Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 34 din 8 martie 2004, pronunțată în dosarul nr. 5598/P/2003, în baza art. 334 C. proc. pen., Tribunalul Caraș Severin a respins cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei inculpatului T.V. din infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 în infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. 216 alin. (1) C. pen.
În baza art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 74 lit. a) și art. 76 lit. c) C. pen., a condamnat pe inculpatul T.V. la 2 ani închisoare.
În baza art. 81 C. pen. a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate inculpatului, pe un termen de încercare de 4 ani, conform art. 82 C. pen.
A atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 81 și art. 83 C. pen.
În baza art. 65 alin. (2) C. pen., a interzis inculpatului pe perioada termenului de încercare drepturile, prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) și e) C. pen.
În baza art. 17 alin. (1) și art. 18 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 a dispus confiscarea specială a cantității de 1067 gr cannabis, a celor 10 recipienți și a plasei în care au fost depozitate drogurile.
În baza art. 18 alin. (1) teza II din Legea nr. 143/2000 a dispus distrugerea drogurilor și a recipienților, cu păstrarea de contraprobe din acestea.
În baza art. 191 C. proc. pen., a obligat inculpatul la 1.800.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Instanța a reținut în fapt următoarele:
Inculpatul T.V., cetățean iugoslav, a urmat cursurile Facultății de Film din București.
În data de 15 iulie 2003 inculpatul a plecat de la reședința sa din municipiul București cu trenul în Iugoslavia, în localitatea Pancevo. În data de 16 iulie 2003 a trecut frontiera de stat a României în punctul de control Stamora Moravița, ajungând în Pancevo. În aceeași dată s-a întors în România cu trenul.
La un moment dat, în timpul deplasării trenului pe teritoriul româniei inculpatul a mers la toaleta vagonului alăturat, unde din plafon a luat 10 cutii din material plastic.
Cutiile au fost puse într-o plasă găsită în același loc, inculpatul revenind în compartimentul din vagon. Aici, fiind singur, a scos hainele din rucsacul ce-l avea asupra sa, după care, cutiile le-a acoperit cu un ziar, plasa introducând-o la fundul rucsacului. Peste ea a așezat înapoi hainele personale.
După toate acestea, la un control efectuat de organele de poliție asupra inculpatului au fost găsite cele 10 cutii. Acestea (6 de culoare albă, 2 de culoare roz și 2 de culoare maro) au fost ridicate de la inculpat, una din ele, respectiv cea de culoarea roz fiind desfăcută la un capăt.
Ulterior, s-a stabilit prin metode științifice, că cele 10 cutii conțineau 1069 gr cannabis.
Starea de fapt descrisă rezultă din întregul material administrat în cauză.
Inculpatul, în faza de judecată s-a apărat invocând faptul că nu a cunoscut că în cutiile găsite asupra sa erau droguri, însă existența faptei și vinovăția inculpatului rezultă din coroborarea probelor administrate în faza de urmărire penală cu cele administrate nemijlocit în fața instanței.
Astfel, din declarațiile date în faza de urmărire penală de către martorii A.D., șef de tren și G.D., conductor, rezultă faptul că inculpatul, în momentul efectuării percheziției bagajului acestuia, a declarat că cele 10 cutii găsite într-o plasă aflată pe fundul rucsacului său, conțin droguri, posibil cannabis, această afirmație a martorilor fiind menținută în declarațiile date în fața instanței de judecată.
Totodată, tribunalul a reținut că și martorii B.L.P. și B.E.A., în declarațiile date în faza de urmărire penală, au arătat că, în fața lor, inculpatul a declarat că în cei 10 recipienți găsiți asupra sa erau droguri.
Faptul că în faza de judecată cei doi martori mai sus amintiți au declarat că nu-și amintesc cu exactitate ce a declarat inculpatul dosar, nu este de natură să creeze vreun dubiu cu privire la exactitatea declarațiilor lor inițiale, deoarece, pe de o parte, ambii martori au declarat în faza de judecată că, înainte de a semna cele două declarații date în faza de urmărire penală, acestea le-au fost citite, iar pe de altă parte, faptul că nu-și mai amintesc cu exactitate ce au declarat inițial poate fi pus pe seama trecerii unei perioade relativ lungi de timp de la data declarației date în faza de urmărire penală și până la data audierii lor nemijlocite în fața instanței.
Tribunalul a reținut că, în declarația dată în faza de urmărire penală inculpatul a declarat: „bănuiam că este posibil ca în respectivele pachete să fie droguri” și că „având bănuiala că pachetele conțin ceva ilegal, presupunând că sunt droguri, le-am declarat (organelor de poliție) că este posibil ca pachetele să conțină droguri”.
Având în vedere faptul că prima declarație a inculpatului se coroborează cu celelalte probe administrate la dosarul cauzei, tribunalul a apreciat că schimbarea de către inculpat a declarației sale în faza de judecată, nu poate crea un dubiu asupra faptului că inculpatul cunoștea conținutul pachetelor pe care și le-a însușit.
Tribunalul, totodată a reținut că nu poate fi luată în considerare nici apărarea inculpatului potrivit căreia avea intenția să predea pachetele respective organelor în drept, atunci când ar fi ajuns în gara București Nord, această declarație a inculpatului fiind contrazisă de modul în care acesta a acționat, respectiv de faptul că a ascuns pe fundul rucsacului plasa în care se găseau pachetele cu droguri și de faptul că nu le-a declarat organelor de poliție, imediat ce s-a început percheziția bagajului său că a găsit acele pachete.
