Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 279 din 18 mai 2004, Tribunalul Prahova, secția penală, a condamnat inculpatul E.I. la 2 ani și 6 luni închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) și e) C. pen., pentru tentativă la infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 – art. 175 lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen.
A luat act că partea vătămată E.T. nu s-a constituit parte civilă în cauză.
A admis acțiunea civilă exercitată de C.A.S. a județului Prahova și a obligat inculpatul la plata sumei de 29.483.005 lei cu titlu de despăgubiri civile reprezentând cheltuieli de spitalizare ale părții vătămate efectuate de Spitalul Județean Prahova pentru asistența medicală acordată părții vătămate în perioada 25 decembrie 2003 – 2 ianuarie 2004.
S-a reținut, că, în data de 25 decembrie 2003, în urma unui conflict avut cu soția sa E.T., inculpatul E.I. a lovit-o pe aceasta cu intensitate, cu un cuțit mare, în abdomen, provocându-i o plagă penetrantă și perforantă de 12 cm. profunzime care a interesat stomacul, intestinele și venele lombare, cu urmarea unui peritoneu și apoi șoc hemoragic, leziuni care a pus în primejdie viața victimei.
Curtea de Apel Ploiești, secția penală, prin decizia nr. 342 din 4 august 2004, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat împotriva hotărârii primei instanțe, cu motivarea că încadrarea juridică este legală iar individualizarea judiciară a pedepsei este corectă în raport de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., atât sub aspectul cuantumului pedepsei aplicate cât și a modalității de executare a acesteia.
Împotriva ultimei hotărâri inculpatul a declarat recurs solicitând, în principal, schimbarea încadrării juridice a faptei în tentativă la infracțiunea de vătămare corporală din culpă prevăzută de art. 184 C. pen. și, în subsidiar, reindividualizarea pedepsei în sensul reducerii cuantumului acesteia și schimbarea modalității de executare într-o formă neprivativă de libertate.
Recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Din materialul probator administrat a rezultat că inculpatul și partea vătămată sunt soți și locuiesc împreună cu mama inculpatului în satul Baraitaru, comuna Drăgănești, județul Prahova.
Între cei doi soți au existat în timp neînțelegeri din cauza mamei inculpatului. Multe dintre aceste neînțelegeri au degenerat în certuri.
În data de 24 decembrie 2003, mama inculpatului a solicitat celor doi soți carne din porcul tăiat pentru sărbătoarea Crăciunului, în scopul de a o împărți vecinilor, potrivit obiceiului locului.
Partea vătămată a refuzat. Drept urmare între cei doi soți a izbucnit o ceartă urmare căreia partea vătămată a refuzat să mai vorbească cu inculpatul.
La data de 25 decembrie 2003, martorul I.M., fratele soțului fiicei inculpatului și părții vătămate, s-a deplasat la rude în comuna Bărăitaru.
Cu acest prilej, la cererea cumnatei sale, martorul s-a deplasat la locuința soților E., în ideea de a le transmite felicitări cu ocazia sărbătorilor de iarnă.
Fără a intra în casă, martorul a format numărul de telefon al cumnatei sale și a înmânat părții vătămate telefonul mobil.
Cu această ocazie, persoana vătămată E.T. a vorbit cu fiica sa I.C. căreia, între altele, i-a spus că este certată cu soțul său, inculpatul E.I.
Inculpatul auzind discuția s-a supărat, a luat telefonul din mâna părții vătămate și l-a restituit martorului menționat, legătura telefonică fiind întreruptă.
Cei doi soți s-au retras în casă, starea de tensiune fiind accentuată de acest din urmă incident.
Pe acest fond, starea vindicativă a inculpatului a crescut în intensitate, culminând cu înjunghierea soției, în abdomen, cu cuțitul pe care îl avea în mână și cu care tăia cârnați și carne pentru pregătirea mesei.
În acest timp, fiica celor doi soți l-a contactat telefonic pe cumnatul său, martorul I.M., rugând să îl dea pe tatăl său la telefon.
Când a ajuns la poarta celor doi soți, martorul s-a întâlnit cu partea vătămată care i-a spus că a fost înțepată cu cuțitul de soțul său.
Dorind „rămânerea în familie” a situației menționate, partea vătămată a refuzat internarea în spital dar, la cererea fiicei sale, a fost dusă la Ploiești, la domiciliul acesteia, unde i s-a agravat starea de sănătate.
Drept urmare, victima a fost internată la Spitalul Județean de Urgență Ploiești cu diagnosticul șoc hemoragic urmare unei plăgi prin înjunghiere în hipocondrul stâng, unde a fost operată în regim de urgență.
Prin raportul de expertiză medico-legală s-a concluzionat că partea vătămată prezintă leziuni traumatice, ce pot data din 25 decembrie 2003, care s-au putut produce prin corp tăietor-înțepător posibil cuțit și care au pus în primejdie viața acesteia.
În raport de situația de fapt expusă, cu referire la criticile formulate de inculpat în apel și recurs, încadrarea juridică legală privește stabilirea concordanței dintre aceasta și norma penală specială care incriminează fapta.
În cauză, din protocolul operator a rezultat că lama cuțitului a pătruns profund în abdomen, lungimea canalului traumatic fiind de 10-12 cm, constatare care impune concluzia că lovitura cu cuțitul a fost aplicată cu intensitate, într-o regiune vitală a corpului.
Sub aspectul laturii subiective, omorul se săvârșește întotdeauna cu intenție, în timp ce vătămarea corporală din culpă se săvârșește din culpă, așa cum o arată și numele de altfel, vinovăție care se poate prezenta fie sub forma ușurinței, fie sub forma neglijenței.
Or, împrejurările concrete în care s-a consumat fapta, datele care caracterizează persoana inculpatului în momentul de referință, obiectul vulnerant și intensitatea loviturii aplicate părții vătămate, precum și regiunea anatomică vizată, impun concluzia certă a comiterii faptei cu intenție.
Ca atare, în mod corect Curtea a respins apelul declarat de inculpat împotriva hotărârii primei instanțe, vizând aplicația art. 334 C. proc. pen., în sensul schimbării încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 – art. 175 lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 184 C. pen.
În consecință, hotărârile pronunțate în cauză nu sunt supuse cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 17 C. proc. pen., invocat de inculpat.
Cu referire la cea de a doua critică, aceasta se constată a fi neîntemeiată, în raport de dispozițiile art. 72 C. pen., cu referire la art. 21 alin. (2) și art. 76 alin. (2), din același cod, pedeapsa aplicată fiind just individualizată, aptă a răspunde rolului și funcțiilor pedepselor prevăzute de art. 52 din același cod, așa că nu sunt temeiuri pentru reindividualizarea acesteia în sensul cerut de inculpat.
Drept urmare, respingând apelul și sub aspectul acestei critici, instanța de control a pronunțat o hotărâre legală, nesupusă cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
În consecință, pentru considerentele ce preced, conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea va respinge recursul, ca nefondat.
Totodată, în baza art. 192 alin. (2) din același cod, recurentul-inculpat E.I. va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul E.I. împotriva deciziei penale nr. 342 din 4 august 2004 a Curții de Apel Ploiești.
Obligă pe recurentul inculpat la plata sumei de 1.600.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 11 februarie 2005.