Asupra recursurilor de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința nr. 451/D/2004 din 4 noiembrie 2004, Tribunalul Bacău, secția penală, a condamnat inculpatul M.P.V. la 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de lovituri cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a), b) și c) și art. 76 lit. b) C. pen.
A admis în parte acțiunea civilă și a obligat inculpatul menționat să plătească părții civile C.C. 30 milioane lei cu titlu de daune morale și 50 milioane lei reprezentând daune materiale.
În temeiul art. 106 din O.U.G. nr. 150/2002 a obligat același inculpat să plătească părții civile C.A.S. Bacău suma de 8.206.900 lei reprezentând cheltuieli ocazionate de internarea victimei la Spitalul Județean Bacău.
S-a reținut că, în data de 17 iulie 2004, inculpatul a lovit victima C.I., cu pumnul peste față. Aflat la mașina de spălat sticle, în cadrul SC E.P. SRL unde ambii erau angajați ca muncitori, victima s-a împiedicat de un furtun și a căzut.
În timp ce încerca să se ridice de jos, victima a fost lovită din nou cu pumnul de către inculpat, lovitură urmare căreia a căzut din nou, de această dată cu capul de pardoseala placată cu gresie, de unde nu s-a mai ridicat.
Ulterior a fost transportată la Spitalul Județean Bacău, din dispoziția administratorului societății comerciale, unde, la data de 22 iulie 2004 a decedat.
Potrivit raportului de constatare medico-legală, moartea a fost violentă, decesul datorându-se hemoragiei cerebro-meningee, survenită ca urmare a unui traumatism cranio-cerebral cu fractură craniană. S-a concluzionat că între leziunile cranio-cerebrale și deces există legătură de cauzalitate.
Curtea de Apel Bacău, secția penală, prin decizia penală nr. 397 din 16 decembrie 2004, a respins apelul declarat de inculpat împotriva hotărârii primei instanțe, ca nefondat.
Prin aceeași decizie, instanța de control judiciar a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău împotriva aceleași hotărâri, a desființat hotărârea atacată numai cu privire la pedeapsa aplicată inculpatului, pe care a majorat-o de la 2 ani închisoare la 4 ani și 6 luni închisoare.
Împotriva acestei din urmă hotărâri au declarat recurs inculpatul M.P.V. și partea civilă C.C.
Invocând cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 8 și 171 C. proc. pen., inculpatul a susținut că instanța de apel a aplicat o pedeapsă cu închisoare în alte limite decât cele prevăzute de lege și că în mod greșit nu a fost reținută circumstanța atenuantă legală a provocării.
Acesta a susținut că agresiunea a avut loc ca urmare a puternicei tulburări și emoții generată de atitudinea victimei C.I., care l-a lovit și insultat pe inculpat fără motiv. În acest sens, sunt invocate declarațiile inculpatului din datele de 20 iulie, 23 iulie și 24 iulie 2004, precum și declarația acestuia dată în cursul cercetării judecătorești. S-a mai susținut că situația arătată este susținută de declarațiile martorilor A.I., S.C., T.I., C.I.B.E., T.M., B.G., G.L.M. și C.T.L.
A mai susținut inculpatul că dacă se reținea circumstanța atenuantă menționată, pedeapsa ar fi trebuit coborâtă sub cinci ani închisoare, fără a se depăși limita de un an închisoare.
S-a mai susținut că în mod greșit a fost admis apelul declarat de parchet împotriva hotărârii primei instanțe, au fost înlăturate în parte circumstanțele atenuante reținute de instanța de fond și a fost majorată pedeapsa cu închisoare aplicată inculpatului.
În concluzie, inculpatul a solicitat admiterea recursului, respingerea apelului declarat de procuror împotriva hotărârii primei instanțe și menținerea sentinței.
Partea civilă a criticat hotărârile pronunțate în cauză sub aspectul greșitei încadrări juridice a faptei, a cuantumului pedepsei închisorii aplicate inculpatului, apreciate ca fiind mult prea mici în raport de circumstanțele săvârșirii acesteia, precum și în ce privește despăgubirile acordate pe care le consideră insuficiente.