Având în vedere considerentele mai sus expuse, tribunalul a reținut că, sub aspectul laturii obiective, inculpatul, prin luarea în posesie a celor 10 cutii ce conțineau cannabis și ascunderea lor, a realizat activitatea de deținere în forma reglementată de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, pentru realizarea elementului material al infracțiunii de trafic ilicit de droguri de risc în această modalitate alternativă, neavând importanță dacă drogurile aparțin sau nu persoanei care le deține, ori dacă persoana asupra căreia au fost depistate este consumatoare sau nu.
Activitatea de deținere s-a realizat fără drept, inculpatul neavând autorizație pentru a se afla în posesia drogurilor.
Sub aspectul laturii subiective, tribunalul a reținut că inculpatul a acționat cu intenție indirectă, prevăzând rezultatul faptei, pe care nu l-a urmărit, însă a acceptat posibilitatea producerii sale.
În drept, fapta inculpatului de a fi deținut în data de 17 iulie 2003, fără drept cantitatea de 1067 gr. cannabis, ambalată în 10 cutii de material plastic, de diferite culori constituie infracțiunea de „trafic ilicit de droguri de risc” în forma prevăzută și pedepsită de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.
Împotriva sentinței penale nr. 34 din 8 martie 2004, pronunțată de Tribunalul Caraș Severin a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraș Severin, care a criticat hotărârea pentru greșita aplicare a pedepsei complimentare a interzicerii unor drepturi și inculpatul T.V., solicitând achitarea deoarece este nevinovat.
Prin decizia nr. 292/ A din 6 septembrie 2004, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraș Severin, împotriva sentinței penale menționate, care a fost desființată în parte numai în ceea ce privește înlăturarea pedepsei complimentare a interzicerii drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen. S-a reținut că inculpatului, fiind cetățean iugoslav, nu-i pot fi interzise drepturile de care pot beneficia doar cetățenii români iar, pe de altă parte, împrejurarea că la data săvârșirii faptei era student face neaplicabilă pedeapsa complimentară a interzicerii dreptului prevăzut de art. 64 lit. c) C. pen. Totodată, s-a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul T.V.
Împotriva acestor hotărâri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul, criticându-le pentru nelegalitate, sub aspectul greșitei condamnări pentru infracțiunea de trafic de droguri, prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, în condițiile în care lipsește latura subiectivă a acestei infracțiuni, întrucât nu a știut nici un moment ce conțin pachetele găsite asupra sa.
Examinând hotărârile recurate prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 12 C. proc. pen., Curtea constată că recursul este nefondat.
Din actele și lucrările dosarului reiese că inculpatul a săvârșit cu vinovăție infracțiunea de trafic de droguri, prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, aceasta rezultând din modul de săvârșire a faptei. Astfel, inculpatul a ascuns pe fundul rucsacului pachetele pe care pretinde că le-a găsit în plafonul toaletei unui vagon de tren, realizând că acestea sunt droguri datorită locului și modului în care erau amplasate. Mai mult, inculpatul a declarat că știa că în acel tren s-au găsit în mai multe rânduri droguri, respectiv cannabis, împrejurare în care nu-și explică de ce, cunoscând aceste aspecte, și-a însușit pachetele găsite. Totodată, inculpatul trebuia să-și dea seama ce conțin pachetele datorită modului de ambalare, deja cunoscut datorită mediatizării televizate a capturilor de droguri și, cu atât mai mult cu cât unul dintre pachete era desfăcut la unul din capete, putându-se observa, cu ușurință, plante uscate macerate cu aspect și miros de cannabis. Nu în ultimul rând, trebuie menționat faptul că, tocmai pentru că a conștientizat despre natura ilegală a conținutului pachetelor, inculpatul nu le-a declarat organelor de poliție decât după ce percheziția asupra bagajelor sale era în curs, lăsând fără suport afirmația că avea intenția să le declare organelor de poliție din gara București Nord, drept bunuri găsite. De altfel, inculpatul a declarat organelor de poliție că în pachete se află droguri, aspect reținut în procesul verbal de constatare și confirmat de declarațiile martorilor prezenți și de către inculpat, în declarațiile inițiale. Faptul că, ulterior, inculpatul a revenit asupra acestor declarații, nu este de natură să formeze convingerea instanței că este nevinovat.
Față de aceste considerente, Curtea apreciază că instanța de fond și cea de apel au evaluat corespunzător materialul probator administrat în cauză, cu respectarea dispozițiilor art. 62, art. 63 și art. 69 C. proc. pen., stabilind corect vinovăția inculpatului, împrejurările comiterii faptei și încadrarea juridică dată acesteia.
Pentru aceste considerente, având în vedere și faptul că nu există motive de casare care să fie luate în considerare din oficiu, conform dispozițiilor art. 3859 alin (3) C. proc. pen., Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul formulat de inculpat, ca nefondat.
Conform dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul – inculpat va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul T.V., împotriva deciziei penale nr. 292 din 6 septembrie 2004 a Curții de Apel Timișoara.
Obligă recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 1.200.000 lei.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 14 februarie 2005.