Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 10 decembrie 2002, partea vătămată M.O. a formulat plângere penală împotriva învinuiților C.V. și A.C., acuzându-i de purtare abuzivă asupra sa în dimineața zilei de 15 octombrie 2002, când a fost implicat într-un eveniment rutier.
Acesta a susținut că la data menționată, aflându-se în parcarea din centrul orașului Tulcea, faleza, unde staționa autoturismul tatălui său, a avut o discuție în contradictoriu cu numitul B.C., care la rându-i avea parcat un autoturism NISSAN, generată de faptul că între cele două vehicule ar fi avut loc o ușoară coliziune.
La locul incidentului, la solicitarea numitului B.C., a sosit un echipaj de poliție.
Petentul a fost dus la sediul poliției, unde a fost lovit de către agentul de circulație A.C. și de către C.V., ofițer de poliție în cadrul I.J.P. Tulcea – D.I.R.
Din actul medico-legal depus de partea vătămată rezultă că, la data de 15 octombrie 2002, acesta a suferit leziuni produse prin lovire cu corp dur, pentru vindecarea cărora sunt necesare 12-14 zile îngrijiri medicale.
La data de 7 aprilie 2003, s-a dispus scoaterea sus-numiților de sub urmărire penală, cu motivarea că, din activitățile de urmărire penală efectuate a rezultat că, în ziua de 15 octombrie 2002, agentul de circulație A.C. a fost sesizat telefonic că, în parcarea de pe str. Grigore Antipa, a avut loc un accident de circulație.
Acesta, împreună cu agentul principal R.P., s-a deplasat la locul accidentului cu o autoutilitară a D.I.R.
La locul menționat, acesta a constatat că între autoturismul numitului B.C. și autoturismul aparținând tatălui părții vătămate M.O. a avut loc o coliziune.
Întrucât acesta din urmă, aflat sub influența băuturilor alcoolice, a refuzat să se legitimeze, a fost condus la sediul poliției.
Din declarațiile martorilor a rezultat că partea vătămată nu a fost lovită de învinuiții menționați, așa încât s-a apreciat că se impune scoaterea de sub urmărire a învinuiților, întrucât fapta nu există.
Partea vătămată a formulat plângere împotriva rezoluției menționate. Soluția a fost infirmată și s-a dispus redeschiderea și reluarea urmăririi penale, în vederea completării acesteia, sens în care s-au dat îndrumări concrete.
Prin ordonanța nr. 332/P/2002 din 12 august 2003, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța, secția de urmărire penală și criminalistică, în temeiul art. 249 raportat la art. 11 pct. 1 lit. b) și art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuiților C.V. și A.C., sub aspectul infracțiunii de purtare abuzivă prevăzută de art. 250 alin. (2) C. pen.
Pentru a hotărî astfel, organul de urmărire penală a reținut următoarea situație de fapt, în baza întregului material de urmărire penală:
În noaptea de 14 octombrie 2002, M.O. s-a aflat în diferite localuri publice din municipiul Tulcea unde, în compania altor persoane, a consumat băuturi alcoolice.
În dimineața zilei de 15 octombrie 2002, în jurul orelor 8,00, acesta s-a deplasat în parcarea situată pe str. Grigore Antipa și s-a urcat la volanul autoturismului, proprietatea tatălui său.
Făcând o manevră de mers înapoi, autoturismul condus de partea vătămată a intrat în coliziune cu un autoturism marca NISSAN, proprietatea martorului B.
Între cei doi a avut loc o dispută verbală, care a degenerat în loviri.
Din declarațiile martorilor F.C., M. și Șt.I., coroborate cu recunoașterea parțială a lui B.C., a rezultat cert că partea vătămată a fost lovită de către acesta din urmă.
Conform declarațiilor celor doi subofițeri de poliție a rezultat că M.O. a fost recalcitrant, la sosirea echipajului, a continuat atitudinea menționată pe timpul deplasării către sediul poliției, unde a devenit violent, situație în care a fost necesară aplicarea cătușelor.