Recursul declarat de partea civilă este inadmisibil, iar recursul declarat de inculpat este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Potrivit art. 129 din Constituția României, revizuită, părțile interesate pot exercita căile de atac numai în condițiile legii.
Drept urmare, va fi apreciat ca inadmisibil și respins, ca atare, recursul părții civile, care, nu a atacat cu apel, hotărârea instanței de fond.
Referitor la recursul declarat de inculpat, din examinarea cauzei sub aspectul criticilor formulate se constată, sub un prim aspect, că nici una din declarațiile martorilor, invocați în dezvoltarea motivelor de casare, nu confirmă că victima ar fi fost cea care a început altercația și că ar fi exercitat acte de agresiune față de inculpat. Este adevărat că toate declarațiile relevă un comportament necorespunzător al victimei, anterior conflictului din data de 17 iunie 2004, care însă a fost corect reținut în circumstanțiere de instanțe, la individualizarea judiciară a pedepsei.
Circumstanța atenuantă a provocării poate fi reținută numai atunci când victima a săvârșit în mod real unul din actele cărora, conform art. 73 lit. b) C. pen., li se poate recunoaște acest caracter, cu alte cuvinte săvârșirea infracțiunii să fie o ripostă la fapta victimei.
Or, din actele și lucrările dosarului nu rezultă această împrejurare, din situația de fapt expusă, corect reținută în raport de probatoriul administrat, rezultând că inculpatul, care terminase programul de lucru, a revenit la locul de muncă al victimei, care tocmai începuse serviciul în schimbul II și a lovit-o pe aceasta.
Rezultă așadar o reacție târzie, nespontană din partea inculpatului, la pretinsa atitudine injurioasă a victimei manifestată față de o altă persoană decât inculpatul ori, eventual, la comportamentul anterior al victimei, incompatibilă cu starea de puternică tulburare sau emoție la care se referă art. 73 lit. b) C. pen.
Nu se constată prin urmare starea psihică în raport cu elemente de ordin obiectiv și subiectiv ce rezultă din probe, ca element determinant pentru circumstanța atenuantă a provocării.
Drept urmare, în mod legal instanța de apel a apreciat asupra inexistenței acțiunii ilicite a victimei ca și cauză a infracțiunii săvârșite, în lipsa căreia acesta nu ar fi comis fapta, așa încât recursul se constată a fi nefondat sub aspectul acestei critici.
Nici cea de a doua critică nu este întemeiată.
Circumstanțele atenuante judiciare recunoscute în favoarea inculpatului au fost menținute de către instanța de apel care, majorând la 4 ani și 6 luni pedeapsa cu închisoare aplicată de prima instanță, a stabilit-o sub minimul prevăzut de norma incriminatoare, care prevede pedeapsa cu închisoare de la 5 la 15 ani închisoare.
Instanța de apel nu a făcut altceva decât să procedeze la o reindividualizare a pedepsei ținând cont de circumstanțele reale ale săvârșirii infracțiunii și lipsa de regret a inculpatului imediat după comiterea faptei, împrejurări cărora prima instanță nu le-a dat semnificația cuvenită, cu consecința stabilirii unei pedepse care, chiar în condițiile menținerii circumstanțelor atenuante judiciare, nu constituie o ripostă socială adecvată pericolului social concret al faptei.
În consecință, pentru considerentele ce preced, conform art. 38515 pct. 1 lit. a) și b) C. proc. pen., Curtea va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de partea civilă și ca nefondat recursul declarat de inculpat.
Totodată, în baza art. 192 alin. (2) din același cod, recurenții vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de partea civilă C.C. împotriva deciziei penale nr. 397 din 16 decembrie 2004 a Curții de Apel Bacău.
Obligă pe recurenta parte civilă la plata sumei de 600.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.P.V. împotriva deciziei penale nr. 397 din 16 decembrie 2004 a Curții de Apel Bacău.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reținerii și arestării preventive de la 23 iulie 2004 la 11 februarie 2005.
Obligă pe recurentul inculpat la plata sumei de 1.200.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 11 februarie 2005.