Mandat european de arestare. Întreruperea termenului de prescripție a răspunderii penale
Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Proceduri prevăzute în legi speciale. Proceduri prevăzute în Legea nr. 302/2004
Indice alfabetic: - drept procesual penal
- contestație
- mandat european de arestare
Legea nr. 302/2004 , art. 90 alin. (5)
În procedura de punere în executare a unui mandat european de arestare emis de o autoritate judiciară străină, termenul de prescripție a răspunderii penale nu se întrerupe ca urmare a transmiterii mandatului european de arestare către autoritatea judiciară română competentă. Potrivit dispozițiilor art. 90 alin. (5) din Legea nr. 302/2004, termenul de prescripție a răspunderii penale poate fi întrerupt doar în situația transmiterii spre executare a mandatului european de arestare de către autorităţile judiciare române autorităţii străine competente să îl primească sau să îl execute.
I.C.C.J. Secția penală, decizia nr. 775 din 21 noiembrie 2023
Prin sentința penală nr. 167/F din 20 septembrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, Secţia a II-a penală, în dosarul nr. x/2/2022, în baza art. 99 alin. (2) lit. g) din Legea nr. 302/2004 şi art. 4 par. 4 din Decizia-cadru nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002 a Consiliului Uniunii Europene, s-a respins cererea autorităţilor judiciare din Franța privind punerea în executare a mandatului european de arestare emis la data de 31 mai 2022 de Procurorul Republicii de pe lângă Tribunalul Paris, în dosarul de referinţă nr. x, pe numele persoanei solicitate A.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a constatat că la data de 09 decembrie 2022 a fost înregistrată sesizarea Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti nr. x/II-5/2022, privind punerea în executare a mandatului european de arestare emis de autoritățile judiciare franceze la data de 31.05.2022 împotriva numitului A., urmărit internațional pentru executarea unui rest de pedeapsă de 1 an și 2 luni închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de furt în reuniune prevăzută de art. 311-4 1, 311-1 din C. pen. francez, faptă comisă în perioada 11 noiembrie 2017 – 21 iunie 2018 în Paris constând în aceea că a participat, împreună cu alte 5 persoane, la o serie de furturi și tentative de furt (18 furturi și 16 tentative), comise la Muzeul Luvru, cu prejudicierea a 34 de victime, în principal turiști.
În cuprinsul mandatului european de arestare s-a mai menţionat că durata maximă a pedepsei care poate fi pronunţată pentru infracţiunea săvârșită este de 5 ani închisoare, durata pedepse aplicate este de 1 an şi 6 luni închisoare, iar pedeapsa care rămâne de executat este de 1 an şi 2 luni închisoare.
S-a constatat că din relaţiile comunicate de autoritatea judiciară care a emis mandatul european de arestare, aflate la fila (…) din dosar, rezultă că decizia pe care se întemeiază mandatul european de arestare din 31 mai 2022, nu este definitivă, astfel că nu poate avea în vedere în acest stadiu recunoaşterea hotărârii străine, astfel încât persoana solicitată să execute pedeapsa în România, însă aceasta ar putea executa restul de pedeapsă în România după ce îi va fi notificată hotărârea în Franța, şi prin urmare va deveni definitivă.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea de apel a constatat că hotărârea în baza căreia a fost emis mandatul european de arestare nu este o hotărâre de condamnare definitivă şi că în speță sunt incidente prevederile art. 99 alin. (2) lit. g) din Legea nr. 302/2004, republicată, privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală coroborate cu prevederile art. 4 par. 4 din Decizia-cadru a Consiliului din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare și procedurile de predare între statele membre (2002/584/JAI), conform cărora autoritatea judiciară română de executare poate refuza executarea mandatului european de arestare când, conform legislaţiei române, răspunderea pentru infracţiunea pe care se întemeiază mandatul european de arestare ori executarea pedepsei aplicate s-au prescris, dacă faptele ar fi fost de competenţa autorităţilor române.
