Şedinţa publică din data de 26 septembrie 2023
Asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin decizia penală nr. 1481/A din 07 septembrie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2022 (nr. 1385/2023), printre altele, în baza art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, au fost respinse, ca inadmisibile, excepţiile de neconstituţionalitate cu privire la dispoziţiile art. 328 alin. (1) teza a II-a din C. proc. pen. şi art. 347 alin. (3) din C. proc. pen.
Pentru a dispune astfel, Curtea a reţinut, în esenţă, că dispoziţiile a căror constituţionalitate este contestată nu au legătură cu soluţionarea cauzei, în condiţiile şi în eventualitatea în care Curtea Constituţională le-ar sancţiona în sensul dorit de recurent, acesta tot nu le va putea folosi în calea procesuală aleasă.
A reţinut că, prin încheierea din data de 06.03.2023, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Bucureşti a răspuns punctual la toate cererile şi excepţiile invocate şi a înlăturat motivat argumentele părţii, astfel că şi în situaţia în care Curtea Constituţională ar sancţiona textul în discuţie în sensul dorit de inculpat, acesta tot nu ar fi aplicabil în speţă, întrucât încheierea contestată întruneşte standardele din perspectiva motivării şi a dreptului la un proces echitabil.
Mai mult decât atât, a constatat că soluţia de casare cu rejudecare pentru motivul invocat de inculpat este posibil a fi dispusă în practică prin aplicarea directă a dispoziţiilor art. 6 din CEDO, referitoare la dreptul la un proces echitabil inclusiv în componenta sa privind dreptul la apărare.
Referitor la dispoziţiile art. 328 alin. (1) teza a II-a din C. proc. pen., a observat că în cauză rechizitoriul contestat a fost verificat sub aspectul legalităţii şi temeiniciei de prim procurorul parchetului.
Concomitent, a reţinut că inculpatul a invocat pentru prima oara în contestaţie verificarea pur formală a rechizitoriului de către procurorul ierarhic superior, care nu este un caz de nulitate absolută, precum şi faptul că, potrivit art. 347 alin. (4) din C. proc. pen., în soluţionarea contestaţiei nu pot invocate sau ridicate din oficiu alte cereri sau excepţii decât cele invocate sau ridicate din oficiu în faţa judecătorului de cameră preliminară în procedura desfăşurată în faţa instanţei sesizate cu rechizitoriu, cu excepţia cazurilor de nulitate absolută.
A apreciat că, în situaţia în care Curtea Constituţională ar sancţiona textul în discuţie în sensul dorit de inculpat, acesta tot nu ar fi aplicabil în speţă, întrucât această critică nu a fost invocată în faţa instanţei de fond şi nu mai poate fi valorificată direct în contestaţie.
În concluzie, a subliniat că invocarea excepţiei de neconstituţionalitate a unor texte de lege care nu vor putea folosi efectiv petentului este un demers inutil şi fără legătură cu soluţionarea cauzei, motiv pentru care cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţiile de neconstituţionalitate ale la dispoziţiilor art. 328 alin. (1) teza a II-a şi ale art. 347 alin. (3) din C. proc. pen., este inadmisibilă.
Împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 328 alin. (1) teza a II-a şi ale art. 347 alin. (3) din C. proc. pen., din cuprinsul încheierii nr. 364 din 28 iunie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2023 (nr. 971/2023), a declarat recurs inculpatul A..
În motivarea căii de atac declarate, a susţinut, în esenţă, că sunt îndeplinite condiţiile de sesizare a Curţii Constituţionale prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992.
Cu referire excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 347 alin. (3) din C. proc. pen., a precizat că acesta contravine Legii fundamentale prin neîndeplinirea exigenţelor de calitate a normei legislative privind accesibilitatea şi previzibilitatea, precum şi a celor privind dreptul la un proces echitabil, a dreptului la apărare şi ale legalităţii procesului penal, dat fiind faptul că nu reglementează printre soluţiile care se pot pronunţa în contestaţie şi desfiinţarea hotărârii primei instanţe şi dispune rejudecare de către instanţa a cărei hotărâre a fost desfiinţată.
Totodată, a subliniat că, prin raportare la motivul de contestaţie privind lipsa motivării încheierii judecătorului de cameră preliminară de la Tribunalul Bucureşti din 6 martie 2023, din perspectiva argumentelor generale şi abstracte din considerentele acesteia, precum şi a omisiunii de a se oferi o dezlegare tuturor criticilor pe care inculpatul le-a invocat, textul invocat are legătură cu soluţionarea cauzei.
