Şedinţa publică din data de 11 iunie 2024
Asupra conflictului negativ de competenţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei
1.1. Prin cererea înregistrată la data de 01.09.2023 pe rolul Tribunalului Suceava, sub nr. x/2023, reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei a contestat Ordinul nr. 1397/C din 01.08.2023 prin care au fost suspendat raportul de muncă, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună anularea în integralitate a acestui Ordin, iar în subsidiar anularea în parte a acestuia cu privire la contestatoare, nominalizată în Anexa 1 a Ordinului la nr. crt. 214, obligarea pârâtului la plata diferenţelor salariale actualizate cu rata inflaţiei inclusiv dobânzi penalizatoare, precum şi a celorlalte drepturi de care ar fi beneficiat dacă nu ar fi fost suspendată, cu cheltuieli de judecată.
2. Hotărârile care au generat conflictul de competenţă
2.1. Prin sentinţa civilă nr. 177 din data de 5 martie 2024, Tribunalul Suceava, secţia I civilă, a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Curţii de Apel Suceava.
Pentru a dispune astfel, Tribunalul Suceava a reţinut, în esenţă, că în cauză ar fi vorba despre un litigiu de competenţa instanţei de contencios administrativ, întrucât ordinul despre a cărui anulare este vorba în cauză ar fi un act administrativ emis de o autoritate centrală, fiind astfel incidente regulile de competenţă date de art. 10 din Legea nr. 554/2004.
2.2. Prin sentinţa civilă nr. 48 din data de 16 aprilie 2024, Curtea de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis, la rându-i, excepţia necompetenţei materiale, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Suceava, secţia de litigii de muncă şi asigurări sociale şi, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea acestuia.
În motivarea soluţiei, instanţa a reţinut că reclamanta, în calitate de consilier de probaţiune în cadrul Serviciului de Probaţiune Suceava din subordinea Ministerului Justiţiei, solicită anularea ordinului emis de Ministerul Justiţiei, ordin prin care ministerul în calitate de angajator, a constatat suspendarea de drept a raporturilor de muncă ale acesteia ca urmare a participării la greva generală în perioadele 03.-05.05.2023, 08.-12.05.2023.
Curtea a apreciat că un atare act, ordinul ministrului de suspendare a raporturilor de muncă, nu este un act administrativ în accepţiunea Legii nr. 554/2004, nefiind un act emis în regim de putere publică, în calitatea ministerului de autoritate publică, ci este un act emis de angajator în desfăşurarea raporturilor de muncă cu privire la angajatul său, guvernat astfel de regulile de drept comun în jurisdicţia muncii.
Mai mult, s-a reţinut că, relativ la cariera personalului serviciilor de probaţiune, potrivit art. 39, Ministerul Justiţiei, prin direcţia de specialitate, elaborează programe de formare profesională, cu consultarea şefilor de servicii, sau că potrivit art. 44 delegarea, detaşarea şi transferul se dispun prin ordin al ministrului justiţiei, încetarea delegării şi detaşării se dispune prin ordin al ministrului justiţiei.
Este de observat că un atare personal este unul ce face parte din categoria funcţionarilor cu statut special, sistemul de probaţiune ca serviciu public contribuind la înfăptuirea actului de justiţie, că Ministerul Justiţiei, în subordinea căruia funcţionează un atare serviciu, gestionează chestiunile legate de cariera consilierilor de probaţiune, şi că actele pe care acesta le emite cu incidenţă la raportul de muncă al acestor angajaţi, precum este şi cel ce face obiectul prezentei cauze - suspendarea raporturilor de muncă al consilierului de probaţiune, sunt astfel acte emise de minister în calitate de angajator, referitoare la raportul de muncă, iar nu acte administrative emise de minister în calitate de autoritate publică.
Împrejurarea că o aceeaşi instituţie are şi capacitatea de a emite acte administrative în raporturile de drept administrativ în care este angajată, nu înseamnă că toate actele emise de o astfel de instituţie sunt automat acte administrative, orice instituţie publică putând desfăşura şi funcţiona şi în cadrul altor tipuri de raporturi de drept decât cel administrativ, de exemplu în raporturi civile (atunci când, prin ipoteză, revendică un bun), sau în raporturi de drept penal, sau în raporturi de dreptul muncii - când este vorba de acte emise relativ la cariera angajaţilor instituţiei.
3. Soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Analizând prezentul conflict negativ de competenţă, în raport de hotărârile pronunţate şi de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că instanţa competentă să soluţioneze cauza este Tribunalul Suceava, secţia I civilă, Complet specializat în dreptul muncii, pentru considerentele ce succedă:
Ordinul MJ nr. 1397/C/26.07.2023 ce face obiectul judecăţii a fost emis pentru executarea în concret a mai multor dispoziţii legale, printre care art. 45, art. 50, art. 59 şi art. 78 din Legea nr. 123/2006 privind statutul personalului de probaţiune, prin care s-a constatat suspendarea de drept a raporturilor de muncă ale personalului de probaţiune menţionat în Anexa nr. 1 la ordin, printre care şi reclamanta.
Potrivit art. 45 alin. (1) din această lege, suspendarea raporturilor de muncă ale personalului de probaţiune poate interveni de drept, prin acordul părţilor sau prin actul unilateral al angajatorului sau al angajatului, în condiţiile legii.
Aşadar, personalul de probaţiune este parte într-un raport de muncă, al cărui regim juridic este dat în principal de Legea nr. 123/2006.
Potrivit art. 78 din Legea nr. 123/2006:
"Dispoziţiile Legii nr. 123/2006 se completează cu reglementările din legislaţia muncii şi legislaţia civilă, în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de muncă prevăzute de prezenta lege".
Aşadar, regimul juridic special se completează cu reglementările din legislaţia muncii şi legislaţia civilă, în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de muncă dat de legea nr. 123/2006.
Rezultă că litigiul dedus judecăţii este un litigiu de muncă.
Potrivit art. 269 alin. (1) din Codul muncii, cauzele referitoare la conflictele individuale de muncă şi conflictele colective de muncă se soluţionează în primă instanţă de către tribunal.
În consecinţă, competenţa materială de soluţionare a cauzei revine tribunalului, complet specializat în dreptul muncii.
Este lipsit de relevanţă că Ordinul MJ nr. 1397/C/26.07.2023 este act administrativ în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 (într-adevăr, are caracter individual, este emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, aplică în concret legea şi modifică un raport juridic) deoarece potrivit art. 5 alin. (2) din această lege, nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ actele administrative pentru modificarea sau desfiinţarea cărora se prevede, prin lege organică, o altă procedură judiciară.
Or, Codul muncii este lege organică şi prevede o altă procedură judiciară de soluţionare a litigiului.
4. Temeiul legal al regulatorului de competenţă
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (1) şi (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Suceava, secţia I civilă, complet specializat în dreptul muncii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei în favoarea Tribunalului Suceava, secţia I civilă, complet specializat în dreptul muncii.
Definitivă.
Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 11 iunie 2024.