (1) lit. f) din acelaşi act normativ, operaţiunea fictivă reprezintă disimularea realităţii prin crearea aparenţei existenţei unei operaţiuni care, în fapt, nu există.
A evidenţia în documente contabile operaţiuni fictive înseamnă a înregistra anumite operaţiuni care nu au corespondent în realitatea obiectivă. Elementul material al infracţiunii de evaziune fiscală, în forma ce este reglementată prin textul legal menţionat anterior, se poate realiza doar printr-o acţiune de evidenţiere în actele contabile sau în alte documente legale, cu caracter de document justificativ, facturi şi chitanţe, a unor cheltuieli care nu au o reflectare exactă în realitate, nu au fost determinate de operaţiuni reale ori au la bază operaţiuni fictive.
Prin acţiunea sa, făptuitorul alterează conţinutul evidenţelor contabile, documentelor legale, cu relevanţă, facturi fiscale ori chitanţe, realizând cheltuieli nereale ori operaţiuni fictive.
Înregistrarea operaţiunilor fictive constituie infracţiune dacă a avut ca scop sustragerea de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale, scopul fiind ataşat laturii obiective a infracţiunii.
În concret, recurentul A. a susţinut că din documentele aflate la dosar (extrase de cont, fişa partenerilor, note de recepţie, registre de casă), rezultă că operaţiunile economice/comerciale/fiscale realizate au fost reale, au fost declarate de operatorii economici implicaţi organelor fiscale şi există plata acestora, neexistând probe legal administrate care să confirme existenţa infracţiunii.
În acest context, Înalta Curte constată că în susţinerea cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., recurentul a indicat o altă situaţie de fapt decât cea stabilită cu caracter definitiv de instanţa de apel, contestând, astfel, baza factuală care a condus la tragerea sa la răspundere penală.
Reanalizarea situaţiei de fapt şi reevaluarea materialului probator sunt chestiuni care nu pot fi valorificate în contextul vreunuia dintre cazurile de casare expres şi limitativ reglementate de art. 438 C. proc. pen.
Limitarea normativă a obiectului judecăţii în recursul în casaţie la situaţii de drept strict prevăzute de lege exclude rejudecarea unei cauze pentru a treia oară, în parametrii în care a avut loc judecata în fond şi apel, şi, implicit, cenzurarea stării de fapt reţinută cu titlu definitiv de către instanţa de apel ori concordanţa acesteia cu probele administrate.
Critica recurentului privind lipsa prejudiciului, respectiv stabilirea prin estimare a acestuia este, de asemenea, nefondată. Sub acest aspect, se observă că instanţa de apel, prin decizia nr. 233/A din 19.04.2023 a reţinut că, valoarea prejudiciului adus statului, în lipsa unui raport de constatare tehnico-ştiinţifică sau a unei expertize contabile, poate fi calculată prin luarea în considerare a valorii fiecărei facturi provenite de la societăţile menţionate anterior, a TVA-ului aferent, a raportului de venituri/cheltuieli, a bazei impozabile şi a impozitului pe profit aferent. Aşadar, Curtea a constatat că prejudiciul obţinut în urma acestui calcul este în valoare de 1.013.304,63 RON, iar valoarea acestuia în euro, raportat la cursul valutar de la data săvârşirii faptei, este situată peste 100.000 de euro, ceea ce a atras incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 9 alin. (2) din Legea nr. 241/2005, respectiv a fost reţinută forma agravată a acestei infracţiuni.
Ca atare, Înalta Curte reţine corespondenţa între fapta comisă şi tiparul de incriminare corespunzător infracţiunii de evaziune fiscală pentru care s-a dispus condamnarea recurentului inculpat A..
În consecinţă, întrucât fapta inculpatului se circumscrie elementelor constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. b), lit. c) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., iar prin criticile aduse hotărârii definitive, acesta nu au evidenţiat elemente de nelegalitate care să conducă la concluzia că fapta pentru care a fost condamnat nu este prevăzută de legea penală, este neîntemeiată solicitarea sa de pronunţare a unei soluţii de achitare.
Faţă de aceste considerente, întrucât în cauză criticile formulate nu se circumscriu dispoziţiilor art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., Înalta Curte, temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 233/A din 19 aprilie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2019.
Totodată, faţă de culpa procesuală, în temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., îl va obliga pe recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar, în temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în sumă de 170 RON, va rămâne în sarcina statului şi se va plăti din fondurile Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 233/A din 19 aprilie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2019.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în sumă de 170 RON, rămâne în sarcina statului şi se plăteşte din fondurile Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 septembrie 2023.