În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 328 alin. (1) teza a II-a din C. proc. pen., a precizat că încalcă dispoziţiile constituţionale privind dreptul la apărare şi la un proces echitabil, din perspectiva clarităţii şi previzibilităţii legii, având în vedere că norma în cauză poate fi interpretată cu o marjă largă de apreciere, având în vedere că în cuprinsul său nu este stabilită modalitatea în care procurorul ierarhic superior verifică rechizitoriul sub aspectul legalităţii şi temeiniciei, inclusiv din perspectiva termenului în care aceasta se efectuează.
Referitor la legătura excepţiei invocate cu soluţionarea cauzei, a menţionat că, prin memoriul depus, a criticat modalitatea în care prim procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti a verificat Rechizitoriul nr. x, apreciind-o pur formală prin raportare la data emiterii acestuia, data avizării, complexitatea cauzei, numărul volumelor dosarului de urmărire penală şi filele actului de sesizare.
Examinând recursul formulat de inculpatul A., prin raportare la criticile invocate şi dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată că acesta este neîntemeiat, pentru următoarele considerente:
Reglementând condiţiile de admisibilitate a unei cereri de sesizare a Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate, art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, prevede că aceasta trebuie să fie ridicată în faţa instanţelor de judecată, la solicitarea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţă ori de procuror, în cauzele în care participă [alin. (1) şi (2)]; să vizeze neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare [alin. (1)]; să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale [alin. (3)] şi să aibă legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia [alin. (1)].
Din redactarea art. 29 din Legea nr. 47/1992 rezultă că cerinţele de admisibilitate ale excepţiei sunt şi cele de admisibilitate a cererii de sesizare a Curţii cu excepţia ridicată. În aplicarea acestui text de lege, instanţa realizează o verificare sub aspectul respectării condiţiilor legale în care excepţia de neconstituţionalitate, ca incident procedural, poate fi folosită, care nu echivalează cu o analiză a conformităţii prevederii atacate cu Constituţia şi nici cu soluţionarea de către instanţă a unui aspect de contencios constituţional, căci instanţa nu statuează asupra temeiniciei excepţiei, ci numai asupra admisibilităţii acesteia.
În acest sens, s-a pronunţat în mod constant şi Curtea Constituţională (deciziile nr. 1.512 din 18 noiembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 73 din 28 ianuarie 2011, nr. 347 din 24 aprilie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 13 iunie 2012, nr. 105 din 5 martie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 284 din 21 mai 2013, nr. 714 din 9 noiembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 338 din 18 aprilie 2018, nr. 546 din 7 iulie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 944 din 14 octombrie 2020), prilej cu care a reţinut că "dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 47/1992 reprezintă norme de procedură pe care instanţa care a fost sesizată cu excepţia de neconstituţionalitate este obligată să le aplice în vederea selectării doar a acelor excepţii de neconstituţionalitate care, potrivit legii, pot face obiectul controlului de constituţionalitate exercitat de Curtea Constituţională, unica autoritate de jurisdicţie constituţională. Aşadar, această procedură face posibilă doar pronunţarea în situaţiile date asupra cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, instanţa de judecată având rol de filtru al excepţiei de neconstituţionalitate ridicate de părţi".
În virtutea acestui rol, instanţa de judecată nu realizează, însă, doar o analiză formală a îndeplinirii cumulative a condiţiilor prevăzute de Legea nr. 47/1992. Ca orice mijloc procedural, excepţia de neconstituţionalitate nu poate fi utilizată decât în scopul şi cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituţionalităţii unei dispoziţii legale care are legătură cu soluţionarea cauzei. În consecinţă, în cadrul examenului de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate, instanţa trebuie să analizeze, implicit, şi corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege. Sub acest aspect, în mod constant, instanţele judecătoreşti au statuat că cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate este inadmisibilă atunci când vizează, în realitate, o chestiune de interpretare şi aplicare a legii sau atunci când tinde la modificarea sau completarea unor dispoziţii normative.
Verificând, din această perspectivă, solicitarea de sesizare a instanţei de contencios constituţional formulată în faţa Curţii de Apel Bucureşti de către inculpatul A., Înalta Curte constată, în acord cu prima instanţă, că cererea întruneşte doar o parte din condiţiile instituite de lege pentru admisibilitatea acesteia, întrucât, deşi excepţia de neconstituţionalitate a fost invocată de o parte din dosar, în faţa unei instanţe de judecată şi se referă la prevederi [art. 328 alin. (1) teza a II-a şi art. 347 alin. (3) din C. proc. pen..] aflate în vigoare care nu au fost anterior declarate ca fiind neconstituţionale, textele de lege criticate nu au legătură cu cauza în care acestea au fost invocate, având în vedere faza procesuală în care se află dosarul.