Astfel, potrivit dreptului penal intern, faptele de săvârşirea cărora este acuzată persoana solicitată A. constituie infracțiunea de furt, prevăzută de art. 228 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 77 lit. a) C. pen. Pedeapsa prevăzută pentru această infracțiune este închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau amendă, iar termenul de prescripţie a răspunderii penale este de 5 ani, potrivit dispoziţiilor art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen. S-a reţinut că acest termen de 5 ani a curs de la data ultimului act material (ultima din 21 iunie 2018), iar din datele cauzei rezultă că ar putea fi considerat întrerupt doar prin mandatul de arestare emis de judecătorul însărcinat cu instrucția la data de 30 iunie 2020, astfel încât s-ar împlini cel mai târziu la data de 30 iunie 2025. Însă, pe de altă parte, potrivit deciziilor Curții Constituționale nr. 297 din 26 aprilie 2018 și nr. 358 din 26 mai 2022, rezultă că în perioada 2018 - 2022 fondul activ al legislației penale din România nu a conţinut vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale, astfel încât se constată că răspunderea penală a persoanei solicitate A. pentru infracţiunea pe care se întemeiază mandatul european de arestare s-a prescris încă de la data de 21 iunie 2023.
Referitor la oportunitatea predării persoanei solicitate A., întrucât prescripția răspunderii penale pentru fapta ce face obiectul mandatului european de arestare este un motiv opțional de refuz de executare, prima instanţă a considerat că datele cauzei converg spre o soluție de respingere a cererii de executare a mandatului european de arestare emis de autoritățile judiciare din Franța, remarcând că, în cazul de faţă, în activitatea organelor judiciare din Franța de tragere la răspundere penală a persoanei solicitate, au existat sincope semnificative și greu de justificat. În aceste sens, a avut în vedere că identitatea persoanei solicitate a fost cunoscută la scurt timp de la data faptei, conform menţiunilor sentinţei penale din 30 iunie 2020, iar în cauză a existat un mandat de arestare emis de judecătorul de instrucție încă din data de 09 august 2018, măsură sub care s-a aflat până la data de 08 decembrie 2018, ulterior, în perioada 08 decembrie 2018 – 19 mai 2020, aceasta aflându-se sub control judiciar.
Cu toate acestea mandatul european de arestare a fost emis în cauză abia la data de 31 mai 2022, adică la aproximativ 4 ani de la data ultimului act material infracţional și la peste 2 ani de data unei hotărâri privind arestarea dispusă conform legislației din Franța, ceea ce pune sub semnul întrebării respectarea dreptului persoanei solicitate la un proces echitabil prin prisma duratei procedurilor, cu atât mult cu cât în speță este vorba despre o persoană în vârstă de 65 ani, cu grave afecţiuni medicale.
Referitor la persoana solicitată A., Curtea de apel a reținut că aceasta nu are antecedente penale în România, este în prezent integrată în societate în România, are probleme grave de sănătate, aşa cum rezultă din raportul de expertiză medico-legală efectuat în cauză, astfel încât o eventuală tragere la răspundere penală în Franța pentru o faptă comisă în urmă cu mai bine de 5 ani, nu poate avea efecte benefice pe plan social și educativ.
Concluzionând, față de lipsa de diligență a autorităților judiciare din Franța și ținând seama de situația personală a persoanei solicitate A., prima instanţă a apreciat că nu este oportun a se admite cererea privind punerea în executare a mandatului european de arestare emis la data de 31 mai 2022 de Procurorul Republicii de pe lângă Tribunalul Judiciar din Paris, în contextul în care vizează fapte pentru care răspunderea penală s-a prescris, conform legislației penale din România (ţinând seama că hotărârea de condamnare nu este definitivă).
Împotriva sentinței penale nr. 167/F din 20 septembrie 2023, pronunțate de Curtea de Apel București, Secţia a II-a penală a formulat contestaţie Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București.