Partea vătămată a formulat plângere penală împotriva învinuiților menționați, la aproximativ două luni de la consumarea evenimentelor expuse.
Afirmațiile părții vătămate nu sunt confirmate însă de nici una din probele administrate.
Împotriva acestei din urmă rezoluții, partea vătămată a formulat, în timp două plângeri adresate instanței de judecată, ce au fost conexate.
Prin sentința penală nr. 77/ P din 2 iulie 2004, Curtea de Apel Constanța, secția penală, a respins plângerea împotriva rezoluției, ca nefondată.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că situația de fapt reținută este corespunzătoare materialului probator administrat în cauză, împrejurare în raport de care rezoluția atacată este temeinică și legală.
Împotriva hotărârii primei instanțe, partea vătămată a declarat recurs, pe care nu l-a motivat în scris. La termen acesta a depus note scrise, susținând că sentința atacată este netemeinică și nelegală pentru următoarele motive:
- Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța nu s-a pronunțat cu privire la infracțiunea de tâlhărie sesizată prin plângerea penală;
- s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuiților A.C. și C.V., fără a fi lămurite cu certitudine împrejurările în care s-au produs cele peste 35 leziuni constatate pe corpul victimei.
În concluzie, partea vătămată a solicitat admiterea recursului, desființarea sentinței atacate și trimiterea cauzei la procuror în vederea redeschiderii urmăririi penale.
Recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Prin plângerea formulată împotriva rezoluției de netrimitere în judecată, partea vătămată a susținut că neînceperea urmăririi penale dispusă în cauză este nelegală și netemeinică, organul de urmărire penală nefăcând „vreo mențiune cu privire la cealaltă infracțiune de lovire și alte violențe precum și fără a preciza motivele care au determinat soluția în speță”.
În continuare, partea vătămată a dezvoltat motivele pentru care aceasta consideră că rezoluția atacată este netemeinică și nelegală (dosar nr. 2881/2004 al Judecătoriei Tulcea).
Față de criticile formulate coroborat cu faptele reclamate prin plângerea prealabilă, în raport de dispozițiile art. 2781 alin. (8) C. proc. pen., cu referire la art. 264 și art. 211, art. 222 din același cod, primul motiv de recurs se constată a fi neîntemeiat.
Cu referire la celelalte critici, martorul F.V. confirmă coliziunea, disputa verbală dintre partea vătămată și martorul B., lovirea părții vătămate de către martorul menționat, căderea acesteia la pământ și lovirea sa în continuare.
Martora Șt.I. anterior sosirii echipajului de poliție.
Sosirea acestuia la sediul poliției, în starea menționată, este confirmată de martorul B.M.
Ținuta părții vătămate, cu referire la hainele murdare, confirmată de martorul M.G., exclud ipoteza exercitării agresiunii în sediul poliției, agresiune afirmată de partea vătămată și neconfirmată de nici una din probele administrate.
În fine, este adevărat că partea vătămată a prezentat un număr semnificativ de leziuni, convingător lămurite sub aspectul cauzei prin expertiza medico-legală și rezoluția de netrimitere în judecată, fără ca materialul probator administrat și concluziile menționate să releve indicii privind producerea acestora în sediul poliției.
Contradicțiile invocate de partea vătămată privesc infracțiunea de lovire sau alte violențe prevăzută de art. 180 C. pen., având ca autor pe numitul B.C., care nu a făcut obiectul cercetării în prezenta cauză și pentru soluționarea căreia părții vătămate i-a fost recomandată calea reglementată de art. 279 alin. (2) lit. a) C. proc. pen.
În consecință, pentru considerentele ce preced, conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea va respinge recursul, ca nefondat.
Totodată, în baza art. 192 alin. (2) din același cod, recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul M.O. împotriva sentinței penale nr. 77/ P din 2 iulie 2004 a Curții de Apel Constanța.
Obligă pe recurentul petiționar la plata sumei de 600.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 11 februarie 2005.