Sub acest aspect, Înalta Curte subliniază că, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a constatat că, potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, "legătura cu soluţionarea cauzei" presupune atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecăţii, cât şi necesitatea invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiţii care trebuie întrunite cumulativ, pentru a fi satisfăcute exigenţele pe care le impun dispoziţiile menţionate în privinţa pertinenţei excepţiei de neconstituţionalitate în desfăşurarea procesului (Decizia nr. 438 din 8 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 600 din 12 august 2014, paragraful 15). Incidenţa textului de lege criticat în soluţionarea cauzei aflate pe rolul instanţei judecătoreşti nu trebuie analizată in abstracto, ci trebuie verificat, în primul rând, interesul procesual al invocării excepţiei de neconstituţionalitate, mai ales prin prisma efectelor unei eventuale constatări a neconstituţionalităţii respectivului text de lege (Decizia nr. 465 din 23 septembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 788 din 29 octombrie 2014).
Rezultă, aşadar, că examenul legăturii cu cauza trebuie făcut în concret, prin raportare la interesul specific al celui care invocă excepţia şi la înrâurirea pe care dispoziţia legală considerată neconstituţională o are în speţă.
În acest sens, se constată că obiectul cauzei cu care a fost învestită Curtea de Apel Bucureşti îl reprezintă contestaţia formulată de inculpatul A. împotriva încheierii din data de 24.02.2023 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală în dosarul nr. x/2023, prin care s-a constatat legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. x/2022 din data de 16.01.2023 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală, privind, printre alţii, pe inculpatul A..
În speţă, inculpatul A. a invocat neconstituţionalitatea art. 328 alin. (1) teza a II-a şi art. 347 alin. (3) din C. proc. pen., susţinând, în esenţă, că dispoziţiile legale menţionate încalcă dreptul la un proces echitabil şi nu sunt previzibile, având în vedere că nu reglementează printre soluţiile care se pot pronunţa în contestaţie şi desfiinţarea hotărârii primei instanţe şi dispune rejudecare de către instanţa a cărei hotărâre a fost desfiinţată, respectiv procedura de verificare a rechizitoriului de către procurorul ierarhic superior sub aspectul legalităţii şi temeiniciei.
Or, având în vedere consideraţiile anterioare, Înalta Curte constată, în acord cu prima instanţă, că prin cererea de sesizare a Curţii Constituţionale nu se urmăreşte constatarea neconstituţionalităţii dispoziţiilor normative invocate, ci completarea acestora în sensul urmărit de recurentul inculpat.
În plus, o eventuală decizie a Curţii Constituţionale prin care condiţionează caracterul constituţional al dispoziţiilor art. 328 alin. (1) teza a II-a şi art. 347 alin. (3) din C. proc. pen. de interpretarea urmărită de recurentul inculpat nu este aptă să influenţeze soluţia ce s-ar putea pronunţa în contestaţie, având în vedere posibilitatea instanţei de a aplica direct dispoziţiile art. 6 din Convenţie din perspectiva garantării dublului grad de jurisdicţie, precum şi limitarea cererilor şi excepţiilor pe care inculpatul le poate invoca în procedura în curs la cele ridicate în faţa judecătorului de cameră preliminară în procedura desfăşurată în faţa instanţei sesizate cu rechizitoriu, cu excepţia cazurilor de nulitate absolută, situaţie în care excepţia de neconstituţionalitate invocată apare ca fiind lipsită de pertinenţă în raport cu procesul principal în care a fost formulată.
Pentru considerentele arătate, în baza art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul formulat de inculpatul A. împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 328 alin. (1) teza a II-a şi art. 347 alin. (3) din C. proc. pen., din cuprinsul încheierii nr. 364 din 28 iunie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2023 (nr. 971/2023).
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., având în vedere culpa sa procesuală, îl va obliga pe recurentul revizuent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de inculpatul A. împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 328 alin. (1) teza a II-a şi art. 347 alin. (3) din C. proc. pen., din cuprinsul încheierii nr. 364 din 28 iunie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2023 (nr. 971/2023).
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 septembrie 2023.