Asupra recursului de față:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 377 din 10 noiembrie 2004, Tribunalul Ialomița, în baza art. 211 alin. (2) lit. b) și alin. (21) lit. a) C. pen., l-a condamnat pe inculpatul D.V. la 7 ani și 6 luni închisoare.
În baza art. 26, raportat la art. 211 alin. (2) lit. b) și alin. (2) lit. a) C. pen., l-a condamnat pe inculpatul C.N. la 7 ani închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen.
S-a menținut starea de arest a inculpaților și s-a dedus prevenția de la 18 august 2004 la zi, pentru inculpatul D.V. și de la 10 august 2004 la zi, pentru inculpatul C.N.
Au fost obligați inculpații în solidar la 10 milioane lei despăgubiri materiale către partea civilă S.I. și la câte 3.500.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, în esență, instanța de fond a reținut următoarele:
În noaptea de 21 iulie 2004, după ce s-au întâlnit în municipiul Urziceni cei doi inculpați s-au deplasat însoțiți de numiții B.C. și C.I. (fratele lui C.N.) de-a lungul DN 2A spre localitatea Alexeni unde își aveau domiciliul sau reședința.
În jurul orelor 1,30, la ieșirea din comuna Manasia, observând un autoturism Dacia 1310, proprietatea părții vătămate S.I., ce staționa în afara părții carosabile la aproximativ 20 m de șosea, cei patru făptuitori, însoțiți fiind și de un câine lup, s-au apropiat de partea vătămată aflată lângă autoturism. În timp ce inculpatul D.V. a început să o amenințe verbal pe aceasta, ceilalți trei s-au urcat în autovehicul lângă martora R.E., ce ocupa scaunul din dreapta față și i-au cerut acesteia să le înmâneze eventualele bijuterii.
În acest scurt interval de timp inculpatul D.V., ce avea asupra sa o bâtă, a lovit o dată peste față pe partea vătămată cu pumnul, după care partea vătămată a căzut la pământ, iar inculpatul i-a sustras din buzunarul pantalonilor suma de 500.000 lei, lanțul de aur ce-l purta la gât precum și telefonul mobil NOKIA 3310.
În timpul cercetărilor s-au descoperit mai multe urme papilare ale inculpaților imprimate pe exteriorul portierelor autoturismului și s-a stabilit că inculpatul D.V. a împărțit cu ceilalți o parte din banii sustrași, dându-le și câte 300.000 lei bani obținuți din vânzarea ulterioară a telefonului mobil.
Prin decizia penală nr. 997/ A din 22 decembrie 2004, Curtea de Apel București, secția a II a penală și pentru Cauze cu Minori și de Familie a respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpații D.V. și C.N. ce au criticat soluția de la fond exclusiv pe aspectul individualizării pedepselor ce le-au fost aplicate.
Ulterior, în termen legal a formulat recurs numai inculpatul C.N. criticând decizia din apel pentru aceleași motive, respectiv, solicitând ca în baza dispozițiilor art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., prin reanalizarea întregului material probator și raportat la contribuția sa concretă la săvârșirea faptei, coborârea pedepsei sub limita minimului special întrucât se află la primul conflict cu legea penală.
Recursul este nefondat.
Înalta Curte, examinând tot materialul probator administrat în cauză, a constatat că instanțele au reținut, în mod corect, situația de fapt și au apreciat, în mod just, atât pericolul social concret al faptei, cât și persoana inculpaților, pedepsele fiind deci în concordanță cu criteriile prevăzute de art. 72 C. pen.
Înalta Curte apreciază că deși recurentul inculpat este la primul conflict cu legea penală, raportat la circumstanțele în care faptele au fost comise (pe timpul nopții, sub forma complicității, alături de un alt coinculpat, însoțiți de un câine lup), dar văzând și atitudinea acestuia pe parcursul procesului penal, ce a încercat să-și minimalizeze aportul la săvârșirea faptei pentru care a fost cercetat și judecat, nu se justifică reducerea pedepsei sub minimul special, întrucât nu există motive pentru a se reține în favoarea sa circumstanțe atenuante judiciare.
Apreciind că pedeapsa trebuie să fie, în același timp, atât o măsură de constrângere, cât și un mijloc de reeducare al inculpatului, iar scopul prevăzut de art. 52 C. pen., în speță, nu poate fi atins prin coborârea pedepsei sub limita stabilită de prima instanță și păstrată în instanța de apel, Înalta Curte urmează să respingă recursul în temeiul dispozițiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., îl va obliga pe recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare în favoarea statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.N. împotriva deciziei penale nr. 997/ A din 22 decembrie 2004 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru Cauze cu Minori și Familie.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata arestării preventive de la 10 august 2004 la 14 februarie 2005.
Obligă recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 1.600.000 lei, din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 400.000 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 14 februarie 2005.