Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 1361 din 28 octombrie 2004, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, conform art. 334 C. proc. pen., a fost schimbată încadrarea juridică a faptei, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și c) C. pen., în infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și c) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) și c) și art. 76 lit. b) C. pen., texte de lege în baza cărora a fost condamnat inculpatul D.F. la 4 ani închisoare.
Conform art. 71 C. pen., i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 C. pen., din momentul rămânerii definitive a sentinței și până la terminarea executării pedepsei.
În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului și conform art. 88 C. pen., s-a computat, din pedeapsa aplicată, reținerea și arestarea preventivă începând cu data de 6 aprilie 2004 la zi.
În latură civilă inculpatul a fost obligat să plătească părții civile M.A.C. suma de 10.000.000 lei reprezentând daune morale.
Inculpatul a mai fost obligat la 2.000.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
S-a reținut că în noaptea de 4 aprilie 2004, în jurul orei 1,00, partea vătămată a părăsit locuința sa, situată în București, și s-a deplasat la un magazin pentru a-și cumpăra țigări. Inculpatul, aflat în magazin, a încercat să poarte o discuție cu M.A.C., dar aceasta a refuzat și s-a îndreptat spre un alt magazin, din apropiere, pentru a cumpăra o cartelă telefonică. Făptuitorul, aflat sub influența băuturilor alcoolice, a urmărit-o, i-a comunicat că este jandarm, dar victima a refuzat să discute cu acesta și după ce a dat telefon de la o cabină situată pe stradă, a deschis ușa de acces spre scara blocului său cu o cartelă.
Înainte ca sistemul interfon să asigure închiderea automată a ușii, motivează prima instanță, inculpatul D.F. a pătruns pe scara blocului, a prins partea vătămată de mână și i-a cerut să meargă să bea împreună o cola.
În urma refuzului acesteia, inculpatul a lovit-o în zona feței și a capului, victima a pierdut un cercel, iar făptuitorul i-a smuls geanta după care a părăsit în fugă, locul faptei, dar s-a împiedicat, a căzut, s-a lovit la umărul drept, motiv pentru care s-a deplasat la Spitalul municipal pentru îngrijiri și a abandonat bunul sustras.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București care a susținut că în mod greșit nu s-a reținut în sarcina inculpatului și agravanta prevăzută de art. 211 alin. (21) lit. c) C. pen., iar pedeapsa aplicată acestuia este blândă și făptuitorul care a solicitat reducerea sancțiunii aplicate.
Curtea de Apel București, secția a II-a penală, prin decizia penală nr. 966 din 16 decembrie 2004, a respins, ca nefondate, apelurile declarate.
Instanța a constatat că este neîntemeiată critica formulată de parchet, deoarece scara blocului, în care locuia partea vătămată, nu reprezintă o dependință în sensul prevăzut de art. 211 alin. (21) C. pen.
Referitor la pedeapsa aplicată curtea a apreciat că aceasta a fost bine individualizată, ținându-se cont de prevederile art. 72 C. pen., de circumstanțele personale ale inculpatului, de atitudinea acestuia, dar și de gravitatea faptei comise și de limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunea de tâlhărie.
Decizia sus menționată a fost recurată de inculpatul D.F. care, invocând dispozițiile art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., a susținut că pedeapsa aplicată este prea severă și a solicitat reducerea ei.
Recursul este nefondat.
Într-adevăr, în urma analizei probelor administrate în cursul urmăririi penale și nemijlocit în fața instanței, s-a reținut o reală situație de fapt prevăzută pe larg în considerentele hotărârilor atacate.
S-a apreciat corect că fapta inculpatului care în noaptea de 4 aprilie 2004 a deposedat-o prin violență pe partea vătămată de geanta în care se aflau bani și obiecte personale, pe scara blocului în care aceasta locuia, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) C. pen.
La stabilirea pedepsei, în conformitate cu dispozițiile art. 72 C. pen., instanțele au avut în vedere limitele de pedeapsă stabilite pentru infracțiunea săvârșită, pericolul concret al faptei, împrejurările în care aceasta s-a comis, dar și circumstanțele personale ale inculpatului.
Faptul că au fost reținute în favoarea recurentului inculpat circumstanțele atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) și c) C. pen. și că prin aplicarea dispozițiilor art. 76 lit. b) C. pen., pedeapsa a fost coborâtă sub minimul special prevăzut de lege, este o dovadă elocventă în acest sens.
Desigur că, teoretic, art. 76 lit. b) C. pen., ar fi permis o reducere substanțială a pedepsei prin efectul circumstanțelor atenuante, dar, în speță o asemenea reducere nu se justifică.
Este adevărat că inculpatul a avut o conduită bună înainte de comiterea faptei, nu are antecedente penale, era încadrat ca sergent la U.M. 30 Jandarmi și a fost sincer în cursul procesului, dar în procesul individualizării pedepsei, după cum s-a arătat, și-au găsit o pondere specifică și celelalte criterii prevăzute de lege.
Astfel nu putea fi ignorat pericolul social al infracțiunii săvârșite, care fără îndoială rămâne principalul criteriu de individualizare, inculpatul deposedând-o prin violență de geantă pe M.A., noaptea, în jurul orei 1,00, pe scara blocului în care locuia.
Așadar, instanțele au efectuat o justă individualizare a pedepsei ținând seama atât de gravitatea faptei cât și de profilul moral al inculpatului.
Întrucât critica de recurs referitoare la greșita stabilire a pedepsei nu este întemeiată, iar din examinarea actelor dosarului nu se constată existența unor cazuri de casare din cele prevăzute de art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., care pot fi luate în considerare din oficiu, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) din același cod, va respinge, ca nefondat, recursul inculpatului.
Deoarece recurentul este arestat preventiv în această cauză, conform art. 88 C. pen., se va deduce din pedeapsa aplicată detenția acestuia începând cu data de 6 aprilie 2004 la zi.
Recurentul inculpat urmează să fie obligat la plata sumei de 1.600.000 lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat, conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.F. împotriva deciziei penale nr. 966 din 16 decembrie 2004 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.
Deduce din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive de la 6 aprilie 2004 la 14 februarie 2005.
Obligă recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 1.600.000 lei, din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 400.000 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 14 februarie 2005.