În motivele scrise, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a susţinut că soluţia de respingere a solicitării de punere în executare a mandatului european de arestare este nelegală şi netemeinică.
S-a solicitat a se constata că Parchetul Tribunalului Judiciar din Paris a emis, la data de 31 mai 2022, în dosarul de referinţă nr. x, un mandat european de arestare prin care a solicitat predarea persoanei solicitate A. în scopul executării unui rest de pedeapsă de 1 ani şi 2 luni de zile pentru săvârşirea infracţiunii de furt în reuniune prevăzută de art. 311 - 4 1, 311 - 1 din C. pen. francez. Din mandatul european de arestare rezultă că acesta a avut la bază mandatul de arestare şi Hotărârea judecătorească executorie emisă la data de 30 iunie 2020 de Tribunalul Corecţional din Paris. Deşi, aşa cum rezultă din considerentele acestei sentinţe aflată la dosar, persoana solicitată a avut cunoştinţă de procedurile judiciare care se efectuau împotriva sa de către autorităţile franceze, fiind chiar arestată în această cauză, nu a apărut, în persoană la judecata în urma căreia s-a luat hotărârea şi nu i s-a comunicat personal hotărârea, astfel încât, după predare, când i se va aduce la cunoştinţă hotărârea persoana solicitată va putea face apel, putând fi astfel rejudecată de Curtea de Apel. S-a arătat că hotărârea de condamnare, deşi este executorie, nu este definitivă, astfel încât motivul de refuz de executare al mandatului european de arestare poate fi doar intervenirea prescripţiei răspunderii penale.
Având în vedere că faptele pentru care persoana solicitată a fost judecată au fost săvârșite în perioada 11 noiembrie 2017 - 21 iunie 2018, Parchetul a apreciat că termenul de prescripţie a răspunderii penale nu s-a împlinit, fiind întrerupt de transmiterea mandatului european de arestare autorităţii judiciare române competente, iar dispoziţiile Curţii Constituţionale nr. 297/2018 şi 358/2022 cu privire la neconstituționalitatea art. 155 alin. (1) C. pen. şi inexistenţa în fondul activ al legislaţiei a cazurilor care să permită întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale întrucât este vorba despre o cauză specială de întrerupere a cursului prescripţiei care este prevăzută în Legea specială nr. 302/2004 republicată, privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală nu sunt incidente. Pe de altă parte, s-a arătat că transmiterea mandatului european de arestare către Curtea de Apel Bucureşti a avut loc după publicarea Ordonanţei nr. 71 din 30 iunie 2022 care modifică art. 155 alin. (1) C. pen. Raportat la faptele ce i se impută persoanei solicitate, ce au corespondenţă în legislaţia română în infracţiunea de furt (art. 228 C. pen.), pedepsită cu închisoarea de la 1 la 5 ani, dar şi la data când se presupune a fi săvârșite (11 noiembrie 2017 - 21 iunie 2018), s-a solicitat a se consta că termenul general de prescripţie a răspunderii penale de 5 ani, calculat potrivit art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen. nu s-a împlinit, astfel că nu sunt incidente dispoziţiile art. 99 alin. (2) lit. g) din Legea nr. 302/2004 republicată, privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală.
Examinând contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, pe baza actelor dosarului, Înalta Curte constată următoarele:
Cu titlu preliminar, instanţa de control judiciar notează că, potrivit art. 84 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată: „Mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene solicită arestarea şi predarea de către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, judecăţii sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranţă privative de libertate.
Totodată, alin. (2) al aceluiaşi text de lege statuează în sensul că: „Mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoaşterii şi încrederii reciproce, în conformitate cu dispoziţiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI/13 iunie 20022, modificată prin Decizia-cadru 2009/299/JAI din 26 februarie 2009, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L81/24 din 27 martie 2009.
Din dispoziţiile art. 85 şi următoarele din Legea nr. 302/2004 republicată, rezultă că rolul instanţei de judecată în această procedură se rezumă la verificarea condiţiilor de formă ale mandatului, la soluţionarea eventualelor obiecțiuni privind identitatea persoanei solicitate, precum şi la motivele de refuz a predării pe care aceasta le invocă.
Învestit cu executarea unui mandat european de arestare, judecătorul hotărăște asupra arestării şi predării persoanei solicitate, după ce, în prealabil, a verificat condiţiile referitoare la emiterea mandatului, identificarea persoanei solicitate, existenţa dublei încriminări a faptelor penale ce se impută acesteia sau a situaţiilor ce se constituie în motive de refuz la predare.
În acest fel, se pune în practică principiul recunoaşterii şi încrederii reciproce ce stă la baza executării, de către instanţa română, a mandatului european de arestare emis de autoritatea judiciară străină competentă.
În speţa de faţă, în acord cu judecătorul fondului, Înalta Curte apreciază că este incident cazul opțional de refuz prevăzut de art. 99 alin. (2) lit. g) din Legea nr. 302/2004 republicată, privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, potrivit căruia autoritatea judiciară română de executare poate refuza executarea mandatului european de arestare când, conform legislaţiei române, răspunderea pentru infracţiunea pe care se întemeiază mandatul european de arestare ori executarea pedepsei aplicate s-a prescris, dacă faptele ar fi fost de competenţa autorităţilor române.
Se constată că fapta pentru care a fost acuzată persoana solicitată A. de către autorităţile judiciare franceze are corespondent în legislaţia naţională, constituind infracțiunea de furt, prevăzută de art. 228 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 77 lit. a) C. pen. Din relaţiile comunicate de autoritatea judiciară care a emis mandatul european de arestare, rezultă că sentinţa penală din data de 30 iunie 2020 a Tribunalului Judiciar din Paris, pe care se întemeiază mandatul european de arestare din 31 mai 2022, nu este definitivă (fila … dosar fond).
Aşadar, având în vedere dispoziţiile prevăzute de legislaţia naţională, respectiv art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen., pedeapsa prevăzută pentru această infracțiune este închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau amendă, iar termenul de prescripţie a răspunderii penale este de 5 ani, termen care curge de la data ultimului act material (21 iunie 2018), astfel infracţiunea pe care se întemeiază mandatul european de arestare s-a prescris la data de 21 iunie 2023.
Contrar susţinerilor Parchetului, termenul de prescripţie a răspunderii penale s-a împlinit, nefiind întrerupt de transmiterea mandatului european de arestare autorităţii judiciare române competente. Legea specială prevede ipoteza întreruperii cursului prescripţiei în cazul transmiterii spre executare a mandatului european de arestare de către autorităţile judiciare române autorităţii străine competente să îl primească sau să îl execute, şi nu invers [art. 90 alin. (5) din nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală]. În acest sens este şi Decizia nr. 2/2012 pronunţată în recurs în interesul legii de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (publicată în Monitorul Oficial nr. 281 din data de 27 aprilie 2012), statuându-se că „transmiterea directă a mandatului european de arestare emis de autorităţile române către autorităţile judiciare ale altui stat membru, pe teritoriul căruia a fost localizată persoana urmărită, indiferent dacă aceasta este sau nu arestată provizoriu în vederea predării, are efect de întrerupere a prescripţiei executării pedepsei”.
De asemenea, se are în vedere starea gravă de sănătate a persoanei solicitate A., existând acte medicale la dosar în acest sens (raportul de expertiză medico-legală efectuat în cauză, nr. x/5417/2023 din 30 iunie 2023, aflat în volumul Curţii de Apel, denumit „Vol. Acte confidențiale”, filele (…), unde se precizează diagnosticul rezultat în urma investigaţiilor medicale de specialitate).
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în baza art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins, ca nefondată, contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva sentinței penale nr. 167/F din 20 septembrie 2023, pronunțate de Curtea de Apel București, Secţia a II-a penală, în dosarul nr. x/2/2022 (y/2022), privind persoana solicitată A.